ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5029/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5029/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului
de competență constată următoarele:
Prin Procesul-verbal de constatare a
contravenției din 24 octombrie 2012 a fost sancționat contravenientul SC S.T.
SRL prin administrator judiciar SC E.Q.I. pentru săvârșirea contravenției
prevăzute de dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, constând în
aceea că la data de 24 octombrie 2012 a circulat, fără a deține rovinietă
valabilă, pe autostrada A1, la km 70 + 460 m, localitatea Petrești, județ
Dâmbovița.
Prin plângerea
înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești la data de 23 noiembrie 2012
contravenientul SC S.T. SRL prin administrator judiciar SC E.Q.I. a solicitat
instanței anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a
contravenției întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - S.A. CESTRIN.
Pe cale
administrativă, Judecătoria Găești a trimis cauza Judecătoriei Deva în vederea
soluționării, reținând că soluția se impune în raport cu prevederile O.G. nr.
15/2002, astfel cum sunt completate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri
pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea
punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Prin Sentința nr.
3631/2013 din 10 septembrie 2013, Judecătoria Deva, la rândul său, și-a
declinat competența în favoarea Judecătoriei Găești, reținând că raportului
juridic dedus judecății îi sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 15/2002 în
forma avută anterior modificării prin dispozițiile Legii nr. 2/2013, respectiv
prevederile art. 32 din O.G. nr. 2/2001.
Constatând ivit
conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de
Casație și Justiție.
Analizând lucrările
dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
În drept, potrivit
dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor, competența de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal
de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei
în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Potrivit
dispozițiilor art. 10 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de
utilizare a infrastructurii de transport rutier, contravențiilor prevăzute la
art. 8 din acest act normativ le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor.
Prin dispozițiile
art. III alin. (2) din Legea nr. 2/2013, după dispozițiile art. 10 din O.G.
15/2002, s-a introdus un nou articol, art. 10
1
, potrivit căruia:
"prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea,
însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce
la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul
contravenientul."
Dispozițiile art. 10
1
mai sus arătate, în lipsa unor norme tranzitorii instituite prin dispozițiile
Legii nr. 2/2013, în raport de prevederile art. 725 alin. (2) C. proc. civ.
(1865), sunt aplicabile doar proceselor începute după intrarea în vigoare a
noii norme de competență, nu și celor în curs de soluționare.
Soluția se impune și
în raport de interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor
tranzitorii cuprinse în art. XXIII alin. (1) - (4) din Legea nr. 2/2013, care
se referă în mod restrictiv doar la procesele în materia contenciosului
administrativ și fiscal (nu și în materia contravențională) și cu indicarea
instanțelor pe rolul cărora se află astfel de procese, respectiv Înalta Curte
de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal și
curțile de apel.
În cauza supusă
analizei, se constată că plângerea contravențională a fost înregistrată pe
rolul unei judecătorii, anterior adoptării Legii nr. 2/2013, anume la data de
23 noiembrie 2012, caz în care competența materială de soluționare revine,
potrivit prevederilor art. 10 din O.G. nr. 15/2002 coroborat cu ale art. 32
alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, judecătoriei în a cărei circumscripție a fost
săvârșită contravenția.
Cum contravenția a
fost săvârșită în localitatea Petrești, județul Dâmbovița, aflată în
circumscripția Judecătoriei Găești, acestei instanțe îi revine competența de
soluționare a cauzei.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 5 noiembrie 2013.
Procesat
de GGC - AZ