ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3123/2013

Deliberând, în condițiile

art. 256 C. proc. civ.,

asupra

conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei

Târgoviște la data de 31 octombrie 2012, contestatorul I.G.V. a solicitat instanței

ca, prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA,

să dispună anularea procesului-verbal de contravenție din 10 octombrie 2012.

În motivarea în fapt a

plângerii contravenționale, petentul a învederat instanței faptul că la

data de 10 martie 2009 a vândut autoturismul în cauză numitului A.A., care s-a obligat

să îl treacă pe numele său la o dată ulterioară. Acest fapt nu s-a mai întâmplat,

această persoană nemaiputând fi contactată de către petent.

Prin sentința civilă

nr. 5704 din 5 decembrie 2012, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței

teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Găești, în conformitate cu dispozițiile art. 32 alin.

(2) din O.G. nr. 2/2001.

Prin încheierea din data

de 20 februarie 2013, Judecătoria Găești a dispus pe cale administrativă înaintarea

dosarului Judecătoriei Sibiu pentru competentă soluționare, în conformitate cu dispozițiile

art. XXIII alin. (1) și (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii

nr. 134/2010 privind C. proc. civ. raportat la art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind

aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri

naționale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 27 februarie 2013, instanță care la primul

termen de judecată a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Prin sentința civilă

nr. 2432 din 2 aprilie 2013, Judecătoria Sibiu a admis excepția necompetenței teritoriale

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoria Găești;

constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul la Înalta Curte

de Casație și Justiție, pentru a hotărî asupra acestuia, reținând

că, în prezenta cauză se pune problema interpretării dispozițiilor art. XXIII

alin. (1) din Legea nr. 2/2013 și implicit, a aplicării în timp a legii.

Cu privire la conflictul

negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei este plângerea

contravențională prin care a fost contestat procesul-verbal de constatare și sancționare

a contravenției din 10 octombrie 2012, întocmit de

intimata

C.N.A.D.N.R. SA.

Prin procesul-verbal încheiat

la data de 10 octombrie 2012, la sediul agentului constatator, s-a reținut că la

data de 3 octombrie 2012, pe Autostrada A1 km.70+460m., județul Dâmbovița, vehiculul

aparținând domnului I.G.V. a circulat fără a deține rovinieta valabilă, proba făcându-se

cu imaginea foto.

Potrivit dispozițiilor

art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,

competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției

și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost

săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări

O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G.

nr. 15/2002, art. 10

1

:

„prin derogare de la dispozițiile O.G.

nr. 2/2001 (….) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției,

se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul

contravenientul.”

Această normă de competență

teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea

a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea unor

acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ

și fiscal, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit dispozițiilor

art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii

și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului

administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor

prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele

devenite competente potrivit prezentei legi.”

De asemenea, alin.

(2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze

se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării

în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența

curților de apel, se trimit la curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată

în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data

intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit

prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.”

Drept urmare, din interpretarea

teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din

Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului

administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Așadar, de vreme ce

art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională,

prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia

contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată,

prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece

prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală,

contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări

sociale), iar dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia

contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă,

în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele

reținute, dispozițiile art. XIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor

în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013,

nu și celor în curs de soluționare.

Or, în speță, plângerea

contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de

31 octombrie 2012. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului

a fost Autostrada A1 km.70+460m., județul Dâmbovița, zonă situată în circumscripția

Judecătoriei Găești, așa încât această instanță este competentă să soluționeze cauza,

potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut

al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.

Față de cele ce preced,

soluționarea pricinii este de competența Judecătoriei Găești, în favoarea căreia

urmează a fi stabilită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești, județul Dâmbovița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie

2013.