ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4681/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4681/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 20 aprilie 2011,

T.I. a solicitat instanței - în contradictoriu cu SC E.A.R. SA și SC E.A.R. SA

- Sucursala Cluj - să oblige pârâtele la plata sumelor de 8.500 RON,

reprezentând contravaloarea autoturismului avariat total urmare accidentului

produs la 5 octombrie 2010, 650.000 RON, cu titlu de daune materiale și morale,

din care suma de 50.000 RON, titlu de daune materiale și suma de 600.000 RON,

cu titlu de daune morale, precum și la plata penalităților de întârziere în

cuantum de 0,1% zi, calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data

introducerii cererii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că în fapt, la data de 5 octombrie 2010, pe raza

localității Bunești, dinspre Cluj spre Dej, a avut loc un accident de

circulație în care au fost implicate 2 autoturisme, primul marca O.A. condus de

reclamant și cel de al doilea marca D.L. condus de R.D.S.

Circumstanțele în

care s-a produs evenimentul rutier s-a reținut ca fiind următoarele:

autoturismul marca D. s-a angajat într-o depășire fără să se asigure și a

intrat în coliziune frontală cu cel de-al doilea autoturism, condus de

reclamant, care circula regulamentar, iar în urma coliziunii a rezultat

avarierea celor 2 vehicule, vătămarea corporală gravă a reclamantului și

decesul conducătorului auto R.D.S.

Prin rezoluția

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a constatat că vina producerii

evenimentului rutier aparține în totalitate conducătorului auto R.D.S., care

avea încheiată poliță de asigurare la SC E. SA.

Reclamantul a arătat

că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 998, 999 C. civ., pe Legea nr.

136/1995, Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010, art. 19

C. proc. pen., și art. 720

1

C. proc. civ.

În ceea ce privește

Legea nr. 136/1995 reclamantul a invocat dispozițiile art. 11 din acest act

normativ și a arătat că acestea se completează cu dispozițiile cuprinse în

normele emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, la data producerii

accidentului fiind în vigoare Ordinul nr. 5/2010.

Referitor la

prejudiciul material de agrement și moral, reclamantul a precizat că daunele

materiale constau în pierderea suferită, a cheltuielilor necesare tratării și

recuperării din punct de vedere medical, a achiziționării sistemului mecanic

care i-a fost implantat, a costurilor de transport zilnic la și de la locul

tratamentelor de recuperare și a beneficiului nerealizat ca urmare a

incapacității de muncă pentru o perioadă de peste 150 zile.

Referitor la daunele

morale, reclamantul a arătat că acestea sunt urmarea suferințelor fizice și

psihice suferite, datorate numeroaselor zile de spitalizare, a traumelor și a

tratamentelor de recuperare ulterioară. Astfel, reclamantul a arătat că a

suferit vătămări corporale precum și pierderi materiale ca urmare a

cheltuielilor efectuate, precum și ca urmare a reducerii substanțiale a

salariului și a avarierii totale a autoturismului.

A mai arătat

reclamantul că a suferit din punct de vedere fizic atât în timpul spitalizării

cât și ulterior, dat fiind faptul că a fost supus unei intervenții chirurgicale

la nivelul gambei stângi, fiindu-i introdusă o proteză metalică, iar ulterior a

suferit intervenții chirurgicale la nivelul șoldului, în urma cărora fiind

imobilizat la pat, a avut nevoie de prezența unui aparținător. În plus,

ulterior externării a fost imobilizat la pat aproape 2 luni de zile, perioadă

în care a avut nevoie permanentă de supraveghere medicală.

Învestit în primă

instanță, Tribunalul Specializat Cluj, prin Sentința civilă nr. 3385 din 20

septembrie 2012, a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, în limitele

rămase ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității și în consecință a

obligat pârâta să-i plătească reclamantului suma de 450.000 RON, din care 3.388

RON, cu titlu de daune materiale și 446.612 RON, cu titlu de daune morale,

precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,1/pentru fiecare zi

calculate începând cu data introducerii acțiunii - 20 aprilie 2011 - și până la

plata integrală a sumelor.

A obligat pârâta la

plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului, în cuantum de 8.060

RON reprezentând taxă judiciară de timbru, timbre judiciare, onorariu expert și

onorariu avocațial.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut în esență că este dovedită răspunderea civilă

delictuală în condițiile art. 999 C. civ., a defunctului R.D.S. și răspunderea

pârâtei în temeiul art. 49 - 50, art. 54 alin. (2) și art. 55 alin. (1) din

Legea nr. 136/1995, în speță nefiind contestate nici fapta ilicită, nici

existența prejudiciului și nici raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și

prejudiciu. De asemenea, în speță nu a fost contestat nici raportul contractual

născut în baza contractului de asigurare de răspundere civilă R.C.A. cu

societatea de asigurări pârâtă.

De altfel, pe

parcursul judecății, pârâta a și efectuat plata contravalorii autoturismului

avariat în urma evenimentului rutier.

În ceea ce privește

daunele materiale solicitate de reclamant, tribunalul, reținând incidența în

speță a dispozițiilor art. 26 alin. (1) și art. 49 alin. (1) lit. a) - f) din

Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010, a avut în vedere că

acesta a probat achiziționarea sistemului osteosinteză fractură de cortil,

contravaloarea medicamentelor necesare și a investigațiilor medicale precum și

contravaloarea deplasărilor efectuate, în valoare totală de 3.388 RON. Pentru

această sumă, s-a reținut că reclamantul este îndreptățit și la penalități de

întârziere în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 37

din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010.

Cât privește

veniturile salariale ale reclamantului, tribunalul a reținut faptul că acesta a

fost pensionat prin Decizia nr. 160844 din funcția de agent șef principal de

poliție, însă nu a solicitat nicio sumă de bani ca diferență între salariul

realizat anterior evenimentului rutier și pensia încasată.

Referitor la daunele

morale s-a avut în vedere faptul că aspectele care prezintă relevanță pentru

stabilirea întinderii despăgubirii sunt cele de ordin medical, referitoare la

urmările accidentului din 5 octombrie 2010 care au influențat viața

reclamantului: suferințele acestuia (care determină sumele cuvenite cu titlu de

pretium doloris), numărul și durata procedurilor medicale la care a fost supus,

incapacitatea adaptativă a reclamantului, etc.

Din constatările

medicale mai sus arătate, tribunalul a reținut faptul că urmările accidentului

au avut o gravitate deosebită pentru reclamant.

În primul rând,

leziunile suferite au necesitat 110 - 120 zile de îngrijiri medicale și

multiple intervenții chirurgicale, cu consecințe cu caracter permanent asupra

oaselor și nervilor, a unei eventuale infirmități, aspect care a necesitat și

necesită în continuare tratament medical.

Factorul cel mai

relevant pentru aprecierea despăgubirilor cuvenite reclamantului este însă,

coeficientul de incapacitate adaptativă, 40%, care exprimă gradul de tulburare

morfologică și funcțională care apare în adaptarea individului la viața

socio-profesională, în desfășurarea activităților de zi cu zi.

Soluția a fost menținută

de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal care, prin Decizia nr. 23 din 11 februarie 2013, a respins apelul

declarat împotriva sentinței de SC E.A.R. SA, reținând că tribunalul a apreciat

corect la determinarea cuantumului daunelor morale, prin raportare la

pierderile suferite de reclamant în plan psihic, moral, profesional și

familial.

Tot astfel, se arată,

despăgubirea se acordă de către asigurătorul R.C.A., în maximum 10 zile de la

data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și

cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător sau, de la data la

care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă, cu privire la

suma pe care este obligat să o plătească, potrivit art. 36 din Ordinul Comisiei

de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010.

Când obligația nu

este îndeplinită în termenul prevăzut, se aplică o penalizare de 0,1% calculată

pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 37 din Ordinul Comisiei de

Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010.

Nu se justifică, se

mai arată, stabilirea a două momente diferite de la care curg penalitățile

pentru daunele materiale și morale, distincția nefiind făcută de legiuitor.

În cauză, a declarat

recurs în termen legal pârâta SC E.A.R. SA care, invocând temeiul prevăzut de

art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., în vigoare la data inițierii

demersului judiciar, critică decizia dată în apel, după cum urmează:

- hotărârile au fost

pronunțate cu încălcarea art. 37 alin. (1) al Ordinului Comisiei de

Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010, care, relevă caracterul cert al

obligației în sensul că asigurătorul are obligația de a achita despăgubiri în

maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii

răspunderii și cuantificării daunei sau de la data la care asigurătorul a

primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire

pe care este obligat să o plătească.

- instanțele nu au

procedat la o analiză "în profunzime" a textului legal, care relevă

două momente la care se poate naște obligația asigurătorului de a acorda daune

morale: data finalizării dosarului de daună și data hotărârii judecătorești

definitive.

Or, se arată, la data

finalizării dosarului de daună se cunosc cu exactitate doar elementele ce

conduc la stabilirea daunelor materiale, rezultate din avarierea

autoturismului, neputând exista documente sau înscrisuri care pot fi avute în

vedere la acordarea daunelor morale.

Astfel, la data

introducerii cererii de chemare în judecată, suma solicitată de partea vătămată

nu avea caracter cert, reprezentând o cuantificare cât se poate de subiectivă a

părții civile.

Totodată,

penalitățile de întârziere prevăzute de Ordinul Comisiei de Supraveghere a

Asigurărilor nr. 5/2010, au menirea de a sancționa asigurătorul pentru

neîndeplinirea corespunzătoare a unei obligații certe ce se naște doar la

momentul stabilirii printr-o hotărâre judecătorească definitivă a cuantumului

daunelor morale.

Recursul se privește

ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.

Este de necontestat

că, urmare producerii accidentului de circulație din data de 5 octombrie 2010,

pe raza localității Bunești, județul Cluj - în legătură cu care, prin rezoluție

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a stabilit că vina producerii

evenimentului rutier aparține în totalitate conducătorului autor R.D.S. care,

avea încheiată polița de asigurare cu pârâta SC E.A.R. SA - reclamantul T.I. a

suferit numeroase leziuni corporale care au necesitat mai multe intervenții

chirurgicale și au generat sechele morfo-funcționale cu caracter permanent

care, se încadrează în noțiunea de infirmitate.

Este, de asemenea

fără echivoc, că traumele suferite au produs consecințe majore asupra vieții

profesionale și familiale a reclamantului care, la vârsta de 46 ani a fost

declarat inapt pentru serviciul în poliție, cu scoatere din evidență pentru

invaliditate gradul II, aspecte care au determinat schimbări profunde în

calitatea vieții acestuia și comportament, coeficientul de incapacitate

adaptativă fiind cuantificat de specialiști la 40%, ceea ce indică un grad

ridicat de tulburare morfologică și funcțională.

Ca atare, în mod

corect au reținut instanțele că, determinarea despăgubirilor cuvenite celui

prejudiciat trebuie să aibă în vedere atât suferința fizică cât și cea psihică,

întrucât în prețuirea valorii nepatrimoniale lezate, dreptul la viață și

sănătate reprezintă valori care sunt "inestimabile" și

"incontestabile".

Astfel, oricât de

subiectiv ar fi caracterul prejudiciului moral, decurgând din vătămările - de

ordin fizic și psihic . produse reclamantului, limitele reparației lui sunt

impuse atât de situația expusă de reclamant în acțiune și care s-a probat a fi

exactă, cât și de prudența ce trebuie manifestată pentru ca reparația daunei să

ofere victimei o satisfacție cu caracter compensatoriu, în așa fel încât,

dimensiunea reparațiunii pentru suferința omenească să fie, dacă nu integrală,

măcar, pe cât posibil, suficientă și proporțională cu prejudiciul suferit.

Cât privește critica

vizând data de la care se naște obligația asigurătorului de a plăti daune

morale, în legătură cu care recurenta susține că aceasta trebuie să aibă un

caracter cert, dedus din "aducerea la cunoștință, prin înștiințare".

Se reține că, în

aplicarea Directivei nr. 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului

Uniunii Europene, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a emis Ordinul nr.

5/2010, care, în art. 36 (la care recurenta face referire în motivele de

recurs) prevede următoarele:

"(1) Despăgubirea

se plătește de către asigurătorul R.C.A. în maximum 10 zile de la data

depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării

daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care

asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma

de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

(2) Asigurătorul

R.C.A. poate desfășura investigații privind producerea accidentului, în termen

de cel mult 3 luni de la data avizării producerii evenimentului asigurat, în

condițiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări

efectuate de autoritățile publice.

(3) Asigurătorul

R.C.A. are obligația să comunice în scris asiguratului și păgubitului intenția

de a desfășura investigații privind producerea accidentului, în termen de

maximum 10 zile de la data avizării daunei.

(4) În termen de cel

mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea

prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul R.C.A. este obligat:

a) fie să răspundă

cererii părții solicitante, formulând oferta de despăgubire potrivit propriilor

investigații cu privire la producerea evenimentului asigurat, în cazul în care

se dovedește îndeplinirea condițiilor de asigurare și producerea riscurilor acoperite

prin asigurarea obligatorie R.C.A.;

b) fie să notifice

părții prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau

parțial, pretențiile de despăgubire.

(5) Asigurătorul

R.C.A. este obligat să elibereze asiguratului/utilizatorului, în termen de 15

zile de la înregistrarea solicitării acestuia, un certificat privind daunele

înregistrate, pe parcursul ultimilor 5 ani de relații contractuale, sau absența

acestor daune".

Sancțiunea pentru

nerespectarea acestor obligații este prevăzută la art. 37 din ordin sub forma

penalităților de întârziere, astfel:

Dacă asigurătorul

R.C.A. nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și

le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea,

la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o

penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Se observă că textul

mai sus citat, nu face nicio distincție între daunele materiale și cele morale,

neexistând niciun temei legal pentru a stabili două momente diferite de la care

să curgă termenele vizând acordarea acestora.

Ca atare, în mod

corect s-au pronunțat instanțele în legătură cu "unicitatea"

momentului de la care curg penalitățile atât pentru daunele materiale cât și

pentru cele morale.

Tot astfel, din

actele cauzei rezultă cu evidență că reclamantul a înaintat pârâtei - anterior

introducerii cererii de chemare în judecată - cererea de despăgubire, în care

și-a precizat pretențiile atât în ceea ce privește daunele materiale cât și

cele morale, avizarea de daună precum și invitația la conciliere directă,

situație în care recurenta nu poate susține că obligația de dezdăunare nu îi

era opozabilă, întrucât nu i-a fost adusă la cunoștință, prin înștiințare.

Or, recurenta, în

calitatea sa de asigurător, nu și-a respectat obligațiile ce derivă din lege și

ordinul mai sus citat, nu a comunicat niciun răspuns victimei accidentului în

cauză și nu l-a convocat la negociere, între părți neavând loc vreo procedură

amiabilă care, s-ar fi putut finaliza printr-o mediere sau tranzacție,

posibilitate reglementată de lege.

Așa fiind, față de

cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC E.A.R. SA împotriva Deciziei nr. 23 din 11

februarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios

administrativ și fiscal.

Obligă pe

recurenta-pârâtă la 3.220 RON, cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant

T.I.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AS