ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4681/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 20 aprilie 2011, T.I. a solicitat instanței - în contradictoriu cu SC E.A.R. SA și SC E.A.R. SA - Sucursala Cluj - să oblige pârâtele la plata sumelor de 8.500 RON, reprezentând contravaloarea autoturismului avariat total urmare accidentului produs la 5 octombrie 2010, 650.000 RON, cu titlu de daune materiale și morale, din care suma de 50.000 RON, titlu de daune materiale și suma de 600.000 RON, cu titlu de daune morale, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% zi, calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data introducerii cererii, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în fapt, la data de 5 octombrie 2010, pe raza localității Bunești, dinspre Cluj spre Dej, a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate 2 autoturisme, primul marca O.A.

condus de reclamant și cel de al doilea marca D.L. condus de R.D.S. Circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier s-a reținut ca fiind următoarele: autoturismul marca D. s-a angajat într-o depășire fără să se asigure și a intrat în coliziune frontală cu cel de-al doilea autoturism, condus de reclamant, care circula regulamentar, iar în urma coliziunii a rezultat avarierea celor 2 vehicule, vătămarea corporală gravă a reclamantului și decesul conducătorului auto R.D.S. Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a constatat că vina producerii evenimentului rutier aparține în totalitate conducătorului auto R.D.S., care avea încheiată poliță de asigurare la SC E. SA. Reclamantul a arătat că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 998, 999 C. civ., pe Legea nr. 136/1995, Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010, art. 19 C. proc.

pen., și art. 720 1 C. proc. civ. În ceea ce privește Legea nr. 136/1995 reclamantul a invocat dispozițiile art. 11 din acest act normativ și a arătat că acestea se completează cu dispozițiile cuprinse în normele emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, la data producerii accidentului fiind în vigoare Ordinul nr. 5/2010. Referitor la prejudiciul material de agrement și moral, reclamantul a precizat că daunele materiale constau în pierderea suferită, a cheltuielilor necesare tratării și recuperării din punct de vedere medical, a achiziționării sistemului mecanic care i-a fost implantat, a costurilor de transport zilnic la și de la locul tratamentelor de recuperare și a beneficiului nerealizat ca urmare a incapacității de muncă pentru o perioadă de peste 150 zile.

Referitor la daunele morale, reclamantul a arătat că acestea sunt urmarea suferințelor fizice și psihice suferite, datorate numeroaselor zile de spitalizare, a traumelor și a tratamentelor de recuperare ulterioară. Astfel, reclamantul a arătat că a suferit vătămări corporale precum și pierderi materiale ca urmare a cheltuielilor efectuate, precum și ca urmare a reducerii substanțiale a salariului și a avarierii totale a autoturismului. A mai arătat reclamantul că a suferit din punct de vedere fizic atât în timpul spitalizării cât și ulterior, dat fiind faptul că a fost supus unei intervenții chirurgicale la nivelul gambei stângi, fiindu-i introdusă o proteză metalică, iar ulterior a suferit intervenții chirurgicale la nivelul șoldului, în urma cărora fiind imobilizat la pat, a avut nevoie de prezența unui aparținător.

În plus, ulterior externării a fost imobilizat la pat aproape 2 luni de zile, perioadă în care a avut nevoie permanentă de supraveghere medicală. Învestit în primă instanță, Tribunalul Specializat Cluj, prin Sentința civilă nr. 3385 din 20 septembrie 2012, a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, în limitele rămase ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității și în consecință a obligat pârâta să-i plătească reclamantului suma de 450.000 RON, din care 3.388 RON, cu titlu de daune materiale și 446.612 RON, cu titlu de daune morale, precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,1/pentru fiecare zi calculate începând cu data introducerii acțiunii - 20 aprilie 2011 - și până la plata integrală a sumelor.

A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului, în cuantum de 8.060 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, timbre judiciare, onorariu expert și onorariu avocațial. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că este dovedită răspunderea civilă delictuală în condițiile art. 999 C. civ., a defunctului R.D.S. și răspunderea pârâtei în temeiul art. 49 - 50, art. 54 alin. (2) și art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, în speță nefiind contestate nici fapta ilicită, nici existența prejudiciului și nici raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. De asemenea, în speță nu a fost contestat nici raportul contractual născut în baza contractului de asigurare de răspundere civilă R.C.A.

cu societatea de asigurări pârâtă. De altfel, pe parcursul judecății, pârâta a și efectuat plata contravalorii autoturismului avariat în urma evenimentului rutier. În ceea ce privește daunele materiale solicitate de reclamant, tribunalul, reținând incidența în speță a dispozițiilor art. 26 alin. (1) și art. 49 alin. (1) lit. a) - f) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010, a avut în vedere că acesta a probat achiziționarea sistemului osteosinteză fractură de cortil, contravaloarea medicamentelor necesare și a investigațiilor medicale precum și contravaloarea deplasărilor efectuate, în valoare totală de 3.388 RON. Pentru această sumă, s-a reținut că reclamantul este îndreptățit și la penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 37 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010.

Cât privește veniturile salariale ale reclamantului, tribunalul a reținut faptul că acesta a fost pensionat prin Decizia nr. 160844 din funcția de agent șef principal de poliție, însă nu a solicitat nicio sumă de bani ca diferență între salariul realizat anterior evenimentului rutier și pensia încasată. Referitor la daunele morale s-a avut în vedere faptul că aspectele care prezintă relevanță pentru stabilirea întinderii despăgubirii sunt cele de ordin medical, referitoare la urmările accidentului din 5 octombrie 2010 care au influențat viața reclamantului: suferințele acestuia (care determină sumele cuvenite cu titlu de pretium doloris), numărul și durata procedurilor medicale la care a fost supus, incapacitatea adaptativă a reclamantului, etc. Din constatările medicale mai sus arătate, tribunalul a reținut faptul că urmările accidentului au avut o gravitate deosebită pentru reclamant.

În primul rând, leziunile suferite au necesitat 110 - 120 zile de îngrijiri medicale și multiple intervenții chirurgicale, cu consecințe cu caracter permanent asupra oaselor și nervilor, a unei eventuale infirmități, aspect care a necesitat și necesită în continuare tratament medical. Factorul cel mai relevant pentru aprecierea despăgubirilor cuvenite reclamantului este însă, coeficientul de incapacitate adaptativă, 40%, care exprimă gradul de tulburare morfologică și funcțională care apare în adaptarea individului la viața socio-profesională, în desfășurarea activităților de zi cu zi. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal care, prin Decizia nr. 23 din 11 februarie 2013, a respins apelul declarat împotriva sentinței de SC E.A.R.

SA, reținând că tribunalul a apreciat corect la determinarea cuantumului daunelor morale, prin raportare la pierderile suferite de reclamant în plan psihic, moral, profesional și familial. Tot astfel, se arată, despăgubirea se acordă de către asigurătorul R.C.A., în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător sau, de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă, cu privire la suma pe care este obligat să o plătească, potrivit art. 36 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010. Când obligația nu este îndeplinită în termenul prevăzut, se aplică o penalizare de 0,1% calculată pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 37 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010.

Nu se justifică, se mai arată, stabilirea a două momente diferite de la care curg penalitățile pentru daunele materiale și morale, distincția nefiind făcută de legiuitor. În cauză, a declarat recurs în termen legal pârâta SC E.A.R. SA care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., în vigoare la data inițierii demersului judiciar, critică decizia dată în apel, după cum urmează: - hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea art. 37 alin. (1) al Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010, care, relevă caracterul cert al obligației în sensul că asigurătorul are obligația de a achita despăgubiri în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

- instanțele nu au procedat la o analiză "în profunzime" a textului legal, care relevă două momente la care se poate naște obligația asigurătorului de a acorda daune morale: data finalizării dosarului de daună și data hotărârii judecătorești definitive. Or, se arată, la data finalizării dosarului de daună se cunosc cu exactitate doar elementele ce conduc la stabilirea daunelor materiale, rezultate din avarierea autoturismului, neputând exista documente sau înscrisuri care pot fi avute în vedere la acordarea daunelor morale. Astfel, la data introducerii cererii de chemare în judecată, suma solicitată de partea vătămată nu avea caracter cert, reprezentând o cuantificare cât se poate de subiectivă a părții civile.

Totodată, penalitățile de întârziere prevăzute de Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010, au menirea de a sancționa asigurătorul pentru neîndeplinirea corespunzătoare a unei obligații certe ce se naște doar la momentul stabilirii printr-o hotărâre judecătorească definitivă a cuantumului daunelor morale. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed. Este de necontestat că, urmare producerii accidentului de circulație din data de 5 octombrie 2010, pe raza localității Bunești, județul Cluj - în legătură cu care, prin rezoluție a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a stabilit că vina producerii evenimentului rutier aparține în totalitate conducătorului autor R.D.S.

care, avea încheiată polița de asigurare cu pârâta SC E.A.R. SA - reclamantul T.I. a suferit numeroase leziuni corporale care au necesitat mai multe intervenții chirurgicale și au generat sechele morfo-funcționale cu caracter permanent care, se încadrează în noțiunea de infirmitate. Este, de asemenea fără echivoc, că traumele suferite au produs consecințe majore asupra vieții profesionale și familiale a reclamantului care, la vârsta de 46 ani a fost declarat inapt pentru serviciul în poliție, cu scoatere din evidență pentru invaliditate gradul II, aspecte care au determinat schimbări profunde în calitatea vieții acestuia și comportament, coeficientul de incapacitate adaptativă fiind cuantificat de specialiști la 40%, ceea ce indică un grad ridicat de tulburare morfologică și funcțională.

Ca atare, în mod corect au reținut instanțele că, determinarea despăgubirilor cuvenite celui prejudiciat trebuie să aibă în vedere atât suferința fizică cât și cea psihică, întrucât în prețuirea valorii nepatrimoniale lezate, dreptul la viață și sănătate reprezintă valori care sunt "inestimabile" și "incontestabile". Astfel, oricât de subiectiv ar fi caracterul prejudiciului moral, decurgând din vătămările - de ordin fizic și psihic . produse reclamantului, limitele reparației lui sunt impuse atât de situația expusă de reclamant în acțiune și care s-a probat a fi exactă, cât și de prudența ce trebuie manifestată pentru ca reparația daunei să ofere victimei o satisfacție cu caracter compensatoriu, în așa fel încât, dimensiunea reparațiunii pentru suferința omenească să fie, dacă nu integrală, măcar, pe cât posibil, suficientă și proporțională cu prejudiciul suferit.

Cât privește critica vizând data de la care se naște obligația asigurătorului de a plăti daune morale, în legătură cu care recurenta susține că aceasta trebuie să aibă un caracter cert, dedus din "aducerea la cunoștință, prin înștiințare". Se reține că, în aplicarea Directivei nr. 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a emis Ordinul nr. 5/2010, care, în art. 36 (la care recurenta face referire în motivele de recurs) prevede următoarele: "(1) Despăgubirea se plătește de către asigurătorul R.C.A. în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

(2) Asigurătorul R.C.A. poate desfășura investigații privind producerea accidentului, în termen de cel mult 3 luni de la data avizării producerii evenimentului asigurat, în condițiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autoritățile publice. (3) Asigurătorul R.C.A. are obligația să comunice în scris asiguratului și păgubitului intenția de a desfășura investigații privind producerea accidentului, în termen de maximum 10 zile de la data avizării daunei. (4) În termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul R.C.A.

este obligat: a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând oferta de despăgubire potrivit propriilor investigații cu privire la producerea evenimentului asigurat, în cazul în care se dovedește îndeplinirea condițiilor de asigurare și producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie R.C.A.; b) fie să notifice părții prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire. (5) Asigurătorul R.C.A. este obligat să elibereze asiguratului/utilizatorului, în termen de 15 zile de la înregistrarea solicitării acestuia, un certificat privind daunele înregistrate, pe parcursul ultimilor 5 ani de relații contractuale, sau absența acestor daune". Sancțiunea pentru nerespectarea acestor obligații este prevăzută la art. 37 din ordin sub forma penalităților de întârziere, astfel: Dacă asigurătorul R.C.A.

nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere. Se observă că textul mai sus citat, nu face nicio distincție între daunele materiale și cele morale, neexistând niciun temei legal pentru a stabili două momente diferite de la care să curgă termenele vizând acordarea acestora. Ca atare, în mod corect s-au pronunțat instanțele în legătură cu "unicitatea" momentului de la care curg penalitățile atât pentru daunele materiale cât și pentru cele morale.

Tot astfel, din actele cauzei rezultă cu evidență că reclamantul a înaintat pârâtei - anterior introducerii cererii de chemare în judecată - cererea de despăgubire, în care și-a precizat pretențiile atât în ceea ce privește daunele materiale cât și cele morale, avizarea de daună precum și invitația la conciliere directă, situație în care recurenta nu poate susține că obligația de dezdăunare nu îi era opozabilă, întrucât nu i-a fost adusă la cunoștință, prin înștiințare. Or, recurenta, în calitatea sa de asigurător, nu și-a respectat obligațiile ce derivă din lege și ordinul mai sus citat, nu a comunicat niciun răspuns victimei accidentului în cauză și nu l-a convocat la negociere, între părți neavând loc vreo procedură amiabilă care, s-ar fi putut finaliza printr-o mediere sau tranzacție, posibilitate reglementată de lege.

Așa fiind, față de cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E.A.R. SA împotriva Deciziei nr. 23 din 11 februarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal. Obligă pe recurenta-pârâtă la 3.220 RON, cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant T.I. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2013. Procesat de GGC - AS