ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5357/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții D.D.C.

și L.O., în calitate de șef ocol , respectiv contabil șef la Regia Autonomă Locală,

Ocolul Silvic D. R.A. au formulat contestație împotriva deciziei din 24 mai 2011

emisă de D.G.F.P. a județului Suceava.

În motivarea

contestației s-a arătat că prin procesul-verbal de control financiar încheiat

de Activitatea de Inspecție Fiscală Suceava la data de 7 februarie 2011 au fost

stabilite suplimentar obligații de plată în sumă totală de 5.094.892,98 RON, reprezentând

impozit pe profit suplimentar, majorări de întârziere și penalități, împotriva

căruia s-a formulat plângere la D.G.F.P. Suceava, înregistrată din 25 februarie

2011.

Prin sentința civilă

nr. 374 din 10 noiembrie 2011 Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă

Locală, Ocolul Silvic D. R.A. prin D.D.C., șef ocol și L.O., contabil șef, a anulat

decizia din 24 mai 2011 emisă de D.G.F.P. a județului Suceava, a trimis cauza către

aceasta în vederea soluționării pe fond a contestației și a obligat pârâta la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 2.480 RON.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că prin decizia din 24 mai 2011 emisă de D.G.F.P.

a județului Suceava, Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul Financiar, privind

soluționarea plângerii formulată de Regia Autonomă Locală, Ocolul Silvic D. R.A.

a fost suspendată soluționarea plângerii formulată de Regia Autonomă Locală, Ocolul

Silvic D. R.A.

Împotriva procesului-verbal

de control financiar încheiat de Activitatea de Inspecție Fiscală Suceava în data

de 7 februarie 2011, prin aplicarea prevederilor pct. 10 din Ordinul ministrului

finanțelor publice nr. 2160/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind

soluționarea plângerilor prealabile formulate împotriva proceselor-verbale de control

financiar încheiate în baza Legii nr. 30/1991 privind organizarea și funcționarea

controlului financiar și a Gărzii financiare.

Instanța de fond a constatat

că măsura suspendării soluționării plângerii este nelegală întrucât potrivit

pct. 10 din Ordinul nr. 2160/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind

soluționarea plângerilor prealabile formulate împotriva procesului verbal de control

financiar:

„Organul de soluționare

competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când

organul care a efectuat controlul financiar a sesizat organele de drept cu privire

la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o

înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă”.

Acest text de lege se

coroborează cu art. 214 alin. (1) C. proc. fisc.

Analiza acestora conduce

la concluzia că legiuitorul a instituit în favoarea organului fiscal o posibilitate,

și nu un drept ca în anumite situații, precis determinate, să procedeze la suspendarea

soluționării unor contestații.

Or, în situația de față

intimata, în motivarea deciziei atacate, uzând de argumente generice, a procedat

la suspendarea soluționării cauzei, fără a puncta în fapt în ce anume constă înrâurirea

hotărâtoare la care face trimitere textul citat.

În opinia Curții de apel,

simpla formulare a unei plângeri penale împotriva conducerii ocolului silvic sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală nu e de natură a satisface

exigențele reclamate de art. 214 alin. (1) C. proc. fisc.

Punctând, în cuprinsul

deciziei din 14 mai 2011 emitenta trebuia să realizeze o corespondență logică între

acuzele aduse conducerii ocolului silvic și conținutul procesului verbal de control

financiar din 7 februarie 2011, împrejurare ce nu rezultă din conținutul actului

administrativ de autoritate ce face obiectul prezentei judecăți.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâta D.G.F.P. a județului Suceava, susținând că hotărârea atacată

este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

În mod greșit instanța

de fond a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 214 alin. (1) C.

proc. fisc. și ale pct. 10 din Ordinul nr. 2160/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice

privind soluționarea plângerilor prealabile formulate împotriva procesului-verbal

de control financiar, referitoare la suspendarea soluționării contestației administrativ-fiscale

în cazul existenței indiciilor săvârșirii unei infracțiuni.

Recurenta precizează că

decizia din 24 mai 2011 cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care s-a dispus

suspendarea soluționării cauzei. Faptul nedeclarării și neachitării impozitului

pe profit conduce, în mod evident, la existența indiciilor de evaziune fiscală.

Recurenta invocă și prevederile

art. 19 alin. (2) C. proc. pen. privind prioritatea acțiunii penale față de cea

civilă.

Motivele de recurs se

încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele argumente:

În mod corect, instanța

de fond a reținut că simpla formulare a unei plângeri penale împotriva conducerii

Ocolului Silvic sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală nu este

de natură a satisface exigențele reclamate de art. 214 alin. (1) C. proc. fisc.

Potrivit textului de lege

menționat și punctului 10 din Ordinul nr. 2160/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice

privind soluționarea plângerilor prealabile formulate împotriva procesului-verbal

de control financiar „Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie

motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat controlul financiar

a sesizat organele de drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni

a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să

fie dată în procedură administrativă”.

În speță, în motivarea

deciziei administrative atacate sunt expuse argumente generice, fără nici o referire

la elemente de fapt ce ar contura o infracțiune concretă, cu o „înrâurire hotărâtoare

asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă”.

Pentru considerentele

menționate, instanța de control judiciar constată că hotărârea atacată este legală

și temeinică, urmând a fi menținută.

În ceea ce privește invocarea

principiului „penalul ține în loc civilul”, respectiv a art. 19 alin. (2) C. proc.

civ., această prevedere legală nu își găsește aplicarea, în speță nefăcându-se dovada

existenței unei acțiuni penale, ci doar a sesizării organelor de urmărire penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P. a județului Suceava împotriva sentinței civile nr. 374 din 10 noiembrie

2011 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 decembrie 2012.