ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5304/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 6174 din 31

octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a cauzei privind

cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Prefectul Județului

Ialomița, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Orașului Țăndărei, în

favoarea Judecătoriei Fetești.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că prezenta acțiune are ca obiect

anularea unei hotărâri prin care Consiliul Local al Orașului Țăndărei a aprobat

concesionarea unui spațiu medical situat într-un imobil proprietatea privată a

unității administrativ-teritoriale, astfel că sesizarea instanței de contencios

administrativ nu se justifică în cauză, întrucât respectiva concesiune nu este

un contract administrativ, autoritatea administrativă neacționând în regim de

putere publică sau pentru punerea în valoare a unor bunuri proprietate publică.

În speță, este vorba

despre concesionarea unui spațiu medical ce face parte din domeniul privat al

orașului, și nu din proprietatea publică, așa încât - raportat la obiectul

acțiunii - se constată că nu este vorba de un act administrativ asimilat, care

să cadă sub incidența dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și O.G. nr. 54/2006, și

nici de un act administrativ propriu-zis, care să facă obiectul controlului de

legalitate al Prefectului în condițiile art. 3 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, reclamantul Prefectul Județului Ialomița a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică,

fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul susține

că, întrucât obiectul acțiunii îl reprezintă anularea Hotărârii Consiliului

Local Țăndărei nr. 61 din 28 iulie 2011 privind concesionarea spațiului medical

fără licitație publică (act administrativ adoptat de o autoritate a

administrației publice, în speță Consiliul Local Țăndărei) și nu contractul de

concesiune care s-ar încheia pentru a fi pusă în executare hotărârea de

aprobare a concesiunii, deci competent să soluționeze cererea de chemare în

judecată este instanța de la Tribunalul Ialomița, secția contencios

administrativ și fiscal.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Contenciosul

administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele

de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în

care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a

născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în

sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim,

astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii

judiciare.

Actul administrativ

este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate

publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere,

modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială

a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc.

civ. în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei

ce formează obiectul actului administrativ contestat.

În cauza de față,

prin acțiunea formulată reclamantul Prefectul Județului Ialomița, a chemat în

judecată pârâtul Consiliul Local al Orașului Țăndărei, solicitând anularea Hotărârii

nr. 61 din 28 iulie 2011 emisă de pârât.

Conform art. 123

alin. (5) din Constituție, prefectul poate ataca, în fața instanței de

contencios administrativ, un act al consiliului județean, al celui local sau al

primarului, în cazul în care consideră actul ilegal.

Potrivit art. 3 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ prefectul poate

ataca direct în fața instanței de contencios administrativ actele emise de

autoritățile administrației publice locale, dacă le consideră nelegale.

Deci, în cauză, sunt

incidente dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar potrivit

art. 10 din aceiași lege competența de soluționare a cauzei aparține

Tribunalului, secția de contencios administrativ.

De asemenea, Înalta

Curte consideră că nu are relevanță obiectul reglementat de hotărârea atacată,

ci relevantă este natura actului emis de Consiliul Local, și anume o hotărâre,

care, indiferent de domeniul reglementat în conținutul ei, poate fi atacată de

Prefect pe calea contenciosului administrativ.

Conform art. 3 din

Legea nr. 554/2004, rezultă în mod indubitabil că Prefectul exercită tutelă

administrativă în privința actelor emise de autoritățile administrației publice

locale, în acest sens fiind dreptul conferit de art. 123 alin. (5) din

Constituție și de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 de a ataca în fața

instanței de contencios administrativ actele emise de autoritățile

administrației publice locale, dacă le consideră nelegale.

Înalta Curte constată

că, în cauză, Curtea de Apel, în mod greșit a stabilit competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești, apreciind că obiectul

acțiunii îl reprezintă contractul de concesiune și nu anularea Hotărârii prin

care Consiliul Local a aprobat acest contract, care poate fi atacată de Prefect

pe calea contenciosului administrativ.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt întemeiate, iar

curtea de apel a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată, cu trimiterea

cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Ialomița, secția contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul Prefectul Județului Ialomița împotriva Sentinței nr.

6174 din 31 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Ialomița,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 mai 2013.

Procesat de GGC - CL