ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2588/2015

Decizia nr. 2588/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeș la data de 18 noiembrie 2008, reclamantul A. domiciliat în municipiul Pitești a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Comunei Limanu, județul Constanța și pe președintele acestuia, solicitând instanței să dispună constatarea nulității absolute parțiale a Hotărârii nr. 28/2008 privind aprobarea vânzării prin negociere directă a unor terenuri ce aparțin domeniului privat al comunei Limanu.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că este proprietarul terenului în suprafață de 1020 mp., situat în comuna Limanu, teren pe care a construit un hotel și care se învecinează pe una dintre laturi cu terenurile vândute de pârâți. La data de 18 iulie 2008 a luat cunoștință de HCL nr. 28/2008, act de care este prejudiciat deoarece prin art. 3 și 4 s-a stabilit vânzarea unor terenuri situate în vecinătatea proprietății sale în contextul în care reclamantul este în litigiu cu pârâții pentru terenurile care se învecinează sau se suprapun cu proprietatea lui. În plus, reclamantul a comunicat pârâților intenția de cumpărare a terenurilor din vecinătatea proprietății sale. Reclamantul a mai arătat că unele dintre terenurile ce fac obiectul HCL nr. 28/2008, fac parte din domeniul public de interes național (plajă).

Prin Sentința civilă nr. 1498 din 18 iunie 2014 Judecătoria Fetești a admis excepția de necompetență materială a instanței invocată de pârâtele Comuna Limanu prin Primar și SC B. SRL București și în baza art. 158 C. proc. civ. raportat la art. 2 pct. 1 lit. a) și b) C. proc. civ. a declinat competența soluționării cererii formulată de reclamanții A. și SC C. SRL Pitești împotriva pârâților Comuna Limanu prin Primar, Primarul comunei Limanu, Consiliul Local al comunei Limanu, PFA D. și SC B. SRL București, în favoarea Tribunalului Ialomița.

Primind dosarul spre soluționare, Tribunalul Ialomița a pronunțat la rândul său, Sentința civilă nr. 1798 din 16 octombrie 2014 prin care a admis excepția de necompetență materială a tribunalului și a declinat competența de soluționare a cauzei către Judecătoria Fetești.

Având în vedere hotărârea de declinare a competenței către Tribunalul Ialomița, pronunțată de Judecătoria Fetești, a constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe, a suspendat din oficiu judecata și a înaintat dosarul Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului.

Prin Sentința nr. 12 din 6 ianuarie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și SC C. SRL și pârâții Comuna Limanu prin Primar, SC B. SRL, Primarul Comunei Limanu, Consiliul Local al Comunei Limanu și PFA D. în favoarea Judecătoriei Fetești.

Pentru a pronunța această soluție Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a reținut că Judecătoria Fetești a fost învestită prin încheierea nr. 2014/05 04 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a dispus strămutarea cauzei de la Judecătoria Mangalia la Judecătoria Fetești, cu păstrarea actelor de procedură.

Anterior, prin Decizia civilă nr. 228/R/26 01 2011 a Curții de Apel Pitești s-a casat Sentința civilă nr. 394/CAF/08 04 2010 a Tribunalului Argeș în sensul că s-a respins acțiunea privind anularea HCL nr. 28/2008 și s-a trimis cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Mangalia, județul Constanța, pentru celelalte capete de cerere.

În considerentele deciziei amintite, s-a reținut că acțiunea reclamantei este de competența instanței civile de drept comun și în raport de valoarea obiectului capătului de cerere principal, care este sub 500.000 RON, a stabilit că judecătoria este competentă din punct de vedere material să soluționeze prezenta cauză. A mai stabilit instanța de recurs că judecătoria este deopotrivă competentă să judece și capetele de cerere privind demolarea construcțiilor și plata daunelor cominatorii, cererile fiind de natură civilă și nu de drept administrativ.

Se observă că Judecătoria Fetești și-a bazat soluția de declinare a competenței pe prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) și b) C. proc. civ. conform cărora tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 RON, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani, iar în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 RON.

Totodată, s-a dat eficiență raportului de evaluare extrajudiciară depus la dosar de pârâți la data de 13 noiembrie 2013 - fila 29 din care rezultă că terenul în suprafață de 745 mp situat în comuna Limanu, cu următoarele vecinătăți: la Nord - teren proprietate privată al comunei Limanu, la Sud - teren proprietate privată al comunei Limanu, la Est - teren proprietate privată al comunei Limanu și la Vest - strada Falezei, are o valoare de 527.305 RON (echivalentul sumei de 120.447 euro din data de 20 februarie 2013). Din același raport de evaluare extrajudiciară atașat la dosar de pârâți rezultă că cele cinci construcții a căror demolare se solicită, respectiv C1 - C5 cu o suprafață totală de 327,51 mp, ridicate pe terenul în suprafață de 745 mp (748,16 mp rezultați din măsurători) situat în intravilanul localității Vama Veche, comuna Limanu, județul Constanța, cu următoarele vecinătăți: la Nord - Consiliul local Limanu, la Est - plajă, la Sud - strada Ion Creangă și la Vest - strada Falezei, au o valoare de 94.802 euro, respectiv echivalentul a 415.034 RON.

Judecătoria a concluzionat că dacă s-au formulat mai multe capete de cerere, fără ca unele să constituie principalul, iar celelalte accesoriul, toate sumele trebuie adunate pentru a se stabili valoarea litigiului și, în funcție de aceasta, instanța competentă, iar din însumarea valorilor de mai sus, a rezultat suma de 942.339 RON, în raport de care s-a apreciat că revine tribunalului competența materială de soluționare a prezentului litigiu.

Sub acest aspect, Curtea a stabilit că în legătură cu criteriul valoric de determinare a competenței materiale, este de principiu că valoarea obiectului litigiului este consemnată de reclamant prin cererea de chemare în judecată, potrivit art. 112 pct. 3 C. proc. civ. Totuși, instanța sau pârâtul pot contesta evaluarea făcută de reclamant, situație în care se vor administra probe pentru determinarea valorii obiectului acțiunii, însă aceste operațiuni pot avea lor până la prima zi de înfățișare, aceasta fiind data limită până la care părțile, sau instanța din oficiu pot invoca excepția de necompetență materială de ordine publică, în conformitate cu prevederile art. 1591 C. proc. civ.

Mai mult, momentul care interesează în stabilirea valorii obiectului litigiului, pentru determinarea competenței materiale, este acela al înregistrării cererii de chemare în judecată. Astfel, potrivit art. 18

1

C. proc. civ., instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii, rămâne competentă să judece, chiar dacă, ulterior intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.

Pe de altă parte, este adevărat că dacă s-au formulat mai multe capete de cerere principale, pentru a se stabili valoarea litigiului se cumulează sumele invocate prin fiecare cerere. Însă, toate cererile principale trebuie formulate prin petitul inițial al acțiunii, în condițiile și termenele prev. de art. 132 C. proc. civ.

Modificarea ulterioară a obiectului acțiunii sau completarea acestuia, nu poate avea efect asupra competenței materiale, deoarece în condițiile art. 17 C. proc. civ. cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală, operând așadar o prorogare legală de competență.

Cum cererea incidentală este aceea ce poate avea o existență de sine stătătoare, ce poate fi formulată ca acțiune principală, dar care este formulată în cadrul unui proces deja început, este evident că modificarea și completarea petitului acțiunii pe parcursul procesului, nu poate influența competența instanței în mod legal sesizate.

Așadar, în condițiile în care, prin Decizia civilă nr. 228/R/26 01 2011 a Curții de Apel Pitești s-a stabilit competența materială a judecătoriei, în raport de valoarea obiectului litigiului, evaluările ulterioare, efectuate după aproximativ 2 ani de la momentul sesizării în urma casării cu trimitere spre rejudecare, nu poate conduce la admiterea excepției necompetenței materiale.

Dintr-o altă perspectivă, este de observat că Judecătoria Fetești a validat în acest scop un raport de expertiză extrajudiciară, depus la dosar de pârâți la data de 13 noiembrie 2013, raport ce nu poate constitui în mod legal o probă, în accepțiunea art. 167 și urm C. proc. civ. și nu poate influența așadar valoarea obiectului acțiunii, așa cum a fost stabilită de instanța de control judiciar.

În raport de toate aceste considerente, Curtea de apel, în urma analizării conflictului negativ de competență, în temeiul dispozițiilor art. 31 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a prezentului litigiu în favoarea Judecătoriei Fetești.

Împotriva a Sentinței nr. 12 din 6 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția VIII-a de Contencios Administrativ și Fiscal pârâții Comuna Limanu prin Primar, SC B. SRL București, Primarul comunei Limanu, Consiliul Local al Comunei Limanu, PFA D. au declarat recurs.

În motivarea recursului, au fost arătate, în esență, următoarele:

- hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță, secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București - necompetentă funcțional să soluționeze conflictul de competență dintre Judecătoria Fetești și Tribunalul Ialomița, având în vedere natura eminamente civilă a cauzei, conflictul impunându-se a fi dezlegat de secția civilă a Curții de Apel București;

- hotărârea pronunțată este nelegală deoarece a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești, deși Tribunalul Ialomița ar fi trebuit să soluționeze litigiul pe fond, astfel, instanța nu a observat că cererea privitoare la nulitatea Contractului de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr. 122 din 1 septembrie 2008 nu se află în raport de accesorialitate cu primul capăt de cerere din acțiunea principală, fiind o veritabilă cerere nouă, iar valoarea litigiului trebuia stabilită prin adiționarea sumelor, ceea ce ar fi condus la stabilirea competenței în favoarea Tribunalului Ialomița.

- nefiind vorba de cereri incidentale, instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 17 și 18

1

C. proc. civ., cel din urmă text legal referindu-se la ipoteza în care modificările intervenite cu privire la valoarea obiectului acțiunii vizează același obiect al acțiunii, iar în cereri noi, cu un alt obiect decât cel inițial.

Recursul este nefondat

În primul rând, un aspect inconturnabil în prezenta cauză este că prin Decizia nr. 228 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Pitești, în raport de valoarea litigiului, s-a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei. Sub acest aspect, Curtea de Apel București a observat corect că evaluările efectuate mult timp după ce s-a produs casarea cu trimitere spre rejudecare nu pot avea ca efect admiterea excepției necompetenței materiale a judecătoriei, instanța ce fusese învestită să rejudece fondul cauzei.

În același context, Curtea de Apel București a făcut o corectă aplicarea prevederilor art. 167 C. proc. civ., reținând că Judecătoria Fetești a valorizat un raport de expertiză judiciară pentru stabilirea valorii obiectului litigiului, în condițiile în care înscrisul respectiv nu satisface exigențele legale ale textului normativ precitat, pentru a fi considerat o probă legală în sensul de mijloc de probațiune judiciară.

În ceea ce privește critica din recurs că nu secția de contencios administrativ și fiscal era competentă funcțional să soluționeze conflictul de competență, nu poate fi primită. Conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., instanța chemată să judece conflictul de competență dintre o judecătorie și un tribunal este curtea de apel.

Or, în deplină consonanță cu prevederea legală menționată, judecarea conflictului s-a făcut de Curtea de Apel București în calitatea sa de instanță superioară comună instanțelor aflate în conflict. Chiar dacă, principial, dată fiind natura civilă a litigiului, secției civile îi revenea să rezolve conflictul, soluționarea acestuia de secția de contencios administrativ și fiscal nu atrage nulitatea sentinței recurate, în condițiile în care este fără dubiu că, din perspectiva competenței materiale, Curții de Apel București îi revenea să tranșeze conflictul dintre cele două instanțe în discuție, Judecătoria Fetești și Tribunalul Ialomița, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Apoi, contrar celor reținute în recurs, între cererile cu care a fost învestită instanța de judecată există un raport de accesorialitate, astfel cum a reținut Curtea de Apel București în sentința recurată în prezenta cauză. Mai exact, observă Înalta Curte, între capătul de cerere vizând nulitatea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2538 din 9 mai 2008 și cel privitor la nulitatea contractului nr. 122 din 1 septembrie 2008 există un raport de consecuție, fiind vorba în primul caz de un teren, iar în cel de-al doilea de construcțiile edificate pe terenul respectiv. Or, astfel fiind situația, cererea ce vizează anularea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 122 din 1 septembrie 2008, al cărui obiect îl formează construcțiile situate pe terenul ce formează obiectul Contractului autentificat sub nr. 2538 din 9 mai 2008, apare ca având un caracter incidental, și nu este o cerere principală cum se susține în recurs, conexitatea dintre cele două capete de cerere rezultând cu puterea evidenței. La fel cererea privind demolarea construcțiilor amintite nu poate fi calificată altfel decât o cerere cu caracter accesoriu.

Așa fiind, concluzia care se degajă este că bine a stabilit Curtea de Apel București, că instanța competentă este Judecătoria Fetești, făcând o corectă aplicare în speță a prevederilor art. 17 C. proc. civ., vizavi de caracterul incidental al cererilor formulate după casarea cu trimitere spre rejudecare, astfel că în mod corect instanța amintită a reținut că momentul determinant pentru stabilirea competenței materiale îl reprezintă data înregistrării cererii de chemare în judecată. De aici, și corecta interpretare a prevederilor art. 18

1

C. proc. civ., în sensul că instanța învestită inițial, conform criteriului după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece cauza, indiferent de modificările ulterioare ce au survenit în privința cuantumului valorii aceluiași obiect.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Comuna Limanu prin Primar, SC B. SRL București, Primarul comunei Limanu, Consiliul Local al comunei Limanu, PFA D. împotriva Sentinței nr. 12 din 6 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția VIII-a de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2015.

Procesat de GGC - LM