ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1651/2014

Decizia nr. 1651/2014

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 736 din 13 aprilie 2012, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâții Statul Român prin M.F.P. și A.N.R.P., în favoarea Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București a reținut că prin Decizia A.N.R.P. nr. 2.154 din 12 decembrie 2008, reclamanta a fost despăgubită cu un număr de 1.256.000 de acțiuni la SC B. SA, la o valoare nominală de 1 RON pentru fiecare acțiune; că prin acțiune reclamanta a solicitat emiterea unui titlu de conversie suplimentar prin actualizarea numărului de acțiuni sau, în subsidiar, acordarea unei despăgubiri suplimentare în cuantum de 500.000 RON; că, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 247/2005, deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin C.C.S.D., iar potrivit art. 20 competența de soluționare revine secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.

A apreciat Tribunalul că, deși în prezenta cauză decizia este emisă de A.N.R.P. și reclamanta pretinde că nu contestă această decizie, ci solicită suplimentarea acțiunilor cuprinse în această decizie, în cauză, competența materială aparține Curții de Apel, secția de contencios administrativ, având în vedere că procedura privitoare la regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente este reglementată de Titlul VII art. 16 și 19 al Legii nr. 247/2005. Decizia nr. IX din 20 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit competența secției civile a Tribunalului pentru soluționarea cererilor formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate de a emite decizie sau dispoziție motivată potrivit Legii nr. 10/2001 vizează doar procedura în baza Legii nr. 10/2001 în cazul refuzului persoanei juridice notificate, deținătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, nu și situația în care notificarea reclamanților a fost soluționată și a fost propusă acordarea de despăgubiri către aceștia.

Astfel, având în vedere că în cauză necompetența este de ordine publică și că dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. prevăd competența curților de apel de a judeca în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale și dispozițiile din Titlul VII, art. 16, art. 19 și art. 20 ale Legii nr. 247/2005, Tribunalul apreciază că revine competența materială de a soluționa prezenta cauză Curții de Apel, secția contencios administrativ, de la domiciliul reclamantei și cum reclamanta are domiciliul în Pitești, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ.

Prin Sentința nr. 273/F-CONT din 29 iunie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin M.F.P. și A.N.R.P., în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Pitești a reținut că, în raport de obiectul cererii cu care reclamanta a învestit instanța, se constată că acesta are ca temei de drept dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, care stabilesc o anumită procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură, preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și a celor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001; că, deși în prezenta cauză reclamanta a susținut că nu contestă Decizia nr. 2.154 din 12 decembrie 2008 - reprezentând titlul de despăgubiri emis de C.C.S.D., în condițiile art. 19 din acest act normativ, ci solicită emiterea unui titlu prin care să se suplimenteze numărul acțiunilor cuprinse în acest titlu, regimul juridic al stabilirii și plății despăgubirilor aferente este expres prevăzut în art. 16 - 19 Titlul VII din Legea nr. 247/2005; că autoritatea față de care se îndreaptă cererea este o autoritate publică centrală, iar competența aparține Curții de Apel, în temeiul art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 republicată, coroborată cu art. 13 din Legea nr. 247/2005.

Față de solicitarea expresă a reclamantei de a opta pentru instanța de la sediul pârâtului, Curtea a apreciat că în cauză competența revine Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, deoarece opțiunea se face la momentul introducerii acțiunii și, odată făcută, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei, astfel că a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Prin Încheierea din 20 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a scos cauza de pe rol și a trimis-o la Tribunalul Argeș, secția contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. XXIII alin. (3) din Legea nr. 2/2013 și față de împrejurarea că obiectul prezentei acțiuni se încadrează în dispozițiile art. X (litigii privind contestarea deciziei adoptate de către C.C.S.D. sau refuzul acesteia de a emite decizie).

Tribunalul Argeș, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 221 din 24 ianuarie 2014, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București și a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Argeș a reținut, în esență, că în raport de obiectul cererii cu care reclamanta a învestit instanța, de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, opinia reclamantei vizând natura civilă a cauzei ce atrage competența de soluționare a Tribunalului nu este corectă, întrucât nu ne aflăm în ipoteza refuzului persoanei juridice notificate de a emite decizie sau dispoziție motivată potrivit Legii nr. 10/2001 sau de acordare a despăgubirilor, ci în ipoteza în care s-a finalizat întreaga procedură prin emiterea titlului de despăgubiri și plata acestora.

S-a mai reținut că, având în vedere procedura specială parcursă în prezenta cauză, în care autoritatea față de care se îndreaptă cererea este o autoritate publică centrală, competența aparține Curții de Apel, în temeiul art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 republicată, coroborată cu art. 13 din Legea nr. 247/2005, iar, față de solicitarea expresă a reclamantei de a opta pentru instanța de la sediul pârâtului, în cauză competența revine Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, deoarece opțiunea s-a făcut la momentul introducerii acțiunii și odată făcută reclamantul nu mai poate reveni asupra ei.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Tribunalul Argeș a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Reclamanta A., în calitate de moștenitoare legală a mamei sale, a fost despăgubită în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru un teren naționalizat în perioada 6 martie 1045 - 22 decembrie 1989, sens în care s-a emis titlul de conversie reprezentând Decizia A.N.R.P. nr. 2.154/2008, conform căreia urma să fie despăgubită cu un număr de 1.256.000 RON acțiuni la SC B. SA la o valoare nominală de 1 RON pentru fiecare acțiune, despăgubire care, în cazul său, a avut loc anterior datei suspendării emiterii titlurilor de conversie (11 ianuarie 2011) ca urmare a listării Fondului Proprietatea la Bursa de Valori București.

Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților Statul Român prin M.F.P. și A.N.R.P. la emiterea unui titlu de conversie completator, prin care să se suplimenteze despăgubirea deja acordată prin titlul de conversie anterior menționat prin emiterea de acțiuni pentru recuperarea diferenței, conform algoritmului legal de calcul, pentru a primi astfel o despăgubire justă și completă conform art. 4 din Legea nr. 247/2005, cu respectarea principiului despăgubirii totale și pentru eliminarea discriminării dintre reclamantă și cei care au depus titlurile de conversie după listare și încetarea suspendării conversiilor. În subsidiar a solicitat acordarea unei despăgubiri suplimentare în cuantum de 500.000 RON prin emiterea unui titlu de plată care să suplimenteze despăgubirea deja acordată prin titlul de conversie reprezentând Decizia A.N.R.P. nr. 2.154/2008.

Acțiunea a avut ca temei de drept prevederile Legii nr. 247/2005, precum și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Din motivarea acțiunii și în raport de temeiurile de drept invocate, se constată că instanța de contencios administrativ nu poate fi competentă să soluționeze cauza, ci instanța civilă.

Prin acțiune nu s-a solicitat anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică sau obligarea acesteia la emiterea unui act administrativ ori la efectuarea unei operațiuni administrative.

Din conținutul acțiunii, rezultă că reclamantei i-au fost emise actele prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv Decizia nr. 3.493 din 10 noiembrie 2008 emisă de C.C.S.D., dar și titlul de conversie în cuantum de 1.256.000 RON prin emiterea Deciziei nr. 2.154 din 12 decembrie 2008 a A.N.R.P., în raport de cererea de opțiune depusă de reclamantă la această autoritate.

Reclamanta nu a contestat niciunul dintre aceste acte pentru a fi competentă instanța de contencios administrativ, ci a solicitat obligarea la plata unor sume ca urmare a prejudiciului cauzat prin tranzacționarea unei acțiuni la Fondul "Proprietatea" la o valoare de 0,5027 RON față de valoarea nominală de 1 RON, caz în care competența de soluționare aparține instanței civile, în raport de cuantumul despăgubirilor, respectiv Tribunalul Argeș, secția civilă, în a cărui rază teritorială domiciliază reclamanta.

Din actele depuse la dosar rezultă faptul că procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a fost finalizată în cazul reclamantei, astfel că instanța de contencios administrativ nu poate soluționa o cerere având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciile create unei persoane.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și 5 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâții Statul Român prin M.F.P. și A.N.R.P., în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2014.

Procesat de GGC - N