ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.02.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 982/2015

HOTĂRÂRE
14.02.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 982/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, sub nr. 8361/2/2012 din data de 9 noiembrie 2012 reclamanta A.G.A.V. a

chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, A.N.R.P. și M.F.P., solicitând ca prin

sentința ce se va pronunța să se constate că reclamanta a fost

prejudiciată cu suma de 50.972,43 lei, reprezentând diferența dintre

valoarea acțiunilor stabilită prin Decizia nr. 1959 din 12 noiembrie 2008

și tranzacționarea acestora la SC B.V.B. SA, și să fie obligat

Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea

în favoarea reclamantei a unei decizii reprezentând titlu de despăgubire, în

cuantum de 50.972,43 lei, pentru diferența dintre titlul de conversie în

sumă de 124.327,77 lei reprezentând un număr total de 124 328 acțiuni, la

valoarea nominală de 1 leu/ acțiune, și vânzarea acestora la valoarea

stabilită de SC B.V.B. SA

Prin sentința

civilă nr. 691 din data de 14 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei A.G.A.V., cu următoarea

motivare;

Curtea a constatat în

fapt că prin Decizia nr. 3166 din 14 octombrie 2008 emisă de Comisia centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor defunctului său tată A.N., i s-a emis titlu de

despăgubire în cuantum de 624.327,77 lei.

Prin opțiunea

formulată și înregistrată la A.N.R.P. sub nr. 07678 din data de 11

noiembrie 2008 de către defunctul A.N., personal, și modificată prin

cererea nr. 6473/DN din 12 august 2011 se emite Decizia nr. 1959 din 12

noiembrie 2008 de către Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în

Numerar, reprezentând titlu de conversie în cuantum de 124.327,77 lei,

reprezentând un număr total de 124.328 acțiuni, la o valoare nominală de 1

leu pentru fiecare acțiune.

În data de 25

ianuarie 2011 Fondul Proprietatea a fost listat la SC B.V.B. SA, iar reclamanta

a considerat incorectă măsura dispusă de SC B.V.B. SA de a vinde la prețul

de 0,6410 lei/ acțiune, respectiv de 0,5800 lei/ acțiune, fapt ce i-a

produs o pagubă de 50.972,43 lei, constând în aceea că dacă acțiunile s-ar

fi vândut la prețul de 1 leu/acțiune ar fi realizat un beneficiu de

24.328 lei și nu de doar 73.355,57 lei.

Curtea de apel a

apreciat că titlul de conversie se va emite strict pentru suma cuprinsă în

titlul de despăgubire, respectiv pentru o sumă mai mică, în situația în

care se solicită parțial emiterea unui titlu de conversie și

parțial emiterea unui titlu de plată.

De asemenea, curtea

de apel a apreciat ca fiind legale susținerile intimatei în sensul că

orice solicitare intervenită după listarea acțiunilor la bursă,

referitoare la cursul sau valoarea acțiunilor, este neîntemeiată în

condițiile în care excede competențelor conferite de lege A.N.R.P. și

implicit tuturor instituțiilor statului. În consecință, începând cu

această dată, acțiunile Fondului Proprietatea se tranzacționează pe

piața reglementată, prețul acestora fiind stabilit de raportul

cerere-oferă din ziua de tranzacționare.

Ulterior listării la SC

B.V. SA, valoarea nominală a acțiunilor la Fondul Proprietatea a fost

variabilă, ceea ce este caracteristic unor acțiuni listate la bursă,

valoarea nominală putând să scadă, dar în același timp și să crească,

supunându-se regulilor de piață, respectiv raportului dintre cerere și

ofertă.

Algoritmul privind

conversia titlului de despăgubire în acțiuni la Fondul Proprietatea a fost

stabilit încă din anul 2007, prin O.U.G. nr. 81/2007, astfel că nu se poate

susține că reclamanta sau autorul acesteia nu l-ar fi cunoscut, în

condițiile în care cererea de opțiune a fost formulată la data de 10

noiembrie 2008, deci după mai bine de un an de la data intrării în vigoare a

O.U.G. nr. 81/2007.

În fine, curtea de

apel a apreciat că reclamanta are o valoare nominală a acțiunilor care

poate fluctua, aspect ce ține de natura acestor valori mobiliare. Tocmai

volatilitatea și fluctuarea lor (în sens ascendent sau descendent) este

obiectul muncii specializate a firmelor de brokeraj sau de consultanță în

domeniul pieței de capital care încearcă să profite cu metode matematice

sau sociologice de evoluția pieței, dar reclamanta acceptă numai ca

acțiunile sale eventual să crească ca valoare și să nu scadă.

Recursul declarat de

reclamanta A.G.A.V. împotriva sentinței civile nr. 691 din data de 14

februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost înregistrat la

aceiași instanță la data de 2 aprilie 2013, aceasta procedând, prin

decizia civilă nr. 1204 din 17 februarie 2014, la declinarea competenței

de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

S-a învederat, prin

considerentele deciziei civile nr. 1204 din 17 februarie 2014 pronunțată

de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, că în lumina textului art. 20 din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat prin art. X din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești

precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, competența materială în recurs ar

reveni curții de apel numai în măsura în care obiectul litigiului l-ar

forma anularea deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sau

obligarea acestei pârâte la emiterea deciziei.

Or, s-a

susținut, litigiul de față nu are ca obiect obligarea la emiterea

unei decizii C.C.S.D. de despăgubire în ipoteza unui refuz al pârâtei de a

proceda în acest sens, întrucât o atare decizie a fost emisă deja în

speță, ci emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire pentru

diferența dintre valoarea acțiunilor stabilită prin Decizia nr. 1959

din 12 noiembrie 2008 și tranzacționarea acestora la SC B.V.B. SA,

situație care nu se încadrează în ipoteza textului art. 20 alin. (1),

normele de competență neputând fi interpretate extensiv.

Înalta Curte, prin

Secția de contencios administrativ și fiscal, urmează a dispune, în

cauză, declinarea competenței de soluționare a recursului declarat de

A.G.A.V. împotriva sentinței civile nr. 691 din data de 14 februarie 2013

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin art. X din Legea

nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

alin. (1)

al art. 20 din Titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind

reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie

2005, cu modificările și completările ulterioare, a fost modificat, în sensul

următorului cuprins: "Art. 20. - (1) Competența de soluționare a acțiunii

în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de

către C.C.S.D. sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției

de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază

teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în

străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după

caz, instanței domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu

are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România,

cererea se adresează Secției de contencios administrativ și fiscal a

Tribunalului București."

S-a

dispus, prin art. 23 din Legea nr. 2/2013, că ”(1) Procesele în primă instanță,

precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în

curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a

competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite

competente potrivit prezentei legi. (2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la

data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi,

sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel. (3) Procesele

în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ

și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților

de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se

trimit la tribunale. (4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele se

trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le

judece.”

Se

reține, în cauză, că prevederile art. 20 alin. (1) din Titlul VII

"Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 2/2013, nu fac nicio distincție în funcție

de care să fie atrasă competența, în primă instanță, a unei alte

instanțe de judecată decât secția de contencios administrativ a

tribunalului, singura condiție ce trebuie îndeplinită fiind aceea a obiectului

litigiului, acesta constând în ”contestarea deciziei adoptate de către Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a

emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a

tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul (…)”.

Or, cum reclamanta a

înțeles, prin acțiunea în contencios administrativ, să solicite, în

mod expres, obligarea pârâtului Statul Român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor la emiterea în favoarea reclamantei a unei ”decizii,

reprezentând titlu de despăgubire”, rezultă că sunt incidente dispozițiile

art. 20 alin. (1) din

Titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind

reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, precum și

prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 2/2013 potrivit cărora ”(1) Procesele

în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului

administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit

dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se

judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.”

Prin urmare, se va

declina în favoarea Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a

recursului declarat de A.G.A.V. împotriva sentinței civile nr. 691

pronunțată de aceiași instanță la data de 14 februarie 2013.

Declină competența de

soluționare a recursului declarat de A.G.A.V. împotriva sentinței civile nr. 691

din 14 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 martie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-03-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 656/2015
Asupra cauzei constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 06 decembrie 2012, reclamantul C.N. a chemat în judecată pe pârâții Statul român, prin M.F.P., și A.N.R.P., soli
ÎCCJ 2013-01-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 457/2013
Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV – a civilă, la data de 10 noiembrie 2010, reclama
ÎCCJ 2013-01-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 191/2013
W.A., a notificat P.M.B. sub nr. 4012 din 7 martie 2005, solicitând sa i se restituie în echivalent valoarea acțiunilor deținute de tatăl lor. S-a mai precizat că această cerere conținută în notificare a fost respinsă de P.M.B. și împotriva
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1269/2015
. Prin sentința civilă nr. 641 din 05 mai 2014 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea restrânsă formulată de reclamanta L.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P., a obligat pârâtul la plata
ÎCCJ 2024-03-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 610/2024
de despăgubire nr. x/22.06.2006, ceea ce a condus la prejudicierea bugetului de stat prin plata contravalorii unor despăgubiri mult peste valoarea reală de piață a proprietăților imobiliare evaluate, respectiv 1.765.000 RON. De asemenea, se
Sursă