ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 656/2015

Asupra cauzei constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 06 decembrie 2012, reclamantul C.N. a chemat în judecată pe pârâții Statul român, prin M.F.P., și A.N.R.P., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța: să constate faptul că reclamantului i-a fost valorificat din Titlul de despăgubire nr. 8363 din 17 iunie 2010 (în cuantum de 10.306.035 lei), prin Decizia nr. 1406 din 09 septembrie 2010, suma de 6.286.681,35 lei, prin conversie în acțiuni la F.P., conform Deciziei nr. 1406 din 09 septembrie 2010 emisă de A.N.R.P.; să constate că reclamantul mai deține împotriva Statului român o creanță de 4.019.353,65 lei, în baza aceluiași titlu de despăgubire, și să oblige pârâtul Statul român prin M.F.P.

la plata acesteia către reclamant, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 2048 din 26 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamant. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin Decizia nr. 1406 din 09 septembrie 2010, dată de A.N.R.P., s-a emis titlul de conversie în cuantum de 10.306.035 lei, reprezentând un număr total de 10.306.035 acțiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acțiune, în favoarea reclamantului. La baza acestei decizii a stat Decizia nr. 8363 din data de 17 iunie 2010 emisă de C.C.S.D., prin care reclamantului i s-a emis titlul de despăgubire în cuantum de 10.306.035 lei, reprezentând cota de ¾ din valoarea despăgubirilor pentru imobilul naționalizat.

La emiterea Deciziei nr. 1406 din 9 septembrie 2010, s-a avut în vedere și opțiunea formulată și înregistrată la A.N.R.P. sub nr. 19631 din 2 septembrie 2010, de către reclamantul C.N., personal. De altfel, chiar reclamantul susține prin cererea de chemare în judecată că a optat integral pentru emiterea de titluri de conversie pentru acțiuni la F.P. La data emiterii Deciziei nr. 1406/2010, titlurile de despăgubire puteau fi valorificate de deținătorii acestora într-una din modalitățile prevăzute de dispozițiile art. 18¹ alin. (2), (3) și (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. În ceea ce-l privește pe reclamant, tribunalul a constatat că acesta a optat ca titlul de despăgubire să fie convertit integral în acțiuni la F.P., în condițiile art. 18¹ alin. (2) lit. a) și art. 14¹ din legea sus-menționată.

Deși reclamantul a susținut că a fost „forțat” să aleagă această modalitate, susținerea sa este infirmată prin faptul că, dacă ar fi intenționat să solicite despăgubiri în echivalent bănesc, ar fi putut solicita cel puțin pentru suma de 500.000 de lei, conform prevederilor art. 18¹ alin. (2) lit. b) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. În ceea ce privește modalitatea de conversie a titlului de despăgubiri, art. 187 alin. (1) din Lege prevede că procedura de conversie a titlurilor de despăgubire, respectiv a titlurilor de conversie în acțiuni emise de F.P. va fi suspendată de la data înregistrării la C.N.V.M. a F.P. ca societate de investiții de tip închis și până la data stabilită conform prevederilor alin. (2) al prezentului articol.

Până la data suspendării, conversia titlurilor de despăgubire, respectiv a titlurilor de conversie în acțiuni emise de F.P. se va realiza la valoarea nominală. Opțiunea reclamantului în sensul conversiei despăgubirilor în acțiuni la F.P. s-a manifestat la data de 2 septembrie 2010, deci în perioada în care conversia titlurilor de despăgubire se realiza la valoarea nominală a acțiunilor la F.P., potrivit dispozițiilor enunțate. Față de aceasta, susținerea reclamantului referitoare la faptul că nu s-a realizat conversia la valoarea reală a acțiunilor (de 0,61 lei/acțiune, corespunzător valorii de tranzacționare în prima zi de listare a acțiunilor F.P. la Bursă) a fost apreciată ca neîntemeiată.

Referitor la susținerea reclamantului în sensul că factorul subiectiv al determinării valorii acțiunilor este înlăturat de întârzierea culpabilă a statului în derularea procedurilor de admitere la tranzacționare a acțiunilor F.P., Tribunalul a apreciat că nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că listarea la un moment anterior datei de 25 ianuarie 2011 a acestor acțiuni ar fi adus o valoare reală cel puțin egală cu valoarea nominală de 1 leu/acțiune. Mai mult, Tribunalul a apreciat că manifestarea de voință a reclamantului în sensul primirii despăgubirilor în acțiuni, cunoscând faptul că în acel moment acțiunile la F.P. nu erau listate la Bursă, conține implicit și acceptarea riscului specific mecanismului speculativ al tranzacționării acțiunilor pe piață bursieră.

Acest risc poate fi atât în sensul obținerii unui câștig pentru cel care tranzacționează acțiuni, în ipoteza creșterii valorii acțiunilor de la valoarea nominală de 1 leu/acțiune la o valoare superioară, cât și în sensul înregistrării unei pierderi, prin scăderea acestei valori, statul neputând garanta prin niciun mijloc obținerea cel puțin a valorii nominale a acțiunilor. Această modalitate de despăgubire a fost considerată conformă jurisprudenței C.E.D.O., pe considerentul că modalitatea concretă de despăgubire se înscrie în marja de apreciere a fiecărui stat, cu condiția existenței unei legislații coerente, pentru a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea pentru persoanele îndreptățite la despăgubiri (cauza Păduraru împotriva României).

De altfel, în cauza Maria Atanasiu împotriva României (hotărârea din 12 octombrie 2010), Curtea a statuat că legislația internă îndeplinește exigențele Convenției, dar F.P. nu era la acel moment funcțional. Reclamantul critică însă în cauza de față faptul că legislația în vigoare la momentul conversiei despăgubirilor în acțiuni nu era compatibilă cu C.E.D.O. Mai mult, între timp, F.P. a fost listat la Bursa de Valori București la data de 25 ianuarie 2011, iar Legea nr. 165/2013 a reglementat noi proceduri de despăgubire a persoanelor îndreptățite. Nimic dintre aceste elemente nu a condus la concluzia că dreptul de proprietate al reclamantului, astfel cum era reglementat prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și cum a fost pus în valoare prin măsurile administrative, a fost îngrădit într-un mod incompatibil cu exigențele C.E.D.O.

Prin urmare, în cauza de față, nu s-a reținut existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului, care să dea naștere obligației de reparare din partea statului. Nu s-a putut reține că reclamantul și-a valorificat parțial titlul de despăgubiri, doar pentru suma de 6.286.681,35 lei, și că pârâții trebuie să-i acorde o diferență de 4.019.353,65 lei. În consecință, tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul C.N., arătând că a învestit instanța de fond cu trei capete de cerere, iar în soluționarea acestora, prima instanță nu și-a respectat obligația legală de a motiva hotărârea pe care a pronunțat-o. Pe fondul cauzei, a susținut că o primă analiză ce trebuie făcută vizează pretinsa posibilitate de opțiune acordată persoanelor îndreptățite cu privire la modalitatea de valorificare a titlului de despăgubire acordat prin deciziile pronunțate în baza dispozițiilor Legii nr. 247/2005.

Un al doilea aspect, vizează greșita înțelegere de către instanța de fond a susținerilor apelantului din cererea introductivă de instanță, motiv pentru care tribunalul a omis să ia în considerare că subiectul de drept care a decis valoarea nominală a acțiunilor la F.P., care a stabilit prin dispozițiile Legii nr. 247/2005 că până la listarea Fondului la bursă conversia se face la valoarea nominală și care a întârziat listarea la bursă a F.P. a fost Statul Român, circumstanțe care au condus la prejudicierea sa prin întârzierea listării F.P. la bursă. Prin ignorarea acestor susțineri și analiza unor elemente străine de cadrul procesual, instanța nu putea pronunța o hotărâre legală și temeinică.

Apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii de primă instanță a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 527/A din 11 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în considerentele căreia s-a reținut că acțiunea dedusă judecății a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 247/2005, astfel încât atât aceasta, cât și calea de atac sunt scutite de obligația de plată a taxei de timbru, deoarece despăgubirile vizează și sunt, în opinia reclamantului, rezultatul modului defectuos de aplicare a procedurii speciale de reparare a prejudiciului cauzat prin preluarea abuzivă a imobilelor de către stat. Practic, reclamantul consideră că Legea nr. 247/2005 și Legea nr. 10/2001, împreună cu o sumă de acte normative subsecvente acestora au fost aplicate defectuos de către Statul Român, cauzându-i-se în acest fel un prejudiciu.

S-a observat că, deși reclamantul și-a structurat acțiunea pe trei capete de cerere, prin acestea se tinde la obținerea unui singur drept, anume diferența pe care reclamantul susține că, în mod nelegal nu ar fi obținut-o, dintre valoarea Titlului de despăgubire nr. 8363/2010 și valoarea obținută, ca urmare a conversiei în acțiuni la F.P. a celui dintâi. Această valoare, potrivit petitului acțiunii, este de 4.019.353,65 lei. În opinia reclamantului, această creanța este rezultatul netranzacționării în timp util la bursă a acțiunilor F.P..

Susținerea reclamantului nu a fost însă primită de instanța de apel, deoarece sintagma „tranzacționare în timp util” are semnificația dată de către reclamant, doar dacă se face raportare la trecut și se are în vedere istoricul valorii acțiunilor, care nu putea fi cunoscut la momentul tranzacționării pentru a se putea susține o întârziere culpabilă, în detrimentul titularilor de acțiuni, care să justifice o eventuală răspundere a statului. Valoarea acțiunilor putea să crească după listare, indiferent care era acel moment, fără ca în această situație, persoanele care au optat pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni, să fie puse în situația să restituie plusul de valoare obținut. Nici critica apelantului prin care s-a susținut că hotărârea judecătorească, prin care se răspunde într-o singură pagină unor critici care se întind pe 17 pagini, este nemotivată, nu a fost reținută de instanța de apel, arătându-se că nici dispozițiile art. 261 C. proc.

civ. și nici alte dispoziții ale aceluiași Cod nu prevăd criterii cantitative pentru aprecierea motivării sau nemotivării unor hotărâri judecătorești. În plus, este posibil ca, prin folosirea unui argument peremptoriu, să se motiveze într-o frază o soluție prin care se infirmă susțineri ale uneia sau alteia dintre părți care se pot întinde pe zeci de pagini. Susținerea apelantului conform căreia, posibilitatea de opțiune acordată persoanelor îndreptățite, cu privire la modalitatea de valorificare a titlului de despăgubire acordat prin deciziile pronunțate în baza dispozițiilor Legii nr. 247/2005 este una teoretică, în condițiile în care nu existau fonduri, nu a fost considerată întemeiată, deoarece are la bază ipoteza nedovedită conform căreia, absolut toate persoanele știau că în realitate nu existau fonduri pentru acoperirea titlurilor de plată pentru sume de până la 500.000 lei.

A fost considerată suficientă constatarea că legea îi dădea posibilitate reclamantului să opteze între acordarea de titluri de plată și obținerea de acțiuni la F.P., respectiv că, de bună voie și nesilit de nimeni, reclamantul a optat într-un anumit fel în funcție de informațiile pe care le-a avut la dispoziție și pe care le-a considerat mai credibile. Aserțiunea reclamantului conform căreia ar fi fost forțat să aleagă o anumită modalitate, nu are valoare juridică și este în contradicție cu dispozițiile legale, astfel că nu a putut fi considerată un motiv justificat pentru admiterea apelului.

Susținerea apelantului conform căreia valoarea la care s-a făcut conversia, și anume valoarea nominală de un leu la acțiune, nu s-ar fi reflectat în patrimoniul persoanei îndreptățite, din moment ce ulterior valoarea acțiunii ar fi fost stabilită prin actul de voință al acționarului unic al F.P., Statul Român, a fost considerată parțial greșită din moment ce valoarea acțiunilor pe piața de investiții poate fluctua mai mult sau mai puțin și nu poate fi stabilită de către acționar. Prin cererea de schimbare a opțiunii din numerar în acțiuni, persoanele aleg să se supună mecanismului bursei care este unul speculativ și în care evoluțiile valorii titlurilor de conversie se pot modifica, fie în sensul creșterii, fie în sensul scăderii.

Curtea nu a primit nici criticile apelantului referitoare la încălcarea dreptului său de proprietate, deoarece creanța recunoscută împotriva statului a fost realizată integral la data eliberării în favoarea reclamantului a acțiunilor la F.P.. Această creanță a fost urmată de conversia în acțiuni iar conversia s-a făcut la o anumită valoare pe acțiune (1 leu). Ulterior conversiei prin care Statul a plătit creanța la valoarea integrală, intervine mecanismul cotării la bursă, care nu are semnificația unui raport juridic între reclamant și Statul Român în sensul Legii nr. 10/2001. Sub acest aspect, nu se poate susține că valoarea acțiunilor pe piața de investiții ar trebui să fie garantată de către stat.

Faptul că F.P. nu a fost funcțional la un moment dat este adevărat, dar la fel de adevărat este că nemulțumirile invocate de către reclamant vizează un moment la care F.P. a devenit funcțional, fiind listat la bursă. Esențial este faptul că optând pentru conversia în acțiuni la F.P., reclamantul și-a asumat inclusiv riscul de a fi expus, fluctuației negative a valorii acțiunilor, acest lucru fiind unanim acceptat de către toți participanții la piețele de capital. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs apelantul-reclamant, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii din apel și a hotărârii de primă instanță prin admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată. În motivarea recursului declarat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (7) și (9) C. proc.

civ., au fost invocate următoarele critici de nelegalitate a deciziei atacate: - hotărârea instanței de apel are la bază motive străine de natura pricinii, acest lucru fiind o consecință directă a ignorării cadrului procesual al cauzei, în încercarea de a stabili inexistența unei culpe a Statului Român, debitor al recurentului prin efectul legii, în urma emiterii titlului de despăgubire. Tot cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a criticat acele considerente prin care instanța de apel admite că F.P. nu a fost funcțional la un moment dat, însă consideră nefondat apelul pentru că „nemulțumirea invocată de către reclamant vizează un moment la care F.P.

a devenit funcțional, fiind listat la bursă". Și aceste considerente au fost criticate ca fiind străine de natura pricinii și chiar contradictorii, arătându-se că riscul fluctuațiilor valorii acțiunilor pe piața de capital nu are relevanță atâta timp cât, la momentul conversiei, acțiunile nu aveau o valoare stabilită de cerere și ofertă, ci de către acționarul societății ale cărei acțiuni au fost oferite spre conversie. - hotărârea instanței de apel expune argumente bazate pe interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale. Recurentul a criticat instanța de apel, care a susținut că el ar fi,,optat", în deplina cunoștință de cauză, în sensul valorificării titlului de despăgubire prin conversia în acțiuni la F.P.

și că, astfel, ar fi acceptat faptul că pot exista fluctuații ale valorii acestor acțiuni. Recurentul a susținut din nou că la momentul exercitării pretinsei opțiuni de valorificare a titlului său de despăgubire, 09 septembrie 2010, nu mai exista nici măcar teoretic posibilitatea de opțiune a valorificării acestuia prin emiterea titlurilor de plată (realizabilă oricum numai până la concurența sumei de 500.000 lei anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 62/2010), având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. 62/2010 prin care legiuitorul român a suspendat emiterea titlurilor de plata pe o perioada de 2 ani începând cu data de 01 iulie 2010, perioadă ce a fost prelungită ulterior până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013.

In atare condiții, susținerea exercitării de către recurent a unei opțiuni pentru valorificarea titlului de despăgubire prin conversia în acțiuni la F.P., prin posibilitatea de a alege între emiterea de titluri de plată și conversia în acțiuni, are la baza o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, respectiv cele ale Legii nr. 247/2005 și O.U.G. nr. 62/2010. Plecând de la această situație premisă, instanța de apel a expus un raționament din care rezultă că prin manifestarea acestei opțiuni, recurentul ar fi acceptat existența unor fluctuații ale valorii acțiunilor la F.P., astfel încât nu se poate susține ca suntem în prezenta unei valorificări parțiale a titlului de despăgubire emis în favoarea sa de C.C.S.D.

Recurentul a reamintit că la baza pretențiilor sale a stat culpa Statului român în punerea în aplicare a Legii nr. 247/2005 și a actelor conexe, ce a avut drept consecință întârzierea listării F.P., până la momentul listării, conversia în acțiuni făcându-se la valoarea lor nominală, respectiv 1 leu pe acțiune. Nu s-a contestat valoarea fluctuantă a acțiunilor unei companii listate la bursă, ci tocmai faptul că procedurile de listare la bursă a F.P., ce trebuiau inițiate în termen de 30 zile de la data înființării F.P. (art. 124 din Legii nr. 247/2005) au fost întârziate, astfel că, deși decizia înființării F.P. a fost luată prin H.G. nr. 1481/2005 (intrat în vigoare la data de 05 decembrie 2005) și actul constitutiv a fost aprobat prin H.G.

nr. 1581/2007, listarea a avut loc în luna ianuarie a anului 2011. Mai mult de atât, pentru a consfinți nepunerea în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 247/2005, prin O.U.G. nr. 81/2007 s-a stabilit tot de către Statul Roman că până la momentul listării la bursă, conversia se va efectua la valoarea nominala a acțiunilor, valoare nominală stabilita tot de către Statul Român în calitate de acționar unic al F.P., la valoarea de 1 leu. Instanța de apel a negat legătura de determinare dintre suma solicitată prin acțiune și faptul nelistării la bursă a F.P. conform dispozițiilor Legii nr. 247/2005, expunând o motivare străină de natura pricinii, ce are la baza caracterul fluctuant al acțiunilor tranzacționate la bursă.

Această motivare ar fi fost pe deplin întemeiată dacă la momentul conversiei acțiunile F.P. ar fi fost listate la bursă, însă caracterul fluctuant al acțiunilor este nerelevant în economia speței, în condițiile în care recurentul a fost obligat să accepte conversia la o valoare stabilită arbitrar de chiar debitorul său, Statul Român, care, în calitate de legiuitor, dar și de acționar unic al F.P., a aplicat cu întârziere dispozițiile Legii nr. 247/2005, afectând în mod direct dreptul de creanță al recurentului, născut în urma emiterii titlului de despăgubire.

Din perspectiva reglementărilor europene, recurentul afirmă că litigiul de față presupunea observarea existenței unei încălcări a dreptului său de proprietate prin modul de aplicare a dispozițiilor legilor speciale reparatorii, având în vedere că dreptul de creanță dobândit împotriva Statului Român, prin efectul legii (art. 3 din Legea nr. 247/2005), reprezintă,,un bun", în înțelesul legislației și jurisprudenței europene, bun ce este ocrotit de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele adiționale.

Ambele instanțe de fond s-au ferit să dea eficiență acestor dispoziții legale și să sancționeze Statul român, ajungându-se în situația în care recurentul, care a acceptat și respectat întocmai mecanismul de despăgubire stabilit de debitorul Statul român, să suporte consecințele nerespectării acestuia chiar de către debitor, obligând recurentul să accepte valorificarea dreptului său de creanță prin conversia în acțiuni supraevaluate în mod arbitrar de chiar acționarul unic al F.P., același Stat român. La data de 2 martie 2015, intimata-pârâtă A.N.R.P. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. În recurs nu au fost administrate probe suplimentare. Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte apreciază că recursul declarat este nefondat, în considerarea următoarelor argumente.

Criticile recurentului subsumate motivului de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu pot fi reținute.

Cazul de modificare a hotărârii pronunțate în apel - „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii” - nu este incident cauzei de față întrucât, contrar susținerilor recurentului, decizia atacată nu se sprijină pe motive străine de natura pricinii și nici nu ignoră cadrul procesual al cauzei, ci dimpotrivă, plecând chiar de la acesta, înlătură argumentat toate susținerile recurentului-reclamant care a invocat o culpă a statului decurgând din modalitatea de reglementare și de implementare a sistemului de despăgubire a persoanelor deposedate abuziv de proprietățile imobiliare în perioada regimului politic anterior (și cărora nu li s-a putut asigura o reparație prin restituirea în natură) și, de asemenea, producerea unui prejudiciu decurgând din valoarea pe care au dobândit-o acțiunile pe care le deține la F.P.

în urma listării acestuia la Bursa de Valori, comparativ cu valoarea acelorași acțiuni la data emiterii titlului de conversie (respectiv, Decizia nr. 1406 din 9 septembrie 2010, emisă pentru un număr de 10.306.035 lei, la valoarea de 1 leu/acțiune). Nu este nici contradictoriu și nici străin de natura pricinii argumentul instanței de apel care, în evaluarea pretențiilor reclamantului, a evidențiat riscul inerent fluctuațiilor valorii acțiunilor pe piața de capital, această caracteristică regăsită ori realizată și în cazul acțiunilor F.P., ulterior listării sale la bursă, fiind și cea care a favorizat formularea pretențiilor reclamatului. Nici criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., ce corespunde cazului de modificare pentru ipoteza în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nu sunt fondate. Astfel, ambele instanțe de fond au reținut corect existența opțiunii reclamantului de valorificare a titlului său de despăgubire - reprezentat de Decizia nr. 8363 din 17 iunie 2010 a C.C.S.D. - atât pentru obținerea exclusiv de acțiuni la F.P., cât și pentru primirea de titluri de plată în limita valorii de 500.000 lei, iar pentru diferența până la concurența despăgubirii totale, pentru primirea de acțiuni la același fond. Împrejurarea că prin dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G.

nr. 62/2010 legiuitorul a suspendat emiterea titlurilor de plată pe o perioadă de 2 ani începând cu data de 1 iulie 2010 (perioadă prelungită ulterior până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013) nu înseamnă că reclamantul a fost lipsit efectiv, la data de 2 septembrie 2010, când și-a manifestat el voința asupra modalității de valorificare a titlului său de despăgubire, de posibilitatea de a face o opțiune în sensul dispozițiilor art. 18 1 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 247/2005, adică prin valorificarea combinată a titlului de despăgubire (în bani și acțiuni). Suspendarea emiterii titlurilor de plată pentru o perioadă determinată nu echivala cu abrogarea dispozițiilor legale care recunoșteau posibilitatea valorificării, fie și plafonate, a titlurilor de despăgubire prin acordarea de despăgubiri în numerar.

De altfel, evocând dispozițiile Legii nr. 247/2005 și normele sale de aplicare, chiar reclamantul vorbește în motivația cererii sale de chemare în judecată despre cele două opțiuni care îi erau deschise, potrivit legii, în vederea valorificării titlului de despăgubire, respectiv prin obținerea de titluri de plată până la valoarea de 500.000 de lei și, pentru diferență, prin obținerea de titluri de conversie, ori obținerea de titluri de conversie integral, tot acesta precizând că a valorificat cea de-a doua „opțiune” dată fiind procedura ineficientă a acordării titlurilor de plată și de încasare efectivă a sumelor de bani, lipsa unor termene clare de soluționare a cererilor având acest obiect ori aspectul că plățile se făceau în funcție de disponibilitățile bănești ale A.N.R.P.

Această critică este însă și lipsită de relevanță în condițiile în care, prin cererea sa de chemare în judecată, reclamantul nu s-a plâns de lipsa acestei opțiuni la momentul exprimării voinței sale asupra valorificării titlului de despăgubire și nu a identificat ca fiind cauza prejudiciului a cărui reparare a solicitat-o lipsa unei atare opțiuni. În plus, pretențiile sale au fost formulate plecându-se de la premisa afirmată și necontestată, a exprimării la 2 septembrie 2009 a voinței sale de valorificare a titlului de despăgubire prin acordarea integrală de acțiuni la F.P. Așa cum însuși recurentul-reclamant afirmă prin celelalte critici ale recursului său, la originea pretențiilor sale de a fi despăgubit - cu diferența între suma înscrisă în titlul de despăgubire (Decizia nr. 8363 din 17 iunie 2010) pentru care s-a obținut titlul de conversie și suma care reprezintă valoarea acțiunilor dobândite, corespunzător primei zile de listare la Bursa de Valori a F.P.

- a stat pretinsa culpă a Statului român în punerea în aplicare a Legii nr. 247/2005 și a actelor normative conexe acesteia, ce a avut drept consecință întârzierea listării F.P. la bursă. Astfel, recurentul susține că deși procedurile de listare la bursă a F.P. ar fi trebuit inițiate în termen de 30 de zile de la data înființării fondului, listarea acestuia la Bursa de Valori a avut loc abia în luna ianuarie a anului 2011, deși decizia înființării F.P. a fost luată prin H.G. nr. 1481/2005, iar actul său constitutiv a fost aprobat prin H.G. nr. 1581/2007.

Fără a nega existența unei întârzieri a listării la bursă a F.P., instanța de recurs apreciază, ca și instanțele de fond ce au soluționat prezenta cauză, că nu se poate stabili o legătură de determinare (așadar, de cauzalitate) între această întârziere și pretinsul prejudiciu invocat de recurent, afirmațiile acestuia plecând de la premisa falsă, eronată și nesusținută de nici un argument, în sensul că o listare „în termen” sau la timp a F.P. ar fi garantat obținerea unui preț al acțiunilor în cea dintâi zi a tranzacționării acestora pe bursă (sau începând cu această dată) de cel puțin 1 leu/ acțiune, adică a unei valori cel puțin egale cu cea la care s-a realizat conversia.

Instanța de recurs reține că, indiferent de data la care ar fi intervenit listarea la bursă a F.P., valoarea acțiunilor deținute la acest organism de plasament colectiv avea a fi determinată pe baza mecanismului specific bursei care este unul speculativ, neputând fi garantată de către legiuitor la nivelul valorii de conversie a titlului de despăgubire (de 1 lei/ acțiune). Prin urmare, nu este străină de natura pricinii nici acea parte a motivării deciziei de apel care a făcut trimitere la mecanismul cotării la bursă a acțiunilor, ca mod de determinare a valorii acestora ulterior listării F.P., și care a reținut că valoarea acțiunilor, odată ce se tranzacționează pe piața de investiții, nu mai poate fi controlată de stat și, cu atât mai puțin garantată de acesta la un anume nivel.

Față de critica recurentului în sensul nerelevanței caracterului fluctuant al acțiunilor în economia speței - de vreme ce el a fost obligat să accepte conversia titlului de despăgubire la o valoare stabilită arbitrar de către debitorul său, Statul român, care, ca legiuitor dar și unic acționar al F.P., a aplicat cu întârziere dispozițiile Legii nr. 247/2005, afectându-i în mod direct dreptul de creanță - Înalta Curte reține că potrivit art. 18 1 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în vigoare la data emiterii titlului de despăgubire (17 iunie 2010) „Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima ședință de tranzacționare a acțiunilor emise de F.P.

Prin urmare, se reține că recurentul-reclamant nu a fost obligat să-și valorifice titlul de despăgubire reprezentat de Decizia nr. 8363 din 17 iunie 2010 prin acceptarea valorii de conversie arbitrară impusă de debitorul său, după cum pretinde, ci el avea deopotrivă posibilitatea legală de valorificare a titlului de despăgubire și ulterior listării la bursă a F.P., de vreme ce în acest sens, legiuitorul a prevăzut un termen de 3 ani de la data emiterii titlului de despăgubire care însă nu expira mai devreme de 12 luni de la prima ședință de tranzacționare a acțiunilor. Pe de o parte, întrucât recurentul nu a identificat existența unei norme legale care să instituie în sarcina Statului român obligativitatea garantării valorii acțiunilor la F.P.

de (cel puțin) 1 leu la momentul primei listări la bursă, iar pe de altă parte, întrucât nu există nici un argument de a considera că o listare la bursă a fondului anterioară datei de 25 ianuarie 2011 ar fi asigurat obținerea unui preț mediu de tranzacționare a acțiunilor de cel puțin 1 leu/acțiune (așadar, egal cu prețul de conversie), Înalta Curte apreciază că în mod corect instanțele de fond au înlăturat teza unei valorificări parțiale a titlului de despăgubire constând în Decizia nr. 8363 din 17 iunie 2010, susținută de către recurent, și au negat existența vreunei legături de determinare dintre suma solicitată prin acțiune și faptul prejudiciabil imputat, respectiv faptul nelistării la bursă a F.P.

conform dispozițiilor Legii nr. 247/2005. De altfel, cât timp recurentul se află încă în posesia acțiunilor la F.P., obținute în urma convertirii titlului său de despăgubire emis de C.C.S.D. - o situație contrară nefiind evidențiată în datele de fapt ale cauzei - despre existența unui prejudiciu în patrimoniul acestuia nici nu s-ar putea vorbi, existând pentru parte posibilitatea valorificării viitoare a acțiunilor la un preț superior fie valorii de tranzacționare din prima zi a listării la bursă a fondului (de 0,61 lei/acțiune), fie chiar valorii de convertire a titlului de despăgubire (de 1 leu/acțiune). Până la momentul valorificării/tranzacționării efective a acțiunilor deținute de recurent, problema reparării unui eventual prejudiciu produs acestuia constituie doar o dezbatere pur teoretică, în timp ce prejudiciul reclamat este doar unul ipotetic, inapt să justifice necesitatea unei reparări efective.

Pentru aceleași argumente reținute în cele de mai sus, Înalta Curte nu poate reține nici critica de încălcare a dreptului recurentului la „un bun”, în sensul dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și a jurisprudenței C.E. Așa cum s-a reținut de către instanța de apel, creanța recunoscută recurentului împotriva statului a fost realizată integral la data eliberării în favoarea părții a acțiunilor la F.P., etapa ulterioară a mecanismului de cotare a acțiunilor la bursă ieșind de sub puterea reglementatoare a legii și neavând semnificația unui raport juridic între reclamant și Statul român. În considerarea acestor argumente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.N. împotriva Deciziei nr. 527/A/R din 11 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2015.