ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1910/2010

Deliberând asupra

recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 106/COM din 29

februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 1673/103/2008 a

fost respinsă acțiunea pentru perfectare contract vânzare - cumpărare formulată

de SC M. SRL Piatra Neamț în contradictoriu cu pârâta SC F. SRL Piatra Neamț.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta a

solicitat instanței de a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic

de vânzare-cumpărare care vizează existența unui antecontract, or, în speță, reclamanta

invocă sentința civilă nr. 1007/2001 a Tribunalului Neamț ce a admis acțiunea

civilă formulată de SC M. SRL în contradictoriu cu SC F. SRL pentru stabilirea

unei servituți de trecere - fiind stabilită servitutea cu plata de despăgubiri

în sarcina reclamantei;

S-a mai reținut că

servitutea de trecere nu este gratuită, proprietarul fondului dominant fiind

obligat să despăgubească pe proprietarul fondului aservit, proporțional cu

paguba - aspecte ce au fost avute în vedere de alte hotărâri judecătorești,

suma menționată nefiind datorată cu titlul de un preț ci cu titlul de

despăgubiri pentru folosința fondului aservit.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel, în termen legal, reclamanta SC M. SRL Piatra Neamț.

Prin Decizia

comercială nr. 56 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat

apelul reclamantei.

S-a reținut că în

prezenta cauză reclamanta a invocat drept temei al acțiuni existența hotărârii

pronunțate într-un litigiu anterior, având ca obiect stabilirea dreptului de

servitute, respectiv Decizia civilă nr. 255/2002 a Curții de Apel Bacău prin

care a fost modificată în parte sentința civilă nr. 1007/2001 a Tribunalului

Neamț.

Prin decizia

menționată a fost stabilită servitutea de trecere conform variantei 1 din

expertiza B.L.A. în favoarea reclamantei SC M. SRL Piatra Neamț.

În acest context,

referirea primei instanțe la sentința civilă nr. 1007/2001 a Tribunalului Neamț

nu este de natură a afecta temeinicia și legalitatea hotărârii, reținând că

această sentință a devenit irevocabilă prin Decizia civilă nr. 255/2002 a

Curții de Apel Bacău pe care a modificat-o în parte.

Sub aspectul fondului

litigiului Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a stabilit că

dreptul la servitute nu justifică transmiterea dreptului de proprietate asupra

terenului ce face obiectul sarcinii. Astfel, proprietarul fondului aservit,

intimata - pârâtă, din prezenta cauză își exercită atributele dreptului său de

proprietate cu excepția facultăților interzise prin servitute. Printre

obligațiile acesteia nu există și cea de transmitere a dreptului de

proprietate, ci doar cele stabilite prin titlu și de a nu face ceva care să

micșoreze fondul servituții.

În aceste împrejurări,

chiar daca prin hotărârile pronunțate în litigiul anterior a fost recunoscut și

stabilit dreptul de servitute în favoarea apelantei - reclamante acesta

echivalează cu recunoașterea obligației de a transmite dreptul de proprietate

asupra aceleiași suprafețe de teren, cele două drepturi având conținut și

efecte substanțiale diferite.

Împotriva acestei

decizii reclamanta a declarat recurs criticând-o pentru aprecierea greșită a

probelor efectuate în cauză vizând drumul de servitute precum și expertizele

efectuate în cauză privind contractul de vânzare cumpărare ce formează obiectul

cauzei dedus judecății.

Înalta Curte, din

oficiu, la acest termen a invocat nulitatea cererii de recurs în raport de

dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și a rămas în

pronunțare pe această excepție.

Cum aspectele

sesizate vizează aspecte ce țin de stabilirea situației de fapt și de

aprecierea dată probelor ce reprezintă atributul instanțelor anterioare, ele nu

pot face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală în care

atribuțiile instanței de recurs sunt limitate strict doar la motivele de

nelegalitate, prevăzute expres de pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ

În cuprinsul cererii

de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei care să vizeze

controlul judiciar, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de

nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de

instanță în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fapte și afirmații din

cuprinsul cererii de recurs nefiind structurată din punct de vedere juridic în

așa fel încât să se poată reține măcar din oficiu vreo critică susceptibilă de

a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzută de art. 304 C.

proc. civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs,

sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

Față de

considerentele anterior expuse, Înalta Curte făcând aplicarea art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulă cererea

de recurs declarată de reclamanta SC M. SRL Piatra-Neamț împotriva Deciziei nr.

56 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 302

1

alin. (1) lit.

c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică astăzi 25 mai 2010.