ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1910/2010

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 106/COM din 29 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 1673/103/2008 a fost respinsă acțiunea pentru perfectare contract vânzare - cumpărare formulată de SC M. SRL Piatra Neamț în contradictoriu cu pârâta SC F. SRL Piatra Neamț.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: Reclamanta a solicitat instanței de a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare care vizează existența unui antecontract, or, în speță, reclamanta invocă sentința civilă nr. 1007/2001 a Tribunalului Neamț ce a admis acțiunea civilă formulată de SC M. SRL în contradictoriu cu SC F. SRL pentru stabilirea unei servituți de trecere - fiind stabilită servitutea cu plata de despăgubiri în sarcina reclamantei; S-a mai reținut că servitutea de trecere nu este gratuită, proprietarul fondului dominant fiind obligat să despăgubească pe proprietarul fondului aservit, proporțional cu paguba - aspecte ce au fost avute în vedere de alte hotărâri judecătorești, suma menționată nefiind datorată cu titlul de un preț ci cu titlul de despăgubiri pentru folosința fondului aservit.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, reclamanta SC M. SRL Piatra Neamț. Prin Decizia comercială nr. 56 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei. S-a reținut că în prezenta cauză reclamanta a invocat drept temei al acțiuni existența hotărârii pronunțate într-un litigiu anterior, având ca obiect stabilirea dreptului de servitute, respectiv Decizia civilă nr. 255/2002 a Curții de Apel Bacău prin care a fost modificată în parte sentința civilă nr. 1007/2001 a Tribunalului Neamț. Prin decizia menționată a fost stabilită servitutea de trecere conform variantei 1 din expertiza B.L.A.

în favoarea reclamantei SC M. SRL Piatra Neamț. În acest context, referirea primei instanțe la sentința civilă nr. 1007/2001 a Tribunalului Neamț nu este de natură a afecta temeinicia și legalitatea hotărârii, reținând că această sentință a devenit irevocabilă prin Decizia civilă nr. 255/2002 a Curții de Apel Bacău pe care a modificat-o în parte. Sub aspectul fondului litigiului Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a stabilit că dreptul la servitute nu justifică transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului ce face obiectul sarcinii. Astfel, proprietarul fondului aservit, intimata - pârâtă, din prezenta cauză își exercită atributele dreptului său de proprietate cu excepția facultăților interzise prin servitute.

Printre obligațiile acesteia nu există și cea de transmitere a dreptului de proprietate, ci doar cele stabilite prin titlu și de a nu face ceva care să micșoreze fondul servituții. În aceste împrejurări, chiar daca prin hotărârile pronunțate în litigiul anterior a fost recunoscut și stabilit dreptul de servitute în favoarea apelantei - reclamante acesta echivalează cu recunoașterea obligației de a transmite dreptul de proprietate asupra aceleiași suprafețe de teren, cele două drepturi având conținut și efecte substanțiale diferite. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs criticând-o pentru aprecierea greșită a probelor efectuate în cauză vizând drumul de servitute precum și expertizele efectuate în cauză privind contractul de vânzare cumpărare ce formează obiectul cauzei dedus judecății.

Înalta Curte, din oficiu, la acest termen a invocat nulitatea cererii de recurs în raport de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și a rămas în pronunțare pe această excepție. Cum aspectele sesizate vizează aspecte ce țin de stabilirea situației de fapt și de aprecierea dată probelor ce reprezintă atributul instanțelor anterioare, ele nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală în care atribuțiile instanței de recurs sunt limitate strict doar la motivele de nelegalitate, prevăzute expres de pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc.

civ În cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei care să vizeze controlul judiciar, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nefiind structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține măcar din oficiu vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzută de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte făcând aplicarea art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulă cererea de recurs declarată de reclamanta SC M. SRL Piatra-Neamț împotriva Deciziei nr. 56 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică astăzi 25 mai 2010.