ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1233/2010

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3086 din 25 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a anulat ca insuficient timbrat recursul reclamanților B.D.V. și B.S.C. Înalta Curte, a constatat că pentru termenul din 25 noiembrie 2009 recurenții au fost citați cu mențiunea de a timbra recursul, în solidar, cu suma de 13,5 lei reprezentând laxa judiciară de timbru, obligație asupra căreia nu s-au conformat. Ca atare, instanța de recurs a aplicat dispozițiile art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 și cele ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a legii, anulând recursul reclamanților, ca insuficient timbrat.

Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare contestatorii B.D.V. și B.S.C. invocând dispozițiile art. 318-321 C. proc. civ. În motivarea contestației în anulare, contestatorii au susținut că decizia atacată este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât la dala de 1 iulie 2009 au achitat la C.N.P.R. suma de 26 lei în contul indicat de instanță, menționând datele de identificare Fiscală ale beneficiarului arătate în citație. Contestatorii au mai susținut că la data când au comunicat instanței mai multe exemplare ale cererii de recurs la care au anexat și ordinul de încasare în numerar din 1 iulie 2009. Înalta Curte, examinând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, constată că aceasta este nefondată pentru considerentele următoare: Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc.

civ. „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”. În speță, se constată că susținerile contestatorilor în raport de textul de lege enunțat sunt nefondate, întrucât eroarea materială înscrisă de legiuitor se referă Ia omisiunea instanței de a se pronunța asupra unor dovezi existente în dosar. Or, în cauză contestatorii nu au depus dovada achitării taxei judiciare de timbru la data soluționării recursului, astfel că ipoteza invocată de către aceștia nu are relevanță în cauză fapt pentru care nu i se poate imputa instanței de recurs că hotărârea pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale.

Prin urmare, ordinul de încasare în numerar din 1 iulie 2009 (fila 11 - dosar recurs) de care se prevalează aceștia în susținerea contestației în anulare nu poate fi avut în vedere atâta timp cât din conținutul acestuia rezultă că suma de 7 euro este depusă cu titlu de „depunere numerar devize" achitată într-un cont al numitei B.D.V. Pe de altă parte, nu poate fi avut în vedere nici înscrisul aflat la fila 3 - dosar recurs, întrucât acesta reprezintă contravaloarea facturii din 1 iulie 2009 al cărui conținut este necunoscut, nefiind indicat nici contul și nici identitatea beneficiarului. În consecință, Înalta Curte va reține că motivul invocat în susținerea contestației în anulare nu se încadrează în prevederile art. 318 C. proc.

civ., astfel că cererea formulată de B.D.V. și B.S.C. va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de B.D.V. și B.S.C. împotriva Deciziei nr. 3086 din 25 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2010.