ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4040/2013

Deliberând asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 299 din 6 septembrie 2013 Tribunalul Timiș în Dosar nr. 7693/30/2013, în baza art. 522 1 C. proc. pen., a respins cererea de rejudecare formulată de condamnat L.I., în prezent încarcerat în Penitenciarul Arad. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 16 iulie 2013, Dosar nr. 7693/30/2013, condamnatul L.I. a arătat că prin sentința penală nr. 401 din 11 mai 2005 a Tribunalului Timiș pronunțată în Dosarul nr. 6529/P/2002, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 386/A din 17 noiembrie 2005 a Curții de Apei Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. 8253/P/2005, a fost condamnat la o pedeapsă de 17 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen.

A susținut că a fost judecat în lipsă, întrucât nu a fost anunțat că va începe noul proces penal, în care el a fost suspect, solicită să fie dus în fața Tribunalului Timiș, pentru a-și susține și dovedi nevinovăția, cererea sa fiind întemeiată pe dispozițiile art. 522 1 alin. (1) C. proc. pen. Împotriva acestei sentinței instanței de fond, a declarat apel inculpatul L.I., iar Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 165/A/1995, a respins apelul acestuia ca nefondat. Prin decizia penală nr. 1337 din 29 mai 1996, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul inculpatului L.I., a casat cele două hotărâri judecătorești și a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, menținând starea de arest a inculpatului.

La data de 11 decembrie 1996, măsura arestării preventive a fost revocată și cercetările au continuat cu inculpatul în stare de libertate. Ulterior, prin rechizitoriul nr. 173/P/1997 din 21 aprilie 1997, inculpatul L.I. a fost trimis în judecată în stare de libertate pentru infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., iar Tribunalul Timiș a dispus prin sentința penală nr. 661 din 13 octombrie 1999, restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, care a fost respins prin decizia penală nr. 1215 din 24 noiembrie 2000 a Curții de Apel Timișoara. Prin sentința penală nr. 401/PI din 11 mai 2005, pronunțată în Dosarul nr. 6529/P/2002, în baza art. 174 C. pen., a fost condamnat inculpatul: L.I.

la 17 ani închisoare și i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. Analizând actele și lucrările dosarului, raportat la cererea formulată de petentul condamnat instanța de fond a reținut că, potrivit prevederilor art. 522 1 alin. (1) C. proc. pen., în cazul extrădării active a persoanei judecate și condamnate în lipsă, cauza poate fi rejudecată de către instanța română care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului. Procedura rejudecării cauzei după extrădarea condamnatului presupune existența unei etape de admitere în principiu a cererii, chiar daca acest lucru nu este prevăzut expres în textul art. 522 1 C. proc.

pen. Rejudecarea cauzei de către instanța română nu este obligatorie, cererea de rejudecare formulată de condamnat putând fi respinsă dacă instanța constată că cel condamnat a avut cunoștință de procesul penal, întrucât a dat declarații în cursul urmăririi penale, însă s-a sustras de la judecată, părăsind țara, iar pe tot parcursul procesului penal a fost reprezentat de un apărător desemnat din oficiu. Deși C.E.D.O. garantează dreptul persoanei de a se apăra ea însăși, ceea ce presupune prezenta inculpatului în fata instanței, în jurisprudența C.E.D.O. judecata în lipsă nu constituie o încălcare a Convenției, daca statul a depus eforturi rezonabile pentru a-l găsi și a-l cita pe inculpat. De asemenea, persoana judecată în lipsă are dreptul să ceară rejudecarea cauzei, cu excepția cazurilor în care s-a sustras de la judecată.

Instanța de fond a avut în vedere că lipsa de la proces aparține culpei exclusive a inculpatului, că acesta a avut cunoștință de existența procesului, iar neprezentarea sa la instanță a avut ca scop sustragerea de le judecată. S-a constatat că, în Dosarul nr. 2476/1997 a Tribunalului Timiș, format ulterior, după completarea urmăririi penale și trimiterea în judecată în prin rechizitoriul din 21 aprilie 1997, inculpatul a fost citat în Iugoslavia, iar la dosar există delegația unui avocat ales, semnată de inculpat pentru a-i reprezenta interesele, avocat care a și reprezentat inculpatul la termenul din 4 noiembrie 2008. Existența acestei delegații a unui avocat din Republica Iugoslavia, semnată de inculpat, demonstrează faptul că inculpatul a avut cunoștință de derularea în continuare a procesului, după o primă restituire a cauzei la procuror.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, condamnatul L.I. Curtea de Apel Timișoara, secția penală prin decizia penală nr. 215/A din 7 noiembrie 2013, a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul L.I., împotriva sentinței penale nr. 299 din 6 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș. Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a apreciat că potrivit art. 522 1 C. proc. pen. a fost introdus prin art. 1 pct. 221 din Legea nr. 281/2003 și, având denumirea marginală de „rejudecarea celor judecați în lipsă în caz de extrădare” care dispune că „în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecată și condamnată în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului”.

În speța de față, în ceea ce-l privește pe condamnatul L.I., întreaga procedură judiciară, respectiv, urmărirea penală, cât și judecata, s-au desfășurat în prezența inculpatului, întrucât acesta a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv. După parcurgerea unui prim ciclu procesual, cauza a fost restituită la procuror, măsura arestării preventive a inculpatului fiind menținută. Citarea inculpatului pe durata judecății s-a efectuat la adresa din Serbia și s-a îndeplinit prin afișare sau prin semnarea dovezii de către inculpat sau tatăl acestuia, împrejurări care oferă certitudinea că acesta a avut cunoștință despre derularea procedurii judiciare în fața instanțelor, astfel că se poate reține concluzia că inculpatul s-a sustras cercetării penale.

Scopul reglementării procedurii rejudecării cauzei după extrădare este garantarea dreptului persoanei extrădate sau predate în baza unui mandat european de arestare la un proces echitabil, cu respectarea dreptului la apărare, care presupune posibilitatea persoanei condamnată în lipsă să fie audiată, de a fi interogați martori sau alte părți din proces, de a se administra probe în apărare cu privire la starea de fapt cât și în circumstanțiere. Rejudecarea are ca finalitate oferirea posibilității celui condamnat și apoi extrădat să își exercite dreptul la apărare și în același timp să beneficieze de un proces penal care să respecte principiul contradictorialității și principiul aflării adevărului, ce poate primi consistență prin datele și elementele noi pe care cel care solicită rejudecarea le poate prezenta organelor judiciare, date și informații care pot releva aspecte noi cu privire la starea de fapt și activitatea infracțională care a făcut obiectul cauzei.

În materie penală, prin intermediul Legii nr. 281/2003 legiuitorul a înțeles să introducă instituția rejudecării în cazul persoanei extrădate, instituție care constituie o cale de atac extraordinară specială, pentru a garanta principiul dreptului la un proces echitabil. Acest text de lege nu face nici o distincție între persoana care se sustrage de la judecată, părăsind teritoriul țării, fiind ulterior extrădată după condamnare, și persoana care comite o infracțiune, iar ulterior este trimisă în judecată și condamnată, fără ca aceasta să fi cunoscut faptul că împotriva ei s-a declanșat o procedură judiciară, singura condiție fiind aceea că după condamnare să se obțină extrădarea din statul în care se află.

Împotriva deciziei nr. 215/A din 7 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a declarat recurs condamnatul L.I. care nu a fost motivat în scris prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Astfel, întreaga procedură judiciară, respectiv atât urmărirea penală, cât și judecata, s-au desfășurat în prezența inculpatului, întrucât acesta a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv. După parcurgerea unui ciclu procesual, cauza a fost restituită la procuror, măsura arestării preventive a inculpatului fiind menținută.

Citarea inculpatului pe durata judecății s-a efectuat la adresa indicată, din Serbia, și s-a îndeplinit, după caz, prin afișare sau prin semnarea dovezii de către inculpat sau tatăl acestuia, împrejurări care oferă certitudinea că acesta a avut cunoștință despre derularea, respectiv, continuarea procedurii judiciare penale în fața instanțelor de judecată. Absența sa de la judecarea cauzei s-a datorat plecării inculpatului în străinătate, plecare care nu i-a afectat dreptul la apărare, aceasta fiind reprezentată de un avocat. Constatând că instanțele au interpretat corect prevederile art. 522 1 C. proc. pen., stabilind că recurentul, nefiind judecat și condamnat în lipsă, nu poate beneficia de dispozițiile menționate privind rejudecarea cauzei, precum și că instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc.

pen. prevede, în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, și nici nu au fost invocate de către condamnat motive de recurs care se iau în considerare din oficiu. Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul L.I. împotriva deciziei penale nr. 215/A din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul L.I. va fi obligat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limbă sârbă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul L.I. împotriva deciziei penale nr. 215/A din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limbă sârbă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 decembrie 2013.