ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4040/2013

Deliberând

asupra recursului de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 299 din

6 septembrie 2013 Tribunalul Timiș în Dosar nr. 7693/30/2013, în baza art. 522

1

C. proc. pen., a respins cererea de rejudecare formulată de condamnat L.I., în

prezent încarcerat în Penitenciarul Arad.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 16

iulie 2013, Dosar nr. 7693/30/2013, condamnatul L.I. a arătat că prin sentința penală

nr. 401 din 11 mai 2005 a Tribunalului Timiș pronunțată în Dosarul nr. 6529/P/2002,

rămasă definitivă prin decizia penală nr. 386/A din 17 noiembrie 2005 a Curții de

Apei Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. 8253/P/2005, a fost condamnat la o pedeapsă

de 17 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 C.

pen. A susținut că a fost judecat în lipsă, întrucât nu a fost anunțat că va începe

noul proces penal, în care el a fost suspect, solicită să fie dus în fața Tribunalului

Timiș, pentru a-și susține și dovedi nevinovăția, cererea sa fiind întemeiată pe

dispozițiile art. 522

1

alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva acestei

sentinței instanței de fond, a declarat apel inculpatul L.I., iar Curtea de Apel

Timișoara, prin decizia penală nr. 165/A/1995, a respins apelul acestuia ca nefondat.

Prin decizia penală

nr. 1337 din 29 mai 1996, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul inculpatului

L.I., a casat cele două hotărâri judecătorești și a dispus restituirea cauzei la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, menținând starea de arest a inculpatului.

La data de 11 decembrie 1996, măsura arestării preventive a fost revocată și cercetările

au continuat cu inculpatul în stare de libertate.

Ulterior, prin

rechizitoriul nr. 173/P/1997 din 21 aprilie 1997, inculpatul L.I. a fost trimis

în judecată în stare de libertate pentru infracțiunea de omor prevăzută de art.

174 C. pen., iar Tribunalul Timiș a dispus prin sentința penală nr. 661 din 13

octombrie 1999, restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, care a fost respins

prin decizia penală nr. 1215 din 24 noiembrie 2000 a Curții de Apel Timișoara.

Prin sentința

penală nr. 401/PI din 11 mai 2005, pronunțată în Dosarul nr. 6529/P/2002, în baza

art. 174 C. pen., a fost condamnat inculpatul: L.I. la 17 ani închisoare și i s-au

interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata

și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Analizând actele

și lucrările dosarului, raportat la cererea formulată de petentul condamnat instanța

de fond a reținut că, potrivit prevederilor art. 522

1

alin. (1) C. proc.

pen., în cazul extrădării active a persoanei judecate și condamnate în lipsă, cauza

poate fi rejudecată de către instanța română care a judecat în primă instanță, la

cererea condamnatului.

Procedura rejudecării

cauzei după extrădarea condamnatului presupune existența unei etape de admitere

în principiu a cererii, chiar daca acest lucru nu este prevăzut expres în textul

art. 522

1

C. proc. pen.

Rejudecarea cauzei

de către instanța română nu este obligatorie, cererea de rejudecare formulată de

condamnat putând fi respinsă dacă instanța constată că cel condamnat a avut cunoștință

de procesul penal, întrucât a dat declarații în cursul urmăririi penale, însă s-a

sustras de la judecată, părăsind țara, iar pe tot parcursul procesului penal a fost

reprezentat de un apărător desemnat din oficiu.

Deși C.E.D.O.

garantează dreptul persoanei de a se apăra ea însăși, ceea ce presupune prezenta

inculpatului în fata instanței, în jurisprudența C.E.D.O. judecata în lipsă nu constituie

o încălcare a Convenției, daca statul a depus eforturi rezonabile pentru a-l găsi

și a-l cita pe inculpat. De asemenea, persoana judecată în lipsă are dreptul să

ceară rejudecarea cauzei, cu excepția cazurilor în care s-a sustras de la judecată.

Instanța de fond

a avut în vedere că lipsa de la proces aparține culpei exclusive a inculpatului,

că acesta a avut cunoștință de existența procesului, iar neprezentarea sa la instanță

a avut ca scop sustragerea de le judecată.

S-a constatat

că, în Dosarul nr. 2476/1997 a Tribunalului Timiș, format ulterior, după completarea

urmăririi penale și trimiterea în judecată în prin rechizitoriul din 21 aprilie

1997, inculpatul a fost citat în Iugoslavia, iar la dosar există delegația unui

avocat ales, semnată de inculpat pentru a-i reprezenta interesele, avocat care a

și reprezentat inculpatul la termenul din 4 noiembrie 2008. Existența acestei delegații

a unui avocat din Republica Iugoslavia, semnată de inculpat, demonstrează faptul

că inculpatul a avut cunoștință de derularea în continuare a procesului, după o

primă restituire a cauzei la procuror.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel, în termen legal, condamnatul L.I.

Curtea de Apel

Timișoara, secția penală prin decizia penală nr. 215/A din 7 noiembrie 2013, a respins

ca nefondat apelul declarat de condamnatul L.I., împotriva sentinței penale nr.

299 din 6 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș.

Pentru a pronunța

această hotărâre, curtea de apel a apreciat că potrivit art. 522

1

C.

proc. pen. a fost introdus prin art. 1 pct. 221 din Legea nr. 281/2003 și, având

denumirea marginală de „rejudecarea celor judecați în lipsă în caz de extrădare”

care dispune că „în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecată și condamnată

în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă

instanță, la cererea condamnatului”.

În speța de față,

în ceea ce-l privește pe condamnatul L.I., întreaga procedură judiciară, respectiv,

urmărirea penală, cât și judecata, s-au desfășurat în prezența inculpatului, întrucât

acesta a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv. După parcurgerea unui

prim ciclu procesual, cauza a fost restituită la procuror, măsura arestării preventive

a inculpatului fiind menținută. Citarea inculpatului pe durata judecății s-a efectuat

la adresa din Serbia și s-a îndeplinit prin afișare sau prin semnarea dovezii de

către inculpat sau tatăl acestuia, împrejurări care oferă certitudinea că acesta

a avut cunoștință despre derularea procedurii judiciare în fața instanțelor, astfel

că se poate reține concluzia că inculpatul s-a sustras cercetării penale.

Scopul reglementării

procedurii rejudecării cauzei după extrădare este garantarea dreptului persoanei

extrădate sau predate în baza unui mandat european de arestare la un proces echitabil,

cu respectarea dreptului la apărare, care presupune posibilitatea persoanei condamnată

în lipsă să fie audiată, de a fi interogați martori sau alte părți din proces, de

a se administra probe în apărare cu privire la starea de fapt cât și în circumstanțiere.

Rejudecarea are ca finalitate oferirea posibilității celui condamnat și apoi extrădat

să își exercite dreptul la apărare și în același timp să beneficieze de un proces

penal care să respecte principiul contradictorialității și principiul aflării adevărului,

ce poate primi consistență prin datele și elementele noi pe care cel care solicită

rejudecarea le poate prezenta organelor judiciare, date și informații care pot releva

aspecte noi cu privire la starea de fapt și activitatea infracțională care a făcut

obiectul cauzei.

În materie penală,

prin intermediul Legii nr. 281/2003 legiuitorul a înțeles să introducă instituția

rejudecării în cazul persoanei extrădate, instituție care constituie o cale de atac

extraordinară specială, pentru a garanta principiul dreptului la un proces echitabil.

Acest text de lege nu face nici o distincție între persoana care se sustrage de

la judecată, părăsind teritoriul țării, fiind ulterior extrădată după condamnare,

și persoana care comite o infracțiune, iar ulterior este trimisă în judecată și

condamnată, fără ca aceasta să fi cunoscut faptul că împotriva ei s-a declanșat

o procedură judiciară, singura condiție fiind aceea că după condamnare să se obțină

extrădarea din statul în care se află.

Împotriva deciziei

nr. 215/A din 7 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, a declarat recurs condamnatul L.I. care nu a fost motivat în scris prin

raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, întreaga

procedură judiciară, respectiv atât urmărirea penală, cât și judecata, s-au desfășurat

în prezența inculpatului, întrucât acesta a fost trimis în judecată în stare de

arest preventiv. După parcurgerea unui ciclu procesual, cauza a fost restituită

la procuror, măsura arestării preventive a inculpatului fiind menținută. Citarea

inculpatului pe durata judecății s-a efectuat la adresa indicată, din Serbia, și

s-a îndeplinit, după caz, prin afișare sau prin semnarea dovezii de către inculpat

sau tatăl acestuia, împrejurări care oferă certitudinea că acesta a avut cunoștință

despre derularea, respectiv, continuarea procedurii judiciare penale în fața instanțelor

de judecată.

Absența sa de

la judecarea cauzei s-a datorat plecării inculpatului în străinătate, plecare care

nu i-a afectat dreptul la apărare, aceasta fiind reprezentată de un avocat.

Constatând că

instanțele au interpretat corect prevederile art. 522

1

C. proc. pen.,

stabilind că recurentul, nefiind judecat și condamnat în lipsă, nu poate beneficia

de dispozițiile menționate privind rejudecarea cauzei, precum și că instituind,

totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc.

pen. prevede, în alin. (2

1

), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea

atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen.

dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost

invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum

se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, și nici nu au fost invocate de către

condamnat motive de recurs care se iau în considerare din oficiu.

Ca urmare, având

în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și

Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de condamnatul L.I. împotriva deciziei penale

nr. 215/A din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul L.I. va fi obligat la plata sumei

de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul cuvenit apărătorului desemnat, va fi avansată din fondul Ministerului

Justiției.

Onorariul interpretului

de limbă sârbă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul L.I. împotriva deciziei penale nr. 215/A din 7

noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului

de limbă sârbă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 18 decembrie 2013.