ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2871/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 44/PI/2006, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 13216/P/2002, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 13 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.N.I., la o pedeapsă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 42 din Legea nr. 82/1991 - rep. (fost art. 37 din Legea nr. 82/1991) rap. la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 1 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în limitele art. 71 C. pen. ca pedeapsă accesorie.

S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară.

În baza art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. rap. la art. 124 C. pen. s-a constatat îndeplinit termenul prescripției speciale pentru ambele infracțiuni.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului L.N.I., pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1)-5 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. prin schimbarea încadrării juridice în condițiile art. 334 C. proc. pen. din art. 215 alin. (1) - (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru suma de 1.034.868,3720 lei.

Instanța a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei pentru suma de 1.034.868,3720 lei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului L.N.I., pentru contravenția prev. de art. 272 lit. b) din Legea nr. 297 /2004 - modificată, care a abrogat O.U.G. nr. 28/2002 și care a abrogat Legea nr. 52/1994 privind infracțiunea de intermediere de valori, fără autorizația C.N.V.M., prev. de art. 114.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.N.I., pentru infracțiunea de folosire cu rea credință a creditului societății, prev. de art. 272 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 - rep. (fost art. 266 alin. (2)).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.N.I., pentru infracțiunea de dobândire în contul societății la un preț superior valorii efective prev. de art. 272 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 - rep. (fost art. 261 alin. (1)).

Instanța a lăsat nesoluționată latura civilă a acestor două infracțiuni.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 13 C. pen. rap. la art. 282 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 -rep. în anul 2004.

Instanța a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei pentru suma de 300.161,3124 lei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de spălare de bani prev. și ped. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 13 C. pen. rap. la art. 23 din Legea nr. 21/1999.

Instanța a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei pentru suma de 943.200 lei.

În baza art. 14 C. proc. pen., 16 C. proc. pen., 346 C. proc. pen. rap. la art. 19 alin. (4) C. proc. pen. s-a respins ca inadmisibilă constituirea de parte civilă a A.V.A.S.-D.G.F.P.S. Timiș.

Pentru a pronunța această sentință penală prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 67/PA/19 decembrie 2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, înregistrat la Tribunalul Timiș sub nr. 13216/P/2002, inculpatul L.N.I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., folosirea cu rea credință a creditului societății comerciale, prev. de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, fals prev. de art. 37 din Legea nr. 82/1991, rap. la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., bancrută frauduloasă prev. de art. 276 lit. b) din Legea nr. 82/1990, dobândirea în contul societății de acțiuni ale altor societăți, la un preț pe care îl știa vândut superior valorii lor efective, prev. de art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990, intermediere de valori fără autorizarea C.N.V.M., prev. de art. 114 din Legea nr. 52/1994 și spălare de bani prev. de art. 23 din Legea nr. 21/1999.

În fapt s-a reținut că inculpatul L.N.I. a fost asociat și administrator al SC I.I. SRL Timișoara, societate înregistrată la Oficiul Comerțului - Camera de Comerț și Industrie Timișoara sub nr. J/35/288/1997 și deține codul fiscal nr. R 80449557 principala activitate desfășurată de Societate fiind comerțul cu ridicata de produse alimentare și nealimentare - activitate prevăzută în obiectul de activitate al societății.

În perioada 13 septembrie - 22 septembrie 2000 și 09 octombrie -8 noiembrie 2000, inspectorii de specialitate din cadrul M.F.P. - D.G.F.P. Timiș au efectuat un control tehnic la SC I.I. SRL Timișoara constatând că în perioada 1998-1999 aceasta a achiziționat cantitatea de 10.770.112 kg grâu de la diverse societăți comerciale, în valoare totală de 7.176.415.362 lei, din care T.V.A. 666.719.262 lei, întocmind note de intrare - recepție numai pentru cantitatea de 202.812 kg grâu înscrisă în factura din 10 iunie 1999 emisă de SC C.A. SRL Caraș Severin pentru 10.567.300 kg grâu inițial în perioada ianuarie - decembrie 1998 de la diverse societăți, nefiind întocmite note de intrare - recepție. Pentru neîntocmirea notelor de intrare- recepție a cantității de 10.567.300 kg SC I. SRL, încălcând prevederile art. 38 pct. 2 din Legea contabilității, a fost sancționată cu amendă contravențională în sumă de 50.000.000 lei.

Conform fișelor de inventar întocmite de SC I. SRL la data de 03 decembrie 1999, aceasta trebuia să aibă în stoc cantitatea de 453.490 kg grâu în valoare de 251.419.500 lei, care nu a fost găsită, inculpatul neputând prezenta note justificative, respectiv procese verbale de custodie. În nota explicativă (anexa nr. 19) inculpatul a declarat că această cantitate de grâu nu mai există faptic întrucât 445.490 kg a fost livrată la SC E.T. SRL București 8.000 kg la persoana fizică G.V. din localitatea Iablanița, jud. Caraș-Severin, fără ca aceasta să întocmească (SC I. SRL) factura fiscală, deficiență sancționată de asemenea de către specialiștii din cadrul D.G.F.P. Timiș cu amendă contravențională.

Aceleași organe de control au constatat că SC I. SRL Timișoara nu a calculat, nu a înregistrat în contabilitate și nu a virat la bugetul statului suma de 38.077.066 lei T.V.A. și 35.999.545 lei, impozit pe profit aferent contabilității de 453.490 kg grâu cumpărat cu suma de 251.419.500 lei și vândută cu suma de 346.155.145 lei.

Pe baza probatoriului administrat în cauză, prima instanță a constatat că vinovăția inculpatului, în raport cu infracțiunile reținute în seama sa, este dovedită și a aplicat acestuia pedepse înscrise în dispozitivul sentinței penale pronunțate.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, criticând-o pentru netemeinicie, întrucât nu s-a făcut aplicarea art. 13 C. pen. și nepronunțarea cu privire la infracțiunea prev. de art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990, respectiv nu s-a procedat la individualizarea pedepsei, constatându-se numai grațierea executării acesteia și pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit s-au reținut circumstanțe atenuante în seama inculpatului, și inculpatul L.N.I., care a criticat-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit s-a dispus condamnarea sa.

Prin Decizia penală nr. 330/A din 11 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 26451/P/2006, ambele apeluri au fost admise, sentința penală apelată a fost desființată și în rejudecarea cauzei s-a făcut aplicarea art. 13 C. pen., pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74, 76 C. pen., celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate fiind menținute.

Din considerentele deciziei rezultă că apelul procurorului este fondat cu privire la neaplicarea art. 13 C. pen., întrucât Legea nr. 87/1994 a fost modificată la data de 29 iulie 2003 sub aspectul limitelor de pedeapsă, care au fost agravate. Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, instanța de control judiciar a reținut că nu este întemeiat, întrucât decizia penală apelată face vorbire de grațierea pedepsei de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 76 C. pen., astfel că nu se poate aprecia că instanța nu s-a pronunțat cu privire la această faptă.

Cu privire la motivele de netemeinicie a sentinței penale apelată, constând în greșita reținere a împrejurărilor ce constituie circumstanțe atenuante, prev. de art. 74, 76 C. pen., instanța de apel a apreciat ca neîntemeiate criticile formulate, avându-se în vedere comportarea sinceră a inculpatului în cursul procesului, precum și lipsa antecedentelor penale.

Referitor la apelul declarat de inculpat, instanța de apel a reținut corect starea de fapt și încadrarea juridică, iar pedepsele aplicate au fost individualizate cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul, reiterând motivele de apel.

Prin Decizia penală nr. 1518 din 20 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 15362/1/2006, ambele recursuri au fost admise, decizia penală recurată și sentința penală nr. 441/PI/20 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul Timiș au fost casate, iar cauza a fost trimisă pentru rejudecare la Tribunalul Timiș.

Din considerentele deciziei de casare a rezultat că ambele recursului sunt întemeiate pentru următoarele motive:

1) Referitor la motivul de casare invocat de procuror în sensul omisiunii instanței de a se pronunța

asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, s-a constatat că acesta este întemeiat, impunându-se reluarea judecății.

Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 19 decembrie 2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, între altele și pentru infracțiunea prevăzută de art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990.

În minuta și dispozitivul sentinței penale nr. 44 din 20 ianuarie 2006 a Tribunalului Timiș, în loc să pronunțe condamnarea după reținerea vinovăției inculpatului pentru această infracțiune, instanța a constatat grațiată pedeapsa de 1 an închisoare aplicată, ceea ce echivalează cu omisiunea rezolvării acțiunii penale conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen.

Prin Legea nr. 441 din 27 noiembrie 2006 de modificare și completare a Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale publicată în M. Of. nr. 955 din 28 noiembrie 2006 s-a introdus art. 282, stabilindu-se că pentru infracțiunile prevăzute în titlul VIII „Contravenții și infracțiuni” acțiunea penală se exercită din oficiu.

Din această formulare se poate concluziona că până la introducerea acestui text, acțiunea penală pentru infracțiunile specifice societăților comerciale se putea exercita numai în condițiile art. 155 din Legea nr. 31/1990, care prevede că „acțiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor și altor persoane, pentru daune cauzate societății prin încălcarea îndatoririlor față de societate, aparține adunării generale” care va decide cu majoritatea prevăzută de art. 112.

Ca atare, s-a apreciat că se impune reluarea judecății pentru a se stabili dacă acțiunea penală pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 imputate inculpatului prin rechizitoriu a fost exercitată cu respectarea dispozițiilor art. 155 din acest act normativ, știut fiind că, potrivit art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare sau nu mai poate fi exercitată, dacă lipsește autorizarea sau sesizarea organului competent ori alte condiții prevăzute de lege.

Mai este de menționat ca urmare modificărilor aduse Legii nr. 31/1990 republicată în M. Of. nr. 1066 din 17 noiembrie 2004 textele de la Titlul VIII - „Contravenții și infracțiuni” au fost renumerotate, astfel că infracțiunile prevăzute de art. 266 pct. 1 și 2 au devenit după modificări art. 272 pct. 1 și 2 din lege.

Deși operaseră aceste modificări, iar legea, după o nouă numerotare a textelor, fusese republicată, nici instanța de fond, nici cea de apel nu au procedat la aplicarea noilor texte, ceea ce constituie o vădită nerespectare a dispozițiilor legii.

Mai mult, prin Legea nr. 85 din 5 aprilie 2006 privind procedura insolvenței publicată în M. Of. nr. 359 din 21 aprilie 2006, la cap. V - „Infracțiuni și pedepse” au fost incriminate, între altele, variante ale infracțiunii de bancrută - simplă și frauduloasă.

Astfel la art. 143 alin. (2) lit. c) din lege s-a stabilit că fapta persoanei care „înstrăinează, în frauda creditorilor, în caz de insolvență a debitorului, o parte din active” constituie bancrută frauduloasă și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Prin art. 156 alin. (3) din aceeași Lege nr. 85/2006 au fost abrogate prevederile art. 282 din Legea nr. 31/1990 (după republicarea legii în 2004) - fost art. 276 care, la lit. b) incriminau bancruta frauduloasă prin „înstrăinarea, în frauda creditorilor, în caz de faliment al unei societăți, a unei părți însemnate din active” stabilind că aceasta pedepsește de la 3 la 12 ani.

Cum noua lege avea un nou conținut al bancrutei frauduloase și se referea la starea de insolvență a debitorului, iar pedeapsa pentru această infracțiune era mai mică, de la 6 luni la 5 ani, instanța de fond și cea de apel erau datoare ca potrivit art. 13 C. pen. să verifice dacă sunt suficiente probe pentru reținerea acestei infracțiuni și să aplice legea mai favorabilă.

Așa fiind, și pentru acest motiv s-a impus reluarea judecății de către instanța de fond.

Privitor la infracțiunea prevăzută de art. 114 din Legea nr. 52/1994, nici aceasta nu a fost corect reținută.

Astfel, respectiva lege a fost abrogată prin O.U.G. nr. 28/2002 publicată în M. Of. nr. 238 din 9 aprilie 2002, iar această ordonanță a fost abrogată prin Legea nr. 297 din 28 iunie 2004 privind piața de capital publicată în M. Of. nr. 571 din 29 iunie 2004, lege care de asemenea a suferit modificări ulterioare.

Potrivit art. 272 lit. b) din Legea nr. 297/2004 (care a înlocuit o dispoziție asemănătoare respectiv art. 178 din O.U.G. nr. 28/2002), constituie contravenție desfășurarea oricărei activitate pentru care legea sau reglementările C.N.V.M. impune autorizarea.

Potrivit art. 181 din Legea nr. 297/2004 au fost incriminate ca infracțiuni alte fapte, întrucât infracțiunea imputată inculpatului era prevăzută de art. 114 din Legea nr. 52/1994, iar această lege fusese abrogată de la 9 aprilie 2002, înainte de sesizarea instanței de fond prin rechizitoriul din 19 decembrie 2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, tribunalul investit și instanța de control judiciar erau datoare să aplice noile dispoziții legale pe care nu le-au făcut, pronunțând o soluție greșită de condamnare a inculpatului.

Ca atare, și privitor la această faptă s-a impus reluarea judecății, urmând a se stabili dacă fapta inculpatului constituie o altă infracțiune ori contravenție.

În legătură cu infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 din Legea nr. 21/1999, s-a menționat că și acest act normativ a fost abrogat prin Legea nr. 656 din 7 decembrie 2002 care, la art. 23 lit. a), a dat o nouă definiție infracțiunii de spălare de bani.

Cum conținutul celor două texte era diferit, instanțele erau datoare să aplice, în cazul reținerii vinovăției inculpatului, dispoziția cea mai favorabilă, conform art. 13 C. pen. Întrucât nu au procedat în acest mod, soluția pronunțată nu este legală.

În legătură cu toate infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, s-a reținut că instanțele erau obligate să verifice apărările inculpatului, în sensul că a înțeles să își administreze și să-și sporească patrimoniul în modul în care a procedat, că a fost de bună credință în raporturile cu partenerii săi, că a efectuat acte de comerț potrivit uzanțelor cinstite, lucru pe care însă nu l-au făcut preluând, cum s-a mai arătat.

În consecință, Curtea, constatând întemeiate motivele de recurs menționate, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul L.N.I., a casat decizia atacată, cât și hotărârea primei instanțe și a trimis cauza la Tribunalul Timiș spre rejudecare.

În fond, după casarea cu trimitere pentru rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 15362/1/2006, iar prin sentința penală nr. 336/PI din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) și c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 13 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul L.N.I. la o pedeapsă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 42 din Legea nr. 82/1991 rep. (fost art. 37 din Legea nr. 82/1991) rap. la art.  289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în limitele art. 71 C. pen. ca pedeapsă accesorie.

A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară.

În baza art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. rap. la art. 124 C. pen., a constatat îndeplinit termenul prescripției speciale pentru ambele infracțiuni.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului L.N.I., pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1)-(5) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. prin schimbarea încadrării juridice în condițiile art. 334 C. proc. pen. din art. 215 alin. (1) - (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru suma de 1.034.868,3720 lei.

Instanța a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei pentru suma de 1.034.868,3720 lei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului L.N.I., pentru contravenția prev. de art. 272 lit. b) din Legea nr. 297/2004 modif., care a abrogat O.U.G. nr. 28/2002 și care a abrogat Legea nr. 52/1994 privind infracțiunea de intermediere de valori, fără autorizația CNVM, prev. de art. 114.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.N.I., pentru infracțiunea de folosire cu rea credință a creditului societății, prev. de art. 272 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 - rep. (fost art. 266 alin. (2)).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.N.I., pentru infracțiunea de dobândire în contul societății la un preț superior valorii efective prev. de art. 272 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 - rep. (fost art. 261 alin. (1)).

Instanța a lăsat nesoluționată latura civilă a acestor două infracțiuni.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 13 C. pen. rap. la art. 282 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 - rep. în anul 2004.

Instanța a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei pentru suma de 300.161,3124 lei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de spălare de bani prev. și ped. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 13 C. pen. rap. la art. 23 din Legea nr. 21/1999.

Instanța a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei pentru suma de 943.200 lei.

În baza art. 14 C. proc. pen., 16 C. proc. pen., 346 C. proc. pen. rap. la art. 19 alin. (4) C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă constituirea de parte civilă a A.V.A.S.-D.G.F.P.S. Timiș.

Pentru a pronunța această sentință penală, Tribunalul Timiș a reținut că inculpatul a fost din anul 1997 asociat și administrator unic la SC I.I. SRL Timișoara, având ca obiect de activitate, printre altele, comerțul cu ridicata de produse alimentare și nealimentare.

În perioada mai 1997-30 septembrie 2000, inculpatul nu a evidențiat în actele contabile veniturile realizate și ca urmare s-a diminuat impozitul, taxele și contribuția, cu suma totală de 517.639.896,6 lei „fapta constituind infracțiunea de evaziune fiscală”, prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 C. pen. S-a mai reținut că în perioada decembrie 1997 - septembrie 2000, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin inducerea în eroare a mai multor societăți comerciale cu care avea încheiate contracte, inculpatul a dedus T.V.A. și cheltuieli nedeductibile și le-a produs acestora un prejudiciu de 10.348.683.720 lei, fapta constituind infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, s-a mai reținut că inculpatul a folosit cu rea-credință creditul societății, respectiv a folosit din casierie și conturile societății suma totală de 3.001.613.004 lei (2976.126.824+ 26.568.000 lei) pentru a cumpăra de la 3 societăți comerciale acțiuni în interes personal, fapta constituind infracțiunea prevăzută de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

S-a mai stabilit că în cursul anului 2000, după declanșarea procedurii de reorganizare judiciară și a falimentului prin sentința civilă nr. 2870 din 20 aprilie 2000 pronunțată de Tribunalul Timiș, a ridicat din casierie și conturile societății suma de 9.432.000.000 lei, fără a întocmi documente legale, fapta constituind infracțiunea de fals intelectual și infracțiunea de bancrută frauduloasă prin înstrăinarea în dauna creditorilor a unei părți importante din active, prevăzută de art. 37 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990.

Prima instanță a mai reținut că, după cumpărarea la 2 februarie 2000 a unui număr de 1.218.610 acțiuni cu suma de 730.166.000 lei, respectiv 600 lei pe acțiune de la SC I.l. SA Caraș Severin la 11 decembrie 2000, inculpatul le-a cesionat către SC I.I. SRL al cărui asociat și acționar era cu suma de 13,6 miliarde lei, respectiv cu 11.160.256 lei pe acțiune, cauzând un prejudiciu de 12.186.854.000 lei.

S-a mai apreciat că fapta constituie infracțiunea de dobândire în contul Societății de acțiuni de altor societăți la un preț pe care îl știa superior valorii lor efective, în scopul obținerii unui folos în paguba societății, prevăzută de art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990.

Instanța a concluzionat că fapta de cesionare a acțiunilor, arătată fără autorizația C.N.V.M., constituie infracțiunea de intermediere de valori fără autorizație legală, prev. de art. 114 din Legea nr. 52/1994.

S-a mai reținut că fapta de a schimba sau transfera valori bănești, însumând 9.432.000.000 lei provenind din infracțiunea de bancrută frauduloasă constituie infracțiunea de spălare de bani, prev. de art. 23 din Legea nr. 21/1999.

În baza acestei stări de fapt, prima instanță a constatat vinovăția inculpatului în raport cu infracțiunile de evaziune fiscală, fals intelectual, a dispus achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de intermediere de valori fără autorizația C.N.V.M., folosirea cu rea-credință a creditului societății, bancrută frauduloasă, spălarea banilor și de încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunilor de dobândire în contul societății la un preț superior valorii efective prev. de art. 272 alin. (1) din Legea nr. 31/1991.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, inculpatul L.N.I., criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit s-a dispus condamnarea sa, și partea civilă D.G.F.P. Timiș, criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit nu s-au acordat despăgubirile civile în cuantumul solicitat.

Criticile privind nelegalitatea sentinței penale apelate, formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, se referă la greșita achitare a inculpatului pentru contravenția prev. de art. 272 lit. b) din Legea nr. 29/2004, nemotivarea în fapt a sentinței, greșita condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, pentru ca ulterior să constate împlinirea termenului de prescripție specială, prev. de art. 124 C. pen., impunându-se încetarea procesului penal în baza prev. art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la prev. art. 10 lit. g) C. proc. pen.; greșita încetare a procesului penal pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art. 266 pct. 1 și 2 din Legea nr. 31/1990.

Criticile privind netemeinicia sentinței penale apelată se referă la greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 C. pen. și pentru săvârșirea infracțiunilor de bancrută frauduloasă, respectiv spălare de bani.

Prin Decizia penală nr. 170/A din 18 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 15362/1/2006,

în temeiul prevederilor art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul L.N.I., împotriva sentinței penale nr. 336/PI din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 15362/1/2006.

S-a desființat sentința penală apelată și rejudecând cauza:

- în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.N.I., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 lit. „b)” și lit. „c)” din Legea nr. 241/2003, cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., infracțiune în conținutul căreia intră și infracțiunea de fals intelectual la legea contabilității, prevăzută de art. 42 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în cauză fiind împlinit termenul prescripției răspunderii penale;

- s-a constatat că infracțiunea de intermediere de valori mobiliare prevăzută de art. 14 din Legea nr. 52/1994 a fost dezincriminată prin Legea nr. 297/2004, constituie contravenție și în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de intermediere de valori imobiliare prevăzută de art. 114 din Legea nr. 52/1994;

- în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a creditului societății comerciale prevăzută de art. 272 pct. 2 și art. 272 pct. 1 (art. 266 pct. 2, respectiv art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990 anterior modificării) din Legea nr. 31/1990, constatându-se împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale;

- în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de înstrăinare și fraudă creditorilor în caz de insolvență a debitului și parte din active prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. „c)” din Legea nr. 85/2006.

Au fost menținute nemodificate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul prevederilor art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă D.G.F.P. Timiș, împotriva aceleiași sentințe penale.

Curtea de Apel Timișoara a reținut că în mod greșit prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. b) și lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât îndeplinindu-se termenul de prescripție a răspunderii penale, soluția legală o constituia încetarea procesului penal, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen. De asemenea s-a apreciat ca greșită condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual la Legea contabilității, prevăzută de art. 42 (fost 37) din Legea nr. 82/1991, raportat la prevederile art. 289 C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., această infracțiune regăsindu-se în conținutul infracțiunii de evaziune fiscală, astfel că pedepsirea ei separat, este greșită, în acest sens a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin recurs în interesul legii.

S-a reținut că este greșită achitarea inculpatului pentru contravenția de intermediere a valorilor mobiliare fără autorizarea C.N.V.M, întrucât această infracțiune a fost dezincriminată, prin dispozițiile Legii nr. 297/2004, constituind contravenție, astfel că soluția legală o constituie achitarea inculpatului în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen., articolul 114 din Legea nr. 52/1994 fiind abrogat prin O.U.G. nr. 28/2002.

În dispozitivul sentinței prima instanță a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului L.N.I. pentru contravenția prevăzută de art. 272 lit. b) din Legea nr. 297/2004, soluție apreciată de Curtea de Apel Timișoara ca fiind greșită.

S-a reținut că este greșită și soluția de încetare a procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a creditului societății comerciale prev. de art. 272 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 (fost art. 266 alin. (2)), soluția corectă constituind-o încetarea procesului penal în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen. și nu în baza prevederilor art. 10 lit. f) C. proc. pen., cum a dispus prima instanță, întrucât prin Legea nr. 441/2006, care a modificat Legea nr. 31/1990, a fost introdus art. 282

1

, care prevede că pentru infracțiunile prevăzute în textul VIII, intitulat „Contravenții și infracțiuni”, acțiunea penală se exercită din oficiu.

Încetarea procesului în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., trebuia să se dispună urmare împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, încadrarea juridică a faptei constituind-o dispozițiile art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990 și nu art. 261 alin. (1) din aceeași lege.

De asemenea s-a apreciat ca fiind greșită și soluția de încetare a procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a creditului societății comerciale în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la prevederile art. 10 lit. f) C. proc. pen., soluția legală constituind-o încetarea procesului penal, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât prin Legea nr. 85/2006, care abrogă art. 282 din Legea nr. 31/1990, prevedea „înstrăinarea în frauda creditorilor, în caz de faliment, a unei părți însemnate din active”, situație care nu există în speța dedusă spre soluționare.

Pentru aceste considerente au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul L.N.I.

Apelul declarat de partea civilă D.G.F.P. Timiș s-a apreciat că este nefondat, întrucât, nereținându-se în seama inculpatului săvârșirea infracțiunilor cauzatoare de prejudiciu, pentru săvârșirea cărora acesta a fost trimis în judecată, obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile nu este admisibilă.

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, D.G.F.P Timiș și inculpatul L.N.I., recursuri înregistrate la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. Dosar nr. 715/1/2009.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a criticat decizia pentru greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunile de înșelăciune, bancrută frauduloasă și spălare de bani. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a relevat eroarea instanțelor în analiza conținutului infracțiunii de înșelăciune, ale cărei urmări se localizează în bugetul statului și nu al societății comerciale. S-a mai arătat că motivarea achitării pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă, prin soluția de achitare pentru fapta de folosire cu rea credință a creditului societății, este întemeiată pe premise false, întrucât pentru această din urmă faptă nu s-a dispus achitarea, ci încetarea procesului penal.

Partea civilă D.G.F.P. Timiș a criticat greșita menținere a dispoziției de respingere a cererii de constituire ca parte civilă ca inadmisibilă.

La termenul de judecată din data de 29 aprilie 2009, inculpatul a declarat că își retrage recursul, luându-se act de manifestarea de voință a inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 1580 din 29 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 715/1/2009, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și partea civilă D.G.F.P. Timiș, s-a casat Decizia penală nr. 170/A din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a luat act că inculpatul și-a retras recursul declarat împotriva aceleiași decizii.

Instanța de recurs a apreciat că hotărârea nu este motivată cu privire la toate criticile aduse sentinței instanței de fond, în privința dispozițiilor de achitare și în raport de motivele complexe formulate prin apelul parchetului, nefiind făcută o analiză a acestor motive și o argumentare a dispoziției de menținere a primei hotărâri. Pe de altă parte, dispoziția de respingere a apelului DGFP Timiș, nu este motivată cu referire la substanța criticilor, ci prin aceea că „întrucât nereținându-se în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunilor cauzatoare de prejudiciu, pentru săvârșirea cărora acesta a fost trimis în judecată, obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile nefiind admisibilă”. Instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea părții civile nu pentru că inculpatul nu ar fi săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală, ci motivat de constituirea de către aceasta - ca parte civilă, și în procesul de lichidare judiciară, în care prin încheierea din 29 noiembrie 2001 i s-a constituit un titlu executoriu. Partea civilă a criticat această motivare și soluția care a precedat-o, arătând că suma pentru care a fost constituit titlu executoriu este infimă față de cea cu care s-a constituit parte civilă în procesul penal. S-a apreciat că, acestor probleme, instanța de apel avea obligația să le dea răspuns, după analizarea actelor și lucrărilor dosarului.

Înalta Curte de Casație și Justiției a apreciat că respingerea apelului părții civile este și greșită, deoarece, chiar dacă inculpatul nu a fost condamnat pentru evaziune fiscală, ci s-a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., fiind împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale, instanța de apel avea datoria să se pronunțe și asupra acțiunii civile, neputând să o lase nesoluționată.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. Dosar 15362.1/1/2006 la data de 05 ianuarie 2010. După casarea cu trimitere spre rejudecare, conform Deciziei penale nr. 1580/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din Dosarul nr. 715/1/2009, Curtea de Apel Timișoara, prin Decizia penală nr. 137/A din 30 septembrie 2010, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea civilă D.G.F.P. Timiș împotriva sentinței penale nr. 336/A din 23 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș.

A desființat sentința penală apelată și rejudecând:

În temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., a condamnat inculpatul L.N.I., la 10 (zece) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

În temeiul art. 64 lit. a) teza a II-a, 64 lit. b) C.penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor menționate pe durata și în condițiile art. 71 C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, 64 lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale sau considerarea ca executată a acesteia.

În temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului L.N.I., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 lit. „b)” și lit. „c)” din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., infracțiune în conținutul căreia intră și infracțiunea de fals intelectual la legea contabilității, prevăzută de art. 42 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în cauză fiind împlinit termenul prescripției răspunderii penale.

A constatat că infracțiunea de intermediere de valori imobiliare prevăzută de art. 14 din Legea nr. 52/1994 a fost dezincriminată prin Legea nr. 297/2004, constituie contravenție și în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de intermediere de valori imobiliare prevăzută de art. 114 din Legea nr. 52/1994.

În temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a creditului societății comerciale prevăzută de art. 272 pct. 2 și art. 272 pct. 1 (art. 266 pct. 2, respectiv art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990 anterior modificării) din Legea nr. 31/1990, constatându-se împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

În temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva aceluiași inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de înstrăinare și fraudă creditorilor în caz de insolvență a debitului și parte din active prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 9.524.831.187 lei vechi către partea civilă D.G.F.P. Timiș reprezentând despăgubiri civile.

A menținut în rest dispozițiile sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că în perioada mai 1997-30 septembrie 2000, inculpatul nu a evidențiat în actele contabile veniturile realizate și ca urmare s-a diminuat impozitul, taxele și contribuția, cu suma totală de 517.639.896,6 lei, fapta constituind infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 C. pen. S-a mai reținut, în rechizitoriu, că în perioada decembrie 1997 - septembrie 2000, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin inducerea în eroare a mai multor societăți comerciale cu care avea încheiate contracte, inculpatul a dedus T.V.A. și cheltuieli nedeductibile și le-a produs acestora un prejudiciu de 10.348.683.720 lei, fapta constituind infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a mai reținut că inculpatul a folosit cu rea-credință creditul societății, respectiv a folosit din casierie și conturile societății, suma totală de 3.001.613.004 lei (2976.126.824 + 26.568.000 lei) pentru a cumpăra de la 3 societăți comerciale acțiuni în interes personal, fapta constituind infracțiunea prevăzută de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

S-a mai stabilit că în cursul anului 2000, după declanșarea procedurii de reorganizare judiciară și a falimentului prin sentința civilă nr. 2870 din 20 aprilie 2000 pronunțată de Tribunalul Timiș, inculpatul a ridicat din casierie și conturile societății suma de 9.432.000.000 lei, fără a întocmi documente legale, fapta constituind infracțiunea de fals intelectual și infracțiunea de bancrută frauduloasă prin înstrăinarea în dauna creditorilor a unei părți importante din active, prevăzută de art. 37 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990.

S-a mai reținut că după cumpărarea, la 2 februarie 2000, a unui număr de 1.218.610 acțiuni cu suma de 730.166.000 lei, respectiv 600 lei pe acțiune de la SC I.l. SA Caraș-Severin la 11 decembrie 2000, inculpatul le-a cesionat către SC I.I. SRL, al cărui asociat și acționar era, cu suma de 13,6 miliarde lei, respectiv cu 11.160.256 lei pe acțiune, cauzând un prejudiciu de 12.186.854.000 lei, faptă care constituie infracțiunea de dobândire în contul Societății de acțiuni de altor societăți la un preț pe care îl știa superior valorii lor efective, în scopul obținerii unui folos în paguba societății, prevăzută de art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990.

Instanța de fond a apreciat că fapta de cesionare a acțiunilor, arătată fără autorizația C.N.V.M., constituie infracțiunea de intermediere de valori fără autorizație legală, prev. de art. 114 din Legea nr. 52/1994.

S-a reținut de către instanța de apel că în mod greșit prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. b) și lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât, îndeplinindu-se termenul de prescripție a răspunderii penale, soluția legală o constituia încetarea procesului penal, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen.

De asemenea s-a apreciat de către instanța de apel că este greșită condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual la Legea contabilității, prevăzută de art. 42 (fost 37) din Legea nr. 82/1991, raportat la prevederile art. 289 C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., această infracțiune regăsindu-se în conținutul infracțiunii de evaziune fiscală.

Tot astfel, s-a apreciat ca fiind greșită achitarea inculpatului pentru contravenția de intermediere a valorilor mobiliare fără autorizarea C.N.V.M, întrucât această infracțiune a fost dezincriminată prin dispozițiile Legii nr. 297/2004, constituind contravenție, astfel că soluția legală o constituie achitarea inculpatului în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen.

În dispozitivul sentinței prima instanță a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului L.N.I., pentru contravenția prevăzută de art. 272 lit. b) din Legea nr. 297/2004, soluție evident greșită.

Instanța de apel a apreciat că este greșită și soluția de încetare a procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a creditului societății comerciale prev. de art. 272 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 (fost art. 266 alin. (2)), soluția corectă constituind-o încetarea procesului penal în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen.

De asemenea, s-a apreciat ca fiind greșită și soluția de încetare a procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a creditului societății comerciale în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la prevederile art. 10 lit. f) C. proc. pen., soluția legală constituind-o încetarea procesului penal, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen.

De altfel, situația juridică a acestor infracțiuni nu a fost pusă în discuție prin calea de atac promovată, dobândind prin urmare autoritate de lucru judecat.

În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanța de apel a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, întrucât în perioada 13 septembrie 8 noiembrie 2000, urmare a controlului financiar efectuat la SC I.I. SRL Timișoara, societate ce aparținea inculpatului și avea ca activitate comerțul cu ridicata de produse alimentare și nealimentare, s-a constatat ca în intervalul decembrie 1997 – septembrie 2000 inculpatul a dedus nelegal T.V.A., pe baza facturilor întocmite pentru operațiuni comerciale cu SC Z.P. SRL și SC A. SRL, reprezentând cheltuieli de deplasare și alte cheltuieli, avansuri acordate de furnizori și avansuri returnate de către aceștia. Controlul financiar întocmit a evidențiat că aceste operațiuni au fost efectuate doar în temeiul facturilor emise de către cele două societăți, fără ca marfa să fi fost efectiv livrată, astfel încât inculpatul a creat un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 10.384.683.720 lei. Este evident că inculpatul a comis infracțiunea prev. de art. 215 C. pen., respectiv a indus în eroare o persoană, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase în scopul de a obține un folos material injust, pricinuind-se o pagubă.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în dauna bugetului de stat, raportat la modul nelegal de deducere a T.V.A.-ului, activitate care a condus la denaturarea masei impozabile, ca urmare a diferenței dintre T.V.A.-ul colectat și cel dedus.

Așadar, înșelăciunea nu s-a produs în dauna agenților economici, ci în dauna bugetului de stat, respectiv în dauna părții civile D.G.F.P. Timiș, astfel că motivarea soluției primei instanțe, de achitare a inculpatului pe lipsa plângerii acestor societăți comerciale, care nu au fost prejudiciate, nu are legătură cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

În ce privește infracțiunea de bancrută frauduloasă prev. de art. 276 pct. b din Legea nr. 31/1990, instanța de apel a reținut că s-a apreciat de către parchet că această infracțiune ar fi întrunită, întrucât în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2000, inculpatul a ridicat de la casieria și din contul societății, suma de 9.432.000.000 lei folosind banii în scop personal, infracțiune care urmare a modificărilor legislative urmează a fi încadrată în art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006.

Instanța de apel a apreciat că în mod corect s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea de folosire cu rea-credință a creditului societății, urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, pentru infracțiunea prev. de art. 276 din Legea nr. 31/1990 modificată în art. 143 al.2 lit. c) din Legea nr. 85/2006.

În ce privește infracțiunea de spălare de bani, s-a reținut că în mod corect s-a arătat că art. 23 din Legea nr. 21/1999 a fost abrogat prin Legea nr. 656/2002, care nu mai cuprinde mențiuni referitoare la bancruta frauduloasă.

În ce privește apelul declarat de D.G.F.P. Timiș, instanța de apel a apreciat că acesta este întemeiat. Față de prejudiciul total creat societății și care a fost constatat de către organele de control și stabilite în expertiza contabilă, este evident că suma ce reprezintă despăgubiri civile și cu care partea civilă a înțeles să se constituie în cauză, depășește cu mult valoarea creanței menționată în tabloul creditorilor. Nu se poate susține că D.G.F.P. Timiș deține un titlu executoriu valabil în calitate de creditoare, câtă vreme nu s-a stabilit natura acestuia, respectiv dacă reprezintă o componentă a impozitelor și taxelor sau reprezintă alte obligații. Suma de bani la care este îndreptățită partea civilă reiese în mod evident din expertiza contabilă întocmită în cauză și se ridică la suma de 9.524.831.187 lei, în care sunt cuprinse majorările aferente sumei datorate. Instanța de apel a apreciat că intervenirea prescripției răspunderii penale pentru infracțiunile menționate nu are incidentă în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei și obligația inculpatului de a achita prejudiciul integral cauzat prin activitatea sa ilicită.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul L.N.I., fiind înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. Dosar nr. 15362/1/1/2006 la data de 15 decembrie 2010.

Inculpatul a invocat în motivarea recursului cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17, pct. 17

2

, pct. 10 și pct. 21 C. proc. pen. A arătat că a fost condamnat în mod greșit pentru săvârșirea inf