ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3098/2012

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 86 din 28 mai 2012 pronunțată în Dosarul nr. 905/116/2012 de Tribunalul Călărași, în baza art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 74-76 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.N. la 4 ani închisoare și i s-au interzis acestuia drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului B.N. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a acestei sentințe.

S-a menținut starea de arest a inculpatului B.N. și, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 24 februarie 2012 la zi.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 și art. 118 lit. a) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 200 euro.

S-a luat act că partea vătămată D.F. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.200 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Călărași din 12 aprilie 2012 a fost trimis în judecată inculpatul B.N. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001.

Din actele și lucrările dosarului, respectiv declarații de parte vătămată, inculpat, martori, raport de constatare tehnico-științifică, înscrisuri notariale, cerere de asistență judiciară internațională, acte provenite de la autoritățile judiciare italiene, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 10 octombrie 2006 la organele de poliție a fost înregistrată plângerea penală formulată de D.E.  în care aceasta a reclamat că, în data de 04 octombrie 2006, a constatat că fiica sa minoră în vârstă de 16 ani, D.F., elevă la un liceu din municipiul Călărași, a dispărut de la domiciliu și a plecat fără a mai reveni, într-o destinație necunoscută. Aceasta a prezentat organelor de poliție un mesaj scris de fiica sa, din al cărui conținut a reieșit că aceasta a plecat de acasă de bună voie, îi cerea să nu își facă griji, întrucât se va descurca și o va ajuta când va avea posibilitatea. Procedându-se la efectuarea de cercetări, s-a stabilit în urma administrării de probe, că partea vătămată D.F., în vârstă de 16 ani, în anul 2006, îl cunoștea de mai mult timp pe inculpatul B.N., între ei existând o relație de amiciție. La acel moment, inculpatul se afla în relații de concubinaj și avea în întreținere o fiică minoră, fapt de notorietate în mediul social din care provenea.

Urmare a unor discuții avute împreună, pe la începutul lunii octombrie 2006, partea vătămată minoră a acceptat să-l însoțească pe inculpat într-o călătorie în Italia, fiind indusă în eroare de către acesta care i-a relatat că vor sta câteva zile, timp în care el își va rezolva anumite probleme. Partea vătămată a declarat că pentru ea acea călătorie era strict turistică și prezenta o oportunitate de a vizita Italia.

Din datele de anchetă a rezultat că, după ce a obținut, prin inducere în eroare, consimțământul părții vătămate, inculpatul l-a contactat telefonic pe învinuitul T.S.A.  despre care avea informații că efectua curse internaționale și că poate procura înscrisuri notariale ce-i permit scoaterea în afara granițelor țării a minorilor, solicitându-i ajutorul în acest sens.

În conformitate cu prevederile art. 2 pct. 2 din Legea nr. 248/2005, intrată în vigoare la 29 ianuarie 2006, privind regimul liberei circulației a cetățenilor români în străinătate, s-a stabilit ca cetățenii români minori să nu poată călători în străinătate decât însoțiți, cu acordul părinților ori a reprezentantului legal, iar potrivit art. 30 pct. 1 lit. b) s-a stabilit că documentele de însoțire ale minorilor trebuie să fie autentificate de un notar public.

Învinuitul T.S.A. a fost cel care, profitând de relațiile pe care le avea cu notarul public F.A. ce își desfășura activitatea în orașul Victoria, județul Brașov, și în complicitate cu acesta, pentru a eluda legislația în vigoare, a obținut în lipsa declarațiilor mamei părții vătămate, un înscris notarial, respectiv o declarație conform cu care, D.E., în calitate de mamă a minorei D.F., consimțea ca fiica sa minoră să călătorească în Italia pe traseul România - Ungaria - Austria - Italia în perioada 05 octombrie 2006 - 05 noiembrie 2006, însoțită fiind de T.S.A. În declarația notarială datată la 05 octombrie 2006, ce poartă încheiere de dată certă la aceeași dată, se mai menționa în mod real că tatăl minorei este decedat, că înscrisul notarial sus-arătat este necesar la trecerea frontierei și că actul s-a redactat și dactilografiat în două exemplare, fiind dat cu dată certă de notarul F.A. la sediul biroului din orașul Victoria, județul Brașov.

Materialul probator administrat a confirmat, însă, că mama minorei nu a fost prezentă la sediul notarului public, că nu a consimțit niciun moment ca fiica sa să părăsească țara cu învinuitul T.S.A., pe care nu-l cunoștea și că semnătura ce apare la rubrica declarantă este contrafăcută.

Aceste aspecte au rezultat din declarațiile învinuitului T.S.A., ale mamei părții vătămate, precum și din raportul de constatare tehnico-științifică grafică din 10 ianuarie 2007 al I.P.J. Călărași - Serviciul criminalistic, care în concluzii atestă că semnătura literală din declarația aflată în litigiu, pusă la dispoziție, concretizată în expresia scripturală „D.E.” nu aparține numitei D.E.

În data de 05 octombrie 2006, prin punctul de trecere al frontierei româno-ungare de la Nădlac, partea vătămată D.F. a trecut granița într-un autoturism în care se mai aflau inculpatul, T.S.A., N.I. și T.I.

Călătoria celor trei (parte vătămată, învinuit și inculpat) până în Italia a durat 2 zile, probatoriile stabilind că în 07 octombrie 2006 aceștia au ajuns la Roma, unde inculpatul și partea vătămată au fost lăsați de T.S.A. la o gură de metrou.

Victima a fost condusă de inculpat într-o „grotă” aflată la suburbia Romei, ce se afla în apropierea unui pod feroviar, în care erau amplasate mai multe barăci ocupate preponderent de români și în special de fete tinere ce practicau prostituția stradală, sub coordonarea mai multor proxeneți. Aici fata a locuit cu inculpatul într-o baracă prevăzută cu două paturi și chiar din prima noapte acesta i-a spus pe un ton imperativ că în Roma va trebui să facă ce fac și celelalte fete, adică să se prostitueze, partea vătămată de teamă neopunându-se acestuia.

Împreună cu alte fete, coordonate de proxeneți țigani, a plecat în aceeași noapte în apropierea „grotei”, a racolat un număr de 4 bărbați și a întreținut cu aceștia raporturi sexuale, pentru care a primit suma totală de 200 euro - 50 euro/client. Banii astfel obținuți i-au fost luați în totalitate din geantă de inculpat.

A doua noapte, partea vătămată a ieșit în același loc și a acostat un client căruia i-a solicitat ajutorul, spunându-i că este constrânsă să se prostitueze. După ce a întreținut cu acesta un raport sexual gratis, în schimbul ajutorului oferit, a fost condusă în apropierea unui sediu de poliție - comisariatul Villa Glori, unde I-a denunțat pe inculpat în legătură cu faptele comise, în aceeași împrejurare referindu-se și la o altă conațională, învinuita D.L., care, la rândul său, coordona și obliga două tinere femei să se prostitueze pentru ea.

Conform actelor transmise de autoritățile italiene, în baza cererii de asistență judiciară internațională, rezultă că în data de 10 octombrie 2006, orele 21.20, comisarii de la chestura Romei au identificat în apropierea sediului de poliție o tânără ce a fost identificată ca fiind D.F. Aceasta a fost condusă în sediu, unde în limba spaniolă a declarat că a fost constrânsă să se prostitueze de un băiat numit N., pe care-l știa din România și pe care I-a însoțit în 05 octombrie 2006 în Italia, întrucât acesta i-a spus că are de rezolvat anumite treburi. În documentele autorității italiene s-a mai arătat că după două zile de călătorie, ajunși în Roma pe la orele 19.30 minora a fost condusă de N. spre vegetația din spatele străzii, unde erau niște barăci ruinate ocupate de conaționali, denunțătoarea rămânând șocată de situația degradantă și de insalubritatea în care se găsea întreaga așezare, intuind atunci că a fost indusă în eroare și că ce-i spusese N. în România nu era adevărat, deoarece acesta intenționa să o îndrume la prostituție împreună cu alte tinere românce ocupante ale barăcilor care lucrau la stradă. Minora a mai arătat, în același context, că locul în care se afla a făcut-o să se supună complet, deoarece a văzut că celelalte fete din grotă erau terorizate de învinuita D.L. și a precizat că i-a fost permanent teamă de comportamentul amenințător al lui B.N. și D.L.

Urmare a acestui denunț, personalul operativ s-a deplasat în locul respectiv, situat pe lângă podul feroviar Via Prati Fiscali, cu scopul de a-i prinde pe B.N. și pe D.L., descinderea finalizându-se doar cu reținerea femeii, pentru săvârșirea infracțiunilor de sechestru de persoane, favorizare și exploatarea prostituției, fapte reținute a fi comise împreună cu B.N., care însă nu a fost găsit și nici deplin identificat.

Despre situația minorei a fost informată sora acesteia și cumnatul său, cărora li s-a adus la cunoștință că victima a fost încredințată pentru protecție și consiliere la structura ocrotitoare

„Il

ponte”.

Victima minoră a fost audiată urmare a denunțului făcut la chestura Romei - Comisariatul P.S. Villa Glori, împrejurare în care a arătat că-l cunoaște pe inculpat de 3-4 ani, iar acesta în urmă cu două săptămâni îi oferise posibilitatea de a veni în Italia, precizându-i că nu trebuie să-și facă griji de nimic.

Din înscrisurile comunicate de autoritățile italiene a mai rezultat și faptul că învinuita D.L., singura făptuitoare depistată la fața locului

cu prilejul descinderilor, a fost arestată preventiv, pentru că în concurs cu B.N. favoriza și exploata prostituarea lui D.F. și a altor două fete românce, neidentificate, printre care R. și N.

În cadrul procedurii penale desfășurate la Tribunalul ordinar Roma împotriva învinuitei D.L., s-a procedat la reaudierea victimei D.F., împrejurare în care aceasta a confirmat că, prin inducere în eroare, a acceptat să meargă cu inculpatul B.N. în Roma, că aici acesta a trimis-o să se prostitueze în stradă și a acceptat să facă acest lucru deoarece nu avea altă alternativă.

Probatoriile administrate pe parcursul urmăririi penale, desfășurate în țară, au confirmat situația de fapt, astfel cum a fost expusă mai sus.

Audiat în faza de cercetare judecătorească, inculpatul B.N. a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, solicitând ca judecarea cauzei să se facă în baza dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., referitoare la recunoașterea vinovăției.

Având în vedere că probele administrate în cauză au confirmat cu certitudine și fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului și săvârșirea infracțiunii de către acesta, instanța a admis cererea de judecare a cauzei, în baza dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanța a avut în vedere persoana acestuia, respectiv tânăr în vârstă de 26 ani, fără antecedente penale, necăsătorit, natura infracțiunii săvârșite, gradul sporit de pericol social al faptei, modalitatea de comitere, urmarea produsă, precum și dispozițiile art. 320

1

alin. (7) referitoare la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită, aspecte care au impus reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74-76 C. pen., având ca efect aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită.

Instanța de fond a apreciat, în raport de natura infracțiunii, că scopul pedepsei și reeducarea inculpatului nu se pot realiza decât prin executarea pedepsei în regim de detenție.

Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel inculpatul B.N., solicitând în temeiul dispozițiilor art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., desființarea sentinței penale apelate și, pe fond, prin acordarea unei eficiente sporite dispozițiilor art. 74, 76 C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., redozarea pedepsei, atât sub aspectul cuantumului, în sensul diminuării, cât și sub aspectul modalității de executare, în sensui dispunerii suspendării executării sub supraveghere. În motivarea apelului a arătat că a recunoscut săvârșirea faptei, în sensul că a exploatat-o pe partea vătămată doar de două ori și că aceasta din urmă nu s-a constituit parte civilă în cauză. De asemenea, a susținut că gradul de pericol social pe care l-a prezentat la momentul săvârșirii faptei s-a diminuat, ca urmare a perioadei de timp scursă până în prezent.

Prin decizia penală nr. 229/A din 02 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.N. împotriva sentinței penale nr. 86 din 28 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția penală.

S-a menținut starea de arest a inculpatului, deducându-se arestarea preventivă din 24 februarie 2012.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerul Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, examinând hotărârea apelantă prin prisma criticilor formulate de inculpat, dar și din oficiu cauza, conform disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de control judiciar a constatat că apelul formulat de inculpat este nefondat.

S-a reținut că hotărârea a fost pronunțată în procedura simplificată, prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., instanța admițând în mod corect cererea formulată de către inculpat, apreciind în mod just că probatoriul administrat în cursul urmăririi penale este suficient și permite soluționarea cauzei numai în baza acestuia. În atare condiții inculpatul a beneficiat, conform alin. (7) al art. 320

1

C. proc. pen. de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.

În

baza propriului examen al actelor și lucrărilor dosarului, instanța de apel a reținut că situația de fapt dedusă judecății a fost în mod corect reținută de către prima instanță, aceasta dând și în drept o justă încadrare juridică faptei inculpatului, constând în aceea că, în luna octombrie 2006, prin inducerea în eroare a părții vătămate minore, D.F., inculpatul a transportat-o în Italia, unde a constrâns-o să se prostitueze, însușindu-și sumele obținute din exploatarea acesteia.

De asemenea, s-a constatat că prima instanță a reținut în mod corect circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., cărora Ie-a dat relevanță în condițiile art. 76 C. pen., aplicând inculpatului pedeapsa cu închisoarea în cuantum orientat sub minimul limitei rezultate din aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

În

ceea ce privește pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție aplicată inculpatului, s-a constatat că aceasta corespunde tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., dar și exigențelor impuse de art. 52 C. pen., fiind adecvată gravității faptelor și periculozității sociale a inculpatului.

S-a reținut că nu poate fi primită susținerea apărării, în sensul că împrejurarea că partea vătămată a fost exploatată doar de două ori ar pleda pentru stabilirea unei pedepse mai reduse în cuantum, datele cauzei relevând că durata scurtă în care partea vătămată a fost exploatată nu se datorează atitudinii inculpatului, ci faptului că aceasta a reușit să fugă cu ajutorul unui „client”, denunțând autorităților italiene abuzurile la care a fost supusă.

S-a apreciat că, deși, în principiu, sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a se dispune suspendarea executării sub supraveghere, fiind născută astfel doar vocația și nu dreptul inculpatului la această măsură de individualizare judiciară, în acord cu instanța de fond, ținând seama de persoana inculpatului, de natura infracțiunii săvârșite, de gradul sporit de pericol social al faptei, scopul pedepsei nu poate fi atins fără privarea acestuia de libertate, simpla condamnare neconstituind un avertisment pentru ca pe viitor să nu mai comită infracțiuni.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.N.

Recursul a fost întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului și suspendării executării acesteia, invocându-se timpul scurs de la data săvârșirii faptei, forma concretă de comitere a acesteia și atitudinea sinceră avută de inculpat pe parcursul procesului penal.

Înalta Curte, examinând recursul, prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu cauza, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:

În prezenta cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, fiind corect individualizată de către instanța de fond, în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, au fost avute în vedere limitele de pedeapsă ale textului de lege încriminator - reduse cu o treime prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. - gravitatea concretă a infracțiunii, determinată de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei (respectiv inculpatul a indus-o în eroare pe partea vătămată minoră să-l însoțească în Italia, unde a constrâns-o să se prostitueze), fiind evaluate corespunzător și circumstanțele personale ale inculpatului, prin raportare la lipsa antecedentelor penale și la atitudinea avută după săvârșirea faptei, reținându-se în mod corect circumstanțe atenuante în favoarea acestuia. În consecință, Înalta Curte constată că nu există temeiuri de reindividualizare a pedepsei inculpatului, aceasta fiind aptă, atât prin cuantum, cât și ca modalitate de executare, să răspundă scopului și finalităților pedepsei, prevăzute de art. 52 C. pen., respectiv să constituie o reală măsură de constrângere și reeducare a inculpatului, precum și să determine formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și de regulile de conviețuire socială.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale nr. 229/A din 02 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale nr. 229/A din 02 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.N. durata arestării preventive de la 24 februarie 2012 la 02 octombrie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată și de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 octombrie 2012.