ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3053/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3053/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 350 din data de 13 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 759/117/2012 în temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulată de către apărătorul din oficiu al inculpatului M.V.A. Au fost condamnați inculpații: 1. B.C.R., domiciliat în loc. Câmpia Turzii, jud. Cluj, fără antecedente penale, la următoarele pedepse: - 6 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune care a produs consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 320 1 C. proc.
pen. - 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen.; În temeiul art. 33 lit. a),art. 34 lit. b) C. pen au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 6 (șase) ani închisoare. În temeiul art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. În baza art. 215 alin. (5) C. pen., art. 53 pct. 2 lit. a), art. 64 lit. a) teza a II-a, art. 65 alin. (1) și (2) și art. 66 C. pen., art. 35 alin. (3) C. pen. s-a interzia inculpatului pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice.
În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și al arestării preventive începând cu data de 27 octombrie 2011 și până la zi. În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura preventivă a arestării preventive. 2. P.A.M., domiciliat în Câmpia-Turzii, jud. Cluj, administrator la SC P.H.C. RSL, necăsătorit, fără copii minori, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, la următoarele pedepse: - 5 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune care a produs consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. b) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., art. 320 1 C. proc.
pen. - 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. - 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 1 C. proc. pen. - 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, în timp ce avea permisul de conducere suspendat prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. - 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals privind identitatea prev. de art. 293 alin. (1) C. pen.,cu aplicarea art. 320 1 C. proc.
pen. În temeiul art. 33 lit. a),art. 34 lit. b) C. pen s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci ) ani și 6 luni închisoare. În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. În baza art. 215 alin. (5) C. pen., art. 53 pct. 2 lit. a), art. 64 lit. a) teza a II-a, art. 65 alin. (1) și (2) și art. 66 C. pen., art. 35 alin. (3) C. pen. s-a interzis inculpatului pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice. În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și al arestării preventive începând cu data de 11 decembrie 2011 și până la zi.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura preventivă a arestării preventive. 3. M.V.A., domiciliat în loc. Constanța, și f.f.l. în loc. Năvodari, jud. Constanța, fără antecedente penale, la următoarea pedeapsă: - 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune calificată, în convenție, în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen; În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. În baza art. 215 alin. (5) C. pen., art. 53 pct. 2 lit. a), art. 64 lit. a) teza a II-a, art. 65 alin. (1) și (2) și art. 66 C. pen.
s-a interzis inculpatului pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice. În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii de 24 de ore din data de 09 noiembrie 2011. În temeiul art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului M.V.A. pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit conf. art. 86 2 C. pen., supravegherea urmând a fi încredințată Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța. În temeiul art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul M.V.A.
se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: - se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța; - va anunța în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență; În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prev. de art. 86 4 C. pen. În temeiul art. 71 alin. (5) s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă SC D. SRL cu sediul în loc. Cluj - Napoca, jud. Cluj și au fost obligați inculpații B.C.R. și M.V.A., în solidar, la plata despăgubirilor civile către partea civilă SC D. SRL în cuantum de 23.044,25 lei. În baza art. 14 si art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă SC D. SRL cu sediul în loc. Turda, jud. Cluj și a fost obligat inculpatul B.C.R. la plata despăgubirilor civile către partea civilă SC D. SRL în cuantum de 28.359,43 lei. În baza art. 14 si art. 346 C. proc. pen.
rap. la art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă SC P.T.P.C. SRL cu sediul în com. Șanț, sat. Principală, jud. Bistrița Năsăud și au fost obligați inculpații B.C.R. și M.V.A., în solidar, la plata despăgubirilor civile către partea civilă SC P.T.P.C. SRL în cuantum de 72.668 lei. În baza art. 14 si art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă SC C. SRL cu sediul înloc. Războieni Cetate, jud. Alba și a fost obligat inculpatul B.C.R. la plata despăgubirilor civile către partea civilă SC C. SRL în cuantum de 16.207, 80 lei. În baza art. 14 si art. 346 C. proc. pen.
rap. la art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă SC A.D.C. SRL cu sediul în loc. Timișoara, jud. Timiș și a fost obligat inculpatul B.C.R. la plata despăgubirilor civile către partea civilă SC A.D.C. SRL în cuantum de 66.634,84 lei. În baza art. 14 si art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă SC E.I. SRL București cu sediul în București, sector 5 și a fost obligat inculpatul B.C.R. la plata despăgubirilor civile către partea civilă SC E.I. SRL București în cuantum de 167.224,41 lei. În baza art. 14 si art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ.
s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă SC S.P.I. SRL Frata cu sediul în loc. Frata, jud. Cluj și a fost obligat inculpatul B.C.R. la plata despăgubirilor civile către partea civilă SC S.P.I. SRL Frata în cuantum de 30.665,08 lei. În baza art. 14 si art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă SC N.I. SRL cu sediul în loc. Cluj- Napoca, jud. Cluj și a fost obligat inculpatul B.C.R. la plata despăgubirilor civile către partea civilă SC N.I. SRL în cuantum de 36.701,88 lei. În baza art. 14 si art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă SC D.C.
SRL cu sediul în loc. Oradea, jud. Bihor și a fost obligat inculpatul B.C.R. la plata despăgubirilor civile către partea civilă SC D.C. SRL în cuantum de 44.871, 03 lei. În baza art. 14 si art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă SC T.C. SRL cu sediul în loc. Cristești, jud. Mureș și au fost obligați inculpații B.C.R. și M.V.A., în solidar, la plata despăgubirilor civile către partea civilă SC T.C. SRL în cuantum de 42.000 lei. În baza art. 14 si art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă SC N. SRL cu sediul în loc. Cluj- Napoca, jud. Cluj și au fost obligați inculpații B.C.R.
și M.V.A., în solidar, la plata despăgubirilor civile către partea civilă SC N. SRL în cuantum de 10.045,98 lei. În baza art. 14 si art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă SC W.R. SA cu sediul în loc. Miercurea Ciuc, jud. Harghita și a fost obligat inculpatul P.A.M. la plata despăgubirilor civile către partea civilă SC W.R. SA în cuantum de 13.714,47 lei. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă SC Z.E. SRL cu sediul în loc. Brebeni, jud. Olt și a fost obligat inculpatul P.A.M. la plata despăgubirilor civile către partea civilă SC Z.E.
SRL în cuantum de 201.246,33 lei. În baza art. 14 si art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă SC M.I. SRL cu sediul în loc. Dej, jud. Cluj și a fost obligat inculpatul P.A.M. la plata despăgubirilor civile către partea civilă SC M.I. SRL în cuantum de 58.625,6 lei. În temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. și la art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ. s-a admis acțiunea civilă a Statului Român, Ministerul Finanțelor, A.N.A.F., prin Garda Financiară Cluj și în consecință a fost obligat inculpatul B.C.R. să plătească în favoarea părții civile suma de 172.312 lei despăgubiri civile reprezentând T.V.A.
și impozit pe profit, precum și dobânzi și penalități de întârziere aferente acestei sume, calculate până la data plății efective. În temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. și la art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ. s-a admis acțiunea civilă a Statului Român, Ministerul Finanțelor, A.N.A.F., prin Garda Financiară Cluj și în consecință a fost obligat inculpatul P.A.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P.H.C. SRL cu sediul în loc. Câmpia Turzii, jud. Cluj să plătească în favoarea părții civile suma de 350.138 lei despăgubiri civile reprezentând T.V.A. și impozit pe profit, precum și dobânzi și penalități de întârziere aferente acestei sume, calculate până la data plății efective.
S-a respins acțiunea civilă formulată de către partea civilă SC E.E. SRL cu sediul în loc. Oiejdea, C, jud. Alba. S-a respins acțiunea civilă formulată de către partea civilă SC R. SRL cu sediul în loc. Rușii Munți, jud. Mureș. S-a constat că partea vătămată H.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză. S-a constatat recuperat în totalitate prejudiciul cauzat părții vătămate SC A. SA Slatina. În temeiul art. 191 alin. (2) C. pr. pen au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de câte 3.500 lei fiecare (inculpații B.R.C. și P.A.M.) respectiv de 2.200 lei (inculpatul M.V.A.) din care sumele de 100 lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu (desemnat pentru inculpatul B.R.C.) respectiv suma de 200 lei reprezentând onorariul avocațial al apărătorului din oficiu (desemnat pentru inculpatul M.V.A.) se vor avansa din fondul special al Ministerului Justiției, Baroului Cluj - d-nelor av.
V.B.D. respectiv av. W.D. În temeiul art. 193 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul B.R.C. la plata cheltuielilor judiciare în favoarea părții civile SC S.P.I. SRL, reprezentând onorariu apărător ales, în cuantum de 800 lei. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că după sesizarea instanței de judecată, la termenul de judecată din data de 07 iunie 2012, inculpații B.C.R. și P.A.M., prezenți în fața instanței de judecată, au arătat că înțeleg să uzeze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., recunoscând în totalitate învinuirea adusă de organele de urmărire penală astfel cum aceasta a fost expusă anterior și declarând că își însușesc mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, nesolicitând readministrarea acestora.
Instanța de judecată, față de atitudinea procesuală manifestată de aceștia, a admis cererile formulate și examinând actele de urmărire penală, administrate de organele de urmărire penală și însușite de către inculpați, a constatat că faptele imputate inculpaților B.C.R. și P.A.M., astfel cum acestea au fost expuse în starea de fapt sus indicată, există, constituie infracțiunile reținută în sarcina lor prin rechizitoriul cu care a fost sesizată în mod legal instanța de judecată și că acestea au fost comise de către inculpați. La individualizarea judiciară a pedepselor se s-au aplicat în cauză inculpaților B.C.R. și P.A.M. instanța de judecată a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.
respectiv gradul foarte ridicat de pericol social al faptelor comise, numărul actelor materiale cuprinse în cadrul infracțiunilor continuate de înșelăciune reținute în sarcina acestora, prejudiciul cauzat, intervalul de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională precum și persoana inculpaților. Astfel, în ceea ce-l privește pe inculpatul B.C.R., instanța de judecată a reținut că a fost implicat în comiterea unui număr de 12 acte materiale de înșelăciune prin care a cauzat un prejudiciu total de 675.560,36 lei, activitatea infracțională a fost desfășurată pe un interval de timp de circa 2 ani, ceea ce denotă adoptarea ca stil de viață desfășurarea unor astfel de activități infracționale, prin apartenența la un grup de persoane cu preocupări similare.
De asemenea, instanța de judecata a avut în vedere si cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de stat precum si împrejurarea ca nu s-a preocupat de recuperarea acestui prejudiciu ori a celui cauzat celorlalte părți civile. De asemenea, instanța a avut în vedere la individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpatului si persoana acestuia astfel cum aceasta a fost reliefată prin referatul de evaluare întocmit acestui inculpat, care nu are antecedente penale așa cum rezultă din fisa de cazier judiciar a acestuia (fila 200) si care a manifestat in fata instanței de judecata o recunoaștere completa a învinuirii aduse, asumându-și faptele comise precum si consecințele acestora, inclusiv starea de arest preventiv.
De reținut că pe parcursul urmăririi penale, acesta a adoptat o atitudine de colaborare cu organele de urmărire penală, susținând declarații cu privire la participarea și a altor persoane la comiterea actelor materiale de înșelăciune, fața de care se desfășoară în prezent acte de urmărire penala, împrejurare pe care instanța de judecata a reținut-o ca o circumstanță atenuanta judiciara, în favoarea acestuia, prev. de art. 72 alin. (2) C. pen. Față de cele de mai sus, și având în vedere limitele legale de pedeapsă, astfel cum au rezultat prin reținerea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., instanța de judecata a aplicat inculpatului B.C.R. o pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) si (5) C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., respectiv de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 1 C. proc. pen. Constatând că infracțiunile de mai sus au fost comise în concurs real prev. de art. 33 lit. a) C. pen., în temeiul art. 34 lit. b) C. pen., instanța de judecată a contopit pedeapsa de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, cu executare în regim de detenție. În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. În baza art. 215 alin. (5) C. pen., art. 53 pct. 2 lit. a), art. 64 lit. a) teza a II-a, art. 65 alin. (1) și (2) și art. 66 C. pen., art. 35 alin. (3) C. pen.
a interzis inculpatului pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice. În temeiul art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și al arestării preventive începând cu data de 27 octombrie 2011 și până la zi. În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura preventivă a arestării preventive.
La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpatului P.A.M., instanța de judecată a avut în vedere de asemenea criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul foarte ridicat de pericol social al faptelor comise, numărul actelor materiale cuprinse în cadrul infracțiunii de înșelăciune, prejudiciul cauzat părților vătămate de circa 286.484 lei, precum și Statului Român de circa 515.000 lei, intervalul de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională precum și amploarea acesteia, cu ramificații și pe teritoriul altor state și prin perturbarea gravă a relațiilor în domeniul transportului de marfă. De asemenea, instanța de judecată a avut în vedere și persoana inculpatului, astfel cum aceasta a fost reliefată prin referatul de evaluare întocmit acestui inculpat, împrejurarea că este fără antecedente penală așa cum a rezultat din fișa de cazier judiciar (fila 199) dar și că a comis infracțiunea prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G.
nr. 195/2002 în timp ce era cercetat pentru comiterea altor infracțiuni rutiere de către Judecătoria Luduș, precum și că a recunoscut în totalitate învinuirea adusă de organele de urmărire penală. Pe parcursul judecării prezentei cauze inculpatul P.A.M. s-a preocupat de recuperarea prejudiciului, achitând cu acest titlu diverse sume de bani, împrejurare pe care instanța a reținut-o în favoarea acestuia ca o circumstanță atenuantă judiciară prev. de art. 74 lit. b) C. pen. Astfel, câte o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune care a produs consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. b) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., art. 320 1 C. proc.
pen.; 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen.; 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 1 C. proc. pen.; 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, în timp ce avea permisul de conducere suspendat prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen.; 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals privind identitatea prev. de art. 293 alin. (1) C. pen.,cu aplicarea art. 320 1 C. proc.
pen. În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci ) ani și 6 luni închisoare. În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. În baza art. 215 alin. (5) C. pen., art. 53 pct. 2 lit. a), art. 64 lit. a) teza a II-a, art. 65 alin. (1) și (2) și art. 66 C. pen., art. 35 alin. (3) C. pen. a interzis inculpatului pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice. În temeiul art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și al arestării preventive începând cu data de 11 decembrie 2011 și până la zi.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura preventivă a arestării preventive. Împotriva menționatei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și inculpații P.A.M. și B.C.R. Primul apelant a criticat sentința sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpaților, argumentând că aplicarea unor pedepse mici în cazul unor infracțiuni grave este de natură să influențeze negativ prevenirea comportamentului infracțional similar sau de alt gen chiar de către autorii faptelor. S-a apreciat că nu se poate reține circumstanțele prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. în favoarea inculpatului B.C.R. datorită numărului mare de acte materiale de înșelăciune, a prejudiciului creat și a duratei activității infracționale.
Referitor la inculpatul P.A.M. a susținut că nu se poate reține în favoarea acestuia circumstanța atenuantă constând în preocuparea arătată pentru recuperarea prejudiciului prev. art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., fiindcă sumele achitate sunt mici. În fine, referitor la inculpatul M.V.A. s-a precizat că reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. nu se justifică pentru că simpla lipsă a antecedentelor penale nu constituie o asemenea circumstanță atenuantă dacă nu se coroborează cu nici un alt element de fapt. Inculpatul apelant B.C.R. a susținut că din aplicarea pedepsei de 6 ani închisoare rezultă că prima instanță nu a ținut cont de circumstanțele atenuante; a precizat că în favoarea sa pot fi reținute toate circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin1 lit. a) - c) C. pen., inclusiv cea prev. de art. 47 1 C. pen.
deoarece a recuperat prejudiciul cauzat unei părți civile. În memoriul scris depus la dosar a susținut că prin atitudinea sinceră a ajutat la aflarea adevărului, că a regretat si a conștientizat „ într-un final” gravitatea faptelor, astfel încât solicită clemență instanței de judecată. Inculpatul apelant P.A.M. a criticat pedeapsa aplicată de 5 ani si 6 luni închisoare, precum și modalitatea de executare a acesteia, apreciind că în favoarea sa trebuiau reținute toate circumstanțele atenuante, prev. de art. 74 alin. (1) C. pen. deoarece nu are condamnări penale, s-a prezentat la organele judiciare și a recunoscut faptele, astfel încât pedeapsa putea fi redusă până la 4 ani închisoare, iar acesta să fie suspendată sub supraveghere.
În concret a invocat durata scurtă de comitere a celor trei acte materiale. Prin Decizia penală nr. 6/ A din 16 ianuarie 2013 Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a respins ca fiind nefondate recursurile declarate de inculpații B.C.R. și P.A.M. și de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că pedepsele aplicate inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor au fost individualizate cu respectarea tuturor criteriilor generale și speciale prev.de art. 72 C. pen.
Astfel, s-au avut în vedere atât împrejurările invocate de către parchet, ca agregând răspunderea penală, respectiv comiterea de acte materiale de înșelăciune, cauzând un prejudiciu de peste 675.000 lei și întinderea activității infracționale pe o durată de 2 ani, cât și împrejurările ce atenuează răspunderea penală a inculpaților precum și că în cursul urmăririi penale au oferit informații privind comiterea unor fapte similare de către alte persoane și atitudinea lor sinceră și cooperantă. În favoarea lor s-a arătat că nu poate fi reținută conduita bună avută anterior săvârșirii infracțiunilor, cât și aspectul că s-a recuperat o parte din prejudiciul creat întrucât inculpatul B.C.R. nu a recunoscut de la început, fiind necesară interceptarea convorbirilor telefonice purtate cu celălalt inculpat, respectiv P.A.M.
Susținerile parchetului cu privire la nejustificarea reținerii circumstanțelor atenuante prev.de art. 74 C. pen. pentru inculpatul P.A.M., întrucât acesta a participat la mai multe acte materiale de înșelăciune și a cauzat un prejudiciu material mare părților civile care a fost recuperat parțial, Curtea de Apel Cluj a arătat că nu poate fi primită întrucât această recuperare parțială denotă străduința inculpatului pentru a se recupera paguba pricinuită. Împotriva hotărârii sus-menționată, inculpații B.C.R. și P.A.M. au declarat recurs, solicitând reducerea pedepselor aplicate, considerând că sunt prea aspre. Recursurile își regăsesc temeiul în dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.
pen. dar nu sunt fondate. Instanțele au dat eficiență datelor referitoare la persoanele inculpaților, cărora li s-au atribuit în mod corect valoarea de circumstanțe atenuante judiciare și le-au reținut în favoarea lor astfel că nu se mai impune coborârea pedepselor, dată fiind forma continuată a infracțiunii și pluralitatea de acte materiale care au relevat o activitate constantă a inculpaților în acest sens. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este temeinică și legală și nu se impune casarea ei în limitele motivului de recurs invocat de către inculpați. Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, recursurile declarate de inculpații B.C.R.
și P.A.M. împotriva Deciziei penale nr. 6/ A din 16 ianuarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, vor fi respinse ca fiind nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.C.R. și P.A.M. împotriva Deciziei penale nr. 6/ A din 16 ianuarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților durata reținerii și arestării preventive de la 27 octombrie 2011 la 9 octombrie 2013 pentru inculpatul B.C.R. și de la 11 decembrie 2011 la 9 octombrie 2013 pentru inculpatul P.A.M. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 octombrie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.