ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2988/2013

Asupra

contestației în anulare de față;

În baza

actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

La data de 5 aprilie 2013,

invocând cazurile prevăzute de art. 386 lit. a) și lit. b) C. proc. pen.,

contestatoarea C.E. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr.

707 din 13 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca

instanță de recurs, în Dosarul nr. 1565/85/2010.

Prin decizia

penală mai sus menționată a fost admis recursul declarat de inculpatul C.A.

împotriva deciziei penale nr. 24/A din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba-lulia.

A fost casată

decizia penală nr. 24/A din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba-lulia și

parțial sentința penală nr. 61 din 16 martie 2011 a Tribunalului Sibiu în ceea

ce privește latura penală referitoare la C.A. și rejudecând: în baza art. 12

alin. (1) și alin. (2) lit. a) raportat la art. 2 pct. 2 lit. b) și lit. e) din

Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

320

1

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.A., în prezent

aflat în Penitenciarul Aiud, la o pedeapsă de 6 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. pe o

durată de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

În baza art. 71

C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 13

alin. (1), alin. (2), alin. (3) raportat la art. 2 pct. 2 lit. b) și lit. e) din

Legea nr. 678/2001 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 10 ani închisoare

și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b)

C. pen. pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71

C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 33

lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului

C.A. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

În baza art. 35

alin. (3) C. pen. inculpatul execută pedeapsa complementară a interziceri drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71

C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

În baza art. 88

C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării

preventive începând cu data de 2 februarie 2010, la 13 martie 2012.

A fost respins

ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.E. împotriva deciziei penale nr. 24/A

din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba-lulia.

În motivarea căii

extraordinare de atac exercitate, contestatoarea a invocat faptul că la termenul

la care s-a judecat cauza în recurs, nu a fost citată la adresa unde locuia efectiv

și nici nu s-a putut prezenta în fața instanței, arătând că în acel moment locuia

efectiv în străinătate de aproximativ patru ani, împreună cu cei patru copii și

că nu a putut să comită infracțiunea de trafic de persoane, „în situația în care

era, respectiv cu patru copii minori”.

Contestația în

anulare formulată de contestatoarea C.E. este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 386 C. proc. pen. „împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație

în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura

de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a

fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare;

c) când instanța

de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute de art. 10 lit. f)-i

1

), cu privire la care existau probe

în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent

nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

Contestația în

anulare este mijlocul procesual prin care, în anumite cazuri prevăzute de lege,

se poate cere unei instanțe care a pronunțat o hotărâre definitivă să rejudece cauza

penală și să revină în total sau în parte asupra soluțiilor date acesteia.

Contestația în

anulare este, așadar, o cale de atac îndreptată contra unei hotărâri definitive,

deci o cale de atac extraordinară, care nu devine folosibilă decât atunci când o

cauză penală a fost definitiv judecată.

Contestația în

anulare, ca orice cale de atac, provoacă o amplificare în desfășurarea procesului

penal, dincolo de limita ordinară a acestui proces, dar în vederea readucerii lui

înlăuntrul acestei limite prin eventuala rejudecare a cauzei penale.

Potrivit dispozițiilor

art. 386 C. proc. pen. contestația în anulare împotriva hotărârilor penale definitive

poate fi făcută numai în cazurile anume prevăzute în aceste dispoziții. Condiția

comună tuturor cazurilor de contestație este ca hotărârea atacată să fie definitivă.

În cadrul procedurii

de soluționare a contestației în anulare, instanța este obligată, potrivit art.

391 C. proc. pen. să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii

de contestație, întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute în art. 386 lit.

a)-lit. c) și lit. e) C. proc. pen., ocazie cu care constată dacă cererea de contestație,

este făcută în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care

se sprijină contestația este dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și

dacă în sprijinul contestației s-au depus ori au fost invocate dovezi care sunt

la dosar.

Astfel, una dintre

aceste condiții este ca motivul pe care se sprijină contestația în anulare să fie

dintre cele prevăzute expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen.

Analizând înscrisurile

aflate în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în care a

fost pronunțată decizia a cărei anulare se solicită se constată că pentru termenul

la care s-a judecat recursul (13 martie 2013) procedura de citare a fost legal îndeplinită

cu contestatoarea C.E., potrivit dispozițiilor art. 181 C. proc. pen., contestatoarea

fiind citată la adresa indicată în motivele de recurs.

Mai mult decât

atât, prin cererea de contestație în anulare, contestatoarea a indicat aceeași adresă

și nu a dovedit în nici un mod că a fost în imposibilitate de a se prezenta și a

încunoștința instanța de recurs despre această împiedicare.

Așadar, cazurile

de contestație prevăzute de art. 386 lit. a) și lit. b) C. proc. pen. nu sunt incidente

în speța de față, nedovedindu-se contrariul tezei anterior precizate.

Criticile de fond

ale soluției instanței de recurs, în sensul că nu a putut să comită infracțiunea

de trafic de persoane, „în situația în care era, respectiv cu patru copii minori”

nu pot fi încadrate în niciunul din cazurile de contestație în anulare expres și

limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este

îndeplinită una din cerințele de a căror întrunire cumulativă este condiționată

admiterea în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C.

proc. pen.

În consecință,

Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea

C.E. împotriva deciziei nr. 707 din 13 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1565/85/2010.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata sumei de

200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatoarea C.E. împotriva deciziei penale

nr. 707 din 13 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

Dosarul nr. 1565/85/2010.

Obligă contestatoarea

la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 3 octombrie 2013.