ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2627/2013

Asupra cererii de

contestație în anulare de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 5 aprilie 2013

a fost înregistrat pe rolul Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

un memoriu olograf formulat de M.Z. prin care, în esență, acesta arată că din

eroare s-a reținut că și-a retras recursul declarat împotriva deciziei penale nr.

196/ A din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori,

că s-a făcut un abuz, că este nevinovat și dorește ca instanța de judecată să

facă dreptate în cauza ce îl privește.

Înalta Curte a

calificat cererea formulată ca fiind o cerere de contestație în anulare și

examinând motivele invocate prin prisma dispozițiilor art. 386 și următoarele C.

proc. pen., constată că prezenta contestație în anulare formulată de

contestatorul M.Z. este inadmisibilă pentru următoarele considerente.

Prin decizia penală nr.

835 din 7 martie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 4305/112/2012 instanța a luat act de retragerea

recursului declarat de revizuientul M.Z. împotriva deciziei penale nr. 196/A/2012

din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

A obligat recurentul

revizuient la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care

suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Contesta

ția în anulare este o cale

extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi

înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități

relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și

limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii

acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului

stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de cale extraordinar

ă a contestației în

anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o

posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care

trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit dispozi

țiilor art. 386 C.

proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație

în anulare în următoarele cazuri:

a)

c

ând procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b)

c

ând partea dovedește

că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare;

c)

c

ând instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la

care existau probe în dosar;

d)

c

ând împotriva unei

persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) c

ând, la judecarea recursului sau la

rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost

ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1).

Conform dispozi

țiilor art. 391 alin.

(1) C. proc. pen., contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit.

a) – c) și e) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile

judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra

cererii de contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în

principiu a cererii.

În această etapă procesuală, instanța

verifică dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este

introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care

se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 C.

proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi

existente la dosar.

Prin art. 129 din Constitu

ția României,

revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot

apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită

imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului penal.

În raport cu principiul statuat prin

textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință,

provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de

exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit dispozi

țiilor cuprinse în

Codul de procedură penală, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor

interesate exercitarea

drepturilor

procedurale

în

condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei

interesate obliga

ția

de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual penale,

aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Totodat

ă, aceleași exigențe

exclud examinarea în fond a unei cereri sau a unei căi de atac formulate, în

alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Legea procesual penal

ă, prin norme

imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura,

concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care

să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări

materiale sau morale părților din proces.

Conform dispozi

țiilor art. 391 alin.

(2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este

condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului

de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, arătarea de motive prevăzute

în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii

extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Formularea de critici

privind modul de soluționare a cauzei de către instanța de recurs nu poate

constitui un temei pentru constatarea admisibilității contestației în anulare,

printre cele 5 cazuri prevăzute de art. 386 C. proc. pen., negăsindu-se

criticile formulate de contestator astfel încât nu este îndeplinită una din

cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în

principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

În consecință, Înalta

Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatorul M.Z.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.Z. împotriva

deciziei penale nr. 835 din 7 martie 2013 Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, pronunțată în dosarul nr. 4305/112/2012.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi

06

septembrie

2013.