ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1554/2013

Deliberând asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 133 de la 03 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în Dosarul cu nr. 6950/101/2011, în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul B.M. a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 26/D/P/2010 din 29 septembrie 2011, emis de Biroul Teritorial Mehedinți al D.I.I.C.O.T., din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41, 42 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 326 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., iar în baza art. 26 C. pen. rap. la art. 326 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M.,la o pedeapsă principală de 6 luni închisoare; în temeiul art. 86

1

și art. 86

2

din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, format din pedeapsa aplicată de 6 luni și un termen de 2 ani.

În baza art. 86

3

alin. (1) și (2) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte trimestrial, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 86

4

din C. pen. privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, precum și în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din C. pen.; în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

S-au respins acțiunile civile formulate de părțile vătămate V.C., B.P. și B.I.; s-a luat act că părțile vătămate M.A., G.L. și N.O. au renunțat la pretențiile civile; în temeiul art. 195 alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a admis cererea formulată de av. M.G. și s-a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului încheierii din 19 octombrie 2011, în sensul că în loc de: "constată că a încetat delegația avocatului din oficiu N.L. și dispune plata a 50% din onorariu, respectiv 100 RON", se va menționa: "constată că a încetat delegația avocatului din oficiu G.M. și dispune plata a 50% din onorariu, respectiv 100 RON", despre îndreptare făcându-se mențiune și pe încheierea menționată.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B.M. la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând: 300 RON cheltuieli stabilite prin rechizitoriu, 150 RON onorariul apărătorului desemnat pentru părțile vătămate, 100 RON cota parte din onorariu acordată apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat conform delegației din 04 octombrie 2011 și care a încetat la data de 19 octombrie 2011, iar restul reprezintă cheltuielile judiciare aferente judecății în primă instanță, suma de 150 RON corespunzătoare delegației din 24 octombrie 2011 emisă de Baroul Mehedinți, urmând să fie avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 30 septembrie 2011, a fost înregistrat la această instanță Rechizitoriul nr. 26D/P/2010 întocmit de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului B.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 - 42 C. pen., constând în fapt în aceea că inculpatul, în perioada 2009 - 2010 a racolat mai multe persoane din județul Mehedinți, pe care sub promisiunea mincinoasă a oferirii unor locuri de muncă în străinătate, Ie-a transportat în Franța unde, Ie-a exploatat, obligându-le să cerșească în folosul său. Astfel, instanța de fond a constatat că prin rechizitoriu s-a reținut următoarea situație de fapt: 1. Partea vătămată, V.C., în vârstă de 28 de ani, din comuna Vlădaia, județul Mehedinți, este rudă cu inculpatul B.M. zis "D." din aceeași localitate, ultimul fiind căsătorit cu sora mamei primului. V.C. suferă de un handicap fizic, șchiopătând de piciorul stâng, la care a suferit în trecut un accident, nu are loc de muncă, este căsătorit și are trei copii minori în întreținere.

În primăvara anului 2009, acesta a fost vizitat la locuința sa de către inculpatul B.M. care i-a promis că îl poate transporta în Franța unde îi va asigura un loc de muncă în agricultură, la cules de mere, urmând să primească 30 - 35 euro pe zi, iar cazarea și masa vor fi foarte ieftine. Pentru a fi mai convingător, inculpatul i-a spus părții vătămate că îi va asigura un program de lucru redus, având în vedere handicapul fizic de care suferă acesta, promițându-i că va putea câștiga 3000 de euro în trei luni de muncă, însă V.C. va trebui să-i achite inculpatului în Franța suma de 150 de euro reprezentând cheltuielile de transport până în Franța, precum și suma de 350 de euro în fiecare lună reprezentând găsirea locului de muncă și faptul că inculpatul "o să aibă grijă de el acolo".

Având în vedere situația materială precară și împrejurarea că erau rude, partea vătămată V.C. a fost de acord cu propunerea inculpatului astfel că, în aceeași zi, a plecat în Franța, în localitatea franceză Angers, cu autoturismul condus de către inculpat. Acolo a fost cazat într-o casă părăsită de la marginea orașului, într-o cameră fără mobilier și fără utilități, respectiv apă sau curent electric. În această locație, V.C. a fost nevoit să doarmă pe o saltea, amplasată direct pe pardoseala de ciment a încăperii. În aceeași cameră erau cazați, în aceleași condiții și numiții G.L., N.O., M.A., B.P. și B.l. Încă din momentul cazării, inculpatul i-a luat actele de identitate părții vătămate V.C. și i-a spus că nu poate să îi asigure un loc de muncă astfel că va trebui să cerșească pentru "a-și achita datoria". În aceeași situație, începând cu a doua zi, V.C. a fost transportat cu autoturismul de către inculpat până în oraș, pe o distanță de 35 - 30 km și pus să cerșească în fața magazinelor, având agățat de gât un carton pe care inculpatul scrisese în limba franceză că este sărac și cere milă. Atât V.C. cât și ceilalți români cerșeau toată ziua, fiind supravegheați în permanență de către inculpatul B.M. care stătea în autoturism în parcările din fața magazinelor. Conform susținerilor victimei, aceasta reușea să câștige din cerșit o sumă cuprinsă între 50 - 60 de euro pe zi. Seara, partea vătămată V.C. împreună cu celelalte persoane care cerșeau erau conduse cu autoturismul de către inculpat la casa părăsită unde le era servită masa, respectiv un singur fel de mâncare (o ciorbă sau o conservă de fasole), masă care niciodată nu era consistentă. Tot acolo, la locul de cazare, inculpatul prin amenințări, îi percheziționa pe toți, dezbrăcându-i și descălțându-i și le lua banii obținuți din cerșit. În modalitatea expusă anterior, V.C. a cerșit în Franța aproximativ trei luni de zile, toți banii fiind însușiți de către inculpat. La finalul acestei perioade, V.C. nu a mai suportat situația în care se afla, astfel că i-a pretins inculpatului să-i restituie banii obținuți pentru a se întoarce în țară. Inculpatul s-a oferit să-i vândă un autoturism P. în schimbul unei sume pe care pretindea că trebuia să i-o predea victimei, urmând ca perfectarea actelor de vânzare-cumpărare să fie efectuate în România. V.C. a fost de acord, astfel că prin intermediul unei rude (G.D.C.) a primit de la mama sa suma de 300 euro necesari aducerii autoturismului în țară. Acesta a revenit în țară, însă inculpatul B.M. nu și-a mai respectat promisiunea, vânzând autoturismul numitului G.D.C. (declarația martorului S.V. și referatul cu propunere de a nu se începe urmărirea penală). Cu prilejul întâlnirilor ulterioare, V.C. i-a reproșat inculpatului atitudinea avută, însă acesta i-a spus că nu îi datorează nimic, dimpotrivă, acesta ar trebui să-i mai achite inculpatului suma de 700 euro, reprezentând chiria casei din Franța. 2. În luna martie 2009, în prezența martorului M.R., inculpatul B.M. Ie-a promis victimelor M.A., N.O. și G.L. că le poate asigura locuri de muncă în Franța, în agricultură, cu un salariu de 50 de euro pe zi, cazare și masă gratis. Cei trei au fost de acord cu această propunere și la cererea expresă a inculpatului, G.L. i-a achitat suma de 300 euro reprezentând cheltuielile de transport până în Franța. Inculpatul B.M. Ie-a transportat pe părțile vătămate în loc. Angers - Franța. Timp de trei, patru zile victimele au dormit în autoturismul inculpatului, într-o parcare, după care au fost conduși la o casă izolată situată la marginea localității, fiind cazați într-o încăpere lipsită de utilități (mobilier, apă curentă, curent electric) și nevoiți să doarmă pe saltele amplasate direct pe pardoseala din beton a camerei. Victimelor le-au fost luate actele de identitate și începând de a doua zi au fost transportate în oraș și obligate să cerșească în fața magazinelor având atârnate de gât cartoane pe care se menționa în limba franceză că sunt săraci și cer ajutor. Aceștia au cerșit în această modalitate în fiecare zi, de dimineața și până seara, timp de aproape șase luni de zile, fiind supravegheate în permanență de către inculpat. În timpul zilei nu li se oferea hrană, iar seara erau conduși la locuința insalubră unde erau percheziționați de către inculpat și prin amenințări și violențe li se luau toți banii obținuți prin cerșit. Conform declarațiilor victimelor, fiecare dintre acestea reușea să obțină sume cuprinse între 30 și 50 de euro zilnic. Seara le era oferită de către inculpat o singură masă constând din pâine și o conservă de fasole. De asemenea, în aceeași cameră și în aceleași condiții erau cazate și victimele V.C., B.P. și B.I. După perioada de 6 luni de zile, numiții M.A., N.O. și G.L. i-au solicitat inculpatului să le predea actele de identitate și banii obținuți, însă acesta a refuzat, pretinzând că sumele obținute de aceștia din activitatea de cerșetorie au fost cheltuite pe plata chiriei locuinței și a hranei consumate. Le-a predat la toți actele de identitate, iar cei trei au fost conduși la aeroport de către martora B.F., iar de aici au sosit în țară cu avionul. La îmbarcarea în avion, autoritățile franceze au predat fiecăreia dintre părțile vătămate câte 300 de euro (declarații părți vătămate, depoziții martori - M.R., B.F. -). 3. Partea vătămată B.I., în vârstă de 38 de ani, din comuna Vlădaia, județul Mehedinți suferă încă din copilărie de retard mintal mediu, afecțiune ce corespunde tipului de handicap mintal (adresa D.G.A.D.P.C. Mehedinți). Din relația anterioară de concubinaj a rezultat o fată în vârstă de 20 de ani. În anul 2009, partea vătămată B.I. întreținea ca și în prezent, relații de concubinaj cu numitul B.P., acesta din urmă fiind rudă cu inculpatul B.M., în sensul că sora lui B.P. este mama inculpatului. Situația materială a celor doi concubini este extrem de precară, singurul venit al acestora fiind ajutorul de handicap primit de către B.l. Astfel, în primăvara anului 2009, inculpatul i-a vizitat pe cei doi și Ie-a promis că poate să-i ducă în străinătate unde le poate asigura un loc de muncă în construcții unde câștigă foarte bine sau îi va ajuta să cerșească în folosul lor, asigurându-le totodată cazare și hrană în mod gratuit. Pentru a fi mai convingător, inculpatul, profitând de situația materială precară a victimelor și lipsa lor de instrucție (B.I. are două clase, iar B.P. este analfabet) Ie-a promis venituri considerabile, astfel încât propunerea lui era greu de refuzat. Relevantă în sensul celor de mai sus este declarația părții vătămate B.I. "Mie personal mi-a spus că voi câștiga atât de mulți bani încât pot să-mi cumpăr în țară mobilă și să-i fac o casă fiicei mele, că o să îmi iau cercei de aur atât pentru mine cât și fiicei și brățări de aur pentru B.P.". Cei doi au fost de acord cu propunerea făcută, astfel că au plecat cu inculpatul B.M. în Franța. Acolo au fost conduși în aceeași locuință de la marginea orașului Angers și cazați în condiții necorespunzătoare, într-o cameră alături de alți conaționali. Începând de a doua zi, inculpatul Ie-a agățat de gât niște cartoane scrise în limba franceză și i-a dus în oraș în fața unor magazine unde i-a pus la cerșit. Conform declarației lui B.P.: "în acest mod noi cerșeam în fiecare zi, de dimineața până seara, fiind supravegheați de B.M. care stătea în parcarea din fața magazinelor. Hrană nu ne era oferită în timpul zilei, noi reușind să mâncăm doar vreun corn sau pateu pe care ni-l aruncau din milă francezii. Seara eram conduși la aceeași casă cu autoturismul de către B.M. și aici eram percheziționați și se luau toți banii de către acesta. Dacă vreunul dintre noi nu doream să-i dăm banii eram amenințați de către B.M. și bătuți. Acesta spunea că ne va ține la cerșit în Franța timp de șase ani". După două luni și jumătate, întrucât B.I., se simțea foarte rău, a fost adusă în țară de o rudă a inculpatului fără însă a primi vreun ban de la acesta. După ce a revenit în țară s-a internat în secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Dr. Tr. Severin. B.P. a mai rămas în Franța încă două luni, după care a fost adus în România de către inculpat. La sosirea în țară, B.M. i-a predat părții vătămate suma de 40 de euro, iar la reproșurile victimei, inculpatul i-a spus că nu-i dă nici un ban, iar cu acesta "rămâne ca-n tren". Instanța de fond a reținut însă, pe baza probelor administrate în cursul cercetării judecătorești o altă stare de fapt constând în aceea că în anul 2009, inculpatul B.M. a convenit cu părțile vătămate G.L., M.A., N.O., V.C., B.P. și B.I. să meargă în Franța pentru a câștiga bani din cerșit. De comun acord, inculpatul a transportat părțile vătămate în Franța, Ie-a asigurat cazarea și timp de câteva luni de zile au cerșit în diverse zone din localitatea Angers. Câteva dintre părțile vătămate s-au întors în România împreună cu inculpatul, iar altele au beneficiat de legislația franceză privind repatrierea. Între inculpat și părțile vătămate au intervenit o serie de neînțelegeri cu privire la banii rezultați în urma activităților de cerșetorie, părțile vătămate susținând că inculpatul le datorează diverse sume de bani.

Instanța de fond a reținut că starea de fapt menționată în actul de sesizare nu corespunde modului în care s-au derulat faptele, toate părțile vătămate - cu excepția părții vătămate V.C. - nuanțând declarațiile date inițial în faza de urmărire penală, mai ales cu privire la modul în care s-au înțeles cu inculpatul înainte de a pleca din România, în fața instanței arătând că au fost de acord să meargă la cerșit. Astfel a constatat și faptul că în cauza penală cercetările au pornit de la sesizarea pe care a formulat-o partea vătămată V.C., la data de 24 martie 2010, către IPJ Mehedinți. Deși nu s-a înregistrat o cauză penală, în aceeași zi s-au consemnat mai multe sesizări ale părților vătămate N.O., V.C., B.P. și B.I. și s-a procedat la consemnarea declarațiilor acestora și ale unor persoane care au devenit martori.

Cauza a fost totuși înregistrată la data de 25 martie 2010 și s-a declinat la D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți, fiind înregistrată sub nr. 26 D/P/2010.

Toate sesizările și declarațiile luate la nivel de acte premergătoare sunt, în principiu, consemnate pe aceleași aspecte. Totuși, s-a observat că faptele presupus comise de către inculpat se referă la începutul anului 2009.

Ori, cu privire la partea vătămată V.C., s-a constatat că în anul 2009, după întoarcerea din Franța, acesta a avut o divergență majoră cu inculpatul, referitoare tocmai la autoturismul P. la care se referă și rechizitoriul. Este greu de crezut că, la momentul la care V.C. a fost audiat în acea cauză penală - 04 mai 2009 -, dacă acesta s-ar fi considerat înșelat sau exploatat de către inculpat, nu ar fi sesizat aceste aspecte organelor de poliție. Sesizarea făcută după mai mult de 10 luni de la această dată relevă fără dubiu că doar neînțelegerile referitoare la sumele de bani au făcut obiectul divergențelor dintre părțile vătămate și inculpat, în nici un caz divergențele nu s-au intervenit din cauza modului în care părțile vătămate au fost "racolate", "transportate", "cazate", "exploatate". Instanța de fond a apreciat că, pentru aceste motive celelalte părți vătămate au revenit asupra declarațiilor în cursul cercetării judecătorești și au arătat că și-au exprimat acordul pentru a merge la cerșit în Franța împreună cu inculpatul.

Instanța de fond a înlăturat declarațiile date de părțile vătămate și de martori în faza de urmărire penală, apreciindu-le ca fiind subiective și interesate momentului procesual respectiv.

Raportat la starea de fapt reținută, instanța de fond a arătat că nu se pune în discuție problema legii penale mai favorabile, întrucât recrutarea, transportarea și cazarea părților vătămate nu s-a făcut în niciuna dintre modalitățile alternative prevăzute de textul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Pe de altă parte, chiar raportat la starea de fapt reținută prin rechizitoriu, în sensul că părțile vătămate au fost recrutate prin înșelăciune, promițându-li-se în mod mincinos locuri de muncă în Franța și acolo au fost obligate la practicarea cerșetoriei, s-a constatat că abia începând cu data de 09 decembrie 2010 obligarea la practicarea cerșetoriei a fost inclusă în definiția legală a exploatării persoanei - art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, întrucât din cauza soluțiilor divergente din practica judiciară legiuitorul a înțeles să intervină și să prevadă, în mod expres, obligarea la practicarea cerșetoriei ca fiind o formă de exploatare a persoanei. Instanța de fond a reținut că inculpatul a ajutat părțile vătămate să practice cerșetoria în Franța, transportându-le din România, asigurându-le cazarea, ducându-le la locurile în care se cerșea, asigurându-le paza banilor etc. și ca urmare în temeiul art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul B.M. a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 26/D/P/2010 din 29 septembrie 2011, emis de Biroul Teritorial Mehedinți D.I.I.C.O.T., din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. în infracțiunea de complicitate la cerșetorie prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 326 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Probele mai sus menționate au format convingerea că sunt îndeplinite cerințele art. 345 alin. (2) din C. proc. pen. - faptele există, constituie infracțiune și au fost săvârșite de inculpat, dispunându-se condamnarea, iar la stabilirea și aplicarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 alin. (1) din C. pen., reținând că limitele pedepsei prevăzută de lege sunt între o lună și 3 ani închisoare; inculpatul a comis o infracțiune în formă continuată; nu are antecedente penale; a avut o atitudine relativ sinceră, în fapt recunoscând comiterea infracțiunii; este în vârstă de 37 de ani, a absolvit 4 clase și are 2 minori în întreținere.

Față de cele de mai sus, instanța de fond a apreciat că scopul prevăzut de art. 52 din C. pen. poate fi atins prin stabilirea unei pedepse principale de 6 luni închisoare, iar cu privire la modalitatea de executare, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86

1

alin. (1) lit. a) - c) C. pen., în sensul că pedeapsa aplicată este mai mică de 4 ani, inculpatul nu a fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an și, ținând seama de persoana inculpatului și de comportamentul său după comiterea faptei - așa cum rezultă și din datele furnizate de serviciul de probațiune prin referatul întocmit - s-a constatat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat și, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârși infracțiuni. În cauză s-a făcut astfel aplicația dispozițiilor art. 86

1

și art. 86

2

din C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, format din pedeapsa aplicată de 6 luni și un termen de 2 ani; a art. 86

3

alin. (1) și (2) C. pen., privind durata termenului de încercare și măsurile de supraveghere dispuse față de inculpat. Instanța de fond a respins acțiunile civile formulate de părțile vătămate V.C., B.P. și B.I., deoarece nu s-a făcut dovada că părțile civile au suferit vreun prejudiciu material sau moral prin faptele comise de către inculpat; de asemenea, s-a luat act de împrejurarea că părțile vătămate M.A., G.L. și N.O., au renunțat la pretențiile civile.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel - în termen legal - atât Parchetul de pe lângă Înalta Curte se Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Mehedinți cât și inculpatul B.M.

D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Mehedinți prin motivele scrise de apel a criticat sentința ca nelegală și netemeinică deoarece în mod greșit instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice, iar pe fond solicitând condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 întrucât și anterior modificării Legii nr. 678/2001 obligarea la cerșetorie ca modalitate de exploatare era sancționată de această lege, în sensul art. 2 pct. 2 lit. b) din legea menționată înțelegându-se prin exploatare ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire, lit. e) a aceluiași articol menționând că efectuarea unor asemenea activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului, constituie o formă de exploatare prin aservire în sensul textului de lege; s-a menționat că diferența dintre infracțiunile de cerșetorie și trafic de persoane constă atât sub aspectul laturii obiective cât și a laturii subiective, iar din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul a profitat de gradul de redus de instrucție și situația financiară a părților vătămate pe care Ie-a indus în eroare în sensul că Ie-a promis că le va duce în Franța și că le va asigura locuri de muncă bine plătite; s-a solicitat condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de trafic de persoane pentru că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, al doilea motiv de apel referindu-se la omisiunea instanței de fond de a dispune în baza art. 88 C. pen. deducerea perioadei reținerii inculpatului de la data de 25 august 2011 la 26 august 2011.

Prin motivele scrise de apel inculpatul B.M. a solicitat admiterea apelului declarat precizând că în mod legal instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice în complicitate la cerșetorie întrucât părțile vătămate nu au fost induse în eroare, nu au fost sechestrate, ținute în captivitate, iar actele de stare civilă se aflau la acestea, putând pleca oricând; s-a arătat instanța de fond nu a dat relevanță dispozițiilor art. 72 C. pen. solicitând aplicarea disp. art. 74, 76 C. pen. și suspendarea condiționată a executării pedepsei în condițiile art. 81 C. pen., invocând împrejurarea că acesta anterior acestei fapte desfășura activități licite fiind angajat ca mecanic auto, este infractor primar, precum și împrejurarea că părțile vătămate au fost de acord cu propunerea inculpatului de a merge în Franța pentru a practica cerșetoria, încurajând activitatea infracțională a inculpatului.

Apelul declarat de Ministerul Public a fost apreciat ca fondat, iar apelul inculpatului s-a apreciat ca nefondat, și au fost soluționate ca atare, pentru următoarele considerente:

Verificând hotărârea apelată în baza actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, s-a constatat că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, având în vedere numai o parte din probele administrate în cursul cercetării judecătorești. Numai împrejurarea că părțile vătămate, sau o parte dintre aceștia și-au modificat declarațiile în fața instanței de fond, fără a motiva această schimbare, nu a justificat soluția instanței de fond de schimbare a încadrării juridice.

Astfel, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. probele nu au valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Din analiza dispoziției legale menționate a rezultat că probele administrate în faza de urmărire penală au aceeași valoare cu probele administrate în faza cercetării judecătorești, că probele administrate în faza de urmărire penală se analizează coroborat cu cele administrate în faza cercetării judecătorești și că scopul probelor, prevăzut în art. 62 C. proc. pen. constând în aflarea adevărului este identic pentru ambele faze ale procesului penal. Prin urmare, așa cum a reținut și instanța supremă, probele administrate în faza de urmărire penală nu servesc exclusiv pentru trimiterea în judecată a inculpatului, iar faptul că instanța de judecată este obligată să verifice legalitatea probelor și să stabilească utilitatea și concludența acestora în cadrul cercetării judecătorești nu duce automat la concluzia eliminării probelor administrate în faza de urmărire penală. Înlăturarea ca valoare probatorie a probelor administrate în faza de urmărire penală, în speță a declarațiilor unor părți vătămate, pe considerentul că în faza de cercetare judecătorească acestea și le-au "nuanțat", fără a justifica această schimbare față de cele date în faza de urmărire penală, s-a reținut că este cu totul neîntemeiată.

În raport de disp. art. 62 C. proc. pen., respectiv aflarea adevărului prin lămurirea cauzei sub toate aspectele, instanța este obligată să analizeze și rațiunile pentru care unele dintre părțile vătămate sau martori, după trecerea unui interval mai mare de la primele declarații date în faza de urmărire penală, și-au schimbat aceste declarații. Instanța de fond nu a motivat de ce a considerat că probele administrate în faza de cercetare judecătorească au o valoare probatorie superioară celor de la urmărirea penală, deși acestea din urmă erau date după scurgerea unui interval mai scurt de la săvârșirea faptelor de către inculpat.

Astfel în faza de urmărire penală partea vătămată M.A. a declarat că în luna martie 2009, s-a întâlnit cu inculpatul, care în prezența tatălui părții vătămate i-a promis acestuia că îi poate asigura un loc de muncă în Franța, în agricultură pe o perioadă de circa trei luni, cu un salariu de 50 euro pe zi, fiind asigurate masa și cazarea, însă în momentul în care a ajuns în Franța a locuit circa o săptămână într-o parcare, actele de identitate fiind luate de către inculpat pentru a nu fugi, ulterior a fost cazat într-o locuință fără curent electric și obligat de către inculpat să cerșească, banii obținuți fiind încasați de către acesta din urmă. Aspectele relatate de partea vătămată sunt confirmate și de martorul M.R., care menționează că, fiul său, partea vătămată i-a relatat că inculpatul I-a pus să cerșească iar banii obținuți erau însușiți de către inculpat, pașaportul părții vătămate aflându-se de asemenea în posesia inculpatului până în momentul în care acesta a fost trimis în țară de autoritățile franceze. Și partea vătămată N.O. a declarat în faza de cercetare judecătorească că, în cursul anului 2009 inculpatul i-a spus că îi poate asigura un loc de muncă în Franța la cules de mere, urmând să câștige 45 - 50 euro pe zi, fiind asigurate de asemenea în condiții decente cazarea și masa. Arată însă că, în momentul în care a ajuns în Franța însoțit de inculpat, acesta i-a luat actul de identitate pentru a nu pleca, trei zile a dormit într-un autoturism iar apoi a fost trimis de inculpat să cerșească, banii obținuți fiind încasați de către acesta. Aceeași parte vătămată relatează că, întrucât fratele său G.L. a refuzat să îi dea inculpatului banii obținuți în urma cerșitului, acesta din urmă i-a luat cu forța, lovindu-l. Partea vătămată B.I. a relatat că, prezintă anumite afecțiuni fiind internată de mai multe ori în Spitalul de Psihiatrie Drobeta-Turnu Severin, iar în anul 2009 inculpatul i-a promis acesteia și concubinului său B.P. că le poate asigura locuri de muncă în Franța la drumuri sau poduri, sau că pot obține bani din cerșit. Le-a promis de asemenea că le va asigura cazare și masă, astfel încât cei doi au fost de acord, însă în momentul în care au ajuns în Franța, împreună cu alte persoane au fost conduse de inculpat cu autoturismul într-un oraș, li s-a agățat un carton de gât și li s-a cerut să cerșească, banii obținuți fiind însușiți în totalitate de către inculpat, care îi percheziționa pentru a fi sigur că i-au dat toți banii, iar în situația în care refuzau, erau amenințați și bătuți de către inculpat. Partea vătămată a declarat că a fost amenințată și bătută de mai multe ori de către inculpat, care i-a spus că "îi vinde inima și organele unor cetățeni străini". Partea vătămată V.C. a declarat atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească împrejurările în care a fost racolată de inculpat care, la începutul anului 2009 i-a promis că îi va găsi de lucru în Franța în agricultură, la cules de mere, unde urma să obțină 350 euro pe lună plus cazare și masă. Întrucât inculpatul i-a spus că va avea grijă de el, partea vătămată și părinții săi au fost de acord ca acesta să plece în Franța, unde însă a fost obligat de către inculpat să cerșească. Astfel inculpatul i-a pus un carton și I-a obligat să stea în fața unor magazine de dimineață până seara când îi lua toți banii pe care îi obținea, respectiv circa 50 euro pe zi, activitatea care s-a desfășurat pe o durată de circa două luni. Partea vătămată menționează că prezintă un handicap fizic la piciorul stâng.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei. Prin această infracțiune, care sub aspectul elementului material al laturii obiective, se realizează prin mai multe acțiuni alternative, trebuie să se urmărească un scop, și anume exploatarea persoanei, victimă a traficului. Potrivit art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001, chiar și anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 230/2010, prin exploatare se înțelegea, între altele, executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate. Deși textul de lege menționat mai sus a fost completat prin Legea nr. 230/2010 și cu alte modalități de exploatare ale persoanei introducându-se literele c) și d),și anterior acestei modificări exploatarea unei persoane care era obligată să practice cerșetoria sau prostituția a fost considerată de instanța supremă ca făcând parte dintre modalitățile de exploatare ale persoanei în accepțiunea prev. de art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001.

În cauza de față din probele administrate a rezultat că în cursul anului 2009 inculpatul a recrutat și a transportat prin înșelăciune persoanele vătămate, cărora Ie-a promis locuri de muncă în Franța, în scopul exploatării acestora prin executarea unor munci, cu nerespectarea normelor legale privind salarizarea, sănătatea și condițiile de muncă, prin încălcarea unor libertăți și drepturi fundamentale. Ca mijloc de săvârșire a infracțiunii, inculpatul a folosit atât înșelăciunea cu prilejul recrutării, cât și violența ulterior transportării părților vătămate în Franța. Din actele dosarului a rezultat, cu certitudine, că toate părțile vătămate în momentul recrutării nu aveau un loc de muncă, erau lipsite de venituri iar o parte dintre acestea prezentau un handicap fizic sau psihic. Totodată, rezultă că încă de la început inculpatul a urmărit punerea părților vătămate într-o stare de dependență față de acesta, respectiv Ie-a asigurat transportul până în Franța, cerându-le părților vătămate să acopere cheltuielile de transport, care aflându-se într-o țară străină a cărei limbă nu o cunoșteau, fiind lipsite de acte de identitate aflate în posesia inculpatului, nu s-ar fi putut întreține decât practicând cerșetoria pentru inculpatul apelant.

În consecință fapta inculpatului așa cum a fost descrisă mai sus întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât inculpatul a săvârșit mai multe acte materiale la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, iar fiecare act în parte prezintă conținutul aceleiași infracțiuni. Chiar dacă victimele și-au dat consimțământul pentru a pleca în străinătate și au acceptat ca inculpatul să achite cheltuielile necesare transportului, potrivit art. 16 din Legea nr. 678/2001, consimțământul victimei infracțiunii de trafic de persoane nu înlătură răspunderea penală a inculpatului. De asemenea, chiar dacă o parte dintre victimele traficate ar mai fi practicat anterior cerșetoria conform susținerilor inculpatului, această împrejurare nu înlătură răspunderea penală a acestuia pentru infracțiunea de trafic de persoane, săvârșită în împrejurările menționate mai sus. Reținând vinovăția inculpatului pentru infracțiunea de trafic de persoane, instanța a dispus condamnarea acestuia iar la individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv faptul că o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în C. pen. în art. 52 alin. (1). S-a reținut ca, pentru îndeplinirea funcțiilor care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii și duratei atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, inculpatul trebuind să știe că pe lângă drepturi are și o serie de datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății. Instanța de apel a apreciat că o pedeapsă de trei ani închisoare orientată de altfel către minimul special prevăzut de lege este în măsură să dea eficiență atât împrejurărilor concrete ale comiterii faptei, cât și aspectelor de circumstanțiere personală invocate de inculpat. În ceea ce privește modalitatea de executare la care a fost condamnat inculpatul, s-a constatat că, la stabilirea acestei modalități, instanța a avut în vedere că, atingerea dublului scop, preventiv și educativ al pedepsei, este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte, și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Față de circumstanțele reale ale comiterii infracțiunii dar și datele favorabile ce caracterizează persoana inculpatului care este infractor primar, instanța a apreciat că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea acesteia, însă contrar solicitării apelantului inculpat, în condițiile art. 86

1

C. pen., așadar a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, întrucât s-a reținut că există elemente ce justifică aprecierea că este necesar să fie dispusă o măsură specială în legătură cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, elemente care demonstrează că inculpatul se va îndrepta pe viitor numai în condițiile unei suspendări supravegheate cu respectarea obligațiilor stabilite de lege.

Criticile formulate de apelantul inculpat s-au apreciat a fi nefondate și nu s-a impus aplicarea disp. art. 74, 76 C. pen. cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege întrucât recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Ori "conduita bună" în sensul art. 74 lit. a) C. pen. nu se reduce în mod exclusiv la absența antecedentelor penale, cu atât mai mult cu cât acesta nu a recunoscut fapta săvârșită și cu atât mai mult nu a regretat-o. În raport de aceste considerente, s-a admis apelul declarat de parchet, s-a desființat în parte sentința sub aspectul laturii penale, s-au înlăturat dispoz. art. 334 C. proc. pen. iar în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare. S-a menținut aplicarea dispoz. art. 86

1

și urm. C. pen., termenul de încercare fiind compus din durata pedepsei, la care s-a adăugat un interval de 2 ani, respectiv 5 ani. S-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86

3

C. pen., urmând a se prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți la datele care vor fi fixate de acest serviciu. (cu consecința înlăturării dispoziției primei instanțe în sensul prezentării inculpatului trimestrial la Serviciul de Probațiune, întrucât la art. 4 din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal se arată că, supravegherea modului în care persoana condamnată îndeplinește măsurile sau execută obligațiile impuse de instanță în sarcina acesteia, se exercită conform planului de supraveghere prin întrevederi stabilite la sediul Serviciului de Probațiune, acesta din urmă fiind cel care întocmește planul de supraveghere, care poate fi revizuit în funcție de situația persoanei condamnate). Apelul parchetului s-a reținut că este fondat și sub aspectul criticii vizând omisiunea instanței de a se pronunța asupra perioadei deducerii, astfel încât, întrucât din actele dosarului a rezultat că inculpatul a fost reținut de la 25 august 2011 la 26 august 2011, conform Ordonanței de reținere nr. 31 de la 25 august 2011, în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 ore. Constatându-se legalitatea și temeinicia celorlalte rezolvări juridice ale cauzei dispuse de instanța de fond, inclusiv cele cu privire la latura civilă a cauzei, cu privire la care nu s-au formulat critici de către parchet iar părțile vătămate nu au formulat apel, s-au menținut celelalte dispoziții din sentință, iar apelul inculpatului a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.M.

La termenul din data de 8 mai 2013, recurentul inculpat, prezent la instanța de recurs, aflat în stare de libertate și asistat de apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat ca instanța să ia act de retragerea recursului.

Înalta Curte, față de poziția inculpatului ce reprezintă manifestarea sa de voință expresă și neechivocă, în baza art. 385

4

alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen., va lua act de retragerea recursului declarat de recurentul inculpat B.M. împotriva Deciziei penale nr. 370 din 05 decembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de declarația de retragere a recursului formulat de inculpatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 370 din 05 decembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08 mai 2013.

Procesat de GGC - NN