ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2595/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2595/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

penal de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 229/A/2012 a Curții

de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost respins ca nefondat apelul

declarat de inculpatul C.C. împotriva sentinței penale nr. 488 din 21 decembrie

2011 a Tribunalului Cluj.

A fost dedus din

pedeapsă arestul preventiv de la 17 iunie 2010 la 17 august 2011.

A fost obligat

inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 843 din 15

octombrie 2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca, în temeiul art. 39 alin. (1) C.

proc. pen. s-a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei

Cluj-Napoca și, în consecință, în baza art. 42 C. proc. pen. rap. la art. 21

din Legea nr. 678/2001 s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind

pe inculpatul C.C., trimis în judecată, în urma schimbării încadrării juridice

conform art. 334 C. proc. pen. (din infracțiunea de proxenetism, prev. de art. 329

alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit.

a) C. pen.), pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev. și

ped. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., în favoarea Tribunalului Cluj.

Tribunalul Cluj, prin

sentința penală nr. 122 din 22 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 30383/211/2010,

în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei

reținute în sarcina inculpatului C.C., din infracțiunea de trafic de persoane,

prev. de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea de proxenetism, prev. de

art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

37 lit. a) C. pen.

De asemenea, în

temeiul art. 42 rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. a admis excepția de

necompetență materială a Tribunalului Cluj și a declinat competența de

soluționare a cauzei privind pe inculpatul C.C., în favoarea Judecătoriei

Cluj-Napoca.

Totodată, în baza art.

43 alin. (1) și (3) C. proc. pen. tribunalul a constatat intervenit conflictul

negativ de competență între Tribunalul Cluj și Judecătoria Cluj-Napoca și a

sesizat Curtea de Apel Cluj cu soluționarea acestuia.

Prin sentința penală nr.

39 din 04 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, în baza art. 43 alin. (3) și (7) C.

proc. pen. s-a stabilit competența de soluționare a cauzei ce face obiectul

prezentului dosar, privind pe inculpatul C.C., în favoarea Tribunalului Cluj.

Prin sentința penală nr.

488 din 21 decembrie 2011 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosar nr. 30383/211/2010,

a fost condamnat inculpatul C.C., în baza art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de proxenetism, la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase)

luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art.

71 alin. (2) și art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În temeiul art. 15

din Legea nr. 302/2004 și art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul detenției preventive începând cu data de 17 iunie 2010 și

până la data de 17 august 2011.

În baza art. 350 alin.

(1) C. proc. pen. a fost menținută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi

țara, luată față de inculpat prin decizia penală nr. 1252/ R din 17 august 2011

a Curții de Apel Cluj.

Potrivit art. 191 C.

proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate

de stat, în sumă de 1.500 lei.

Pentru a dispune în

acest sens, instanța a reținut următoarele:

În vara anului 2002,

inculpatul C.C. a constituit împreună cu numiții N.C., T. (fost M.) I.R., A.C.

și M.G. o rețea de racolatori, transportatori și proxeneți care au acționat în

colaborare pentru a găsi persoane de sex feminin disponibile a se prostitua, pe

care le-au transportat apoi în Spania, unde le-au plasat în diferite baruri de

noapte (bordeluri), profitând material de pe urma acestor activități de

prostituție. Toată această rețea s-a format pe baza unor relații de prietenie

care existau între membrii ei.

Numiții N.C., T.

(fost M.) I.R., A.C. și M.G. au fost trimiși în judecată în cursul anului 2003,

fiind găsiți vinovați și condamnați definitiv prin Sentința penală nr. 976/2004

a Judecătoriei Cluj-Napoca (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 730/R/2004

a Curții de Apel Cluj), printre altele, pentru săvârșirea infracțiunii de

proxenetism, prev. de art. 329 alin. (2) C. pen.

Inculpatul C.C., care

s-a sustras urmăririi penale, a fost arestat preventiv în lipsă, fiind prins în

cursul anului 2010 pe teritoriul Italiei, având asupra sa un pașaport fals, pe

numele P.P.

În fapt, activitatea

infracțională a inculpatului C.C. și a celorlalți membri ai rețelei s-a

desfășurat după cum urmează:

În perioada

iunie-iulie 2002, numitul N.C. s-a aflat pe teritoriul Spaniei, unde a ajuns

trecând în mod fraudulos frontierele mai multor state, sub altă identitate,

prin folosirea unui pașaport falsificat (fapte pentru care inculpatul a fost

trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava la 26

iunie 2003 în Dosarul nr. 230/P/2003). Acolo, s-a întâlnit cu inculpatul C.C.,

cetățean român stabilit de mai multă vreme în Spania, care se ocupa cu plasarea

tinerelor fete din România în diferite localuri de noapte din regiunea Catalonia,

pentru practicarea prostituției. Cu această ocazie, cei doi au convenit ca,

după întoarcerea sa în România, numitul N.C. să recruteze tinere care doreau să

practice prostituția în Spania și să asigure deplasarea lor în această țară, în

schimbul unor foloase materiale, respectiv a unor sume de bani obținute în urma

practicării prostituției de către tinerele respective.

La sfârșitul lunii

iulie 2002, N.C. s-a întors în România și a vizitat-o pe A.C., zisă N., soția

unei mai vechi cunoștințe de-a sa, pe nume A.M., zis A., care se afla și el în

Spania și care, după cum susține numitul N.C., l-a rugat să-i duca soției sale

un pachet. În cursul întâlnirii cu A.C., N.C., i-a propus și ei să participe la

activități de recrutare a unor tinere în vederea practicării de către acestea a

prostituției în Spania. Numita A.C. a acceptat propunerea lui N.C. și le-a

contactat pe D.Z.J. și M.L. (despre care cunoștea că practică prostituția în

zona străzii Calea Turzii din mun. Cluj-Napoca), propunându-le să „lucreze” ca

prostituate în Spania. Cele două tinere au acceptat propunerea numitei A.C. și

după ce M.L. i-a relatat despre această propunere soțului său, T.I.R., la

solicitarea lui, s-au întâlnit cu N.C. și A.C. la domiciliul acesteia din urmă,

în localitatea Apahida, jud. Cluj. Cu această ocazie, N.C. și A.C. le-au adus

la cunoștință celor două tinere că urmează să lucreze în localuri de noapte în

Spania ca dansatoare și să practice prostituția cu clienții localurilor

respective, urmând ca sumele obținute din practicarea prostituției să fie

împărțite în mod egal cu inculpatul C.C. care organizează aceste activități pe

teritoriul Spaniei. De asemenea, celor două tinere li s-a spus că toate

cheltuielile legate de deplasarea lor până în Spania vor fi suportate de către

inculpatul C.C. și că acesta își va recupera sumele respective, după ce tinerele

vor începe să „lucreze” în Spania, din sumele obținute de la clienții cu care

vor practica prostituția. Înainte de plecarea în Spania, fetele au întrebat-o

pe numita A.C. la ce sumă se va ridica datoria lor la clubul din localitatea

Vinaros, aceasta afirmând că vor avea de achitat suma de 500 dolari de

persoană, reprezentând contravaloarea drumului, sumă care se va scădea din

beneficiul rezultat în urma practicării prostituției.

După plecarea celor

doua fete în Spania, numiții A.C. și T.I.R. au continuat activitatea de

racolare a tinerelor fete de pe raza mun. Cluj-Napoca, constatând că această

activitate este profitabilă material pentru amândoi, având totodată și

promisiunea inculpatului C.C. care le asigura plasarea în cluburile de noapte a

fetelor și, totodată, le trimitea banii necesari pentru cheltuielile făcute în

cursul racolării. Astfel, în luna august 2002, susnumiții au contactat-o pe partea

vătămată R.C.L., pe care o cunoscuseră anterior și i-au propus să plece în

Spania pentru a lucra la un club de noapte ca dansatoare, iar pentru  a-și

completa consistent veniturile urma să practice și prostituția.

După racolarea

acesteia, cei doi au luat legătura și cu părțile vătămate M.L., M.M. și R.A.I.,

cărora le-au făcut aceeași ofertă cu privire la clubul de noapte din Spania.

Acestor fete, le-au spus ca vor lucra la un bar de noapte, unde patron este un

român pe nume Costache, că vor trebui sa danseze, iar la solicitarea

clienților, urma să-i însoțească la camerele din incinta barului, special

amenajate în acest scop, unde vor întreține cu aceștia relații sexuale contra

cost. Sumele rezultate în urma acestei activități, trebuiau sa fie împărțite în

mod egal cu numitul Costache care era responsabil atât de plasarea fetelor, cât

și de protecția lor. Sus-numiții le-au asigurat pe fete că nu vor fi obligate

sau constrânse în nici un fel să practice prostituția, aceasta fiind lăsata la

libera lor alegere, dar că doar în acest mod vor câștiga sume mari de bani,

deoarece clienții plăteau pentru aceste relații sexuale, putând câștiga in

acest mod aproximativ 300-400 de euro pe noapte. În cursul acestor discuții, A.C.

le asigura pe părțile vătămate că vor fi protejate în mod special de către

soțul ei, care se ocupa de protecția barului respectiv, iar T.I.R. le îndemna

să accepte această propunere, spunând că si soția lui se afla în Spania în

barul respectiv, unde lucra ca prostituată, iar condițiile erau foarte bune și

se câștigau sume mari de bani.

Având acceptul

fetelor, ei au luat legătura cu numitul N.C., iar prin intermediul acestuia cu

numitul M.G. din mun. Bistrița, pentru a-i sprijini în demersurile necesare

obținerii pașapoartelor prin intermediul relațiilor acestuia la autoritățile

din mun. Bistrița. Astfel, la mijlocul lunii august 2002, A.C. și T.I.R. s-au

deplasat împreuna cu părțile vătămate M.L., R.A.I. și R.C.L. în mun. Bistrița,

unde l-au contactat telefonic pe M.G. care cunoștea, de altfel, deja datele

problemei deoarece fusese contactat telefonic de inculpatul C.C. din Spania,

care i-a solicitat sprijinul pentru obținerea pașapoartelor necesare. În

continuare, pentru rezolvarea problemelor pașapoartelor, M.G. a luat legătura

cu martorul H.S. zis G., căruia i-a zis că are un număr de trei fete pe care

urmează să le trimită în Spania pentru practicarea prostituției, dar trebuie sa

le obțină pașapoartele necesare călătoriei, iar, în acest sens, l-a rugat pe

martor sa le primească pe cele trei fete în spațiul său locativ din Bistrița,

urmând astfel ca acestea să dobândească acte de identitate și apoi pașapoarte.

Pentru acest serviciu, martorul H.S. urma să primească de la M.G. suma de 300

dolari. În baza acestei înțelegeri, martorul H.S. s-a deplasat la un birou

notarial din mun. Bistrița, împreună cu cele trei părți vătămate

sus-menționate, unde a întocmit actele necesare pe care apoi le-a dus la Biroul Evidența Populației în vederea dobândirii cărților de identitate. În ziua următoare,

inculpații au procedat în acest mod la Biroul Pașapoarte, obținând pașapoarte pentru părțile vătămate M.L., R.A.I. și R.C.L.

După rezolvarea

tuturor problemelor privind actele acestor părți vătămate, numiții M.G. și A.C.

l-au contactat pe inculpatul C.C. din Spania, comunicându-i că fetele sunt gata

de plecare și i-au solicitat suma de 300 dolari, pe care aceștia o cheltuiseră

în vederea obținerii pașapoartelor, sumă pe care inculpatul le-a transmis-o

prin intermediul „W.U.”.

În ziua următoare, N.C.

a sosit în comuna Apahida la domiciliul numitei A.C., unde erau cazate părțile

vătămate M.L., R.A.I., R.C.L. și M.M., explicându-le acestora că drumul până în

Spania îl va achita el personal, conform înțelegerii cu inculpatul C.C., care

urma să-și recupereze acești bani după ce fetele vor începe să practice

prostituția la bordelul din Spania. Totodată fetele au fost curioase și în

legătură cu datoria care li se va impune la bordelul respectiv, la care N.C.

le-a spus că vor datora doar suma de 500 euro de persoană, reprezentând

cheltuielile făcute cu ocazia obținerii pașapoartelor și a taxelor de

transport. Ulterior, N.C. le-a transportat pe cele patru părți vătămate până în

mun. Arad, unde au fost predate unui șofer de microbuz pentru a fi transportate

în Spania, achitându-le și taxele de drum.

În Spania, cele patru

fete au fost așteptate de către inculpatul C.C., care le-a plasat în vederea

practicării prostituției în bordelul M. din localitatea San Carlos de la R.,

unde acestea au avut parte de un regim foarte strict, fiind constrânse să

practice prostituția cu clienți după bunul plac al inculpatului pentru diferite

sume de bani, care îi reveneau acestuia în mod integral și neavând dreptul să

părăsească incinta sau posibilitatea de a trimite bani aparținătorilor din

România. În luna noiembrie 2002, inculpatul C.C. le-a comunicat fetelor, că, în

realitate, îi datorează suma de 2000 euro fiecare, sumă pe care trebuiau să o

plătească integral și doar ulterior puteau să primească și ele ceva sume de

bani din practicarea prostituției. În cazul în care părțile vătămate doreau să

calculeze cât au câștigat până în acel moment și cât mai aveau de achitat,

inculpatul C.C. recurgea la metode violente pentru a le constrânge să-și

continue activitatea în beneficiul lui strict.

Din cauza acestor

tratamente violente, partea vătămată M.M., după o altă încercare nereușită, a

fugit în cele din urmă în cursul lunii septembrie 2002 din incinta bordelului,

revenind în țară, unde i-a relatat fratelui său, martorul M.E., condițiile pe

care a trebuit să le suporte în Spania. Auzind aceste lucruri, martorul M.E. a

luat legătura cu numiții A.C. și T.I.R., cărora le-a cerut în mod repetat să o

ajute pe partea vătămată R.C.L. să revină în România, spunându-le că aceasta

este sechestrată și exploatată sexual de către inculpatul C.C.. Cei doi au

negat însă faptul ca fetele ar fi sechestrate în Spania, susținând că,

dimpotrivă, au condiții foarte bune și câștiga sume mari de bani și chiar l-au

amenințat pe martor că, în cazul în care se va adresa organelor de politie, nu

o va mai revedea niciodată pe C. în viață. Totodată, martorul a primit și mai

multe apeluri de la persoane necunoscute din Spania, cu amenințări la adresa

părții vătămate R.C.L. în cazul în care martorul se va adresa organelor de

poliție.

Cu toate acestea,

activitatea de racolare a continuat în perioada septembrie 2002-ianuarie 2003,

în înțelegere cu M.G., care ulterior a plecat în Spania, T.I.R. racolând mai

multe fete tinere de pe raza jud. Cluj, cărora le-a propus să lucreze în

diferite bordeluri din Spania, unde urmau sa fie plasate de către M.G.. În

acest sens, T.I.R. a pregătit un grup de tinere fete racolate în vederea

practicării prostituției și care au fost cerute de către M.G., care de altfel a

achitat în luna noiembrie 2002 suma de 100 dolari, suma cheltuită pentru

cazarea acestora. Ulterior, M.G. nu a mai trimis nici o sumă de bani, astfel

încât inculpatul T.I.R. a fost „nevoit” să le „vândă” pe fete tot inculpatului C.C.

care, în luna decembrie 2002, printr-o persoană de contact din mun. Timișoara,

i-a trimis lui T.I.R. suma de 1.000 dolari SUA.

În cursul lunii

septembrie 2002, prin persoane interpuse, inculpatul C.C. a reușit să racoleze

și părțile vătămate C.R. (fostă P.), N.C.L. și B.L.C. (fostă S.), pe care le-a

plasat apoi în localurile M. și respectiv I. din localitatea Benicasim. Acolo

acestea au fost supuse la același tratament strict, neavând voie să părăsească

interiorul bordelului, toți banii obținuți fiind luați de către inculpat, pe

motiv că acestea aveau față de el o datorie de 5000 euro fiecare. În momentul

în care partea vătămată B.L.C. (fostă S.) a refuzat să predea banii

inculpatului, acesta a sunat-o și a amenințat-o cu moartea, spunându-i că A.C.,

zis A., soțul numitei A.C., despre care partea vătămată știa că este o persoană

foarte violentă, va avea grijă atât de ea, cât și de familia ei.

La rândul lor, T.I.R.

și A.C., la solicitarea lui N.C., au căutat fete tinere pentru a fi racolate și

traficate în Spania, motiv pentru care au dat un anunț în săptămânalul „Piața

de la A la Z”, unde tinerele fete erau solicitate ca dansatoare la cluburi de

noapte, inițial promițându-li-se întocmirea unor contracte de muncă, dar

ulterior spunându-li-se că, în realitate, urmau să practice prostituția. În

acest mod și pentru scopul arătat cei doi au încercat să le racoleze pe

martorele C.C., M.I. și T.A., spunându-le acestora ca vor câștiga sume mari de

bani în cazul în care vor fi de acord cu plecarea în Spania, unde vor lucra ca

dansatoare sau dame de companie și numai dacă vor accepta să întrețină relații

sexuale cu clienții vor câștiga și prin practicarea prostituției. Cum, între

timp, martorele au aflat de la partea vătămată M.M. condițiile dure în care

erau exploatate fetele în Spania, au renunțat să mai plece în Spania.

Faptele descrise mai

sus se probează prin: procesele-verbale de consemnare a actelor premergătoare

(f. 44-47 d.u.p.), procesele-verbale de consemnare a denunțurilor orale

formulate de către părțile vătămate M.M., M.L., R.A.I., C.R. (fostă P.), N.C.L.,

B.L.C. (fostă S.) și R.C.L. (f. 48-55 d.u.p.), declarațiile părților vătămate M.M.

(f. 56-59 d.u.p.), M.L. (f.61-64, 66-67 d.u.p.), R.A.I. (f. 94-101 d.u.p.), C.R.,

fostă P. (f. 114-119 d.u.p.), N.C.L. (f. 129-143 d.u.p. și f.130 din Dosarul nr.

30383/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca), B.L.C. (fostă S.) - (f. 145-161

d.u.p. și f. 129 din Dosarul nr. 30383/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca) și

R.C.L. (f. 73-87 d.u.p.), procesele-verbale de recunoaștere după planșele foto

sau din grup (f. 324-337, 342-364 d.u.p.), procesele-verbale de confruntare (f.

365-398 d.u.p.),înscrisuri doveditoare ale remiterii unor sume de bani de către

inculpatul C.C. sau de către ceilalți membri ai rețelei (f. 400-416 d.u.p.),

hotărârile de condamnare definitivă a celorlalți membri ai rețelei (f. 417-435

d.u.p.), pașaportul falsificat pe numele de P.P. găsit asupra inculpatului C.C.

(f. 505 d.u.p.), procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice

înregistrate în baza autorizațiilor procurorului (f. 1-151, vol. II d.u.p., Dosarul

nr. 4246/2004 al Judecătoriei Cluj-Napoca), planșa fotografică cu aspecte din

interiorul bordelului M. din localitatea San Carlos de la Rapita (f. 290-295, vol. I d.u.p., Dosarul nr. 4264/2004 al Judecătoriei Cluj-Napoca), declarațiile

martorilor H.A.C. (f. 88-91 d.u.p., cu precizarea că această martoră a fost

citată, din eroare, în calitate de parte vătămată pe parcursul judecății în

primă instanță), G.R.M. (f. 178-181 d.u.p.), M.E. (f. 184-189 d.u.p.), H.V. (f.

190-197 d.u.p.) G.C. (f. 198-199 d.u.p.), T.A.E. (f. 203 d.u.p.), M.I.M. (f. 208

d.u.p.), C.C.M. (f. 212-213 d.u.p.), H.S. (f. 214-221 d.u.p. și f. 131 din Dosarul

nr. 30383/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca), B.L. (f. 224 d.u.p.), H.S. (f.

225-226 d.u.p.) și P.P. (458, 462-463 d.u.p.), declarațiile numiților

(coinculpaților) A.C. (f. 229-243 d.u.p.), M.G. (f. 257-259, 261-264 d.u.p.), T.

(fost M.) I.R. (f. 282-297 d.u.p.) și N.C. (f. 305-307, 310, 315-318 d.u.p.).

De precizat că, pe

parcursul întregului procesul penal (f. 165-166, 504 d.u.p., f. 128 din Dosarul

nr. 30383/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca), inculpatul C.C. nu a dorit să

dea nici o declarație cu privire la acuzațiile care i se aduc, însă vinovăția

sa rezultă fără putință de tăgadă din materialul probator sus-menționat (cu

menținea că, din motive obiective care rezultă din cuprinsul proceselor-verbale

de îndeplinire a mandatelor de aducere aflate la dosar, în faza de judecată nu

au putut fi audiate decât părțile vătămate N.C.L. și B.L.C. (fostă S.),

respectiv martorul H.S.), din care se desprinde în mod limpede activitatea de

racolare a părților vătămate, „modul organizat” în care lucrau inculpatul C.C.

și numiții (coinculpații) A.C., M.G., T. (fost M.) I.R. și N.C., fiecare „specializat

pe sectorul său” (respectiv A.C., T.I.R. și N.C. - racolatori, acesta din urma

asigurând și transportul fetelor în Spania, M.G. se ocupa de asigurarea actelor

necesare plecării, iar inculpatul C.C. se ocupa cu plasarea fetelor în cluburi

de noapte din Spania.

Părțile vătămate N.C.L.

și B.L.C. (fostă S.), au arătat că nu formulează pretenții civile în cauză, în

timp ce celelalte părți vătămate nu s-au prezentat în fața instanței de

judecată pentru a fi audiate și a-și preciza poziția cu privire la latura

civilă a cauzei.

În drept, fapta

inculpatului C.C. care, în perioada august-decembrie 2002, în baza unei

înțelegeri prealabile cu numiții A.C., N.C., T.I.R. și M.G., direct sau prin

persoane interpuse, a îndemnat, înlesnit și tras foloase de pe urma practicării

prostituției de către părțile vătămate M.M., M.L., R.C.L., R.A.I., C.R. (fostă

P.), N.C.L. și B.L.C. (fostă S.), pe care le-a recrutat și transportat în

Spania în acest scop, părțile vătămate fiind constrânse ulterior de către

inculpat, prin violență și amenințare, să obțină venituri mai mari din

prostituție pentru a returna cheltuielile făcute de inculpat și a-și împărți

câștigul cu acesta, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

Față de inculpat sunt

aplicabile și dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen. privind recidiva mare

postcondamnatorie, faptele din prezentul dosar fiind săvârșite de acesta după

condamnarea definitivă la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și fals

privind identitatea, prin sentința penală nr. 25 din 06 ianuarie 1999 a

Judecătoriei Arad (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 904 din 14 iunie 1999

a Curții de Apel Timișoara) și înainte de începerea executării acestei pedepse

(cu mențiunea că prin sentința penală nr. 1364 din 29 iunie 1999 a Judecătoriei

Arad s-a constatat prescripția executării pedepsei de 1 an închisoare

sus-menționată, motiv pentru care această pedeapsă, nefiind executabilă, nu a

fost contopită, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) C. pen., cu pedeapsa

ce a fost aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii care face

obiectul prezentului dosar).

Referitor la

încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatului, rezultă

fără dubiu din probele administrate în cauză că toate persoanele vătămate care

au fost duse să se prostitueze în Spania (și care, de altfel, efectuau astfel

de activități și în România), nu au fost obligate, constrânse sau înșelate în

vreun fel de către inculpatul C.C. sau de ceilalți participanți la aceste fapte

(condamnați definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism), ele

cunoscând de la bun început natura activității pe care urmau să o desfășoare în

Spania. Așa fiind, activitatea infracțională desfășurată de inculpatul C.C. de

a suporta cheltuielile cu obținerea pașapoartelor, cu transportul până la

destinație și cu cazarea persoanelor vătămate care, odată ajunse în Spania, au

început să se prostitueze atât în folosul lor, cât și al inculpatului C.C.,

fiind constrânse ulterior, prin violență și amenințare, să obțină venituri mai

mari din prostituție pentru a returna cheltuielile făcute de inculpat și a-și

împărți câștigul cu acesta, se circumscrie conținutului constitutiv al

infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

și nu celui al infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1)

și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, deoarece în mod evident persoanele

vătămate nu au fost recrutate, transportate și cazate, prin amenințare,

violență etc., în scopul obligării la practicarea prostituției (a se vedea în

acest sens, decizia nr. 675 din 28 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală).

Este binecunoscut

faptul că, în cazul proxenetismului, constrângerea este prevăzută numai ca

modalitate particulară, agravată de săvârșire a infracțiunii, într-un asemenea

caz recrutarea și traficul de persoane nefiind făcute în scopul obligării la

practicarea prostituției, care este prestată de bunăvoie de către persoana

vizată, pe când în toate ipotezele de săvârșire a infracțiunii de trafic de

persoane, constrângerea constituie mijlocul specific principal de realizare a

elementului material al laturii obiective a acestei infracțiuni.

Prin urmare, atâta

timp cât nu se evidențiază existența constrângerii identificate sub vreuna din

modalitățile specifice de realizare a ei, astfel cum sunt precizate în art. 12

din Legea nr. 678/2001, recrutarea unei persoane pentru prostituție ori

traficul de persoane, în acest scop, trebuie încadrată în varianta agravată a

infracțiunii de proxenetism, prevăzute în art. 329 alin. (2) C. pen., după cum

și modalitatea expres prevăzută în acest aliniat, de săvârșire a acestei

infracțiuni prin „constrângere la prostituție”, trebuie supusă aceluiași

tratament de încadrare juridică (a se vedea în acest sens decizia nr. XVI din 19

martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite).

La individualizarea

pedepsei aplicată inculpatului, instanța a luat în considerare gradul de

pericol social concret, ridicat, al infracțiunii săvârșite, atitudinea acestuia

pe parcursul procesului penal (inculpatul sustrăgându-se urmăririi penale timp

de mai mulți ani, iar după arestarea sa refuzând să facă orice fel de

declarații cu privire la acuzațiile care i s-au adus), precum și faptul că

inculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior la pedepse privative de

libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de lovituri cauzatoare de moarte,

ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, complicitate la

fals material în înscrisuri oficiale și fals privind identitatea.

În consecință,

instanța a considerat că o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.,

aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, a fost în

măsură să contribuie la reeducarea lui.

S-a făcut aplicarea art.

71 alin. (2) și art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În temeiul art. 15

din Legea nr. 302/2004 și art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul detenției preventive începând cu data de 17 iunie 2010 și

până la data de 17 august 2011.

În baza art. 350 alin.

(1) C. proc. pen. s-a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi

țara, luată față de inculpat prin decizia penală nr. 1252/ R din 17 august 2011

a Curții de Apel Cluj.

Potrivit art. 191 C.

proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate

de stat, în sumă de 1.500 lei.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul C.C., prin apărătorul său, solicitând, în

principal, admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe și

rejudecând cauza să dispună încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2

lit. b) rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen., întrucât lipsește rezoluția

procurorului de neîncepere a urmăririi penale ca și condiție necesară pentru

punerea în mișcare a acțiunii penale, iar în subsidiar, solicită trimiterea

cauzei spre refacerea urmăririi penale potrivit dispozițiilor art. 322 C. proc.

pen.

De asemenea, în

subsidiar, dacă instanța va aprecia că nu se impune admiterea cererii

principale, solicită ca în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c)

C. proc. pen. să dispună achitarea inculpatului C.C., fapta nefiind săvârșită

de către acesta.

În susținerea cererii

principale, a apreciat că punerea sub învinuire este o condiție sine qua non

fără de care nu se poate dispune punerea în mișcare a acțiunii penale, iar în

speța de față apreciază că lipsește o fază importantă a procesului penal,

respectiv faza de urmărire penală.

A precizat că soluția

pronunțată de către Tribunalul Iași a fost atacată la Înalta Curte de Casație

și Justiție unde are termen azi - 13 decembrie 2012 - astfel că încă nu se

cunoaște soluția instanței de recurs. A depus concluzii scrise și a făcut

referire la aceasta.

Referitor la soluția

Tribunalului Iași, a apreciat amplă motivarea acestei instanțe, motivare care

vizează atât desfășurarea urmăririi penale conform art. 228 și urm. C. proc.

pen., cât și dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, respectiv art.

6 CEDO, cuprinzând o argumentație raportat la lipsa punerii sub învinuire,

situație în care ar trebui să primeze soluția de neîncepere a urmăririi penale

și prin prisma faptului că art. 6 CEDO se referă la acel termen rezonabil și la

faptul că o persoană nu trebuie să stea sub o stare de incertitudine până se

soluționează un proces penal.

În subsidiar a

solicitat trimiterea cauzei la procuror, învederând totodată instanței faptul

că declarațiile de părți vătămate și de martori au fost administrate în faza

actelor premergătoare, adică în afara procesului penal.

În ceea ce privește

solicitarea principală, a făcut trimitere a prezumția de nevinovăție prevăzută

de Codul de procedură penală, precum și la faptul că niciuna din persoanele

audiate nu a făcut referire la inculpatul Carp și nici nu s-a dovedit că

inculpatul pe care îl asistă este aceeași persoană cu persoanele „C.M.” sau „C.”.

De asemenea, martorii

audiați în fața instanței au arătat că nu îl cunosc pe inculpat.

Având în vedere

aceste aspecte, precum și principiul in dubio pro reo a apreciat că singura

soluție care se impune este aceea prevăzută de art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Recursul declarat în

cauză de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește

solicitarea inculpatului, formulată prin apărătorul ales de a se dispune

încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen. întrucât

lipsește rezoluția procurorului de începere a urmăririi penale iar în subsidiar

de a se dispune trimiterea cauzei pentru refacerea urmăririi penale, Curtea a

reținut următoarele:

Prin ordonanța

procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 18

februarie 2003 (fila 479 dosar de urmărire penală nr. 470/P/2005 a fost pusă în

mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului C.C. pentru infracțiunea de

proxenetism prevăzută. de art. 329 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și 37 lit. a) C. pen.

Atât din cuprinsul

ordonanței amintite cât și din cuprinsul rechizitoriului nr. 142/P/2003 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj (fila 36 Dosar de urmărire penală nr.

470/P/2005) rezultă că punerea în mișcare a acțiunii penale nu a fost precedată

de începerea urmăririi penale față de C.C.

De asemenea, prin

rechizitoriul din 10 aprilie 2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Cluj s-a dispus disjungerea cauzei față de inculpatul C.C. având în vedere

faptul că, la data respectivă acesta era dispărut din țară.

Curtea a reținut că

nici o dispoziție din C. proc. pen. nu impune ca punerea în mișcare a acțiunii

penale să fie precedată de începerea urmăririi penale.

Astfel atât

literatura de specialitate cât și jurisprudența în materie au statuat că

neîntocmirea rezoluției de începere a urmăririi penale nu este sancționată cu

nulitate absolută nefiind prevăzută printre cazurile expres enumerate de

dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

În practica

instanțelor de judecată s-a statuat că urmărirea penală poate începe numai în

considerarea faptei penale săvârșite (in rem) nefiind necesară cunoașterea

făptuitorului indiferent dacă nu a fost descoperit ca persoană fizică ori, deși

cunoscut ca date fizice, făptuitorului nu i s-a putut stabili identitatea. În

aceste condiții, într-o cauză penală, din moment ce urmărirea penală a fost

dispusă in rem ulterior, când făptuitorul a fost identificat nu a mai fost

necesar a se întocmi un act procesual distinct prin care să se dispună începerea

urmăririi penale in personam.

În cauză, înainte de

a-i fi luată prima declarație inculpatului i-a fost adusă la cunoștință fapta

pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a fi

asistat de un apărător și acela de a nu face nici o declarație, aspecte

consemnate în procesul verbal întocmit cu această ocazie.

Prin ordonanța din 21

septembrie 2010 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în

sarcina inculpatului din infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin.

(2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea

de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) și 37 lit. a) C. pen. noua încadrare fiindu-i adusă la cunoștință în

prezența apărătorului.

Ca atare, în baza

considerentelor expuse mai sus nu a putut fi reținută solicitarea principală a

inculpatului de achitare fundamentată pe dispozițiile art. 10 lit. f) C. proc.

pen. ori de restituire a cauzei la procuror în temeiul art. 322 C. proc. pen.

În ceea ce privește

solicitarea inculpatului de achitare fundamentată pe prevederile art. 10 lit. c)

C. proc. pen. întrucât fapta nu a fost săvârșită de el Curtea reține

următoarele.

Pe baza materialului

probator administrat în cauză rezultă fără putință de tăgadă că în perioada

august-decembrie 2002, în baza unei înțelegeri prealabile cu numiții A.C., N.C.,

T.I.R. și M.G., direct sau prin persoane interpuse, a îndemnat, înlesnit și

tras foloase de pe urma practicării prostituției de către părțile vătămate M.M.,

M.L., R.C.L., R.A.I., C.R. (fostă P.), N.C.L. și B.L.C. (fostă S.), pe care

le-a recrutat și transportat în Spania în acest scop.

Independent de

poziția manifestată de inculpat în mod constant pe parcursul procesului penal,

de susținere a nevinovăției sale, probele existente la dosarul cauzei, la care

a făcut referire în mod corect instanța de fond, au dovedit fără dubiu

vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de 329 alin. (1) și

(2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

S-a invocat de către

inculpat, prin apărătorul său ales că, în fața instanței de fond, respectiv a Tribunalului

Cluj, din cei 23 de martori indicați în cuprinsul rechizitoriului nici unul nu

a fost audiat, în condițiile în care probele ce au constituit temei al

sesizării instanței prin rechizitoriu trebuie verificate în cursul cercetării

judecătorești în mod nemijlocit, oral și în condiții de contradictorialitate,

în deplin acord cu prevederile art. 287-289 C. proc. pen.

Curtea a reținut,

contrar celor susținute de inculpat prin apărătorul ales că, în mod corect

instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului, printre alte probe, pe baza

depozițiilor numiților (coinculpați ) A.C. (f.229-243 d.u.p.), M.G. (f.257-259,

261-264 d.u.p.), T. (fost M.) I.R. (f.282-297 d.u.p.) și N.C. (f.305-307, 310,

315-318 d.u.p.). Nu s-a putut reține că a fost încălcat principiul oralității,

nemijlocirii și contradictorialității întrucât aceștia au fost audiați în

calitate de inculpați în dosarul din care a fost disjunsă prezenta cauză, dosar

în care, de altfel aceștia au și fost condamnați definitiv prin sentința penală

nr. 976/2004 a Judecătoriei Cluj-Napoca (rămasă definitivă prin decizia penală nr.

730/R/2004 a Curții de Apel Cluj), printre altele, pentru săvârșirea

infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (2) C. pen.

De asemenea, anterior

admiterii excepției necompetenței materiale și declinării competenței la

Tribunalul Cluj de către Judecătoria Cluj Napoca, s-a procedat la audierea

nemijlocită a martorilor B.L.C. (fila 129), N.C.L. (fila 130), H.S. (fila 131),

iar în fața instanței de apel au fost audiați în mod nemijlocit martorii H.S.

și B.L. și s-a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc.

pen. dându-se citire declarațiilor martorilor H.V., G.C., Ț.A.E., M.I.M., C.C.M.,

P.P. și M.E.

În cauză nu s-a putut

face abstracție nici de împrejurarea că, administrarea nemijlocită a tuturor

probelor la care se face referire în actul de sesizare al instanței a fost

îngreunată și de faptul că, ulterior trimiterii în judecată a coinculpaților N.C.,

T. (fost M.) I.R., A.C. și M.G. în cursul anului 2003 prin rechizitoriul prin

care s-a dispus disjungerea cauzei față de inculpatul C.C. acesta s-a sustras

urmăririi penale timp de 7 ani făcând astfel imposibilă derularea urmăririi

penale și ulterior, administrarea unora dintre probe în condițiile

nemijlocirii.

Astfel, și prin

prisma dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. pen. dispoziții potrivit cărora

probele nu au o valoare dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se

face de către organul de urmărire penală sau instanța de judecată în urma

examinării tuturor probelor administrate în cauză, în scopul aflării

adevărului, în mod corect a fost reținută vinovăția inculpatului în urma

coroborării tuturor probelor administrate în cauză.

Soluția instanței de

fond este legală și temeinică și sub aspectul individualizării judiciare a

pedepsei aplicate întrucât la aplicarea pedepsei de către instanță s-a avut în

vedere gradul de pericol social concret, ridicat, al infracțiunii săvârșite,

atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal (inculpatul sustrăgându-se

urmăririi penale timp de mai mulți ani, iar după arestarea sa refuzând să facă

orice fel de declarații cu privire la acuzațiile care i s-au adus), precum și

faptul că inculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior la pedepse

privative de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de lovituri cauzatoare

de moarte, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice,

complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și fals privind

identitatea.

În consecință,

instanța de fond a apreciat în mod just că o pedeapsă de 3 ani și 6 luni

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. pen., aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de

proxenetism, va fi în măsură să contribuie la reeducarea lui.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs inculpatul C.C., criticând soluția ca netemeinică și

nelegală și a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.,

pentru că din probele administrate nu rezultă cu certitudine vinovăția sa.

Nu a fost invocat niciun

caz de casare.

Înalta Curte,

analizând hotărârea recurată prin prisma cazurilor de casare, care, conform

dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. pot fi luate în

considerare din oficiu de către instanță, constată următoarele:

Deși se află în calea

de atac a recursului, inculpatul nu a invocat niciun caz de casare și nu a

formulat critici la adresa hotărârii atacate, mulțumindu-se să afirme doar că

nu sunt probe suficiente în cauză care să ateste vinovăția sa și să solicite

achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Probele administrate

în cauză: denunțurile părților vătămate, procesele verbale de recunoaștere după

planșele foto sau din grup, procesele verbale de confruntare, pașaportul

falsificat pe numele P.P. găsit asupra inculpatului C.C., procesele verbale de

redare a convorbirilor telefonice, declarațiile părților vătămate atestă săvârșirea

faptelor reținute în rechizitoriu de către inculpat.

De aceea, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea va respinge ca nefondat

recursul formulat și în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 229/

A din 20 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de

minori.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 5 septembrie 2013.