ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2595/2013

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 229/A/2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.C. împotriva sentinței penale nr. 488 din 21 decembrie 2011 a Tribunalului Cluj. A fost dedus din pedeapsă arestul preventiv de la 17 iunie 2010 la 17 august 2011. A fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 843 din 15 octombrie 2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca, în temeiul art. 39 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Cluj-Napoca și, în consecință, în baza art. 42 C. proc.

pen. rap. la art. 21 din Legea nr. 678/2001 s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul C.C., trimis în judecată, în urma schimbării încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen. (din infracțiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.), pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev. și ped. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., în favoarea Tribunalului Cluj. Tribunalul Cluj, prin sentința penală nr. 122 din 22 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 30383/211/2010, în baza art. 334 C. proc.

pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului C.C., din infracțiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. De asemenea, în temeiul art. 42 rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Cluj și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul C.C., în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. Totodată, în baza art. 43 alin. (1) și (3) C. proc.

pen. tribunalul a constatat intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Cluj și Judecătoria Cluj-Napoca și a sesizat Curtea de Apel Cluj cu soluționarea acestuia. Prin sentința penală nr. 39 din 04 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, în baza art. 43 alin. (3) și (7) C. proc. pen. s-a stabilit competența de soluționare a cauzei ce face obiectul prezentului dosar, privind pe inculpatul C.C., în favoarea Tribunalului Cluj. Prin sentința penală nr. 488 din 21 decembrie 2011 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosar nr. 30383/211/2010, a fost condamnat inculpatul C.C., în baza art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) și art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În temeiul art. 15 din Legea nr. 302/2004 și art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul detenției preventive începând cu data de 17 iunie 2010 și până la data de 17 august 2011. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, luată față de inculpat prin decizia penală nr. 1252/ R din 17 august 2011 a Curții de Apel Cluj. Potrivit art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1.500 lei. Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele: În vara anului 2002, inculpatul C.C.

a constituit împreună cu numiții N.C., T. (fost M.) I.R., A.C. și M.G. o rețea de racolatori, transportatori și proxeneți care au acționat în colaborare pentru a găsi persoane de sex feminin disponibile a se prostitua, pe care le-au transportat apoi în Spania, unde le-au plasat în diferite baruri de noapte (bordeluri), profitând material de pe urma acestor activități de prostituție. Toată această rețea s-a format pe baza unor relații de prietenie care existau între membrii ei. Numiții N.C., T. (fost M.) I.R., A.C. și M.G. au fost trimiși în judecată în cursul anului 2003, fiind găsiți vinovați și condamnați definitiv prin Sentința penală nr. 976/2004 a Judecătoriei Cluj-Napoca (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 730/R/2004 a Curții de Apel Cluj), printre altele, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (2) C. pen.

Inculpatul C.C., care s-a sustras urmăririi penale, a fost arestat preventiv în lipsă, fiind prins în cursul anului 2010 pe teritoriul Italiei, având asupra sa un pașaport fals, pe numele P.P. În fapt, activitatea infracțională a inculpatului C.C. și a celorlalți membri ai rețelei s-a desfășurat după cum urmează: În perioada iunie-iulie 2002, numitul N.C. s-a aflat pe teritoriul Spaniei, unde a ajuns trecând în mod fraudulos frontierele mai multor state, sub altă identitate, prin folosirea unui pașaport falsificat (fapte pentru care inculpatul a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava la 26 iunie 2003 în Dosarul nr. 230/P/2003). Acolo, s-a întâlnit cu inculpatul C.C., cetățean român stabilit de mai multă vreme în Spania, care se ocupa cu plasarea tinerelor fete din România în diferite localuri de noapte din regiunea Catalonia, pentru practicarea prostituției.

Cu această ocazie, cei doi au convenit ca, după întoarcerea sa în România, numitul N.C. să recruteze tinere care doreau să practice prostituția în Spania și să asigure deplasarea lor în această țară, în schimbul unor foloase materiale, respectiv a unor sume de bani obținute în urma practicării prostituției de către tinerele respective. La sfârșitul lunii iulie 2002, N.C. s-a întors în România și a vizitat-o pe A.C., zisă N., soția unei mai vechi cunoștințe de-a sa, pe nume A.M., zis A., care se afla și el în Spania și care, după cum susține numitul N.C., l-a rugat să-i duca soției sale un pachet. În cursul întâlnirii cu A.C., N.C., i-a propus și ei să participe la activități de recrutare a unor tinere în vederea practicării de către acestea a prostituției în Spania.

Numita A.C. a acceptat propunerea lui N.C. și le-a contactat pe D.Z.J. și M.L. (despre care cunoștea că practică prostituția în zona străzii Calea Turzii din mun. Cluj-Napoca), propunându-le să „lucreze” ca prostituate în Spania. Cele două tinere au acceptat propunerea numitei A.C. și după ce M.L. i-a relatat despre această propunere soțului său, T.I.R., la solicitarea lui, s-au întâlnit cu N.C. și A.C. la domiciliul acesteia din urmă, în localitatea Apahida, jud. Cluj. Cu această ocazie, N.C. și A.C. le-au adus la cunoștință celor două tinere că urmează să lucreze în localuri de noapte în Spania ca dansatoare și să practice prostituția cu clienții localurilor respective, urmând ca sumele obținute din practicarea prostituției să fie împărțite în mod egal cu inculpatul C.C.

care organizează aceste activități pe teritoriul Spaniei. De asemenea, celor două tinere li s-a spus că toate cheltuielile legate de deplasarea lor până în Spania vor fi suportate de către inculpatul C.C. și că acesta își va recupera sumele respective, după ce tinerele vor începe să „lucreze” în Spania, din sumele obținute de la clienții cu care vor practica prostituția. Înainte de plecarea în Spania, fetele au întrebat-o pe numita A.C. la ce sumă se va ridica datoria lor la clubul din localitatea Vinaros, aceasta afirmând că vor avea de achitat suma de 500 dolari de persoană, reprezentând contravaloarea drumului, sumă care se va scădea din beneficiul rezultat în urma practicării prostituției.

După plecarea celor doua fete în Spania, numiții A.C. și T.I.R. au continuat activitatea de racolare a tinerelor fete de pe raza mun. Cluj-Napoca, constatând că această activitate este profitabilă material pentru amândoi, având totodată și promisiunea inculpatului C.C. care le asigura plasarea în cluburile de noapte a fetelor și, totodată, le trimitea banii necesari pentru cheltuielile făcute în cursul racolării. Astfel, în luna august 2002, susnumiții au contactat-o pe partea vătămată R.C.L., pe care o cunoscuseră anterior și i-au propus să plece în Spania pentru a lucra la un club de noapte ca dansatoare, iar pentru a-și completa consistent veniturile urma să practice și prostituția. După racolarea acesteia, cei doi au luat legătura și cu părțile vătămate M.L., M.M.

și R.A.I., cărora le-au făcut aceeași ofertă cu privire la clubul de noapte din Spania. Acestor fete, le-au spus ca vor lucra la un bar de noapte, unde patron este un român pe nume Costache, că vor trebui sa danseze, iar la solicitarea clienților, urma să-i însoțească la camerele din incinta barului, special amenajate în acest scop, unde vor întreține cu aceștia relații sexuale contra cost. Sumele rezultate în urma acestei activități, trebuiau sa fie împărțite în mod egal cu numitul Costache care era responsabil atât de plasarea fetelor, cât și de protecția lor. Sus-numiții le-au asigurat pe fete că nu vor fi obligate sau constrânse în nici un fel să practice prostituția, aceasta fiind lăsata la libera lor alegere, dar că doar în acest mod vor câștiga sume mari de bani, deoarece clienții plăteau pentru aceste relații sexuale, putând câștiga in acest mod aproximativ 300-400 de euro pe noapte.

În cursul acestor discuții, A.C. le asigura pe părțile vătămate că vor fi protejate în mod special de către soțul ei, care se ocupa de protecția barului respectiv, iar T.I.R. le îndemna să accepte această propunere, spunând că si soția lui se afla în Spania în barul respectiv, unde lucra ca prostituată, iar condițiile erau foarte bune și se câștigau sume mari de bani. Având acceptul fetelor, ei au luat legătura cu numitul N.C., iar prin intermediul acestuia cu numitul M.G. din mun. Bistrița, pentru a-i sprijini în demersurile necesare obținerii pașapoartelor prin intermediul relațiilor acestuia la autoritățile din mun. Bistrița. Astfel, la mijlocul lunii august 2002, A.C. și T.I.R. s-au deplasat împreuna cu părțile vătămate M.L., R.A.I.

și R.C.L. în mun. Bistrița, unde l-au contactat telefonic pe M.G. care cunoștea, de altfel, deja datele problemei deoarece fusese contactat telefonic de inculpatul C.C. din Spania, care i-a solicitat sprijinul pentru obținerea pașapoartelor necesare. În continuare, pentru rezolvarea problemelor pașapoartelor, M.G. a luat legătura cu martorul H.S. zis G., căruia i-a zis că are un număr de trei fete pe care urmează să le trimită în Spania pentru practicarea prostituției, dar trebuie sa le obțină pașapoartele necesare călătoriei, iar, în acest sens, l-a rugat pe martor sa le primească pe cele trei fete în spațiul său locativ din Bistrița, urmând astfel ca acestea să dobândească acte de identitate și apoi pașapoarte.

Pentru acest serviciu, martorul H.S. urma să primească de la M.G. suma de 300 dolari. În baza acestei înțelegeri, martorul H.S. s-a deplasat la un birou notarial din mun. Bistrița, împreună cu cele trei părți vătămate sus-menționate, unde a întocmit actele necesare pe care apoi le-a dus la Biroul Evidența Populației în vederea dobândirii cărților de identitate. În ziua următoare, inculpații au procedat în acest mod la Biroul Pașapoarte, obținând pașapoarte pentru părțile vătămate M.L., R.A.I. și R.C.L. După rezolvarea tuturor problemelor privind actele acestor părți vătămate, numiții M.G. și A.C. l-au contactat pe inculpatul C.C. din Spania, comunicându-i că fetele sunt gata de plecare și i-au solicitat suma de 300 dolari, pe care aceștia o cheltuiseră în vederea obținerii pașapoartelor, sumă pe care inculpatul le-a transmis-o prin intermediul „W.U.”.

În ziua următoare, N.C. a sosit în comuna Apahida la domiciliul numitei A.C., unde erau cazate părțile vătămate M.L., R.A.I., R.C.L. și M.M., explicându-le acestora că drumul până în Spania îl va achita el personal, conform înțelegerii cu inculpatul C.C., care urma să-și recupereze acești bani după ce fetele vor începe să practice prostituția la bordelul din Spania. Totodată fetele au fost curioase și în legătură cu datoria care li se va impune la bordelul respectiv, la care N.C. le-a spus că vor datora doar suma de 500 euro de persoană, reprezentând cheltuielile făcute cu ocazia obținerii pașapoartelor și a taxelor de transport. Ulterior, N.C. le-a transportat pe cele patru părți vătămate până în mun.

Arad, unde au fost predate unui șofer de microbuz pentru a fi transportate în Spania, achitându-le și taxele de drum. În Spania, cele patru fete au fost așteptate de către inculpatul C.C., care le-a plasat în vederea practicării prostituției în bordelul M. din localitatea San Carlos de la R., unde acestea au avut parte de un regim foarte strict, fiind constrânse să practice prostituția cu clienți după bunul plac al inculpatului pentru diferite sume de bani, care îi reveneau acestuia în mod integral și neavând dreptul să părăsească incinta sau posibilitatea de a trimite bani aparținătorilor din România. În luna noiembrie 2002, inculpatul C.C. le-a comunicat fetelor, că, în realitate, îi datorează suma de 2000 euro fiecare, sumă pe care trebuiau să o plătească integral și doar ulterior puteau să primească și ele ceva sume de bani din practicarea prostituției.

În cazul în care părțile vătămate doreau să calculeze cât au câștigat până în acel moment și cât mai aveau de achitat, inculpatul C.C. recurgea la metode violente pentru a le constrânge să-și continue activitatea în beneficiul lui strict. Din cauza acestor tratamente violente, partea vătămată M.M., după o altă încercare nereușită, a fugit în cele din urmă în cursul lunii septembrie 2002 din incinta bordelului, revenind în țară, unde i-a relatat fratelui său, martorul M.E., condițiile pe care a trebuit să le suporte în Spania. Auzind aceste lucruri, martorul M.E. a luat legătura cu numiții A.C. și T.I.R., cărora le-a cerut în mod repetat să o ajute pe partea vătămată R.C.L. să revină în România, spunându-le că aceasta este sechestrată și exploatată sexual de către inculpatul C.C..

Cei doi au negat însă faptul ca fetele ar fi sechestrate în Spania, susținând că, dimpotrivă, au condiții foarte bune și câștiga sume mari de bani și chiar l-au amenințat pe martor că, în cazul în care se va adresa organelor de politie, nu o va mai revedea niciodată pe C. în viață. Totodată, martorul a primit și mai multe apeluri de la persoane necunoscute din Spania, cu amenințări la adresa părții vătămate R.C.L. în cazul în care martorul se va adresa organelor de poliție. Cu toate acestea, activitatea de racolare a continuat în perioada septembrie 2002-ianuarie 2003, în înțelegere cu M.G., care ulterior a plecat în Spania, T.I.R. racolând mai multe fete tinere de pe raza jud. Cluj, cărora le-a propus să lucreze în diferite bordeluri din Spania, unde urmau sa fie plasate de către M.G..

În acest sens, T.I.R. a pregătit un grup de tinere fete racolate în vederea practicării prostituției și care au fost cerute de către M.G., care de altfel a achitat în luna noiembrie 2002 suma de 100 dolari, suma cheltuită pentru cazarea acestora. Ulterior, M.G. nu a mai trimis nici o sumă de bani, astfel încât inculpatul T.I.R. a fost „nevoit” să le „vândă” pe fete tot inculpatului C.C. care, în luna decembrie 2002, printr-o persoană de contact din mun. Timișoara, i-a trimis lui T.I.R. suma de 1.000 dolari SUA. În cursul lunii septembrie 2002, prin persoane interpuse, inculpatul C.C. a reușit să racoleze și părțile vătămate C.R. (fostă P.), N.C.L. și B.L.C. (fostă S.), pe care le-a plasat apoi în localurile M. și respectiv I. din localitatea Benicasim.

Acolo acestea au fost supuse la același tratament strict, neavând voie să părăsească interiorul bordelului, toți banii obținuți fiind luați de către inculpat, pe motiv că acestea aveau față de el o datorie de 5000 euro fiecare. În momentul în care partea vătămată B.L.C. (fostă S.) a refuzat să predea banii inculpatului, acesta a sunat-o și a amenințat-o cu moartea, spunându-i că A.C., zis A., soțul numitei A.C., despre care partea vătămată știa că este o persoană foarte violentă, va avea grijă atât de ea, cât și de familia ei. La rândul lor, T.I.R. și A.C., la solicitarea lui N.C., au căutat fete tinere pentru a fi racolate și traficate în Spania, motiv pentru care au dat un anunț în săptămânalul „Piața de la A la Z”, unde tinerele fete erau solicitate ca dansatoare la cluburi de noapte, inițial promițându-li-se întocmirea unor contracte de muncă, dar ulterior spunându-li-se că, în realitate, urmau să practice prostituția.

În acest mod și pentru scopul arătat cei doi au încercat să le racoleze pe martorele C.C., M.I. și T.A., spunându-le acestora ca vor câștiga sume mari de bani în cazul în care vor fi de acord cu plecarea în Spania, unde vor lucra ca dansatoare sau dame de companie și numai dacă vor accepta să întrețină relații sexuale cu clienții vor câștiga și prin practicarea prostituției. Cum, între timp, martorele au aflat de la partea vătămată M.M. condițiile dure în care erau exploatate fetele în Spania, au renunțat să mai plece în Spania. Faptele descrise mai sus se probează prin: procesele-verbale de consemnare a actelor premergătoare (f. 44-47 d.u.p.), procesele-verbale de consemnare a denunțurilor orale formulate de către părțile vătămate M.M., M.L., R.A.I., C.R.

(fostă P.), N.C.L., B.L.C. (fostă S.) și R.C.L. (f. 48-55 d.u.p.), declarațiile părților vătămate M.M. (f. 56-59 d.u.p.), M.L. (f.61-64, 66-67 d.u.p.), R.A.I. (f. 94-101 d.u.p.), C.R., fostă P. (f. 114-119 d.u.p.), N.C.L. (f. 129-143 d.u.p. și f.130 din Dosarul nr. 30383/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca), B.L.C. (fostă S.) - (f. 145-161 d.u.p. și f. 129 din Dosarul nr. 30383/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca) și R.C.L. (f. 73-87 d.u.p.), procesele-verbale de recunoaștere după planșele foto sau din grup (f. 324-337, 342-364 d.u.p.), procesele-verbale de confruntare (f. 365-398 d.u.p.),înscrisuri doveditoare ale remiterii unor sume de bani de către inculpatul C.C. sau de către ceilalți membri ai rețelei (f. 400-416 d.u.p.), hotărârile de condamnare definitivă a celorlalți membri ai rețelei (f. 417-435 d.u.p.), pașaportul falsificat pe numele de P.P.

găsit asupra inculpatului C.C. (f. 505 d.u.p.), procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate în baza autorizațiilor procurorului (f. 1-151, vol. II d.u.p., Dosarul nr. 4246/2004 al Judecătoriei Cluj-Napoca), planșa fotografică cu aspecte din interiorul bordelului M. din localitatea San Carlos de la Rapita (f. 290-295, vol. I d.u.p., Dosarul nr. 4264/2004 al Judecătoriei Cluj-Napoca), declarațiile martorilor H.A.C. (f. 88-91 d.u.p., cu precizarea că această martoră a fost citată, din eroare, în calitate de parte vătămată pe parcursul judecății în primă instanță), G.R.M. (f. 178-181 d.u.p.), M.E. (f. 184-189 d.u.p.), H.V. (f. 190-197 d.u.p.) G.C. (f. 198-199 d.u.p.), T.A.E.

(f. 203 d.u.p.), M.I.M. (f. 208 d.u.p.), C.C.M. (f. 212-213 d.u.p.), H.S. (f. 214-221 d.u.p. și f. 131 din Dosarul nr. 30383/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca), B.L. (f. 224 d.u.p.), H.S. (f. 225-226 d.u.p.) și P.P. (458, 462-463 d.u.p.), declarațiile numiților (coinculpaților) A.C. (f. 229-243 d.u.p.), M.G. (f. 257-259, 261-264 d.u.p.), T. (fost M.) I.R. (f. 282-297 d.u.p.) și N.C. (f. 305-307, 310, 315-318 d.u.p.). De precizat că, pe parcursul întregului procesul penal (f. 165-166, 504 d.u.p., f. 128 din Dosarul nr. 30383/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca), inculpatul C.C. nu a dorit să dea nici o declarație cu privire la acuzațiile care i se aduc, însă vinovăția sa rezultă fără putință de tăgadă din materialul probator sus-menționat (cu menținea că, din motive obiective care rezultă din cuprinsul proceselor-verbale de îndeplinire a mandatelor de aducere aflate la dosar, în faza de judecată nu au putut fi audiate decât părțile vătămate N.C.L.

și B.L.C. (fostă S.), respectiv martorul H.S.), din care se desprinde în mod limpede activitatea de racolare a părților vătămate, „modul organizat” în care lucrau inculpatul C.C. și numiții (coinculpații) A.C., M.G., T. (fost M.) I.R. și N.C., fiecare „specializat pe sectorul său” (respectiv A.C., T.I.R. și N.C. - racolatori, acesta din urma asigurând și transportul fetelor în Spania, M.G. se ocupa de asigurarea actelor necesare plecării, iar inculpatul C.C. se ocupa cu plasarea fetelor în cluburi de noapte din Spania. Părțile vătămate N.C.L. și B.L.C. (fostă S.), au arătat că nu formulează pretenții civile în cauză, în timp ce celelalte părți vătămate nu s-au prezentat în fața instanței de judecată pentru a fi audiate și a-și preciza poziția cu privire la latura civilă a cauzei.

În drept, fapta inculpatului C.C. care, în perioada august-decembrie 2002, în baza unei înțelegeri prealabile cu numiții A.C., N.C., T.I.R. și M.G., direct sau prin persoane interpuse, a îndemnat, înlesnit și tras foloase de pe urma practicării prostituției de către părțile vătămate M.M., M.L., R.C.L., R.A.I., C.R. (fostă P.), N.C.L. și B.L.C. (fostă S.), pe care le-a recrutat și transportat în Spania în acest scop, părțile vătămate fiind constrânse ulterior de către inculpat, prin violență și amenințare, să obțină venituri mai mari din prostituție pentru a returna cheltuielile făcute de inculpat și a-și împărți câștigul cu acesta, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Față de inculpat sunt aplicabile și dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen. privind recidiva mare postcondamnatorie, faptele din prezentul dosar fiind săvârșite de acesta după condamnarea definitivă la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și fals privind identitatea, prin sentința penală nr. 25 din 06 ianuarie 1999 a Judecătoriei Arad (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 904 din 14 iunie 1999 a Curții de Apel Timișoara) și înainte de începerea executării acestei pedepse (cu mențiunea că prin sentința penală nr. 1364 din 29 iunie 1999 a Judecătoriei Arad s-a constatat prescripția executării pedepsei de 1 an închisoare sus-menționată, motiv pentru care această pedeapsă, nefiind executabilă, nu a fost contopită, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) C. pen., cu pedeapsa ce a fost aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii care face obiectul prezentului dosar).

Referitor la încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatului, rezultă fără dubiu din probele administrate în cauză că toate persoanele vătămate care au fost duse să se prostitueze în Spania (și care, de altfel, efectuau astfel de activități și în România), nu au fost obligate, constrânse sau înșelate în vreun fel de către inculpatul C.C. sau de ceilalți participanți la aceste fapte (condamnați definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism), ele cunoscând de la bun început natura activității pe care urmau să o desfășoare în Spania. Așa fiind, activitatea infracțională desfășurată de inculpatul C.C.

de a suporta cheltuielile cu obținerea pașapoartelor, cu transportul până la destinație și cu cazarea persoanelor vătămate care, odată ajunse în Spania, au început să se prostitueze atât în folosul lor, cât și al inculpatului C.C., fiind constrânse ulterior, prin violență și amenințare, să obțină venituri mai mari din prostituție pentru a returna cheltuielile făcute de inculpat și a-și împărți câștigul cu acesta, se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și nu celui al infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, deoarece în mod evident persoanele vătămate nu au fost recrutate, transportate și cazate, prin amenințare, violență etc., în scopul obligării la practicarea prostituției (a se vedea în acest sens, decizia nr. 675 din 28 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Este binecunoscut faptul că, în cazul proxenetismului, constrângerea este prevăzută numai ca modalitate particulară, agravată de săvârșire a infracțiunii, într-un asemenea caz recrutarea și traficul de persoane nefiind făcute în scopul obligării la practicarea prostituției, care este prestată de bunăvoie de către persoana vizată, pe când în toate ipotezele de săvârșire a infracțiunii de trafic de persoane, constrângerea constituie mijlocul specific principal de realizare a elementului material al laturii obiective a acestei infracțiuni.

Prin urmare, atâta timp cât nu se evidențiază existența constrângerii identificate sub vreuna din modalitățile specifice de realizare a ei, astfel cum sunt precizate în art. 12 din Legea nr. 678/2001, recrutarea unei persoane pentru prostituție ori traficul de persoane, în acest scop, trebuie încadrată în varianta agravată a infracțiunii de proxenetism, prevăzute în art. 329 alin. (2) C. pen., după cum și modalitatea expres prevăzută în acest aliniat, de săvârșire a acestei infracțiuni prin „constrângere la prostituție”, trebuie supusă aceluiași tratament de încadrare juridică (a se vedea în acest sens decizia nr. XVI din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite).

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța a luat în considerare gradul de pericol social concret, ridicat, al infracțiunii săvârșite, atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal (inculpatul sustrăgându-se urmăririi penale timp de mai mulți ani, iar după arestarea sa refuzând să facă orice fel de declarații cu privire la acuzațiile care i s-au adus), precum și faptul că inculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior la pedepse privative de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de lovituri cauzatoare de moarte, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și fals privind identitatea.

În consecință, instanța a considerat că o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, a fost în măsură să contribuie la reeducarea lui. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) și art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În temeiul art. 15 din Legea nr. 302/2004 și art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul detenției preventive începând cu data de 17 iunie 2010 și până la data de 17 august 2011. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, luată față de inculpat prin decizia penală nr. 1252/ R din 17 august 2011 a Curții de Apel Cluj.

Potrivit art. 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1.500 lei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul C.C., prin apărătorul său, solicitând, în principal, admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe și rejudecând cauza să dispună încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen., întrucât lipsește rezoluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale ca și condiție necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, iar în subsidiar, solicită trimiterea cauzei spre refacerea urmăririi penale potrivit dispozițiilor art. 322 C. proc. pen. De asemenea, în subsidiar, dacă instanța va aprecia că nu se impune admiterea cererii principale, solicită ca în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. c) C. proc. pen. să dispună achitarea inculpatului C.C., fapta nefiind săvârșită de către acesta. În susținerea cererii principale, a apreciat că punerea sub învinuire este o condiție sine qua non fără de care nu se poate dispune punerea în mișcare a acțiunii penale, iar în speța de față apreciază că lipsește o fază importantă a procesului penal, respectiv faza de urmărire penală. A precizat că soluția pronunțată de către Tribunalul Iași a fost atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție unde are termen azi - 13 decembrie 2012 - astfel că încă nu se cunoaște soluția instanței de recurs. A depus concluzii scrise și a făcut referire la aceasta. Referitor la soluția Tribunalului Iași, a apreciat amplă motivarea acestei instanțe, motivare care vizează atât desfășurarea urmăririi penale conform art. 228 și urm. C. proc.

pen., cât și dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, respectiv art. 6 CEDO, cuprinzând o argumentație raportat la lipsa punerii sub învinuire, situație în care ar trebui să primeze soluția de neîncepere a urmăririi penale și prin prisma faptului că art. 6 CEDO se referă la acel termen rezonabil și la faptul că o persoană nu trebuie să stea sub o stare de incertitudine până se soluționează un proces penal. În subsidiar a solicitat trimiterea cauzei la procuror, învederând totodată instanței faptul că declarațiile de părți vătămate și de martori au fost administrate în faza actelor premergătoare, adică în afara procesului penal. În ceea ce privește solicitarea principală, a făcut trimitere a prezumția de nevinovăție prevăzută de Codul de procedură penală, precum și la faptul că niciuna din persoanele audiate nu a făcut referire la inculpatul Carp și nici nu s-a dovedit că inculpatul pe care îl asistă este aceeași persoană cu persoanele „C.M.” sau „C.”.

De asemenea, martorii audiați în fața instanței au arătat că nu îl cunosc pe inculpat. Având în vedere aceste aspecte, precum și principiul in dubio pro reo a apreciat că singura soluție care se impune este aceea prevăzută de art. 10 lit. c) C. proc. pen. Recursul declarat în cauză de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente: În ceea ce privește solicitarea inculpatului, formulată prin apărătorul ales de a se dispune încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen. întrucât lipsește rezoluția procurorului de începere a urmăririi penale iar în subsidiar de a se dispune trimiterea cauzei pentru refacerea urmăririi penale, Curtea a reținut următoarele: Prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 18 februarie 2003 (fila 479 dosar de urmărire penală nr. 470/P/2005 a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului C.C.

pentru infracțiunea de proxenetism prevăzută. de art. 329 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 37 lit. a) C. pen. Atât din cuprinsul ordonanței amintite cât și din cuprinsul rechizitoriului nr. 142/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj (fila 36 Dosar de urmărire penală nr. 470/P/2005) rezultă că punerea în mișcare a acțiunii penale nu a fost precedată de începerea urmăririi penale față de C.C. De asemenea, prin rechizitoriul din 10 aprilie 2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus disjungerea cauzei față de inculpatul C.C. având în vedere faptul că, la data respectivă acesta era dispărut din țară. Curtea a reținut că nici o dispoziție din C. proc.

pen. nu impune ca punerea în mișcare a acțiunii penale să fie precedată de începerea urmăririi penale. Astfel atât literatura de specialitate cât și jurisprudența în materie au statuat că neîntocmirea rezoluției de începere a urmăririi penale nu este sancționată cu nulitate absolută nefiind prevăzută printre cazurile expres enumerate de dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. În practica instanțelor de judecată s-a statuat că urmărirea penală poate începe numai în considerarea faptei penale săvârșite (in rem) nefiind necesară cunoașterea făptuitorului indiferent dacă nu a fost descoperit ca persoană fizică ori, deși cunoscut ca date fizice, făptuitorului nu i s-a putut stabili identitatea.

În aceste condiții, într-o cauză penală, din moment ce urmărirea penală a fost dispusă in rem ulterior, când făptuitorul a fost identificat nu a mai fost necesar a se întocmi un act procesual distinct prin care să se dispună începerea urmăririi penale in personam. În cauză, înainte de a-i fi luată prima declarație inculpatului i-a fost adusă la cunoștință fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a fi asistat de un apărător și acela de a nu face nici o declarație, aspecte consemnate în procesul verbal întocmit cu această ocazie. Prin ordonanța din 21 septembrie 2010 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) și 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și 37 lit. a) C. pen. noua încadrare fiindu-i adusă la cunoștință în prezența apărătorului. Ca atare, în baza considerentelor expuse mai sus nu a putut fi reținută solicitarea principală a inculpatului de achitare fundamentată pe dispozițiile art. 10 lit. f) C. proc. pen. ori de restituire a cauzei la procuror în temeiul art. 322 C. proc. pen. În ceea ce privește solicitarea inculpatului de achitare fundamentată pe prevederile art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât fapta nu a fost săvârșită de el Curtea reține următoarele. Pe baza materialului probator administrat în cauză rezultă fără putință de tăgadă că în perioada august-decembrie 2002, în baza unei înțelegeri prealabile cu numiții A.C., N.C., T.I.R.

și M.G., direct sau prin persoane interpuse, a îndemnat, înlesnit și tras foloase de pe urma practicării prostituției de către părțile vătămate M.M., M.L., R.C.L., R.A.I., C.R. (fostă P.), N.C.L. și B.L.C. (fostă S.), pe care le-a recrutat și transportat în Spania în acest scop. Independent de poziția manifestată de inculpat în mod constant pe parcursul procesului penal, de susținere a nevinovăției sale, probele existente la dosarul cauzei, la care a făcut referire în mod corect instanța de fond, au dovedit fără dubiu vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

S-a invocat de către inculpat, prin apărătorul său ales că, în fața instanței de fond, respectiv a Tribunalului Cluj, din cei 23 de martori indicați în cuprinsul rechizitoriului nici unul nu a fost audiat, în condițiile în care probele ce au constituit temei al sesizării instanței prin rechizitoriu trebuie verificate în cursul cercetării judecătorești în mod nemijlocit, oral și în condiții de contradictorialitate, în deplin acord cu prevederile art. 287-289 C. proc. pen. Curtea a reținut, contrar celor susținute de inculpat prin apărătorul ales că, în mod corect instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului, printre alte probe, pe baza depozițiilor numiților (coinculpați ) A.C. (f.229-243 d.u.p.), M.G.

(f.257-259, 261-264 d.u.p.), T. (fost M.) I.R. (f.282-297 d.u.p.) și N.C. (f.305-307, 310, 315-318 d.u.p.). Nu s-a putut reține că a fost încălcat principiul oralității, nemijlocirii și contradictorialității întrucât aceștia au fost audiați în calitate de inculpați în dosarul din care a fost disjunsă prezenta cauză, dosar în care, de altfel aceștia au și fost condamnați definitiv prin sentința penală nr. 976/2004 a Judecătoriei Cluj-Napoca (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 730/R/2004 a Curții de Apel Cluj), printre altele, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (2) C. pen. De asemenea, anterior admiterii excepției necompetenței materiale și declinării competenței la Tribunalul Cluj de către Judecătoria Cluj Napoca, s-a procedat la audierea nemijlocită a martorilor B.L.C.

(fila 129), N.C.L. (fila 130), H.S. (fila 131), iar în fața instanței de apel au fost audiați în mod nemijlocit martorii H.S. și B.L. și s-a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. dându-se citire declarațiilor martorilor H.V., G.C., Ț.A.E., M.I.M., C.C.M., P.P. și M.E. În cauză nu s-a putut face abstracție nici de împrejurarea că, administrarea nemijlocită a tuturor probelor la care se face referire în actul de sesizare al instanței a fost îngreunată și de faptul că, ulterior trimiterii în judecată a coinculpaților N.C., T. (fost M.) I.R., A.C. și M.G. în cursul anului 2003 prin rechizitoriul prin care s-a dispus disjungerea cauzei față de inculpatul C.C. acesta s-a sustras urmăririi penale timp de 7 ani făcând astfel imposibilă derularea urmăririi penale și ulterior, administrarea unora dintre probe în condițiile nemijlocirii.

Astfel, și prin prisma dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. pen. dispoziții potrivit cărora probele nu au o valoare dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de către organul de urmărire penală sau instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în cauză, în scopul aflării adevărului, în mod corect a fost reținută vinovăția inculpatului în urma coroborării tuturor probelor administrate în cauză.

Soluția instanței de fond este legală și temeinică și sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate întrucât la aplicarea pedepsei de către instanță s-a avut în vedere gradul de pericol social concret, ridicat, al infracțiunii săvârșite, atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal (inculpatul sustrăgându-se urmăririi penale timp de mai mulți ani, iar după arestarea sa refuzând să facă orice fel de declarații cu privire la acuzațiile care i s-au adus), precum și faptul că inculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior la pedepse privative de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de lovituri cauzatoare de moarte, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și fals privind identitatea.

În consecință, instanța de fond a apreciat în mod just că o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, va fi în măsură să contribuie la reeducarea lui. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul C.C., criticând soluția ca netemeinică și nelegală și a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru că din probele administrate nu rezultă cu certitudine vinovăția sa. Nu a fost invocat niciun caz de casare. Înalta Curte, analizând hotărârea recurată prin prisma cazurilor de casare, care, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. pot fi luate în considerare din oficiu de către instanță, constată următoarele: Deși se află în calea de atac a recursului, inculpatul nu a invocat niciun caz de casare și nu a formulat critici la adresa hotărârii atacate, mulțumindu-se să afirme doar că nu sunt probe suficiente în cauză care să ateste vinovăția sa și să solicite achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. Probele administrate în cauză: denunțurile părților vătămate, procesele verbale de recunoaștere după planșele foto sau din grup, procesele verbale de confruntare, pașaportul falsificat pe numele P.P. găsit asupra inculpatului C.C., procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, declarațiile părților vătămate atestă săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu de către inculpat.

De aceea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat și în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 229/ A din 20 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 5 septembrie 2013.