ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 381/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul înregistrat în dosarul nr. 141 D/P/2005 din data de 22 februarie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Cluj a fost trimisă în judecată inculpata H.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; proxenetism, prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut, în esență, în actul de sesizare a instanței faptul că inculpata H.N., în perioada 2004-2006, în baza unei rezoluții infracționale unice, prin abuz de autoritate, împreună cu ceilalți învinuiți, Ie-a recrutat, respectiv Ie-a primit pe martora C.A.M. și părțile vătămate B.A.M., C.V., L.A.D., P.B.I., F.E.K., toate minore, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției sau alte forme de exploatare sexuală, precum și prin îndeplinirea de munci și servicii cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate sau securitate; respectiv în perioada 2004-2006, în baza unei rezoluții infracționale unice, Ie-a recrutat, îndemnat la practicarea prostituției pe S.D.M., C.N.S., B.A.M., C.R.V., C.I.C. și S.O.U., a înlesnit și a tras de foloase de pe urma activității de prostituție a acestora.

Prin sentința penală nr. 150 din 12 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 766/33/2012, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor reținute în sarcina inculpatei H.N., din infracțiunile de trafic de minori și proxenetism, prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatei H.N., din infracțiunile de trafic de minori și proxenetism, prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile de trafic de minori, trafic de persoane (în raport de partea vătămată C.I.C.) și proxenetism, prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 și art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata H.N., la 3 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 66 C. pen.

În baza art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

În baza art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

S-a constatat că cele trei infracțiuni au fost săvârșite de inculpată în condițiile concursului real de infracțiuni.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 3 ani și 8 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare și respectiv 1 an și 3 luni închisoare stabilite prin prezenta, aplicând inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 8 luni închisoare, pe care o va executa în regim de detenție.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute la art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 66 C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatei durata reținerii de la data de 29 octombrie 2009.

În baza art. 14 alin. (1) C. proc. pen., art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 C. civ. au fost admise în parte acțiunile civile exercitate în cadrul procesului penal de părțile civile C.I.C.,  B.A.M.,  și C.V., și pe cale de consecință, a fost obligată inculpata la plata în favoarea acestor părți civile a următoarelor sume de bani:

- la plata în favoarea părții civile C.I.C. a sumei de 5.000 RON, reprezentând compensații pentru daune morale.

- la plata în favoarea părții civile B.A.M. a sumei de 50.000 RON, reprezentând compensații pentru daune morale.

- la plata în favoarea părții civile C.V. a sumei de 5.000 euro în echivalent RON la data plății, reprezentând compensații pentru daune morale.

În baza art. 189 alin. (1) C. proc. pen., s-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 1.150 RON, reprezentând onorariul în sumă de 400 RON cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru a asigura asistența juridică a inculpatei în faza de urmărire penală, avocat M.A.L. și onorariile în sumă de câte 150 RON cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru a asigura asistența părților vătămate minore, avocat P.A., avocat V.I.L., avocat W.D., avocat M.N. și avocat S.A.C., sumă care se va avansa din F.M.J.L.C.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata în favoarea statului a sumei de 7.450 RON reprezentând cheltuieli judiciare, sumă care include și onorariile apărătorilor desemnați din oficiu.

În fapt instanța a reținut în esență că în cursul anului 2004 inculpata H.N. și martorul N.C.M. s-au asociat înființând SC N.C. SRL cu sediul în Cluj-Napoca, având ca obiect principal de activitate cea de baruri.

Clubul era cu circuit închis, exclusivist, în care aveau acces numai persoane din elita socială care făceau parte dintre cunoscuții inculpatei sau recomandate de cunoscuții acesteia, persoane cu o condiție materială deosebită cărora să li se asigure confidențialitatea.

La început localul a funcționat cu un număr de dansatoare de naționalitate moldoveana însă în timp inculpata H.N. s-a preocupat de racolarea mai multor tinere, dintre care 6 minore (în persoana părților vătămate B.A.M., C.V., L.A.D., P.B.I., F.E.K. și C.A.M.).

Minorele urmau să țină companie la masă clienților iar la cererea acestora să întrețină relații sexuale în schimbul unor sume de bani aceasta fiind activitatea pentru care s-a făcut cunoscut localul în rândul cercurilor restrânse de persoane agreate ca și clienți.

Astfel, inculpata a instruit barmanii și ospătarii să permită accesul doar acelor persoane care vor prezenta cartea sa de vizită sau cu privire la care îi informa în prealabil că urmează să vină. Clienții aveau posibilitatea să aleagă tinerele cu care urmau să se întrețină la masă, iar ulterior să se deplaseze în altă parte pentru a întreține cu ele relații sexuale. Au existat situații în care clienții au întreținut relații sexuale cu tinere chiar în incinta barului. De asemenea, în alte situații, inculpata H.N. intermedia întâlniri ale tinerelor cu diferiți bărbați, cu scopul de a întreține relații sexuale contra cost, chiar fără ca aceștia să mai treacă pe la club.

De la sfârșitul anului 2004 până în anul 2006, pentru a obține câștiguri din exploatarea serviciilor sexuale, inculpata H.N. a racolat fie personal, fie prin intermediul personalului barului sau a damelor de companie, ori chiar prin anunțuri postate în ziarele locale de publicitate, circa 20 de tinere.

Tinerele racolate trebuiau să îndeplinească anumite condiții impuse de inculpată, aceasta preferând tinerele „discrete și finuțe”, „să aibă trăsături faine”, „tâmpite, să tacă și să facă”.

Contrar susținerilor inculpatei în apărare, tinerele racolate ca animatoare se aflau la dispoziția patroanei, desfășurând activități în folosul clubului, sens în care relația dintre părți era una de subordonare, specifică unor raporturi de muncă. Cu toate acestea, nici uneia dintre tinerele racolate ca animatoare nu i s-a încheiat un contract de muncă, evidența comisioanelor pentru consumații era ținută la bar, pe caiete, nefiind întocmite acte contabile, iar plata se făcea de către inculpată sau de către angajații de la bar, fără a se întocmi state de plată și a se calcula și reține contribuțiile obligatorii. Tinerele racolate, aveau același program de lucru cu animatoarele fiind astfel încălcate și dispozițiile art. 112 alin. (2), art. 125 și art. 128 C. mun., care impune un program de lucru de maxim 6 ore pe zi pentru minori, (care de altfel, potrivit dispozițiilor art. 13 din același act normativ, dobândesc capacitate de a încheia contract de muncă abia la vârsta de 16 ani) și interzice folosirea minorilor la îndeplinirea unor munci și servicii pe timp de noapte.

În ceea ce privește vârsta fetelor, având în vedere declarațiile părților vătămate care se coroborează între ele, rezultă că aceasta era cunoscută inculpatei care fie personal fie prin intermediul angajaților barului le cerea actele de identitate.

Referitor la părțile vătămate C.V. și C.A.M., instanța de fond a reținut că acestea au ajuns să lucreze pentru inculpată prin intermediul martorului L.N.C.

La angajare, inculpata a luat cunoștință despre vârsta celor două fete care aveau la acea dată 14 și respectiv 15 ani.

Despre activitatea desfășurată în cadrul barului a aflat mama părții vătămate C.A.M. care a interzis fiicei sale orice colaborare ulterioară cu N. Club.

Partea vătămată C.V., ai cărei părinți erau plecați la muncă în străinătate a continuat colaborarea cu N. Club pentru o perioadă de câteva luni atunci când era solicitată fie de inculpată, fie de angajații de la bar.

În ceea ce o privește pe partea vătămată B.A.M. instanța de fond a reținut că aceasta, înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, a fost invitată la N. Club de către colega ei de clasă, partea vătămată C.V., care i-a prezentat-o pe inculpata H.N. Inculpata i-a propus părții vătămate să lucreze la bar, ca damă de companie, urmând să fie plătită cu 10% din valoarea consumației cu clienții acesta fiind de altfel comisionul care era plătit și în cazul celorlalte două părți vătămate.

De asemenea, inculpata a întrebat-o pe partea vătămată ce vârstă are, aflând că aceasta urma să împlinească 18 ani peste o lună. Partea vătămată arată că a acceptat propunerea fără să-și dea seama de implicații.

Ulterior, partea vătămată a întreținut la diverse intervale de timp relații sexuale cu mai mulți bărbați, inculpata fiind cea care îi aranja întâlnirile în incinta clubului, cât și la diferite restaurante din Cluj sau chiar direct la hoteluri, indicându-i numărul camerei în care era clientul și pentru care, partea vătămată primea între 50 și 100 de euro pentru un act sexual.

Partea vătămată a întrerupt colaborarea cu N. Club urmare a unui incident petrecut în cursul lunii februarie 2006 când inculpata H.N. i-a cerut părții vătămate să se deplaseze cu doi clienți din club la domiciliul acestora. Inițial partea vătămată a refuzat, însă la presiunile psihice ale inculpatei, partea vătămată a acceptat. Partea vătămată arată că unul dintre cei doi a lovit-o pentru a o determina să întrețină relații sexuale și cu el, abuzând apoi de ea. Partea vătămată nu a formulat plângere penală prealabilă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, însă s-a plâns inculpatei, care după câteva zile i-a oferit suma de 100 euro, să-și cumpere ceva frumos și să uite cele întâmplate.

Fiind afectată în plan psihologic de abuzul emoțional, sexual și fizic prin care a trecut, aceasta a apelat la consiliere psihologică. De asemenea, partea vătămată a beneficiat de un program de asistență a victimelor din partea A.N.I.T.P., Centrul Regional Cluj, în perioada decembrie 2007-decembrie 2008 necesitând consiliere psihologică.

În ceea ce le privește pe părțile vătămate L.A.D. și F.E.K., acestea au fost aduse la N. Club de partea vătămată B.A.M.

Ca și celelalte părți vătămate, și acestea urmau să fie plătite cu același comision de 10% din valoarea consumației și lucrau ca dame de companie. Partea vătămată P.B.I. a fost racolată de martorul L.N.C. care s-a deplasat la club, împreună cu aceasta și cu martorele C.A.F., C.A.I. și C.A.

Martora C.A.I. a declarat că împreună cu partea vătămată au fost așezate la o masă cu mai mulți clienți bărbați. Unul dintre aceștia Ie-a propus celor două minore să întrețină relații sexuale cu el într-un separeu din club. Martora C.A.I. a refuzat propunerea clientului respectiv și a arătat că ulterior acesta s-a retras într-un separeu timp de aproximativ jumate de oră cu partea vătămată. Chiar dacă partea vătămată P.B.I. neagă consumarea vreunui raport sexual în incinta separeului, este evident atât aspectul că scopul deplasării în acea locație a fost tocmai întreținerea de raporturi sexuale (întregul comportament al clienților încă de la masa din primul separeu fiind sugestiv în acest sens, întrucât aceștia le propuseseră fetelor să îi însoțească la hotel și ulterior într-o vacanță la schi), cât și implicarea inculpatei în calitate de patroană a clubului în activitatea de intermediere de relații de acest gen între fete și clienți (în acest sens fiind declarațiile martorelor C.A. și C.A.F. care au arătat că au întrebat insistent despre partea vătămată P.B.I., spunându-li-se că aceasta este „ocupată” și nu poate pleca din club momentan.

Chiar dacă la plecarea din club inculpata i-a înmânat părții vătămate P.B.I. o carte de vizită, cerânduri să mai revină, aceasta a refuzat să se angajeze ca damă de companie, aceasta fiind singura deplasarea la club pe durata programului de funcționare de la orele serii.

Partea vătămată majoră C.I.C. a fost prezentată inculpatei de către martorul J.L.

Partea vătămată C.I.C. a lucrat ca damă de companie timp de aproximativ un an, până în aprilie 2006, în tot acest timp ea a întreținut plații sexuale contra cost, cu mai mulți bărbați la îndemnul și potrivit aranjamentelor făcute de către inculpata H.N.

Martora C.R.V. a arătat că în vara anului 2004, inculpata H.N. a publicat un anunț în Piața de la A la Z, privind angajarea de dame de companie. Martora C.R.V., în vârstă de 26 de ani a răspuns anunțului, contactând-o pe inculpata H.N., care i-a cerut să se prezinte la club. C.R.V. a discutat inițiat cu martora C.S., angajată în calitate de barman-ospătar, care i-a comunicat că în cazul în care va fi angajată urmează să țină companie clienților din bar, că va fi plătită procentual din consumația pe care o va face cu clientul și că este interzis să practice relații sexuale cu clientul în incinta clubului.

Potrivit declarațiilor date de martora C.R.V. în fața instanței de judecată, aceasta a consimțit în mod liber la întreținerea de relații sexuale contra unor sume de bani și că și-a păstrat clientela și îndeletnicirile chiar și în prezent.

Martora a confirmat aspectul că inculpata H.N. nu doar că avea la cunoștință despre natura relațiilor dintre fete și clienți, dar le și încuraja și le intermedia, unele dintre fete vorbind chiar despre faptul că inculpata și-ar reține un comision din aceste aranjamente, fără ca martora să cunoască date certe în această privință.

Martora S.O.L. în cursul anului 2004, a aflat de la martora S.M., despre faptul că ar putea să se angajeze la N. Club, un club privat, unde putea să câștige bani din consumații făcute cu clienții.

Martora S.O.L. a acceptat, la insistențele inculpatei, să întrețină relații sexuale cu mai mulți dintre clienții prezentați de către aceasta ulterior aflând că inculpata percepea de la clienți sume mai mari de bani, în jur de 300 euro, pentru a le trimite fete cu care să întrețină relații sexuale.

Și pentru martorele C.N.S. și B.A.M. inculpata a intermediat întâlniri cu diferiți bărbați, în restaurante din Cluj și chiar la hoteluri, unde acestea erau trimise uneori împreună cu tinerele care erau victime ale traficului de persoane.

Instanța a mai reținut că, deși prin rechizitoriu se reține că și în privința martorei S.D.M. inculpata ar fi săvârșit acte specifice de proxenetism, prin recrutarea, îndemnarea sau înlesnirea practicării prostituției, instanța va înlătura acest act material din sarcina inculpatei H.N., reținând că declarațiile părților vătămate minore, ale martorelor majore, ale martorei S.D.M. însăși, dar și procesele-verbale de redare a conținutului convorbirilor telefonice purtate între inculpată și această martoră conturează existența unei relații de prietenie și colaborare între cele două pe linia recomandării de clienți și respectiv a convocării fetelor la diverse ieșiri cu aceștia, nicidecum o relație de subordonare care să justifice concluzia unui ascendent al inculpatei care să poată fi încadrat acțiunilor specifice laturii obiective ale infracțiunii prevăzută de art. 329 C. pen.

Sub aspectul încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpata H.N., instanța de fond a reținut în esență că:

Tinerele racolate aveau o doză mare de naivitate astfel că inculpata reușea să câștige inițial încrederea fetelor, dezvoltând o relație apropiată cu fiecare dintre ele (atmosfera de la club fiind caracterizată de martora C.S. ca una „de familie”), context în care afla elemente personale de la aceasta, pe care apoi le folosea pentru a obține supunerea victimei. De asemenea, inculpata a acționat pentru a crea victimelor un sentiment de recunoștință și atașament, profitând de faptul că multe dintre acestea aveau probleme personale, suferind diferite forme de abuz în familie, sau aveau greutăți financiare.

Astfel, dobândind autoritatea asupra acestora, inculpata le cerea tinerelor să iasă cu clienții pentru a întreține relații sexuale, contra cost, utilizând diferite argumente în funcție de vulnerabilitățile identificate ale fetelor:prezentarea unui câștig material atractiv și facil, sau, după caz, prin inducerea unor sentimente de vinovăție, folosindu-se de recunoștința victimelor pentru a le condiționa emoțional (solicitându-le fetelor să nu o dezamăgească, să facă asta pentru ea, „eu te-am ajutat, iar tu îmi întorci spatele”, „mă bazez pe tine”) sau chiar de teamă (făcând referire la comportamentul violent al clienților, sau recurgând la tehnici de șantaj, a ceda solicitărilor de a întreține relații sexuale pentru a nu fi acuzate de furtul unor obiecte personale ale clienților).

Din actele dosarului s-a mai reținut faptul că inculpata H.N. a obținut foloase materiale din activitatea de prostituție, atât în mod direct, primind comisioane de la bărbați, cât și indirect, prin prețurile încasate de la clienții care frecventau barul, prețuri care includeau și contravaloarea serviciilor sexuale, fiind exagerat de mari în comparație cu cele practicate în alte localuri.

Pe baza acestor considerații preliminare, instanța a reținut în drept că, fapta inculpatei H.N. care, în perioada 2004-2006, în baza unei rezoluții infracționale unice, prin abuz de autoritate, împreună cu martorul L.N.C. sau prin intermediul fetelor angajate ca dame de companie, Ie-a recrutat, respectiv Ie-a primit pe părțile vătămate B.A.M., C.V., L.A.D., P.B.I., F.E.K. și C.A.M., toate minore, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției sau alte forme de exploatare sexuală, precum și prin îndeplinirea de munci și servicii cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate sau securitate, întrunește dementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu privire la cererea de schimbare de încadrare juridică formulată de apărătorul inculpatei H.N. la termenul de judecată de la data de 13 martie 2012, din infracțiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanța a reținut că aceasta este neîntemeiată, și a fost respinsă ca atare.

Astfel, contrar aprecierilor formulate de inculpată în apărare, dispozițiile deciziei nr. 16/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii nu sunt aplicabile în cauză, acestea privind distincția dintre infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 și infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen. Or, distincțiile esențiale făcute în considerentele și dispozitivul deciziei enunțate cu privire la cele două infracțiuni [și care se referă la utilizarea sau nu a vreuneia dintre formele de constrângere enumerate la art. 12 alin. (1) din Legea specială, respectiv amenințare, violență, răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau prin alte forme de constrângere ori profitând de imposibilitatea acelei persoane de a-și exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane la săvârșirea actelor de recrutare, traficare, îndemnare, înlesnire sau tragere de foloase din actele de prostituție] nu sunt aplicabile și în privința infracțiunii de trafic de minori, întrucât textul de incriminare al acestei din urmă infracțiuni nu impune și cerința săvârșirii actelor specifice laturii obiective prin vreo formă de constrângere din cele enunțate la art. 12 din Legea nr. 678/2001, fiind necesară și suficientă starea de minoritate a victimei pentru a atrage încadrarea juridică la art. 13 din același act normativ.

Astfel cum în mod just a subliniat și reprezentanta Ministerului Public, până la apariția Legii 678/2001 în cazul în care actele materiale enumerate la art. 329 C. pen., erau comise față de un minor, fapta de proxenetism dobândea un caracter mai grav și în consecință era sancționată mai sever, în condițiile art. 329 alin. (3) C. pen. Însă, după apariția Legii nr. 678/2001, potrivit principiului că specialul derogă de la general, ori de câte ori faptele enumerate la art. 329 alin. (1) sau (2) sunt săvârșite față de un minor, încadrarea juridică va fi cea dată de art. 13 din Legea nr. 678/2001, sfera de aplicare a dispozițiilor art. 329 C. pen., fiind astfel restrânsă semnificativ.

Fapta inculpatei H.N., care în perioada anilor 2005-2006 a recrutat-o pe partea vătămată C.I.C. prin intermediul martorilor J.L. și Z.T. și a primit-o pe aceasta, folosind ulterior diferite forme de constrângere (prin crearea unei dependențe financiare, prin manipularea prin șantaj și respectiv prin crearea unui sentiment de vinovăție, folosindu-se de recunoștința victimei pentru a o condiționa emoționai) în vederea exploatării acesteia prin obligarea la practicarea prostituției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001.

Sub acest aspect, instanța a admis cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatei, din infracțiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., în infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, reținând în acest scop că declarațiile amănunțite date de partea vătămată C.I.C. în fața instanței și prin care aceasta explică formele de manipulare și constrângere la care a fost supusă de inculpată sunt credibile și se coroborează, ca mod de operare, cu declarațiile date de părțile vătămate minore, dar și de martora C.S., care în fața instanței a arătat în mod explicit că a asistat la discuții purtate de inculpată cu fetele din local, prin care aceasta folosea argumente de ordin financiar sau apela la șantaj sentimental pentru a obține acordul acestora să presteze relații sexuale contra cost.

Spre deosebire de situația martorei C.R.V. care audiată fiind nemijlocit de instanță a arătat în mod expres că a acționat potrivit propriei sale voințe liber exprimate atunci când a consimțit la acte de prostituție și a martorelor S.O.L. (față de situația căreia prin ordonanța din 25 ianuarie 2010 s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei din trafic de persoane în proxenetism și care neputând fi audiată în fața instanței, nu a putut furniza elemente noi de natură a justifica eventuala reținere a infracțiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001) și respectiv B.A.M. și C.N.S. (care nu au relevat elemente de natură a justifica reținerea vreunei forme de constrângere la practicarea prostituției), declarațiile părții vătămate C.I.C. din cursul cercetării judecătorești relevă o stare de fapt diferită față de cea reținută de parchet și care justifică reținerea altor forme de constrângere în înțelesul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Pe de altă parte, instanța a reținut că solicitarea reprezentantei Ministerului Public de a se reține și săvârșirea infracțiunii de proxenetism față de această partea vătămată nu este justificată, prezentările victimei acesteia la club din

proprie inițiativă fiind în fapt generate de starea de dependență financiară exploatată în fapt de inculpată.

În sfârșit, pentru argumentele expuse anterior și care se referă la lipsa indiciilor de constrângere exercitată asupra martorelor, instanța a reținut că fapta inculpatei H.N. care, în perioada 2004-2006, în baza unei rezoluții infracționale unice, Ie-a recrutat, îndemnat la practicarea prostituției pe martorele C.N.S., B.A.M., C.R.V. și S.O.L., a înlesnit și a tras de foloase de pe urma activității de prostituție a acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism, prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor care au fost aplicate inculpatei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., reținând în acest sens durata lungă de timp pe parcursul căreia s-a desfășurat activitatea infracțională (2 ani), aceasta fiind întreruptă doar de interesul crescut al organelor de poliție față de N. Club, numărul victimelor recrutate de inculpată sau în beneficiul inculpatei, conținutul concret al formelor de exploatare ale persoanei, prin obligarea la practicarea prostituției, cu violarea valorilor sociale care caracterizează la modul cel mai intim viața unei persoane; tactica de manipulare adoptată de inculpată care s-a folosit fără scrupule de studiile sale universitare în materie de psihologie pentru a obține aservirea victimelor, scopul urmărit de inculpată, acela de a obține venituri materiale considerabile din exploatarea sexuală a victimelor; poziția procesuală adoptată de inculpată, de nerecunoaștere în pofida probelor de incriminare cu scopul evitării angajării răspunderii penale, dar și circumstanțele personale ale inculpatei care nu este cunoscută cu antecedente penale, aspect care va fi valorificat ca și circumstanță atenuantă judiciară, prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și s-a preocupat de desfășurarea procesului penal, participând la toate ședințele de judecată, are un loc de muncă stabil și se bucură de sprijinul familiei legal constituite.

În egală măsură, instanța a apreciat că durata pedepselor pe care urmează să le stabilească în sarcina inculpatei trebuie privită și din perspectiva art. 52 C. pen., referitor la pedeapsă și scopul acesteia. Potrivit textului legal indicat, scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni trebuie să se realizeze nu doar pentru cel căruia i se aplică o pedeapsă care este menită să asigure constrângerea și reeducarea inculpatului (așa numita "prevenție specială"), ci și pentru ceilalți destinatari ai legii penale, care sub amenințarea cu pedeapsa prevăzută în norma penală își conformează conduita socială la exigențele acesteia (așa numita „prevenție generală”). Scopul imediat al pedepsei se realizează prin funcția de constrângere a pedepsei (care implică o privațiune de drepturi la adresa inculpatului), funcția de reeducare (care implică înlăturarea deprinderilor antisociale ale inculpatului), dar și prin funcția de exemplaritate a pedepsei, care are ca scop determinarea altor posibili subiecți de drept penal să evite săvârșirea de noi infracțiuni, datorită consecințelor la care se expun. Or, pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul definit de legiuitor în cuprinsul art. 52 C. pen., aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care în mod real îl prezintă persoana inculpatei, dar și aptitudinii acesteia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Prin urmare este stabilit cu valoare de principiu că atingerea dublului scop educativ și preventiv al pedepsei este esențial condiționată de caracterul adecvat al acesteia, revenind instanței de judecată datoria asigurării unui echilibru real între gravitatea faptei și periculozitatea infractorului, precum și durata și modalitatea de executare a sancțiunii pe de altă parte.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpata solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și în rejudecare, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie admisă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa din infracțiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., cu reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatei, reducerea cuantumului pedepselor aplicate acesteia și schimbarea modalității de executare a pedepsei rezultante, cu suspendarea condiționată, suspendarea sub supraveghere sau executarea pedepsei la locul de muncă.

În motivele de apel inculpata prin memoriul depus la dosar și susținerile orale ale celor trei apărători aleși, a arătat în esență că, instanța de fond a stabilit o greșită stare de fapt cu privire la reținerea în sarcina sa a

s

infracțiunilor de trafic de minori și trafic de persoane, făcând o apreciere incompletă sau greșită a probelor administrate în cauză, neanalizând toate probele, selectând și reținând doar părți din acesta care favorizează acuzarea și înlăturând fără motive probele care favorizează apărarea inculpatei.

Verificând sentința penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate de inculpată și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea a reținut următoarele:

Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, analizând în mod temeinic atât probele administrate în faza de urmărire penală, cât și cele administrate la cercetarea judecătorească.

Corect au fost încadrate în drept faptele comise de inculpată, întrucât acestea realizează elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 și proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) și 2 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pedepsele aplicate inculpatei au fost stabilite în limitele prevăzute de lege pentru faptele reținute în sarcina acesteia, cu reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. și reducerea pedepselor sub limita minimă prevăzută de lege, aplicându-i o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare, cu executarea acesteia în regim de detenție și interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

Solicitarea inculpatei de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa din infracțiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. este neîntemeiată, cerere care a fost formulată și la instanța de fond și care în mod întemeiat a fost respinsă.

Potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracțiunea de trafic de minori și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Până la adoptarea Legii nr. 678/2001 în situația în care actele materiale enumerate în dispozițiile art. 329 C. pen. erau comise față de un minor, fapta de proxenetism dobândea un caracter mai grav și în consecință pedeapsa era mai mare, respectiv 5 la 18 ani închisoare și interzicerea unor drepturi, însă dispozițiile art. 13 din Legea nr. 678/2001 referitoare la traficul de minori au caracter special față de prevederile art. 329 alin. (3) C. pen. astfel că aplicarea lor se impune cu prioritate, specialul primând în fața generalului.

Din declarațiile tuturor părților vătămate și a martorilor audiați în cauză rezultă că inculpata cunoștea vârsta acestora, în acest sens fiind declarațiile părților vătămate minore C.V., B.A.M., P.B.I., C.A.M., L.A.D., C.I.C. și ale martorilor C.S., C.A.F. și C.A. potrivit cărora inculpata personal sau prin angajații localului solicita actele de identitate ale părților vătămate, iar vârsta reală a părților vătămate minore rezulta implicit din modul cum arătau acestea, precum și din relațiile foarte apropiate care existau între părțile vătămate și inculpată.

Deși inculpata cunoștea vârsta reală a fiecărei părți vătămate și faptul că o parte dintre acestea erau minore, le solicita acestora să spună că sunt majore, să nege că sunt angajatele localului, iar în situația în care ar fi fost întrebate de clienții localului despre relația loc cu inculpata să afirme că sunt doar cliente ale localului.

Partea vătămată L.A.D. a arătat în declarația dată la instanța de fond că la prima deplasare la club inculpata sau angajații acesteia le solicita părților vătămate actele de identitate și că aceasta avea în perioada în care a lucrat la localul inculpatei vârsta de 17 ani. La fel V., E., T. și B.A.M. erau minore.

Potrivit declarației părții vătămate C.V., aceasta și partea vătămată C.A.M. i-au precizat inculpatei că au vârsta de doar 15 ani la prima întâlnire cu aceasta.

Din declarațiile martorilor C.S. și C.A.F. și C.A. rezultă că pe perioada funcționării clubului, acesta a fost frecventat de cea. 10 fete dintre care unele erau minore, respectiv B., E., A., V. etc. și care întrețineau relații sexuale cu clienții localului selectați de inculpată, care avea cunoștință de vârsta părților vătămate.

Față de cele de mai sus Curtea a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatei din infracțiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. așa cum solicită inculpata prin motivele de apel.

A constatat neîntemeiată susținerea inculpatei referitoare ia faptul că instanța de fond în mod greșit a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa din infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen. în infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 referitor la partea vătămată C.I.C.

Din declarația părții vătămate C.I.C. dată la instanța de fond rezultă că atât aceasta cât și părțile vătămate minore V., E., A. au fost obligate de inculpată să întrețină relații sexuale cu diverse persoane, iar sumele de bani pentru aceste prestații erau încasate de inculpată.

Partea vătămată a mai arătat că niciodată nu a mers să întrețină relații sexuale cu vreun client din proprie inițiativă, ci doar la solicitarea inculpatei, care reușea să o convingă prin diverse mijloace, respectiv că va primi o sumă importantă de bani sau că persoana respectivă o va ajuta în altă privință, iar dacă spunea că refuză, inculpata preciza că a vorbit deja cu clientul, că nu mai poate să dea înapoi și chiar îi era frică părții vătămate să o refuze pe inculpată, întrucât A. într-o împrejurare a refuzat-o pe aceasta , însă inculpata a traumatizat-o pe partea vătămată.

Martora C.S. arată că inculpata le obliga pe părțile vătămate să întrețină relații sexuale cu diverși clienți, inclusiv pe partea vătămată C.I.C. profitând de situația financiară a acestora sau le șantaja pe motiv că anterior au fost ajutate de inculpată.

Curtea a apreciat neîntemeiată și critica inculpatei din motivele de apel referitoare la faptul că instanța de fond a reținut aceeași stare de fapt cu privire la toate infracțiunile reținute în sarcina sa, fără o delimitare a stării de fapt, deoarece instanța de fond în considerentele sentinței penale atacate cu apel în prezenta cauză, a arătat în concret cu privire la fiecare infracțiune starea de fapt, respectiv la infracțiunea de trafic de minori, care dintre părțile vătămate sunt minore și modalitatea în care inculpata Ie-a obligat pe acestea să întrețină relații sexuale cu diverși clienți, a arătat în concret că inculpata avea cunoștință despre faptul că o parte dintre părțile vătămate erau minore, așa cum s-a arătat și în motivarea apelului promovat de inculpată.

Referitor la infracțiunea de trafic de persoane, instanța de fond a precizat modalitatea în care a acționat inculpata, obligând pe părțile vătămate să întrețină relații sexuale cu diverse persoane, profitând de starea materială a părților vătămate sau prin șantajarea acestora pe motiv că anterior au fost ajutate de inculpată.

Cu privire la infracțiunea de proxenetism, s-a reținut această infracțiunea față de părțile vătămate care au consimțit de bună voie să întrețină relații sexuale cu clienții localului, infracțiune necontestată de inculpată.

Curtea a apreciat neîntemeiată și solicitarea inculpatei de a se reține și alte circumstanțe atenuante în favoarea acesteia, față de circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. cu reducerea pedepselor sub limita stabilită de instanța de fond și schimbarea modalității de executare a pedepsei, cu suspendare condiționată, suspendare sub supraveghere sau executare la locul de muncă.

În ceea ce privesc dispozițiile art. 74 lit. b) C. pen., Curtea a constatat că acestea nu pot fi reținute în cauză, întrucât inculpata a fost obligată la plata unor despăgubiri civile față de părțile vătămate și care nu au fost achitate până în prezent iar în ceea ce privesc dispozițiile art. 74 lit. c) C. pen. inculpata nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa.

Referitor la cuantumul pedepsei aplicate inculpatei, Curtea a apreciat că instanța de fond a realizat o corectă individualizare.

Astfel, potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui Cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrai, subiectiv, ci din contră, acesta trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei însemnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea cestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei , atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Din analiza acestui text de lege, precum și a elementelor ce caracterizează persoana inculpatei, se reține că aceasta nu a mai comis fapte penale, are studii superioare, a recunoscut o parte din activitatea infracțională, respectiv infracțiunea de proxenetism, iar pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare cu executarea în regim de detenție, este în măsură să contribuie la reeducarea acesteia.

Împotriva deciziei penale nr,183/A din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj a declarat recurs inculpata H.N. criticând hotărârea atacată pentru netemeinicie.

În motivele de recurs formulate în scris și expuse pe larg în ședință publică, apărătorul ales al inculpatei a arătat în esență că față de inculpată se impunea a fi reținute și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 72 lit. c) C. pen. și, pe cale de consecință, în raport de acestea și de circumstanțele personale ale inculpatei să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei sau executarea pedepsei la locul de muncă.

Față de criticile formulate de inculpata H.N. circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpata se face vinovată de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurenta inculpată nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță instanța de fond și instanța de prim control judiciar au făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalității acesteia.

Individualizarea pedepselor privește deopotrivă stabilirea și aplicarea acestora dar și adaptarea în funcție de gradul de pericol social al faptei și de periculozitatea și persoana făptuitorului.

Pedeapsa, pe lângă funcția de constrângere, îndeplinește și un rol, educativ, de exemplaritate și de reeducare a infractorului, fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Funcția de exemplaritate a pedepsei nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul sau minimul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracțiune, astfel încât în procesul de individualizare a pedepsei trebuie avute în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Circumstanțele atenuante sunt fapte sau împrejurări prevăzute de lege sau lăsate la aprecierea instanței care, deși nu înlătură caracterul penal al faptei, relevă un pericol social redus al acesteia sau o periculozitate redusă a făptuitorului și care permit judecătorului să aplice o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege.

Individualizarea pedepselor trebuie să respecte principiul proporționalității pedepsei cu natura și gradul de pericol social al faptei săvârșite, avându-se în vedere drepturile și libertățile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracțiunii.

Conform art. 72 alin. (1) C. pen., „La stabilirea și aplicare a pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui Cod, de limitele de pedeapsă fixat în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.”

Art. 74 C. pen. cuprinde împrejurări de fapt care raportate la cauza pendinte, pot dobândi prin aprecierea instanței valențe atenuante. Recunoașterea unor date și împrejurări ale realității ca circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în vedere de instanță reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită în concret, satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.

Față de critica formulată de recurenta inculpată referitor la faptul că instanța de fond și instanța de prim control judiciar, în mod nejustificat nu au reținut și circumstanțele prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată având în vedere faptul că inculpata nu a recunoscut învinuirile ce i se aduc, iar faptul că aceasta s-a prezentat la toate termenele de judecată nu poate fi reținut ca și circumstanțe atenuante.

Prezentarea părților în fața instanței de judecată ca manifestare a principiului liberului acces la justiție, reprezintă o atitudine de normalitate, inculpata înțelegând să uzeze de drepturile sale procesuale și să se prezinte astfel la efectuarea tuturor actelor procesuale și nu poate fi apreciată decât ca o atitudine de diligentă față de propria persoană în urmărirea unui interes propriu.

În speță, Înalta Curte constată că, față de prevederile art. 76 C. pen., instanța de fond a dat maximă eficiență circumstanțelor atenuante reținute toate pedepsele aplicate fiind stabilite sub minimul special prevăzut de lege.

Instanța de judecată însă nu poate să facă abstracție de faptul că toate infracțiunile au fost săvârșite în formă continuată, fiind realizat un concurs real de infracțiuni.

Ținând cont de circumstanțele personale ale inculpatei, instanța de fond și instanța de prim control judiciar nu au aplicat nici un spor în virtutea prevederilor art. 42 raportat la art. 34 C. pen. astfel că, nu se poate reține poziția exprimată de inculpată în recurs în sensul că instanța a aplicat legea doar în litera nu și în spiritul acesteia.

Față de susținerea referitoare la cercetarea inculpatei în stare de libertate, Înalta Curte constată că acest fapt nu poate să aibă precădere asupra modalității de executare a pedepsei.

Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, orice făptuitor se bucură de prezumția de nevinovăție. În raport de circumstanțele cauzei, gravitatea faptelor precum și pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl poate prezenta făptuitorul, instanța poate aprecia asupra reținerii, după caz arestării acestuia sau cercetarea în stare de libertate.

Faptul că instanța a considerat în mod corect că nu sunt întrunite condițiile necesare pentru luarea măsurii arestării preventive nu are nicio relevanță asupra aprecierii cu privire la modalitatea în care va fi executată pedeapsa aplicată inculpatei în condițiile în care este găsită vinovată.

Din întregul material probator reiese implicarea inculpatei în activitatea infracțională fie direct fie indirect, aceasta în calitate de patron al barului cunoscând aspectele legate de vârsta fetelor angajate, relațiile acestora cu clienții barului, relații care în mare măsură erau intermediate de către inculpată.

Față de aspectele menționate, având în vedere gravitatea faptelor pentru care a fost găsită vinovată inculpata, perioada lungă de timp pe parcursul căreia s-a derulat activitatea infracțională, instanța de fond a dispus în mod corect executarea pedepsei în regim de detenție, sentință care de altfel a fost menținută și de instanța de prim control judiciar.

Așa fiind, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul formulat de inculpata H.N. împotriva deciziei, penale nr. 183/A din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata sumei de 850 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata H.N. împotriva deciziei penale nr. 183/A din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 850 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales și a sumei de câte 200 RON, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți vătămate B.A.M. și C.V. și intimata parte civilă C.I.C., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2013.