ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 997/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea precizată, înregistrată la

Tribunalul Caraș-Severin sub nr. 1993/115/2010, reclamantul P.A. în

contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei Dognecea, Primarul Comunei Dognecea

și Secretarul Comunei Dognecea, a solicitat anularea următoarelor acte

administrative: raportul de evaluare a performanțelor profesionale individuale

ale funcționarilor publici, înregistrat la 29 ianuarie 2010; dispoziția de

eliberare din funcția publică de execuție de referent grad profesional

asistent, din data de 17 februarie 2010 emisă de Primarul Comunei Dognecea.

Prin Sentința civilă

nr. 406 din 1 septembrie 2010, Tribunalul Caraș-Severin a respins excepția de

nelegalitate a dispoziției din 17 februarie 2010 și a raportului de evaluare

din 29 ianuarie 2010, a admis excepția de inadmisibilitate a cererii de

ordonanță președințială, a admis excepția lipsei procedurii prealabile, a

respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de către reclamantul P.A. în

contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei Dognecea, Primarul Comunei Dognecea

și Secretarul Comunei Dognecea.

Prin Decizia civilă

nr. 498 din 31 martie 2011 pronunțată în Dosar nr. 1993/115/2010 Curtea de Apel

Timișoara a respins recursul declarat de recurentul P.A. împotriva Sentinței

civile nr. 406 din 1 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în

Dosar nr. 1993/115/2010 în contradictoriu cu intimații Primăria comunei

Dognecea, Primarul Comunei Dognecea și Secretarul Comunei Dognecea și a obligat

recurentul la plata către intimatul Primarul Comunei Dognecea a cheltuielilor

de judecată în recurs în sumă de 1.000 RON.

În motivare s-a

reținut că prin acțiunea introductivă, reclamantul P.A. a solicitat anularea

raportului de evaluare a performanțelor profesionale individuale înregistrat la

29 ianuarie 2010, precum și a dispoziției de eliberare din funcția publică de

execuție din 17 februarie 2010 emisă de Primarul Comunei Dognecea.

În fața primei

instanțe, reclamantul a invocat și excepția de nelegalitate a raportului de

evaluare și a dispoziției de încetare a raportului de serviciu, iar instanța de

fond a respins excepția astfel invocată, Curtea reținând așa cum a constatat și

instanța de fond, că obiectul excepției de nelegalitate îl constituie actele

administrative ce fac și obiectul acțiunii în anulare, iar din interpretarea

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă că excepția de nelegalitate

reprezintă un mijloc de apărare prin care o parte dintr-un proces poate invoca

nelegalitatea actului administrativ pe care partea adversă și-a întemeiat

pretențiile.

Referitor la excepția

neîndeplinirii procedurii prealabile reținută de instanța de fond, Curtea a

constatat că prin dispoziția din 17 februarie 2010 emisă de Primarul Comunei

Dognecea, s-a dispus încetarea raportului de serviciu prin eliberarea

reclamantului din funcția publică deținută, reținându-se obținerea de către

acesta a calificativului "nesatisfăcător" la evaluarea performanțelor

profesionale, în baza art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, în

varianta în vigoare la data emiterii dispoziției.

În speță, recurentul

susține că și-a îndeplinit această obligație prin memoriul adresat Instituției

Prefectului Județului Caraș-Severin și înregistrat la 9 martie 2010, dar din

studiul acestui memoriu, Curtea a reținut că memoriul formulat nu vizează

intenția reclamantului de a ataca dispoziția de încetare a raportului de

serviciu ci se solicită Instituției Prefectului exercitarea controlului de

tutelă administrativă reglementat de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

potrivit cărora prefectul poate ataca direct în fața instanței de contencios

administrativ actele emise de autoritățile administrației publice locale dacă

le consideră nelegale, iar din această perspectivă, memoriul reclamantului are

caracterul unei petiții, astfel cum este ea definită de art. 2 din O.G. nr.

27/2002, la care instituția Prefectului a răspuns prin adresa nr. 9/16692/2011.

Memoriul astfel

formulat nu are caracterul unei plângeri prealabile întrucât de esența

plângerii prealabile este cererea persoanei ce se consideră vătămată printr-un

act administrativ de a se adresa organului emitent sau organului ierarhic

superior pentru a solicita revocarea actului astfel emis, ori în speță,

revocarea dispoziției de încetare a raportului de serviciu nu putea fi solicitată

Instituției Prefectului Județului Caraș-Severin care nu se află în raporturi

ierarhice cu autoritatea publică locală reprezentată de Primarul Comunei

Dognecea, fiind necesar a se realiza o distincție între noțiunile de

"revocare" respectiv "anulare" a unui act administrativ.

În ceea ce privește

motivul de recurs legat de anularea raportului de evaluare a performanțelor

profesionale înregistrat la 29 ianuarie 2010, Curtea a observat că acesta a

vizat perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2009, iar în urma evaluării,

reclamantul a obținut calificativul "nesatisfăcător", iar împotriva

rezultatului evaluării, reclamantul a formulat contestația reglementată de art.

120 alin. (1) din H.G. nr. 618/2004, contestație soluționată prin adresa nr.

188 din 15 februarie 2010, prin care s-a menținut calificativul acordat.

Nu au putut fi

reținute ca având relevanță juridică, nici susținerile recurentului privind

data înscrisă în raportul de evaluare, 29 ianuarie 2010, față de data de 19

ianuarie 2010, la care a fost întocmită nota scrisă, întrucât procedura

evaluării, așa cum este ea reglementată de art. 114 și urm. din H.G. nr.

611/2008, presupune completarea raportului de evaluare de către evaluator,

urmat de etapa interviului ca și etapă în care i se aduce la cunoștință funcționarului

public evaluat consemnările făcute de evaluator în raportul de evaluare, iar

dacă nu există niciun fel de comentariu sau observații asupra celor consemnate,

se va proceda la semnarea raportului de evaluare și ulterior la contrasemnarea

acestuia de către persoana îndreptățită astfel încât, rezultă că în fapt, etapa

interviului a avut loc la data de 29 ianuarie 2010, aceasta fiind data la care

s-a semnat și s-a datat raportul de evaluare de către evaluator și de către

funcționarul public evaluat, operațiuni care se efectuează în cadrul etapei

interviului, consemnarea datei de 19 ianuarie în loc de 29 ianuarie, fiind

rezultatul unei erori materiale.

În ceea ce privește

susținerea recurentului potrivit căruia dispoziția de încetare a raportului de

serviciu a fost emisă la 2 zile după soluționarea contestației împotriva

raportului de evaluare prin adresa nr. 188 din 15 februarie 2010, aspect ce i-a

îngrădit aspectul liber la justiție, Curtea a reținut că este fără relevanță

juridică întrucât art. 120 alin. (4) din H.G. nr. 611/2008, permite

funcționarului public nemulțumit de modul de soluționare al contestației să se

adreseze instanței de contencios administrativ în condițiile legii, ori în

fapt, prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul a contestat atât procedura de

evaluare, conform art. 120 alin. (4) din H.G. nr. 611/2008, cât și dispoziția

de încetare a raportului de serviciu, conform art. 106 alin. (1) din Legea nr.

188/1999, republicată, astfel încât accesul liber la justiție al reclamantului,

a fost pe deplin asigurat.

Referitor la

legalitatea desfășurării procedurii de evaluare, Curtea a reținut că în speță

au fost respectate prevederile art. 106 - 120 din H.G. nr. 611/2008, iar

calificativul final obținut de reclamant a fost acela de "nesatisfăcător",

instanța neavând abilitatea de a verifica decât aspecte legate de legalitatea

procedurilor de evaluare, iar nu pe cele privind calificativul acordat care

este atributul exclusiv al evaluatorului.

Împotriva acestei

decizii, contestatorul P.A. a formulat contestație în anulare.

În cuprinsul

contestației în anulare, contestatorul precizează că nu critică modul în care

au fost soluționate în drept chestiunile deduse judecății, declarându-se

nemulțumit doar de modul în care instanța de recurs a soluționat solicitarea

acestuia de suspendare a cauzei până la terminarea cercetării penale în cadrul

Dosarului nr. 239/P/2011. Contestatorul a apreciat că neluarea în seamă de

către instanța de recurs a dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. reprezintă o greșeală materială, justificând astfel admiterea contestației

în anulare.

Prin Decizia nr. 2658

din 9 octombrie 2012, Curtea de Apel Timișoara a respins contestația în anulare

formulată de contestatorul P.A.

Curtea a reținut că

prin Decizia civilă nr. 498 din 31 martie 2011 instanța de recurs s-a pronunțat

asupra cererii de suspendare a cauzei formulată de către contestator, reținând

în motivare că suspendarea este facultativă și, pe de altă parte, aceasta

presupune începerea urmăririi penale pentru o infracțiune care ar avea o

înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se pronunța, or, în speță,

rezultă că au fost efectuate doar cercetări penale și nu a fost dispusă

începerea urmăririi penale.

În opinia Curții,

modul în care instanța de recurs a apreciat temeinicia sau netemeinicia unei

cereri nu poate fi considerată drept "greșeală materială" în sensul

prevăzut de legiuitor în art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Împotriva Deciziei

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și

fiscal a declarat recurs P.A.

Recursul este

inadmisibil.

Înalta Curte sesizată

cu soluționarea recursului de față și procedând la verificarea acestuia a

constatat faptul că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi

arătate în continuare.

Potrivit art. 320

alin. (3) din C. proc. civ., hotărârea dată în contestația în anulare este

supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, întrucât aceasta are un

caracter accesoriu, din punct de vedere procedural, în raport de judecată

propriu-zisă, în fond sau în recurs.

În cazul de față,

contestația în anulare a fost introdusă împotriva unei decizii a curții de apel

prin care s-a judecat recursul formulat pe fondul litigiului, decizia fiind

irevocabilă, potrivit art. 377 C. proc. civ., astfel că hotărârea pronunțată în

contestație este de asemenea, irevocabilă, având în vedere prevederile art. 320

alin. (3) din C. proc. civ.

Cum contestația în

anulare a fost formulată împotriva unei decizii date în recurs, ce are caracter

irevocabil, recursul declarat împotriva hotărârii prin care a fost respinsă

această contestație este inadmisibil.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de P.A. împotriva Deciziei nr. 2658 din 9 octombrie 2012 a Curții de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2014.

Procesat de GGC - AS