ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 84/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Instituția Primarului Orașului Târgu-Neamț, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a formulat contestație împotriva Încheierii nr. VI.320 din 9 noiembrie 2010, emisă de pârâtă, solicitând modificarea încheierii, în sensul admiterii contestației înregistrate sub nr. 1132/2010 și modificării în parte a Deciziei nr. 25/2010 a Camerei de Conturi Neamț, în sensul excluderii obligației de recuperare a sumei prevăzute la pct. 17 din decizia contestată.

De asemenea, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, a solicitat reclamanta suspendarea aplicării pct. 17 din Decizia nr. 25/2010 până la data soluționării irevocabile a prezentei contestații. În motivarea acțiunii a arătat că, prin decizia contestată, emisă de Camera de Conturi Neamț sub nr. 25 din 22 iulie 2010, s-a reținut că, în mod nelegal, au fost remunerați membrii comisiilor de evaluare a ofertelor depuse pentru licitații de achiziții publice, dispunându-se recuperarea sumei de 8.800 RON. Împotriva Deciziei nr. 25/2010, reclamanta a formulat contestație în termen legal, contestație care a fost înregistrată la Camera de Conturi Neamț sub nr. 1132 din 9 august 2010 și care a fost soluționată de către Camera de Conturi a României prin Încheierea nr. VI.320 din 9 noiembrie 2010. A apreciat reclamanta că, în mod eronat, s-a reținut nelegalitatea acestor remunerații, având în vedere că O.U.G.

nr. 34/2006 sau H.G. nr. 925/2006 nu fac nicio referire la remunerarea membrilor comisiei de licitație și, aspectul cel mai important, nu interzic o asemenea remunerare a membrilor comisiilor de evaluare. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind suspendarea executării pct. 17 din Decizia nr. 25/2010, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 7051 din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiate, atât cererea de suspendare a executării pct. 17 din Decizia nr. 25/2010 a Camerei de Conturi Neamț, cât și acțiunea formulată de reclamanta Instituția Primarului Orașului Târgu-Neamț, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: În ceea ce privește cererea de suspendare, prima instanță a avut în vedere Recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 13 septembrie 1989, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, prin care s-a reținut că autoritățile administrative acționează în numeroase domenii și că activitățile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor și că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului.

În situația în care un act administrativ este contestat înaintea unei autorități jurisdicționale, iar aceasta nu s-a pronunțat cu privire la legalitatea sa, reclamantul are posibilitatea de a cere aceleiași autorități jurisdicționale sau unei alte autorități jurisdicționale competente să decidă măsuri de protecție provizorie în legătură cu actul administrativ. Asemenea măsuri pot fi acordate în special în situația în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat și în cazul în care există un argument juridic aparent valabil referitor la legalitatea actului administrativ.

Curtea de Apel București a constatat că, sub aspectul cazului bine justificat, reclamanta nu a precizat care ar fi normele de drept aparent încălcate prin dispoziția dată din decizia contestată, motivele acțiunii referindu-se exclusiv la reținerea eronată a nelegalității dreptului la remunerație stabilit în favoarea membrilor comisiilor de evaluare a ofertelor depuse pentru licitații de achiziții publice prin Dispoziția nr. 2696 din 29 decembrie 2006 a Primarului Orașului Târgu-Neamț, care nu este interzisă de lege. Nici sub aspectul pagubei iminente, Instituția Primarului nu a arătat în ce ar consta aceasta și cu atât mai puțin a adus dovezi în susținerea necesității prevenirii unei astfel de pagube.

Față de aceste împrejurări, prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 14 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, "nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici nu poate fi angajată și efectuată dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială". Totodată, în conformitate cu art. 20 alin. (1) lit. h) din lege, autoritățile administrației publice locale au responsabilitatea administrării fondurilor publice locale în condiții de eficiență. Ori, sub acest aspect, punctul de vedere al A.N.R.M.A.P. sau "principiul" că ceea ce nu este interzis este permis nu poate constitui "bază legală", în sensul Legii nr. 273/2006.

Judecătorul fondului a constatat că nici dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 și nici un alt act normativ nu prevăd vreun temei pentru remunerarea membrilor Comisiei și, în plus, dispoziția primarului, prevăzând o remunerare variabilă, practic, la discreția proiectanților care întocmesc devizul, nu sunt îndeplinite nici exigențele de eficiență în administrarea fondurilor publice locale. De asemenea, s-a apreciat ca fiind irelevant în cauză dacă dispoziția primarului prin care s-a stabilit acordarea sporului a primit sau nu aviz de nelegalitate, controlul exercitat de prefect în cadrul tutelei administrative neputând împiedica examinarea de către o instanță de judecată a legalității actului administrativ.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul Primarul Orașului Târgu-Neamț, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, a arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea eronată a dispozițiilor legale aplicabile, respectiv a prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale. A susținut că plățile către membrii comisiei de evaluare au fost efectuate cu respectarea tuturor prevederilor legale, fiind emisă o dispoziție în acest sens, prin care a fost stabilită și modalitatea de determinare a sumelor ce urmau a fi plătite. A mai arătat că această dispoziție a primarului a fost emisă în baza reglementărilor A.N.R.M.A.P.

și a fost supusă controlului de legalitate, astfel încât instanța de fond, în mod eronat, a reținut că remunerarea membrilor comisiei era la discreția proiectantului. A precizat, de asemenea, că Dispoziția nr. 2696/2006 a Primarului Orașului Târgu-Neamț nu a făcut obiectul niciunei acțiuni în fața instanțelor de judecată. Considerentele și soluția instanței de recurs. Analizând sentința atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte va admite recursul, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Obiectul acțiunii formulate în cauză îl constituie anularea în parte a Deciziei nr. 25/2010 a Camerei de Conturi a Județului Neamț, precum și a Încheierii nr. VI.320 din 9 noiembrie 2010, emisă de Curtea de Conturi a României, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul administrativ ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 și modificat prin Hotărârea nr. 135 din 16 mai 2013, publicată în M. Of. nr. 538/26.08.2013, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația". Din prevederile legale citate rezultă că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entității controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

De asemenea, potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii pronunțate de comisiile de soluționare a contestațiilor aparține instanțelor de contencios administrativ, așa cum acestea au fost indicate la pct. 223 lit. e), în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare". Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Prin urmare, potrivit dispozițiilor anterior citate din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ,

în cauză nu este incident criteriul valoric, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera litigiilor "care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora", ci criteriul poziționării autorității emitente în sistemul administrației publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităților locale și județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților publice centrale, în competența curților de apel. Față de cele arătate, cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul și, în baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Neamț, secția contencios administrativ și fiscal, în raza căruia își are sediul reclamantul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Primarul Orașului Târgu-Neamț împotriva Sentinței nr. 7051 din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Neamț, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2014. Procesat de GGC - AZ