ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 84/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 84/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

Instituția Primarului Orașului Târgu-Neamț, în contradictoriu cu pârâta Curtea

de Conturi a României, a formulat contestație împotriva Încheierii nr. VI.320

din 9 noiembrie 2010, emisă de pârâtă, solicitând modificarea încheierii, în

sensul admiterii contestației înregistrate sub nr. 1132/2010 și modificării în

parte a Deciziei nr. 25/2010 a Camerei de Conturi Neamț, în sensul excluderii

obligației de recuperare a sumei prevăzute la pct. 17 din decizia contestată.

De asemenea, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, a solicitat reclamanta

suspendarea aplicării pct. 17 din Decizia nr. 25/2010 până la data soluționării

irevocabile a prezentei contestații.

În motivarea acțiunii

a arătat că, prin decizia contestată, emisă de Camera de Conturi Neamț sub nr.

25 din 22 iulie 2010, s-a reținut că, în mod nelegal, au fost remunerați

membrii comisiilor de evaluare a ofertelor depuse pentru licitații de achiziții

publice, dispunându-se recuperarea sumei de 8.800 RON.

Împotriva Deciziei

nr. 25/2010, reclamanta a formulat contestație în termen legal, contestație

care a fost înregistrată la Camera de Conturi Neamț sub nr. 1132 din 9 august

2010 și care a fost soluționată de către Camera de Conturi a României prin

Încheierea nr. VI.320 din 9 noiembrie 2010.

A apreciat reclamanta

că, în mod eronat, s-a reținut nelegalitatea acestor remunerații, având în

vedere că O.U.G. nr. 34/2006 sau H.G. nr. 925/2006 nu fac nicio referire la

remunerarea membrilor comisiei de licitație și, aspectul cel mai important, nu

interzic o asemenea remunerare a membrilor comisiilor de evaluare.

Prin întâmpinare,

pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind

suspendarea executării pct. 17 din Decizia nr. 25/2010, iar pe fond,

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr.

7051 din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiate, atât cererea de

suspendare a executării pct. 17 din Decizia nr. 25/2010 a Camerei de Conturi

Neamț, cât și acțiunea formulată de reclamanta Instituția Primarului Orașului

Târgu-Neamț, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește

cererea de suspendare, prima instanță a avut în vedere Recomandarea nr. R(89) 8

adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 13 septembrie 1989,

referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă,

prin care s-a reținut că autoritățile administrative acționează în numeroase

domenii și că activitățile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertățile

și interesele persoanelor și că executarea imediată și integrală a actelor

administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza

persoanelor, în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea

îl impune să fie evitat, în măsura posibilului.

În situația în care

un act administrativ este contestat înaintea unei autorități jurisdicționale,

iar aceasta nu s-a pronunțat cu privire la legalitatea sa, reclamantul are

posibilitatea de a cere aceleiași autorități jurisdicționale sau unei alte

autorități jurisdicționale competente să decidă măsuri de protecție provizorie

în legătură cu actul administrativ.

Asemenea măsuri pot

fi acordate în special în situația în care executarea actului administrativ

este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat și în cazul în care

există un argument juridic aparent valabil referitor la legalitatea actului

administrativ.

Curtea de Apel

București a constatat că, sub aspectul cazului bine justificat, reclamanta nu a

precizat care ar fi normele de drept aparent încălcate prin dispoziția dată din

decizia contestată, motivele acțiunii referindu-se exclusiv la reținerea

eronată a nelegalității dreptului la remunerație stabilit în favoarea membrilor

comisiilor de evaluare a ofertelor depuse pentru licitații de achiziții publice

prin Dispoziția nr. 2696 din 29 decembrie 2006 a Primarului Orașului

Târgu-Neamț, care nu este interzisă de lege.

Nici sub aspectul

pagubei iminente, Instituția Primarului nu a arătat în ce ar consta aceasta și

cu atât mai puțin a adus dovezi în susținerea necesității prevenirii unei

astfel de pagube.

Față de aceste

împrejurări, prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei,

instanța de fond a reținut că, potrivit art. 14 alin. (3) din Legea nr.

273/2006 privind finanțele publice locale, "nicio cheltuială nu poate fi

înscrisă în buget și nici nu poate fi angajată și efectuată dacă nu există bază

legală pentru respectiva cheltuială".

Totodată, în

conformitate cu art. 20 alin. (1) lit. h) din lege, autoritățile administrației

publice locale au responsabilitatea administrării fondurilor publice locale în

condiții de eficiență.

Ori, sub acest

aspect, punctul de vedere al A.N.R.M.A.P. sau "principiul" că ceea ce

nu este interzis este permis nu poate constitui "bază legală", în

sensul Legii nr. 273/2006.

Judecătorul fondului

a constatat că nici dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 și nici un alt act normativ

nu prevăd vreun temei pentru remunerarea membrilor Comisiei și, în plus,

dispoziția primarului, prevăzând o remunerare variabilă, practic, la discreția

proiectanților care întocmesc devizul, nu sunt îndeplinite nici exigențele de

eficiență în administrarea fondurilor publice locale.

De asemenea, s-a

apreciat ca fiind irelevant în cauză dacă dispoziția primarului prin care s-a

stabilit acordarea sporului a primit sau nu aviz de nelegalitate, controlul

exercitat de prefect în cadrul tutelei administrative neputând împiedica

examinarea de către o instanță de judecată a legalității actului administrativ.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamantul Primarul Orașului Târgu-Neamț,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, a arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond a fost

pronunțată cu interpretarea eronată a dispozițiilor legale aplicabile,

respectiv a prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind

finanțele publice locale.

A susținut că plățile

către membrii comisiei de evaluare au fost efectuate cu respectarea tuturor

prevederilor legale, fiind emisă o dispoziție în acest sens, prin care a fost

stabilită și modalitatea de determinare a sumelor ce urmau a fi plătite.

A mai arătat că

această dispoziție a primarului a fost emisă în baza reglementărilor

A.N.R.M.A.P. și a fost supusă controlului de legalitate, astfel încât instanța

de fond, în mod eronat, a reținut că remunerarea membrilor comisiei era la

discreția proiectantului.

A precizat, de asemenea,

că Dispoziția nr. 2696/2006 a Primarului Orașului Târgu-Neamț nu a făcut

obiectul niciunei acțiuni în fața instanțelor de judecată.

Considerentele și

soluția instanței de recurs.

Analizând sentința

atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența

materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de

art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte va

admite recursul, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Obiectul acțiunii

formulate în cauză îl constituie anularea în parte a Deciziei nr. 25/2010 a

Camerei de Conturi a Județului Neamț, precum și a Încheierii nr. VI.320 din 9

noiembrie 2010, emisă de Curtea de Conturi a României, prin care a fost

respinsă contestația formulată împotriva deciziei.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau

normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul

administrativ ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este

actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate

instanței de contencios administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr.

130/2010 și modificat prin Hotărârea nr. 135 din 16 mai 2013, publicată în M.

Of. nr. 538/26.08.2013, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de

conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care

"suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către

Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine

obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de

Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația".

Din prevederile

legale citate rezultă că actul administrativ care produce efecte juridice,

fiind supus obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în

parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană,

este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entității

controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi considerat

ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispozițiilor art.

2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Regulamentul

menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene

ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise

de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate

poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile

Legii contenciosului administrativ.

De asemenea, potrivit

art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării

formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii pronunțate

de comisiile de soluționare a contestațiilor aparține instanțelor de contencios

administrativ, așa cum acestea au fost indicate la pct. 223 lit. e), în condițiile

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare".

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în

fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel".

Prin urmare, potrivit

dispozițiilor anterior citate din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul

comun în materia contenciosului administrativ, în cauză nu este incident

criteriul valoric, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se

încadrează în sfera litigiilor "care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora", ci

criteriul poziționării autorității emitente în sistemul administrației publice,

potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităților

locale și județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele

autorităților publice centrale, în competența curților de apel.

Față de cele arătate,

cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură

județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local,

competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ

și fiscal a tribunalului.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de

ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul

și, în baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va

trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Neamț, secția

contencios administrativ și fiscal, în raza căruia își are sediul reclamantul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Primarul Orașului Târgu-Neamț împotriva Sentinței nr. 7051 din 24

noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Neamț,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 ianuarie 2014.

Procesat

de GGC - AZ