ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 801/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 801/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, la data de 21 mai 2012, sub nr. 419/39/2012, contestatorul N.I., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Administrației și Internelor, în prezent Ministerul Afacerilor Interne, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat intimatul să-i răspundă petiției formulată la data de 18 aprilie 2012 și înaintată prin poștă la aceeași dată. Totodată a solicitat daune morale în cuantum de 20.000 RON. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 208 din 13 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava a respins cererea formulată de contestatorul N.I., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Administrației și Internelor, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că la data de 18 aprilie 2012, reclamantul a adresat intimatului o scrisoare, a enumerat în preambulul înscrisului o serie de evenimente pe care le consideră certe, iar în final a adresat o întrebare. Instanța a analizat înscrisul depus la dosar și a ajuns la concluzia că cererea reclamantului nu se circumscrie prevederilor art. 6 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 544/2001. 3. Recursul formulat de N.I. II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) din C. proc. civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 din C. proc.
civ. va admite recursul și va casa hotărârea atacată cu trimitere a cauzei la instanța competentă, Tribunalul Suceava, pentru considerentele ce urmează. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante În conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) din C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe. Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea Ministerului Afacerilor Interne să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale.
Având în vedere dispozițiile legale ce reglementează accesul la informațiile publice, respectiv dispozițiile Legii nr. 544/2001, Înalta Curte a constatat că instanța sesizată cu cererea reclamantului a soluționat cauza cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la competența materială de soluționare a cauzei. Astfel, dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 prevăd expres faptul că în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice.
Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, în temeiul art. 312 - 313 teza finală din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, ca casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul formulat de N.I. împotriva Sentinței nr. 208 din 13 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2014. Procesat de GGC - AS
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.