Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
7 noiembrie 2013

Decizia nr. 7132/2013 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2496/2012 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2496 din 6 aprilie 2012, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității acțiunii introductive de instanță și excepția de nelegalitate a art. 24 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 884/2001. Totodată, Curtea de Apel a admis acțiunea introductivă formulată de reclamanta A.P.C.R.R.C.F.A., în contradictoriu cu pârâții A.N.T.S., Guvernul României și a dispus anularea avizului din 25 februarie 2011, emis de A.N.S.T. Prin aceeași sentință, Curtea a respins cererea de intervenție formulată de intervenienta F.R.P.S.C., Staționar, Răpitori, Muscă Artificială, Pescuit Marin și Casting și a obligat pârâta și intervenienta la 2.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, a declarat recurs F.R.P.S.C., Staționar, Răpitori, Muscă Artificială, Pescuit Marin și Casting, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înainte de termenul de judecată din data de 7 noiembrie 2013, intimata-reclamant A.P.C.R.R.C.F.A. a depus o cerere prin care solicitat instanței să ia act de renunțarea la cererea de chemare în judecată. Având în vedere faptul că manifestarea de voință, în sensul renunțării la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al pății, care nu este supus cenzurii instanței de judecată, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, în temeiul dispozițiilor art. 246 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de F.R.P.S.C., Staționar, Răpitori, Muscă Artificială, Pescuit Marin și Casting și va modifica sentința atacată, în sensul că va lua act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă.

DECIDE Admite recursul declarat de F.R.P.S.C., Staționar, Răpitori, Muscă Artificială, Pescuit Marin și Casting împotriva sentinței civile nr. 2496 din 6 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că ia act de cererea intimatei-reclamante A.P.C.R.R.C.F.A. de renunțare la cererea de chemare în judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2013.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.