ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.02.2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 714/2014

HOTĂRÂRE
28.02.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 714/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin

Sentința civilă apelată, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC L.F.B.V. SRL, cu

sediul în sector 1, București, în contradictoriu cu pârâții SC D.P. SRL, cu

sediul în Sebeș, Județ Alba și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci,cu sediul

în sector 3, București, și cererea de intervenție în interes propriu formulată

de SC A. SRL.

A anulat marca națională MN 107368 - brânca

ursului depusă la înregistrare la OSIM la data de 14 august 2009 pentru

protecția claselor de produse 5, 32 și 33 și a dispus radierea acestei mărci

din Registrul Național al Mărcilor.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Tribunalul a reținut următoarele: Inițial, pârâta SC D.P. SRL a obținut

protecție pentru marca verbală Brânca ursului pentru clasa 30 potrivit clasificării

de la Nisa (Cafea, ceai, cacao și înlocuitori de cafea, orez, tapioca, sago,

faină și preparate făcute din cereale, pâine, produse de patiserie și

cofetărie, înghețată comestibilă; zahăr, miere, sirop de melasă; drojdie, praf

de copt; sare, muștar; oțet, sosuri (condimente); mirodenii; gheață) -

certificate de înregistrare nr. 68262 din 31 decembrie 2004. La acel moment,

OSIM a apreciat că nu poate fi acordată protecție acestei mărci pentru clasa 5,

însă în 2010, reținându-se că marca a dobândit distinctivitate, marca a fost

înregistrată. Astfel, potrivit certificatului de înregistrare a mărcii nr.

107368, la solicitarea pârâtei SC D.P. SRL a fost acordată protecție mărcii

verbale Brânca Ursului începând de la data de 14 august 2009, pentru clasele de

produse din Clasificarea de la Nisa: 5 (produs farmaceutic, în special

supliment alimentar; produse igienice pentru medicină; substanțe dietetice de

uz medical, alimente pentru sugari; plasturi și materiale pentru pansamente;

materiale pentru plombarea dinților și pentru mulaje dentare; dezinfectante;

produse pentru distrugerea animalelor dăunătoare; fungicide, ierbicide) 32

(suplimente alimentare sub formă de băutură; bere; ape minerale și gazoase și

alte băuturi nealcoolice; băuturi din fructe și sucuri din fructe) 33 (băuturi

alcoolice, cu excepția berii) menționându-se că "marca a fost

înregistrată, conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, cu dovada

distinctivității dobândite din utilizare înainte de înregistrare, dovadă depusă

cu adresa nr. 1010897 din 23 aprilie 2010 și 1008983 din 2 aprilie 2010".

De asemenea, la data de 9 decembrie 2011 (nr.

depozit M2011/008626), pârâta SC D.P. SRL a solicitat protejarea mărcii și

pentru clasa 31 (produse agricole, horticole, forestiere și cereale, necuprinse

în alte clase; animale vii; fructe și legume proaspete; semințe, plante și

flori naturale; alimente pentru animale; malț).

Tribunalul a reținut că denumirea

"brânca ursului" există pentru plantă mult înainte de data

înregistrării mărcii și sunt astfel incidente dispozițiile art. 5 lit. d) din

Legea nr. 84/1998 potrivit cărora: "sunt refuzate la înregistrare sau pot

fi declarate nule dacă sunt înregistrate, pentru următoarele motive absolute;

d) mărcile care sunt compuse exclusiv din senine sau din indicații, putând

servi în comerț pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinația,

valoarea, originea geografică sau timpul fabricării produsului ori prestării

serviciului sau alte caracteristici ale acestora.".

Protecția a fost acordată mărcii în considerarea

dispozițiilor art. 5 alin. (2) potrivit cărora "dispozițiile alin. (1)

lit. b) - d) nu se aplică în cazul în care, înainte de data de depozit a

cererii de înregistrare, marca a dobândit caracter distinctiv ca urmare a

folosirii".

Astfel, pe de o parte, tribunalul a constatat

că denumirea "brânca ursului" atribuită unei plante exista anterior

(fiind astfel o denumire de specie în sensul art. 5 lit. d)), iar în perioada

de relevanță (ulterior anului 2004), folosirea de către pârâtă neexclusiv,

concomitent cu alte societăți comerciale nu poate asigura dobândirea

distinctivității în sensul art. 5 alin. (2). În consecință, fără a mai aprecia

necesară analiza dispozițiilor art. 47 lit. c) din Legea nr. 84/1998,

tribunalul a admis atât cererea, cât și cererea de intervenție în interes

propriu.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta SC

D.P. SRL, în contradictoriu cu reclamanta SC L.F.B.V. SRL, și cu intervenienta

în nume propriu SC A. SRL, considerând-o nelegală și netemeinică. A solicitat

ca instanța de judecată să dispună admiterea apelului, schimbarea în tot a

hotărârii atacate și pe cale de consecință respingerea acțiunii reclamantei

prin care a solicitat anularea mărcii "Brânca ursului"; a solicitat,

de asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., să fie

obligată intimata-reclamanta să îi plătească cheltuielile de judecată

ocazionate de acest proces.

Analizând actele și lucrările dosarului,

conform art. 295 - 296 C. proc. civ., Curtea de apel a constatat că apelul

declarat de apelanta-pârâtă SC D.P. SRL este nefondat, pentru următoarele

considerente.

Acțiunea în anulare pentru motivul prevăzut

la alin. (1) lit. c) al art. 47 din Legea nr. 84/1998 poate fi introdusă

oricând în perioada de protecție a mărcii.

Termenul în care poate fi cerută anularea

înregistrării mărcii pentru motivele prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d) și

e) este de 5 ani și curge de la data înregistrării mărcii.

Înregistrarea mărcii nu poate fi anulată pe

motivul existenței unui conflict cu o marcă anterioară, dacă aceasta din urmă

nu îndeplinește condițiile de utilizare prevăzute la art. 46 alin. (1) - (3).

Dacă marca anterioară nu a fost folosită

decât pentru o parte din produsele sau serviciile pentru care marca a fost

înregistrată, înregistrarea mărcii poate fi anulată numai pentru acele produse

sau servicii pentru care marca nu a fost folosită.

S-a reținut că prima instanță a relevat

corect și legal că, pentru a fi incidente prevederile art. 5 alin. (2) este

necesar să se constate împrejurarea că denumirea înregistrată ca marcă verbală

este asociată de majoritatea consumatorilor țintă cu produsul comercializat de

titularul mărcii.

A fost apreciată ca nefondată critica

apelantei că soluția primei instanțe ar depinde exclusiv de considerentul că

simpla comercializare a produselor pe bază de brânca ursului nu este suficientă

pentru obținerea distinctivității. Prima instanță s-a referit la aceasta în

contextul în care a constatat pe baza probelor administrate că pârâta nu a

dovedit promovarea produsele din clasele în litigiu, sub marca "Brânca

Ursului" decât din anul 2007 și, în consecință, pentru perioada anterioară

acestui an a avut în vedere că pârâta dovedește doar comercializarea de

produse, nu și promovarea lor.

Motivul de apel formulat de

apelanta-intervenientă SC A. SRL în sensul că prima instanță nu s-ar fi

pronunțat pe capătul de cerere având ca obiect cheltuielile de judecată ar fi

trebuit să conducă la admiterea apelului său, deoarece acțiunea la prima

instanță s-a introdus după modificarea C. proc. civ prin Legea nr. 202/2010, la

30 ianuarie 2012.

Astfel, potrivit art. 281

2a

C.

proc. civ. "îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice

sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului,

ci numai în condițiile art. 281 - 281

2

".

În consecință, acest apel a fost respins ca

inadmisibil.

Împotriva Deciziei nr. 88A din 24 aprilie

2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a declarat

recurs intervenienta SC A. SRL care a susținut următoarele critici de

nelegalitate a hotărârii recurate.

În fapt, instanța de apel a reținut greșit

faptul că SC A. SRL ar fi cerut completarea Sentinței civile nr. 2.304 din 18

decembrie 2012, fiind astfel incidente dispozițiile art. 281

2

C.

proc. civ., fapt pentru care a respins apelul ca fiind inadmisibil.

În realitate, s-a solicitat prin calea de

atac formulată modificarea sentinței apelate, în sensul ca pârâtele să fie

obligate la plata cheltuielilor de judecată în fond, solicitând totodată și

plata cheltuielilor de judecată în apel.

Se menționează de către recurenta

intervenientă SC A. SRL că își însușește în totalitate argumentele instanței de

apel referitoare la respingerea apelului formulat de apelanta - pârâtă SC D.P.

SRL.

La dosarul cauzei societatea intervenientă SC

88A din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Analizând recursul declarat prin prisma

dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție va lua act

de renunțarea intervenientei la recursul declarat pentru considerentele ce

succed.

Dispozițiile art. 246 C. proc. civ. prevăd că

reclamanții pot să renunțe oricând la judecată, fie verbal în instanță, fie

prin cerere scrisă, această renunțare putând avea loc în tot cursul judecății,

inclusiv în fața instanțelor de recurs.

Manifestarea de voință în sensul renunțării

la judecată este un act de dispoziție, o desistare a recurentei, prin care

aceasta achiesează la hotărârea instanței de apel.

Această manifestare de dispoziție este

neîndoielnică și neechivocă, astfel că, instanța, în urma verificării

îndeplinirii condițiilor și exigențelor art. 246 C. proc. civ. va lua act de

acest act de dispoziție al intervenientei SC A. SRL.

Pentru aceste considerente, se va lua act de

declarația de renunțare la judecata recursului declarat de către intervenienta

SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 88A din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Ia act de renunțarea la judecata recursului

declarat de intervenienta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 88A din 24 aprilie

2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28

februarie 2014.

Procesat de GGC - AM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-03-19
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1916/2010
Clasificării de la Nisa. În primul rând, marca a fost înregistrată pentru produse, și nu pentru servicii. Prin urmare, pârâtul avea obligația să dovedească faptul că a utilizat marca în legătură cu respectivele produse aparținând claselor 2
ÎCCJ
0,91
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82393)
tă ca prematură. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs atât reclamanta SC Loulis cât și pârâta SC Rieni Drinks. În dezvoltarea recursului său, reclamanta a susținut, în esență, că este greșită aprecierea instanțelor privind curgerea
ÎCCJ 2005-12-12
0,91
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10466/2005
, interesul său, care produce făină sub numele O. din luna august 2002, fiind evident. În recursul său, pârâta SC R.D. SA susține că în mod greșit în apel acțiunea a fost respinsă ca prematură, în condițiile în care toate probele privind fo
ÎCCJ 2013-06-14
0,91
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3374/2013
. În privința contrafacerii, reclamanta a invocat dispozițiile art. 36 și 90 din Legea nr. 84/1998 și a susținut că pârâta aplică pe produse identice, însemne similare cu mărcile sale, de natură a produce risc de confuzie sau asociere. Inti
ÎCCJ
0,91
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1323/2015
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 14 octombrie 2011 sub nr. 66584/3/2011, reclamanta SC V.C. SRL a chemat în judecată pârâții SC A.N. SRL, O.S.I.M. și SC M.C. SRL, solicitând instanț
Sursă