ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10466/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10466/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor civile de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 6 mai
2004 pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC M.L. SA a solicitat, în
contradictoriu cu O.S.I.M., decăderea pârâtei SC R.D. SA din drepturile
conferite de marca O. nr. 36235, în privința clasei 30, pentru produsul făină.
În motivarea acțiunii, al cărei
temei în drept a fost art. 45 lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și
indicațiile geografice, s-a susținut că reclamanta produce făină cu această
marcă, iar pârâta refuză să-i dea în folosință marca O. pentru făină, pe care o
deține, dar nu a folosit-o niciodată efectiv.
După administrarea probei cu
înscrisuri și interogatorii, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a
pronunțat sentința civilă nr. 1061 din 22 decembrie 2004, prin care a respins
ca neîntemeiată acțiunea.
A reținut instanța, în esență, că
cererea pârâtei de înregistrare a mărcii O. nr. 36235 a fost admisă la
protecție la data de 18 august 2000 și a fost publicată în Buletinul Oficial de
Proprietate Intelectuală, secțiunea Mărcii nr. 4/2000, iar certificatul de
înregistrare a mărcii a fost eliberat de O.S.I.M. la data de 10 octombrie 2000,
către pârâtă.
Ca atare, nu sunt întrunite
cerințele art. 45 lit. a) din Legea nr. 84/1998 care să justifice decăderea
pârâtei din dreptul la marcă, timp de cinci ani, datorită incertitudinii în
legătură cu aproprierea mărcii până la data înregistrării mărcii în Registrul
Național al Mărcilor. Acest fapt a determinat instanța să aprecieze că lipsa de
folosință este justificată la data introducerii acțiunii.
Apelul declarat de reclamantă a fost
admis, prin decizia civilă nr. 265 din 30 iunie 2005 pronunțată de Curtea de
apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea
intelectuală. A fost schimbată în parte sentința, în sensul că acțiunea a fost
respinsă ca prematur formulată.
În motivarea deciziei, instanța de
apel, reținând drept corectă situația de fapt și interpretarea în drept a
primei instanțe, a considerat că numai după împlinirea termenului de 5 ani, ce
curge de la data publicării mărcii în Registrul Național, cererea poate fi
analizată pe fond, până atunci fiind calificată ca prematură.
Împotriva acestei decizii, în termen
legal au declarat recurs atât reclamanta SC L. cât și pârâta SC R.D.
Ambele recurente au invocat
nelegalitatea deciziei, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ.
În dezvoltarea recursului său,
reclamanta a susținut în esență că este greșită aprecierea instanțelor privind
curgerea termenului de 5 ani prevăzut de art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea
nr. 84/1998 cel mai devreme de la data înregistrării mărcii în Registrul
Național al Mărcilor, în realitate, acest termen curgând de la data obținerii
protecției de către pârâtă (8 octombrie 1996), în cel mai rău caz, de la
intrarea în vigoare a Legii nr. 84/1998 (23 iulie 1998). Ca atare se solicită
modificarea deciziei și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată,
interesul său, care produce făină sub numele O. din luna august 2002, fiind
evident.
În recursul său, pârâta SC R.D. SA
susține că în mod greșit în apel acțiunea a fost respinsă ca prematură, în
condițiile în care toate probele privind fondul litigiului fuseseră
administrate.
Cu privire la recursul reclamantei,
Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins conform art.
312 C. proc. civ, pentru următoarele considerente, care motivează deopotrivă admiterea
recursului pârâtei:
Pârâta SC R.D. SA este titulara
dreptului la marca nr. 36235 O. verbală albă pe fond albastru, dobândind
protecție pe teritoriul României pe termen de zece ani de la data de 8
octombrie 1996 pentru mai multe clase de produse și servicii, inclusiv clasa 30
(cafea, ceai, zahăr, orez, tapioca, sagou, înlocuitori de cafea, făină și
preparate făcute din cereale, pâine, miere, sirop de melasă, drojdie, praf de
copt, sare, muștar, oțet, sosuri, mirodenii, gheață).
Cererea de înregistrare, depusă la
data menționată, i-a fost aprobată pârâtei abia în anul 2000, astfel cum este
necontestat.
La data de 16 martie 2004 titulara
mărcii i-a comunicat reclamantei că prin folosirea mărcii O. săvârșește acte de
concurență neloială, sancționate atât de legislația internă, cât și de
Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale din 1983,
revizuită. Ca atare, a invitat-o pe SC M.L. SA să soluționeze pe cale amiabilă
diferendul.
În urma eșuării acestei căi de
negociere, reclamanta a promovat acțiunea de față, prin care pretinde apărarea
pe cale judiciară a dreptului său de a produce în continuare făină marca O., cu
motivarea că pârâta nu a folosit timp de 5 ani de la data acordării protecției
dreptul conferit de marcă.
Cum bine au reținut ambele instanțe,
sancțiunea decăderii din drepturile conferite de marcă (consacrată pentru prima
dată prin Legea nr. 84/1998) nu poate opera împotriva unui titular care abia în
anul 2000 a avut certitudinea acordării acestei protecții, căci contra
non
valentem non currit praescriptio
.
În tăcerea legii speciale sub
aspectul menționat, conduita pasivă a pârâtei se încadrează în limitele
prevăzute de legea generală și de principiile de drept ale exercitării unui
drept.
În limitele celor zece ani pentru
care s-a acordat protecție dreptului la marca O. pârâtei, aceasta are
libertatea de a uza de dreptul conferit, neputând fi sancționată pentru abuz.
În aplicarea art. 45 alin. (1) lit. a)
din Legea nr. 84/1998, invocat de recurenta-reclamantă, trebuie verificat dacă
cerințele acestui text sunt sau nu îndeplinite în speță, verificare pe care
pertinent și corect prima instanță a făcut-o:
Conform acestui text de lege, orice
persoană interesată poate solicita Tribunalului București, oricând în cursul
duratei de protecție a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite
de marcă dacă fără motive justificate, marca nu a făcut obiectul unei folosiri
efective pe teritoriul României într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, pentru
produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată .
Reclamanta susține că este o
asemenea persoană interesată, în sensul textului legal anterior redat, cu
motivarea că produce ea însăși făină marca O. din august 2002.
Chiar noțiunea de „persoană
interesată” este discutabilă în speță, atâta timp cât, potrivit unei
interpretării tradiționale, interesul promovării unei acțiuni în justiție
trebuie să fie, printre altele, juridic și legitim, adică în concordanță cu
legea și cu regulile de conviețuire socială.
În speță, cum a rezultat din
expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, abia după ce a fost sesizată că practică
concurență neloială, folosind o marcă al cărei titular era o altă persoană,
reclamanta și-a vădit interesul în decăderea pârâtei din dreptul de a folosi
marca.
O altă caracteristică a interesului
care se cere a fi întrunită pentru promovarea oricărei acțiuni este aceea de a
fi născut și actual. Demersul la justiție este substitutul „războiului” (
bellum
iustus quibus est necessitas
). Cum nu există „război preventiv”, nu există
nici „proces preventiv”.
Reclamanta nu are un interes născut
și actual pentru a fi protejat juridicește.
Acțiunea de față nu se poate încadra
printre cele care, prin excepție, pot fi promovate cu caracter preventiv, cum
ar fi cele prevăzute de art. 110 C. proc. civ.
Dincolo de inexistența unui interes
legitim și actual din analiza pertinentă pe care instanța de fond a făcut-o,
rezultă că nici cealaltă condiție, prevăzută de textul special al art. 45 alin.
(1) lit. a) din lege, nu este îndeplinită.
Într-adevăr, s-a demonstrat
incontestabil că nefolosirea de către pârâtă a mărcii pentru produsul făină nu
poate fi calificată ca „fără motive justificate”, pentru a atrage decăderea,
astfel cum solicită reclamanta.
Fiind realizată o judecată în fond,
în mod corect acțiunea a fost respinsă ca nefondată de către Tribunalul
București, a cărui sentință, fiind legală și temeinică, va fi păstrată în urma
respingerii recursului reclamantei și a admiterii recursului pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de SC R.D. SA comuna
Rieni, județul Bihor, împotriva deciziei civile nr. 265 din 30 iunie 2005 a
Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind
proprietatea.
Modifică decizia recurată, în sensul
că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC L. SA comuna
Pantelimon împotriva sentinței civile nr. 1061 din 22 decembrie 2004 a Tribunalului
București, secția a V-a civilă.
Respinge ca nefondat recursul
declarat de reclamanta SC L. SA Pantelimon împotriva aceleași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 12 decembrie 2005.