ÎCCJ, decizie (scj.ro #82393)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82393) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Dreptul la marcă reglementat prin Legea nr. 84/1998.
Consecințele nefolosirii mărcii
.
Cuprins
pe materii
. Dreptul de proprietate intelectuală. Dreptul la marcă
reglementat prin Legea nr. 84/1998. Consecințele nefolosirii mărcii.
Index
alfabetic.
-
Dreptul la marcă.
Legea nr. 84/1998: art. 45 alin. (1) lit. a
Dreptul de folosire a unei mărci încetează, conform art. 45 alin. (1) lit. a
din Legea nr. 85/1998, dacă, fără motive justificate, marca nu a făcut
obiectul unei folosiri într-o perioadă neîntreruptă de cinci ani. Sancțiunea
decăderii din drepturile conferite de marcă nu poate opera împotriva unui
titular care a avut certitudinea acordării protecției – în speță de 10 ani –
abia de la data admiterii înregistrării mărcii în Registrul Național al
Mărcilor, iar nu de la data cererii de obținere a protecției.
Î.C.C.J.,
Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 10466 din 12 decembrie
2005.
La 6 mai 2004 pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC
Moara Loulis SA a solicitat, în contradictoriu cu Oficiu de Stat pentru
Invenții și Mărci, decăderea pârâtei SC Rieni Drinks SA din drepturile conferite
de marca OLA nr.36235, în privința clasei 30, pentru produsul făină.
În motivarea acțiunii, al cărei temei în drept a fost art.45
lit.a din Legea nr.84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, s-a
susținut că reclamanta produce făină cu această marcă, iar pârâta refuză să-i
dea în folosință marca OLA pentru făină, pe care o deține, dar nu a folosit-o
niciodată efectiv.
Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă
nr.1061 din 22 decembrie 2004, a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Instanța a reținut, în esență, că cererea pârâtei de
înregistrare a mărcii OLA nr.36235 a fost admisă la protecție la data de 18
august 2000 și a fost publicată în Buletinul Oficial de Proprietate
Intelectuală – secțiunea Mărcii nr.4/2000, iar certificatul de înregistrare a
mărcii a fost eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci la data de
10 octombrie 2000, către pârâtă.
Ca atare, nu sunt întrunite cerințele art.45 lit.a din Legea
nr.84/1998 care să justifice decăderea pârâtei din dreptul la marcă, timp de
cinci ani, datorită incertitudinii în legătură cu aproprierea mărcii până la
data înregistrării mărcii în Registrul Național al Mărcilor. Acest fapt a
determinat instanța să aprecieze că lipsa de folosință este justificată la data
introducerii acțiunii.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis, prin decizia civilă
nr. 265 din 30 iunie 2005 pronunțată de Curtea de apel București, secția a IX-a
civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. A fost schimbată în
parte sentința, în sensul că acțiunea a fost respinsă ca prematur formulată.
În motivarea deciziei, instanța de apel, reținând drept corectă
situația de fapt și interpretarea în drept a primei instanțe, a considerat că
numai după împlinirea termenului de 5 ani, ce curge de la data publicării
mărcii în Registrul Național, cererea poate fi analizată pe fond, până atunci
fiind calificată ca prematură.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs atât reclamanta SC
Loulis cât și pârâta SC Rieni Drinks.
În dezvoltarea recursului său, reclamanta a susținut, în esență,
că este greșită aprecierea instanțelor privind curgerea termenului de 5 ani
prevăzut de art.45(1) lit.a din Legea nr.84/1998 cel mai devreme de la data
înregistrării mărcii în Registrul Național al Mărcilor; în realitate, termenul
curge de la data obținerii protecției de către pârâtă (8 octombrie 1996), în
cel mai rău caz, de la intrarea în vigoare a Legii nr.84/1998 (23 iulie 1998).
Ca atare, se solicită modificarea deciziei și pe fond admiterea acțiunii,
interesul său – care produce făină sub numele OLA din luna august 2002 – fiind
evident.
În recursul său, pârâta SC Rieni Drinks SA susține că, în apel,
în mod greșit acțiunea a fost respinsă ca prematură, în condițiile în care
toate probele privind fondul litigiului fuseseră administrate.
Cu privire la recursul reclamantei, Înalta Curte constată că
acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente,
care motivează deopotrivă, admiterea recursului pârâtei:
Pârâta SC Rieni Drinks SA este titulara dreptului la marca
nr.36235 OLA verbală albă pe fond albastru, dobândind protecție pe teritoriul
României pe termen de zece ani de la data de 8 octombrie 1996 pentru mai multe
clase de produse și servicii, inclusiv clasa 30 (cafea, ceai, zahăr, orez, tapioca,
sagou, înlocuitori de cafea, făină și preparate făcute din cereale, pâine,
miere, sirop de melasă, drojdie, praf de copt, sare, muștar, oțet, sosuri,
mirodenii, gheață).
Cererea de înregistrare, depusă la data menționată, i-a fost
aprobată pârâtei abia în anul 2000, astfel cum este necontestat.
La data de 16 martie 2004, titulara mărcii i-a comunicat
reclamantei că prin folosirea mărcii OLA săvârșește acte de concurență
neloială, sancționate atât de legislația internă, cât și de Convenția de la Paris
pentru protecția proprietății industriale din 1983, revizuită. Ca atare, a
invitat-o pe SC Moara Loulis SA să soluționeze pe cale amiabilă diferendul.
În urma eșuării acestei căi de negociere, reclamanta a promovat
acțiunea de față, prin care pretinde apărarea pe cale judiciară a dreptului său
de a produce în continuare făină marca OLA, cu motivarea că pârâta nu a folosit
timp de 5 ani de la data acordării protecției dreptul conferit de marcă.
Cum bine au reținut ambele instanțe, sancțiunea decăderii din
drepturile conferite de marcă (consacrată pentru prima dată prin Legea
nr.84/1998) nu poate opera împotriva unui titular care abia în anul 2000 a avut
certitudinea acordării acestei protecții, căci
contra non valentem non
currit praescriptio.
În tăcerea legii speciale sub aspectul menționat, conduita
pasivă a pârâtei se încadrează în limitele prevăzute de legea generală și de
principiile de drept ale exercitării unui drept.
În limitele celor zece ani pentru care s-a acordat protecție
dreptului la marca OLA pârâtei, aceasta are libertatea de a uza de dreptul
conferit, neputând fi sancționată pentru abuz.
În aplicarea art.45(1) lit.a din Legea nr.84/1998, invocat de
recurenta-reclamantă, trebuie verificat dacă cerințele acestui text sunt sau nu
îndeplinite, verificare pe care pertinent și corect prima instanță a făcut-o:
Conform acestui text de lege, orice persoană interesată poate
solicita Tribunalului București, oricând în cursul duratei de protecție a
mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marcă dacă fără
motive justificate, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe
teritoriul României într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, pentru produsele sau
serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată .
Reclamanta susține că este o asemenea persoană interesată, în
sensul textului legal anterior redat, cu motivarea că produce ea însăși făină
marca OLA din august 2002.
Chiar noțiunea de „persoană interesată” este discutabilă în
speță, atâta timp cât, potrivit unei interpretării tradiționale, interesul
promovării unei acțiuni în justiție trebuie să fie, printre altele, juridic și
legitim, adică în concordanță cu legea și cu regulile de conviețuire socială.
În speță, cum a rezultat din expunerea rezumată a lucrărilor
dosarului, abia după ce a fost sesizată că practică concurență neloială,
folosind o marcă al cărei titular era o altă persoană, reclamanta și-a vădit
interesul în decăderea pârâtei din dreptul de a folosi marca.
O altă caracteristică a interesului care se cere a fi întrunită
pentru promovarea oricărei acțiuni este aceea de a fi născut și actual.
Demersul la justiție este substitutul „războiului” (
bellum iustus quibus est
necessitas
). Cum nu există „război preventiv”, nu există nici „proces
preventiv”.
Reclamanta nu are un interes născut și actual pentru a fi
protejat juridicește.
Acțiunea de față nu se poate încadra printre cele care –
prin excepție – pot fi promovate cu caracter preventiv, cum ar fi cele
prevăzute de art.110 Cod procedură civilă.
Dincolo de inexistența unui interes legitim și actual din
analiza pertinentă pe care instanța de fond a făcut-o, rezultă că nici cealaltă
condiție, prevăzută de textul special al art.45(1) lit.a din lege, nu este
îndeplinită.
Într-adevăr, s-a demonstrat că nefolosirea de către pârâtă a mărcii
pentru produsul făină nu poate fi calificată ca „fără motive justificate”,
pentru a atrage decăderea, astfel cum solicită reclamanta.
Fiind realizată o judecată în fond, în mod corect acțiunea a fost
respinsă ca nefondată de către Tribunalul București, a cărui sentință, fiind
legală și temeinică, va fi păstrată în urma respingerii recursului reclamantei
și a admiterii recursului pârâtei.