Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.05.2014
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2168/2014

HOTĂRÂRE
13.05.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2168/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Hotărârea instanței de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A.N.V., B.M.R., C.B., C.D.F., C.C., C.D., D.M., F.G., M.M.C., M.M.I., M.A., N.M., N.S.M., N.C., P.E.R., S.I.S., S.C., S.O.L., S.D.D., T.R.S., T.R., U.R.A., B.D., C.V.G., M.I., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, M.F.P. și A.N.A.F., anularea următoarelor acte administrative: a) Normele metodologice pct. 3 alin. (7 1 ) la art. 127 C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc.; b) Caseta E „Date privind vectorul fiscal” rândul 1 „Taxa pe valoarea adăugată” din „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române (020), cod M.F.P.

14.13.01. 10.11/ 2”, din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor împreună cu lit. E) „Date privind vectorul fiscal” rândul 1 „Taxa pe valoarea adăugată” din Instrucțiunile de completare a formularului (020) din Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române din Anexa nr. 2 Ia Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor; c) Ordinul nr. 1786/2010 al președintelui A.N.A.F.

pentru aprobarea procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, precum și a modelului și conținutului unor formulare, sub aspectul incidenței acestuia asupra persoanelor care obțin venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală din desfășurarea de activități în mod dependent sau fără a avea calitatea de prestatori de servicii, cu obligarea pârâților la cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt persoane care obțin venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală. Au precizat că au fost supuși unor inspecții fiscale sau urmează să fie supuși unor inspecții fiscale, prin care A.N.A.F., verificând contractele de cesiune de drepturi de autor realizate, le impune plata de TVA aferente acestei activități.

Reclamanții au criticat demersul A.N.A.F., susținând că cesiunea de drepturi de autor nu reprezintă nici o vânzare de mărfuri, nici o prestare de servicii, ci o operațiune juridică distinctă de oricare dintre acestea. Din această perspectivă, Normele metodologice 3 alin. (7 1 ) la art. 127 C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, sunt nelegale, întrucât determină încadrarea lor ca persoane plătitoare de TVA, contrar concluziilor ce ar rezulta din interpretarea dispozițiilor art. 127 C. fisc. Cu privire la Caseta E „Date privind vectorul fiscal” rândul 1 „Taxa pe valoarea adăugată” din „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române (020), cod M.F.P.

14.13.01. 10.11/2” din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și la lit. E) „Date privind vectorul fiscal” rândul 1 „Taxa pe valoarea adăugată” din Instrucțiunile de completare a formularului (020) din Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române din Anexa nr. 2 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor, reclamanții au apreciat că instituie obligația de a se înregistra în scopuri de TVA în sarcina persoanelor care, desfășurând o activitate de creație în mod dependent, obțin/estimează că vor obține venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală într-un cuantum de 35.000 euro.

Astfel, dispozițiile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 aduc atingere dispozițiilor C. fisc., funcția lui de a pune în executare legea (deci C. fisc.) nu mai este îndeplinită, iar ordinul devine ilegal. În opinia reclamanților, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 încalcă dispozițiile C. fisc., interpretat și aplicat în lumina Directivei nr. 2006/112/CE, întrucât C. fisc., prin art. 127 și art. 153, reglementează obligația de a se înregistra în scopuri de TVA (dacă și celelalte condiții sunt îndeplinite) doar pentru persoane care desfășoară activități economice în mod independent. Astfel este încălcat dreptul reclamanților de a nu deveni persoane impozabile în scopuri de TVA și de a nu fi supuși obligației de înregistrare în scopuri de TVA, la organul fiscal competent.

Reclamanții au mai susținut că aplicarea de TVA unor contracte care au fost tratate ca fiind nepurtătoare de TVA mai mult de 6 ani de către fiscul român, în condițiile în care textul legal care permitea, cel puțin teoretic, o tratare ca operațiune purtătoare de TVA exista încă din 2004, precum și aplicarea retroactivă de TVA, cu impunerea de penalități, contravine jurisprudenței C.E.D.O. Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a arătat că la elaborarea actului contestat au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G.

nr. 561/2009, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către Ministerul Justiției, care, potrivit art. 20 alin. (7) din Regulament, „avizează proiectele de acte normative exclusiv din punct de vedere al legalității, încheind succesiunea operațiilor din etapa de avizare”. A mai argumentat că dispozițiile criticate nu cuprind vicii de nelegalitate, reclamanții fiind mai degrabă nemulțumiți de aspecte concrete care decurg din aplicarea prevederilor legale. Pârâta A.N.A.F. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, în principal, ca inadmisibila a cererii de chemare în judecată în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita anularea Ordinului președintelui A.N.A.F.

nr. 1786/2010, având în vedere faptul ca reclamanții nu au îndeplinit procedura administrativa prealabilă cu A.N.A.F., iar, pe fondul cauzei, ca nefondată a cererii de chemare în judecata formulată de către reclamanți. Pârâtul M.F.P. a formulat întâmpinare, arătând că activitățile desfășurate în mod independent, în condițiile legii, care generează venituri din profesii libere, precum și drepturile de autor și drepturile conexe, definite potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi reconsiderate ca activități dependente potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) pct. 2.1 și pct. 2.2 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

În ceea ce privește Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor, cu privire la care reclamanții au solicitat anularea Casetei E „Date privind vectorul fiscal” rândul 1 „Taxa pe valoarea adăugata” din Anexa nr. 1 și lit. E) „Date privind vectorul fiscal” rândul 1 „Taxa pe valoarea adăugată” din Anexa nr. 2, a arătat ca acesta a fost emis în baza dispozițiilor art. 196 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc.

fisc., potrivit cărora „Formularele necesare și instrucțiunile de utilizare a acestora privind administrarea creanțelor fiscale se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice” și reprezintă aprobarea modelului și conținutului formularelor indicate la art. 1, Instrucțiunile de completare a acestor formulare, caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare și de arhivare a acestora și categoriile de obligații fiscale de declarare care se înscriu in vectorul fiscal. A mai arătat că legislația în domeniul TVA este în total consens cu acquis-ul comunitar în materie, iar în ceea ce privește operațiunile constând în cesiuni de drepturi de autor, acestea sunt operațiuni impozabile in sensul TVA, daca sunt desfășurate în condițiile menționate.

În cauză au formulat cerere de intervenție numiții B.M.V., B.D., P.C.M., G.A.Y. și P.M.E., motivele de fapt și de drept invocate fiind identice cu cele prezentate de reclamanți în cuprinsul cererii de chemare în judecată. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3277 din 16 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea Ordinului președintelui A.N.A.F. nr. 1786/2010, și, în consecință, a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a Ordinului președintelui A.N.A.F. nr. 1786/2010. A admis în parte acțiunea și cererile de intervenție formulate de A.N.V., B.M.R., C.B., C.D.F., C.C., C.D., D.M., F.G., M.M.C., M.M.I., M.A., N.M., N.S.M., N.C., P.E.R., S.I.S., S.C., S.O.L., S.D.D., T.R.S., T.R., U.R.A., B.D., C.V.G., M.I., B.M.V., B.D., P.C.M., G.A.Y.

și P.M.E. și, în consecință, a anulat Normele metodologice pct. 3 alin. (7 1 ) la art. 127 C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu publicarea prezentei sentințe, după rămânerea irevocabilă, în Monitorul Oficial al României, Partea I, în temeiul dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. A respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect anularea Casetei E „Date privind vectorul fiscal” rândul 1 TVA din „Declarația de înregistrare fiscală/Declarația de mențiuni pentru persoane fizice române”(020) și a lit. E) „Date privind vectorul fiscal rândul 1 TVA din Instrucțiunile de completare a formularului (020), din Anexele nr. 1 și nr. 2 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007.

A obligat pârâtul Guvernul României la plata, către fiecare dintre reclamanți și intervenienți, a sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, proporțional cu pretențiile admise. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat, mai întâi, că reclamanții și intervenienții au formulat plângere prealabilă numai cu privire la două dintre cele trei acte administrative contestate, respectiv numai cu privire la Normele metodologice pct. 3 alin. (7 1 ) la art. 127 C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., precum și la Caseta E „Date privind vectorul fiscal” rândul 1 „Taxa pe valoarea adăugată” din „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române (020), cod M.F.P.

14.13.01. 10.11/2”, din Anexa 1 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor împreună cu lit. E) „Date privind vectorul fiscal” rândul 1 „Taxa pe valoarea adăugată” din Instrucțiunile de completare a formularului (020) din Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române din Anexa nr. 2 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor, iar nu și cu privire la Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 1786/2010, act administrativ distinct de normele metodologice contestate, cu o existență de sine stătătoare, a cărui legalitate nu depinde de legalitatea alin. (7 1 ) al pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a art. 127 C. fisc.

În continuare, examinând Normele metodologice 3 alin. (7 1 ) la art. 127 C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, instanța fondului a reținut că, p otrivit art. 127 alin. (1) C. fisc., Titlul VI intitulat Taxa pe valoarea adăugată, una dintre condițiile care trebuie îndeplinite în mod obligatoriu pentru ca o persoană să devină impozabilă în scopuri de TVA este aceea de a desfășura o activitate în mod independent, cu precizarea că legiuitorul nu face distincție în funcție de natura activității desfășurate, acest criteriu fiind aplicabil în cazul oricărui tip de activitate care poate fi calificată, în concret, ca fiind desfășurată de o manieră dependentă sau independentă, în raport de prevederile art. 127 alin. (3). Curtea a constatat că prevederea alin. (7 1 ) pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a art. 127 C. fisc., aprobate prin H.G.

nr. 44/2004, prevedere introdusă prin H.G. nr. 791/2010 este nelegală din următoarele motive: - adaugă la lege, în sensul că modifică indirect art. 7 C. fisc., extinzând sfera de aplicare a acestuia și la Titlul VI consacrat reglementării taxei pe valoarea adăugată, contrar dispoziției exprese care exceptează acest titlu de la aplicare, încălcând principiul ierarhiei actelor normative și principiul legalității actelor administrative; - contrazice prevederile art. 127 C. fisc., întrucât prin norma de trimitere la art. 7 din același act normativ, astfel cum este interpretată de pct. 1 din normele metodologice exclude posibilitatea ca o activitate care presupune obținerea de venituri din drepturi de autor să poată fi considerată ca fiind exercitată de o manieră dependentă, deși prevederea legală pe care o pune în aplicare permite calificarea ca fiind dependentă sau independentă a oricărei activități, inclusiv a celei care presupune valorificarea drepturilor de autor.

În ceea ce privește vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale reclamanților și intervenienților, aceasta este evidentă, întrucât potrivit art. 127 C. fisc. care transpune fidel prevederile art. 9 și art. 10 din Directiva 2006/112/CE, aceștia nu ar putea fi considerați automat plătitori de TVA în virtutea faptului că desfășoară o activitate care presupune obținerea de venituri din drepturi de autor ci numai în măsura în care activitatea ar fi desfășurată de o manieră independentă. Prima instanță a respins însă criticile reclamanților și intervenienților în legătură cu modalitatea de desfășurare a controalelor fiscale la care au fost supuși, cu modalitatea de interpretare a legislației de către organele fiscale, cu aplicarea retroactivă a TVA sau a modului de tratare, din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, a cesiunii drepturilor de autor ca prestare de servicii, cu arătarea că acestea exced obiectului prezentei acțiuni.

A mai arătat că analizarea contractelor în baza cărora își desfășoară activitatea reclamanții și intervenienții, pentru a stabili dacă aceștia acționează într-o manieră dependentă sau independentă și, prin urmare, dacă sunt sau nu sunt persoane impozabile în scopuri de TVA nu se poate face în acest cadru procesual, ci numai într-un eventual proces în care aceștia contestă actele administrativ-fiscale prin care au fost obligați la plata de TVA. Prin urmare, potrivit C. fisc., în condițiile în care reclamanții și intervenienții ar desfășura o activitate care presupune obținerea de venituri din drepturi de autor de o manieră dependentă, în baza unui raport juridic care creează un raport angajator/angajat în ceea ce privește condițiile de muncă, remunerarea sau alte obligații ale angajatorului, aceștia nu ar fi considerați persoane impozabile în scopuri de TVA.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea Casetei E „Date privind vectorul fiscal” rândul 1 TVA din „Declarația de înregistrare fiscală/Declarația de mențiuni pentru persoane fizice române”(020) și a lit. E) „Date privind vectorul fiscal rândul 1 TVA din Instrucțiunile de completare a formularului (020), din Anexele nr. 1 și nr. 2 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007, Curtea a reținut că aceste formulare nu instituie obligații fiscale în sarcina contribuabililor, înregistrarea acestora în scopuri de TVA realizându-se numai în măsura în care calitatea de persoană impozabilă este stabilită potrivit prevederilor C. fisc. Or, stabilirea calității de persoană impozabilă în scopuri de TVA, nu se determină pe baza acestor formulare ci prin aplicarea criteriilor prevăzute de C. fisc., obligația de înregistrare existând numai în condițiile în care, potrivit legii, s-a stabilit această calitate.

Din aceste considerente, formularele aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 nu sunt apte, prin ele însele, să producă vreo vătămare drepturilor și intereselor legitime ale reclamanților și intervenienților, întrucât obligația de înregistrare în scopuri de TVA există numai în măsura în care aceștia au, potrivit legii, calitatea de persoane impozabile în scopuri de TVA. Cererea de recurs formulată de reclamanți Împotriva sentinței civile nr. 3277 din 16 mai 2012 au declarat recurs atât reclamanții A.N.V., B.M.R., C.B., C.D.F., C.C., C.D., D.M., F.G., M.M.C., M.M.I., M.A., N.M., N.S.M., N.C., P.E.R., S.I.S., S.C., S.O.L., S.D.D., T.R.S., T.R., U.R.A., B.D., C.V.G., M.I., intervenienții B.M.V., B.D., P.C.M., G.A.Y.

și P.M.E., cât și pârâții Guvernul României și M.F.P. În recursul declarat de reclamanții A.N.V., B.M.R., C.B., C.D.F., C.C., C.D., D.M., F.G., M.M.C., M.M.I., M.A., N.M., N.S.M., N.C., P.E.R., S.I.S., S.C., S.O.L., S.D.D., T.R.S., T.R., U.R.A., B.D., C.V.G., M.I., cât și intervenienții B.M.V., B.D., P.C.M., G.A.Y. și P.M.E. s-a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată și a cererilor de intervenție și a anulării Ordinului nr. 1786/2010 al președintelui A.N.A.F. și a Casetei E „Date privind vectorul fiscal” rândul 1 „Taxa pe valoarea adăugată” din „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române (020), cod M.F.P.

14.13.01.10.11/2”, din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor împreună cu lit. E) „Date privind vectorul fiscal” rândul 1 „Taxa pe valoarea adăugată” din Instrucțiunile de completare a formularului (020) din Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române din Anexa nr. 2 Ia Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor. Recurenții au argumentat, mai întâi, că Ordinul nr. 1786/2010 are caracter de accesorialitate în raport de celelalte dispoziții legale contestate, iar împrejurarea că, în prezent, Ordinul președintelui A.N.A.F.

nr. 1876/2010 este abrogat nu lipsește de interes recursul, în condițiile în care acest act normativ era în vigoare la data înregistrării reclamanților în scopuri de TVA și a fundamentat acțiunile organelor fiscale de înregistrare din oficiu a unora dintre aceștia și s-a apreciat că este nelegală și netemeinică soluția instanței de fond de respingere a capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. 1786/2010 ca inadmisibil. În continuare, au arătat că, prin modul de redactare a formularelor de declarații, potrivit casetei E „Date privind vectorul fiscal” rândul 1 „Taxa pe valoarea adăugată” din „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române (020), cod M.F.P.

14.13.01.10.11/2”, din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007, se extinde în mod evident sfera de aplicare a obligației de înregistrare în scopuri de TVA. Au mai susținut că instanța de fond nu a avut în vedere în motivare sau a respins în mod neîntemeiat, argumentele recurenților privind nelegala interpretare a legislației de către organele fiscale, încălcarea principiului securității raporturilor juridice, impunerea unei taxe nu pe valoarea adăugată ci pe valoarea totală și caracterul abuziv al taxei astfel impuse. S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile nr. 3277 din 16 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și a cererilor de intervenție și al anulării Ordinului președintelui A.N.A.F.

nr. 1786/2010, a Casetei E - Date privind vectorul fiscal rândul 1 „Taxa pe valoare adăugată” din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 și a lit. E) „Date privind vectorul fiscal” rândul 1 „Taxa pe valoarea adăugată” din Instrucțiunile de completare a formularului (020) din Declarația de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoanele fizice române din Anexa nr. 2 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor. În recursul declarat de pârâtul Guvernul României s-a solicitat casarea hotărârii recurate și respingerea, pe fond, a acțiunii, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ. S-a susținut că actul normativ contestat a fost adoptat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 561/2009, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către Ministerul Justiției, care, potrivit art. 20 alin. (7) din Regulament, „avizează proiectele de acte normative exclusiv din punct de vedere al legalității, încheind succesiunea operațiilor din etapa de avizare”, fiind avizat favorabil de Consiliul Legislativ cu avizul din 30 iulie 2010 și de Consiliul Economic și Social cu avizul din 2 august 2010. S-a arătat că deși norma de la parag.

al II-lea al pct. 1 din Normele metodologice date în aplicarea art. 7 alin. (1) prevede că activitățile desfășurate în mod independent, în condițiile legii, care generează venituri din profesii libere, precum și drepturile de autor și drepturile conexe, definite potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi reconsiderate ca activități dependente potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) pct. 2.1 și pct. 2.2 C. fisc., apreciază că în cazul în care raportul juridic în baza căruia se desfășoară activitatea nu reflectă conținutul economic al acestuia, aceste activități pot fi reconsiderate ca activități dependente.

Astfel, în ceea ce privește tratamentul fiscal din punct de vedere al TVA aplicabil activităților desfășurate de persoanele fizice, consideră că se impune o analiză de la caz la caz în funcție de natura economică a activităților efectiv realizate, de modul de desfășurare efectivă a acestora, precum și de prevederile contractuale, pentru a determina dacă persoanele fizice sunt sau nu persoane impozabile ce acționează ca atare în sensul legislației în domeniul TVA. Cu privire la modul de tratare din punct de vedere al taxei pe valoare adăugată a cesiunii drepturilor de autor ca prestare de servicii, recurentul a arătat că art. 129 alin. (1) C. fisc. reprezintă transpunerea fidelă în legislația națională a prevederilor art. 24 alin. (1) din Directiva TVA, iar operațiunile constând în cesiuni de drepturi de autor sunt impozabile în sensul TVA, dacă sunt desfășurate în condițiile art. 126 și art. 126 C. fisc.

În recursul declarat de pârâtul M.F.P. s-a solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată și a cererilor de intervenție, ca neîntemeiate, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul a rezumat contextul adoptării normelor criticate, istoricul și conținutul dispozițiilor legislației fiscale, incidente în speță, și a arătat că începând din data de 1 iulie 2010, criteriile prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 2.1 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., conform cărora o activitate poate fi considerată dependentă, sunt aplicabile și în cazul tratamentului din punct de vedere al TVA, pentru a determina dacă o persoană acționează sau nu de o manieră independentă.

Cu toate acestea, a arătat că, în cazul în care raportul juridic în baza căruia se desfășoară activitatea, nu reflectă conținutul economic al acestuia, activitățile pot fi reconsiderate ca activități dependente; astfel, orice persoană care îndeplinește cel puțin unul din criteriile prevăzute de art. 7 alin. (1) pct. 2.1 C. fisc. vor fi considerate că nu acționează de o manieră independentă din perspectiva TVA. S-a apreciat că deși norma de la parag.

al II-lea al pct. 1 din Normele metodologice date în aplicarea art. 7 alin. (1) prevede că activitățile desfășurate în mod independent în condițiile legii, care guvernează venituri din profesii libere, precum drepturile de autor și drepturile conexe definite potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996 nu pot fi considerate ca activități dependente potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) pct. 2.1 și pct. 2.2 C. fisc., în cazul în care raportul juridic în baza căruia se desfășoară activitatea nu reflectă conținutul economic al acestuia, aceste activități pot fi reconsiderate la activitățile dependente. În aceste condiții, aprecierile instanței de fond privind nelegalitatea dispozițiilor criticate din Normele metodologice sunt nefondate.

Hotărârea instanței de recurs Referitor la recursul declarat de Guvernul României, Înalta Curte constată că înainte de termenul de judecată stabilit pentru soluționarea cauzei la data de 13 mai 2014, recurentul a depus la dosarul cauzei, la data de 6 septembrie 2012, o cerere de retragere a recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 3277 din 16 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 9092/2/2011. Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al societății recurente, care nu este supus cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil. În raport de dispozițiile art. 246 alin. (1) C. proc.

civ. potrivit cărora „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință publică, fie prin cerere scrisă”, Înalta Curte va lua act de cererea de renunțare la judecata recursului formulat în prezenta cauză de către Guvernul României. Analizând recursurile formulate de reclamanți și intervenienți și de către pârâtul M.F.P., în raport și de cadrul legal aplicabil, Curtea va respinge recursurile declarate pentru următoarele considerente: I. Recursul declarat de reclamanți și intervenienți nu este fondat Unul dintre capetele de cerere ale acțiunii adresate instanței de fond de către reclamanți și ale cererilor de intervenție a fost cel referitor la anularea Ordinului nr. 1786/2010 al președintelui A.N.A.F..

Instanța de fond a admis excepția inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile și a constatat că pentru acest capăt de cerere nu a fost formulată plângerea prealabilă de către reclamanți și nici de către intervenienți. Așa cum a reținut și instanța de fond, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră caracterul obligatoriu al procedurii prealabile administrative și este o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, un fine de neprimire a acesteia. Prin urmare, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea în tot sau în parte a acestuia.

În cauză, nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile în ceea ce privește anularea Ordinului președintelui A.N.A.F. nr. 1786/2010 și de aceea, în mod legal a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii referitor la acest capăt de cerere. În motivele de recurs reclamanții și intervenienții nici nu susțin că ar fi formulat plângere prealabilă cu privire la acest ordin ci au susținut că există o legătură de accesorialitate între prevederile legale contestate [Normele metodologice pct. 3 alin. (7 1 ) la art. 127 C. fisc.] și Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 1786/2010. Indiferent dacă există legătură de accesorialitate sau nu între normele legale contestate și Ordinul președintelui A.N.A.F.

nr. 1786/2010, față de prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, era obligatorie îndeplinirea procedurii prealabile și cu privire la Ordinul nr. 1786/2010, mai ales că ordinul a fost emis de președintele A.N.A.F., iar Normele metodologice au fost adoptate prin hotărâre de Guvern. Pentru că recurenții nu au făcut dovada respectării prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, soluția instanței de fond este legală și temeinică în privința excepției inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile. Referitor la criticile din motivele de recurs ce vizează faptul că instanța de fond nu a avut în vedere la motivarea sau a respins unele argumente ale reclamanților și intervenienților, acestea nu vor fi analizate în raport de soluția pronunțată de instanța de fond, aceea de admitere în parte a acțiunilor și cererilor de intervenție în privința anulării Normelor metodologice pct. 3 alin. (7 1 ) la art. 127 C. fisc., aprobate prin H.G.

nr. 44/2004. În ceea ce privește criticile din motivele de recurs cu privire la respingerea capătului de cerere privind anularea formularelor de înregistrare fiscală, se constată că acestea sunt nefondate. Chiar recurenții au recunoscut că Ordinul nr. 262/2007 nu are ca scop să definească criteriile pentru calificarea unei persoane ca fiind impozabilă în scopuri de TVA. Așa cum s-a arătat și de către instanța de fond, prin aceste formulare nu sunt instituite obligații fiscale în sarcina contribuabililor, iar persoanele au obligația să se înregistreze în scopuri de TVA numai în măsura în care desfășoară o activitate care nu le conferă calitatea de persoană impozabilă și astfel nu pot fi vătămate drepturile și interesele legitime ale recurenților.

II. Recursul declarat de pârâtul M.F.P. este nefondat. S-a solicitat instanței de fond să dispună anularea pct. 3 alin. (7 1 ) din Normele metodologice de aplicare a art. 127 C. fisc., astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 791/2010. Conform art. 127 alin. (3) Cod fiscal: „Nu acționează de o manieră independentă angajații sau oricare alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte instrumente juridice care creează un raport angajator/angajat în ceea ce privește condițiile de muncă, remunerare sau alte obligații ale angajatorului”. Textul pct. 3 alin. (7 1 ) din Normele metodologice prevede că: „În sensul art. 127 alin. (3) C. fisc., se consideră că nu acționează de o manieră independentă persoane care desfășoară activitate dependentă, potrivit art. 7 C. fisc.”.

Tot în Normele metodologice de aplicare a art. 7 C. fisc. se prevede expres că „O activitate poate fi reconsiderată potrivit criteriilor prevăzute de art. 7 alin. (1) pct. 2.1 C. fisc., ca activitate dependentă, în cazul în care raportul juridic în baza căruia se desfășoară activitatea nu reflectă conținutul economic al acestuia. Activitățile desfășurate în mod independent, în condițiile legii, care generează venituri din profesii liberale, precum drepturile de autor și drepturile conexe definite în prevederile Legii nr. 8/1996, nu pot fi reconsiderate ca activități dependente potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) pct. 2.1 și pct. 2.2 C. fisc.”. Din interpretarea acestor texte, rezultă că soluția instanței de fond nu este greșită, așa cum susține recurentul, pentru că, deși s-a prevăzut expres că definițiile din art. 7 C. fisc.

nu se aplică Titlului VI referitor la TVA, prin Normele metodologice de aplicare a art. 127 ce se referă la TVA, se face trimitere tocmai la definițiile date de art. 7 C. fisc. și astfel este extinsă sfera de aplicare a art. 7 și la normele legale referitoare la TVA. În același timp, prin textul din Normele metodologice contestate în cauză, se încalcă art. 127 C. fisc., deoarece făcând trimitere la art. 7 C. fisc., astfel cum este interpretat de pct. 1 din Norme, nu se mai dă posibilitatea ca activitatea prin care sunt obținute venituri din drepturile de autor să poată fi considerate ca fiind una desfășurată de o manieră dependentă, deși textul de lege dă posibilitatea ca această calificare a activităților ca dependente sau independente, să poată fi făcută inclusiv pentru activitățile ce presupun valorificarea drepturilor de autor.

În consecință, în raport de cele mai sus menționate și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile recurenților-reclamanți și intimați și al pârâtului M.F.P. vor fi respinse ca nefondate.

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanții A.N.V., B.M.R., C.B., C.D.F., C.C., C.D., D.M., F.G., M.M.C., M.M.I., M.A., N.M., N.S.M., N.C., P.E.R., S.I.S., S.C., S.O.L., S.D.D., T.R.S., T.R., U.R.A., B.D., C.V.G., M.I., de pârâții Guvernul României, M.F.P. și de intervenienții B.M.V., B.D., P.C.M., G.A.Y. și P.M.E., precum și recursul declarat de pârâtul M.F.P. împotriva sentinței civile nr. 3277 din 16 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Ia act de renunțarea pârâtului Guvernul României la judecata recursului declarat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-05-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2977/2012
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclaman
ÎCCJ 2020-07-30
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4046/2020
t, intrucat obligațiile fiscale prevăzute la pct. 2 din decizia de soluționare au fost desființate și, în consecință, aceste obligații nu mai constituie creanțe în sarcina contribuabilului. Dispoziția din decizia de soluționare referitoare
ÎCCJ 2016-11-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3029/2016
cereri. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2491 din 26 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A
ÎCCJ 2019-05-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2793/2019
ne în original. 2. Pârâta Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București, prin recursul formulat, arată următoarele: În ceea ce privește solicitările reclamantului de la punctele 1, 2 și 3, menționează că acesta a formulat, în c
ÎCCJ 2020-06-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2681/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, la data de 01.10.2014, reclamanții S.C.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă