ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2168/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2168/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Hotărârea instanței de fond

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, reclamanții A.N.V., B.M.R., C.B., C.D.F., C.C., C.D., D.M., F.G., M.M.C.,

M.M.I., M.A., N.M., N.S.M., N.C., P.E.R., S.I.S., S.C., S.O.L., S.D.D., T.R.S.,

T.R., U.R.A., B.D., C.V.G., M.I., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul

României, M.F.P. și A.N.A.F., anularea următoarelor acte administrative:

a) Normele metodologice

pct. 3 alin. (7

1

) la art. 127 C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004

pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind

C. fisc.;

b) Caseta E „Date privind

vectorul fiscal” rândul 1 „Taxa pe valoarea adăugată” din „Declarație de înregistrare

fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române (020), cod M.F.P. 14.13.01.

10.11/ 2”, din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007

pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor împreună

cu lit. E) „Date privind vectorul fiscal” rândul 1 „Taxa pe valoarea adăugată” din

Instrucțiunile de completare a formularului (020) din Declarație de înregistrare

fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române din Anexa nr. 2 Ia

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor

de înregistrare fiscală a contribuabililor;

c) Ordinul nr. 1786/2010

al președintelui A.N.A.F. pentru aprobarea procedurii de modificare, din oficiu,

a vectorului fiscal cu privire la TVA, precum și a modelului și conținutului unor

formulare, sub aspectul incidenței acestuia asupra persoanelor care obțin venituri

din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală din desfășurarea de activități

în mod dependent sau fără a avea calitatea de prestatori de servicii, cu obligarea

pârâților la cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că sunt persoane care obțin venituri din valorificarea drepturilor

de proprietate intelectuală.

Au precizat că au fost

supuși unor inspecții fiscale sau urmează să fie supuși unor inspecții fiscale,

prin care A.N.A.F., verificând contractele de cesiune de drepturi de autor realizate,

le impune plata de TVA aferente acestei activități.

Reclamanții au criticat

demersul A.N.A.F., susținând că cesiunea de drepturi de autor nu reprezintă nici

o vânzare de mărfuri, nici o prestare de servicii, ci o operațiune juridică distinctă

de oricare dintre acestea.

Din această perspectivă,

Normele metodologice 3 alin. (7

1

) la art. 127 C. fisc., aprobate prin

H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, sunt nelegale, întrucât

determină încadrarea lor ca persoane plătitoare de TVA, contrar concluziilor ce

ar rezulta din interpretarea dispozițiilor art. 127 C. fisc.

Cu privire la Caseta E

„Date privind vectorul fiscal” rândul 1 „Taxa pe valoarea adăugată” din „Declarație

de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române (020),

cod M.F.P. 14.13.01. 10.11/2” din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului finanțelor

publice nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor

și la lit. E) „Date privind vectorul fiscal” rândul 1 „Taxa pe valoarea adăugată”

din Instrucțiunile de completare a formularului (020) din Declarație de înregistrare

fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române din Anexa nr. 2 la

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor

de înregistrare fiscală a contribuabililor, reclamanții au apreciat că instituie

obligația de a se înregistra în scopuri de TVA în sarcina persoanelor care, desfășurând

o activitate de creație în mod dependent, obțin/estimează că vor obține venituri

din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală într-un cuantum de 35.000

euro.

Astfel, dispozițiile Ordinului

ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 aduc atingere dispozițiilor C.

fisc., funcția lui de a pune în executare legea (deci C. fisc.) nu mai este îndeplinită,

iar ordinul devine ilegal.

În opinia reclamanților,

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 încalcă dispozițiile C.

fisc., interpretat și aplicat în lumina Directivei nr. 2006/112/CE, întrucât C.

fisc., prin art. 127 și art. 153, reglementează obligația de a se înregistra în

scopuri de TVA (dacă și celelalte condiții sunt îndeplinite) doar pentru persoane

care desfășoară activități economice în mod independent.

Astfel este încălcat dreptul

reclamanților de a nu deveni persoane impozabile în scopuri de TVA și de a nu fi

supuși obligației de înregistrare în scopuri de TVA, la organul fiscal competent.

Reclamanții au mai susținut

că aplicarea de TVA unor contracte care au fost tratate ca fiind nepurtătoare de

TVA mai mult de 6 ani de către fiscul român, în condițiile în care textul legal

care permitea, cel puțin teoretic, o tratare ca operațiune purtătoare de TVA exista

încă din 2004, precum și aplicarea retroactivă de TVA, cu impunerea de penalități,

contravine jurisprudenței C.E.D.O.

Pârâtul Guvernul României

a formulat întâmpinare, prin care a arătat că la elaborarea actului contestat au

fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și cele cuprinse în Regulamentul

privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare

Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 561/2009, proiectul actului administrativ fiind

avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către

Ministerul Justiției, care, potrivit art. 20 alin. (7) din Regulament, „avizează

proiectele de acte normative exclusiv din punct de vedere al legalității, încheind

succesiunea operațiilor din etapa de avizare”.

A mai argumentat că dispozițiile

criticate nu cuprind vicii de nelegalitate, reclamanții fiind mai degrabă nemulțumiți

de aspecte concrete care decurg din aplicarea prevederilor legale.

Pârâta A.N.A.F. a formulat

întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, în principal, ca inadmisibila a

cererii de chemare în judecată în ceea ce privește capătul de cerere prin care se

solicita anularea Ordinului președintelui A.N.A.F. nr. 1786/2010, având în vedere

faptul ca reclamanții nu au îndeplinit procedura administrativa prealabilă cu A.N.A.F.,

iar, pe fondul cauzei, ca nefondată a cererii de chemare în judecata formulată de

către reclamanți.

Pârâtul M.F.P. a formulat

întâmpinare, arătând că activitățile desfășurate în mod independent, în condițiile

legii, care generează venituri din profesii libere, precum și drepturile de autor

și drepturile conexe, definite potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor

și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi reconsiderate

ca activități dependente potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) pct. 2.1 și pct.

2.2 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

În ceea ce privește Ordinul

ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor de înregistrare

fiscală a contribuabililor, cu privire la care reclamanții au solicitat anularea

Casetei E „Date privind vectorul fiscal” rândul 1 „Taxa pe valoarea adăugata” din

Anexa nr. 1 și lit. E) „Date privind vectorul fiscal” rândul 1 „Taxa pe valoarea

adăugată” din Anexa nr. 2, a arătat ca acesta a fost emis în baza dispozițiilor

art. 196 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., potrivit cărora

„Formularele necesare și instrucțiunile de utilizare a acestora privind administrarea

creanțelor fiscale se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice” și reprezintă

aprobarea modelului și conținutului formularelor indicate la art. 1, Instrucțiunile

de completare a acestor formulare, caracteristicile de tipărire, modul de difuzare,

de utilizare și de arhivare a acestora și categoriile de obligații fiscale de declarare

care se înscriu in vectorul fiscal.

A mai arătat că legislația

în domeniul TVA este în total consens cu acquis-ul comunitar în materie, iar în

ceea ce privește operațiunile constând în cesiuni de drepturi de autor, acestea

sunt operațiuni impozabile in sensul TVA, daca sunt desfășurate în condițiile menționate.

În cauză au formulat cerere

de intervenție numiții B.M.V., B.D., P.C.M., G.A.Y. și P.M.E., motivele de fapt

și de drept invocate fiind identice cu cele prezentate de reclamanți în cuprinsul

cererii de chemare în judecată.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 3277 din 16 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere

având ca obiect anularea Ordinului președintelui A.N.A.F. nr. 1786/2010, și, în

consecință, a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a Ordinului președintelui

A.N.A.F. nr. 1786/2010.

A admis în parte acțiunea

și cererile de intervenție formulate de A.N.V., B.M.R., C.B., C.D.F., C.C., C.D.,

D.M., F.G., M.M.C., M.M.I., M.A., N.M., N.S.M., N.C., P.E.R., S.I.S., S.C., S.O.L.,

S.D.D., T.R.S., T.R., U.R.A., B.D., C.V.G., M.I., B.M.V., B.D., P.C.M., G.A.Y. și

P.M.E. și, în consecință, a anulat Normele metodologice pct. 3 alin. (7

1

)

la art. 127 C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu publicarea prezentei sentințe,

după rămânerea irevocabilă, în Monitorul Oficial al României, Partea I, în temeiul

dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

A respins ca neîntemeiat

capătul de cerere având ca obiect anularea Casetei E „Date privind vectorul fiscal”

rândul 1 TVA din „Declarația de înregistrare fiscală/Declarația de mențiuni pentru

persoane fizice române”(020) și a lit. E) „Date privind vectorul fiscal rândul 1

TVA din Instrucțiunile de completare a formularului (020), din Anexele nr. 1 și

nr. 2 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007.

A obligat pârâtul Guvernul

României la plata, către fiecare dintre reclamanți și intervenienți, a sumei de

700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, proporțional cu pretențiile admise.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a constatat, mai întâi, că reclamanții și intervenienții au formulat

plângere prealabilă numai cu privire la două dintre cele trei acte administrative

contestate, respectiv numai cu privire la Normele metodologice pct. 3 alin. (7

1

)

la art. 127 C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice

de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., precum și la Caseta E „Date privind

vectorul fiscal” rândul 1 „Taxa pe valoarea adăugată” din „Declarație de înregistrare

fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române (020), cod M.F.P. 14.13.01.

10.11/2”, din Anexa 1 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 pentru

aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor împreună cu

lit. E) „Date privind vectorul fiscal” rândul 1 „Taxa pe valoarea adăugată” din

Instrucțiunile de completare a formularului (020) din Declarație de înregistrare

fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române din Anexa nr. 2 la

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor

de înregistrare fiscală a contribuabililor, iar nu și cu privire la Ordinul președintelui

A.N.A.F. nr. 1786/2010, act administrativ distinct de normele metodologice contestate,

cu o existență de sine stătătoare, a cărui legalitate nu depinde de legalitatea

alin. (7

1

) al pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a art. 127

C. fisc.

În continuare, examinând

Normele metodologice 3 alin. (7

1

) la art. 127 C. fisc., aprobate prin

H.G. nr. 44/2004, instanța fondului a reținut că, p

otrivit art. 127

alin. (1) C. fisc., Titlul VI intitulat Taxa pe valoarea adăugată, una dintre condițiile

care trebuie îndeplinite în mod obligatoriu pentru ca o persoană să devină impozabilă

în scopuri de TVA este aceea de a desfășura o activitate în mod independent, cu

precizarea că legiuitorul nu face distincție în funcție de natura activității desfășurate,

acest criteriu fiind aplicabil în cazul oricărui tip de activitate care poate fi

calificată, în concret, ca fiind desfășurată de o manieră dependentă sau independentă,

în raport de prevederile art. 127 alin. (3).

Curtea a constatat că

prevederea alin. (7

1

) pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a

art. 127 C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, prevedere introdusă prin H.G.

nr. 791/2010 este nelegală din următoarele motive:

- adaugă la lege, în sensul

că modifică indirect art. 7 C. fisc., extinzând sfera de aplicare a acestuia și

la Titlul VI consacrat reglementării taxei pe valoarea adăugată, contrar dispoziției

exprese care exceptează acest titlu de la aplicare, încălcând principiul ierarhiei

actelor normative și principiul legalității actelor administrative;

- contrazice prevederile

art. 127 C. fisc., întrucât prin norma de trimitere la art. 7 din același act normativ,

astfel cum este interpretată de pct. 1 din normele metodologice exclude posibilitatea

ca o activitate care presupune obținerea de venituri din drepturi de autor să poată

fi considerată ca fiind exercitată de o manieră dependentă, deși prevederea legală

pe care o pune în aplicare permite calificarea ca fiind dependentă sau independentă

a oricărei activități, inclusiv a celei care presupune valorificarea drepturilor

de autor.

În ceea ce privește vătămarea

drepturilor și intereselor legitime ale reclamanților și intervenienților, aceasta

este evidentă, întrucât potrivit art. 127 C. fisc. care transpune fidel prevederile

art. 9 și art. 10 din Directiva 2006/112/CE, aceștia nu ar putea fi considerați

automat plătitori de TVA în virtutea faptului că desfășoară o activitate care presupune

obținerea de venituri din drepturi de autor ci numai în măsura în care activitatea

ar fi desfășurată de o manieră independentă.

Prima instanță a respins

însă criticile reclamanților și intervenienților în legătură cu modalitatea de desfășurare

a controalelor fiscale la care au fost supuși, cu modalitatea de interpretare a

legislației de către organele fiscale, cu aplicarea retroactivă a TVA sau a modului

de tratare, din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, a cesiunii drepturilor

de autor ca prestare de servicii, cu arătarea că acestea exced obiectului prezentei

acțiuni.

A mai arătat că analizarea

contractelor în baza cărora își desfășoară activitatea reclamanții și intervenienții,

pentru a stabili dacă aceștia acționează într-o manieră dependentă sau independentă

și, prin urmare, dacă sunt sau nu sunt persoane impozabile în scopuri de TVA nu

se poate face în acest cadru procesual, ci numai într-un eventual proces în care

aceștia contestă actele administrativ-fiscale prin care au fost obligați la plata

de TVA.

Prin urmare, potrivit

C. fisc., în condițiile în care reclamanții și intervenienții ar desfășura o activitate

care

presupune

obținerea de venituri din drepturi de autor de o manieră dependentă, în baza unui

raport juridic care creează un raport angajator/angajat în ceea ce privește condițiile

de muncă, remunerarea sau alte obligații ale angajatorului, aceștia nu ar fi considerați

persoane impozabile în scopuri de TVA.

În ceea ce privește capătul

de cerere având ca obiect anularea Casetei E „Date privind vectorul fiscal” rândul

1 TVA din „Declarația de înregistrare fiscală/Declarația de mențiuni pentru persoane

fizice române”(020) și a lit. E) „Date privind vectorul fiscal rândul 1 TVA din

Instrucțiunile de completare a formularului (020), din Anexele nr. 1 și nr. 2 la

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007, Curtea a reținut că aceste

formulare nu instituie obligații fiscale în sarcina contribuabililor, înregistrarea

acestora în scopuri de TVA realizându-se numai în măsura în care calitatea de persoană

impozabilă este stabilită potrivit prevederilor C. fisc.

Or, stabilirea calității

de persoană impozabilă în scopuri de TVA, nu se determină pe baza acestor formulare

ci prin aplicarea criteriilor prevăzute de C. fisc., obligația de înregistrare existând

numai în condițiile în care, potrivit legii, s-a stabilit această calitate.

Din aceste considerente,

formularele aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 nu

sunt apte, prin ele însele, să producă vreo vătămare drepturilor și intereselor

legitime ale reclamanților și intervenienților, întrucât obligația de înregistrare

în scopuri de TVA există numai în măsura în care aceștia au, potrivit legii, calitatea

de persoane impozabile în scopuri de TVA.

Cererea de recurs formulată

de reclamanți

Împotriva sentinței civile

nr. 3277 din 16 mai 2012 au declarat recurs atât reclamanții A.N.V., B.M.R., C.B.,

C.D.F., C.C., C.D., D.M., F.G., M.M.C., M.M.I., M.A., N.M., N.S.M., N.C., P.E.R.,

S.I.S., S.C., S.O.L., S.D.D., T.R.S., T.R., U.R.A., B.D., C.V.G., M.I., intervenienții

B.M.V., B.D., P.C.M., G.A.Y. și P.M.E., cât și pârâții Guvernul României și M.F.P.

În recursul declarat de

reclamanții A.N.V., B.M.R., C.B., C.D.F., C.C., C.D., D.M., F.G., M.M.C., M.M.I.,

M.A., N.M., N.S.M., N.C., P.E.R., S.I.S., S.C., S.O.L., S.D.D., T.R.S., T.R., U.R.A.,

B.D., C.V.G., M.I., cât și intervenienții B.M.V., B.D., P.C.M., G.A.Y. și P.M.E.

s-a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii în totalitate

a cererii de chemare în judecată și a cererilor de intervenție și a anulării Ordinului

nr. 1786/2010 al președintelui A.N.A.F. și a Casetei E „Date privind vectorul fiscal”

rândul 1 „Taxa pe valoarea adăugată” din „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație

de mențiuni pentru persoane fizice române (020), cod M.F.P. 14.13.01.10.11/2”, din

Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 pentru aprobarea

formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor împreună cu lit. E) „Date

privind vectorul fiscal” rândul 1 „Taxa pe valoarea adăugată” din Instrucțiunile

de completare a formularului (020) din Declarație de înregistrare fiscală/Declarație

de mențiuni pentru persoane fizice române din Anexa nr. 2 Ia Ordinul ministrului

finanțelor publice nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală

a contribuabililor.

Recurenții au argumentat,

mai întâi, că Ordinul nr. 1786/2010 are caracter de accesorialitate în raport de

celelalte dispoziții legale contestate, iar împrejurarea că, în prezent, Ordinul

președintelui A.N.A.F. nr. 1876/2010 este abrogat nu lipsește de interes recursul,

în condițiile în care acest act normativ era în vigoare la data înregistrării reclamanților

în scopuri de TVA și a fundamentat acțiunile organelor fiscale de înregistrare din

oficiu a unora dintre aceștia și s-a apreciat că este nelegală și netemeinică soluția

instanței de fond de respingere a capătului de cerere privind anularea Ordinului

nr. 1786/2010 ca inadmisibil.

În continuare, au arătat

că, prin modul de redactare a formularelor de declarații, potrivit casetei E „Date

privind vectorul fiscal” rândul 1 „Taxa pe valoarea adăugată” din „Declarație de

înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române (020),

cod M.F.P. 14.13.01.10.11/2”, din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului finanțelor

publice nr. 262/2007, se extinde în mod evident sfera de aplicare a obligației de

înregistrare în scopuri de TVA.

Au mai susținut că instanța

de fond nu a avut în vedere în motivare sau a respins în mod neîntemeiat, argumentele

recurenților privind nelegala interpretare a legislației de către organele fiscale,

încălcarea principiului securității raporturilor juridice, impunerea unei taxe nu

pe valoarea adăugată ci pe valoarea totală și caracterul abuziv al taxei astfel

impuse.

S-a solicitat admiterea

recursului, modificarea în parte a sentinței civile nr. 3277 din 16 mai 2012 pronunțată

de Curtea de Apel București, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată

și a cererilor de intervenție și al anulării Ordinului președintelui A.N.A.F.

nr. 1786/2010, a Casetei E - Date privind vectorul fiscal rândul 1 „Taxa pe valoare

adăugată” din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007

și a lit. E) „Date privind vectorul fiscal” rândul 1 „Taxa pe valoarea adăugată”

din Instrucțiunile de completare a formularului (020) din Declarația de înregistrare

fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoanele fizice române din Anexa nr. 2 la

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor

de înregistrare fiscală a contribuabililor.

În recursul declarat de

pârâtul Guvernul României s-a solicitat casarea hotărârii recurate și respingerea,

pe fond, a acțiunii, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

S-a susținut că actul

normativ contestat a fost adoptat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,

precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor

de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 561/2009, proiectul

actului administrativ fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea

acestuia și de către Ministerul Justiției, care, potrivit art. 20 alin. (7) din

Regulament, „avizează proiectele de acte normative exclusiv din punct de vedere

al legalității, încheind succesiunea operațiilor din etapa de avizare”, fiind avizat

favorabil de Consiliul Legislativ cu avizul din 30 iulie 2010 și de Consiliul Economic

și Social cu avizul din 2 august 2010.

S-a arătat că deși norma

de la parag. al II-lea al pct. 1 din Normele metodologice date în aplicarea

art. 7 alin. (1) prevede că activitățile desfășurate în mod independent, în condițiile

legii, care generează venituri din profesii libere, precum și drepturile de autor

și drepturile conexe, definite potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul

de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, nu pot

fi reconsiderate ca activități dependente potrivit prevederilor art. 7 alin. (1)

pct. 2.1 și pct. 2.2 C. fisc., apreciază că în cazul în care raportul juridic în

baza căruia se desfășoară activitatea nu reflectă conținutul economic al acestuia,

aceste activități pot fi reconsiderate ca activități dependente.

Astfel, în ceea ce privește

tratamentul fiscal din punct de vedere al TVA aplicabil activităților desfășurate

de persoanele fizice, consideră că se impune o analiză de la caz la caz în funcție

de natura economică a activităților efectiv realizate, de modul de desfășurare efectivă

a acestora, precum și de prevederile contractuale, pentru a determina dacă persoanele

fizice sunt sau nu persoane impozabile ce acționează ca atare în sensul legislației

în domeniul TVA.

Cu privire la modul de

tratare din punct de vedere al taxei pe valoare adăugată a cesiunii drepturilor

de autor ca prestare de servicii, recurentul a arătat că art. 129 alin. (1) C.

fisc. reprezintă transpunerea fidelă în legislația națională a prevederilor

art. 24 alin. (1) din Directiva TVA, iar operațiunile constând în cesiuni de drepturi

de autor sunt impozabile în sensul TVA, dacă sunt desfășurate în condițiile

art. 126 și art. 126 C. fisc.

În recursul declarat de

pârâtul M.F.P. s-a solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii

în tot a cererii de chemare în judecată și a cererilor de intervenție, ca neîntemeiate,

pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul a rezumat contextul

adoptării normelor criticate, istoricul și conținutul dispozițiilor legislației

fiscale, incidente în speță, și a arătat că începând din data de 1 iulie 2010, criteriile

prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 2.1 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.,

conform cărora o activitate poate fi considerată dependentă, sunt aplicabile și

în cazul tratamentului din punct de vedere al TVA, pentru a determina dacă o persoană

acționează sau nu de o manieră independentă.

Cu toate acestea, a arătat

că, în cazul în care raportul juridic în baza căruia se desfășoară activitatea,

nu reflectă conținutul economic al acestuia, activitățile pot fi reconsiderate ca

activități dependente; astfel, orice persoană care îndeplinește cel puțin unul din

criteriile prevăzute de art. 7 alin. (1) pct. 2.1 C. fisc. vor fi considerate că

nu acționează de o manieră independentă din perspectiva TVA.

S-a apreciat că deși norma

de la parag. al II-lea al pct. 1 din Normele metodologice date în aplicarea art.

7 alin. (1) prevede că activitățile desfășurate în mod independent în condițiile

legii, care guvernează venituri din profesii libere, precum drepturile de autor

și drepturile conexe definite potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996 nu pot fi considerate

ca activități dependente potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) pct. 2.1 și

pct. 2.2 C. fisc., în cazul în care raportul juridic în baza căruia se desfășoară

activitatea nu reflectă conținutul economic al acestuia, aceste activități pot fi

reconsiderate la activitățile dependente.

În aceste condiții, aprecierile

instanței de fond privind nelegalitatea dispozițiilor criticate din Normele metodologice

sunt nefondate.

Hotărârea instanței de

recurs

Referitor la recursul

declarat de Guvernul României, Înalta Curte constată că înainte de termenul de judecată

stabilit pentru soluționarea cauzei la data de 13 mai 2014, recurentul a depus la

dosarul cauzei, la data de 6 septembrie 2012, o cerere de retragere a recursului

declarat împotriva sentinței civile nr. 3277 din 16 mai 2012 pronunțată de Curtea

de Apel București în Dosarul nr. 9092/2/2011.

Manifestarea de voință,

în sensul de a se renunța la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act

de dispoziție al societății recurente, care nu este supus cenzurii Înaltei Curți,

conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

În raport de dispozițiile

art. 246 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora „Reclamantul poate să renunțe oricând

la judecată, fie verbal în ședință publică, fie prin cerere scrisă”, Înalta Curte

va lua act de cererea de renunțare la judecata recursului formulat în prezenta cauză

de către Guvernul României.

Analizând recursurile

formulate de reclamanți și intervenienți și de către pârâtul M.F.P., în raport și

de cadrul legal aplicabil, Curtea va respinge recursurile declarate pentru următoarele

considerente:

I. Recursul declarat de

reclamanți și intervenienți nu este fondat

Unul dintre capetele de

cerere ale acțiunii adresate instanței de fond de către reclamanți și ale cererilor

de intervenție a fost cel referitor la anularea Ordinului nr. 1786/2010 al președintelui

A.N.A.F..

Instanța de fond a admis

excepția inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile și a constatat că pentru

acest capăt de cerere nu a fost formulată plângerea prealabilă de către reclamanți

și nici de către intervenienți.

Așa cum a reținut și instanța

de fond, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră caracterul obligatoriu

al procedurii prealabile administrative și este o condiție de exercitare a dreptului

la acțiune, un fine de neprimire a acesteia.

Prin urmare, înainte de

a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ

individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic

superioare, dacă aceasta există, revocarea în tot sau în parte a acestuia.

În cauză, nu s-a făcut

dovada îndeplinirii procedurii prealabile în ceea ce privește anularea Ordinului

președintelui A.N.A.F. nr. 1786/2010 și de aceea, în mod legal a fost admisă excepția

inadmisibilității acțiunii referitor la acest capăt de cerere.

În motivele de recurs

reclamanții și intervenienții nici nu susțin că ar fi formulat plângere prealabilă

cu privire la acest ordin ci au susținut că există o legătură de accesorialitate

între prevederile legale contestate [Normele metodologice pct. 3 alin. (7

1

)

la art. 127 C. fisc.] și Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 1786/2010.

Indiferent dacă există

legătură de accesorialitate sau nu între normele legale contestate și Ordinul președintelui

A.N.A.F. nr. 1786/2010, față de prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

era obligatorie îndeplinirea procedurii prealabile și cu privire la Ordinul nr.

1786/2010, mai ales că ordinul a fost emis de președintele A.N.A.F., iar Normele

metodologice au fost adoptate prin hotărâre de Guvern.

Pentru că recurenții nu

au făcut dovada respectării prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

soluția instanței de fond este legală și temeinică în privința excepției inadmisibilității

pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Referitor la criticile

din motivele de recurs ce vizează faptul că instanța de fond nu a avut în vedere

la motivarea sau a respins unele argumente ale reclamanților și intervenienților,

acestea nu vor fi analizate în raport de soluția pronunțată de instanța de fond,

aceea de admitere în parte a acțiunilor și cererilor de intervenție în privința

anulării Normelor metodologice pct. 3 alin. (7

1

) la art. 127 C. fisc.,

aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

În ceea ce privește criticile

din motivele de recurs cu privire la respingerea capătului de cerere privind anularea

formularelor de înregistrare fiscală, se constată că acestea sunt nefondate.

Chiar recurenții au recunoscut

că Ordinul nr. 262/2007 nu are ca scop să definească criteriile pentru calificarea

unei persoane ca fiind impozabilă în scopuri de TVA.

Așa cum s-a arătat și

de către instanța de fond, prin aceste formulare nu sunt instituite obligații fiscale

în sarcina contribuabililor, iar persoanele au obligația să se înregistreze în scopuri

de TVA numai în măsura în care desfășoară o activitate care nu le conferă calitatea

de persoană impozabilă și astfel nu pot fi vătămate drepturile și interesele legitime

ale recurenților.

II. Recursul declarat

de pârâtul M.F.P. este nefondat.

S-a solicitat instanței

de fond să dispună anularea pct. 3 alin. (7

1

) din Normele metodologice

de aplicare a art. 127 C. fisc., astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 791/2010.

Conform art. 127

alin. (3) Cod fiscal: „Nu acționează de o manieră independentă angajații sau oricare

alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de muncă sau prin

orice alte instrumente juridice care creează un raport angajator/angajat în ceea

ce privește condițiile de muncă, remunerare sau alte obligații ale angajatorului”.

Textul pct. 3 alin.

(7

1

) din Normele metodologice prevede că: „În sensul art. 127 alin.

(3) C. fisc., se consideră că nu acționează de o manieră independentă persoane care

desfășoară activitate dependentă, potrivit art. 7 C. fisc.”.

Tot în Normele metodologice

de aplicare a art. 7 C. fisc. se prevede expres că „O activitate poate fi reconsiderată

potrivit criteriilor prevăzute de art. 7 alin. (1) pct. 2.1 C. fisc., ca activitate

dependentă, în cazul în care raportul juridic în baza căruia se desfășoară activitatea

nu reflectă conținutul economic al acestuia.

Activitățile desfășurate

în mod independent, în condițiile legii, care generează venituri din profesii liberale,

precum drepturile de autor și drepturile conexe definite în prevederile Legii

nr. 8/1996, nu pot fi reconsiderate ca activități dependente potrivit prevederilor

art. 7 alin. (1) pct. 2.1 și pct. 2.2 C. fisc.”.

Din interpretarea acestor

texte, rezultă că soluția instanței de fond nu este greșită, așa cum susține recurentul,

pentru că, deși s-a prevăzut expres că definițiile din art. 7 C. fisc. nu se aplică

Titlului VI referitor la TVA, prin Normele metodologice de aplicare a art. 127 ce

se referă la TVA, se face trimitere tocmai la definițiile date de art. 7 C. fisc.

și astfel este extinsă sfera de aplicare a art. 7 și la normele legale referitoare

la TVA.

În același timp, prin

textul din Normele metodologice contestate în cauză, se încalcă art. 127 C. fisc.,

deoarece făcând trimitere la art. 7 C. fisc., astfel cum este interpretat de

pct. 1 din Norme, nu se mai dă posibilitatea ca activitatea prin care sunt obținute

venituri din drepturile de autor să poată fi considerate ca fiind una desfășurată

de o manieră dependentă, deși textul de lege dă posibilitatea ca această calificare

a activităților ca dependente sau independente, să poată fi făcută inclusiv pentru

activitățile ce presupun valorificarea drepturilor de autor.

În consecință, în raport

de cele mai sus menționate și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursurile recurenților-reclamanți și intimați și al pârâtului M.F.P. vor fi respinse

ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de reclamanții A.N.V., B.M.R., C.B., C.D.F., C.C., C.D., D.M., F.G., M.M.C., M.M.I.,

M.A., N.M., N.S.M., N.C., P.E.R., S.I.S., S.C., S.O.L., S.D.D., T.R.S., T.R., U.R.A.,

B.D., C.V.G., M.I., de pârâții Guvernul României, M.F.P. și de intervenienții B.M.V.,

B.D., P.C.M., G.A.Y. și P.M.E., precum și recursul declarat de pârâtul M.F.P. împotriva

sentinței civile nr. 3277 din 16 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Ia act de renunțarea pârâtului

Guvernul României la judecata recursului declarat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2014.