ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 748/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 748/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.

1.570/117 din 9 februarie 2012, reclamanta SC W.D. SRL Cluj-Napoca, prin

lichidator B.R., l-a chemat în judecată pe pârâtul Biroul Executorului

Judecătoresc B.M., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să

dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1.000.000 RON, reprezentând daune,

în temeiul art. 998 și următoarele C. civ.

Prin Sentința civilă

nr. 615 din 13 septembrie 2012 a Tribunalului Cluj, s-a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea intentată de reclamanta SC W.D. SRL Cluj-Napoca

împotriva pârâtului Biroul Executorului Judecătoresc B.M., având ca obiect

obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 RON cu titlu de despăgubiri.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin Sentința civilă nr. 350 din 2010 a

Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a admis cererea formulată de contestatoarea SC W.D.

SRL Cluj-Napoca în contradictoriu cu intimata SC A.T. SRL și s-a dispus

anularea tuturor formelor de executare efectuată în dosarul execuțional nr.

71/2009 al Biroului Executorului Judecătoresc B.M., somația și procesul-verbal

din data de 9 februarie 2009, cel din 18 februarie 2009 și cel din 13 aprilie

2009, publicația de vânzare imobiliară din 17 martie 2009, precum și celelalte

acte efectuate, reținând că procedura de executare silită a fost efectuată cu

încălcarea mai multor dispoziții legale. Recursul declarat de SC A.T. SRL

împotriva sentinței, a fost respins prin Decizia comercială nr. 181/R/2010 a

Tribunalului Cluj.

În cauza de față,

reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în temeiul

art. 998 și următoarele C. civ., susținând că, urmare a executării silite

nelegale, activitatea sa a fost grav și iremediabil afectată.

Pentru angajarea

răspunderii civile delictuale, trebuie îndeplinite condițiile privind existența

unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de

cauzalitate între fapta ilicită, precum și existența vinovăției celui care a

cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care s-a

acționat.

Deși reclamanta nu a

invocat expres, în speță sunt incidente dispozițiile art. 45 alin. (1) din

Legea nr. 188/2000, potrivit cărora răspunderea civilă a executorului

judecătoresc poate fi angajată în condițiile legii civile, pentru cauzarea de

prejudicii prin încălcarea obligațiilor lor profesionale.

Reclamanta a susținut

că Ministerul Finanțelor Publice a obținut intrarea sa în insolvență, pentru o

datorie de 40.000 RON, în baza Sentinței comerciale nr. 21/2010 a Tribunalului

Comercial Cluj, în baza căreia s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență

în formă generală, împotriva debitoarei SC W.D. SRL Cluj-Napoca, reținându-se

deținerea de creditoare a unei creanțe cert, lichide și exigibile, în cuantum

de 41.834 RON.

Prima instanță a

constatat că la dosar nu există nicio probă care să susțină afirmațiile

reclamantei în sensul că deschiderea procedurii de insolvență a avut loc ca

urmare a imposibilității de a achita creanța către Direcția Generală a

Finanțelor Publice Cluj, din cauza blocării conturilor sale de către Biroul

Executorului Judecătoresc B.M., situație în care nu există niciun raport de

cauzalitate între actele de executare silită efectuate în dosarul execuțional

nr. 71/2009 al Biroului Executorului Judecătoresc B.M. și deschiderea

procedurii de insolvență a reclamantei.

Aceeași reclamantă,

nu a dovedit nici faptul că, urmare a executării silite, a fost nevoită să își

concedieze toți salariații, iar societatea nu și-a mai putut desfășura

activitatea.

Mai mult, debitoarea,

deși legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței pentru a face dovada că

nu se află în stare de insolvență.

Din planul de vânzări

pentru anul 2008, anterior demarării formelor de executare silită, nu a

rezultat care erau raporturile reclamantei cu societatea N. Cluj și dacă aceste

raporturi au fost afectate de executarea silită din dosarul execuțional nr.

71/2009; nu s-a dovedit existența raporturilor juridice nici dintre reclamantă

și SC N.M. SRL.

Din tabelul definitiv

de creanțe depus la dosar de reclamantă, nu rezultă cu ce titlu era datorată

suma de 10.112,38 RON către G.H. LTD, sau că datoria s-a născut ca urmare a

executării silite.

Deși în ședința

publică din 14 iunie 2012 prima instanță i-a pus în discuția reprezentantului

reclamantei necesitatea efectuării unui raport de expertiză contabilă în

vederea stabilirii prejudiciului suferit de reclamantă, în Ședința publică din

6 septembrie 2012 acesta a arătat că nu solicită efectuarea raportului de

expertiză, înțelegând să depună la dosar raportul de expertiză contabilă din

dosarul nr. 31331/211/2011 al Judecătoriei Cluj-Napoca, efectuat pe baza altor

obiective.

Față de prevederile

art. 404

1

C. proc. civ., în cazul desființării executării silite,

persoana interesată poate solicita restabilirea situației anterioare acesteia,

prin restituirea bunurilor asupra cărora s-a făcut executarea sau, în cazul

vânzării unor bunuri mobile, prin restituirea de către creditor a sumei

rezultate din vânzare, actualizate în funcție de rata inflației.

Reclamanta a formulat

cererea de întoarcere a executării silite în dosarele nr. 9451/211/2010* și nr.

31331/221/2011 ale Judecătoriei Cluj-Napoca, împotriva creditoarei SC A.T. SRL

și Biroul Executorului Judecătoresc B.M., astfel că prejudiciul, reprezentând

diferența dintre valoarea de achiziție a bunurilor mobile și suma obținută prin

vânzarea la licitație a bunurilor, nu face obiectul prezentului dosar, în care

nu s-a solicitat întoarcerea executării silite.

De asemenea,

reclamanta nu a dovedit nici prejudiciul nepatrimonial suferit în calitate de

persoană juridică.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat apel reclamanta SC W.D. SRL Cluj-Napoca, prin lichidator

B.R., solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acțiunii introductive de

instanță.

În drept, au fost

invocate prevederile art. 45 din Legea nr. 18/2000, precum și art. 898 și 899

C. civ.

Prin Decizia civilă

nr. 3/A/2013 din 16 ianuarie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC W.D. SRL Cluj-Napoca,

prin lichidator judiciar B.R., împotriva Sentinței civile nr. 615 din 13 septembrie

2012 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr. 1570/117/2012, pe care a

menținut-o.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

În dosarul

execuțional nr. 71 din 9 februarie 2009 al Biroului Executorului Judecătoresc

B.M., creditoarea SC A.T. SRL BRAȘOV, a solicitat Biroul Executorului

Judecătoresc B.M., executarea silită a biletului la ordin seria RNC B3 AC, nr.

0186246, avalizat de C.C., pentru suma de 54.065,71 euro echivalent în RON,

reprezentând contravaloarea chiriei pe 5 luni și a garanției contractuale.

Prin Încheierea nr.

441/CC din 11 februarie 2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în dosarul

nr. 2169/211/2009, s-a admis cererea formulată de petiționara SC A.T. SRL

BRAȘOV, în contradictoriu cu intimata SC W.D. SRL Cluj-Napoca și s-a dispus ca

odată cu înmânarea somației emise în cadrul procedurii de executare silită, să

se aplice și sechestrul asupra bunurilor mobile ale debitoarei SC W.D. SRL,

aflate în spațiul comercial în suprafață de 362,45 mp din Complexul Mobila

situat în incinta Galeriei Real din Cluj-Napoca, B-dul Muncii nr. 1 - 15.

În baza acestei

încheieri, prin procesul-verbal din 18 februarie 2009, executorul judecătoresc

B.M. a sechestrat toate piesele de mobilier și accesorii, precum și bunurile electrocasnice

aflate în spațiul de 362,45 mp, în vederea evaluării și scoaterii lor la

licitație.

Spațiul în care se

aflau bunurile sechestrate, din incinta Magazinului Real, i-a fost închiriat

debitoarei prin Contractul de închiriere nr. 010/25 aprilie 2008, de către

creditoarea SC A. SRL, iar debitul pentru care s-a pornit executarea silită l-a

reprezentat chiria restantă pe 5 luni, în sumă de 36.000 euro, iar diferența

până la 54.000 euro o reprezenta garanția contractuală.

Prin Sentința civilă

nr. 350 din 13 ianuarie 2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a admis cererea

completată, formulată de contestatoarea SC W.D. SRL Cluj-Napoca în

contradictoriu cu intimata SC A.T. SRL Brașov și în consecință, s-au anulat

toate actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 71/2005 al

Biroului Executorului Judecătoresc B.M.: somația și procesul-verbal din data de

9 februarie 2009, cel din 18 februarie 2009 și cei din 13 aprilie 2009,

publicația de vânzare mobiliară din 17 martie 2009, precum și celelalte acte efectuate.

În considerentele sentinței, s-a reținut că somația de plată din data de 9

februarie 2009 este lovită de nulitate, deoarece nu avea anexat titlul

executoriu, ci biletul la Ordin nr. 0186246 cu scadență de plată la data de 31

ianuarie 2009, dar a fost prezentat înaintea expirării termenului de

prezentare, nu au fost emise facturi care să fie înregistrate în contabilitatea

părților și concluzionând că "întreaga procedură de executare silită a

fost înfăptuită în mod nelegal, iar încheierea procesului-verbal de îndreptare

a erorii materiale, nu poate acoperi nelegalitățile realizate în faza

inițială". Această sentință a rămas irevocabilă ca urmare a respingerii

recursului declarat de creditoarea SC A.T. SRL Brașov, prin Decizia comercială

nr. 181/R din 14 iunie 2010 a Tribunalului Comercial Cluj, reținându-se, în

esență, că lipsa învestirii ordinului cu formulă executorie, conduce la

inexistența titlului executoriu în baza căreia s-au efectuat actele de

executare silită în dosarul execuțional nr. 71/2009, cu consecința nulității

absolute a executării silite și a tuturor actelor de executare; faptul că

Decizia nr. 4 din 9 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -

Secțiile Unite, prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 374 C. proc. civ., raportate

la art. 61 din Legea nr. 58/1934 se interpretează în sensul că biletul la

ordin, cambia și cecul se învestesc cu formulă executorie pentru a fi puse în

executare, a fost publicată abia în M. Of. nr. 381 din 4 iunie 2009, nu o

lipsește de eficiență în perioada cuprinsă între momentul pronunțării și cel al

publicării sale in extenso, deoarece caracterul său obligatoriu este legat de

dezlegarea problemei de drept, care are loc odată cu pronunțarea și nu cu

motivarea deciziei.

Această opinie a

primei instanțe, exprimată într-un litigiu în care pârâtul-intimat din cauza de

față nu a fost parte, pentru a-și face apărările necesare, a fost înțeleasă

astfel de instanța de apel:

1.) Cererea de

executare silită formulată de creditoarea SC A.T. SRL Brașov, a fost

înregistrată sub nr. 71/2009 la Biroul Executorului Judecătoresc B.M., la data

de 9 februarie 2009, iar Decizia în interesul Legii nr. 4/2009 s-a pronunțat la

data de 19 ianuarie 2009. Potrivit art. 330

7

alin. (3) C. proc.

civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru

instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I. Prin

urmare, chiar dacă este indicat să se țină seama de soluția dată într-un recurs

în interesul legii din ziua pronunțării ei, obligatorie pentru instanță este

doar din data publicării ei în M. Of., Partea I, care a avut loc în data de 4

iunie 2009. Faptul că executorul judecătoresc B.M. a dat curs cererii de

executare silită în baza biletului la ordin, care nu era învestit cu formulă executorie,

era în spiritul unei practici judiciare existente la acea dată, tocmai

existența acelei practici judiciare neunitare ducând la promovarea recursului

în interesul legii și la pronunțarea unei decizii obligatorii pentru instanțe

de la data publicării ei în M. Of. Partea I;

2.) Procedura de

executare silită s-a desfășurat sub controlul instanței judecătorești.

Într-adevăr, potrivit

art. 45 din Legea nr. 188/2000, răspunderea civilă a executorului judecătoresc

poate fi angajată, în condițiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii

prin încălcarea obligațiilor sale profesionale. "Condițiile legii

civile" la care se referă textul din legea specială, sunt cele prevăzute

de art. 998, 999 C. civ. în vigoare la data introducerii acțiunii.

Din aceste texte

legale, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se cer

întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, a faptei

ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum

și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția,

neglijența sau imprudența cu care a acționat.

Analizând dacă în

speță sunt prezente sau nu aceste patru condiții, instanța de apel a constatat

că reclamanta nu și-a dovedit prejudiciul, în sumă de 1.000.000 RON. Anexa nr.

2 la contractul de franciză, referitoare la planul de vânzare pentru anul 2008

de 105.000 euro fără TVA a Wh. Price, nu este al reclamantei, chiar dacă

numitul C.C. este administrator atât la această societate, cât și la societatea

reclamantă; procedura de executare silită pornită împotriva reclamantei de

către Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj și

Procesul-verbal nr. 39.897 din 2012 întocmit de executorul judecătoresc, nu

sunt probe pentru dovedirea prejudiciului suferit de reclamantă, sau tabelul de

creanțe, ori contractul de amenajare a spațiului închiriat în valoare de 20.100

RON fără TVA; iar raportul de expertiză contabilă efectuat de expertul contabil

A.B., a avut ca obiectiv "stabilirea diferenței dintre valoarea de

achiziție a bunurilor și valoarea de executare la licitație a acestora",

nu a fost însușit de pârât, reprezentantul reclamantei prezent în instanță la

termenul din 6 septembrie 2012, învederând instanței că "nu solicită a se

efectua în cauză un raport de expertiză contabilă", raportat la faptul că

a depus la dosar, la acest termen de judecată, raportul de expertiză contabilă

efectuat în dosarul nr. 31331/211/2011. Or, potrivit art. 1169 C. civ., cel ce

face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească.

Pentru obligarea la

plata despăgubirilor, este necesar ca prejudiciul să fi fost produs printr-o

faptă ilicită. Pârâtul nu a săvârșit o faptă ilicită împotriva reclamantei, din

proprie inițiativă, ci a dat curs unei cereri de executare silită formulată de

creditoarea S.C. A.T. SRL, or, îndeplinirea unei activități impuse ori permise

de lege, înlătură caracterul ilicit al faptei.

Lipsind dovada

prejudiciului pretins a fi fost suferit de către reclamantă, și o faptă ilicită

săvârșită de pârât, în mod automat lipsește raportul de cauzalitate între fapta

ilicită și prejudiciu.

În ceea ce privește

vinovăția, ca element (condiție) a răspunderii civile delictuale, instanța de

apel a reținut că în mod absolut cert, pârâtul nu a dat curs cererii de

executare silită a reclamantei, cu intenția de a săvârși o faptă

prejudiciabilă. Dacă o oarecare neglijență sau imprudență s-ar putea desprinde

cu greu din actele săvârșite de către executor, acestea nu sunt suficiente

pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, în lipsa

cumulativă a celorlalte condiții.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă SC W.D. SRL Cluj-Napoca - prin

cabinetul lichidator judiciar B.R., aducându-i următoarele critici:

Prin Sentința civilă

nr. 350 din 13 ianuarie 2010, a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă și

irevocabilă prin Decizia nr. 181/R/2010 a Tribunalului Cluj, s-a admis

contestația la executare formulată în dosarul execuțional nr. 71/2009 al BEJ

B.M., reținându-se faptul că biletul la ordin nu a fost învestit cu formulă

executorie și în acest fel el nu reprezenta un titlu executoriu.

S-a mai reținut că

procesele-verbale de inventariere au fost întocmite cu nerespectarea unor

dispoziții legale privind executarea silită.

În acest sens, au fost

invocate dispozițiile art. 45 din Legea nr. 188/2000 că vizează răspunderea

civilă a executoriului judecătoresc.

Recurenta-reclamantă

a mai învederat faptul că în acea perioadă avea în desfășurare un contract de

franciză pentru comercializarea de tip N., iar prin actele de executare,

executoriul judecătoresc i-a cauzat mari prejudicii, prin neîncasarea adaosului

comercial.

S-a mai arătat de

către recurenta-reclamantă că tot în aceeași perioadă s-a solicitat de către

DGAFP Cluj deschiderea procedurii insolvenței împotriva sa, iar datorită

blocării conturilor nu a putut face plățile pe care le datora în mod curent.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 998 și 999 C. civ. cu privire la răspunderea

delictuală civilă.

Analizând decizia

recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În primul rând,

recurenta-reclamantă nu a încadrat criticile sale în prevederile art. 304 C.

proc. civ., pentru ca instanța de recurs să poată face o analiză a legalității

deciziei recurate.

Recurenta-reclamantă

a reiterat starea de fapt, însă din conținutul considerentelor recursului se

poate, totuși, deduce că aceasta a criticat decizia recurată pentru greșita

aplicare a dispozițiilor legale privind răspunderea delictuală civilă, astfel

încât, excepția nulității recursului, urmează a fi respinsă.

Această critică,

însă, nu poate fi reținută.

Astfel, instanța de

apel a arătat, în mod limpede, dar și legal, că, în cauză, nu sunt îndeplinite

condițiile răspunderii delictuale civile, reclamanta-recurentă nedovedind

existența unui prejudiciu, de asemenea, nedovedindu-se existența unei fapte

ilicite, dar și a vinovăției.

Sub aspectul

prejudiciului, instanța de apel a arătat că reclamanta nici nu a propus probe

în dovedirea acestuia și nici nu a fost de acord cu administrarea probei cu

expertiză, pentru dovedirea prejudiciului, astfel că, sub acest aspect,

hotărârea instanței de apel este legală.

Simpla susținere de

către recurenta-reclamantă că a fost păgubită prin instituirea sechestrului

asupra bunurilor sale și asupra conturilor sale, prin aceasta, susținând

recurenta-reclamantă, că ar fi fost împiedicată să obțină profit, prin

derularea de operațiuni comerciale curente și că împotriva sa a fost deschisă

procedura insolvenței, datorită blocării conturilor, nu poate fi reținută,

aceasta ar fi trebuit să propună probe în acest sens în fața instanțelor de

fond, iar în recurs să critice, nu greșita reținere a stării de fapt, care nu

mai este posibilă în recurs, ci eventuala nelegalitate a neîncuviințării de

probe sub acest aspect.

De asemenea, în mod

corect, a reținut instanța de apel că nici sub aspectul faptei ilicite,

respectiv al vinovăției, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile, cât

timp problema învestirii sau neînvestirii unui ordin de plată cu formulă

executorie făcea obiectul unui recurs în interesul legii, iar decizia prin care

a fost tranșată această problemă a fost publicată în M. Of. ulterior datelor la

care executorul judecătoresc a întocmit formele de executare ce ulterior au

fost anulate tocmai ca urmare a pronunțării respectivei decizii în recursul în

interesul legii.

Având în vedere cele

de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității cererii de recurs. Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta SC W.D. SRL Cluj-Napoca - prin cabinetul lichidator judiciar B.R.

împotriva Deciziei civile nr. 3/A/2013 din 16 ianuarie 2013, pronunțată de

Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2014.

Procesat de GGC - AM