ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 748/2014

Asupra recursului de față; Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 1.570/117 din 9 februarie 2012, reclamanta SC W.D. SRL Cluj-Napoca, prin lichidator B.R., l-a chemat în judecată pe pârâtul Biroul Executorului Judecătoresc B.M., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1.000.000 RON, reprezentând daune, în temeiul art. 998 și următoarele C. civ. Prin Sentința civilă nr. 615 din 13 septembrie 2012 a Tribunalului Cluj, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea intentată de reclamanta SC W.D. SRL Cluj-Napoca împotriva pârâtului Biroul Executorului Judecătoresc B.M., având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 RON cu titlu de despăgubiri.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Sentința civilă nr. 350 din 2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a admis cererea formulată de contestatoarea SC W.D. SRL Cluj-Napoca în contradictoriu cu intimata SC A.T. SRL și s-a dispus anularea tuturor formelor de executare efectuată în dosarul execuțional nr. 71/2009 al Biroului Executorului Judecătoresc B.M., somația și procesul-verbal din data de 9 februarie 2009, cel din 18 februarie 2009 și cel din 13 aprilie 2009, publicația de vânzare imobiliară din 17 martie 2009, precum și celelalte acte efectuate, reținând că procedura de executare silită a fost efectuată cu încălcarea mai multor dispoziții legale. Recursul declarat de SC A.T.

SRL împotriva sentinței, a fost respins prin Decizia comercială nr. 181/R/2010 a Tribunalului Cluj. În cauza de față, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în temeiul art. 998 și următoarele C. civ., susținând că, urmare a executării silite nelegale, activitatea sa a fost grav și iremediabil afectată. Pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie îndeplinite condițiile privind existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită, precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care s-a acționat. Deși reclamanta nu a invocat expres, în speță sunt incidente dispozițiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, potrivit cărora răspunderea civilă a executorului judecătoresc poate fi angajată în condițiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii prin încălcarea obligațiilor lor profesionale.

Reclamanta a susținut că Ministerul Finanțelor Publice a obținut intrarea sa în insolvență, pentru o datorie de 40.000 RON, în baza Sentinței comerciale nr. 21/2010 a Tribunalului Comercial Cluj, în baza căreia s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență în formă generală, împotriva debitoarei SC W.D. SRL Cluj-Napoca, reținându-se deținerea de creditoare a unei creanțe cert, lichide și exigibile, în cuantum de 41.834 RON. Prima instanță a constatat că la dosar nu există nicio probă care să susțină afirmațiile reclamantei în sensul că deschiderea procedurii de insolvență a avut loc ca urmare a imposibilității de a achita creanța către Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, din cauza blocării conturilor sale de către Biroul Executorului Judecătoresc B.M., situație în care nu există niciun raport de cauzalitate între actele de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 71/2009 al Biroului Executorului Judecătoresc B.M.

și deschiderea procedurii de insolvență a reclamantei. Aceeași reclamantă, nu a dovedit nici faptul că, urmare a executării silite, a fost nevoită să își concedieze toți salariații, iar societatea nu și-a mai putut desfășura activitatea. Mai mult, debitoarea, deși legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței pentru a face dovada că nu se află în stare de insolvență. Din planul de vânzări pentru anul 2008, anterior demarării formelor de executare silită, nu a rezultat care erau raporturile reclamantei cu societatea N. Cluj și dacă aceste raporturi au fost afectate de executarea silită din dosarul execuțional nr. 71/2009; nu s-a dovedit existența raporturilor juridice nici dintre reclamantă și SC N.M.

SRL. Din tabelul definitiv de creanțe depus la dosar de reclamantă, nu rezultă cu ce titlu era datorată suma de 10.112,38 RON către G.H. LTD, sau că datoria s-a născut ca urmare a executării silite. Deși în ședința publică din 14 iunie 2012 prima instanță i-a pus în discuția reprezentantului reclamantei necesitatea efectuării unui raport de expertiză contabilă în vederea stabilirii prejudiciului suferit de reclamantă, în Ședința publică din 6 septembrie 2012 acesta a arătat că nu solicită efectuarea raportului de expertiză, înțelegând să depună la dosar raportul de expertiză contabilă din dosarul nr. 31331/211/2011 al Judecătoriei Cluj-Napoca, efectuat pe baza altor obiective. Față de prevederile art. 404 1 C. proc.

civ., în cazul desființării executării silite, persoana interesată poate solicita restabilirea situației anterioare acesteia, prin restituirea bunurilor asupra cărora s-a făcut executarea sau, în cazul vânzării unor bunuri mobile, prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizate în funcție de rata inflației. Reclamanta a formulat cererea de întoarcere a executării silite în dosarele nr. 9451/211/2010* și nr. 31331/221/2011 ale Judecătoriei Cluj-Napoca, împotriva creditoarei SC A.T. SRL și Biroul Executorului Judecătoresc B.M., astfel că prejudiciul, reprezentând diferența dintre valoarea de achiziție a bunurilor mobile și suma obținută prin vânzarea la licitație a bunurilor, nu face obiectul prezentului dosar, în care nu s-a solicitat întoarcerea executării silite.

De asemenea, reclamanta nu a dovedit nici prejudiciul nepatrimonial suferit în calitate de persoană juridică. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta SC W.D. SRL Cluj-Napoca, prin lichidator B.R., solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță. În drept, au fost invocate prevederile art. 45 din Legea nr. 18/2000, precum și art. 898 și 899 C. civ. Prin Decizia civilă nr. 3/A/2013 din 16 ianuarie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC W.D. SRL Cluj-Napoca, prin lichidator judiciar B.R., împotriva Sentinței civile nr. 615 din 13 septembrie 2012 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr. 1570/117/2012, pe care a menținut-o.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: În dosarul execuțional nr. 71 din 9 februarie 2009 al Biroului Executorului Judecătoresc B.M., creditoarea SC A.T. SRL BRAȘOV, a solicitat Biroul Executorului Judecătoresc B.M., executarea silită a biletului la ordin seria RNC B3 AC, nr. 0186246, avalizat de C.C., pentru suma de 54.065,71 euro echivalent în RON, reprezentând contravaloarea chiriei pe 5 luni și a garanției contractuale. Prin Încheierea nr. 441/CC din 11 februarie 2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în dosarul nr. 2169/211/2009, s-a admis cererea formulată de petiționara SC A.T. SRL BRAȘOV, în contradictoriu cu intimata SC W.D. SRL Cluj-Napoca și s-a dispus ca odată cu înmânarea somației emise în cadrul procedurii de executare silită, să se aplice și sechestrul asupra bunurilor mobile ale debitoarei SC W.D.

SRL, aflate în spațiul comercial în suprafață de 362,45 mp din Complexul Mobila situat în incinta Galeriei Real din Cluj-Napoca, B-dul Muncii nr. 1 - 15. În baza acestei încheieri, prin procesul-verbal din 18 februarie 2009, executorul judecătoresc B.M. a sechestrat toate piesele de mobilier și accesorii, precum și bunurile electrocasnice aflate în spațiul de 362,45 mp, în vederea evaluării și scoaterii lor la licitație. Spațiul în care se aflau bunurile sechestrate, din incinta Magazinului Real, i-a fost închiriat debitoarei prin Contractul de închiriere nr. 010/25 aprilie 2008, de către creditoarea SC A. SRL, iar debitul pentru care s-a pornit executarea silită l-a reprezentat chiria restantă pe 5 luni, în sumă de 36.000 euro, iar diferența până la 54.000 euro o reprezenta garanția contractuală.

Prin Sentința civilă nr. 350 din 13 ianuarie 2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a admis cererea completată, formulată de contestatoarea SC W.D. SRL Cluj-Napoca în contradictoriu cu intimata SC A.T. SRL Brașov și în consecință, s-au anulat toate actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 71/2005 al Biroului Executorului Judecătoresc B.M.: somația și procesul-verbal din data de 9 februarie 2009, cel din 18 februarie 2009 și cei din 13 aprilie 2009, publicația de vânzare mobiliară din 17 martie 2009, precum și celelalte acte efectuate.

În considerentele sentinței, s-a reținut că somația de plată din data de 9 februarie 2009 este lovită de nulitate, deoarece nu avea anexat titlul executoriu, ci biletul la Ordin nr. 0186246 cu scadență de plată la data de 31 ianuarie 2009, dar a fost prezentat înaintea expirării termenului de prezentare, nu au fost emise facturi care să fie înregistrate în contabilitatea părților și concluzionând că "întreaga procedură de executare silită a fost înfăptuită în mod nelegal, iar încheierea procesului-verbal de îndreptare a erorii materiale, nu poate acoperi nelegalitățile realizate în faza inițială". Această sentință a rămas irevocabilă ca urmare a respingerii recursului declarat de creditoarea SC A.T.

SRL Brașov, prin Decizia comercială nr. 181/R din 14 iunie 2010 a Tribunalului Comercial Cluj, reținându-se, în esență, că lipsa învestirii ordinului cu formulă executorie, conduce la inexistența titlului executoriu în baza căreia s-au efectuat actele de executare silită în dosarul execuțional nr. 71/2009, cu consecința nulității absolute a executării silite și a tuturor actelor de executare; faptul că Decizia nr. 4 din 9 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 374 C. proc. civ., raportate la art. 61 din Legea nr. 58/1934 se interpretează în sensul că biletul la ordin, cambia și cecul se învestesc cu formulă executorie pentru a fi puse în executare, a fost publicată abia în M. Of.

nr. 381 din 4 iunie 2009, nu o lipsește de eficiență în perioada cuprinsă între momentul pronunțării și cel al publicării sale in extenso, deoarece caracterul său obligatoriu este legat de dezlegarea problemei de drept, care are loc odată cu pronunțarea și nu cu motivarea deciziei. Această opinie a primei instanțe, exprimată într-un litigiu în care pârâtul-intimat din cauza de față nu a fost parte, pentru a-și face apărările necesare, a fost înțeleasă astfel de instanța de apel: 1.) Cererea de executare silită formulată de creditoarea SC A.T. SRL Brașov, a fost înregistrată sub nr. 71/2009 la Biroul Executorului Judecătoresc B.M., la data de 9 februarie 2009, iar Decizia în interesul Legii nr. 4/2009 s-a pronunțat la data de 19 ianuarie 2009. Potrivit art. 330 7 alin. (3) C. proc.

civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I. Prin urmare, chiar dacă este indicat să se țină seama de soluția dată într-un recurs în interesul legii din ziua pronunțării ei, obligatorie pentru instanță este doar din data publicării ei în M. Of., Partea I, care a avut loc în data de 4 iunie 2009. Faptul că executorul judecătoresc B.M. a dat curs cererii de executare silită în baza biletului la ordin, care nu era învestit cu formulă executorie, era în spiritul unei practici judiciare existente la acea dată, tocmai existența acelei practici judiciare neunitare ducând la promovarea recursului în interesul legii și la pronunțarea unei decizii obligatorii pentru instanțe de la data publicării ei în M. Of.

Partea I; 2.) Procedura de executare silită s-a desfășurat sub controlul instanței judecătorești. Într-adevăr, potrivit art. 45 din Legea nr. 188/2000, răspunderea civilă a executorului judecătoresc poate fi angajată, în condițiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii prin încălcarea obligațiilor sale profesionale. "Condițiile legii civile" la care se referă textul din legea specială, sunt cele prevăzute de art. 998, 999 C. civ. în vigoare la data introducerii acțiunii. Din aceste texte legale, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se cer întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.

Analizând dacă în speță sunt prezente sau nu aceste patru condiții, instanța de apel a constatat că reclamanta nu și-a dovedit prejudiciul, în sumă de 1.000.000 RON. Anexa nr. 2 la contractul de franciză, referitoare la planul de vânzare pentru anul 2008 de 105.000 euro fără TVA a Wh. Price, nu este al reclamantei, chiar dacă numitul C.C.

este administrator atât la această societate, cât și la societatea reclamantă; procedura de executare silită pornită împotriva reclamantei de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj și Procesul-verbal nr. 39.897 din 2012 întocmit de executorul judecătoresc, nu sunt probe pentru dovedirea prejudiciului suferit de reclamantă, sau tabelul de creanțe, ori contractul de amenajare a spațiului închiriat în valoare de 20.100 RON fără TVA; iar raportul de expertiză contabilă efectuat de expertul contabil A.B., a avut ca obiectiv "stabilirea diferenței dintre valoarea de achiziție a bunurilor și valoarea de executare la licitație a acestora", nu a fost însușit de pârât, reprezentantul reclamantei prezent în instanță la termenul din 6 septembrie 2012, învederând instanței că "nu solicită a se efectua în cauză un raport de expertiză contabilă", raportat la faptul că a depus la dosar, la acest termen de judecată, raportul de expertiză contabilă efectuat în dosarul nr. 31331/211/2011.

Or, potrivit art. 1169 C. civ., cel ce face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească. Pentru obligarea la plata despăgubirilor, este necesar ca prejudiciul să fi fost produs printr-o faptă ilicită. Pârâtul nu a săvârșit o faptă ilicită împotriva reclamantei, din proprie inițiativă, ci a dat curs unei cereri de executare silită formulată de creditoarea S.C. A.T. SRL, or, îndeplinirea unei activități impuse ori permise de lege, înlătură caracterul ilicit al faptei. Lipsind dovada prejudiciului pretins a fi fost suferit de către reclamantă, și o faptă ilicită săvârșită de pârât, în mod automat lipsește raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. În ceea ce privește vinovăția, ca element (condiție) a răspunderii civile delictuale, instanța de apel a reținut că în mod absolut cert, pârâtul nu a dat curs cererii de executare silită a reclamantei, cu intenția de a săvârși o faptă prejudiciabilă.

Dacă o oarecare neglijență sau imprudență s-ar putea desprinde cu greu din actele săvârșite de către executor, acestea nu sunt suficiente pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, în lipsa cumulativă a celorlalte condiții. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă SC W.D. SRL Cluj-Napoca - prin cabinetul lichidator judiciar B.R., aducându-i următoarele critici: Prin Sentința civilă nr. 350 din 13 ianuarie 2010, a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 181/R/2010 a Tribunalului Cluj, s-a admis contestația la executare formulată în dosarul execuțional nr. 71/2009 al BEJ B.M., reținându-se faptul că biletul la ordin nu a fost învestit cu formulă executorie și în acest fel el nu reprezenta un titlu executoriu.

S-a mai reținut că procesele-verbale de inventariere au fost întocmite cu nerespectarea unor dispoziții legale privind executarea silită. În acest sens, au fost invocate dispozițiile art. 45 din Legea nr. 188/2000 că vizează răspunderea civilă a executoriului judecătoresc. Recurenta-reclamantă a mai învederat faptul că în acea perioadă avea în desfășurare un contract de franciză pentru comercializarea de tip N., iar prin actele de executare, executoriul judecătoresc i-a cauzat mari prejudicii, prin neîncasarea adaosului comercial. S-a mai arătat de către recurenta-reclamantă că tot în aceeași perioadă s-a solicitat de către DGAFP Cluj deschiderea procedurii insolvenței împotriva sa, iar datorită blocării conturilor nu a putut face plățile pe care le datora în mod curent.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 998 și 999 C. civ. cu privire la răspunderea delictuală civilă. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În primul rând, recurenta-reclamantă nu a încadrat criticile sale în prevederile art. 304 C. proc. civ., pentru ca instanța de recurs să poată face o analiză a legalității deciziei recurate. Recurenta-reclamantă a reiterat starea de fapt, însă din conținutul considerentelor recursului se poate, totuși, deduce că aceasta a criticat decizia recurată pentru greșita aplicare a dispozițiilor legale privind răspunderea delictuală civilă, astfel încât, excepția nulității recursului, urmează a fi respinsă.

Această critică, însă, nu poate fi reținută. Astfel, instanța de apel a arătat, în mod limpede, dar și legal, că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale civile, reclamanta-recurentă nedovedind existența unui prejudiciu, de asemenea, nedovedindu-se existența unei fapte ilicite, dar și a vinovăției. Sub aspectul prejudiciului, instanța de apel a arătat că reclamanta nici nu a propus probe în dovedirea acestuia și nici nu a fost de acord cu administrarea probei cu expertiză, pentru dovedirea prejudiciului, astfel că, sub acest aspect, hotărârea instanței de apel este legală.

Simpla susținere de către recurenta-reclamantă că a fost păgubită prin instituirea sechestrului asupra bunurilor sale și asupra conturilor sale, prin aceasta, susținând recurenta-reclamantă, că ar fi fost împiedicată să obțină profit, prin derularea de operațiuni comerciale curente și că împotriva sa a fost deschisă procedura insolvenței, datorită blocării conturilor, nu poate fi reținută, aceasta ar fi trebuit să propună probe în acest sens în fața instanțelor de fond, iar în recurs să critice, nu greșita reținere a stării de fapt, care nu mai este posibilă în recurs, ci eventuala nelegalitate a neîncuviințării de probe sub acest aspect.

De asemenea, în mod corect, a reținut instanța de apel că nici sub aspectul faptei ilicite, respectiv al vinovăției, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile, cât timp problema învestirii sau neînvestirii unui ordin de plată cu formulă executorie făcea obiectul unui recurs în interesul legii, iar decizia prin care a fost tranșată această problemă a fost publicată în M. Of. ulterior datelor la care executorul judecătoresc a întocmit formele de executare ce ulterior au fost anulate tocmai ca urmare a pronunțării respectivei decizii în recursul în interesul legii. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității cererii de recurs. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC W.D. SRL Cluj-Napoca - prin cabinetul lichidator judiciar B.R. împotriva Deciziei civile nr. 3/A/2013 din 16 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2014. Procesat de GGC - AM