ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 541/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 541/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată la

30 mai 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă,

contestatoarea SC A.D.O. SA a solicitat instanței, în contradictoriu cu

intimata A.D.S., să dispună anularea somațiilor de plată cu nr. 144548, nr. 144549,

nr. 144550, nr. 144551, nr. 144552, nr. 144553, nr. 144554, nr. 144555 și nr.

144556, toate din data de 25 aprilie 2012, comunicate la data de 11 mai 2012,

în valoare totală de 1.425.455,09 RON, din care 1.181.221,62 RON reprezentând

penalități de întârziere pentru nerealizarea investițiilor aferente anilor 2004

- 2011 și 244.233,57 RON reprezentând redevență și penalități aferente

perioadei 2009 - 2012 trimestrul 1, în temeiul contractului de concesiune nr.

29/2004.

Prin Sentința civilă

nr. 125 din 17 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VI-a civilă, a fost admisă contestația la executare și au fost anulate

somațiile comunicate de intimata A.D.S. din data de 25 aprilie 2012.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a reținut următoarele:

Între contestatoarea

SC A.D.O. SA, în calitate de concesionar și intimata A.D.S., în calitate de

concedent, s-a încheiat Contractul de concesiune nr. 29 din 7 ianuarie 2004

având ca obiect transmiterea dreptului și a obligației de exploatare a

terenului cu destinație agricolă în suprafață totală de 2.658 ha, aflat în

perimetrul localităților Sibiu, Nou, Roșia, Vurpăr, Șura Mare, județul Sibiu,

pe o perioadă de 49 de ani, în schimbul unei redevențe anuale constând în

echivalentul în RON a 246 kg grâu STAS 813/68/ha.

De la data punerii

concesionarului în posesie și până la emiterea somațiilor contestate, au avut

loc diminuări repetate ale suprafețelor de teren ce făceau obiectul

contractului, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate către terți.

Prin art. 7.1.16 din

contract, concesionarul s-a obligat să realizeze investiții pentru dezvoltarea

exploatației în echivalentul în RON a 784.041,68 euro. Potrivit art. 7.1.21, în

cazul nerealizării programului investițional, pentru fiecare zi de întârziere,

concesionarul datora penalități, conform legislației în vigoare.

Prin adresa nr. 70491

din 16 ianuarie 2006, A.D.S. a notificat concesionarului rezilierea

contractului și apoi la 2 iunie 2006, a procedat la preluarea terenului aflat

până atunci în administrarea SC A.D.O. SA.

Prin Sentința

comercială nr. 8.843 din 27 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2.607 din 26

septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-a

constatat că nu a intervenit rezoluțiunea Contractului de concesiune nr. 29 din

7 ianuarie 2004 încheiat între părți.

Intimata A.D.S. a

emis pretenții și pentru plata redevenței pe anii 2006 - 2008, însă prin

hotărâri judecătorești irevocabile au fost admise contestațiile la executare

formulate de concesionar, constatându-se că aceste pretenții nu sunt

întemeiate.

Prin aceste hotărâri

judecătorești, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că în perioada 2006 -

2008 terenurile pentru care s-a calculat redevența nu se aflau în posesia

concesionarului.

Nici ulterior anului

2008 și până în prezent intimata A.D.S. nu a dovedit predarea terenurilor către

contestatoare și punerea acesteia în posesie.

În condițiile în care

prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a statuat asupra validității

contractului de concesiune, acesta trebuia respectat de părți în conformitate

cu dispozițiile art. 969 - 970 C. civ.

În cauză, intimata

pretinde de la societatea contestatoare îndeplinirea obligației de plată a

redevenței cu penalități aferente pentru perioada 2009 - 2012 trimestrul I și a

obligației de plată a penalităților de întârziere pentru nerealizarea

investițiilor aferente anilor 2006 - 2011, cu toate că intimata nu și-a

respectat propriile obligații contractuale, respectiv de a pune la dispoziția

societății contestatoare terenul concesionat și de a nu o tulbura pe aceasta în

exercitarea drepturilor rezultate din contract, inclusiv dreptul de a exploata

terenul.

Curtea a apreciat că

societatea contestatoare, restituind facturile emise de intimată pentru

perioada când nu a mai avut posesia terenului, cu mențiunea expresă a refuzului

de plată, a invocat în mod justificat excepția de neexecutare a contractului.

Intimata nu are

împotriva societății contestatoare o creanță certă, lichidă și exigibilă,

astfel cum este definită de art. 379 alin. (3) și (4) C. proc. civ.,

pretențiile A.D.S. menționate în somații fiind neîntemeiate, întrucât în

perioada 2 iunie 2006 - 25 aprilie 2012 A.D.S. nu a asigurat contestatoarei

folosința terenului concesionat.

În lipsa unei creanțe

certe, lichide și exigibile, executarea silită pornită de intimată este nulă,

întrucât contravine dispozițiilor art. 379 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit

dispozițiilor art. 405 alin. (2) C. proc. civ., momentul de început al cursului

prescripției dreptului de a cere executarea silită este data la care se naște

acest drept, care în speță echivalează cu scadența obligațiilor investiționale.

În ceea ce privește

termenul de prescripție, pentru primii doi ani investiționali (2004 - 2005 și

2005 - 2006), este aplicabil termenul de 3 ani prevăzut de art. 405 alin. (1)

C. proc. civ.

În perioada în

discuție erau în vigoare prevederile art. 1 alin. (2) coroborate cu art. 3 din

O.U.G. nr. 64/2005, conform cărora dispozițiile Cap.VIII, IX și X din O.U.G.

nr. 51/1998 se aplică și în cazul contractelor încheiate de Agenția Domeniilor

Statului cu partenerii contractuali, având ca obiect orice formă de exploatare

eficientă a terenurilor cu destinație agricolă.

Termenul special de

prescripție de 7 ani a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor

preluate de A.V.A.S., prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 era

reglementat în cap. II din ordonanță, astfel că nu era aplicabil contractului

de concesiune încheiat de A.D.S.

Pentru primii doi ani

investiționali, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită

s-a împlinit în anul 2008, respectiv 2009, înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 94/2010, care a prevăzut aplicarea integrală a O.U.G. nr. 51/1998 la

contractele de concesiune încheiate de A.D.S., inclusiv termenul special de

prescripție de 7 ani. Cum legea nouă nu are efect retroactiv, nu se mai poate

repune în discuție ceea ce a fost stins prin efectul prescripției.

Curtea a mai reținut

că din analiza înscrisurilor de la dosar rezultă că oricum investițiile

aferente primului an 2004 - 2005 au fost realizate de către concesionar.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs intimata Agenția Domeniilor Statului, criticând-o

sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea este

pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale

aplicabile în cauză, precum și cu interpretarea eronată a probatoriului

administrat (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Recurenta solicită în

temeiul art. 304

1

C. proc. civ. să analizeze cauza sub toate

aspectele:

Prin contractul de

concesiune nr. 29 din 7 ianuarie 2004, contestatoarea s-a obligat să realizeze

investiții pentru dezvoltarea exploatației în echivalentul în RON a 784.041,68

euro, iar în cazul nerealizării programului investițional pentru fiecare zi de

întârziere, concesionarul datora penalități conform legislației în vigoare.

Având în vedere

diminuările de teren ce au intervenit prin aplicarea legilor de reconstituire a

proprietății, prin Actul adițional nr. 1 din 11 noiembrie 2004 s-a reglementat

atât suprafața aferentă contractului, cât și situația investițiilor a căror

valoare a fost diminuată la suma de 583.087 euro, eșalonată pe un termen de 10

ani.

În mod greșit instanța

a apreciat că recurenta nu este îndrituită la redevență pentru perioada 2006 -

2008, întrucât nu a asigurat folosința terenului concesionat.

La 2 iunie 2006,

A.D.S. a întocmit procesul-verbal de preluare a terenului aflat în

administrarea SC A.D.O. SA, document ce nu a fost semnat de către niciun

reprezentant al societății.

Contestatoarea a avut

posesia terenului aferent contractului iar aceasta rezultă și din adresa nr.

1.716 din 11 septembrie 2012 emisă de Direcția pentru Agricultură Județeană

Sibiu în care se menționează că SC A.D.O. SA a beneficiat de producția agricolă

în anul 2006, ceea ce înseamnă că societatea a exploatat terenul contractat și

datorează redevență.

În mod greșit

instanța a reținut că recurenta nu deține o creanță certă, lichidă și

exigibilă.

Debitul care a făcut

obiectul executării silite și pentru care concesionarul a făcut contestație la

executare a fost calculat conform dinamicii de fond funciar aferente

contractului de concesiune.

S-a apreciat în mod

greșit că dreptul de executare silită în privința penalităților pentru

nerealizarea investițiilor aferente anilor 2004 - 2006 este prescris.

În prezenta cauză

este aplicabil termenul general de prescripție de 7 ani prevăzut de art. 13,

alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998.

Sunt incidente în

speță dispozițiile O.U.G. nr. 64/2005, respectiv Legii nr. 94/2010 care

statuează faptul că toate contractele încheiate de A.D.S. constituie titluri

executorii.

Dispozițiile Legii

nr. 190/2004 nu disting în raport de momentul în care a luat naștere raportul

juridic și nici nu aduc vreo atingere drepturilor și obligațiilor părților

definitiv stabilite sub imperiul altei legi.

Întrucât dispozițiile

legale referitoare la executarea silită au caracter public, nu se poate

considera că asupra acestora prevalează legea privată a contractului, astfel

că, dispoziția legală cuprinsă în art. 3 din Legea nr. 190/2004 se aplică și

efectelor nerealizate ale contractului încheiat anterior.

Recurenta consideră

că dispozițiile Legii nr. 190/2004 coroborate cu dispozițiile O.U.G. nr.

64/2005 devin aplicabile tuturor contractelor de concesiune, în baza cărora

recurenta deține o creanță, ce urmează a fi recuperată.

Se solicită admiterea

recursului, modificarea sentinței și respingerea contestației ca neîntemeiată.

În cauză, intimata SC

A.D.O. SA a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul

prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat

și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal

de preluare a posesiei întocmit la 2 iunie 2006, contestatoarea SC A.D.O. SA a

fost lipsită de obiectul material al contractului de concesiune.

Prin Sentința

comercială nr. 13 din 5 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2.469 din 16 octombrie

2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-a statuat că

A.D.S. nu este îndrituită la redevență pentru perioada 2006 - 2008 întrucât nu

a asigurat folosința terenului concesionat.

Pentru înscrisurile

intitulate adrese conținând somațiile pentru achitarea debitului în valoare de

1.181.221,62 RON, respectiv 244.233,57 RON, recurenta invocă dinamica de fond

funciar și înregistrările existente în evidența Serviciului de Urmărire

Contracte din cadrul A.D.S.

În realitate,

instanța de fond a reținut în mod corect că A.D.S. nu are o creanță certă,

lichidă și exigibilă, astfel cum este definită de art. 379 alin. (3) și (4) C.

proc. civ., iar în lipsa unei creanțe certe, lichide și exigibile, executarea

silită pornită de recurentă este nulă, întrucât contravine dispozițiilor art.

370 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește

prescripția și termenul de 7 ani prevăzut de dispozițiile art. 13, alin. (5)

din O.U.G. nr. 51/1998, Înalta Curte reține că recurenta beneficiază de acest

termen special de 7 ani ca urmare a modificărilor O.U.G. nr. 64/2005 prin Legea

nr. 94/2010.

Termenul de 3 ani

stabilit potrivit reglementărilor în vigoare la data când a început să curgă

era împlinit în 2008, respectiv 2009, astfel că potrivit principiului

neretroactivității legii noi, instanța a făcut o corectă aplicare a legii.

Instanța de fond a

reținut în mod corect că investițiile aferente primului an 2004 - 2005 au fost

realizate de către concesionar.

Întrucât obligațiile

investiționale pentru al doilea an 2005 - 2006 au devenit scadente în anul

2006, după deposedarea societății de terenurile concesionate, în mod justificat

intimata a invocat excepția de neexecutare a contractului.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să

impună casarea sau modificarea sentinței recurate și, pe cale de consecință,

potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de recurenta A.D.S. împotriva Sentinței civile nr. 125 din 17

decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2014.

Procesat de GGC - AM