ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 541/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată la 30 mai 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, contestatoarea SC A.D.O. SA a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata A.D.S., să dispună anularea somațiilor de plată cu nr. 144548, nr. 144549, nr. 144550, nr. 144551, nr. 144552, nr. 144553, nr. 144554, nr. 144555 și nr. 144556, toate din data de 25 aprilie 2012, comunicate la data de 11 mai 2012, în valoare totală de 1.425.455,09 RON, din care 1.181.221,62 RON reprezentând penalități de întârziere pentru nerealizarea investițiilor aferente anilor 2004 - 2011 și 244.233,57 RON reprezentând redevență și penalități aferente perioadei 2009 - 2012 trimestrul 1, în temeiul contractului de concesiune nr. 29/2004.

Prin Sentința civilă nr. 125 din 17 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admisă contestația la executare și au fost anulate somațiile comunicate de intimata A.D.S. din data de 25 aprilie 2012. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut următoarele: Între contestatoarea SC A.D.O. SA, în calitate de concesionar și intimata A.D.S., în calitate de concedent, s-a încheiat Contractul de concesiune nr. 29 din 7 ianuarie 2004 având ca obiect transmiterea dreptului și a obligației de exploatare a terenului cu destinație agricolă în suprafață totală de 2.658 ha, aflat în perimetrul localităților Sibiu, Nou, Roșia, Vurpăr, Șura Mare, județul Sibiu, pe o perioadă de 49 de ani, în schimbul unei redevențe anuale constând în echivalentul în RON a 246 kg grâu STAS 813/68/ha.

De la data punerii concesionarului în posesie și până la emiterea somațiilor contestate, au avut loc diminuări repetate ale suprafețelor de teren ce făceau obiectul contractului, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate către terți. Prin art. 7.1.16 din contract, concesionarul s-a obligat să realizeze investiții pentru dezvoltarea exploatației în echivalentul în RON a 784.041,68 euro. Potrivit art. 7.1.21, în cazul nerealizării programului investițional, pentru fiecare zi de întârziere, concesionarul datora penalități, conform legislației în vigoare. Prin adresa nr. 70491 din 16 ianuarie 2006, A.D.S. a notificat concesionarului rezilierea contractului și apoi la 2 iunie 2006, a procedat la preluarea terenului aflat până atunci în administrarea SC A.D.O.

SA. Prin Sentința comercială nr. 8.843 din 27 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2.607 din 26 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-a constatat că nu a intervenit rezoluțiunea Contractului de concesiune nr. 29 din 7 ianuarie 2004 încheiat între părți. Intimata A.D.S. a emis pretenții și pentru plata redevenței pe anii 2006 - 2008, însă prin hotărâri judecătorești irevocabile au fost admise contestațiile la executare formulate de concesionar, constatându-se că aceste pretenții nu sunt întemeiate. Prin aceste hotărâri judecătorești, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că în perioada 2006 - 2008 terenurile pentru care s-a calculat redevența nu se aflau în posesia concesionarului.

Nici ulterior anului 2008 și până în prezent intimata A.D.S. nu a dovedit predarea terenurilor către contestatoare și punerea acesteia în posesie. În condițiile în care prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a statuat asupra validității contractului de concesiune, acesta trebuia respectat de părți în conformitate cu dispozițiile art. 969 - 970 C. civ. În cauză, intimata pretinde de la societatea contestatoare îndeplinirea obligației de plată a redevenței cu penalități aferente pentru perioada 2009 - 2012 trimestrul I și a obligației de plată a penalităților de întârziere pentru nerealizarea investițiilor aferente anilor 2006 - 2011, cu toate că intimata nu și-a respectat propriile obligații contractuale, respectiv de a pune la dispoziția societății contestatoare terenul concesionat și de a nu o tulbura pe aceasta în exercitarea drepturilor rezultate din contract, inclusiv dreptul de a exploata terenul.

Curtea a apreciat că societatea contestatoare, restituind facturile emise de intimată pentru perioada când nu a mai avut posesia terenului, cu mențiunea expresă a refuzului de plată, a invocat în mod justificat excepția de neexecutare a contractului. Intimata nu are împotriva societății contestatoare o creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel cum este definită de art. 379 alin. (3) și (4) C. proc. civ., pretențiile A.D.S. menționate în somații fiind neîntemeiate, întrucât în perioada 2 iunie 2006 - 25 aprilie 2012 A.D.S. nu a asigurat contestatoarei folosința terenului concesionat. În lipsa unei creanțe certe, lichide și exigibile, executarea silită pornită de intimată este nulă, întrucât contravine dispozițiilor art. 379 alin. (1) C. proc.

civ. Potrivit dispozițiilor art. 405 alin. (2) C. proc. civ., momentul de început al cursului prescripției dreptului de a cere executarea silită este data la care se naște acest drept, care în speță echivalează cu scadența obligațiilor investiționale. În ceea ce privește termenul de prescripție, pentru primii doi ani investiționali (2004 - 2005 și 2005 - 2006), este aplicabil termenul de 3 ani prevăzut de art. 405 alin. (1) C. proc. civ. În perioada în discuție erau în vigoare prevederile art. 1 alin. (2) coroborate cu art. 3 din O.U.G. nr. 64/2005, conform cărora dispozițiile Cap.VIII, IX și X din O.U.G. nr. 51/1998 se aplică și în cazul contractelor încheiate de Agenția Domeniilor Statului cu partenerii contractuali, având ca obiect orice formă de exploatare eficientă a terenurilor cu destinație agricolă.

Termenul special de prescripție de 7 ani a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S., prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 era reglementat în cap. II din ordonanță, astfel că nu era aplicabil contractului de concesiune încheiat de A.D.S. Pentru primii doi ani investiționali, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită s-a împlinit în anul 2008, respectiv 2009, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 94/2010, care a prevăzut aplicarea integrală a O.U.G. nr. 51/1998 la contractele de concesiune încheiate de A.D.S., inclusiv termenul special de prescripție de 7 ani. Cum legea nouă nu are efect retroactiv, nu se mai poate repune în discuție ceea ce a fost stins prin efectul prescripției.

Curtea a mai reținut că din analiza înscrisurilor de la dosar rezultă că oricum investițiile aferente primului an 2004 - 2005 au fost realizate de către concesionar. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Agenția Domeniilor Statului, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate: Hotărârea este pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, precum și cu interpretarea eronată a probatoriului administrat (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Recurenta solicită în temeiul art. 304 1 C. proc. civ. să analizeze cauza sub toate aspectele: Prin contractul de concesiune nr. 29 din 7 ianuarie 2004, contestatoarea s-a obligat să realizeze investiții pentru dezvoltarea exploatației în echivalentul în RON a 784.041,68 euro, iar în cazul nerealizării programului investițional pentru fiecare zi de întârziere, concesionarul datora penalități conform legislației în vigoare.

Având în vedere diminuările de teren ce au intervenit prin aplicarea legilor de reconstituire a proprietății, prin Actul adițional nr. 1 din 11 noiembrie 2004 s-a reglementat atât suprafața aferentă contractului, cât și situația investițiilor a căror valoare a fost diminuată la suma de 583.087 euro, eșalonată pe un termen de 10 ani. În mod greșit instanța a apreciat că recurenta nu este îndrituită la redevență pentru perioada 2006 - 2008, întrucât nu a asigurat folosința terenului concesionat. La 2 iunie 2006, A.D.S. a întocmit procesul-verbal de preluare a terenului aflat în administrarea SC A.D.O. SA, document ce nu a fost semnat de către niciun reprezentant al societății. Contestatoarea a avut posesia terenului aferent contractului iar aceasta rezultă și din adresa nr. 1.716 din 11 septembrie 2012 emisă de Direcția pentru Agricultură Județeană Sibiu în care se menționează că SC A.D.O.

SA a beneficiat de producția agricolă în anul 2006, ceea ce înseamnă că societatea a exploatat terenul contractat și datorează redevență. În mod greșit instanța a reținut că recurenta nu deține o creanță certă, lichidă și exigibilă. Debitul care a făcut obiectul executării silite și pentru care concesionarul a făcut contestație la executare a fost calculat conform dinamicii de fond funciar aferente contractului de concesiune. S-a apreciat în mod greșit că dreptul de executare silită în privința penalităților pentru nerealizarea investițiilor aferente anilor 2004 - 2006 este prescris. În prezenta cauză este aplicabil termenul general de prescripție de 7 ani prevăzut de art. 13, alin. (5) din O.U.G.

nr. 51/1998. Sunt incidente în speță dispozițiile O.U.G. nr. 64/2005, respectiv Legii nr. 94/2010 care statuează faptul că toate contractele încheiate de A.D.S. constituie titluri executorii. Dispozițiile Legii nr. 190/2004 nu disting în raport de momentul în care a luat naștere raportul juridic și nici nu aduc vreo atingere drepturilor și obligațiilor părților definitiv stabilite sub imperiul altei legi. Întrucât dispozițiile legale referitoare la executarea silită au caracter public, nu se poate considera că asupra acestora prevalează legea privată a contractului, astfel că, dispoziția legală cuprinsă în art. 3 din Legea nr. 190/2004 se aplică și efectelor nerealizate ale contractului încheiat anterior.

Recurenta consideră că dispozițiile Legii nr. 190/2004 coroborate cu dispozițiile O.U.G. nr. 64/2005 devin aplicabile tuturor contractelor de concesiune, în baza cărora recurenta deține o creanță, ce urmează a fi recuperată. Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea contestației ca neîntemeiată. În cauză, intimata SC A.D.O. SA a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Prin procesul-verbal de preluare a posesiei întocmit la 2 iunie 2006, contestatoarea SC A.D.O. SA a fost lipsită de obiectul material al contractului de concesiune.

Prin Sentința comercială nr. 13 din 5 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2.469 din 16 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-a statuat că A.D.S. nu este îndrituită la redevență pentru perioada 2006 - 2008 întrucât nu a asigurat folosința terenului concesionat. Pentru înscrisurile intitulate adrese conținând somațiile pentru achitarea debitului în valoare de 1.181.221,62 RON, respectiv 244.233,57 RON, recurenta invocă dinamica de fond funciar și înregistrările existente în evidența Serviciului de Urmărire Contracte din cadrul A.D.S. În realitate, instanța de fond a reținut în mod corect că A.D.S.

nu are o creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel cum este definită de art. 379 alin. (3) și (4) C. proc. civ., iar în lipsa unei creanțe certe, lichide și exigibile, executarea silită pornită de recurentă este nulă, întrucât contravine dispozițiilor art. 370 alin. (1) C. proc. civ. În ceea ce privește prescripția și termenul de 7 ani prevăzut de dispozițiile art. 13, alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, Înalta Curte reține că recurenta beneficiază de acest termen special de 7 ani ca urmare a modificărilor O.U.G. nr. 64/2005 prin Legea nr. 94/2010. Termenul de 3 ani stabilit potrivit reglementărilor în vigoare la data când a început să curgă era împlinit în 2008, respectiv 2009, astfel că potrivit principiului neretroactivității legii noi, instanța a făcut o corectă aplicare a legii.

Instanța de fond a reținut în mod corect că investițiile aferente primului an 2004 - 2005 au fost realizate de către concesionar. Întrucât obligațiile investiționale pentru al doilea an 2005 - 2006 au devenit scadente în anul 2006, după deposedarea societății de terenurile concesionate, în mod justificat intimata a invocat excepția de neexecutare a contractului. Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A.D.S. împotriva Sentinței civile nr. 125 din 17 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2014. Procesat de GGC - AM