ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 532/2014

Asupra recursului de

față, se constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 7.989 de la 6 iunie

2012, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins acțiunea formulată

de reclamanta SC L.R. SRL - prin lichidator judiciar Casa de Insolvența S.I. în

contradictoriu cu pârâta SC R.C. SRL, cu motivarea că, în virtutea excepției de

neexecutare, pârâta a fost îndreptățită să refuze să își îndeplinească propria

obligație de plată ca urmare a întârzierilor în executarea lucrărilor, dreptul

antreprenorului general de a introduce fila CEC la plată în cazul în care,

pentru culpa subantreprenorului, rezilierea contractul este prevăzut de părți

și în Protocolul încheiat între părți la data de 15 aprilie 2008 și chiar în

ipoteza în care pârâta nu ar fi fost îndreptățită să introducă la plată fila

CEC conform clauzelor contractuale, iar cererea întemeiată pe dispozițiile art.

992  - 993 C. civ. care reglementează plata nedatorată este nefondată, deoarece

suma solicitată de reclamanta a-i fi restituită nu a fost plătită de aceasta.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 475/2012 de la 3

decembrie 2011, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC L.R. SRL

- prin lichidator judiciar Casa de Insolvența S.I., reținând că încuviințarea

unei probe nepertinente și neconcludente nu înseamnă încălcarea principiului

disponibilității, prima instanță a făcut o corectă interpretare a clauzelor

contractuale și a concluzionat în mod just că expresia "forță majoră"

folosită în procesul-verbal din 22 ianuarie 2008 nu are semnificația cazului

exonerator de răspundere prevăzut la art. 20 din condițiile generale ale

contractului, s-a reținut corect situația de fapt în urma evaluării

materialului probator administrat și s-a stabilit că reclamanta este cea care

nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, prin executarea cu întârziere a

lucrărilor și prin părăsirea șantierului, iar, în cauză, nu sunt îndeplinite

condițiile plății nedatorate, prevăzute la art. 992 - 993 și 1092 C. civ.,

întrucât datoria în vederea căreia s-a făcut plata exista între părți.

Împotriva acestei

hotărâri, reclamanta SC L.R. SRL - prin lichidator judiciar Casa de Insolvența

S.I. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a

hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei la plata

sumei de 126.815,33 lei reprezentând garanția de bună execuție, invocând drept

motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea

motivelor de recurs, s-a învederat că instanțele de fond și de apel au dat o

interpretare eronată atât articolului 20 din Contractul nr. 37 din 6 martie

2007, cât și raportului de expertiză efectuat în cauză, care a concluzionat că

nu există vreo culpă în executarea lucrărilor și nu au reținut îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 992 - 993 referitoare la plata nedatorată, deși

s-a făcut dovada că fila CEC a fost introdusă în mod arbitrar.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat prin prisma motivelor de nelegalitate invocate,

constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Între părți, la data

de 6 martie 2007, a intervenit contractul de execuție lucrări nr. 37 prin care

SC L.R. SRL s-a obligat să execute lucrări de instalații electrice și sanitare

pentru obiectivul Ansamblul Rezidențial D.N.

La articolul 20

denumit "Forța majoră", s-a stabilit că, în cazul în care fie antreprenorul

general, fie subantreprenorul este împiedicat sau întârziat în raport cu

efectuarea oricăror obligații ale sale în cadrul acestui contract printr-un

eveniment de forță majoră, obligațiile părții respective în cadrul acestui

contract vor fi suspendate atâta timp cât persistă evenimentul de forță majoră

și în măsura în partea este împiedicată sau întârziată, iar după terminarea

evenimentului de forță majoră, partea respectivă va relua achitarea de

obligații în cadrul acestui contract și va informa cealaltă parte cu privire la

dezvoltările materiale.

Forța majoră este un

caz ce înlătură răspunderea părții care, independent de voința sa, nu a putut

să își îndeplinească obligația asumată, însă, în speță, este vorba de o

nerespectare culpabilă a obligațiilor contractuale și nu de neîndeplinirea

obligațiilor contractuale ca urmare a intervenirii unui caz de forță majoră.

Instanțele de fond și

de apel au aplicat corect regulile de interpretare a contractelor prevăzute de

art. 977, 978 și 982 C. civ., reținând că expresia "forță majoră"

folosită în procesul-verbal din data de 22 ianuarie 2008 nu se referă la cazul

care înlătură răspunderea părții, ce nu a putut să își îndeplinească obligația

asumată, independent de voința sa, ci are în vedere situația în care

subantreprenorul nu își îndeplinește obligațiile, voința părților la momentul

predării filei CEC fiind aceea de a permite antreprenorului general să execute

garanția de bună execuție în această împrejurare.

Așadar, interpretarea

recurentei conform căreia introducerea filei CEC se putea face doar în caz de

forță majoră contravine voinței reale a părților de a se obliga și conduce la

lipsirea de efecte juridice a clauzelor de la art. 3 lit. f) din contract și

art. 18 și 25 pct. 2 din condițiile generale ale contractului, care

reglementează însăși situația executării garanției în cazul culpei

subantreprenorului, intimata fiind îndreptățită să execute garanția în caz de

neexecutare culpabilă a obligațiilor de către reclamantă.

Critica privind

probatoriul administrat nu reprezintă motiv de nelegalitate a hotărârii

recurate și nu permite încadrarea în niciun motiv de nelegalitate prevăzut de

art. 304 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât dezvoltarea acestei critici

este făcută în abstract, fără nicio trimitere la decizia recurată care a

răspuns susținerilor reclamantei.

Nefondat este și

motivul de recurs privind aplicarea greșită a legii, deoarece, în cauză, nu

sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate, dispozițiile art. 992 - 993

referindu-se la situația unei plăți efectuate din eroare de către o persoană

pentru o datorie inexistentă sau de care nu era ținută să răspundă, având ca

urmare obligația beneficiarului de a restitui ceea ce a primit în mod

necuvenit.

Textele legale

anterior menționate nu sunt incidente în speță, pentru că datoria în vederea

căreia s-a făcut plata exista între părți, iar destinația sumei încasate nu a

avut în vedere alte scopuri decât cele prevăzute în contractul încheiat între

părți, prevăzându-se în mod expres faptul că se poate reține garanția ca urmare

a neîndeplinirii corespunzătoare a obligaților contractuale.

Față de

considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC L.R. SRL - prin

lichidator judiciar Casa de Insolvență S.I. București împotriva Deciziei civile

nr. 475/2012 din 3 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a civilă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC L.R. SRL - prin lichidator judiciar Casa de

Insolvență S.I. București împotriva Deciziei civile nr. 475/2012 din 3

decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2014.

Procesat de GGC - AM