ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2339/2014

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 2264 din 18 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr.

1342/3/2013, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a admis excepția

prescrierii și a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta SC R.E.

SRL în contradictoriu cupârâta SC P. SRL.

În considerentele sentinței s-a

reținut că reclamanta a solicitat prin acțiune - cerere reconvențională

disjunsă din Dosarul nr. 36511/3/2012, obligarea pârâtei la plata penalității

pentru rezilierea contractului dintre părți înainte de expirarea termenului

prevăzut, precum și la plata contravalorii chiriei restante și a penalităților

calculate asupra acestei sume. S-a apreciat ca fiind împlinit termenul de

prescripție, conform art. 3 și art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, în

raport de data formulării cererii reconvenționale (17 ianuarie 2013),

indiferent de data în aceste termen a început să curgă, cea a încheierii

contractului (03 iulie 2007) sau cea a rezilierii acestuia (06 aprilie 2009).

Această apreciere a fost raportată la data scadenței celor două facturi

reprezentând contravaloarea chiriei, emise la data de 03 noiembrie 2008. S-a

reținut, în consecință, împlinirea termenului de prescripție în cursul lunii

aprilie 2012. Cu privire la penalități s-a reținut că împlinirea termenului de

prescripție pentru debitul principal atrage stingerea dreptului la acțiune și

pentru accesoriile acestuia.

A fost înlăturată apărarea reclamantei

întemeiată pe formularea anterioară a cererii de emitere a ordonanței de plată pentru

aceleași pretenții, aceasta neavând efectul întreruperii termenului de prescripție

ca urmare a respingerii irevocabile a cererii.

S-a apreciat lipsa de incidență a dispozițiilor

art. 2.539 alin. (2) teza a ll-a C. civ. în temeiul art. 6 alin. (4) C. civ. și

art. 201 din Legea nr. 71/2011.

Sentința de fond a fost apelată de reclamanta

SC R.E. SRL, care a solicitat admiterea apelului, cu reținerea cauzei spre judecare

și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, criticile sale vizând greșita

aplicare a sancțiunii prescripției.

Prin decizia civilă nr. 377/2013 pronunțată

la data de 22 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins

ca nefondat apelul declarat de reclamantă, reținând următoarele: părțile nu au contestat

momentul începerii curgerii termenului de prescripție ca fiind aprilie 2009 pentru

pretențiile formulate și nici faptul că aceste este cel de drept comun stipulat

de Decretul nr. 167/1958, sub imperiul căruia a început să curgă, ceea ce se contestă

fiind caracterul întrerupător al cursului prescripției al cererii de emitere a ordonanței

de plată. S-a apreciat că derogarea de la regula generală, conform căreia prescripțiile

rămân supuse legii sub imperiul căreia au început prevăzută de art. 6 alin. (4)

C. civ., ar trebui să fie expresă. în acest condiții s-a reținut aplicabilitatea

dispozițiilor art. 2539 alin. (2) teza a ll-a C. civ., prin raportare la art. 204

din Legea nr. 71/2011 doar cererilor introduse după intrarea în vigoare a C. civ.

În lipsa unei dispoziții exprese a legii cu privire la aplicabilitatea textului

menționat și în cazul prescripțiilor începute sub imperiul legii vecii, s-a apreciat

netemeinicia critici reclamantei sub acest aspect.

Decizia de apel a fost recurată de reclamanta

SC R.E. SRL, care a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei atacate cu

trimiterea cauzei spre rejudecare. Reclamanta a invocat dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. din 1865, criticând decizia de apel sub aspectul greșitei interpretări

și aplicări a dispozițiilor art. 2539 alin. (2) teza a ll-a raportat la art. 204

din Legea nr. 71/2011. A arătat că din perspectiva datei de intrare în vigoare a

C. civ., atât cererea de emitere a ordonanței de plată, cât și cererea reconvențională

sunt formulate ulterior acestei date, fiind astfel aplicabile dispozițiile legale

menționate. A susținut că interpretarea dată de instanța de apel face inaplicabilă

derogarea prevăzută de articolele menționate, prin excluderea din sfera de aplicare

a acțiunilor introduse după intrarea în vigoare a noului cod, dar care valorifică

drepturi a căror prescripție a început să curgă anterior intrării acestuia în vigoare.

Deși legal citată, intimata pârâtă nu a

depus întâmpinare la dosar și nu s-a prezentat în instanță la termenele acordate.

Analizând legalitatea deciziei de apel

în raport de criticile formulate, se rețin următoarele: problema de drept care necesită

rezolvare este aceea a aplicabilității normei derogatorii dedusă din dispozițiile

art. 204 din Legea nr. 71/2011 și art. 2539 alin. (2) teza a ll-a C. civ., prin

raportare la dispoziția art. 6 alin. (4) C. civ.

Interpretarea dată de instanța de apel

a fost aceea că dispozițiile art. 2539 alin. (2) teza a ll-a C. civ. sunt aplicabile

doar prescripțiilor începute sub imperiul noii codificări, concluzie dedusă din

raționamentul expus în considerentele deciziei recurate. Această interpretare nu

este în concordanță cu voința legiuitorului, exprimată prin normele Legii nr. 71/2011

pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., act normativ care

a fost emis tocmai pentru a reglementa situațiile tranzitorii de aplicare a noii

codificări. Pe linia de interpretare dată de instanța de apel, cu aplicarea strictă

a dispoziției din art. 6 alin. (4) (referitoare la aplicabilitatea vechii reglementări

în materia prescripțiilor începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a

C. civ.) și a dispoziției din art. 2539 C. civ. doar pentru prescripțiile începute

ulterior intrării în vigoare a noului cod, dispoziția tranzitorie prevăzută de

art. 204 din Legea nr. 71/2011 devine inaplicabilă, pentru următorul considerent:

este evident că pentru prescripțiile începute ulterior intrării în vigoare a noului

cod sunt aplicabile normele acestuia, nemaifiind nevoie de o dispoziție tranzitorie

în acest sens.

Pe de altă parte rolul dispoziției tranzitorii

este tocmai acela de a reglementa situații începute sub imperiul unei reglementări

vechi și continuate sub imperiul noii reglementări. În acest context a fost reglementată

situația tranzitorie din art. 204 din Legea nr. 71/2011, cu condiția existenței

cererii formulate sub imperiul noii reglementări. Astfel trebuie interpretată dispoziția

legală care se referă la aplicabilitatea prevederilor art. 2539 din Legea nr. 71/2011

și cererilor introduse după intrarea în vigoare a noului cod, respectiv cererilor

care îndeplinesc această condiție și în care se pune problema împlinirii termenului

de prescripție, care a început să curgă sub imperiul vechii legi, dar care s-a împlinit

după intrarea în vigoare a noii legi. Reiterăm faptul că dacă ne aflăm în prezența

unei cereri introduse după intrarea în vigoare a noului cod, în care s-ar pune problema

intervenirii prescripției, al cărei început se situează după acest moment, nu ar

mai fi fost necesară norma tranzitorie pentru că într-o asemenea situație sunt pe

deplin aplicabile noile norme, fără a mai fi nevoie de o reglementare specială în

acest sens.

În consecință, se apreciază că instanța

de apel a făcut o greșită interpretare a legii prin reținerea inaplicabilității

în speță a prevederilor derogatorii cuprinse în art. 204 din Legea nr. 71/2011,

cu referire la incidența în speță a dispozițiilor art. 2539 C. civ., acestea devenind

aplicabile, conform considerentelor expuse anterior.

Soluția care se impune este aceea a casării

deciziei de apel, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare. în cadrul rejudecării,

instanța de apel va verifica, în raport de probatoriul administrat și de susținerile

părților, îndeplinirea condițiilor stabilite de lege pentru intervenirea cazului

de întrerupere a cursului prescripției, astfel cum sunt reglementate de art. 2539

alin. (2) C. civ. Această analiză nu poate fi efectuată în cadrul recursului, raportat

la considerentele expuse de instanța de apel, de soluția pronunțată în cauză și

de criticile formulate de reclamantă.

Pentru considerentele reținute, în temeiul

art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, iar decizia de apel va fi casată cu

trimiterea cauzei spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

SC R.E. SRL împotriva deciziei civile nr. 377/2013 din 22 octombrie 2013 a Curții

de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 19 iunie 2014.