ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 897/2014

Ședința publică de la 6 martie 2014 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta R.A.A.P.P.S. prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a solicitat obligarea pârâtei P.S.I., la plata sumei de 62.446,78 Euro și de 381.390,69 lei reprezentând debit neachitat și datorat compus din: chirie locuință, 61.267,74 euro pentru perioada diferență martie 2008 - martie 2009; chirie garaj – 1.179,04 euro pentru perioada aprilie 2008 - martie 2009 și penalizări – 381.390,69 lei calculate de la data de 31 februarie 2008 până la data de 31 august 2009. În ședința publică din 03 aprilie 2012, tribunalul a unit cu fondul excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru pretențiile aferente perioadei martie 2008 - august 2008, excepție invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 4638 din 10 aprilie 2012, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, a respins cererea formulată de reclamantă ca fiind prescrisă pentru pretențiile aferente perioadei martie 2008 - august 2008 și a respins cererea cu privire la restul pretențiilor ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, față de excepția prescripției dreptului material la acțiune având ca obiect pretențiile enunțate de către reclamantă, că acestea s-au născut in luna martie 2008, iar cererea de chemare in judecata a fost introdusă în data de 19 august 2011, deci după împlinirea termenului general de prescripție de 3 ani.

Astfel, întrucât la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 19 august 2011, dreptul la acțiune în sens material aferent pretențiilor pentru perioada martie 2008 - august 2008 s-a prescris, tribunalul a respins cererea de chemare in judecată formulată de către reclamantă reprezentând chirie aferentă perioadei martie 2008 - august 2008 si a penalităților incidente, ca fiind prescrisă. În ceea ce privește restul pretențiilor solicitate, tribunalul a apreciat că, referitor la caracterul cert al prejudiciului , acesta presupune să fie sigur, nu numai în privința existenței, ci și a posibilității de evaluare. Posibilitatea de evaluare a prejudiciului nu există în cauză deoarece la termenul din data de 3 aprilie 2012 instanța i-a pus in vedere reclamantei sa-si precizeze cuantumul pretențiilor pentru perioada rămasă, reprezentantul reclamantei arătând că acest lucru nu este posibil.

Cum reclamantei îi revenea sarcina probei, conform art. 1169 C. civ., iar aceasta nu a solicitat administrarea altor probatorii în afara probei cu înscrisuri, arătând că toate înscrisurile au fost depuse la dosar, instanța de fond a respins cererea reclamantei privind restul pretențiilor, ca neîntemeiată. Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 56/2013 din 12 februarie 2013, a admis apelul formulat de reclamanta R.A.A.P.P.S. a schimbat sentința atacată în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei martie 2008 - iulie 2008 inclusiv. A respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumelor solicitate pentru perioada martie 2008 - iulie 2008 inclusiv, ca prescrisă.

A fost admisă în parte cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata chiriei pentru perioada august 2008 - martie 2009 și a penalităților aferente acesteia. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 40.254,06 Euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data plății, reprezentând chirie locuință pentru perioada august 2008 - martie 2009 inclusiv și la plata sumei de 186.604,58 lei reprezentând penalități de întârziere aferente acestei sume, penalități calculate pentru perioada septembrie 2008-31 august 2009. A fost respinsă cererea privind plata chiriei aferente garajului pentru perioada august 2008 - martie 2009, precum și a penalităților aferente, ca nefondată.

În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că d in conținutul contractului de închiriere nr. 60395/1990 având ca obiect locuința din str. Gogol, București, rezultă că plata chiriei se face în termen de 10 zile de la expirarea lunii pentru care urmează a se face plata [(art. 5 alin. (1) teza II)]. Prin urmare, pretențiile aferente fiecărei luni din perioada martie-iulie 2008 s-au prescris la data de 10 a fiecărei luni următoare din anul 2011 (prescripția pentru ultima lună luată în calcul, respectiv iulie 2008, împlinindu-se la data de 10 august 2011), anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Pentru luna august 2008, scadența s-a împlinit la data de 10 septembrie 2011, astfel că termenul de prescripție de 3 ani nu era împlinit la momentul introducerii acțiunii (18 august 2011). S-a reținut că din contractul de închiriere nr. 60392/1990 având ca obiect garajul din str. Gogol, București, rezultă că plata chiriei se face lunar, cel mai târziu până la expirarea lunii pentru care se face plata (art. 4). Rezultă, așadar, că pretențiile aferente fiecărei luni din perioada aprilie-iulie 2008 s-au prescris la finalul fiecărei luni corespunzătoare din anul 2011, anterior introducerii cererii de chemare în judecată. Pentru luna august 2008, scadența s-a împlinit la sfârșitul lunii august 2008, respectiv la 31 august 2008, astfel că termenul de prescripție de 3 ani nu era împlinit la momentul introducerii acțiunii.

Prin urmare, pretențiile solicitate cu titlu de chirie restantă pentru perioada anterioară lunii august 2008 sunt prescrise, ceea ce duce la respingerea cu același titlu și a penalităților de întârziere aferente acestora, conform art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958. În ceea ce privește celelalte pretenții solicitate cu titlu de chirie restanță pentru perioada august 2008 - martie 2009 și penalitățile de întârziere aferente, calculate până la 31 august 2009, instanța de apel a constatat că între părți a fost încheiat contractul de închiriere nr. 60395/1990 având ca obiect locuința situată în București, str. Gogol, sector 1, încheiat pe o perioadă de 5 ani, la acel moment (16 noiembrie 1990) titularul dreptului de administrare al imobilului fiind I.C.R.A.L.

Herăstrău. Termenul de valabilitate al contractului a fost prelungit succesiv prin mai multe acte normative, pentru perioada invocată în acțiune reținându-se incidența Legii nr. 17/1994, a O.U.G. nr. 40/1999 (până la 08 aprilie 2004) și a O.U.G. nr. 8/2004 (până la 08 aprilie 2009). Cum imobilul din str. N. Gogol, ocupat de intimata-pârâtă în baza contractului de închiriere nr. 60395/1990, face parte din domeniul public al statului și este în administrarea R.A.A.P.P.S., iar suprafața utilă a locuinței pe care o ocupă chiriașii respectivi depășește suprafețele minimale stabilite la pct. B din anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996, s-a reținut că de la data de 01 martie 2008 acestuia i se aplică tarifele speciale de chirie prevăzute în actul normativ menționat mai sus, respectiv cele prevăzute la art. 1 pentru vilă.

Pentru plata chiriei astfel calculată apelanta-reclamantă a emis facturile aflate la dosar fond, facturi neachitate de intimata-pârâtă în termenul scadent convenit prin contract, suma restantă fiind de 40.254,06 Euro. Instanța de apel a constatat că suma facturată de apelanta-reclamantă de 5.109,98 euro lunar este corect calculată prin raportare la valoarea chiriei prevăzute de lege și suprafețele închiriate intimatei-pârâte. Urmare a neîndeplinirii obligației de plată a chiriei în termenul scadent prevăzut în contract, intimata-pârâtă datorează și penalități de întârziere de 0,5 % pe zi, conform clauzei penale negociată de părți și inserată în art. 5 alin. (2) din contract, penalități al căror cuantum nu poate depăși valoarea chiriei restante.

Cuantumul acestor penalități este de 186.604,58 lei pentru perioada septembrie 2008 - 31 august 2009. Modul de calcul al penalităților de întârziere se află la dosar apel, Curtea înlăturând din cuantumul total de 190.356,98 lei penalitățile aferente chiriei restante solicitate pentru garaj și pe cele aferente chiriei locuinței care depășesc valoarea chiriei restante. Instanța de apel a precizat că acest cuantum a rezultat din însumarea valorii debitelor restante aferente lunilor august 2008 - decembrie 2008 (penalitățile calculate de reclamanta R.A.A.P.P.S. fiind mai mari decât valoarea debitului principal, ele au fost limitate la aceste valori; de exemplu, chiria restantă aferentă lunii august 2008 este de 16.958,99 lei, în timp ce penalitățile aferente acesteia, calculate de reclamantă, sunt în cuantum de 30.017,40 lei.

Prin urmare, penalitățile aferente chiriei restante din luna august 2008 au fost limitate la valoarea chiriei de 16.958,99 lei), precum și din însumarea penalităților calculate de reclamantă pentru debitele restante aferente lunilor ianuarie-martie 2009 (pentru aceste 3 luni penalitățile calculate nedepășind debitele principale, ci fiind de 20.407,50 lei pentru luna ianuarie 2009, de 18.763,47 lei pentru luna februarie 2009 și de 15.550,70 lei pentru luna martie 2009). În ceea ce privește pretențiile reprezentând chirie restantă garaj pentru perioada august 2008 - martie 2009, s-a constatat că acestea sunt nefondate deoarece contractul de închiriere nr. 60392/1990 având ca obiect garajul din str. Gogol, sector 1, București, a fost încheiat inițial pentru o perioadă de 3 ani, perioadă de închiriere ce a fost prelungită succesiv prin Legea nr. 17/1994, O.U.G.

nr. 40/1999 și O.U.G. nr. 8/2004. Potrivit acestui din urmă act normativ, contractele de închiriere având ca obiect garajele s-au prelungit până la data de 08 aprilie 2007, conform alin. (2) al articolului unic. Ulterior acestei date, nu a mai existat o altă dispoziție legală de prelungire a termenelor de valabilitate a acestor contracte, iar părțile nu au încheiat niciun act adițional în acest sens. De altfel, apelanta-reclamantă recunoaște, în cuprinsul motivării acțiunii introductive, încetarea contractului de închiriere pentru garaj la data de 08 aprilie 2007. S-a constatat că pentru garajul din str. N. Gogol nu există un contract de închiriere valabil pentru perioada august 2008 - martie 2009 care să dea dreptul apelantei-reclamante să solicite plata vreunei sume de bani cu titlu de chirie.

Neexistând temei de drept pentru obligarea intimatei-pârâte la plata chiriei restante pentru garaj, nu pot fi acordate nici penalitățile de întârziere aferente acestora, penalități ce au caracter accesoriu. De altfel, în contractul de închiriere pentru garaj părțile nu au negociat nicio clauză penală. Împotriva acestei decizii reclamanta R.A.A.P.P.S., a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În argumentarea motivului de recurs indicat, recurenta a susținut, în esență, că față de constatarea că nu se aduce nici o modificare acțiunii introductive, instanța de apel trebuia să ia în considerare notele scrise privind respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar nu să invoce prevederile art. 287 alin. (2) C. proc.

civ. Recurenta susține că instanțele de fond și apel au respins în mod nelegal ca fiind prescrisă contravaloarea chiriei pentru locuință și garaj și penalitățile aferente pentru perioada martie 2008 - august 2008, întrucât regia este îndreptățită, conform contractului de închiriere locuință și garaj, la recuperarea prejudiciului suferit prin ocuparea fără drept de către pârâta P.I.D. a spațiului. Prin introducerea acțiunii pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, susține recurenta, cursul prescripției a fost întrerupt, în conformitate cu art. 16 pct. b din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripție, motiv pentru care instanța de apel în mod nelegal și netemeinic a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește perioada martie 2008 - iulie 2008 inclusiv.

Referitor la respingerea de către instanța de apel a chiriei și a penalităților aferente garajului pentru perioada august 2008 – martie 2009, recurenta prezintă aspecte de fapt fără a arăta concret pentru ce decizia recurată este nelegală. Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii pe fond a cererii formulate de reclamantă. Prin notele de ședință depuse la dosar, intimata pârâtă P.I.D. răspunzând criticilor formulate în recurs, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea deciziei recurate modificată prin încheierea de la 06 martie 2013. Examinând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefundat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Susținerea recurentei conform căreia instanța de apel trebuia să ia în considerare notele scrise și nu să invoce prevederile art. 287 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi reținută. Astfel, așa cum corect a reținut și instanța de apel, precizările depuse de apelanta reclamantă nu puteau fi luate în considerare fiind formulate peste prima zi de înfățișare, instanța de apel făcând în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ.

Nu pot fi reținute nici susținerile recurentei privind respingerea ca nelegală a prescripției contravalorii chiriei pentru locuință și garaj și penalitățile aferente pentru perioada martie 2008 - august 2008. Se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 3, art. 7 și art. 12 din Decretul nr. 167/1958 întrucât potrivit art. 4 din contractul de închiriere nr. 60395/1990, plata chiriei se face în termen de 10 zile de la expirarea lunii pentru care urmează a se face plata. Astfel încât, așa cum corect a apreciat și instanța de apel, pretențiile aferente fiecărei luni din perioada martie - iulie 2008 s-au prescris la data de 10 a fiecărei luni următoare din anul 2011. Susținerea recurentei conform căreia prin introducerea acțiunii pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, cursul prescripției a fost întrerupt, în conformitate cu art. 16 pct. b din Decretul nr. 167/1958, este nefondată.

Este adevărat că potrivit art. 16 lit. b) prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, însă pentru a produce efect întreruptiv, cererea de chemare în judecată trebuie să întrunească anumite condiții respectiv să fie introdusă la o instanță judecătorească sau alt organ cu atribuții jurisdicționale, să fie serioasă (adică cu scopul de a fi admisă) și să fie admisă printr-o hotărâre definitivă sau irevocabilă. Numai simpla introducere a cererii de chemare în judecată fără a fi îndeplinite și celelalte condiții nu poate duce la întreruperea cursului prescripției. În speță, se constată că cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca prematur introdusă, situație ce nu poate întrerupe cursul prescripției din perspectiva dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, astfel încât în mod corect instanța de apel nu a primit susținerile apelantei.

Celelalte susțineri ale recurentei privind respingerea de către instanța de apel a chiriei și a penalităților aferente garajului pentru perioada august 2008 – martie 2009, nu pot fi analizate atât timp cât recurenta nu a prezentat în ce constă nelegalitatea deciziei și în ce mod instanța de apel nu a aplicat dispozițiile legale incidente. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta R.A.A.P.P.S. împotriva deciziei civile nr. 56/2013 din 12 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2014.