ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 897/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 897/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Ședința publică de la 6 martie 2014
Asupra recursului de
față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta R.A.A.P.P.S.
prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială,
a solicitat obligarea pârâtei P.S.I., la plata sumei de 62.446,78 Euro și de
381.390,69 lei reprezentând debit neachitat și datorat compus din: chirie
locuință, 61.267,74 euro pentru perioada diferență martie 2008 - martie 2009;
chirie garaj – 1.179,04 euro pentru perioada aprilie 2008 - martie 2009 și
penalizări – 381.390,69 lei calculate de la data de 31 februarie 2008 până la
data de 31 august 2009.
În ședința publică
din 03 aprilie 2012, tribunalul a unit cu fondul excepția prescripției
dreptului la acțiune al reclamantei pentru pretențiile aferente perioadei
martie 2008 - august 2008, excepție invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.
4638 din 10 aprilie 2012, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a
admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, a respins cererea
formulată de reclamantă ca fiind prescrisă pentru pretențiile aferente
perioadei martie 2008 - august 2008 și a respins cererea cu privire la restul
pretențiilor ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța de fond a reținut, față de excepția prescripției
dreptului material la acțiune având ca obiect pretențiile enunțate de către
reclamantă, că acestea s-au născut in luna martie 2008, iar cererea de chemare
in judecata a fost introdusă în data de 19 august 2011, deci după împlinirea
termenului general de prescripție de 3 ani.
Astfel, întrucât la
data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 19 august 2011,
dreptul la acțiune în sens material aferent pretențiilor pentru perioada martie
2008 - august 2008 s-a prescris, tribunalul a respins cererea de chemare in
judecată formulată de către reclamantă reprezentând chirie aferentă perioadei
martie 2008 - august 2008 si a penalităților incidente, ca fiind prescrisă.
În ceea ce privește
restul pretențiilor solicitate, tribunalul a apreciat că, referitor la
caracterul
cert
al
prejudiciului
, acesta
presupune
să
fie
sigur,
nu
numai
în
privința
existenței,
ci
și
a
posibilității
de
evaluare.
Posibilitatea
de
evaluare
a
prejudiciului
nu
există
în
cauză
deoarece la termenul
din data de 3 aprilie 2012 instanța i-a pus in vedere reclamantei sa-si
precizeze cuantumul pretențiilor pentru perioada rămasă, reprezentantul
reclamantei arătând că acest lucru nu este posibil.
Cum reclamantei îi
revenea sarcina probei, conform art. 1169 C. civ., iar aceasta nu a solicitat
administrarea altor probatorii în afara probei cu înscrisuri, arătând că toate
înscrisurile au fost depuse la dosar, instanța de fond a respins cererea
reclamantei privind restul pretențiilor, ca neîntemeiată.
Curtea de Apel
București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 56/2013 din 12
februarie 2013, a admis apelul formulat de reclamanta R.A.A.P.P.S. a schimbat
sentința atacată în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material
la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei martie 2008 - iulie 2008
inclusiv. A respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata
sumelor solicitate pentru perioada martie 2008 - iulie 2008 inclusiv, ca
prescrisă.
A fost admisă în
parte cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata chiriei pentru
perioada august 2008 - martie 2009 și a penalităților aferente acesteia. A fost
obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 40.254,06 Euro, în
echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data plății, reprezentând chirie
locuință pentru perioada august 2008 - martie 2009 inclusiv și la plata sumei
de 186.604,58 lei reprezentând penalități de întârziere aferente acestei sume,
penalități calculate pentru perioada septembrie 2008-31 august 2009. A fost
respinsă cererea privind plata chiriei aferente garajului pentru perioada
august 2008 - martie 2009, precum și a penalităților aferente, ca nefondată.
În argumentarea
acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că d
in conținutul
contractului de închiriere nr. 60395/1990 având ca obiect locuința din str.
Gogol, București, rezultă că plata chiriei se face în termen de 10 zile de la
expirarea lunii pentru care urmează a se face plata [(art. 5 alin. (1) teza II)].
Prin urmare, pretențiile aferente fiecărei luni din perioada martie-iulie 2008
s-au prescris la data de 10 a fiecărei luni următoare din anul 2011 (prescripția
pentru ultima lună luată în calcul, respectiv iulie 2008, împlinindu-se la data
de 10 august 2011), anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Pentru luna august
2008, scadența s-a împlinit la data de 10 septembrie 2011, astfel că termenul
de prescripție de 3 ani nu era împlinit la momentul introducerii acțiunii (18
august 2011).
S-a reținut că din
contractul de închiriere nr. 60392/1990 având ca obiect garajul din str. Gogol,
București, rezultă că plata chiriei se face lunar, cel mai târziu până la
expirarea lunii pentru care se face plata (art. 4). Rezultă, așadar, că
pretențiile aferente fiecărei luni din perioada aprilie-iulie 2008 s-au
prescris la finalul fiecărei luni corespunzătoare din anul 2011, anterior
introducerii cererii de chemare în judecată. Pentru luna august 2008, scadența
s-a împlinit la sfârșitul lunii august 2008, respectiv la 31 august 2008,
astfel că termenul de prescripție de 3 ani nu era împlinit la momentul
introducerii acțiunii.
Prin urmare,
pretențiile solicitate cu titlu de chirie restantă pentru perioada anterioară
lunii august 2008 sunt prescrise, ceea ce duce la respingerea cu același titlu
și a penalităților de întârziere aferente acestora, conform art. 1 alin. (2)
din Decretul nr. 167/1958.
În ceea ce privește
celelalte pretenții
solicitate cu titlu de chirie restanță pentru perioada august 2008 - martie
2009 și penalitățile de întârziere aferente, calculate până la 31 august 2009,
instanța de apel a constatat că între părți a fost încheiat contractul de închiriere
nr. 60395/1990 având ca obiect locuința situată în București, str. Gogol,
sector 1, încheiat pe o perioadă de 5 ani, la acel moment (16 noiembrie 1990)
titularul dreptului de administrare al imobilului fiind I.C.R.A.L. Herăstrău.
Termenul de valabilitate
al contractului a fost prelungit succesiv prin mai multe acte normative, pentru
perioada invocată în acțiune reținându-se incidența Legii nr. 17/1994, a O.U.G.
nr. 40/1999 (până la 08 aprilie 2004) și a O.U.G. nr. 8/2004 (până la 08
aprilie 2009).
Cum imobilul din str.
N. Gogol, ocupat de intimata-pârâtă în baza contractului de închiriere nr. 60395/1990,
face parte din domeniul public al statului și este în administrarea R.A.A.P.P.S.,
iar suprafața utilă a locuinței pe care o ocupă chiriașii respectivi depășește
suprafețele minimale stabilite la pct. B din anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996,
s-a reținut că de la data de 01 martie 2008 acestuia i se aplică tarifele
speciale de chirie prevăzute în actul normativ menționat mai sus, respectiv
cele prevăzute la art. 1 pentru vilă.
Pentru plata chiriei
astfel calculată apelanta-reclamantă a emis facturile aflate la dosar fond,
facturi neachitate de intimata-pârâtă în termenul scadent convenit prin
contract, suma restantă fiind de 40.254,06 Euro.
Instanța de apel a
constatat că suma facturată de apelanta-reclamantă de 5.109,98 euro lunar este
corect calculată prin raportare la valoarea chiriei prevăzute de lege și
suprafețele închiriate intimatei-pârâte.
Urmare a
neîndeplinirii obligației de plată a chiriei în termenul scadent prevăzut în
contract, intimata-pârâtă datorează și penalități de întârziere de 0,5 % pe zi,
conform clauzei penale negociată de părți și inserată în art. 5 alin. (2) din
contract, penalități al căror cuantum nu poate depăși valoarea chiriei
restante. Cuantumul acestor penalități este de 186.604,58 lei pentru perioada
septembrie 2008 - 31 august 2009. Modul de calcul al penalităților de
întârziere se află la dosar apel, Curtea înlăturând din cuantumul total de
190.356,98 lei penalitățile aferente chiriei restante solicitate pentru garaj
și pe cele aferente chiriei locuinței care depășesc valoarea chiriei restante.
Instanța de apel a
precizat că acest cuantum a rezultat din
însumarea valorii debitelor restante aferente
lunilor august 2008 - decembrie 2008 (penalitățile calculate de reclamanta R.A.A.P.P.S.
fiind mai mari decât valoarea debitului principal, ele au fost limitate la
aceste valori; de exemplu, chiria restantă aferentă lunii august 2008 este de
16.958,99 lei, în timp ce penalitățile aferente acesteia, calculate de
reclamantă, sunt în cuantum de 30.017,40 lei. Prin urmare, penalitățile
aferente chiriei restante din luna august 2008 au fost limitate la valoarea
chiriei de 16.958,99 lei), precum și din însumarea penalităților calculate de
reclamantă pentru debitele restante aferente lunilor ianuarie-martie 2009
(pentru aceste 3 luni penalitățile calculate nedepășind debitele principale, ci
fiind de 20.407,50 lei pentru luna ianuarie 2009, de 18.763,47 lei pentru luna
februarie 2009 și de 15.550,70 lei pentru luna martie 2009).
În ceea ce privește
pretențiile reprezentând chirie restantă garaj pentru perioada august 2008 - martie
2009, s-a constatat că acestea sunt nefondate deoarece contractul de închiriere
nr. 60392/1990 având ca obiect garajul din str. Gogol, sector 1, București, a
fost încheiat inițial pentru o perioadă de 3 ani, perioadă de închiriere ce a
fost prelungită succesiv prin Legea nr. 17/1994, O.U.G. nr. 40/1999 și O.U.G. nr.
8/2004. Potrivit acestui din urmă act normativ, contractele de închiriere având
ca obiect garajele s-au prelungit până la data de 08 aprilie 2007, conform alin.
(2) al articolului unic. Ulterior acestei date, nu a mai existat o altă
dispoziție legală de prelungire a termenelor de valabilitate a acestor
contracte, iar părțile nu au încheiat niciun act adițional în acest sens. De
altfel, apelanta-reclamantă recunoaște, în cuprinsul motivării acțiunii
introductive, încetarea contractului de închiriere pentru garaj la data de 08
aprilie 2007.
S-a constatat că
pentru garajul din str. N. Gogol nu există un contract de închiriere valabil
pentru perioada august 2008 - martie 2009 care să dea dreptul
apelantei-reclamante să solicite plata vreunei sume de bani cu titlu de chirie.
Neexistând temei de
drept pentru obligarea intimatei-pârâte la plata chiriei restante pentru garaj,
nu pot fi acordate nici penalitățile de întârziere aferente acestora,
penalități ce au caracter accesoriu. De altfel, în contractul de închiriere
pentru garaj părțile nu au negociat nicio clauză penală.
Împotriva acestei
decizii reclamanta R.A.A.P.P.S., a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art.
304 pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea
motivului de recurs indicat, recurenta a susținut, în esență, că față de
constatarea că nu se aduce nici o modificare acțiunii introductive, instanța de
apel trebuia să ia în considerare notele scrise privind respingerea excepției
prescripției dreptului material la acțiune, iar nu să invoce prevederile art. 287
alin. (2) C. proc. civ.
Recurenta susține că
instanțele de fond și apel au respins în mod nelegal ca fiind prescrisă
contravaloarea chiriei pentru locuință și garaj și penalitățile aferente pentru
perioada martie 2008 - august 2008, întrucât regia este îndreptățită, conform
contractului de închiriere locuință și garaj, la recuperarea prejudiciului
suferit prin ocuparea fără drept de către pârâta P.I.D. a spațiului.
Prin introducerea
acțiunii pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, susține recurenta,
cursul prescripției a fost întrerupt, în conformitate cu art. 16 pct. b din
Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripție, motiv pentru care instanța de
apel în mod nelegal și netemeinic a admis excepția prescripției dreptului
material la acțiune în ceea ce privește perioada martie 2008 - iulie 2008
inclusiv.
Referitor la
respingerea de către instanța de apel a chiriei și a penalităților aferente
garajului pentru perioada august 2008 – martie 2009, recurenta prezintă aspecte
de fapt fără a arăta concret pentru ce decizia recurată este nelegală.
Pentru aceste motive
recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei
recurate în sensul admiterii pe fond a cererii formulate de reclamantă.
Prin notele de
ședință depuse la dosar, intimata pârâtă P.I.D. răspunzând criticilor formulate
în recurs, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea
deciziei recurate modificată prin încheierea de la 06 martie 2013.
Examinând recursul
prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte, va respinge
recursul, ca nefundat, pentru următoarele considerente:
Potrivit
dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei
hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea
este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită
a legii.
Susținerea recurentei
conform căreia instanța de apel trebuia să ia în considerare notele scrise și
nu să invoce prevederile art. 287 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi
reținută.
Astfel, așa cum
corect a reținut și instanța de apel, precizările depuse de apelanta reclamantă
nu puteau fi luate în considerare fiind formulate peste prima zi de înfățișare,
instanța de apel făcând în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 287 alin.
(2) C. proc. civ.
Nu pot fi reținute
nici susținerile recurentei
privind respingerea ca nelegală a prescripției
contravalorii chiriei pentru locuință și garaj și penalitățile aferente pentru
perioada martie 2008 - august 2008.
Se constată că instanța
de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 3, art. 7 și art. 12
din Decretul nr. 167/1958 întrucât potrivit art. 4 din contractul de închiriere
nr. 60395/1990, plata chiriei se face în termen de 10 zile de la expirarea
lunii pentru care urmează a se face plata. Astfel încât, așa cum corect a
apreciat și instanța de apel, pretențiile aferente fiecărei luni din perioada
martie - iulie 2008 s-au prescris la data de 10 a fiecărei luni următoare din
anul 2011.
Susținerea recurentei
conform căreia prin introducerea acțiunii pe rolul Judecătoriei Sectorului 1
București, cursul prescripției a fost întrerupt, în conformitate cu art. 16 pct.
b din Decretul nr. 167/1958, este nefondată.
Este adevărat că
potrivit art. 16 lit. b) prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri
de chemare în judecată, însă pentru a produce efect întreruptiv, cererea de
chemare în judecată trebuie să întrunească anumite condiții respectiv să fie
introdusă la o instanță judecătorească sau alt organ cu atribuții jurisdicționale,
să fie serioasă (adică cu scopul de a fi admisă) și să fie admisă printr-o
hotărâre definitivă sau irevocabilă.
Numai simpla
introducere a cererii de chemare în judecată fără a fi îndeplinite și celelalte
condiții nu poate duce la întreruperea cursului prescripției.
În speță, se constată
că cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca prematur introdusă,
situație ce nu poate întrerupe cursul prescripției din perspectiva
dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, astfel încât în mod
corect instanța de apel nu a primit susținerile apelantei.
Celelalte susțineri
ale recurentei privind
respingerea
de către instanța de apel a chiriei și a penalităților aferente garajului
pentru perioada august 2008 – martie 2009, nu pot fi analizate atât timp cât
recurenta nu a prezentat în ce constă nelegalitatea deciziei și în ce mod instanța
de apel nu a aplicat dispozițiile legale incidente.
În considerarea celor
ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge
recursul ca nefondat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefundat,
recursul declarat de reclamanta R.A.A.P.P.S. împotriva deciziei civile nr. 56/2013
din 12 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi
6 martie 2014.