ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2971/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 11029 din 13 decembrie 2007 a Judecătoriei sectorului 3 București, s-a admis excepția lipsei de interes și s-a respins, ca lipsită de interes, acțiunea formulată de reclamanta SC L.C. SRL în contradictoriu cu pârâții P.E., A.C.V. și A.Z.P., având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase din 1 iunie 2006, încheiat între A.D.T. și P.E., pentru cauză ilicită și fraudă la lege.

În pronunțarea acestei hotărâri, prima instanța a stabilit că reclamanta a justificat promovarea acțiunii de interesul executării obligației asumate prin promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 2259 din 5 noiembrie 2003 de A.D.T., în sensul de a-i vinde terenul situat în București, str. M., sector 1. În cuprinsul promisiunii de vânzare-cumpărare, părțile au menționat o clauză de dezicere pentru promitentul vânzător, prin care i se recunoaște acestuia posibilitatea de a înstrăina bunul în schimbul unui preț de 50.000 dolari SUA clauză ce nu poate fi calificată drept clauză penală. În prezența acestei clauze, debitorul nu mai poate fi obligat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, dacă și-a exercitat deja dreptul de a pune capăt obligației asumate prin promisiunea de vânzare-cumpărare, el înstrăinând imobilul în litigiu către pârâta P.E.

Hotărârea primei instanțe a fost menținută prin Decizia nr. 857 A din 23 iunie 2008 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, conform căreia s-a respins apelul declarat de reclamantă. Prin Decizia nr. 1882 din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis recursul exercitat de reclamantă împotriva hotărârii instanței de apel, care a fost casată, s-a admis apelul declarat de aceeași parte, a fost desființată sentința apelată și s-a trimis cauza, spre rejudecare, la prima instanță. Instanța de recurs a considerat că, în mod greșit, instanța de apel a interpretat clauza contractuală în discuție ca fiind o clauză de dezicere, iar nu o clauză penală. Prin urmare, promitenta cumpărătoare are facultatea de a solicita de la debitorul care nu și-a executat obligația fie îndeplinirea clauzei penale, fie aducerea la îndeplinire a obligației principale, fiind respinsă, în mod nelegal, acțiunea ca lipsită de interes.

În rejudecare, prin Sentința civilă nr. 2364 din 27 februarie 2009 a Judecătoriei Sectorului 3 București, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în raport de valoarea obiectului cererii și de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) din C. proc. civ. Prin Sentința civilă nr. 419 din 26 martie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta inițială și continuată de SC B.C. S.R.L., SC V.I. S.R.L, SC L.I. SRL împotriva pârâților P.E., A.C.V. și A.Z.P. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele: Între reclamanta SC L.C.

SRL și defunctul A.D.T., ai cărui moștenitori sunt pârâții A., s-a încheiat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare în ce privește terenul în suprafață de 1.693,47 m.p., situat în București, str. M., sector 1, încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare fiind stabilită de părți a interveni la 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a respins acțiunea R.A. A.P.P.S. cu privire la imobil. Prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 900 din 1 iunie 2006, A.D.T. a vândut către pârâta P.E. toate drepturile litigioase cu privire la teren. În ce privește cauza ilicită, în sensul că scopul pentru care s-a încheiat contractul a fost încălcarea drepturilor promitentului cumpărător, întrucât se cunoștea existența promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, acest motiv este nefondat.

Deși a rezultat cu evidență din conținutul contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase că pârâta P.E. a cunoscut existența promisiunii, această împrejurare nu duce la concluzia că scopul a fost ilicit, neîndeplinirea obligațiilor de către promitentul vânzător față de SC L.C. SRL făcând să intervină răspunderea contractuală față de aceasta. Totodată, în conținutul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare a fost inserată clauza potrivit cu care promitentul vânzător avea posibilitatea a se răzgândi cu privire la vânzarea promisă, putând chiar să vândă sau să promită vânzarea unui terț, obligația sa rezumându-se la dezdăunarea promitentului cumpărător. În aceste condiții, câtă vreme, la momentul vânzării bunului litigios, vânzătorul era proprietarul lucrului, clauza penală înlăturând ideea de fraudă a intereselor promitentului cumpărător și, implicit, existența relei-credințe la cumpărare, acest motiv de nulitate nu este fondat.

Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ., și acest motiv de nulitate este nefondat, întrucât această dispoziție legală vizează asigurarea răspunderii contractuale între părțile contractante, prin clauzele contractuale fiind, pe deplin, lămurite raporturile dintre părți, raport la care pârâta P.E. nu era parte și, deci, nu era ținută de obligațiile corelative existente între alte persoane; nerespectarea de către promitentul vânzător a obligației sale către promitentul cumpărător nu poate fi imputată pârâtei, iar vânzarea lucrului altuia presupune ca bunul ce face obiectul vânzării să fie în patrimoniul altei persoane decât vânzătorul, situație ce nu se regăsește în speță, întrucât, la momentul încheierii contractului a cărui nulitate se solicită, imobilul se află în patrimoniul vânzătorului A.D.T.

Posibilitatea conferită promitentului cumpărător de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 247/2005, în sensul promovării unei acțiuni în scopul obținerii unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, fără a se distinge dacă bunul se află sau nu în patrimoniul promitentului vânzător, și de dispozițiile art. 1068 C. civ., potrivit cu care creditorul poate cere executarea în natură a obligației asumate prin contract, nu poate atrage nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat ulterior. În speță, în sarcina promitentului vânzător există doar obligația de a face, sub sancțiunea aplicării clauzei penale conform art. 1077 C. civ.

De asemenea, existența unui litigiu de fond funciar la momentul încheierii contractului între pârâți nu atrage încălcarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 247/2005 - Titlul X, care consacră inalienabilitatea temporară a terenurilor asupra cărora există un litigiu de fond funciar, întrucât, în speță, obiect al contractului este transmiterea dreptului litigios asupra terenului, și nu a dreptului de proprietate asupra acestuia, transmiterea dreptului de proprietate intervenind doar în momentul câștigării procesului de fond funciar, deci, în momentul în care litigiul s-a stins. Împotriva acestei sentințe civile au formulat apel reclamantele SC B.C. S.R.L., SC V.I. SRL și SC L.I. SRL.

Prin Decizia civilă nr. 301/A din 17 martie 2011, astfel cum a fost rectificată prin încheierea din 16 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de reclamante, a schimbat sentința civilă apelată, în sensul că a admis acțiunea precizată, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase din 1 iunie 2006 de notarul public V.S.P., încheiat între A.D.T. și P.E., a obligat pe intimații pârâți, în solidar, să plătească fiecăreia dintre apelante câte 2.200 lei cheltuieli de judecată, în toate fazele procesuale, cu aplicare art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut următoarele: Este adevărat că dreptul românesc civil are numeroase nulități relative, fiind rare cazurile de nulități absolute.

După cum s-a reținut din actele și lucrările dosarului, în acțiunea formulată pentru proprietatea unui teren de 1.693,47 m.p. se invocă obligația asumată de A.D.T. prin promisiunea de vânzare-cumpărare, interesul, frauda la lege și reaua credință a numitei P.E., arătându-se încălcarea art. 969 C. civ. În art. 1 din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare se arată că se va încheia actul autentic la data rămânerii irevocabile a respingerii acțiunii R.A. A.P.P.S. În art. 4 se arată denunțarea unilaterală, iar în art. 5 aplicabilitatea legii române. Acest înscris a fost autentificat sub nr. 2259 din 5 noiembrie 2003 la BNP N.C.T. și transcris în cartea funciară, partea I. Există și contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase de către P.E., în care se prevăd sancțiunile promitentului vânzător A.D.T.

Tot din actele dosarului, rezultă că, în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între A.D.T. și SC L.C. S.R.L., promitentul se obliga să nu înstrăineze terenul în litigiu cu R.A. A.P.P.S., în favoarea altui terț. Terenul a fost înstrăinat către P.E. (în cauză, intervenind clauzele penale prevăzute de art. 1068 și 1073 C. civ., toate sub aspectul de ansamblu al art. 969 C. civ., la care se adaugă și art. 5 din Legea nr. 247/2005). A mai reținut instanța de apel că, în mod clar, s-au dovedit frauda la lege și cauza ilicită, iar raționamentul de la care a plecat instanța de fond pentru respingerea acțiunii este greșit. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții A.C.V., A.Z.P., precum și pârâta P.E.

Prin Decizia civilă nr. 6882 din 12 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârâții A.C.V., A.Z.P. și recursul declarat de pârâta P.E. împotriva Deciziei nr. 301/A din 10 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care a casat-o și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Analizând decizia civilă atacată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte a constatat că ambele recursuri sunt fondate pentru motivul comun, cuprins în cererile de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În primul rând, în ceea ce privește susținerea recurenților pârâți A., privind lipsa de interes a reclamantelor în formularea acțiunii, aceasta nu a mai fost examinată de prezenta instanță, în raport de Decizia nr. 1882/2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în primul ciclu procesual și redată în precedent, conform căreia reclamanta inițială, SC L.C. SRL, a cărei calitate procesuală s-a transmis către reclamantele SC B.C. SRL, SC V.I. SRL și SC L.I. SRL, justifică interes în formularea acțiunii. Decizia civilă sus-menționată se impune tuturor părților cu putere de lucru judecat, în condițiile art. 1200 pct. 4 și 1202 alin. (2) teza I C. civ. cu referire la art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ., inclusiv sub aspectul dezlegării date, prin această hotărâre, excepției lipsei de interes, astfel încât această excepție, înlăturată de Curte, nu a mai fost repusă în discuție în prezentul dosar. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a cărui analiză este prioritară în raport de cea vizând celelalte motive de nelegalitate, susținerile pârâților au fost găsite întemeiate. Conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța are obligația de a arăta, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în fundamentarea soluției, precum și motivele pentru care au foit înlăturate cererile părților.

Decizia recurată nu respectă exigențele textului de lege sus-menționat, Curtea de Apel nu a analizat niciunul dintre motivele de apel astfel cum au fost expuse în precedent, limitându-se să enumere cauzele de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată, parte dintre înscrisurile depuse la dosar și conținutul acestora și să prezinte concluzia temeiniciei acțiunii în ceea ce privește nulitatea contractului pentru fraudă la lege și cauză ilicită, dar fără să analizeze aceste cauze de nulitate, în raport cu criticile formulate de reclamante. În aceste condiții, instanța de apel nu a procedat la o reală cercetare a fondului cauzei deduse judecății în limitele motivelor de apel, încălcând dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., ceea ce determină imposibilitatea exercitării controlului judiciar de către prezenta instanță, fiind, astfel, întrunite cerințele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 din același cod. În plus, hotărârea instanței de apel încalcă și dreptul părții la un proces echitabil, astfel cum este reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța de contencios european statuând că "acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența." (cauza Albina contra României, hotărârea din 28 aprilie 2005). În consecință, în baza art. 312 alin. (1) - (3) și (5) cu referire la art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., Înalta Curte a admis ambele recursuri, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel, pentru a proceda la examinarea acesteia în limitele motivelor de apel. Având în vedere soluția ce s-a pronunțat asupra recursurilor, motivat de întrunirea cerințelor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte nu a mai analizat celelalte motive de nelegalitate invocate de recurenta pârâtă P.E., urmând ca susținerile respective să fie avute în vedere la rejudecarea cauzei, de către instanța de apel. Soluționând apelul în condițiile art. 315 C. proc. civ., instanță de apel prin Decizia civilă nr. 267/A din 4 noiembrie 2013 a respins ca nefondat apelul. A obligat apelantele la plata cheltuielilor de judecată la câte 1.500 lei către intimații A.C.V., A.Z.P.

și P.E. în condițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele considerente: Prin cererea introductivă de instanță reclamanta SC L.C. SRL a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 900 din 1 iunie 2006 încheiat între A.D.T. și P.E., apreciind că acest contract a fost încheiat cu o cauză ilicită, fiind fraudată legea.

Curtea a constatat că, deși antecontractul încheiat între părți la 5 noiembrie 2003 - aflat la dosarul de fond conține clauza 4.1 care prevede că "în cazul în care promitentul vânzător nu-și respectă obligația de a încheia contractul de vânzare - cumpărare în termen de 30 de zile calendaristice de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se va respinge acțiunea RA APPS (...) sau în cazul în care acesta va decide să vândă ori să facă o promisiune de vânzare în favoarea unui terț, el va fi obligat să plătească promitentului cumpărător suma de 50.000 dolari SUA cu titlu de prejudiciu cauzat acestuia", această clauză a fost calificată irevocabil prin Decizia nr. 1818/2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, drept clauză penală.

Instanța a apreciat că părțile au fixat anticipat cuantumul daunelor interese ce sunt datorate în caz de neexecutare și nu se poate reține în convenția părților existența unei clauze de dezicere în favoarea promitentului vânzător. Trebuie subliniat că în prezenta cauză se solicită constatarea nulității absolute a unei vânzări de drepturi litigioase. Între vânzarea propriu zisă și vânzarea de drepturi litigioase există o diferență semnificativă în ceea ce privește obiectul lor - un drept pur și simplu, respectiv un drept litigios, consecința principală a acestei diferențieri fiind aceea că dreptul supus contestației judiciare este transmis pentru o valoare mult mai mică și se poate consolida sau nu ulterior, la finalizarea procesului.

Dreptul litigios a fost definit ca dreptul cu privire la care există un proces început și neterminat legat de existența sau întinderea sa. Vânzarea de drepturi litigioase, pe cale de consecință, are un puternic caracter aleatoriu, deoarece vânzătorul nu garantează existența dreptului și există șansă de câștig și risc de pierdere pentru ambele părți contractante care depind de pierderea sau câștigarea procesului. în prezenta cauză, transmiterea dreptului de proprietate în cadrul contractului de vânzare de drepturi litigioase a intervenit doar în momentul câștigării procesului de fond funciar, respectiv în momentul în care litigiul s-a stins. Curtea nu a reținut în prezenta cauză un motiv de nulitate absolută care ar presupune încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general.

Instituția nulității invocată de apelantă prin motivele de apel vizează modul cum a fost încheiat contractul de vânzare drepturi litigioase cu respectarea/nerespectarea condițiilor de fond și formă pentru valabilitatea contractului și nu neexecutarea contractului încheiat între reclamanta SC L.C. SRL și promitentul vânzător A.D.T. Apelanta avea obligația să facă dovada fraudei la lege la momentul încheierii contractului, fraudă la lege înțeleasă ca încălcarea intenționată de părți, eventual prin utilizarea unor mijloace viclene, a unor dispoziții imperative legislative în vigoare, respectiv cauza ilicită. Cauza ilicită consacrată de art. 966 C. civ. ca motiv de nulitate implică în prezenta cauză ca părțile să urmărească la data încheierii actului juridic un scop care contravine dispozițiilor legale.

Ori, este evident, din modul cum a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase aflat la dosarul de fond, că nu a existat nicio intenție de fraudare a legii sau de încălcare a drepturilor promitentului cumpărător SC L.C. SRL, beneficiar al unei obligații de a face ce izvora din convenția încheiată la 5 noiembrie 2003. Ba mai mult, în contractul încheiat la 1 iunie 2006 este menționată promisiunea de vânzare încheiată în 2003 și vânzătorul s-a obligat să plătească clauza penală prevăzută expres. Faptul că în promisiunea de vânzare părțile au cuantificat prejudiciul în cazul neexecutării convenției părților exclude conceptul de fraudă a intereselor promitentului cumpărător și, implicit, existența unei cauze ilicite în încheierea vânzării de drepturi litigioase.

Chiar dacă apelanta ar invoca considerente ce țin de neexecutarea contractului, aceasta avea calea executării obligațiilor asumate de părți la 5 noiembrie 2003 sau calea rezoluțiunii convenției încheiate de părți. Dar, din modul în care a formulat atât cererea introductivă de instanță, cât și motivele de apel rezultă că apelanta invocă de fapt prejudicierea propriilor interese care mută argumentele juridice în sfera executării convenției părților sau, dacă invocă ocrotirea unui interes particular, în sfera nulității relative a antecontractului. Prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2003, dreptul de proprietate nu a fost transferat de la vânzător la cumpărător, promitentul vânzător rămânând proprietar al lucrului promis și păstrându-și toate atributele acestui drept, inclusiv acela de dispoziție juridică.

Cum promisiunea bilaterală de vânzare a născut între părți doar obligația de a face, la momentul vânzării bunului litigios, vânzătorul era proprietarul lucrului, astfel că nu au fost încălcate condițiile de fond și formă pentru încheierea vânzării. Clauza penală inserată în convenția părților înlătură ideea de fraudă a intereselor promitentului cumpărător și respectiv existența relei credințe a cumpărătoarei la momentul încheierii contractului de vânzare. Nu poate fi reținută nici încălcarea prevederilor art. 969 C. civ. care asigură angajarea răspunderii contractuale între părțile contractante. Convenția încheiată între părți a născut doar obligații de a face între părțile contractante și împrejurarea că promitentul vânzător a înțeles să activeze clauza penală nu îi poate fi imputată intimatei P.E., cumpărătoarea dreptului litigios.

Nu trebuie omis aspectul că nu s-a plătit niciun avans sau arvună la momentul încheierii convenției și faptul că ambele părți, prin promisiunea de vânzare, și-au rezervat dreptul de a renunța la încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare pentru promitentul vânzător fiind prevăzut expres că "în cazul în care acesta va decide să vândă ori să facă o promisiune de vânzare în favoarea unui terț, el va fi obligat să plătească promitentului cumpărător suma de 50.000 dolari SUA cu titlu de prejudiciu cauzat acestuia". Promitentul cumpărător avea posibilitatea ca în termen util în temeiul art. 5 din Legea nr. 247/2005 în executarea convenției părților să promoveze o acțiune având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, normă care nu distinge dacă bunul se află sau nu în patrimoniul promitentului vânzător.

De asemenea, reclamanta avea posibilitatea să invoce prevederile art. 1068 C. civ., potrivit cu care creditorul poate cere executarea în natură a obligației asumată prin contract dar nu poate atrage nulitatea contractului de vânzare încheiat ulterior. Cum din convenția părților încheiată la 05 noiembrie 2003, în sarcina ambelor părți, au rezultat doar obligații de a face, în mod corect tribunalul a reținut că în sarcina promitentului vânzător, în baza clauzei penale, neexecutarea din partea debitorului face ca obligația de a face să se transforme în dezdăunare în baza art. 1077 C. civ.

Trebuie subliniat că vânzarea a cărei nulitate se solicită a se constata a avut ca obiect vânzarea unui drept litigios care are o natură diferită de vânzare a unui drept, astfel că existența unui litigiu de fond funciar la momentul încheierii neatrăgând aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 247/2005, Titlul X, care consacră inalienabilitatea temporară a terenurilor asupra cărora există un litigiu de fond funciar. În baza acestor considerente, apelul a fost respins ca nefondat. În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Curtea a obligat apelantele la plata cheltuielilor de judecată către intimați în cuantum de câte 1.500 lei. Intimații aveau obligația să facă dovada caracterului necesar și real al cheltuielilor de judecată, respectiv al unui cuantum rezonabil, în raport de criteriile din art. 274 alin. (3) C. proc.civ.

În raport de această normă juridică trebuie făcută o disociere necesară și firească între cele două raporturi conexe cu instituția cheltuielilor de judecată, respectiv, pe de o parte raportul contractual încheiat între avocat și clientul său și raportul juridic de drept procesual civil în care se determină cuantumul cheltuielilor de judecată. Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat reglementează, printre altele, contractul de asistență juridică și statornicește regimul raportului juridic civil, dintre părțile acelui contract (avocatul și clientul său). Prin art. 274 alin. (3) C. proc. civ. se reglementează un aspect al raportului juridic de drept procesual civil între părțile contractante, textul stabilind modalitatea de calculare a sumei datorate cu titlu de cheltuieli de judecată de către cel care a căzut în pretenții, părții care le solicită.

Art. 274 alin. (3) C. proc. civ. stabilește două criterii în funcție de care în cadrul raportului juridic de drept procesual instanța, motivat, are posibilitatea diminuării cheltuielilor de judecată atunci când apreciază că acestea sunt nepotrivit de mari: "față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat". Trebuie menționat că dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. rămân însă inaplicabile în privința raporturilor dintre avocat și clientul său, raporturi care sunt supuse dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 51/1995. Instanța, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., poate majora sau micșora suma pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat, și nu onorariul avocatului.

Chiar Curtea Constituțională prin Decizia nr. 728 din 7 mai 2009 soluționând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil (Cauza Davidescu împotriva României, Hotărârea din 16 noiembrie 2006, publicată în M. Of. nr. 265/19.04.2007, parag. 74). Prezenta cauză este un apel în care intimații au solicitat obligarea apelantelor la plata sumelor de 5.508 lei cu titlu de onorariu de avocat, pentru intimata P.E. și suma de 4.960 lei solicitată de intimații A. în recursul declarat.

Curtea a apreciat că față de criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ. apelantele urmează a fi obligate la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din onorariul de avocat către intimații A.C.V., A.Z.P. și intimata P.E. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele SC B.C. SRL București, SC V.I. SRL București și SC L.I. SRL București invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ. în temeiul cărora au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul schimbării în parte a Sentinței nr. 419/F din 26 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, cu consecința admiterii acțiunii vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 900 din 1 iunie 2006 încheiat între A.C.V.

și P.E., cu cheltuieli de judecată. Recurentele au prezentat istoricul litigiului referindu-se la incidența art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. prin raportare la considerentele pe baza cărora au fost înlăturate motivele de nulitate constând în frauda la lege și cauza ilicită arătând, în esență, următoarele: În mod greșit instanța de apel a înlăturat motivele de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare constând în incidența cauzei ilicite și a fraudei la lege în contextul în care ambele părți (A.C.V., cât și d-na P.E.) au acționat cu rea-credință la data contractului de vânzare-cumpărare. Instanța a încălcat (dispozițiile legale în materie, anume art. 968, art. 969 și art. 970 C. civ. și, de asemenea, pe cele ale art. 5 din Legea nr. 247/2005, Titlul X, care consacră principiul executării în natură a obligației de a face.

Din această perspectivă, este incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Principiul libertății contractuale le permite părților să încheie orice act juridic, cu condiția să respecte limitele impuse de ordinea publică sau bunele moravuri (art. 5 C. civ.). Procedând la încheierea unui act translativ în legătură cu terenul, bun ce forma obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare, intimații s-au folosit de principiul libertății contractuale, încălcând însă prevederile art. 969 C. civ. și art. 970 C. civ. (în cazul promitentului vânzător) și principiul opozabilității față de terți a contractului (în cazul E.P). În baza art. 969 C. civ., A.D.T. avea obligație să nu facă nimic de natură a aduce atingere dreptului constituit în favoarea L.C.

Cât privește art. 970 C. civ., acesta îi impunea lui A.D.T. executarea actului juridic cu bună-credință. Principiul opozabilității față de terți o obliga pe E.P. să țină cont de existența promisiunii de vânzare-cumpărare, ca și realitate juridică. Art. 5 din Legea nr. 247/2005, Titlul X prevede dreptul promitentului cumpărător de a obține o hotărâre care să țină loc de act translativ, în ipoteza încălcării de către debitor a obligației asumate; prevederea nu face diferență între ipoteza în care bunul se află sau nu în patrimoniul acestuia din urmă. O atare soluție implică faptul că, în viziunea legiuitorului, actele translative încheiate cu încălcarea unei promisiuni de vânzare-cumpărare sunt prezumate ca fiind nelegale și, implicit, anulabile.

Calitatea vânzătorului (de proprietar ai terenului) nu era contestată de către recurente. Problema juridică dedusă judecății - incidența fraudei la lege și a cauzei ilicite - este una distinctă de cea ridicată în cazul în care vânzătorul nu are calitatea de proprietar (ceea ce ar atrage un alt motiv de nulitate decât cele invocate de recurente). Extrapolând raționamentul instanței ar însemna că dacă un act juridic este valabil dintr-un anumit punct de vedere, în mod automat acesta îndeplinește toate condițiile stabilite de lege pentru validitatea sa. Raportându-se la speța dedusă judecății, recurentele au susținut că, principiul opozabilității față de terți îi este aplicabil E.P., care nu era îndreptățită să ignore promisiunea de vânzare-cumpărare.

De altfel, nu există niciun argument logic care sa explice cum se poate concilia ideea de opozabilitate față de terț a unui contract, adică respectul de ordin social, care trebuie să împiedice un terț a sprijini o parte ce urmărește să se sustragă obligațiilor asumate contractual, cu conduita E.P. Această împrejurare considerată deosebit de relevantă de către instanța de apel - neplata vreunui avans/arvună - nu are nicio legătură cu obiectul pricinii, hotărârea intrând astfel sub incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Hotărârea atacată intră sub incidența art. 304 pct. 9, ca urmare a ignorării regimului juridic al încălcării promisiunii de vânzare, dar și al celui specific executării în natură a obligaților (consacrate de art. 5 din Legea nr. 247/2005, Titlul X și de norma specială a art. 1068 C. civ.).

în plus, considerentul pornește de la o premisă total eronată (conform căreia recurentele ar fi avut la dispoziție un anumit interval ulterior îndeplinirii condiției suspensive și până la încheierea actului translativ). O atare situație echivalează cu nemotivarea hotărârii (considerentul fiind străin de pricină), conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Concluzia instanței, potrivit căreia transferul dreptului de proprietate s-a produs la data soluționării irevocabile a litigiului inițiat de R.A.A.P.P.S. ignoră regimul juridic al condiției rezolutorii, consacrat de art. 1019 C. civ. Hotărârea atacată intră sub incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (ca urmare a nesocotirii regimului condiției rezolutorii, consacrat de art. 1019 C. civ.), dar și a art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., ca urmare a confuziei săvârșite de instanță în privința noțiunii de drept litigios. Atât practica cât și doctrina rețin soluția anulării unui act juridic încheiat ca urmare a încălcării unei promisiuni de vânzare-cumpărare. Intimatul A.C.V. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată. Recursul este nefondat. Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamante. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat în situația când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Se constată că recurentele nu au formulat critici care să susțină ipotezele legale prevăzute de acest motiv de recurs invocând următoarele: argumentele instanței de apel sunt greșite și ar exista o motivare lapidară sub aspectul reținerii că nu a existat nicio intenție de fraudare, sub aspectul reținerii regimului executării obligațiilor consacrat de art. 1073 C. civ., existenței interesului, ca și condiție de exercitare a acțiunii civile, precum și regimului nulității absolute (ca sancțiune pentru frauda la lege/cauza ilicită); sub aspectul înlăturării motivelor de nulitate invocate reținând că vânzătorul era proprietarul bunului înstrăinat; sub aspectul interpretării prevederilor art. 1068 C. civ., art. 1077 C. civ., art. 5 din Legea nr. 247/2005 și principiului opozabilității; sub aspectul reținerii că nu trebuie omis faptul că nu s-a plătit niciun avans sau arvună la momentul încheierii convenției; al regimului juridic al încălcării promisiunii de vânzare, dar și al celui specific executării în natură a obligațiilor.

Aceste aspecte privesc modul de aplicare și interpretare a dispozițiilor legale și a principiilor în materie, care se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ce vor fi analizate sub acest temei de drept. Instanța de apel a motivat decizia, a indicat argumentele pentru care au fost înlăturate criticile referitoare la motivele de nulitate absolută și la modul de interpretare și aplicare a normelor/principiilor de drept, respectiv art. 968, art. 969, art. 970, art. 1068, art. 1077, art. 1019, art. 973 C. civ. și art. 5 din Legea nr. 247/2005. Motivarea nu este contradictorie sau străină de natura pricinii, argumentele pe care le-a .avut în vedere instanța la pronunțarea hotărârii au ținut cont și de libertatea sa de apreciere, independent dacă părțile au previzionat sau nu aceste argumente.

Faptul că motivarea instanței nu concordă cu argumentele invocate de recurente, nu este de natură a susține ipotezele legale avute în vedere de acest text de lege. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat în situația când instanța, interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Din perspectiva motivului de recurs invocat Înalta Curte constată că este nefondat, întrucât instanța a analizat clauza penală în limitele procesuale stabilite de părți și nu a atribuit: un alt sens decât cel vădit neîndoielnic când a reținut că, clauza penală inserată în convenția părților înlătură ideea de fraudă a intereselor promitentului cumpărător și respectiv existența relei-credințe a cumpărătoarei la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Înalta Curte constată că instanța de apel a interpretat și analizat corect actul dedus judecății - contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 1 iunie 2006 și promisiunea de vânzare-cumpărare, obiectul acțiunii, motivele de nulitate și sancțiunea în cazul încălcării unor prevederi de ordine publică, al cărei rol este să asigure stabilitatea și securitatea circuitului juridic în limitele procesuale stabilite de părți. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează situația când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Instanța de apel soluționând apelul cu respectarea prevederilor art. 315 C. proc.

civ. nu a încălcat art. 968 C. civ., art. 966 C. civ., art. 5 din Legea nr. 247/2005, Titlul X, art. 1066 C. civ., art. 1073 C. civ., art. 1068 C. civ., art. 1077, art. 973 C. civ., art. 4 Titlul X din Legea nr. 247/2005, clauzele actelor juridice deduse judecății, (contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase din 1 iunie 2006 încheiat între A.D.T. și P.E.

și antecontractul încheiat la 5 noiembrie 2003) nu a trecut peste voința clar exprimată a părților și nu a nesocotit principiile înscrise în art. 969 C. civ., art. 970 C. civ., art. 973, principiile forței obligatorii și opozabilității față de terți a contractului, principiul executării în natură a obligației de a face și cu bună credință, principiul relativității, clauzele contractuale fiind aplicate așa cum au fost concepute și redactate de părți în raport de starea de fapt stabilită, apreciindu-se corect că nu se poate reține în cauză niciun motiv de nulitate absolută (cauza ilicită și frauda la lege). În mod corect s-a statuat că instituția nulității invocată vizează modul cum a fost încheiat contractul de vânzare drepturi litigioase cu respectarea/nerespectarea condițiilor de fond și formă pentru valabilitatea contractului și că reclamanta avea obligația să facă dovada fraudei la lege, cauzei ilicite, la momentul încheierii contractului, dovadă ce nu s-a făcut.

Raportat la starea de fapt stabilită necenzurabilă în recurs, corect s-a apreciat că din modul cum a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, de diferența semnificativă în ceea ce privește obiectul unei vânzări propriu-zisă și vânzarea de drepturi litigioase, față de termenii folosiți de părți și efectele prevăzute nu a existat nicio intenție de fraudare a legii sau de încălcare a drepturilor promitentului cumpărător SC L.C. SRL, beneficiar al unei obligații de a face ce izvora din convenția încheiată la 5 noiembrie 2003. În mod judicios instanța de apel a reținut că, clauza 4.1 din antecontractul încheiat la 5 noiembrie 2003 a fost calificată irevocabil prin Decizia nr. 1818/2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, drept clauză penală, și că părțile au fixat anticipat cuantumul daunelor interese ce sunt datorate în caz de neexecutare.

Așa cum s-a mai arătat faptul că în promisiunea de vânzare părțile au cuantificat prejudiciul în cazul neexecutării convenției părților exclude conceptul de fraudă a intereselor promitentului cumpărător și, respectiv existența relei-credințe a cumpărătorului la momentul încheierii contractului de vânzare și implicit existența unei cauze ilicite în încheierea vânzării de drepturi litigioase. Prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2003 dreptul de proprietate nu a fost transferat de la vânzător la cumpărător, promitentul vânzător rămânând proprietar al lucrului promis, păstrându-și toate atributele acestui drept inclusiv acela de dispoziție juridică, și, cum promisiunea bilaterală de vânzare a născut între părți doar obligația de a face, raportat la starea de fapt stabilită, corect s-a reținut de instanța de apel că nu au fost încălcate condițiile de fond și formă pentru încheierea vânzării.

Împrejurarea că promitentul vânzător a înțeles să fie activată clauza penală nu poate fi imputată intimatei P.E., cumpărătoarea dreptului litigios. Argumentele recurentei ce țin de neexecutarea contractului nu prezintă relevanță juridică, nefiind de natură a schimba soluția pronunțată având în vedere obiectul cererii. În temeiul prevederilor art. 5 din Legea nr. 247/2005, promitentul cumpărător avea posibilitatea să promoveze o acțiune având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, și să invoce prevederile art. 1068 C. civ. potrivit cu care creditorul poate cere executarea în natură a obligației asumate prin contract, astfel că în mod corect instanța de apel a reținut că în sarcina promitentului vânzător, în baza clauzei penale, neexecutarea din partea debitorului face ca obligația de a face să se transforme în dezdăunare în baza art. 1077 C. civ.

În cauză nu au fost încălcate prevederile art. 4 din Legea nr. 247/2005 Titlul X, având în vedere obiectul vânzării - nu un drept pur și simplu ci un drept litigios, ale căror natură și efecte sunt diferite, așa cum corect a argumentat instanța de apel. Simplul fapt al neexecutării de către promitentul-vânzător a promisiunii de vânzare nu reprezintă per se cauză de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare a drepturilor litigioase și nici reaua-credință a intimatei P.E. Pentru considerentele expuse se apreciază că hotărârea atacată nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul reclamantelor, ca nefondat.

Făcând aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. și constatând culpa procesuală a recurentelor reclamante, vor fi obligate la plata sumei de 9058 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata P.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele SC B.C. SRL BUCUREȘTI, SC V.I. SRL București și SC L.I. SRL București împotriva Deciziei civile nr. 267/A din 4 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentele reclamante SC B.C. SRL București, SC V.I. SRL București și SC L.I. SRL București la plata sumei de 9.058 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata P.E. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 9 octombrie 2014. Procesat de GGC - NN