ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6882/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6882/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 11029 din 13

decembrie 2007 a Judecătoriei sectorului 3 București, s-a admis excepția lipsei

de interes și s-a respins, ca lipsită de interes, acțiunea formulată de

reclamanta SC L.C. SRL în contradictoriu cu pârâții P.E., A.C.V. și A.Z.P.,

având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. V1. din 1 iunie

2006, încheiat între A.D.T. și P.E., pentru cauză ilicită și fraudă la lege.

În pronunțarea

acestei hotărâri, prima instanța a stabilit că reclamanta a justificat

promovarea acțiunii de interesul executării obligației asumate prin promisiunea

de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. A1. din 5 noiembrie 2003 de A.D.T.,

în sensul de a-i vinde terenul situat în București, str. M., sector 1.

În cuprinsul promisiunii

de vânzare-cumpărare, părțile au menționat o clauză de dezicere pentru promitentul

vânzător, prin care i se recunoaște acestuia posibilitatea de a înstrăina bunul

în schimbul unui preț de 50.000 dolari SUA, clauză ce nu poate fi calificată drept

clauză penală.

În prezența acestei clauze,

debitorul nu mai poate fi obligat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare,

dacă și-a exercitat deja dreptul de a pune capăt obligației asumate prin promisiunea

de vânzare-cumpărare, el înstrăinând imobilul în litigiu către pârâta P.E.

Hotărârea primei instanțe

a fost menținută prin decizia nr. 857 A din 23 iunie 2008 a Tribunalului București,

secția a III-a civilă, conform căreia s-a respins apelul declarat de reclamantă.

Prin decizia nr. 1882

din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis

recursul exercitat de reclamantă împotriva hotărârii instanței de apel, care a fost

casată, s-a admis apelul declarat de aceeași parte, a fost desființată sentința

apelată și s-a trimis cauza, spre rejudecare, la prima instanță.

Instanța de recurs a considerat

că, în mod greșit, instanța de apel a interpretat clauza contractuală în discuție

ca fiind o clauză de dezicere, iar nu o clauză penală. Prin urmare, promitenta cumpărătoare

are facultatea de a solicita de la debitorul care nu și-a executat obligația fie

îndeplinirea clauzei penale, fie aducerea la îndeplinire a obligației principale,

fiind respinsă, în mod nelegal, acțiunea ca lipsită de interes.

În rejudecare, prin sentința

civilă nr. 2364 din 27 februarie 2009 a Judecătoriei sectorului 3 București, s-a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

în raport de valoarea obiectului cererii și de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit.

b) din C. proc. civ.

Prin sentința civilă

nr. 419 din 26 martie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins,

ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta inițială și continuată de SC

B.C.I. SRL, SC V.I. SRL, SC L.I. SRL împotriva pârâților P.E., A.C.V. și A.Z.P.

Pentru a pronunța această

sentință, Tribunalul a reținut următoarele:

Între reclamanta SC

L.C. SRL și defunctul A.D.T., ai cărui moștenitori sunt pârâții A., s-a încheiat

promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare în ce privește terenul în suprafață

de 1.693,47 m.p., situat în București, str. M., sector 1, încheierea în formă autentică

a contractului de vânzare-cumpărare fiind stabilită de părți a interveni la 30 zile

de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a respins

acțiunea R.A. A.P.P.S. cu privire la imobil.

Prin contractul de vânzare-cumpărare

de drepturi litigioase autentificat sub nr. V1. din 01 iunie 2006, A.D.T. a vândut

către pârâta P.E. toate drepturile litigioase cu privire la teren.

În ce privește cauza ilicită,

în sensul că scopul pentru care s-a încheiat contractul a fost încălcarea drepturilor

promitentului cumpărător, întrucât se cunoștea existența promisiunii bilaterale

de vânzare-cumpărare, acest motiv este nefondat. Deși a rezultat cu evidență din

conținutul contractului de vânzare cumpărare de drepturi litigioase că pârâta P.E.

a cunoscut existența promisiunii, această împrejurare nu duce la concluzia că scopul

a fost ilicit, neîndeplinirea obligațiilor de către promitentul vânzător față de

SC L.C. SRL făcând să intervină răspunderea contractuală față de aceasta.

Totodată, în conținutul

promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare a fost inserată clauza potrivit cu care

promitentul vânzător avea posibilitatea a se răzgândi cu privire la vânzarea promisă,

putând chiar să vândă sau să promită vânzarea unui terț, obligația sa rezumându-se

la dezdăunarea promitentului cumpărător.

În aceste condiții, câtă

vreme, la momentul vânzării bunului litigios, vânzătorul era proprietarul lucrului,

clauza penală înlăturând ideea de fraudă a intereselor promitentului cumpărător

și, implicit, existența relei credințe la cumpărare, acest motiv de nulitate nu

este fondat.

Cu privire la încălcarea

dispozițiilor art. 969 C. civ., și acest motiv de nulitate este nefondat, întrucât

această dispoziție legală vizează asigurarea răspunderii contractuale între părțile

contractante, prin clauzele contractuale fiind, pe deplin, lămurite raporturile

dintre părți, raport la care pârâta P.E. nu era parte și, deci, nu era ținută de

obligațiile corelative existente între alte persoane; nerespectarea de către promitentul

vânzător a obligației sale către promitentul cumpărător nu poate fi imputată pârâtei,

iar vânzarea lucrului altuia presupune ca bunul ce face obiectul vânzării să fie

în patrimoniul altei persoane decât vânzătorul, situație ce nu se regăsește în speță,

întrucât, la momentul încheierii contractului a cărui nulitate se solicită, imobilul

se află în patrimoniul vânzătorului A.D.T.

Posibilitatea conferită

promitentului cumpărător de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 247/2005, în sensul

promovării unei acțiuni în scopul obținerii unei hotărâri care să țină loc de act

de vânzare cumpărare, fără a se distinge dacă bunul se află sau nu în patrimoniul

promitentului vânzător, și de dispozițiile art. 1068 C. civ., potrivit cu care creditorul

poate cere executarea în natură a obligației asumate prin contract, nu poate atrage

nulitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat ulterior. În speță, în sarcina

promitentului vânzător există doar obligația de a face, sub sancțiunea aplicării

clauzei penale conform art. 1077 C. civ.

De asemenea, existența

unui litigiu de fond funciar la momentul încheierii contractului între pârâți nu

atrage încălcarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 247/2005 - Titlul X, care consacră

inalienabilitatea temporară a terenurilor asupra cărora există un litigiu de fond

funciar, întrucât, în speță, obiect al contractului este transmiterea dreptului

litigios asupra terenului, și nu a dreptului de proprietate asupra acestuia, transmiterea

dreptului de proprietate intervenind doar în momentul câștigării procesului de fond

funciar, deci, în momentul în care litigiul s-a stins.

Împotriva acestei sentințe

civile au formulat apel reclamantele SC B.C.I. SRL, SC V.I. SRL și SC L.I. SRL,

criticând-o pentru următoarele motive:

- În mod greșit, prima

instanță reținut că, în speță, nu sunt incidente motivele de nulitate constând în

scopul ilicit și frauda la lege.

Instanța de fond a ignorat

principiul executării în natură a obligațiilor din perspectiva art. 1073 și

art. 1068 C. civ., precum și regimul nulității, considerând că reclamantele ar fi

îndreptățite doar la îndeplinirea clauzei penale.

Greșit s-a considerat

că încheierea contractului nu reprezintă un caz de fraudă la lege pe motiv că P.E.

este terț față de actul juridic, instanța făcând confuzie între principiul relativității

contractului consacrat de art. 973 C. civ. și opozabilitatea față de terți.

Încheierea actului juridic

atacat în prezentul litigiu încalcă, în cel privește pe A.D.T., dispozițiile

art. 969 C. civ. și principiul executării cu bună credință a obligațiilor asumate

prin contract, în sensul înstrăinării terenului către reclamanta inițială, iar în

cazul pârâtei P.E., principiul opozabilității față de terți a promisiunii de vânzare-cumpărare.

Art. 5 din Legea nr. 247/2005

nu distinge după cum bunul se află sau nu în patrimoniul debitorului, de unde rezultă

că, și în a doua ipoteză, creditorul este îndreptățit să formuleze o acțiune în

anularea transferului dreptului de proprietate efectuat cu încălcarea unei promisiuni

de vânzare-cumpărare.

- În mod greșit, prima

instanță a reținut că, în speță, nu este încălcat art. 4 din Legea nr. 247/2005

- Titlul X, față de data încheierii contractului între pârâți, 01 iunie 2006, și

litigiul de fond funciar, având ca obiect anularea titlului de proprietate nr.

20901 din 14 septembrie 2001 emis pe numele autorului pârâtului, precum și a actelor

subsecvente de vânzare-cumpărare.

Cum interdicția din textul

de lege sus-menționat vizează tocmai terenurile litigioase, considerentul instanței

în sensul înlăturării sancțiunii nulității pe motiv că actul juridic atacat se referă

la un drept litigios, iar nu la dreptul de proprietate asupra terenului, ce urmează

a se transfera doar la momentul câștigării procesului, este greșit.

Prin decizia civilă

nr. 301/A din 17 martie 2011, astfel cum a fost rectificată prin încheierea din

16 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a admis apelul formulat de reclamante, a schimbat sentința

civilă apelată, în sensul că a admis acțiunea precizată, a constatat nulitatea absolută

a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr.

V1. din 01 iunie 2006 de notarul public V.S.P., încheiat între A.D.T. și P.E., a

obligat pe intimații pârâți, în solidar, să plătească fiecăreia dintre apelante

câte 2.200 RON cheltuieli de judecată, în toate fazele procesuale, cu aplicare

art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Este adevărat că dreptul

românesc civil are numeroase nulități relative, fiind rare cazurile de nulități

absolute.

După cum se reține din

actele și lucrările dosarului, în acțiunea formulată pentru proprietatea unui teren

de 1.693,47 m.p. se invocă obligația asumată de A.D.T. prin promisiunea de vânzare-cumpărare,

interesul, frauda la lege și reaua credință a numitei P.E., arătându-se încălcarea

art. 969 C. civ.

În dosarul Judecătoriei

este depusă și „promisiunea bilaterală de vânzare - cumpărare”

În art. 1 din promisiune

se arată că se va încheia actul autentic la data rămânerii irevocabile a respingerii

acțiunii R.A. A.P.P.S.

În art. 4 se arată denunțarea

unilaterală, iar în art. 5 aplicabilitatea legii române.

Acest înscris a fost autentificat

sub nr. A1. din 5 noiembrie 2003 la B.N.P. N.C.T. și transcris în CF, partea I.

Există și contractul de

vânzare-cumpărare de drepturi litigioase de către P.E., în care se prevăd sancțiunile

promitentului vânzător A.D.T.

Tot din actele dosarului,

rezultă că, în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între A.D.T. și SC

L.C. SRL, promitentul se obliga să nu înstrăineze terenul în litigiu cu R.A. A.P.P.S.,

în favoarea altui terț.

Terenul a fost înstrăinat

către P.E. (în cauză, intervenind clauzele penale prevăzute de art. 1068 și 1073

C. civ., toate sub aspectul de ansamblu al art. 969 C. civ., la care se adaugă și

art. 5 din Legea nr. 247/2005.

A mai reținut instanța

de apel că, în mod clar, s-au dovedit frauda la lege și cauza ilicită, iar raționamentul

de la care a plecat instanța de fond pentru respingerea acțiunii este greșit.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs pârâții A.C.V., A.Z.P., precum și

pârâta P.E.

A.C.V. și A.Z.P. au criticat decizia pentru nemotivare, în condițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ., combătând, totodată, pe fond, susținerile din cererea de chemare

în judecată, în sensul că nu subzistă motivele de nulitate absolută invocate de

reclamanta inițială în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare atacat.

Au mai susținut pârâții

lipsa de interes în formularea acțiunii, întrucât reclamantele nu sunt îndreptățite

să solicite executarea promisiunii de vânzare-cumpărare.

a criticat decizia pentru următoarele motive:

- Hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină - art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Raționamentul instanței

de apel nu se bazează decât pe o enumerare a articolelor promisiunii bilaterale

de vânzare-cumpărare, fără a arăta în mod concret în ce anume constă frauda la lege

și cauza ilicită.

- Hotărârea recurată a

fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 din C.

proc. civ..

În prezenta cauză nu s-a

probat și nu este îndeplinit niciun motiv de nulitate absolută a contractului de

vânzare-cumpărare de drepturi litigioase.

Simpla neexecutare a unui

contract, în speță, neexecutarea obligațiilor asumate de A.V.T. prin promisiunea

bilaterală de vânzare-cumpărare, transmisă succesorilor săi în drepturi, nu atrage

nulitatea absolută sau relativă a unui alt contract, în condițiile în care părțile

au prevăzut, ca sancțiune pentru neexecutarea antecontractului, o clauză penală.

Împrejurarea că neexecutarea

unui contract nu poate atrage nulitatea absolută a unui alt contract este consacrată

legislativ de art. 975 C. civ.

Decizia a fost pronunțată

cu încălcarea art. 967 C. civ., art. 4 din Legea nr. 247/2005, Titlul X, și cu aplicarea

greșită a art. 969 C. civ.

- Instanța de apel a interpretat

greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al acestuia - art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece a omis

să aibă în vedere înțelesul lămurit și neîndoielnic al actului dedus judecății,

respectiv prevederile art. 4.1. din antecontract.

Toți recurenții au solicitat

admiterea căii de atac, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii acțiunii

ca neîntemeiate.

Intimatele reclamante

au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Analizând decizia civilă

atacată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că ambele recursuri

sunt fondate pentru motivul comun, cuprins în cererile de recurs, întemeiat pe

art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În primul rând, în ceea

ce privește susținerea recurenților pârâți A., privind lipsa de interes a reclamantelor

în formularea acțiunii, aceasta nu va mai fi examinată de prezenta instanță, în

raport de decizia nr. 1882/2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

pronunțată în primul ciclu procesual și redată în precedent, conform căreia reclamanta

inițială, SC L.C. SRL, a cărei calitate procesuală s-a transmis către reclamantele

SC B.C.I. SRL, SC V.I. SRL și SC L.I. SRL, justifică interes în formularea acțiunii.

Decizia civilă sus-menționată

se impune tuturor părților cu putere de lucru judecat, în condițiile art. 1200

pct. 4 și 1202 alin. (2) teza I C. civ. cu referire la art. 377 alin. (2) pct. 4

C. proc. civ., inclusiv sub aspectul dezlegării date, prin această hotărâre, excepției

lipsei de interes, astfel încât aceasta excepție, înlăturată de Curte, nu mai poate

fi repusă în discuție în prezentul dosar.

Referitor la motivul de

recurs întemeiat pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

a cărui analiză este prioritară în raport de cea vizând celelalte motive de nelegalitate,

susținerile pârâților sunt întemeiate.

Conform art. 261 pct.

5 C. proc. civ., instanța are obligația de a arăta, în cuprinsul hotărârii, motivele

de fapt și de drept care au format convingerea instanței în fundamentarea soluției,

precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

Decizia recurată nu respectă

exigențele textului de lege sus-menționat, Curtea de Apel nu a analizat niciunul

dintre motivele de apel astfel cum au fost expuse în precedent, limitându-se să

enumere cauzele de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată, parte

dintre înscrisurile depuse la dosar și conținutul acestora și să prezinte concluzia

temeiniciei acțiunii în ceea ce privește nulitatea contractului pentru fraudă la

lege și cauză ilicită, dar fără să analizeze aceste cauze de nulitate, în raport

criticile formulate de reclamante.

În aceste condiții, instanța

de apel nu a procedat la o reală cercetare a fondului cauzei deduse judecății în

limitele motivelor de apel, încălcând dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., ceea ce determină imposibilitatea exercitării controlului judiciar de către

prezenta instanță, fiind, astfel, întrunite cerințele motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 7 din același cod.

În plus, hotărârea instanței

de apel încalcă și dreptul părții la un proces echitabil, astfel cum este reglementat

de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța de contencios european

statuând că „acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații

sunt în mod real „ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța

sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina „instanței" obligația

de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor

de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (…)” (cauza Albina

contra României, Hotărârea din 28 aprilie 2005).

În consecință, în baza

art. 312 alin. (1) - (3) și 5 cu referire la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta

Curte va admite ambele recursuri, va casa decizia atacată și va trimite cauza, spre

rejudecare, la aceeași Curte de Apel, pentru a proceda la examinarea acesteia în

limitele motivelor de apel.

Având în vedere soluția

ce urmează a se pronunța asupra recursurilor, motivat de întrunirea cerințelor

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte nu va mai analiza celelalte motive de

nelegalitate invocate de recurenta pârâtă P.E., urmând ca susținerile respective

să fie avute în vedere la rejudecarea cauzei, de către instanța de apel.

Cererile referitoare la

acordarea cheltuielilor de judecată, formulate în dosarul de față, vor fi soluționate

cu ocazia rejudecării, în raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și de soluția

ce se va pronunța asupra apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite recursul declarat

de pârâții A.C.V., A.Z.P. și recursul declarat de pârâta P.E. împotriva deciziei

nr. 301A din 10 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată

și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 noiembrie 2012.