ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4017/2012

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 9 din 24 ianuarie 2012, Tribunalul Teleorman, în baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2011 cu aplic. art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpații N.M. și G.I.M., la pedeapsa de 5 ani închisoare, fiecare. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpații N.M. și G.I.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen. În baza art. 7 alin. (1) și (2) rap. la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003, au mai fost condamnați aceiași inculpați, la pedeapsa de 5 ani închisoare, fiecare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpații N.M. și G.I.M. să execute fiecare o pedeapsă rezultantă de câte 5 ani închisoare. S-au interzis acelorași inculpați drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și art. 64 lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. S-au interzis inculpaților N.M. și G.I.M. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., timp de 2 ani după executarea pedepsei principale, a închisorii. În baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul S.D.D. la pedeapsa de 6 ani închisoare. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prev. de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen. În baza art. 7 alin. (1) și (2) rap. la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele, urmând ca inculpatul S.D.D. să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare. S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. S-au interzis inculpatului S.D.D. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. timp de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul V.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul, pentru infracțiunea prev. de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 7 alin. (1) și (2) rap. la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul V.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele, urmând ca inculpatul V.M. să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. S-au interzis inculpatului V.M. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. timp de 4 ani după executarea pedepsei principale, a închisorii. În baza art. 88 C. pen. s-au dedus din pedepsele aplicate inculpaților N.M., V.M. și S.D.D., prevențiile executate de fiecare, respectiv de la 04 iulie 2006 la 29 octombrie 2006. În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de părțile vătămate C.N.I. și I.F. și au fost obligați în solidar inculpații V.M. și S.D.D. să plătească suma de 10.000 RON daune morale, fiecărei părți civile.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 și art. 118 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a confiscat de la inculpații V.M. și S.D.D. suma totală de 800 RON, respectiv câte 400 RON, fiecare. În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații V.M., S.D.D., N.M. și G.I.M. la plata sumelor de 3.000 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință, din examinarea mijloacelor de probă administrate în cauză (proces-verbal de sesizare din oficiu, sesizare reprezentanți legali ai minorelor, declarațiile părților vătămate, declarații inculpați atât la urmărirea penală, cât și în fața instanței, declarații de martori, caziere judiciare, cereri și dovezi restituire bunuri către persoane din familia inculpaților, acte în circumstanțiere), prima instanță a reținut sub aspectul împrejurărilor faptice ale cauzei că părțile vătămate C.N.I.

și I.F. aveau în anul 2004 vârsta de 17 și respectiv 16 ani, erau prietene și locuiau în comuna C., județul Teleorman. În cursul lunii august 2004, l-au cunoscut pe inculpatul S.D.D., care locuia în comuna B.D., județul Giurgiu, și care venea prin comuna C. să cumpere fier vechi, în acea perioadă, inculpatul S.D.D. lucra ca șofer pentru inculpatul V.M., care locuia în orașul Bolintin Vale, județul Giurgiu, și care se ocupa cu colectarea fierului vechi, având deschis chiar în comuna C. un centru de colectare fier vechi. În data de 17 august 2004, inculpatul S.D.D. le-a propus celor două părți vătămate să plece în Spania împreună cu el, unde să le angajeze, motivându-le că el mai fusese în această țară, unde lucrase ca șofer pe un tir și cunoscuse o persoană care îi putea ajuta să lucreze în agricultură, la cules de căpșuni.

Părțile vătămate au fost de acord cu propunerea inculpatului, ocazie cu care acesta le-a întrebat dacă au pașaport, dar întrucât numai partea vătămată I.F. avea pașaport, inculpatul le-a spus că se va ocupa el de obținerea pașaportului pentru parte vătămată C.N.I. și că va veni a doua zi, în jurul orelor 22.00-23.00, să le ia de acasă, cerându-le să nu spună nimic în legătură cu plecarea lor vreunei persoane și mai ales părinților. Urmare înțelegerii făcute, la data și ora stabilite, cele două părți vătămate, având bagajele făcute, l-au așteptat pe inculpatul S.D.D. care a venit împreună cu inculpatul V.M., cu un autoturism, și le-a luat ducându-le în municipiul Giurgiu, județul Giurgiu, într-un apartament, unde locuiau cu chirie inculpatul N.M.

și inculpata G.I.M. Cele două părți vătămate au fost lăsate la acest apartament, iar după câteva zile inculpații V.M. și S.D.D. au venit și le-au luat sub pretextul că la apartament urmează să vină proprietarul care nu trebuia să le vadă, cei doi inculpați ducându-le pe părțile vătămate în comuna M., județul Ilfov, la un motel, unde au stat circa 2-3 zile, perioadă în care părțile vătămate au întreținut raporturi sexuale cu aceștia. Apoi, toți patru s-au deplasat în orașul Videle, județul Teleorman, unde au depus cererea de eliberare a pașaportului pentru partea vătămată C.N.I., după care inculpații V.M. și S.D.D. le-au dus în municipiul Giurgiu, în apartamentul în care locuiau cu chirie inculpatul N.M.

și inculpata G.I.M., ocazie cu care inculpatul V.M. le-a cerut acestora să nu le dea voie părților vătămate să iasă singure afară, decât însoțite de ei. În apartamentul respectiv cele două părți vătămate au stat circa o săptămână, perioadă de timp în care inculpații V.M. și S.D.D. veneau la un interval de două zile, pentru a vedea ce fac minorele. După o săptămână, inculpații S.D.D. și V.M. le-au luat pe cele două părți vătămate de la apartament și le-au dus la un hotel din localitatea Mihăilești, județul Giurgiu, unde au stat două zile, timp în care au întreținut din nou raporturi sexuale cu ele, după care le-au dus la un hotel din comuna M., județul Ilfov, unde cei doi inculpați au adus doi „clienți” și le-au cerut părților vătămate să întrețină cu aceștia raport sexual.

Inițial, cele două părți vătămate au refuzat, dar inculpații le-au amenințat cu bătaia, spunându-le că „dacă nu vor face acum ce doresc ei, atunci, în Spania, vor pleca de capul lor” și „nu este după cum vor ele”, astfel că, în cele din urmă, acestea s-au conformat. Mai mult, partea vătămată I.F. chiar a fost bătută de unul dintre „clienții” aduși de cei doi inculpați, pentru că nu vroia să întrețină raport sexual cu el, inculpații S.D.D. și V.M. primind de la cei doi „clienți”, câte 500.000 ROL, pentru serviciile sexuale oferite de minore. Ulterior, cele două părți vătămate au fost duse de cei doi inculpați la un hotel din localitatea Mihăilești, județul Giurgiu, unde au stat o zi, iar apoi au fost duse în comuna B., județul Ilfov, la căsuțele din parcul camping, unde au stat două zile cu aceiași inculpați.

În acest interval de timp, inculpații S.D.D. și V.M. le-au dus pe cele două părți vătămate la un restaurant din comuna M., județul Ilfov, unde au fost invitați de către inculpatul V.M. și martorii C.G., B.M. (cuscrul inculpatului V.M.) și S.M. Cu această ocazie, inculpatul V.M. a început să îi povestească martorei S.M. că părțile vătămate erau plecate de acasă, că erau minore, că vroia să le ducă în Spania, că una dintre ele nu avea buletin de identitate, dar urma să i-l facă el, și că amândurora urma să le facă pașapoartele pentru a le duce în Spania. Auzind discuția, martora C.G. a intervenit și i-a spus inculpatului că nu le poate duce în Spania pe părțile vătămate deoarece erau minore și aveau nevoie de consimțământul părinților.

Inculpatul V.M. i-a răspuns că se va descurca el și le va duce în Spania, continuând să spună că deja le-a cumpărat îmbrăcăminte și alte lucruri fetelor, că el le plătea cazarea la căsuțele din comuna B., unde stăteau amândouă. Pe la orele 23.00, au plecat toți de la restaurant, iar părțile vătămate au fost lăsate la căsuțele din parcul camping din comuna B., unde erau cazate, ulterior fiind duse de către cei doi inculpați la apartamentul din municipiul Giurgiu, unde locuiau inculpatul N.M. și inculpata G.I.M. În data de 28 august 2004, inculpatul V.M. și-a sărbătorit ziua de naștere la Restaurantul D. din localitatea Mihăilești unde au fost prezenți martorii C.G. și B.M., inculpatul S.D.D. și părțile vătămate C.N.I.

și I.F. Aici au consumat toți băuturi alcoolice până în jurul orelor 21.00-21.30, după care toți s-au deplasat la Hotelul M. din comuna M., unde au stat la restaurantul hotelului, iar după aceea au închiriat trei camere, dintre care o cameră a fost închiriată pe numele inculpatului V.M., una pe numele martorei C.G., iar o altă cameră pe numele martorului B.M. În jurul orelor 23.00, inculpatul V.M. i-a cerut martorei C.G. să urce cu părțile vătămate C.N.I. și I.F. la una din camere, pentru ca acestea să se spele și să se schimbe, părțile vătămate având bagajele cu ele. Cu această ocazie, martora le-a întrebat pe părțile vătămate de ce nu pleacă, de ce au încredere în inculpații V.M. și S.D.D.

și cum de au avut încredere să plece de acasă cu ei, iar acestea i-au răspuns că inculpatul V.M. le promisese că le va duce în Spania la muncă. Văzând că minorele nu realizau ce li se putea întâmpla, că ar fi putut fi obligate să practice prostituția în Spania, martora le-a spus că în această țară fetele se duc să lucreze în cluburi de noapte și să practice prostituția și că în nici un caz cei doi inculpați nu le duceau în Spania la cules de căpșuni sau să lucreze altceva. În timp ce martora le sfătuia pe cele două părți vătămate a intrat în cameră martorul B.M. (cuscrul inculpatului V.M.), care a auzit ce le spunea martora, apoi toți invitații au venit în cameră. După circa o oră, martorul B.M.

a luat-o pe partea vătămată C.N.I. și au plecat într-o altă cameră, pentru a întreține cu ea raport sexual, însă după o jumătate de oră au revenit, ocazie cu care martorul a început să se certe cu inculpatul V.M., în limba rromanes, iar la un moment dat martorul a aruncat cu o sticlă în televizorul din cameră, după care s-a îndreptat către martora C.G. și pe un ton ridicat a întrebat-o ce le-a spus părților vătămate. Martora a negat, după care martorul B.M. a lovit-o cu palma peste față, moment în care ceilalți au plecat, iar martorul B.M. și inculpatul V.M. au rămas în cameră continuând să se certe. După acesta, cele două părți vătămate au fost duse la apartamentul din municipiul Giurgiu, unde au stat cinci zile fără a putea ieși din casă, fiind tot timpul supravegheate de cei doi concubini, inculpatul N.M.

și inculpata G.I.M., așa cum le ceruse inculpații S.D.D. și V.M. După aceasta, inculpații S.D.D. și V.M. le-au luat pe cele două părți vătămate și le-au dus la Motelul C.A. din județul Giurgiu, unde, în prima seară, le-au adus câte un „client” la fiecare, pentru a întreține raporturi sexuale, dar și de această dată părțile vătămate au refuzat, însă în urma amenințărilor proferate de inculpatul V.M. au acceptat. Într-o altă seară, tot în perioada cât s-au aflat la Motelul C.A. cei doi inculpați le-au adus părților vătămate mai mulți „clienți”, și anume cinci sau șase pentru fiecare, așa cum au declarat părțile vătămate, pentru a întreține raporturi sexuale cu aceștia, lucru pe care părțile vătămate l-au făcut fiindu-le teamă de cei doi inculpați.

În urma serviciilor prestate de minore, inculpații V. și S. primeau de la fiecare client suma de 500.000 ROL, după cum reiese din declarațiile părților vătămate și ale martorilor ce au beneficiat de serviciile sexuale ale minorelor. Văzând ce li se întâmplă, în ziua în care au rămas singure, cele două părți vătămate au fugit de la Motelul C.A., însă pe drum s-au întâlnit cu cei doi inculpați, care erau cu un autoturism și care, văzându-le, le-au luat și le-au dus la apartamentul din municipiul Giurgiu, unde locuiau cei doi concubini, inculpații N.M. și G.I.M., urmând ca aceștia să le supravegheze conform înțelegerii cu ceilalți doi inculpați. De asemenea, părțile vătămate au mai arătat că în momentul în care au fost readuse în apartamentul din municipiul Giurgiu, inculpații V. și S. le-au amenințat că dacă vor pleca, vor veni după ele și le vor omorî.

După ce inculpații V.M. și S.D.D. au plecat, partea vătămată I.F. a început să plângă și i-a rugat pe cei doi concubini să o lase să plece, însă aceștia, inițial, nu au fost de acord, fiindu-le teamă de inculpații, V.M. și S.D.D., care le ceruseră să nu le permită fetelor să plece. Partea vătămată I.F. a continuat să îi roage să o lase să plece, mințindu-i că mama sa era bolnavă și, în cele din urmă, aceștia au lăsat-o să plece, cu condiția să se întoarcă la apartament seara, pentru a nu afla cei doi inculpați faptul că ea plecase un timp scurt. Ajunsă la domiciliul său din comuna C., județul Teleorman, partea vătămată I.F. i-a anunțat pe părinții părții vătămate C.N.I. unde se afla aceasta, povestindu-le totodată ce li se întâmplase, de față la această discuție fiind și martora M.L.

În aceste condiții, martorul C.N., (tatăl părții vătămate C.N.I., care anunțase dispariția minorei la poliție), împreună cu martorul C.F.E., fratele aceleiași părți vătămate, au mers la poliție pentru a solicita ajutorul în recuperarea victimei, dar au fost refuzați, pe motiv că era noapte și nu se poate intra într-o locuință fără mandat. Astfel, martorii C.N. (tată), C.F.E., (frate) și martora M.L. au hotărât să se deplaseze, însoțiți de partea vătămată I.F., la apartamentul unde era ținută partea vătămată C.N.I. și să o ia de acolo. Mergând la apartamentul din municipiul Giurgiu, unde știau de la partea vătămată I.F. că erau și cei doi concubini, inculpații G.I.M. și inculpatul N.M., au pus-o pe partea vătămată să bată la ușa apartamentului, în timp ce martorul C.N.

a stat lângă ușă, iar ceilalți doi martori au rămas pe scările dintre etajele 3 și 4, pentru a nu fi văzuți. După ce partea vătămată I.F. a bătut la ușa apartamentului, inculpata G.I.M. a deschis, însă, văzându-i pe ceilalți, a încercat să închidă ușa, dar nu a reușit, deoarece martorul C.N. a blocat-o cu piciorul și i-a cerut inculpatei să-i dea voie fiicei sale să plece din apartament. În holul apartamentului a apărut partea vătămată C.N.I., ocazie cu care tatăl său, i-a cerut să-și facă bagajele și să iasă din locuință. În acest timp, din apartament a ieșit inculpatul N.M. care i-a cerut martorului C.N. să intre, însă acesta a refuzat, spunându-i că el a venit să-și ia fiica. Auzindu-l, inculpata G.I.M.

a început să strige și să le spună că le vor face probleme dacă vor lua fetele, dar în cele din urmă, partea vătămată C.N.I. a ieșit din apartament și a plecat împreună cu tatăl și fratele său, cu martora M.L. și cu partea vătămată I.F. Efectuându-se verificări în cărțile de imobil cu privire la evidența turiștilor, s-a constatat că inculpatul V.M. figurează că a fost găzduit la Hotel M. din comuna M., județul Ilfov, în datele de 23 august 2004 și 24 august 2004 împreună cu martorul B.M., precum și în data de 28 august 2004 când figurează numai V.M., iar la hotelul ce aparține SC D.I. SRL, județul Giurgiu, figurează cazată la data de 27 august 2004, începând cu orele 01.20 partea vătămată C.N.I., cazarea fiind înregistrată între orele 01.20-18.30.

Inculpații S.D.D. și V.M. au negat faptele, susținând că primul avea o relație intimă cu partea vătămată C.N.I., că timp de câteva zile chiar au locuit împreună în casa familiei C., aspect negat de partea vătămată, de martorii C.N. și C.F.E. Din depozițiile părților și ale martorilor, instanța a reținut că inculpatul V.M., avându-l ca șofer pe inculpatul S.D.D., se ocupa de colectarea fierului vechi, pe care îl depozita, temporar, la locuința familiei C. În acest context, inculpații au cunoscut pe partea vătămată C.N.I. și pe prietena ei, I.F., și profitând de naivitatea minorelor, cei doi au pus în practică hotărârea de a le transporta în Spania și exploata sexual, însușindu-și sumele de bani obținute de acestea.

Vârsta minorelor nu constituia un impediment, mai ales că una dintre ele avea deja pașaport, iar pentru cealaltă, inculpatul V.M. și-a folosit „relațiile” pentru obținerea documentului. Chiar tatăl minorei C.N.I. a menționat că la scurt timp după ce și-a recuperat fata, a avut surpriza să se emită pașaportul acesteia, deși el, ca reprezentant legal, nu-l solicitase, minora fiind dusă la Poliția Videle în acest scop de inculpații V. și S. Partea vătămată a mai arătat că ea a completat cererea pentru a i se elibera pașaportul, iar banii pentru taxele necesare i-au fost dați de inculpatul V.M. Minorele au fost convinse de inculpați să-i însoțească cu promisiunea că în Spania vor lucra la cules de căpșuni, iar până la obținerea actelor, inculpații profitau de serviciile sexuale ale minorelor pentru ei, prieteni sau rude, (martorul B.M.

- cuscru cu inculpatul V.), sau diverși clienți, de la care încasau sumele de bani pentru serviciile minorelor, transportându-le pe acestea la hoteluri din județele Giurgiu și Ilfov și la apartamentul din municipiul Giurgiu unde locuiau cu chirie ceilalți doi inculpați, concubinii G.I.M. și N.M. Existența unei relații de concubinaj între partea vătămată C.N.I. și inculpatul S.D.D. este contrazisă de depozițiile martorilor C.G., martor ocular al unora dintre evenimente, care a declarat constant comportamentul inculpaților față de victimele minore și chiar a încercat să le atragă atenția asupra riscurilor la care se expun, având încredere în inculpații V. și S. Martorul C.F.E. a menționat că și după dispariția surorii sale, inculpatul S.D.D.

a continuat să vină în locuința familiei C. pentru fier vechi, dar nu a spus nimic despre minoră, deși a fost întrebat. În perioada cât au locuit la apartamentul din Giurgiu, inculpații V.M. și S.D.D. veneau din două în două zile pentru a vedea ce făceau și le cereau să nu plece, motivându-le că părinții nu le mai primeau acasă și că aceștia le amenințau că le vor omorî dacă vor pleca. La aceste discuții erau de față și inculpații G.I.M. și N.M., care, aveau atribuții de supraveghere din partea celorlalți, în sensul că minorele nu puteau ieși afară singure, ci numai însoțite de ea și concubinul său. Din declarația părții vătămate I.F. reiese că cei doi concubini, inculpații G.I.M. și inculpatul N.M., în perioada cât au stat în apartamentul lor, nu le-au dat voie să plece singure, ci numai însoțite de ei, întrucât așa le ceruse inculpatul V.M., care le plătise pentru faptul că le găzduia în apartamentul lor.

Susținerea inculpatei G.I.M. că nu avea nici un fel de legătură cu existența minorelor în apartament, că nu discuta cu acestea, că ele puteau veni și pleca oricând, având o cheie la dispoziție, că nu se putea ocupa de ele întrucât ea era angajată la o pizzerie, este apreciată ca nesinceră. Ea este combătută nu numai de declarația părților vătămate și a martorilor C.N. și C.F.E. care s-au referit la comportamentul inculpatei în momentul în care minora C.N.I.

a plecat din locuință, inculpata țipând la minoră că prin plecarea sa „îi creează probleme”, și „să se gândească bine ce face” - cu referire la răzbunarea inculpaților V. și S., dar și de neconcordanțele din propria declarație dată în instanță, în sensul că, deși susține că nu vorbea cu părțile vătămate, nu știa nimic despre acestea și nu era în nici un fel de relații cu ele, pentru că venea de la serviciu spre dimineață, totuși, chiar ea le dădea mâncare, mici sume de bani pentru un suc sau o pâine și chiar le plătea consumația dacă mergeau să mănânce la localul unde lucra inculpata. Perioada de supraveghere exercitată de inculpații N. și G. asupra părților vătămate a fost scurtă, aproximativ o săptămână, după care minorele au fost luate de inculpații V. și S. și duse la motelurile arătate pentru prostituție în folosul lor.

Tot la apartamentul unde locuiau cei doi concubini au fost duse minorele și după încercarea lor de a fugi de la Motelul C.A. unde rămăseseră fără supraveghere, când au fost găsite pe drum de inculpații V. și S. și readuse la apartamentul din Giurgiu, de unde au reușit în cele din urmă să plece, așa cum s-a arătat. Părțile vătămate au arătat că se constituie părți civile cu suma de 200.000.000 ROL, sumă ce reprezintă daune morale, suferința și pericolul la care au fost supuse. S-a reținut din declarația martorului C.N. că, după ce acesta s-a prezentat la Poliția Municipiului Alexandria la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate, unde a depus plângere penală și a dat declarații, i-au fost trimiși diferiți indivizi de către cei care le ținuseră pe fete, care i-au oferit bani să își retragă plângerea, dar a refuzat, astfel că din acel moment a început să primească telefoane de amenințare.

Același martor a mai arătat că din discuțiile purtate cu fiica sa ulterior, aceasta i-a povestit că în perioada cât au lipsit de acasă au fost ținute cu forța de către inculpații V.M. și S.D.D. în apartamentul unde au găsit-o, iar când ieșeau, erau tot timpul însoțite de inculpații N.M. și G.I.M., care le și păzeau în restul timpului. Martorul C.F.E. a precizat că, după ce au ajuns acasă, sora sa a sunat-o pe G.I.M., vrând să o întrebe ceva, iar aceasta i-a cerut să se întoarcă, spunându-i că îi este frică de V.M. și S.D.D., atunci când aceștia vor veni și vor afla de plecarea lor. Ulterior, au fost contactați de rudele lui V.M., care le-au cerut să își retragă declarațiile de la poliție. Totodată, martorul mai declarat că știe că inculpatul V.M.

și neamurile lui au „fete” trimise în Spania, unde practică prostituția pentru ei și că același lucru doreau să-l facă și cu sora sa și cu partea vătămată I.F., dar faptul că sora sa nu avea pașaport a întârziat trimiterea lor în Spania. Declarațiile acestor martori sunt susținute de declarația martorei M.L., care a cunoscut de insistența cu care rudele inculpaților au încercat să ofere bani familiei părții vătămate C. pentru a-și retrage plângerea și schimba declarațiile. Sub aspectul încadrării juridice s-a reținut că, faptele inculpaților S.D.D. și V.M. de a le racola prin înșelăciune, respectiv promisiunea unui loc de muncă în Spania, pe părțile vătămate minore C.N.I. și I.F., în vârstă de 17 ani, respectiv 16 ani, de a le lua de la domiciliul lor din comuna C., județul Teleorman și de a le transporta în municipiul Giurgiu, la apartamentul unde locuiau cu chirie inculpații N.M.

și G.I.M., precum și faptele acestora din urmă, care au găzduit și supravegheat minorele, în scopul exploatării lor, prin obligarea la practicarea prostituției, în perioada 18 august - 22 septembrie 2004, în mai multe moteluri de pe raza județelor Giurgiu și Ilfov, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de minori și constituire a unui grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunii grave de trafic de minori, fapte prevăzute și pedepsite de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13 C. pen. și art. 7 alin. (1) și (2) rap. la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. Pentru inculpatul V.M. instanța a reținut și starea de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., întrucât acesta a fost condamnat la 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 282 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., prin sentința penală nr. 218 din 05 iulie 2000 a Tribunalului Ialomița, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 460 din 31 ianuarie 2001 a Curții Supreme de Justiție, inculpatul fiind arestat la data de 23 mai 2000 și liberat condiționat la data de 25 septembrie 2001, rămânându-i un rest de executat de 239 zile. De asemenea, în raport de disp. art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13 C. pen., pentru care au fost trimiși în judecată toți inculpații, potrivit normei încriminatoare la momentul săvârșirii faptelor (august-septembrie 2004) instanța a dispus achitarea inculpaților, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, potrivit căreia se impunea ca victimele traficate să nu fi împlinit vârsta de 15 ani, ceea ce nu era cazul de față.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații V.M., S.D.D., N.M. și G.I.M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei condamnări a inculpaților. O primă critică adusă sentinței se referă la nulitatea acesteia, motivat de faptul că au fost încălcate dispozițiile legale privitoare la publicitatea ședinței de judecată. Astfel, pentru termenul din 26 iulie 2011, deși se menționează în sentință că ședința a fost nepublică, în sala de judecată s-au aflat și persoane străine de cauză, ceea ce a împiedicat pe partea vătămată I.F. să facă declarații pentru lămurirea unor aspecte favorabile inculpaților. A doua critică se referă la greșita condamnare a inculpaților, solicitându-se achitarea pe temeiul prev. de art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivat de faptul că inculpații nu au recunoscut comiterea faptelor, iar probele administrate nu dovedesc vinovăția acestora. Nu s-a făcut dovada că părțile vătămate au fost sechestrate și obligate să întrețină relații sexuale contra cost, declarațiile părților vătămate fiind contradictorii, subiective și nu se coroborează cu alte probe. În cauză nu s-a dovedit nici infracțiunea de constituie a unui grup infracțional organizat și nici existența vreunei înțelegeri prealabile între inculpați pentru comiterea de infracțiuni. Prin decizia penală nr. 111/A din 09 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, s-au admis apelurile declarate de inculpații V.M.

și S.D.D., s-a desființat în parte sentința penală atacată și, rejudecând: S-a înlăturat dispoziția de confiscare specială a sumei de 800 RON de la inculpații V.M. și S.D.D. (câte 400 RON de la fiecare inculpat). S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii. Prin aceeași decizie s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații N.M. și G.I.M. Cu privire la prima critică a apelului, referitoare la încălcarea normelor procedurale privind publicitatea ședinței de judecată, Curtea a constatat că aceasta nu este întemeiată, și sentința nu poate fi sancționată cu nulitatea absolută potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., cum solicită inculpații. În practicaua sentinței pronunțate, dar și a încheierii din 26 iulie 2011 (invocată de inculpați) se menționează că ședința de judecată a fost „nepublică” inculpații fiind prezenți și asistați de avocați aleși.

În procesul penal, potrivit art. 290 alin. (1) C. proc. pen., ședința de judecată este publică, afară de situațiile și în condițiile prevăzute de art. 290 C. proc. pen., când ședința este secretă. În cauză, inculpații au fost judecați și condamnați pentru infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2011 (victimele supuse traficului de persoane fiind minore), ceea ce a determinat instanța să facă aplicarea art. 24 din Legea nr. 678/2001, care prevede că „ședințele de judecată în cauzele privind infracțiunea de trafic de persoane prev. de art. 13 (…) nu sunt publice”. Faptul că în încheierea din 26 iulie 2011 se menționează la parag. 2 „la apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns inculpații (…)” în condițiile în care este stabilit, prin mențiunea despre natura ședinței, că aceasta a fost nepublică, nu poate atrage sancțiunea nulității prev. de art. 197 alin. (2) C. proc.

pen., neconcordanța arătată fiind de natura unei erori materiale. Mai mult, atunci când art. 197 alin. (2) C. proc. pen. sancționează cu nulitatea absolută nerespectarea regulilor privind publicitatea ședinței de judecată, are în vedere nerespectarea regulii stipulate de art. 290 alin. (1) C. proc. pen. și judecarea cauzei contrar acestei reguli, în alte condiții decât cele prevăzute de lege, ceea ce nu este cazul în speța de față. S-a apreciat că în privința situației de fapt și a împrejurărilor comiterii faptelor, a vinovăției inculpaților, instanța de fond a făcut o analiză temeinică a tuturor dovezilor administrate în cauză, apreciate potrivit art. 63 C. proc. pen., iar faptul că inculpații nu au recunoscut comiterea faptelor nu poate conduce la achitarea acestora, în lipsa unui temei probator.

Activitatea infracțională a inculpaților S.D.D. și V.M. a constat în aceea de a racola prin înșelăciune, respectiv promisiunea unui loc de muncă în Spania, pe părțile vătămate minore C.N.I. și I.F., de a le lua de la domiciliul lor din comuna C., județul Teleorman, și de a le transporta în municipiul Giurgiu, la apartamentul unde locuiau cu chirie inculpații N.M.

și G.I.M., la care se adaugă activitatea acestor inculpați de a le găzdui și supraveghea pe părțile vătămate, în scopul exploatării lor, prin obligarea la practicarea prostituției, activitate desfășurată în perioada 18 august - 22 septembrie 2004, de a le muta în mai multe hoteluri și moteluri de pe raza județului Giurgiu și Ilfov, această activitate întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de minori și constituire a unui grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunii de trafic de minori, fapte prev. de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 7 alin. (1) și (2) rap. la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003, fapte comise în concurs real potrivit art. 33 lit. a) C. pen.

Instanța de fond, cu privire la infracțiunea prev. de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen., deși a dispus în mod nelegal achitarea inculpaților (în cauză se impunea schimbarea încadrării juridice din cele două infracțiuni prevăzute de Legea nr. 678/2001, într-o singură infracțiune), această soluție nu mai poate fi cenzurată în condițiile în care în cauză au declarat apel doar inculpații, nu și Parchetul, nefiind posibilă agravarea situației inculpaților în propria cale de atac. Apărarea inculpaților în fața instanței de fond, cum și apărarea formulată în susținerea apelurilor a fost în sensul că faptelor le lipsește un element constitutiv, respectiv intenția, dar inculpații nu neagă împrejurările reținute ca fiind cele ale comiterii faptelor, că le cunoșteau pe cele două părți vătămate, că acestea au locuit în anumite locații.

În cauză este stabilit în mod cert că inculpații S.D.D. și V.M., prin inducerea în eroare, manopere dolosive și promisiunea de a le asigura un loc de muncă în Spania au hotărât punerea la punct a unui plan de a le racola și transporta în Spania pe cele două minore, în scopul exploatării sexuale. Acești doi inculpați au reușit să le convingă pe cele două victime, care erau minore, profitând inițial doar de naivitatea lor, specifică vârstei, dar ulterior, profitând și de favorurile sexuale ale victimelor, să-și părăsească locuințele familiale, și să meargă cu inculpații. Deși doar una dintre ele avea pașaport (I.F.), inculpatul V.M. s-a ocupat de obținerea pașaportului și pentru C.N.I., ceea ce arată că acțiunea inculpaților avea un scop bine definit pentru ei, respectiv acela de a le transporta în Spania.

În acest context, cei doi inculpați se ocupau ca cele două victime să locuiască în diferite hoteluri, moteluri, locuințe din județele Giurgiu și Ilfov, ajungând și la un apartament în care locuiau cu chirie inculpații G.I.M. și N.M., și care, în înțelegere cu ceilalți inculpați, le-au găzduit și supravegheat îndeaproape pe victime, iar încercările acestora de a scăpa inițial de această supraveghere au fost sortite eșecului. În această perioadă, inculpații S.D.D. și V.M. le-au obligat pe cele două părți vătămate să întrețină relații sexuale cu diferiți bărbați, contra cost (câte 500.000 ROL), dar le-au și dus la diferite petreceri organizate la restaurante, în cercul persoanelor apropiate inculpaților.

Toate aceste constatări faptice rezultă din declarațiile părților vătămate, declarațiile parțiale ale inculpaților, depozițiile martorilor C.G., B.M., S.M., C.N. și C.F.E., M.L., înscrisurile obținute de la unitățile hoteliere cu privire la perioadele în care inculpatul V.M. s-a cazat la acestea, iar la hotelul aparținând SC D.I. SRL, pentru data de 27 august 2004, în evidențe apare și cazarea părții vătămate C.N.I., între orele 01.30-08.30. Chiar dacă inculpații au negat comiterea faptelor cu intenție, această apărare nu are nici un suport probator, inculpații nu doar că au urmărit și prevăzut rezultatul faptelor, dar au pus la punct un plan minuțios care să asigure reușita, ceea ce arată modul de acțiune cu intenție directă, nefiind astfel primită solicitarea de achitare pe temeiul invocat.

La aplicarea pedepselor, s-au avut în vedere, nu doar gravitatea faptelor și natura acestora, modul de acțiune al inculpaților și perioada mare de derulare a faptelor, dar și conduita diferită a fiecărui inculpat, precum și persoana fiecărui inculpat, inculpatul V.M. fiind recidivist postexecutoriu, aceste pedepse fiind în concordanță cu criteriile art. 72 C. pen. și cu scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen. Instanța de fond a dispus însă în mod nelegal, potrivit art. 19 din Legea nr. 678/2001 și art. 118 alin. (1) lit. a) C. pen. confiscarea sumei de 800 RON de la inculpații S.D.D. și V.M., întrucât această sumă deși a fost obținută din comiterea infracțiunilor, măsura confiscării nu mai poate fi dispusă dacă bunurile dobândite servesc la despăgubirea victimei.

În cauză, se impunea stabilirea ca temei al măsurii confiscării, art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., dar fiind doar apelul inculpaților, în calea de atac nu se mai poate proceda la aplicarea acestui temei, dar acești inculpați au fost obligați la despăgubiri civile (daune morale) către părțile civile I.F. și C.N.I., situație în care măsura confiscării speciale a fost înlăturată, suma menționată servind la despăgubirea părților civile. Împotriva deciziei penale nr. 111/A din 09 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, în termen legal au declarat recurs inculpații V.M., S.D.D., N.M. și G.I.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Inculpații V.M. și S.D.D. au criticat decizia recurată sub mai multe aspecte: 1. Instanța de apel a respins cererea de audiere a martorilor D.F., S.F., F.C., P.I.Ș.

și N.D., apreciind că această probă nu este utilă și concludentă soluționării cauzei. Procedând în acest mod, instanța a încălcat inculpaților dreptul la un proces echitabil, astfel că se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. 2. Greșita condamnare a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 7 alin. (1) și (2) raportat la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003 întrucât lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, și anume elementul material al laturii obiective. Astfel, inculpații nu au obligat părțile vătămate să practice prostituția și nu au beneficiat în nici un fel de sumele de bani obținute de acestea din prostituție.

În cauză, în afara declarațiilor părților vătămate date cu ocazia desfășurării urmăririi penale nu există probe directe din care să rezulte că inculpații se fac vinovați de infracțiunile pentru care au fost condamnați, martorii audiați susținând ceea ce părțile vătămate le-au povestit. Față de acest motiv invocat, inculpații solicită achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru ambele infracțiuni. 3. Greșita individualizare a pedepselor. Astfel, inculpatul V.M. este căsătorit, are doi copii, își procură veniturile necesare traiului în mod licit, având o societate de colectare a fierului vechi, iar inculpatul S.D.D. nu este cunoscut cu antecedente penale, au propria afacere în domeniul transportului de călători și nu a mai fost cercetat pentru alte fapte.

Inculpații G.I.M. și N.M. au criticat decizia recurată sub două aspecte: 1. Greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) și (2) referitor la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003 și art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001. Inculpații arată că nu a existat nicio înțelegere prealabilă cu inculpații S. și V. pentru a comite faptele, promisiunea de a ajuta părțile vătămate să ajungă în Spania a fost făcută cu inculpatul S.D.D., părțile vătămate au recunoscut că în apartamentul unde locuiau cei doi recurenți nu au practicat prostituția, nu au participat direct sau indirect la diferitele petreceri organizate de coinculpați, nu au cunoscut că părțile vătămate urmau să fie traficate în Spania și nu a avut nici un beneficiu de pe urma faptelor.

Inculpații solicită achitarea pentru săvârșirea celor două infracțiuni în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. 2. În subsidiar, inculpații critică hotărârile pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepselor. Astfel, inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, au avut o conduită ireproșabilă atât anterior comiterii faptelor, cât și pe parcursul procesului penal, au în întreținere doi copii minori și își asigură în mod licit veniturile necesare familiei, astfel că solicită reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) C. pen. și aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege, a căror executare să fie suspendată sub supraveghere conform art. 86 1 C. pen.

În drept, inculpații și-au întemeiat recursurile pe disp.art. 385 9 pct. 10, 12, 14 și 18 C. proc. pen. Examinând recursurile declarate de inculpați prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că acestea sunt nefondate: Pe baza probelor administrate la urmărirea penală și în cursul cercetării judecătorești, instanțele au reținut corect în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 7 alin. (1) și (2) raportat la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003. În fapt, în perioada 18 august - 22 septembrie 2004, inculpații S.D.D. și V.M. le-au racolat prin înșelăciune pe părțile vătămate minore C.N.I.

și I.F., promițându-le un loc de muncă în Spania, le-au transportat și găzduit într-un apartament din Giurgiu, iar ulterior le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituției, în mai multe moteluri de raza județelor Giurgiu și Ilfov, însușindu-și sumele de bani astfel obținute de părțile vătămate. În aceeași perioadă, inculpații N.M. și G.I.M. au găzduit și supravegheat pe părțile vătămate, la solicitarea coinculpaților, în apartamentul din Giurgiu, închiriat de către inculpatul N.M., în scopul exploatării lor, prin obligarea la practicarea prostituției. Săvârșirea infracțiunilor de către inculpați rezultă din declarațiile părților vătămate I.F. și C.N.I., ce se coroborează cu declarațiile martorilor C.N., C.F.E., C.V., M.L., S.M., C.G., și cu procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere.

Martora S.M. a declarat în cursul urmăririi penale că inculpatul V.M. i-a relatat că intenționa să le ducă pe minore în Spania, urmând să le facă pașapoartele, chiar dacă acestea nu aveau consimțământul părinților. În același sens sunt și declarațiile martorei C.G., care arată în plus și împrejurarea că părțile vătămate i-au relatat că inculpații V. și S. le obligau să întrețină relații sexuale cu mai mulți bărbați. Martora C.V. a declarat că părțile vătămate au fost bătute de inculpați pentru a le determina să întrețină relații sexuale și au fost reținute împotriva voinței lor într-un apartament din Giurgiu, fiind supravegheate de către inculpații N.M. și G.I.M. și C.N. De asemenea, martorii M.L., C.F.E., a declarat că inculpații V.M.

și S.D.D. le-au obligat pe părțile vătămate să întrețină raporturi sexuale cu mai mulți bărbați. Martorii au mai arătat că părțile vătămate au fost ținute împotriva voinței lor în apartamentul din Giurgiu, sub supravegherea inculpaților N.M. și G.I.M., având voie să părăsească apartamentul numai în prezența acestora. Inculpații N.M. și G.I.M., la solicitarea inculpaților V.M. și S.D.D. le-au găzduit și supravegheat pe cele două minore, în vederea exploatării acestora prin practica prostituției, neavând relevanță pentru existența infracțiunii că părțile vătămate nu au practicat prostituția în acel apartament sau că inculpații nu au obținut beneficii directe din această activitate de practicare a prostituției.

Pentru găzduirea părților vătămate, cei doi inculpați au primit de la inculpatul V.M. suma de 250 RON. Critica formulată de inculpații V.M. și S.D.D. privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. este nefondată. Din examinarea actelor dosarului rezultă că la termenul din 09 aprilie 2012, inculpații au solicitat instanței de apel audierea unui număr de cinci martori pe situația de fapt, iar instanța a respins această cerere, apreciind că nu este utilă și concludentă proba testimonială. Potrivit dispozițiilor art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturilor lor și să influențeze soluția procesului.

Din examinarea textului de lege invocat rezultă că dispozițiile legale respective sunt aplicabile doar atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți nu și atunci când instanța a respins aceste cereri. Critica referitoare la individualizarea pedepselor este, de asemenea, nefondată. La stabilirea pedepselor au fost avute în vedere toate criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor comise, modalitatea de săvârșire - asupra unor părți vătămate minore, perioada în care s-a desfășurat activitatea infracțională (cca. o lună), sumele de bani obținute de inculpații V. și S. din exploatarea părților vătămate, contribuția concretă a inculpaților la săvârșirea faptelor, inculpații V. și S. având o contribuție mai mare, atitudinea procesuală a inculpaților, care nu au recunoscut faptele și au încercat să relateze alte situații de fapt care să-i exonereze de răspunderea penală.

Instanțele au avut în vedere și lipsa antecedentelor penale în cazul inculpaților S.D.D., N.M. și G.I.M. și, dimpotrivă, prezența acestora în cazul inculpatului V.M., care a comis faptele în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b) C. pen., comportamentul inculpaților anterior săvârșirii faptelor conform actelor depuse la dosar. Înalta Curte apreciază, în acord cu instanțele de fond și de apel, că nu se impune reducerea cuantumului pedepselor și nici suspendarea executării acestora, scopul educativ și preventiv al pedepsei putând fi atins numai prin privare de libertate în raport cu gradul de pericol social ridicat al faptelor comise. Față de considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.M., S.D.D., N.M. și G.I.M. împotriva deciziei penale nr. 111/A din 09 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru fiecare inculpat, iar suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru părțile civile I.F. și C.N.I., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 decembrie 2012.