ÎCCJ, Secția penală

Asupra

cauzei penale de față;

În

baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

plângerea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 6287/1/2010

petentul P.F.Ș. a formulat plângere, în temeiul art. 278

1

C. proc.

pen. împotriva rezoluției din 22 iunie 2010 dată în Dosarul nr. 5223/2467/II/2/2010

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, în vederea începerii urmăririi penale față de numitul

A.D.Z.

În

motivarea plângerii petentul învederează că rezoluția atacată este nulă, deoarece

lipsește semnătura procurorului care a emis-o, iar din actele dosarului rezultă

în mod clar vinovăția intimatului A.D.Z.

La

dosarul cauzei petentul a transmis un înscris, intitulat „chestiune prealabilă”

în care a învederat că din dosar lipsește denunțul calomnios, precum și

declarația sa dată la organele de poliție din Arad, solicitând luarea măsurilor

care se impun.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, examinând plângerea petentului o consideră

nefondată pentru următoarele considerente:

Petentul

P.F.Ș. a formulat o sesizare împotriva lui A.D.Z. - episcop al Bisericii

Evanghelice Litherane din România sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

denunțare calomnioasă.

Din

conținutul sesizării a rezultat că P.F.Ș. a avut în vedere faptul că episcopul A.D.Z.

i-a formulat o plângere penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen., pe care a adresat-o Parchetului de pe

lângă Judecătoria Arad și că în dosarul astfel format a fost adoptată soluția

de neîncepere a urmăririi penale.

Cu

privire la aceste aspecte s-a constatat că la data de 18 aprilie 2008, în

numărul 1 al publicației Semper Reformanda a apărut un articol intitulat

„Scandal în Biserica Evanghelică, corupție la nivel înalt”, semnat „sdg”, în

care se prezentau o serie de critici la adresa episcopului A.D.Z., precum și a

unor aspecte de organizare și funcționare a cultului evanghelic lutheran.

Simțindu-se

ofensat de conținutul articolului și având în vedere mențiunea nominală din

caseta redacțională se menționează că Semper Reformanda este o publicație de

informare în masă editată de Asociația Dreptate și Adevăr în Biserica

Evanghelică Lutherană și ca redactor șef este menționată o singură persoană P.F.Ș.

în calitate de redactor șef, episcopul A.D.Z. a considerat că P.F. se face

răspunzător de apariția respectivului text, astfel că a formulat plângere

penală împotriva acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie,

solicitând totodată și identificarea autorului.

În

cauza penală - Dosar nr. 3799/P/2008 - care s-a format la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a fost adoptată, la data de 26 februarie 2009, soluția

de neîncepere a urmăririi penale față de P.F.Ș., în temeiul art. 10 lit. d) C.

proc. pen., reținându-se că fapta sesizată (publicarea respectivului articol) „a

fost comisă fără intenția de a calomnia, ci doar cu scopul de a prezenta

opiniei publice o situație de fapt, văzută din punctul de vedere al

făptuitorului, care și-a exprimat o părere în urma refuzului Bisericii

Evanghelice Lutherane de a da informații despre activitatea desfășurată

”

.

În

raport cu aspectele care s-au conturat în cauză, s-a constatat că episcopul A.D.Z.,

în împrejurările date, a formulat plângerea penală conform convingerii formate,

pe care și-a exprimat-o și și-a asumat-o în acest mod, nerezultând elemente de

natură să evidențieze existenta unor acțiuni de învinuire mincinoasă.

Prin

rezoluția nr. 616/P/2010 din 6 mai 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus

neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.

259 C. pen., față de A.D.Z. - episcopul Bisericii Evanghelice Lutherane din

România, apreciindu-se că fapta nu există.

Împotriva

acestei rezoluții petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de

Urmărire Penală și Criminalistică, care prin rezoluția nr. 5223/2467/II/2/2010

din 22 iunie 2010 a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii acestuia

împotriva rezoluției nr. 616/P/2009 din 6 mai 2010 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

și comunicarea soluției.

Nemulțumit

de modul de soluționare al plângerilor sale, petentul a formulat, în termen

legal, în baza art. 278

1

C. proc. pen., plângere la instanța de

judecată, solicitând desființarea rezoluției.

Verificând

legalitatea și temeinicia rezoluției atacate, Înalta Curte constată nefondată

plângerea petentului.

Începerea

urmăririi penale este condiționată de existența unor temeiuri suficiente care

să confirme că o anumită persoană se face culpabilă de săvârșirea unei

infracțiuni. Totodată trebuie să se constate că nu există vreunul din cazurile

prevăzute de art. 10 C. proc. pen. în care punerea în mișcare sau exercitarea

acțiunii penale este împiedicată.

Instanța

constată că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus

o soluție legală și temeinică, în cauză neexistând date care să justifice

începerea urmăririi penale față de A.D.Z. pentru săvârșirea infracțiunii

sesizate în plângerea adresată de petent.

Potrivit

art. 259 alin. (2) C. pen. elementul material al infracțiunii de denunțare

calomnioasă se prezintă sub forma producerii sau ticluirii de probe mincinoase,

prin prezentarea în fața organelor judiciare a unor probe inexistente sau

inventate de făptuitor, de natură să lezeze onoarea și demnitatea persoanelor învinuite

pe nedrept.

Sub

aspect subiectiv, autorul denunțului sau persoana care ticluiește probele

trebuie să știe că învinuirea este mincinoasă și urmează să o prezinte, ca

atare, organelor judiciare, specific acestei infracțiunii fiind reaua credință

a făptuitorului.

În

cauză nu rezultă reaua credință a făptuitorului sub aspectul laturii subiective,

întrucât există prezumția și indiciile că s-ar fi săvârșit o faptă penală însă,

ulterior cercetărilor, s-a constatat că fapta nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de calomnie, soluția dispusă nefiind în sensul

inexistenței faptei pentru a se putea presupune că învinuirile ar avea caracter

mincinos, astfel încât în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Critica

petentului cu privire la lipsa semnăturii procurorului de pe rezoluția atacată

este nefondată, aceasta purtând semnătura procurorului care a efectuat actele

premergătoare efectuate în cauză, existând un exemplar semnat de procuror la urma

lucrării.

Față

de cele arătate, potrivit art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.,

plângerea petentului va fi respinsă ca nefondată, menținându-se rezoluția

atacată ca legală și temeinică.

Conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe petent la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H

O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată

de petentul P.F.Ș. împotriva rezoluției din 06 mai 2010 dispusă în Dosarul nr. 616/P/2009

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 25 noiembrie 2010.