ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cererii de revizuire de față, În baza actelor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată de petiționara S.A. Inotești, înregistrată la data de 29 septembrie 2010 sub numărul 7976/1/2010 la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 2081 din 3 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 6075/1/2009. Cererea nu a fost motivată în drept și în fapt, revizuienta arătând doar că hotărârea a cărei revizuire o solicită este „falsă și ilegală”. În cauză s-a dispus atașarea sentinței penale ce constituie obiectul cererii de revizuire. Înalta Curte apreciază că cererea este inadmisibilă.
Prin sentința penală nr. 2081 din 3 decembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționara S.A. Inotești prin reprezentant legal D.M. împotriva rezoluției nr. 17994/5697/VIII/2/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, constatând că plângerea formulată nu privește o soluție de neurmărire ce poate face obiectul controlului prevăzut de art. 278 1 C. proc. pen. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 393 - 394 C. proc. pen. Din analiza textelor de lege care reglementează această cale de atac rezultă că pot face obiectul revizuirii doar hotărârile prin care s-a soluționat fondul unui proces.
În speță, sentința penală pe care revizuienta a înțeles să o atace prin revizuire nu a rezolvat fondul cauzei ci, pe calea unei excepții de inadmisibilitate, e constatat că plângerea petentei nu intră sub incidența controlului reglementat de prevederile art. 278 1 C. proc. pen. Având în vedere că revizuienta a deschis o procedură de revizuire fără să fie îndeplinite cerințele prevăzute de lege, mai sus arătate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., revizuienta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuienta S.A. Inotești împotriva sentinței penale nr. 2081 din 3 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6075/1/2009. Obligă petiționara la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.