ÎCCJ, Decizia nr. 492/2011

Ședința publică de la 28 noiembrie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 325

din 18 februarie 2009 pronunțată de Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.M.

împotriva rezoluției nr. 1193/P/2008 din 12 noiembrie 2008 emisă de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică.

Împotriva sentinței

sus-menționate, petentul T.M. a declarat recurs, iar Completul de 9 judecători

al Înaltei Curți de Casație și Justiție prin decizia nr. 643 din 28 septembrie

2009 a respins, ca nefondat, recursul formulat.

Împotriva sentinței nr.

325 din 18 februarie 2009, petentul T.M. a formulat cerere de revizuire.

Prin sentința nr.

1473 din 29 septembrie 2010, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție examinând cererea de revizuire formulată de petent, în raport cu

dispozițiile legale aplicabile în materie, a constatat că aceasta este

inadmisibilă, astfel că a respins-o, ca atare.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, în termen legal, a declarat recurs revizuentul T.M.

Examinând hotărârea

atacată, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor

art. 393

hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura

penală cât și cu privire la latura civilă, din conținutul acestui text legal

rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin

o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea

erorilor de fapt, pe care le conțin hotărârile judecătorești.

Revizuirea, fiind o

cale extraordinară de atac, poate fi formulată numai în condițiile și în

cazurile limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., singurele în măsură să

conducă la o reexaminare a cauzei penale.

În cauză, revizuentul

T.M. a formulat cerere solicitând revizuirea sentinței nr. 325 din 18 februarie

2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care a fost

respinsă ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.M.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că hotărârea vizată prin cererea de

revizuire formulată de petent nu îndeplinește condițiile art. 393 C. proc. pen.,

deoarece nu conține o rezolvare a fondului cauzei, în sensul dispozițiilor art.

345 alin. (1) C. proc. pen., care stipulează că "Instanța hotărăște prin

sentință asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz,

condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal".

Mai mult decât atât,

revizuentul nu a invocat critici care să poată fi încadrate în vreunul din

cazurile de retractare prevăzute expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen.

Pe de altă parte, cât

timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii

extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești

pronunțate în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât, în situația

contrară s-ar contraveni dispozițiilor procesuale menționate și principiului instituit

prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva

hotărârilor judecătorești, părțile [...] pot exercita căile de atac, în

condițiile legii".

Criticile

recurentului revizuent reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală adresată

primei instanțe și au făcut obiectul analizei acestei, după cum s-a și

demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au

dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei

instanțe.

Așadar, soluția

primei instanțe, de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată

de revizuent împotriva sentinței nr. 325 din 18 februarie 2009 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția penală, este legală și temeinică.

În consecință,

neexistând motive care analizate din oficiu să ducă la casarea hotărârii

atacate, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul T.M.

împotriva sentinței nr. 1473 din 29 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5681/1/2010.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat

la plata sumei de

400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul T.M. împotriva sentinței nr. 1473

din 29 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 5681/1/2010.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.