ÎCCJ, Decizia nr. 492/2011

Ședința publică de la 28 noiembrie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 325 din 18 februarie 2009 pronunțată de Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.M. împotriva rezoluției nr. 1193/P/2008 din 12 noiembrie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică. Împotriva sentinței sus-menționate, petentul T.M. a declarat recurs, iar Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție prin decizia nr. 643 din 28 septembrie 2009 a respins, ca nefondat, recursul formulat. Împotriva sentinței nr. 325 din 18 februarie 2009, petentul T.M.

a formulat cerere de revizuire. Prin sentința nr. 1473 din 29 septembrie 2010, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție examinând cererea de revizuire formulată de petent, în raport cu dispozițiile legale aplicabile în materie, a constatat că aceasta este inadmisibilă, astfel că a respins-o, ca atare. Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, a declarat recurs revizuentul T.M. Examinând hotărârea atacată, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 393 hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă, din conținutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conțin hotărârile judecătorești.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi formulată numai în condițiile și în cazurile limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., singurele în măsură să conducă la o reexaminare a cauzei penale. În cauză, revizuentul T.M. a formulat cerere solicitând revizuirea sentinței nr. 325 din 18 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care a fost respinsă ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.M. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că hotărârea vizată prin cererea de revizuire formulată de petent nu îndeplinește condițiile art. 393 C. proc. pen., deoarece nu conține o rezolvare a fondului cauzei, în sensul dispozițiilor art. 345 alin. (1) C. proc.

pen., care stipulează că "Instanța hotărăște prin sentință asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal". Mai mult decât atât, revizuentul nu a invocat critici care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile de retractare prevăzute expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen. Pe de altă parte, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât, în situația contrară s-ar contraveni dispozițiilor procesuale menționate și principiului instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile [...] pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Criticile recurentului revizuent reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acestei, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe. Așadar, soluția primei instanțe, de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de revizuent împotriva sentinței nr. 325 din 18 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, este legală și temeinică.

În consecință, neexistând motive care analizate din oficiu să ducă la casarea hotărârii atacate, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul T.M. împotriva sentinței nr. 1473 din 29 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5681/1/2010. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul T.M. împotriva sentinței nr. 1473 din 29 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5681/1/2010. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.