ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra
cauzei penale de față:
La data
de 12 mai 2009 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curții de Casație și Justiție
plângerea formulată de petiționarul G.I. împotriva rezoluției nr. 282/P/2008
din 5 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
considerând că este netemeinică.
A
fost atașat Dosarul nr. 282/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție.
Din
actele existente la dosar rezultă că petiționarul G.I., apărător al
inculpatului C.I., a formulat denunț împotriva procurorului anchetator A.A.
solicitând cercetare acesteia sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute
de art. 260 C. pen. raportat la art. 25 C. pen. și art. 289 C. pen.
Se
arată în denunț că martorul cu identitate protejată T.M. a declarat că nu îl
știe după fizic pe C.I. dar l-a recunoscut după planșa foto prezentată de
procurorul A.A., astfel încât există nesuspiciunea că organul de urmărire
penală a denaturat conținutul procesului verbal.
Apreciază
denunțătorul că recunoașterea după planșa foto este o ficțiune a procurorului A.A.
în sensul că aceasta fie a consemnat în mod nereal că martorul a fost prezent
la parchet, fie i-a indicat acestuia persoana care trebuia să fie recunoscută
fără s-o fi văzut vreodată.
Denunțătorul
a relaționat pretinsele acte de instigare la mărturie mincinoasă ale
procurorului urmate de falsul intelectual constând în inserarea în
procesul-verbal de recunoaștere a împrejurării respective de faptul că inițial
martorul T.M. a susținut că nu l-a văzut pe C.I. la scurt timp se prezintă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a-l recunoaște din planșele
foto.
Prin
rezoluția nr. 282/P/2008 din 5 martie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus
neînceperea urmăririi penale față de A.A., procuror la D.I.I.C.O.T. - structura
Centrală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 25, raportat
la art. 260 C. pen. și art. 289 C. pen.
Pentru
a dispune această soluție s-a avut în vedere că aspectele invocate de
denunțător nu au corespondent și nici susținere în realitatea probată, în
sensul că faptele pretins săvârșite de magistratul reclamat nu există.
Se
arată că prin procesul-verbal din data de 11 octombrie 2004, procurorul de caz
a consemnat că din planșa foto fotografia nr. 4, iar fotografia nr. 3 martorul cu
identitate protejată T.M. a recunoscut fără nici o ezitare pe numitul C.I. ca
fiind persoana pe care a observat-o în Casa del Campo Madrid în timp ce a fost
constrânsă să se prostitueze, fiind însoțit de proxenetul Roșu din Galați și
împreună cu care efectua ronduri de supraveghere a fetelor ce se prostituau
pentru ei.
Se
apreciază astfel că din declarația dată anterior rezultă că martora l-a
recunoscut pe cel care efectua ronduri de supraveghere cu numitul Roșu, iar
recunoașterea ulterioară a inculpatului C.I. din planșa foto nu poate fi pusă
sub semnul întrebării cât timp poziția martorei a fost constantă pe parcursul
procesului penal.
Se
reține că din analiza întregului tablou faptic se relevă împrejurarea că
aspectele reclamate sunt speculative fiind evidentă lipsa oricărui indiciu
privind existența unor acte de instigare la mărturie mincinoasă comise de
procurorul A.A., aceasta cu atât mai mult cu cât nu există infracțiunea de referință.
Împotriva
acestei soluții a declarat plângere petentul G.I. în baza dispozițiilor art. 278
C. proc. pen. susținând că în mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi
penale față de procurorul A.A. cât timp între cele două procese verbale din
data de 4 mai 2004 și 11 octombrie 2004 întocmite de procuror există
contradicții.
Prin
rezoluția nr. 3457/1761/II-2/2009 din data de 15 aprilie 2009 a Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă ca neîntemeiată
plângerea formulată de numitul G.I. împotriva rezoluției nr. 282/P/2008 din 5
martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
de urmărire penală și criminalistică.
În
considerentele rezoluției se arată că nu există nici un fel de indicii cu
privire la săvârșirea de către procurorul A.A. a vreunei fapte penale, soluția
de neurmărire penală adoptată în cauză fiind legală și temeinică.
Împotriva
acestei rezoluții, în termen legal, în baza dispozițiilor art. 278
1
C.
proc. pen. a formulat plângere petentul G.I. reiterând aceleași motive,
respectiv contradicțiile existente între cele două procese-verbale din data de
4 mai 2004 și, respectiv, 11 octombrie 2004, întocmite de către intimată.
Analizând
actele depuse la dosar ca și actele premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte
apreciază că plângerea formulată de petent nu este fondată, urmând a fi
respinsă ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta
Curte opinează că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de
procurorul A.A. cât timp nu rezultă indicii în cauză care să conducă la
concluzia că aceasta ar fi săvârșit vreo faptă penală.
Contradicțiile
dintre cele două procese-verbale sesizate de petentă sunt justificate de faptul
că martora T.M. nu asocia figura pe care a recunoscut-o din planșa foto cu identitatea
reală a inculpatului C.I. având în vedere că acesta era cunoscut sub mai multe
porecle.
Înalta
Curte apreciază că indiferent de poziția adoptată de martorul T.M., petentul
avea posibilitatea de a se plânge de soluția adoptată potrivit dispozițiilor art.
275 C. proc. pen. și nu să formuleze plângere penală împotriva procurorului de
caz.
De
menționat că denunțul penal este formulat la aproximativ 4 ani de la presupusa
vătămare adusă intereselor inculpatului C.I. iar denunțătorul G.I. nici nu a figurat
printre apărătorii care l-au asistat pe inculpatul C.I. în faza de urmărire
penală, împrejurări care pun sub semnul întrebării atât denunțul formulat cât
și interesul formulării acestui denunț.
Așa
cum rezultă din probele dosarului, martorul T.M. nu este singurul martor audiat
în cauză privind pe inculpatul C.I., fiind mai mulți martori care îl acuză pe
acesta de proxenetism, precum și de faptul că face parte dintr-o rețea de
traficanți ca atare chiar și în situația în care ar exista acele presupuse contradicții
invocate de petent acestea nu au un caracter determinant la trimiterea în
judecată a inculpatului C.I.
Întrucât
în cauză nu rezultă indicii sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate de
petent Înalta Curte urmează ca în baza art. 278
1
alin. (8) lit. a) C.
proc. pen. să respingă ca nefondată plângerea formulată de petent.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. 2 C. proc. pen.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H
O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de
petiționarul G.I. împotriva rezoluției nr. 282/P/2008 din 5 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,
pe care o menține.
Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei cu titlu
de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 noiembrie 2009.