ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3954/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 345 din 26 aprilie 2012, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 800 din 20 octombrie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 3903 din 03 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, formulată de revizuentul I.A., reținând în esență că din conținutul atât al dosarului primei instanțe, cât și cel al instanței de apel și cel al instanței de recurs, rezultă, în mod cert, faptul că, la nici unul dintre termenele de judecată care au fost acordate, nici revizuentul, nici reprezentantul Ministerului Public, nici alte părți și nici instanțele din oficiu nu au ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. invocate de revizuent în prezenta cauză. Prin urmare, este lipsită de relevanță împrejurarea potrivit căreia prin decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate a textului de lege pe care revizuentul își întemeiază cererea, decizie a cărei aplicare o solicită în această cauză. Astfel, Tribunalul a apreciat că nu mai este necesar a analiza cea de-a doua condiție prevăzută de art. 408 2 C. proc. pen., respectiv dacă soluția pronunțată în cauza respectivă s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apei revizuentul, solicitând desființarea sentinței față de împrejurarea că instanța de fond a adăugat la lege condiții pe care legea nu le prevede, referitor la aprecierea instanței asupra condiției referitoare la invocarea de către părți în cadrul procesului în urma căruia s-a dispus soluția a cărei revizuire se solicită, a excepției de neconstituționalitate, arătând că soluția se sprijinea pe dispoziția declarată neconstituțională, respectiv omisiunea instanței de a o aplica, apărătorul solicitând admiterea cererii ca fiind admisibilă, admiterea ca fondată față de cele invocate și rejudecând pe fond apelul, admiterea acestei căi de atac, desființarea sentinței a cărei revizuire s-a solicitat și reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, respectiv dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei ce urmează a fi reduse ca urmare a reținerii disp.

art. 320 1 C. proc. pen. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 183/A din 21 iunie 2012, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuent. Instanța de apel a reținut că, față de disp. legale invocate, cererea de revizuire a fost formulată la data de 15 februarie 2012, respectiv în termenul legal de 3 luni calculat de la data de a publicării în M. Of. al României, Partea I nr. 853/02.12.2011, a Deciziei nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curții Constituționale, cu respectarea dispozițiilor art. 408 2 alin. (4) C. proc. pen. Potrivit art. 408 2 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.

Curtea de Apel a constatat că față de modul de reglementare a acestor dispoziții, cererea de revizuire formulată nu este admisibilă, așa cum corect a reținut și Tribunalul, deși susținerile din cuprinsul sentinței sunt interpretate în mod eronat de către Tribunal sub aspectul condiției referitoare la invocarea unei excepții de neconstituționalitate în cadrul procesului în care s-a pronunțat sentința a cărei revizuire se solicită, instanța de apel opinând, în acord cu apărătorul revizuentului, că Tribunalul a adăugat la lege condiții pe care legea însăși nu le prevede. Instanța de apel a apreciat însă că cererea de revizuire este inadmisibilă și a fost legal respinsă ca atare de Tribunal față de împrejurarea că textul legal declarat neconstituțional, respectiv art. 320 1 C. proc.

pen., în măsura în care acesta a fost declarat astfel, nu a constituit un temei al sentinței de condamnare, iar opinia apărătorului revizuentului în sensul că soluția s-a sprijinit pe acest text este eronată. Este adevărat că revizuentul a solicitat, în cadrul procesului finalizat cu sentința a cărei revizuire se cere, aplicarea disp. art. 320 C. proc. pen. ca lege penală mai favorabilă, cerere care i-a fost respinsă față de considerentele reținute în cuprinsul deciziilor însă s-a apreciat că declararea disp.

art. 320 1 ca fiind neconstituționale nu poate avea drept consecință posibilitatea rejudecării tuturor cauzelor în care inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor, căci aceasta ar însemna practic punerea la îndoială a tuturor hotărârilor pronunțate anterior declarării neconstituționalității acestor dispoziții, cu alte cuvinte, nesocotirea caracterului definitiv al hotărârilor pronunțate în acest interval, încălcarea autorității de lucru judecat în toate aceste cauze, ceea ce, desigur, nu a fost în intenția celor care au admis excepția în sensul arătat. Potrivit considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen.

sunt neconstituționale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, așadar situația avută în vedere de Curtea Constituțională a fost alta și reglementează situații juridice diferite de cea în care se află revizuentul, astfel încât nu pot fi reținute susținerile apărătorului acestuia în sensul că îi sunt aplicabile disp. art. 320 1 în procedura revizuirii.

Pe de altă parte, Curtea de Apel a apreciat neîntemeiate susținerile apărătorului revizuentului sub aspectul solicitării acestuia de a se pronunța, în cadrul acestei proceduri, în măsura în care Curtea ar fi apreciat că cererea de revizuire este admisibilă, asupra fondului cauzei, prin rejudecarea apelului, apărătorul revizuentului fiind în eroare cu privire la efectul devolutiv sub toate aspectele de drept și de fapt ale apelului.

Este adevărat că acesta este un efect al apelului, însă în cadrul judecății unui apel împotriva unei sentințe prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin care s-a rezolvat așadar, raportul de drept dedus judecății, or, în cadrul revizuirii respinse ca inadmisibile nu se poate dispune în apel, în contextul aprecierii de către instanța de apel a admisibilității revizuirii decât asupra admisibilității, cu consecința firească a trimiterii cauzei spre a se judeca pe fond cerea de revizuire, neputându-se dispune de către instanța de apel din revizuire, admiterea ca admisibilă a cererii de revizuire, admiterea ca fiind și fondată a cererii și ulterior.în cadrul aceluiași proces, ba chiar a aceluiași termen de judecată, așa cum a solicitat apărătorul revizuentului, rejudecarea cauzei după desființarea deciziilor și a sentinței instanțelor de control judiciar și de fond și pronunțarea unei noi hotărâri pe fondul cauzei, prin care să se dispună eventual, soluții diametral opuse, așa cum se cere uzual în cazul revizuirii, sau, cum este cazul de față, aplicarea unei alte pedepse, reduse, și suspendarea executării pedepsei astfel reduse, cu consecifița punerii, evident, în libertate a revizuentului, așa cum de altfel a solicitat apărătorul din speță.

Este evident că solicitarea sub acest aspect nu poate fi admisibilă, apărătorul făcând confuzii între hotărârile pronunțate de instanțele de apel în judecarea apelului împotriva unei sentințe pe fondul cauzei și judecarea apelului împotriva unei sentințe prin care s-a respins o cale extraordinară de atac ca inadmisibilă, Curtea necontestând efectul devolutiv al apelului. Împotriva acestei decizii, revizuentul a declarat recurs, susținând că dispozițiile art. 408 2 C. proc. pen. au fost greșit aplicate. Analizând recursul declarat de revizuent, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 408 2 C. proc.

pen., care ar impune revizuirea sentinței penale atacate. Potrivit textului de lege sus-menționat, rezultă că hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare. Din interpretarea acestor dispoziții, rezultă că pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe acest motiv, este necesar să se constate îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe o hotărâre definitivă pronunțată în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate; soluția pronunțată în cauză să se fi întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională.

În ce privește soluția pronunțată în cauză, aceasta nu poate avea decât înțelesul soluției prin care instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, în sensul art. 345 C. proc. pen., respectiv soluționează acțiunea penală și civilă și pronunță o soluție de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal. În cauză, așa cum rezultă din actele dosarului, s-a pronunțat o soluție de condamnare a inculpatului, însă dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. nu au constituit temei legal al hotărârii. Este adevărat că aceste dispoziții au fost invocate de inculpat, care a solicitat reținerea lor, iar instanța a constatat că nu sunt aplicabile, însă și în situația în care le-ar fi reținut, soluția pronunțată în cauză nu avea ca temei aceste dispoziții, al căror efect procesual se produce doar cu privire la cuantumul pedepsei aplicate.

Drept urmare, în mod corect a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnat, întrucât nu se încadrează în dispozițiile art. 408 2 C. proc. pen. Pentru aceste considerente, urmează ca recursul revizuentului să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul I.A. împotriva deciziei nr. 183/A din 21 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 350 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 29 noiembrie 2012.