ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3954/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3954/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin
sentința penală nr. 345 din 26 aprilie 2012, Tribunalul București, secția I penală,
a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 800 din
20 octombrie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia
penală nr. 3903 din 03 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
secția penală, formulată de revizuentul I.A., reținând în esență că din
conținutul atât al dosarului primei
instanțe, cât și cel al
instanței de apel și cel al instanței de recurs, rezultă, în mod cert, faptul
că, la nici unul dintre termenele de judecată care au fost acordate, nici
revizuentul, nici reprezentantul Ministerului Public, nici alte părți și nici
instanțele din oficiu nu au ridicat excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen. invocate de revizuent în
prezenta cauză. Prin urmare, este lipsită de relevanță împrejurarea potrivit
căreia prin decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curții Constituționale s-a
admis excepția de neconstituționalitate a textului de lege pe care revizuentul
își întemeiază cererea, decizie a cărei aplicare o solicită în această cauză.
Astfel, Tribunalul a apreciat că nu
mai este necesar a analiza cea de-a doua condiție prevăzută de art. 408
2
C. proc. pen., respectiv dacă soluția pronunțată în cauza respectivă s-a
întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte
dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi
disociate de prevederile menționate în sesizare.
Împotriva acestei sentințe a declarat
apei revizuentul,
solicitând
desființarea sentinței față de împrejurarea că instanța de fond a adăugat la
lege condiții pe care legea nu le prevede, referitor la aprecierea instanței
asupra condiției referitoare la invocarea de către părți în cadrul procesului
în urma căruia s-a dispus soluția a cărei revizuire se solicită, a excepției de
neconstituționalitate, arătând că soluția se sprijinea pe dispoziția declarată
neconstituțională, respectiv omisiunea instanței de a o aplica, apărătorul
solicitând admiterea cererii ca fiind admisibilă, admiterea ca fondată față de
cele invocate și rejudecând pe fond apelul, admiterea acestei căi de atac,
desființarea sentinței a cărei revizuire s-a solicitat și reindividualizarea
pedepsei aplicate inculpatului, respectiv dispunerea suspendării sub
supraveghere a executării pedepsei ce urmează a fi reduse ca urmare a reținerii
disp. art. 320
1
C. proc. pen.
Curtea de Apel București, secția I penală,
prin decizia penală nr. 183/A din 21 iunie 2012, a respins, ca nefondat, apelul
declarat de revizuent.
Instanța de apel a reținut că, față de
disp. legale invocate, cererea de revizuire a fost formulată la data de 15
februarie 2012, respectiv în termenul legal de 3 luni calculat de la data de a
publicării în M. Of. al României, Partea I nr. 853/02.12.2011, a Deciziei nr.
1470 din 08 noiembrie 2011 a Curții Constituționale, cu respectarea
dispozițiilor art. 408
2
alin. (4) C. proc. pen.
Potrivit art. 408
2
alin.
(1) C. proc. pen., hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională
a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluția
pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională
sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod
necesar
și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.
Curtea de Apel a constatat că față de modul
de reglementare a acestor dispoziții, cererea de revizuire formulată nu este admisibilă,
așa cum corect a reținut și Tribunalul, deși susținerile din cuprinsul sentinței
sunt interpretate în mod eronat de către Tribunal sub aspectul condiției referitoare
la invocarea unei excepții de neconstituționalitate în cadrul procesului în care
s-a pronunțat sentința a cărei revizuire se solicită, instanța de apel opinând,
în acord cu apărătorul revizuentului, că Tribunalul a adăugat la lege condiții pe
care legea însăși nu le prevede.
Instanța de apel a apreciat însă că cererea
de revizuire este inadmisibilă și a fost legal respinsă ca atare de Tribunal față
de împrejurarea că textul legal declarat neconstituțional, respectiv art. 320
1
C. proc. pen., în măsura în care acesta a fost declarat astfel, nu a constituit
un temei al sentinței de condamnare, iar opinia apărătorului revizuentului în sensul
că soluția s-a sprijinit pe acest text este eronată.
Este adevărat că revizuentul a solicitat,
în cadrul procesului finalizat cu sentința a cărei revizuire se cere, aplicarea
disp. art. 320 C. proc. pen. ca lege penală mai favorabilă, cerere care i-a fost
respinsă față de considerentele reținute în cuprinsul deciziilor însă s-a apreciat
că declararea disp. art. 320
1
ca fiind neconstituționale nu poate avea
drept consecință posibilitatea rejudecării tuturor cauzelor în care inculpații au
recunoscut săvârșirea faptelor, căci aceasta ar însemna practic punerea la îndoială
a tuturor hotărârilor pronunțate anterior declarării neconstituționalității acestor
dispoziții, cu alte cuvinte, nesocotirea caracterului definitiv al hotărârilor pronunțate
în acest interval, încălcarea autorității de lucru judecat în toate aceste cauze,
ceea ce, desigur, nu a fost în intenția celor care au admis excepția în sensul arătat.
Potrivit considerentelor Deciziei Curții
Constituționale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care nu permit aplicarea legii
penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi
și care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare, așadar situația avută în vedere de Curtea Constituțională
a fost alta și reglementează situații juridice diferite de cea în care se află revizuentul,
astfel încât nu pot fi reținute susținerile apărătorului acestuia în sensul că îi
sunt aplicabile disp. art. 320
1
în procedura revizuirii.
Pe de altă parte, Curtea de Apel a apreciat
neîntemeiate susținerile apărătorului revizuentului sub aspectul solicitării acestuia
de a se pronunța, în cadrul acestei proceduri, în măsura în care Curtea ar fi apreciat
că cererea de revizuire este admisibilă, asupra
fondului
cauzei, prin rejudecarea apelului, apărătorul revizuentului fiind în eroare cu privire
la efectul devolutiv sub toate aspectele de drept și de fapt ale apelului. Este
adevărat că acesta este un efect al apelului, însă în cadrul judecății unui apel
împotriva unei sentințe prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin care s-a rezolvat
așadar, raportul de drept dedus judecății, or, în cadrul revizuirii respinse ca
inadmisibile nu se poate dispune în apel, în contextul aprecierii de către instanța
de apel a admisibilității revizuirii decât asupra admisibilității, cu consecința
firească a trimiterii cauzei spre a se judeca pe fond cerea de revizuire, neputându-se
dispune de către instanța de apel din revizuire, admiterea ca admisibilă a cererii
de revizuire, admiterea ca fiind și fondată a cererii și ulterior.în cadrul aceluiași
proces, ba chiar a aceluiași termen de judecată, așa cum a solicitat apărătorul
revizuentului, rejudecarea cauzei după desființarea deciziilor și a sentinței instanțelor
de control judiciar și de fond și pronunțarea unei noi hotărâri pe fondul cauzei,
prin care să se dispună eventual, soluții diametral opuse, așa cum se cere uzual
în cazul revizuirii, sau, cum este cazul de față, aplicarea unei alte pedepse, reduse,
și suspendarea executării pedepsei astfel reduse, cu consecifița punerii, evident,
în libertate a revizuentului, așa cum de altfel a solicitat apărătorul din speță.
Este evident că solicitarea sub acest aspect nu poate fi admisibilă, apărătorul
făcând confuzii între hotărârile pronunțate de instanțele de apel în judecarea apelului
împotriva unei sentințe pe fondul cauzei și judecarea apelului împotriva unei sentințe
prin care s-a respins o cale extraordinară de atac ca inadmisibilă, Curtea necontestând
efectul devolutiv al apelului.
Împotriva acestei decizii, revizuentul
a declarat recurs, susținând că dispozițiile art. 408
2
C. proc. pen.
au fost greșit aplicate.
Analizând recursul declarat de revizuent,
prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea
atacată este legală și temeinică.
Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului,
rezultă, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 408
2
C. proc.
pen., care ar impune revizuirea sentinței penale atacate.
Potrivit textului de lege sus-menționat,
rezultă că hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională
a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluția
pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională
sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot
fi disociate de prevederile menționate în sesizare.
Din interpretarea acestor dispoziții, rezultă
că pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe acest motiv, este
necesar să se constate îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să
existe
o hotărâre definitivă pronunțată în cauzele în care Curtea Constituțională a admis
o excepție de neconstituționalitate; soluția pronunțată în cauză să se fi întemeiat
pe dispoziția legală declarată neconstituțională.
În
ce privește soluția pronunțată în cauză, aceasta nu poate
avea decât înțelesul soluției prin care instanța hotărăște asupra învinuirii aduse
inculpatului, în sensul art. 345 C. proc. pen., respectiv soluționează acțiunea
penală și civilă și pronunță o soluție de condamnare, achitare sau încetare a procesului
penal.
În
cauză, așa cum rezultă din actele dosarului, s-a pronunțat
o soluție de condamnare a inculpatului, însă dispozițiile art. 320
1
C.
proc. pen. nu au constituit temei legal al hotărârii. Este adevărat că aceste dispoziții
au fost invocate de inculpat, care a solicitat reținerea lor, iar instanța a constatat
că nu sunt aplicabile, însă și în situația în care le-ar fi reținut, soluția pronunțată
în cauză nu avea ca temei aceste dispoziții, al căror efect procesual se produce
doar cu privire la cuantumul pedepsei aplicate.
Drept urmare, în mod corect a fost respinsă,
ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnat, întrucât nu se încadrează
în dispozițiile art. 408
2
C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, urmează ca
recursul revizuentului să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de revizuentul I.A. împotriva deciziei nr. 183/A din 21 iunie 2012 pronunțată de
Curtea de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei
de 350 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON reprezentând
onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, azi 29 noiembrie 2012.