ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3924/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3924/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului reține

următoarele:

Prin sentința penală nr. 220/ F din data de 21

martie 2012, pronunțată

în Dosarul

nr. 6921/3/2012, Tribunalul București, secția

I

penală,

în temeiul

art. 408

2

alin.

(5) raportat la art. 408

1

alin. (10) C. proc. pen., a

respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire

formulată de revizuientul B.

B.V.

și

l-a obligat pe acesta,

potrivit art.

192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare

către stat, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum

de 100 lei,

fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul,

examinând cererea cu

care a fost

sesizat, în Camera de Consiliu, fără citarea părților și fără

participarea procurorului, conform art. 403 alin.

(1) C. proc. pen.

, a constatat că,

prin aceasta, s-a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 629/2010,

pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. 16777/3/2010, în

sensul aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., avându-

se în vedere

conduita procesuală a inculpatului revizuient, de recunoaștere a

faptei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 408

2

C. proc. pen.,

în raport cu Decizia

nr. 1470/2011 a Curții Constituționale.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Tribunalul a constatat că, prin

sentința

penală a cărei revizuire s-a solicitat, inculpatul revizuient a fost

condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare și 4

ani interzicerea drepturilor

prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor calificat,

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174

– art. 175 lit. i) C. pen.

Potrivit art. 408

2

alin. (1) C. proc.

pen., hotărârile

definitive,

pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o

excepție

de neconstituționalitate, pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză

s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată

neconstituțională

sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și

evident, nu pot fi disociate de prevederile

menționate în sesizare.

Rezultă, prin urmare, că, pentru ca o astfel de

cerere de revizuire să fie

admisibilă,

este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții: în cauza în

care s-a pronunțat hotărârea definitivă a cărei

revizuire se solicită, să fi fost

invocată

o excepție de neconstituționalitate; dispoziția legală la care s-a referit

acea

excepție să fi fost declarată neconstituțională; hotărârea supusă

revizuirii să se fi întemeiat pe dispoziția

declarată neconstituțională sau pe

alte

dispoziții legate în mod necesar și evident de aceasta.

Cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile

art. 408

2

C. proc. pen.

,

apare ca un remediu pentru nesuspendarea judecării cauzei, care este aplicabil,

în mod evident, doar în cazul părților care au

invocat o excepție de

neconstituționalitate.

Tribunalul a mai menționat că, și anterior abrogării

alin. (5) al art. 29 din

Legea nr.

47/1992, admiterea unei excepții de neconstituționalitate producea

efecte numai în cauza în care excepția fusese

invocată, iar, în celelalte cauze, doar pentru viitor. Prin urmare, admiterea

unei excepții de

neconstituționalitate

nu producea efecte în afte cauze, soluționate definitiv

până la momentul publicării deciziei Curții

Constituționale în M. Of.,

în acest

sens fiind și dispozițiile

art.

11

alin. (3) din Legea nr.

47/1992 (în a doua

republicare).

Din analiza actelor dosarului în care a fost

pronunțată hotărârea a cărei

revizuire

s-a solicitat, Tribunalul a constatat că, deși în acea cauză era

incidență o situație tranzitorie, totuși, pe

parcursul judecării acesteia, nu a fost

invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

, nefiind îndeplinită

astfel prima condiție de admisibilitate a

cererii de revizuire.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în

termenul revlzuientul

B.B.V.

Curtea de Apel București, prin decizia penală nr.

189/ A din 25 iunie

2012 în temeiul

art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins,

ca nefondat, apelul declarat de revizuientul

B.B.V.

împotriva Sentinței penale nr.

220/ F din data de 21 martie 2012, pronunțată de

Tribunalul București, secția

I

penală, în Dosarul nr.

6921/3/2012

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport

cu motivul anterior

menționat,

precum și din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen.

, sub toate aspectele cauzei deduse judecății,

Curtea constată că

apelul cu care a fost sesizată este nefondat.

Astfel instanța de control judiciar a reținut că

așa cum, în mod corect, â

constatat

și instanța de fond, în speță, nu este îndeplinită una dintre condițiile

de admisibilitate a cererii de revizuire deduse

judecății, întemeiată exclusiv pe

dispozițiile

art. 408

2

C. proc. pen., întrucât, contrar

prevederilor alin. (1) al articolului respectiv,

niciuna dintre excepțiile de neconstituționalitate a căror admitere de către

Curtea Constituțională, prin

Deciziile nr. 1470/2011 și nr. 1483/2011, a

condus la constatarea

neconstituționalității

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., în

măsura în care înlătură aplicarea legii penale

mai favorabile, nu a fost

invocată în

cauza în care s-a pronunțat hotărârea definitivă de condamnare a

revizuientului.

De asemenea, deciziile anterior menționate,

ambele pronunțate de

Curtea

Constituțională la data de 08 noiembrie 2011 și publicate în M. Of.

la data de 02 decembrie 2011, au putere numai

pentru viitor, conform

art.

11

alin. (3) teza a ll-a

din Legea nr. 47/1992, astfel că nu produc efecte în

cauze definitiv judecate anterior, cum este și

cea în care s-a pronunțat

hotărârea

de condamnare a cărei revizuire s-a .solicitat, rămasă definitivă, prin

respingerea

recursului, la data de 24 ianuarie 2011.

Prin urmare, constatând că sentința penală atacată

este legală și

temeinică,

neconstatându-se, nici din oficiu, motive de desființare a acesteia,

Curtea, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., a respins,

ca nefondat,

apelul declarat de revizuientul B.B.V.

Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen

legal, recurs revizuientul

B.B.V.,

fără a arăta în scris motivele de casare a deciziei atacate, dosarul fiind

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la

data de 19

iulie 2012 sub numărul 6921/3/2012.

În concluziile orale apărătorul desemnat din

oficiu pentru recurentul

revizuient

B.B.V. a criticat decizia pentru netemeinicie și

nelegalitate solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate

și pe

fond admiterea cererii de

revizuire formulate. Totodată, apărătorul recurentului

revizuient a

solicitat instanței să admită cererii de sesizare a Curții

Constituționale, cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public

ale apărătorului

revizuientului B.B.V., precum și ultimul cuvânt al

revizuientului au fost consemnate în partea

introductivă a prezentei decizii,

urmând a nu mai fi reluate.

Astfel, cu privire la cererea de sesizare a Curții

Constituționale, cu

excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

, formulată de revizuientul B.B.V.

Înalta Curte reține că în conformitate cu

dispozițiile art. 29 alin. (1) – (3) din

Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor

ridicate

în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial

privind

neconstituționalitatea unei legi

sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege

sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea

cauzei în

orice fază a litigiului și

oricare ar fi obiectul acestuia. Excepția poate fi ridicată

la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de

către instanța de judecată ori

de

arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața

instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul

excepției prevederile constatate ca fiind

neconstituționale printr-o decizie

anterioară a Curții Constituționale”.

Formularea excepției de neconstituționalitate

obligă instanța, în fața căreia aceasta este invocate să verifice strict

îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege și, în cazul în

care constată îndeplinirea

acestora,

să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituțională cu

soluționarea

excepției.

Înalta Curte constată că în cauză condițiile

privitoare la organul judiciar în fața căruia s-a invocat excepția de

neconstituționalitate, obiectul excepției de neconstituționalitate și lipsa

unei decizii anterioare de constatare a

neconstituționalității textului

de lege sunt realizate în cauză, fără a fi

îndeplinită

condiția privind legătura cu obiectul cauzei de față.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu sunt

întrunite toate cerințele de

admisibilitate a cererii de sesizare a

Curții Constituționale, urmează a respinge, ca inadmisibilă, cererea de

sesizare a Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

, formulată de recurentul revizuent B.B.V.

Examinând recursul declarat, prin prisma

criticilor formulate, Înalta

Curte

constată că este nefondat pentru următoarele considerente.

Astfel, Înalta Curte reține că, potrivit art. 408

2

C. proc. pen.,

hotărârile definitive

pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională a

admis o excepție de neconstituționalitate pot fi

supuse revizuirii, dacă soluția

pronunțată în cauză s-a întemeiat pe

dispoziția legală declarată

neconstituțională

sau pe alte dispoziții pe actul atacat care, în mod necesar și

evident, nu pot fi disociate de prevederile

menționate în actul de sesizare.

De asemenea, Înalta

Curte constată că prin decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011, Curtea

Constituțională a României:

- a admis excepția de neconstituționalitate și a

constatat că dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., sunt

neconstituționale în măsura în

care înlătură aplicarea legii penale mai

favorabile;

- a admis excepția de neconstituționalitate și a

constatat că alineatul final

al art.

320

1

C. proc. pen., este neconstituțional,

- a respins, ca inadmisibilă, excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor

art.

320

1

C. proc. pen., excepție ridicată în cadrul contestație

la

executare.

În cuprinsul motivării acelei decizii, s-a arătat

că dispozițiile respective

sunt

neconstituționale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai

favorabile tuturor situațiilor juridice născute

sub imperiul legii vechi și care

continuă

să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a

hotărârii

de condamnare.

Totodată, Înalta

Curte reține că admiterea unei excepții de

neconstituționalitate

nu produce efecte în alte cauze, soluționate definitiv

până la momentul publicării deciziei Curții

Constituționale în M. Of.,

în acest

sens fiind și dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 (în a doua

republicare).

Nu ar putea fi admisă o teză contrară, întrucât

s-ar aduce atingere

stabilității

raporturilor juridice, în absența căreia nu se poate vorbi de o ordine

de drept. Instanța de recurs reține, în acest sens

că, la data pronunțării

deciziei nr.

203 de către Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 24

ianuarie 2011, Legea nr. 202/2010 privind unele

măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor nu era în vigoare, ea intrând

în vigoare, conform art.

XXVIII din

același act normativ, în termen de 30 de zile de la data de

25 octombrie 2010, data publicării în M. Of. al

României, Partea

I,

respectiv

la data de 25 noiembrie 2011.

Înalta Curte reține, totodată că, în cauză nu sunt

întrunite condițiile

prevăzute de

art. 408

2

C. proc. pen., întrucât, dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen., reglementează

doar o cauză legală de

reducere

obligatorie a pedepsei, iar soluția pronunțată în cauză nu s-a

întemeiat pe dispoziția legală declarată

neconstituțională.

Față de considerentele arătate, constatând nefondate

criticile formulate de recurentul revizuient prin apărător, Înalta Curte, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

urmează a respinge, ca nefundat,

recursul

cu obligarea revizuientului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a

Curții Constituționale,

cu excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

, formulată de recurentul revizuent B.B.V.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

revizuentul condamnat

B.B.V.

împotriva deciziei penale nr. 189/ A din 25 iunie

2012

a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Obligă

recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul

cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Cu recurs, cu privire la dispoziția de respingere

a cererii de sesizare a

Curții Constituționale.

Definitivă, pe fondul recursului.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 noiembrie

2012.