ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1590/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1590/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cererii de
revizuire de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 2742
din 21 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
comercială, în dosarul nr. 1471/322/2009, s-a anulat ca netimbrat recursul
declarat de intervenienta SC M.T.S. SA
Târgu Secuiesc prin A.S.P. M.T.S. SA împotriva
deciziei nr. 3 din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel Brașov.
Împotriva acestei
decizii,
A.S.P.
M.T.S. SA Târgu Secuiesc a formulat cerere de revizuire, în temeiul
dispozițiilor art. 322 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.
Înalta Curte, în
conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., a luat în examinare
excepția tardivității declarării cererii de revizuire, reținând următoarele:
Prin cererea,
precizată ulterior, revizuenta
A.S.P. M.T.S. SA Târgu Secuiesc și-a întemeiat revizuirea
pe dispozițiile art. 322 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.
Cererea de revizuire
nu poate fi formulată oricând, ci este supusă unor anumite termene care curg
din momente diferite în funcție de motivul pe care se întemeiază cererea de
revizuire.
Potrivit
dispozițiilor art. 324 C. proc. civ., termenul în care se poate promova
revizuirea este de o lună și se socotește de la pronunțarea ultimei hotărâri,
dacă hotărârile potrivnice s-au dat de instanța de recurs, în cazul în care
revizuirea se întemeiază pe motivul prevăzut la art. 322 pct. 7; o lună de la
comunicarea hotărârii definitive făcută statului ori celorlalte persoane de
drept public sau de utilitate publică, respectiv 6 luni de la întoarcerea
dispărutului ori de la dobândirea capacității, când temeiul revizuirii îl
constituie dispozițiile art. 322 pct. 6; 15 zile de la încetarea împiedicării,
dacă revizuirea se întemeiază pe prevederile art. 322 pct. 8 C. proc. civ.
În cauză, se reține
faptul că depunerea cererii de revizuire s-a făcut la data de 7 octombrie 2013,
iar decizia a cărei revizuiri se solicită a fost pronunțată la data de 21
septembrie 2011, astfel că revizuirea întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 6
și 7 C. proc. civ., apare ca fiind formulată cu depășirea termenului prevăzut
de art. 324 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ.
Cât privește
revizuirea întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 8 C. proc. civ., se observă
că acest temei de drept a fost invocat în mod formal, revizuenta nedezvoltând
argumente în susținerea acestuia.
În
consecință, Înalta Curte
constată că
revizuienta nu și-a îndeplinit obligația de a exercita dreptul procesual în
cadrul termenului stabilit de lege, astfel încât, în raport de dispozițiile art.
324 C. proc. civ., cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca tardiv
formulată.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de
revizuire formulată de revizuenta
A.S.P. M.T.S. SA Târgu Secuiesc împotriva
deciziei nr. 2742 din 21 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație
și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 1471/322/2009, ca tardiv
declarată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 7 mai 2014.