ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2922/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2922/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cererii de
revizuire de față:
Prin cererea de revizuire înregistrată pe
rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 28
februarie 2014, revizuenta Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M. SA Târgu
Secuiesc a solicitat revizuirea Deciziei nr. 64/Ap. din 20 septembrie 2011
pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, Dosarul nr.
996/119/2011, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Prin Decizia nr.
64/Ap. din 20 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția
comercială s-a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanta SC M. SA Tg.
Secuiesc prin administrator special Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M.
SA împotriva Sentinței civile nr. 763 din 24 martie 2011 a Tribunalului
Covasna.
La termenul de
dezbateri în fond, Înalta Curte a invocat excepția tardivității cererii de
revizuire, în raport de dispozițiile prevăzute de art. 324 C. proc. civ.,
rămânând în pronunțare asupra acesteia.
Revizuirea fiind o
cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de
strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în
cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.
Din cuprinsul
capitolului II intitulat "Revizuirea hotărârilor" se desprind
condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire care țin de obiect,
legitimare procesuală ca revizuent, interes, motive, termene.
Dintre aceste
condiții, Înalta Curte a luat în examinare termenul cererii de revizuire,
astfel cum este stabilit în art. 324 C. proc. civ., potrivit căruia, termenul
de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322
pct. 1, 2 și 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când
hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la
pronunțare, iar pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 alin. (2) de la
pronunțarea ultimei hotărâri.
Din text se desprinde
cu claritate faptul că, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti,
în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1), când hotărârile au
fost date de instanțe de recurs, de la pronunțare, iar pentru hotărârile
prevăzute la punctul 7 alin. (2) de la pronunțarea ultimei hotărâri.
Observând decizia
care constituie obiectul cererii de revizuire se constată că termenul de
introducere a cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, în cazul
în care ultima hotărâre este a instanței de recurs, curge de la pronunțarea
acestei hotărâri.
Astfel, decizia dată
de instanța de recurs atacată cu cerere de revizuire, întemeiată pe
dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a fost pronunțată la data de 20
septembrie 2011 astfel că, cererea de revizuire înregistrată la data de 28
februarie 2014 este tardivă, întrucât cererea putea fi introdusă până cel
târziu la data de 6 octombrie 2011.
În acest context, se
reține că cererea de revizuire formulată de a fost depusă peste termenul de o
lună, prevăzut de dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Așa fiind, Înalta
Curte va da eficiență prevederilor mai sus evocate și va respinge ca tardivă
cererea de revizuire formulată de revizuenta Asociația pentru Salvarea
Patrimoniului M. SA Târgu Secuiesc.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardivă
cererea de revizuire formulată de revizuenta Asociația pentru Salvarea
Patrimoniului M. SA Târgu Secuiesc împotriva Deciziei nr. 64/Ap din 20
septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, în
Dosar nr. 996/119/2011.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 7 octombrie 2014.
Procesat
de GGC - NN