ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1524/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1524/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 12/ PI 16

ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ

și fiscal, în dosar nr. 14199/325/2010, s-a admis excepția lipsei calității

procesuale active a reclamanților R.R. și D.I.C., în contradictoriu cu pârâții

SC L.B.R. SRL, M.F.A. și M.I.M., având ca obiect pretenții și s-a respins

acțiunea, ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că la termenul din 22 martie 2010 instanța, în

temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a respins excepția autorității de

lucru judecat invocată de pârâți cu motivarea că, deși sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., respectiv există identitate de

obiect, părți și cauză juridică, în cauza ce a format obiectul dosarului nr.

1239/30/2009, Judecătoria s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 1218 din 01

octombrie 2009, motiv pentru care aceasta nu se bucură de autoritate de lucru

judecat.

În temeiul art.

137 alin. (1) C. proc. civ., instanța a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâților în ceea ce privește primul capăt de cerere al

cererii de chemare în judecată cu motivarea că pârâții SC L.B.R. SRL, M.F.A. și

M.I.M. nu au obligații proprii în ceea ce privește succesiunea după defunctul

D.I.C.

În temeiul art.

137 alin. (1) C. proc. civ., instanța a analizat excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâților în ceea ce privește al doilea capăt de cerere al

cererii de chemare în judecată, respectiv să stabilească masa succesorală rămasă

după antecesorul lor și cotele ce li se cuvin și să oblige pârâții la plata

contravalorii cotelor lor de moștenire fiind de acord a-i atribui acesteia în

totalitate masa succesorală.

Instanța a

apreciat că nu există identitate între persoanele pârâților SC L.B.R. SRL,

M.F.A. și M.I.M. și persoanele obligate în raportul juridic dedus judecății,

pârâții nu au obligații proprii în ceea ce privește masa succesorală rămasă

după defunctul D.I.C.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC L.B.R. SRL, M.F.A.

și M.I.M.; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele

R.R. și D.I.C., în contradictoriu cu pârâții SC L.B.R. SRL, M.F.A. și M.I.M.,

ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală

pasivă.

Prin sentința

civilă nr. 10121 din 07 iunie 2010 s-a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâților SC L.B.R. SRL, M.F.A. și M.I.M.

La data de 31

mai 2010 s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind restituirea

contravalorii cotei de 91 % din capitalul social, dosarul fiind înregistrat pe

rolul Tribunalului Timiș, ca urmare a sentinței civile nr. 11707 din 30 iunie

2010 prin care s-a dispus declinarea competenței de soluționare.

SC L.B.R. SRL

în calitate de pârâtă în cauză, a formulat întâmpinare prin care a invocat pe

cale de excepție, excepția de necompetență materială a secției civile în

vederea soluționării prezentului litigiu, excepția prescripției dreptului la

acțiune, iar pe fond respingerea acțiunii ca fiind nefondată.

La termenul de

judecată din 5 mai 2009 instanța a decis disjungerea capetelor de cerere

privind dezbaterea succesorală și trimiterea spre judecare la Judecătoria

Timișoara și suspendarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la

dezdăunarea reclamantelor până la soluționarea succesiunii.

S-a format

astfel dosarul nr. 2786/30/2009 al Tribunalului Timiș la care s-a formulat

cerere de repunere pe rol, pentru continuarea judecății.

Prin sentința

civilă nr. 12182 din 01 octombrie 2009 Judecătoriei Timișoara a respins

acțiunea reclamantelor privind stabilirea calității lor de succesoare și

stabilirea masei succesorale.

Instanța a

reținut că la dosarul cauzei, s-a depus în traducere un certificat emis de un

notar în Italia, conform cu care părțile reclamante declară pe proprie

răspundere că ar fi unicele moștenitoare ale defunctului D.I.C. Pentru ca acest

înscris să facă dovada calității de moștenitoare a acestor reclamante, trebuie

ca el să fie supralegalizat, adică trebuie recunoscut ca atare printr-o

hotărâre judecătorească irevocabilă de către instanțele române, conform art.

170 din Legea nr. 105/1996.

Deoarece

reclamantele nu au depus înscrisuri care să le certifice calitatea de

moștenitoare, conform legislației în vigoare, s-a admis excepția lipsei

calității procesuale active a acestora.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat apel reclamantele R.R. și D.I.C. solicitând

admiterea apelului și, în temeiul art. 297 C. proc. civ., să se dispună

anularea sentinței apelate.

Prin cererea de

apel arată că motivarea acestei soluții este în totală contradicție cu actele

existente la dosarul cauzei, acte care atestă în mod cert, fără putință de

tăgadă, că sunt moștenitoarele legale ale defunctului D.I.C.

La dosarul

cauzei, au fost depuse, un certificat emis de un notar din Italia prin care au

declarat pe proprie răspundere că sunt unicele moștenitoare ale lui C.D.I.,

certificatul de naștere al fiicei D.I.C., în limba italiană apostilat și traducere

autentificată în limba română, certificat de căsătorie a lui R.R. cu D.I.C., în

limba italiană apostilat și traducere în limba română autentificată, declarația

nr. 34329/2006 în limba italiană apostilată și în limba română autentificată,

declarația consulară în limba italiană și traducerea în limba română

autentificată.

Prin decizia

nr. 212 din 15 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a

ll-a civilă, a fost admis apelul reclamanților R.R. și D.I.C., împotriva sentinței

civile nr. 12/ PI din 16 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar

nr. 14199/325/2010*. A fost desființată sentința atacată și trimisă cauza spre

rejudecare Tribunalului Timiș.

Curtea de apel

a reținut că prima instanță a soluționat cauza exclusiv prin prisma admiterii

excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, pe considerentul

că reclamanții nu au făcut pe deplin dovada calității de moștenitori ai

defunctului D.I.C., potrivit art. 170 din Legea nr. 105/1996.

Curtea a

constatat că prima instanță a pronunțat o sentință netemeinică și nelegală

întrucât, pe de o parte, nu a reținut, în mod corect, dispozițiile legale

aplicabile pentru constatarea calității de moștenitor a reclamanților, iar, pe

de altă parte, pentru că nu a observat proba cu înscrisuri referitoare la

această calitate. Așa cum rezultă din datele cauzei, reclamantele invocă

calitatea de succesori în drepturi față de defunctul D.I.C., decedat la data de

26 februarie 2006 în Timișoara, România, defunctul fiind cetățean italian și

lăsând drept moștenire părțile sale sociale deținute în cadrul SC L.B.R. SRL,

persoană juridică română, cu sediul în Timișoara.

Prin urmare,

prima instanță trebuia să observe dispozițiile Legii nr. 105/1992, cu privire

la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, incidente la acea

epocă potrivit principiului regit tempus actum.

Potrivit art.

11 și 13 din această lege, starea, capacitatea, relațiile de familie, începutul

și încetarea personalității cu privire specială asupra persoanei fizice, sunt

determinate de legea națională a persoanei. Conform art. 12 alin. (1), legea

națională este legea statului a cărui cetățenie o are persoana în cauză.

Curtea a

constatat că nu este nevoie de proba cetățeniei defunctului, întrucât cetățenia

acestuia este necontestată, și anume cetățenia italiană.

Potrivit

capitolului VI (Moștenirea) art. 66, moștenirea este supusă: a) în ce privește

bunurile mobile oriunde acestea s-ar afla legii naționale pe care persoana

decedată o avea la data morții; b) în ce privește bunurile imobile și fondul de

comerț, legii locului unde fiecare dintre aceste bunuri este situat (lex rei

sitae).

În fine, art.

67 statuează că legea aplicabilă moștenirii stabilește îndeosebi: momentul

deschiderii moștenirii; persoanele cu vocație de a moșteni; calitățile cerute

pentru a moșteni; condițiile și efectele opțiunii succesorale; întinderea

obligației moștenitorilor de a suporta pasivul; drepturile statului asupra

succesiunii vacante.

În consecință,

s-a reținut că tribunalul avea datoria de a stabili în mod concret legea

națională aplicabilă defunctului în raport de cetățenia acestuia, legea

aplicabilă devoluțiunii succesorale și mai apoi legea aplicabilă bunurilor a

căror succesiune se pretinde de către reclamante, ținând seama de faptul că

aceste bunuri sunt părți sociale deținute în cadrul unei societăți comerciale

de către defunct.

Sub acest

cuprins s-a observat că reclamanta R.R. a făcut dovada raportului de căsătorie

cu numitul D.I.C. potrivit înscrisului eliberat de Primăria din Florența, iar

reclamanta D.I.C. a făcut dovada că este fiica defunctului, potrivit

certificatului de naștere emis de Primăria din Lastra A Signa. Ambele documente

sunt investite cu apostila prevăzută de Convenția de la Haga.

Tot astfel,

este în afara oricărei îndoieli, că potrivit evidenței deținute de O.R.C., SC L.B.R.

SRL este constituită ca persoană juridică română având asociați pe numitul D.I.C.,

M.F.A. și M.I.M.

Calitatea de

moștenitoare a reclamantelor se stabilește de către instanță pe baza

înscrisurilor prezentate de către reclamante, instanța de judecată română având

competența necesară în raport de locul decesului și al situării sediului social

al societății comerciale, la care defunctul deține părțile sociale considerate

bunuri mobile incorporale.

Că reclamantele

au vocația succesorală de a primi moștenirea după defunctul D.I.C. este stabilit

deja prin sentința civilă nr. 12763 din 10 mai 2012 pronunțată de Judecătoria

Timișoara în dosar nr. 28506/325/2011, sentință definitivă și irevocabilă.

Pentru aceste

considerente, a fost a admis apelul reclamantelor R.R. și D.I.C., a fost

desființată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe Tribunalul Timiș.

Împotriva

deciziei nr. 212 din 15 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

a ll-a civilă, a declarat recurs pârâta SC L.B.R. SRL solicitând, în principal,

admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul

respingerii apelului și, rejudecându-se cauza, să fie respinsă acțiunea ca

prescrisă iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea în tot a deciziei

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În dezvoltarea

motivelor de recurs se arată că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu

încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece la

ultimul termen de judecată 15 noiembrie 2012 instanța a dat cuvântul asupra

excepției prescripției dreptului material la acțiune, aspect care nu se

regăsește în practicaua hotărârii recurate, prin urmare instanța nu a analizat

și nu s-a pronunțat asupra acestei excepții. Instanța de apel putea și era

obligată să se pronunțe asupra acestei excepții chiar în condițiile în care

sentința a fost apelată doar de reclamante deoarece această excepție este de

ordine publică, nefiind astfel încălcate cele două reguli ale efectului

devolutiv al apelului: tantum devolutum quantum appellatum și tantum devolutum

iudicatum.

O altă critică

vizează prescripția dreptului material la acțiune al reclamantelor, având în

vedere că obligația societății de dezdăunarea a moștenitorilor a luat naștere

la data de 6 iunie 2006 dată la care a început să curgă termenul de prescripție

iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 12 octombrie

2009, adică peste termenul de prescripție de 3 ani. Cu privire la momentul la

care a început să curgă termenul de prescripție se învederează art. 203 din

Legea nr. 31/1990 care a fost în vigoare până în iunie 2006. Transmiterea

părților sociale trebuie înscrisă în Registrul comerțului și în registrul de

asociați al societății și are efect față de terți numai din momentul înscrierii

ei în registrul comerțului. Momentul în care transmiterea părților sociale a

devenit opozabil succesorilor și s-a născut dreptul acestora de a formula o

cerere de chemare în judecată având ca obiect dezdăunare este data înscrierii

mențiunilor în Registrul comerțului adică cel mai târziu la data de 6 iunie 2006.

Referitor la

subsidiarul cererii de recurs, se arată că se impune trimiterea cauzei spre

rejudecare instanței de apel pentru a pune în discuția părților și a analiza

excepția prescripției întrucât avea obligația să o analizeze și să se pronunțe

cu privire la aceasta.

Verificând

criticile din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte

constată ca recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Recurenta

pârâtă critică decizia instanței de apel din perspectiva altor motive decât

cele pentru care a fost casată sentința instanței de fond și în condițiile în

care nu a exercitat apelul împotriva acestei din urmă hotărâri.

Astfel, deși

instanța de apel a reținut ca motiv de nelegalitate al sentinței instanței de

fond faptul că, în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității

procesuale active, recurenta pârâtă critică decizia din perspectiva

prescripției dreptului la acțiune. Or, în condițiile în care recurenta pârâtă

nu a exercitat apel împotriva sentinței instanței de fond, aceasta nu poate

declara recurs omiso medio pe acest aspect.

Nu poate fi

primită critica prin care recurenta arată că instanța de apel nu s-ar fi

pronunțat pe excepția prescripției dreptului la acțiune întrucât nu este

menționat acest aspect în practicaua deciziei atacate astfel cum susține

recurenta or, nu se pot formula critici împotriva unor aspecte care nu sunt

menționate în hotărârea judecătorească. Pentru astfel de situații părțile au la

îndemână procedura prevăzută de art. 281 alin. (1) C. proc. civ.

Motivul pentru

care instanța de apel a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre

rejudecare instanței de fond privește în esență soluționarea greșită a

excepției lipsei calității procesuale active a reclamantelor.!

Excepția lipsei

calității procesuale active reprezintă una dintre condițiile de exercitare a

acțiunii civile. Soluționarea acestei excepții este prioritară excepției

prescripției dreptului material la acțiune deoarece excepția lipsei calității

procesuale active are caracter peremptoriu și face de prisos analiza oricăror

apărări pe fond.

Excepția

prescripției dreptului material la acțiune nu putea fi analizată în apelul

formulat împotriva hotărârii instanței de fond câtă vreme instanța de fond a

soluționat cauza în temeiul excepției lipsei calității procesuale active a

reclamantelor. Excepția prescripției dreptului material la acțiune urmează a fi

analizată în rejudecarea cauzei după stabilirea cadrului procesual în limitele

căruia se realizează judecata cauzei astfel că, în mod corect, instanța de apel

față de soluția adoptată nu a analizat această excepție.

Cu ocazia

judecării cauzei pe fond părțile vor putea invoca excepțiile de ordine publică

și toate mijloacele de apărare de care înțeleg să se folosească.

În raport de

cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt fondate motivele de recurs

invocate în cauză și că este legală hotărârea atacată, Înalta Curte, în baza

art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de recurenta-pârâtă SC L.B.R. SRL împotriva deciziei nr. 212

din 15 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 6 mai 2014.