ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1524/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 12/ PI 16 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. 14199/325/2010, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților R.R. și D.I.C., în contradictoriu cu pârâții SC L.B.R. SRL, M.F.A. și M.I.M., având ca obiect pretenții și s-a respins acțiunea, ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la termenul din 22 martie 2010 instanța, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâți cu motivarea că, deși sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., respectiv există identitate de obiect, părți și cauză juridică, în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 1239/30/2009, Judecătoria s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 1218 din 01 octombrie 2009, motiv pentru care aceasta nu se bucură de autoritate de lucru judecat. În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților în ceea ce privește primul capăt de cerere al cererii de chemare în judecată cu motivarea că pârâții SC L.B.R. SRL, M.F.A. și M.I.M. nu au obligații proprii în ceea ce privește succesiunea după defunctul D.I.C.

În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța a analizat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților în ceea ce privește al doilea capăt de cerere al cererii de chemare în judecată, respectiv să stabilească masa succesorală rămasă după antecesorul lor și cotele ce li se cuvin și să oblige pârâții la plata contravalorii cotelor lor de moștenire fiind de acord a-i atribui acesteia în totalitate masa succesorală. Instanța a apreciat că nu există identitate între persoanele pârâților SC L.B.R. SRL, M.F.A. și M.I.M. și persoanele obligate în raportul juridic dedus judecății, pârâții nu au obligații proprii în ceea ce privește masa succesorală rămasă după defunctul D.I.C. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC L.B.R. SRL, M.F.A. și M.I.M.; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele R.R. și D.I.C., în contradictoriu cu pârâții SC L.B.R. SRL, M.F.A. și M.I.M., ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Prin sentința civilă nr. 10121 din 07 iunie 2010 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC L.B.R. SRL, M.F.A. și M.I.M. La data de 31 mai 2010 s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind restituirea contravalorii cotei de 91 % din capitalul social, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș, ca urmare a sentinței civile nr. 11707 din 30 iunie 2010 prin care s-a dispus declinarea competenței de soluționare.

SC L.B.R. SRL

în calitate de pârâtă în cauză, a formulat întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție, excepția de necompetență materială a secției civile în vederea soluționării prezentului litigiu, excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond respingerea acțiunii ca fiind nefondată. La termenul de judecată din 5 mai 2009 instanța a decis disjungerea capetelor de cerere privind dezbaterea succesorală și trimiterea spre judecare la Judecătoria Timișoara și suspendarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la dezdăunarea reclamantelor până la soluționarea succesiunii. S-a format astfel dosarul nr. 2786/30/2009 al Tribunalului Timiș la care s-a formulat cerere de repunere pe rol, pentru continuarea judecății.

Prin sentința civilă nr. 12182 din 01 octombrie 2009 Judecătoriei Timișoara a respins acțiunea reclamantelor privind stabilirea calității lor de succesoare și stabilirea masei succesorale. Instanța a reținut că la dosarul cauzei, s-a depus în traducere un certificat emis de un notar în Italia, conform cu care părțile reclamante declară pe proprie răspundere că ar fi unicele moștenitoare ale defunctului D.I.C. Pentru ca acest înscris să facă dovada calității de moștenitoare a acestor reclamante, trebuie ca el să fie supralegalizat, adică trebuie recunoscut ca atare printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă de către instanțele române, conform art. 170 din Legea nr. 105/1996. Deoarece reclamantele nu au depus înscrisuri care să le certifice calitatea de moștenitoare, conform legislației în vigoare, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a acestora.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele R.R. și D.I.C. solicitând admiterea apelului și, în temeiul art. 297 C. proc. civ., să se dispună anularea sentinței apelate. Prin cererea de apel arată că motivarea acestei soluții este în totală contradicție cu actele existente la dosarul cauzei, acte care atestă în mod cert, fără putință de tăgadă, că sunt moștenitoarele legale ale defunctului D.I.C. La dosarul cauzei, au fost depuse, un certificat emis de un notar din Italia prin care au declarat pe proprie răspundere că sunt unicele moștenitoare ale lui C.D.I., certificatul de naștere al fiicei D.I.C., în limba italiană apostilat și traducere autentificată în limba română, certificat de căsătorie a lui R.R.

cu D.I.C., în limba italiană apostilat și traducere în limba română autentificată, declarația nr. 34329/2006 în limba italiană apostilată și în limba română autentificată, declarația consulară în limba italiană și traducerea în limba română autentificată. Prin decizia nr. 212 din 15 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, a fost admis apelul reclamanților R.R. și D.I.C., împotriva sentinței civile nr. 12/ PI din 16 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr. 14199/325/2010*. A fost desființată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Timiș. Curtea de apel a reținut că prima instanță a soluționat cauza exclusiv prin prisma admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, pe considerentul că reclamanții nu au făcut pe deplin dovada calității de moștenitori ai defunctului D.I.C., potrivit art. 170 din Legea nr. 105/1996.

Curtea a constatat că prima instanță a pronunțat o sentință netemeinică și nelegală întrucât, pe de o parte, nu a reținut, în mod corect, dispozițiile legale aplicabile pentru constatarea calității de moștenitor a reclamanților, iar, pe de altă parte, pentru că nu a observat proba cu înscrisuri referitoare la această calitate. Așa cum rezultă din datele cauzei, reclamantele invocă calitatea de succesori în drepturi față de defunctul D.I.C., decedat la data de 26 februarie 2006 în Timișoara, România, defunctul fiind cetățean italian și lăsând drept moștenire părțile sale sociale deținute în cadrul SC L.B.R. SRL, persoană juridică română, cu sediul în Timișoara. Prin urmare, prima instanță trebuia să observe dispozițiile Legii nr. 105/1992, cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, incidente la acea epocă potrivit principiului regit tempus actum.

Potrivit art. 11 și 13 din această lege, starea, capacitatea, relațiile de familie, începutul și încetarea personalității cu privire specială asupra persoanei fizice, sunt determinate de legea națională a persoanei. Conform art. 12 alin. (1), legea națională este legea statului a cărui cetățenie o are persoana în cauză. Curtea a constatat că nu este nevoie de proba cetățeniei defunctului, întrucât cetățenia acestuia este necontestată, și anume cetățenia italiană. Potrivit capitolului VI (Moștenirea) art. 66, moștenirea este supusă: a) în ce privește bunurile mobile oriunde acestea s-ar afla legii naționale pe care persoana decedată o avea la data morții; b) în ce privește bunurile imobile și fondul de comerț, legii locului unde fiecare dintre aceste bunuri este situat (lex rei sitae).

În fine, art. 67 statuează că legea aplicabilă moștenirii stabilește îndeosebi: momentul deschiderii moștenirii; persoanele cu vocație de a moșteni; calitățile cerute pentru a moșteni; condițiile și efectele opțiunii succesorale; întinderea obligației moștenitorilor de a suporta pasivul; drepturile statului asupra succesiunii vacante. În consecință, s-a reținut că tribunalul avea datoria de a stabili în mod concret legea națională aplicabilă defunctului în raport de cetățenia acestuia, legea aplicabilă devoluțiunii succesorale și mai apoi legea aplicabilă bunurilor a căror succesiune se pretinde de către reclamante, ținând seama de faptul că aceste bunuri sunt părți sociale deținute în cadrul unei societăți comerciale de către defunct.

Sub acest cuprins s-a observat că reclamanta R.R. a făcut dovada raportului de căsătorie cu numitul D.I.C. potrivit înscrisului eliberat de Primăria din Florența, iar reclamanta D.I.C. a făcut dovada că este fiica defunctului, potrivit certificatului de naștere emis de Primăria din Lastra A Signa. Ambele documente sunt investite cu apostila prevăzută de Convenția de la Haga. Tot astfel, este în afara oricărei îndoieli, că potrivit evidenței deținute de O.R.C., SC L.B.R. SRL este constituită ca persoană juridică română având asociați pe numitul D.I.C., M.F.A. și M.I.M. Calitatea de moștenitoare a reclamantelor se stabilește de către instanță pe baza înscrisurilor prezentate de către reclamante, instanța de judecată română având competența necesară în raport de locul decesului și al situării sediului social al societății comerciale, la care defunctul deține părțile sociale considerate bunuri mobile incorporale.

Că reclamantele au vocația succesorală de a primi moștenirea după defunctul D.I.C. este stabilit deja prin sentința civilă nr. 12763 din 10 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 28506/325/2011, sentință definitivă și irevocabilă. Pentru aceste considerente, a fost a admis apelul reclamantelor R.R. și D.I.C., a fost desființată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe Tribunalul Timiș. Împotriva deciziei nr. 212 din 15 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, a declarat recurs pârâta SC L.B.R. SRL solicitând, în principal, admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului și, rejudecându-se cauza, să fie respinsă acțiunea ca prescrisă iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece la ultimul termen de judecată 15 noiembrie 2012 instanța a dat cuvântul asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, aspect care nu se regăsește în practicaua hotărârii recurate, prin urmare instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra acestei excepții. Instanța de apel putea și era obligată să se pronunțe asupra acestei excepții chiar în condițiile în care sentința a fost apelată doar de reclamante deoarece această excepție este de ordine publică, nefiind astfel încălcate cele două reguli ale efectului devolutiv al apelului: tantum devolutum quantum appellatum și tantum devolutum iudicatum.

O altă critică vizează prescripția dreptului material la acțiune al reclamantelor, având în vedere că obligația societății de dezdăunarea a moștenitorilor a luat naștere la data de 6 iunie 2006 dată la care a început să curgă termenul de prescripție iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 12 octombrie 2009, adică peste termenul de prescripție de 3 ani. Cu privire la momentul la care a început să curgă termenul de prescripție se învederează art. 203 din Legea nr. 31/1990 care a fost în vigoare până în iunie 2006. Transmiterea părților sociale trebuie înscrisă în Registrul comerțului și în registrul de asociați al societății și are efect față de terți numai din momentul înscrierii ei în registrul comerțului.

Momentul în care transmiterea părților sociale a devenit opozabil succesorilor și s-a născut dreptul acestora de a formula o cerere de chemare în judecată având ca obiect dezdăunare este data înscrierii mențiunilor în Registrul comerțului adică cel mai târziu la data de 6 iunie 2006. Referitor la subsidiarul cererii de recurs, se arată că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru a pune în discuția părților și a analiza excepția prescripției întrucât avea obligația să o analizeze și să se pronunțe cu privire la aceasta. Verificând criticile din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată ca recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Recurenta pârâtă critică decizia instanței de apel din perspectiva altor motive decât cele pentru care a fost casată sentința instanței de fond și în condițiile în care nu a exercitat apelul împotriva acestei din urmă hotărâri.

Astfel, deși instanța de apel a reținut ca motiv de nelegalitate al sentinței instanței de fond faptul că, în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active, recurenta pârâtă critică decizia din perspectiva prescripției dreptului la acțiune. Or, în condițiile în care recurenta pârâtă nu a exercitat apel împotriva sentinței instanței de fond, aceasta nu poate declara recurs omiso medio pe acest aspect. Nu poate fi primită critica prin care recurenta arată că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat pe excepția prescripției dreptului la acțiune întrucât nu este menționat acest aspect în practicaua deciziei atacate astfel cum susține recurenta or, nu se pot formula critici împotriva unor aspecte care nu sunt menționate în hotărârea judecătorească.

Pentru astfel de situații părțile au la îndemână procedura prevăzută de art. 281 alin. (1) C. proc. civ. Motivul pentru care instanța de apel a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond privește în esență soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantelor.! Excepția lipsei calității procesuale active reprezintă una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile. Soluționarea acestei excepții este prioritară excepției prescripției dreptului material la acțiune deoarece excepția lipsei calității procesuale active are caracter peremptoriu și face de prisos analiza oricăror apărări pe fond. Excepția prescripției dreptului material la acțiune nu putea fi analizată în apelul formulat împotriva hotărârii instanței de fond câtă vreme instanța de fond a soluționat cauza în temeiul excepției lipsei calității procesuale active a reclamantelor.

Excepția prescripției dreptului material la acțiune urmează a fi analizată în rejudecarea cauzei după stabilirea cadrului procesual în limitele căruia se realizează judecata cauzei astfel că, în mod corect, instanța de apel față de soluția adoptată nu a analizat această excepție. Cu ocazia judecării cauzei pe fond părțile vor putea invoca excepțiile de ordine publică și toate mijloacele de apărare de care înțeleg să se folosească. În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt fondate motivele de recurs invocate în cauză și că este legală hotărârea atacată, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC L.B.R. SRL împotriva deciziei nr. 212 din 15 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 mai 2014.