ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5860/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul

Judecătoriei Timișoara sub nr. 3358/325/2008 la data de 28 februarie 2008,

reclamantul A.I. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local Timișoara și

Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar, solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța să se constate existenta construcției casa cu

demisol, parter și mansardă edificată peste construcția "beci

semiîngropat" și să se dispună intabularea acesteia în cartea funciară

Timișoara nr. top. 28200/2.

În motivare

reclamantul a arătat că este titularul dreptului de proprietate asupra

construcției "beci semiîngropat", situat în str. L., drept intabulat

în CF Timișoara din anul 1993; proprietarul terenului fiind Statul Român. Peste

construcția mai sus menționată a fost edificat imobilul casa cu demisol, parter

și mansardă, imobil în care în prezent locuiește. Primăria Timișoara i-a

eliberat autorizații de construire cu privire la executarea unor lucrări la

acest imobil, însă nu i-a fost eliberată o adeverință cu privire la existența

edificiului, necesară intabulării ca și casa cu demisol, parter și mansardă.

În drept au fost

invocate prevederile art. III C. proc. civ., art. 20 alin. (1) și art. II din

Legea nr. 7/1996.

Prin Sentința civilă

nr. 14626 din 20 noiembrie 2008 s-a dispus declinarea competenței materiale a

soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, având în vedere, că

valoarea obiectului pricinii - astfel cum a rezultat din expertiza efectuată în

cauză este superioară sumei de 500.000 RON, fiind atrasă, astfel, incidența dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

După declinarea

competenței, reclamantul și-a precizat cererea în fața tribunalului solicitând

constatarea dreptului său de superficie asupra terenului și înscrierea lui în

cartea funciară.

Prin Sentința civilă

nr. 1660/PI din 24 iunie 2009 Tribunalul Timiș a admis cererea precizată

formulată de reclamant și în consecință a constatat că reclamantul a dobândita

dreptul de superficie asupra terenului înscris în CF Timișoara, (ce

încorporează edificatul descris în raportul de expertiză efectuat în cauză și

care face parte integrantă din hotărâre), drept ce constă în dreptul de

proprietate asupra edificatului și drept de folosință asupra terenului; a

dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului astfel recunoscut.

Pentru a dispune

astfel, instanța a avut în vedere că reclamantul a solicitat să de constate un

drept deja existent și nu o situație de fapt, excepția de inadmisibilitate

invocată de pârâți fiind, astfel, neîntemeiată.

Prezumția instituită

de art. 492 C. civ. nu este absolută, iar răsturnarea ei are ca efect

dobândirea unui drept de superficie de către constructor. Or, în cauză,

reclamantul a construit edificatul, iar atitudinea de pasivitate a pârâților

echivalează cu acordul tacit al acestora la dobândirea folosinței asupra

terenului de către reclamant.

Prin Decizia civilă

nr. 327A din 6 decembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, a admis apelul

declarat de pârâții Municipiul Timișoara și Consiliul local al Municipiului

Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 1660/PI din 24 iunie 2009 a

Tribunalului Timiș, pe care a schimbat-o în sensul că va respinge cererea de

chemare în judecată formulată de reclamantul A.I..

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Astfel cum reclamantul

a reiterat pe calea întâmpinării formulate în apel, cererea de chemare în

judecată are ca obiect constatarea existenței construcției și intabularea

acesteia în cartea funciară, precum și constatarea dreptului său de superficie

asupra terenului cu intabularea corespunzătoare a acestui drept în cartea

funciară.

Dispozițiile art. 492

C. civ. reținute de prima instanță ca fiind incidente în cauză consacră

prezumția de proprietate asupra edificatelor de pe un teren în favoarea

proprietarului terenului.

Corespunde realității

că prezumția este relativă și că, în cauză, reclamantul a făcut dovada

împrejurării că el este cel care a edificat construcția și nu proprietarul

terenului (Statul Român - dosar fond). Se observă, însă, că pârâții-apelanți nu

au invocat că ei ar fi ridicat construcția - deci nu au contestat calitatea

reclamantului de proprietar asupra acesteia - ci faptul că lucrările s-au

efectuat în lipsa autorizației de construire, respectiv în lipsa acordului

proprietarului terenului; or, din examinarea înscrisurilor de la dosar,

reclamantul a procedat la ridicarea construcției în lipsa unei atari

autorizații, (aspect necontestat în cauză) deci cu încălcarea disp. art. 1 din

Legea nr. 50/1991 în forma în vigoare în perioada în care s-a realizat noua construcție.

Este adevărat că

dreptul de superficie se dobândește inclusiv prin convenția părților, însă

instanța de apel apreciază că acest mod de dobândire nu se regăsește în cauza

de față.

Astfel, atitudinea

pasivă a pârâților care au permis reclamantului să construiască în lipsa unei

autorizații, nu poate fi asimilată acordului tacit al proprietarului la

dezmembrarea dreptului său de proprietate asupra terenului, pierderea cu titlu

gratuit al unui atribut al dreptului de proprietate pe o perioadă practic nelimitată

ca efect al pasivității reprezentând, în realitate, o sancțiune care este vădit

disproporționată pentru atitudinea chiar culpabilă a proprietarului.

În consecință, în mod

greșit s-a reținut dobândirea de către reclamant a dreptului de superficie având

drept consecință folosința asupra terenului statului.

După cum s-a arătat,

reclamantul a solicitat constatarea existenței construcției și intabularea

edificatului în cartea funciară. Simpla existență a construcției este o stare

de fapt iar intabularea, pe cale de consecință, a edificatului - în condițiile

în care, așa cum s-a arătat -pârâții nu au contestat dreptul de proprietate al

reclamantului asupra construcției, nu poate fi primită decât cu încălcarea

dispozițiilor art. 111 C. proc. civ.

Împotriva Deciziei

civile nr. 327 A din 6 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara a declarat

recurs reclamantul A.I., susținând următoarele:

Instanța de apel a

reținut că pârâții nu au contestat calitatea de proprietari asupra

construcției, ci faptul că lucrările s-au efectuat în lipsa autorizației de

construire.

Or, pentru

constatarea dreptului, conform art. III C. proc. civ., inexistența contractului

de construire și lipsa autorizației nu poate avea consecințe, împrejurările

menționate manifestându-se în planul raporturilor de natură administrativă.

Aceste aspecte de

ordin formal nu pot obstrucționa sau limita dreptul de proprietate.

Atitudinea pasivă a

pârâților care i-au permis să construiască în lipsa unei autorizații poate fi

asimilată acordului tacit al proprietarului, a mai susținut recurentul,

susținerea contrară a instanței de apel fiind apreciată ca greșită.

Intimații Municipiul

Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara au formulat întâmpinare

prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. S-a arătat că s-au

încălcat dispozițiile legale în materie prin edificarea construcției fără

autorizație, iar instanța nu poate recompensa un asemenea comportament ilegal

prin recunoașterea unui drept de proprietate în favoarea reclamantului. Totodată,

prin edificarea făcută fără acordul proprietarului, reclamantul recurent este

în situația unui constructor de rea credință și nu poate beneficia de un drept

de superficie.

Recursul este

nefondat pentru cele ce urmează:

Reclamantul a

solicitat constatarea existenței construcției edificată de el și intabularea în

CF, precum și constatarea dreptului său de superficie asupra terenului cu

intabularea corespunzătoare a acestui drept în CF.

Constatarea

existenței unei construcții reprezintă constatarea unei stări de fapt, cerere

care excede cadrului reglementat de art. III C. proc. civ. invocat ca temei al

acțiunii, iar pe această cale se ocolesc dispozițiile Legii nr. 50/1991 privind

autorizarea executării construcțiilor.

Recurentul a

contestat decizia instanței de apel și cu privire la soluția dată cererii de

constatare a dreptului său de superficie.

Dreptul de superficie

constă în dreptul de proprietate al unei persoane privitor la construcții,

plantații sau alte lucrări ce se află pe un teren proprietatea altuia, teren

asupra căruia proprietarul construcțiilor are un drept de folosință accesoriu

dreptului de proprietate asupra construcțiilor.

Acest drept se poate

dobândi în cazul în care clădirile s-au edificat pe terenul altcuiva, dar cu

acordul titularului dreptului de proprietate.

Or, așa cum a reținut

instanța de apel și cum se susține prin întâmpinare, în speță nu se regăsește

acordul proprietarului terenului, atitudinea pasivă a pârâților care au permis

reclamantului să construiască în lipsa autorizației neputând fi asimilată

acordului tacit, date fiind cerințele exprese ale Legii nr. 50/1991 în materie.

Față de cele ce

preced, cu aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul A.I. împotriva Deciziei nr. 327/A

din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - CL