ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 400/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată la 12 martie 2007, reclamantul Ș.C.G. a chemat în judecată C.C.S.D. solicitând obligarea acesteia la emiterea unei decizii de soluționare a notificării, având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Tg. Mureș, jud. Mureș. Prin sentința civilă nr. 1190 din 19 septembrie 2007 a Tribunalului Mureș s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C.C.S.D. și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Ș.C.G.. Instanța de fond a apreciat că reclamantul trebuia să cheme în judecată în calitate de pârât primarul municipiului Tg-Mureș pentru ca acesta să dispună în baza art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, asupra notificării formulate.

S-a reținut că reclamantul se află într-o eroare evidentă întrucât art. 7 alin. (1) din Regulamentul pentru funcționarea C.C.S.D. prevede că activitatea specifică acesteia începe după primirea deciziilor sau dispozițiilor emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor. Împotriva sentinței a declarat recurs (calificat ca fiind apel) reclamantul, care a susținut că soluționarea cauzei s-a realizat în mod greșit pe excepția lipsei calității procesuale pasive, fără a fi respectat principiul contradictorialității și al dreptului de apărare. Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 56/A din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Tg-Mureș.

În considerentele deciziei s-a reținut că în mod corect prima instanță a apreciat că pârâta nu are calitate procesuală întrucât reclamantul a formulat o notificare conform procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 iar entitatea notificată, Primăria Tg-Mureș, nu a soluționat, printr-o dispoziție motivată, notificarea reclamantului în termenul de 60 de zile prev. de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Or, procedura administrativă prevede transmiterea tuturor dosarelor soluționate prin acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 de către unitățile deținătoare împreună cu dispozițiile prin care se soluționează aceste dosare, secretariatului C.C.S.D. care desfășoară activitate în cadrul A.N.R.P.

Întrucât C.C.S.D. are numai sarcina de a se pronunța asupra legalității respingerii cererii de restituire în natură și de a decide asupra cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent, s-a apreciat că în mod corect a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a C.C.S.D. În privința criticilor asupra roluluiu activ al instanței s-a constatat că instanța de fond nu a încălcat prevederile legale întrucât a procedat la amânarea pronunțării cauzei în condițiile în care reclamantul, asistat de reprezentantul legal, a avut un termen pentru studierea întâmpinării în care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, pentru ca ulterior reprezentantul (avocatul) reclamantului să depună la dosar, o cerere de amânare tocmai pentru punerea în discuție a părților a excepției lipsei calității procesuale pasive invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.

Așa fiind, s-a constatat că nu a fost lezat dreptul la apărare al reclamantului, că după comunicarea întâmpinării în care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, s-au mai acordat două termene de judecată și s-a amânat pronunțarea dându-se posibilitatea depunerii de concluzii scrise. Totodată, s-a ținut cont și de celelalte principii de drept, respectiv soluționarea cauzei cu celeritate, principiul disponibilității părților care stabilește limitele învestirii instanței în sensul că reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, arată cu cine înțelege să se judece în procedura contencioasă. Decizia a fost atacată cu recurs de către apelantul-reclamant, care a susținut caracterul nelegal al acesteia întrucât n-au fost analizate toate apărările, respectiv nu s-a verificat dacă pricina a fost lăsată la a doua strigare, așa cum prevăd normele care reglementează desfășurarea procesului civil.

- În plus, văzând absența reclamantului de la termenul fixat (din 12 septembrie 2007) instanța ar fi trebuit să-l citeze din nou pe acesta, cu mențiunea că urmează să fie pusă în discuție excepția lipsei calității procesuale. - Tot astfel, s-a susținut că nu a fost legală acordarea unui termen de pronunțare pentru depunerea de concluzii scrise, având în vedere că excepția invocată de pârât trebuia pusă în mod obligatoriu în dezbaterea reclamantului. Criticile recurentului, neîncadrate în drept, urmează să fie analizate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât se pretinde nesocotirea unor reguli de procedură în desfășurarea judecății. Intimata a depus întâmpinare prin care s-a opus admiterii recursului, arătând că în mod corect instanțele au apreciat asupra lipsei calității sale procesuale raportat la obiectul pricinii.

Examinând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora. Astfel, pretinzând încălcarea dreptului său de apărare, recurentul susține în mod eronat că instanța ar fi trebuit să procedeze la citarea acestuia pentru a-i aduce la cunoștință că s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a părții chemate de acesta în judecată. Respectiva excepție procesuală a fost invocată prin întâmpinare, nefiind de natură să surprindă partea adversă (pe reclamant) având în vedere că, potrivit dispozițiilor procedurale (art. 115 C. proc. civ.), întâmpinarea este actul procedural prin intermediul căruia pârâtul își poate formula toate apărările în legătură cu pretențiile deduse judecății pe cale principală.

În ce privește citarea părții pentru a se pune în dezbatere excepția, aceasta nu se impunea, având în vedere că avea termen în cunoștință. Or, potrivit art. 153 alin. (1) C. proc. civ., „partea care a fost prezentă la o înfățișare, ea însăși sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată în tot cursul judecății la acea instanță, prezumându-se că ea cunoaște termenele ulterioare”. De asemenea, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ. „părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului”. Așadar, pe de o parte instituția termenului în cunoștință care funcționa în favoarea reclamantului (prezent în instanță prin avocat la termenul din 7 mai 2007) nu mai impunea necesitatea citării, neregăsindu-se în speță cerințele art. 153 alin. (2) C. proc.

civ. (care înlătură termenul în cunoștință și impun citarea în anumite ipoteze, strict reglementate). Pe de altă parte, reclamantul - care beneficia și de asistență juridică - avea obligația procedurală să urmărească desfășurarea și finalizarea judecății, neputând fi astfel surprins de împrejurarea că partea adversă, în respectarea acelorași dispoziții care guvernează procesul civil, își formulează apărările în termeni legali.

Sub acest aspect instanța de apel a reținut în mod corect că avocatului reclamantului i-a fost acordat un termen pentru studierea întâmpinării și deci, pentru a lua cunoștință de apărările formulate de pârâtă, ulterior fiindu-i încuviințată o altă cerere pentru lipsă de apărare (termenele din 7 mai 2007 și 31 mai 2007). Împrejurarea că partea nu s-a mai prezentat apoi în instanță pentru a se putea pune în dezbatere orală excepția invocată prin întâmpinare se datorează exclusiv conduitei sale procesuale defectuoase, neputându-se imputa instanței încălcarea vreunei norme de procedură. Mai mult, partea a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., care obligă la exercitarea drepturilor procedurale conform art. 723 alin. (1) C. proc.

civ. (respectiv, cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege), atunci când, după ce a obținut două termene pentru pregătirea apărării și de asemenea, amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise, pretinde în continuare că au fost încălcate dreptul de apărare și principiul contradictorialității. Este de asemenea, total nefundamentată juridic susținerea conform căreia nelegalitatea deciziei ar fi atrasă și de împrejurarea că nu s-a verificat „dacă a fost strigată cauza a doua oară”. Deși pretinde că în felul acesta ar fi fost nesocotite „normele care reglementează desfășurarea procesului civil”, recurentul nu este în măsură să indice care norme ar fi fost încălcate.

Dispozițiile art. 125 - 126 C. proc. civ., care stabilesc ordinea și modalitatea în care se face apelul în pricinile aflate pe rol nu reglementează în niciun fel aspectele la care face trimitere recurentul. În consecință, potrivit considerentelor arătate, toate criticile formulate sunt lipsite de temei legal, astfel încât recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ș.C.G. împotriva Deciziei nr. 56/A din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2010.