ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 400/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată

la 12

martie 2007, reclamantul Ș.C.G. a chemat în judecată C.C.S.D. solicitând

obligarea acesteia la emiterea unei decizii de soluționare a notificării, având

ca obiect acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Tg. Mureș, jud.

Mureș.

Prin sentința civilă nr.

1190 din 19 septembrie 2007 a Tribunalului

Mureș s-a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a C.C.S.D. și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Ș.C.G..

Instanța de fond a

apreciat că reclamantul trebuia să cheme în judecată în calitate de pârât primarul

municipiului Tg-Mureș pentru ca acesta să dispună în baza art. 25 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, asupra notificării formulate.

S-a reținut că

reclamantul se află într-o eroare evidentă întrucât art. 7 alin. (1) din

Regulamentul pentru funcționarea C.C.S.D. prevede că activitatea specifică

acesteia începe după primirea deciziilor sau dispozițiilor emise de entitățile

învestite cu soluționarea notificărilor.

Împotriva sentinței a

declarat recurs (calificat ca fiind apel)

reclamantul, care a susținut că soluționarea

cauzei s-a realizat în mod greșit pe excepția lipsei calității procesuale

pasive, fără a fi respectat principiul contradictorialității și al dreptului de

apărare.

Apelul a fost

respins ca nefondat prin Decizia nr. 56/A din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel

Tg-Mureș.

În considerentele

deciziei s-a reținut că în mod corect prima instanță a apreciat că pârâta nu

are calitate procesuală întrucât reclamantul a formulat o notificare conform

procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 iar entitatea notificată, Primăria

Tg-Mureș, nu a soluționat, printr-o dispoziție motivată, notificarea

reclamantului în termenul de 60 de zile prev. de art. 25 alin. (1) din Legea nr.

10/2001.

Or, procedura

administrativă prevede transmiterea tuturor dosarelor soluționate prin

acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 de către unitățile

deținătoare împreună cu dispozițiile prin care se soluționează aceste dosare,

secretariatului C.C.S.D. care desfășoară activitate în cadrul A.N.R.P.

Întrucât C.C.S.D. are

numai sarcina de a se pronunța asupra legalității respingerii cererii de

restituire în natură și de a decide asupra cuantumului pretențiilor de

restituire în echivalent, s-a apreciat că în mod corect a fost admisă excepția

lipsei calității procesuale pasive a C.C.S.D.

În privința

criticilor asupra roluluiu activ al instanței s-a constatat că instanța de fond

nu a încălcat prevederile legale întrucât a procedat la amânarea pronunțării

cauzei în condițiile în care reclamantul, asistat de reprezentantul legal, a

avut un termen pentru studierea întâmpinării în care s-a invocat excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, pentru ca ulterior reprezentantul

(avocatul) reclamantului să depună la dosar, o cerere de amânare tocmai pentru

punerea în discuție a părților a excepției lipsei calității procesuale pasive

invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.

Așa fiind, s-a

constatat că nu a fost lezat dreptul la apărare al reclamantului, că după

comunicarea întâmpinării în care s-a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive, s-au mai acordat două termene de judecată și s-a amânat

pronunțarea dându-se posibilitatea depunerii de concluzii scrise. Totodată, s-a

ținut cont și de celelalte principii de drept, respectiv soluționarea cauzei cu

celeritate, principiul disponibilității părților care stabilește limitele

învestirii instanței în sensul că reclamantul, prin cererea de chemare în

judecată, arată cu cine înțelege să se judece în procedura contencioasă.

Decizia a fost

atacată cu recurs

de către apelantul-reclamant, care a susținut caracterul nelegal al acesteia

întrucât n-au fost analizate toate apărările, respectiv nu s-a verificat dacă

pricina a fost lăsată la a doua strigare, așa cum prevăd normele care

reglementează desfășurarea procesului civil.

- În plus, văzând

absența reclamantului de la termenul fixat (din 12 septembrie 2007) instanța ar

fi trebuit să-l citeze din nou pe acesta, cu mențiunea că urmează să fie pusă în

discuție excepția lipsei calității procesuale.

- Tot astfel, s-a

susținut că nu a fost legală acordarea unui termen de pronunțare pentru

depunerea de concluzii scrise, având în vedere că excepția invocată de pârât

trebuia pusă în mod obligatoriu în dezbaterea reclamantului.

Criticile

recurentului, neîncadrate în drept, urmează să fie analizate din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât se pretinde nesocotirea

unor reguli de procedură în desfășurarea judecății.

Intimata a depus întâmpinare

prin care s-a opus admiterii recursului, arătând că în mod corect instanțele au

apreciat asupra lipsei calității sale procesuale raportat la obiectul pricinii.

Examinând criticile

formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora.

Astfel, pretinzând

încălcarea dreptului său de apărare, recurentul susține în mod eronat că

instanța ar fi trebuit să procedeze la citarea acestuia pentru a-i aduce la

cunoștință că s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a părții chemate de

acesta în judecată.

Respectiva excepție

procesuală a fost invocată prin întâmpinare, nefiind de natură să surprindă

partea adversă (pe reclamant) având în vedere că, potrivit dispozițiilor

procedurale (art. 115 C. proc. civ.), întâmpinarea este actul procedural prin

intermediul căruia pârâtul își poate formula toate apărările în legătură cu

pretențiile deduse judecății pe cale principală.

În ce privește

citarea părții pentru a se pune în dezbatere excepția, aceasta nu se impunea,

având în vedere că avea termen în cunoștință.

Or, potrivit art. 153

alin. (1) C. proc. civ., „partea care a fost prezentă la o înfățișare, ea

însăși sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște

termenul, nu va fi citată în tot cursul judecății la acea instanță, prezumându-se

că ea cunoaște termenele ulterioare”.

De asemenea, potrivit

art. 129 alin. (1) C. proc. civ. „părțile au îndatorirea ca, în condițiile

legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului”.

Așadar, pe de o parte

instituția termenului în cunoștință care funcționa în favoarea reclamantului

(prezent în instanță prin avocat la termenul din 7 mai 2007) nu mai impunea

necesitatea citării, neregăsindu-se în speță cerințele art. 153 alin. (2) C.

proc. civ. (care înlătură termenul în cunoștință și impun citarea în anumite

ipoteze, strict reglementate).

Pe de altă parte,

reclamantul - care beneficia și de asistență juridică - avea obligația

procedurală să urmărească desfășurarea și finalizarea judecății, neputând fi

astfel surprins de împrejurarea că partea adversă, în respectarea acelorași

dispoziții care guvernează procesul civil, își formulează apărările în termeni

legali.

Sub acest aspect

instanța de apel a reținut în mod corect că avocatului reclamantului i-a fost

acordat un termen pentru studierea întâmpinării și deci, pentru a lua

cunoștință de apărările formulate de pârâtă, ulterior fiindu-i încuviințată o

altă cerere pentru lipsă de apărare (termenele din 7 mai 2007 și 31 mai 2007).

Împrejurarea că

partea nu s-a mai prezentat apoi în instanță pentru a se putea pune în

dezbatere orală excepția invocată prin întâmpinare se datorează exclusiv

conduitei sale procesuale defectuoase, neputându-se imputa instanței încălcarea

vreunei norme de procedură.

Mai mult, partea a

nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., care obligă la

exercitarea drepturilor procedurale conform art. 723 alin. (1) C. proc. civ.

(respectiv, cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost

recunoscute de lege), atunci când, după ce a obținut două termene pentru

pregătirea apărării și de asemenea, amânarea pronunțării în vederea depunerii

de concluzii scrise, pretinde în continuare că au fost încălcate dreptul de

apărare și principiul contradictorialității.

Este de asemenea,

total nefundamentată juridic susținerea conform căreia nelegalitatea deciziei

ar fi atrasă și de împrejurarea că nu s-a verificat „dacă a fost strigată cauza

a doua oară”.

Deși pretinde că în

felul acesta ar fi fost nesocotite „normele care reglementează desfășurarea

procesului civil”, recurentul nu este în măsură să indice care norme ar fi fost

încălcate.

Dispozițiile art. 125

- 126 C. proc. civ., care stabilesc ordinea și modalitatea în care se face

apelul în pricinile aflate pe rol nu reglementează în niciun fel aspectele la

care face trimitere recurentul.

În consecință,

potrivit considerentelor arătate, toate criticile formulate sunt lipsite de

temei legal, astfel încât recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de

reclamantul Ș.C.G. împotriva Deciziei nr. 56/A din 15 aprilie 2009 a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori

și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2010.