ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2043/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2043/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei, de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 24 august 2010,

reclamanții V.I. și V.A. au solicitat în contradictoriu cu Municipiul București

prin Primar General și Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, anularea dispoziției

de acordare a despăgubirilor pentru imobilul afectat de expropriere situat în

București și stabilirea valorii reale de piață precum și a despăgubirilor

aferente imobilului expropriat

Prin Sentința civilă

nr. 2240 din 23 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a

III-a civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

C.NA.D.N.R. SA, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți în

contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, a fost obligat acest pârât la

plata sumei de 598.936 RON (echivalentul sumei de 139.921 euro) către

reclamanți cu titlu de despăgubiri pentru apartamentul expropriat și

despăgubiri civile, a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată

în cuantum de 600 RON către reclamanți și s-a respins acțiunea formulată în

contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA, ca fiind formulată în contradictoriu

cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a constatat că, prin Hotărârea nr. 115/2010, Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Municipiului București a stabilit

valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanților la suma de 108.321 RON.

În conformitate cu

art. 25 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a încuviințat efectuarea unei

expertize în comisie de trei experți. Conform raportului întocmit de expert D.C.

valoarea de piață a fost stabilită la 408.147 RON, însă tribunalul a avut în

vedere despăgubirea stabilită de expertul T.M., întrucât aceasta se apropie cel

mai mult de valoarea determinată prin expertiza efectuată anterior chiar la

cererea expropriatorului.

În plus, tribunalul a

avut în vedere și împrejurarea că, la data efectuării expertizei imobilul era

demolat, prin urmare determinarea valorii reale, astfel cum se prevede la art.

26 din Legea nr. 33/1994, nu s-a putut realiza, expertul făcând o analiză

comparativă a prețurilor practicate în zona în care era amplasat imobilul.

Având în vedere că

documentația și lucrările necesare exproprierii au fost întocmite de Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Municipiului București și că

între reclamanți și pârâta C.N.A.D.N.R. nu s-au stabilit raporturi juridice în

legătură cu imobilul expropriat, tribunalul a respins acțiunea față de această

pârâtă ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate

procesuală pasivă.

Prin Decizia civilă

nr. 356A din 13 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă, s-a admis apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului București, a

fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul obligării pârâtei la

plata sumei de 94.001 euro, echivalentul în RON la cursul B.N.R., la data

plății efective, reprezentând despăgubiri pentru imobilul demolat, fiind

păstrate celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Pentru a decide

astfel instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

La data formulării

acțiunii, cadrul legal în materia exproprierilor pentru cauză de utilitate

publică era reglementat prin Legea nr. 198/2004, așa cum a fost modificată prin

Legea nr. 184/2008, iar pe parcursul judecării cauzei a fost adoptată Legea nr.

255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004.

Instanța de apel a

constatat că, deși a intervenit o succesiune în timp a actelor normative cu

privire la expropriere, totuși procedura de contestare a cuantumului

despăgubirilor stabilite de către expropriator este aceeași, atât cea

menționată anterior în Legea nr. 198/2004, cât și cea adoptată ulterior prin

actul normativ, respectiv Legea nr. 255/2010. De asemenea, în ceea ce privește

modalitatea de calculare a cuantumului de despăgubirii, aceasta a fost menționată

de ambele acte normative, care au făcut și fac trimitere la dispozițiile art.

21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

Instanța de apel a

constatat că stabilirea valorii despăgubirii conform raportului de expertiză

efectuat în primă instanță s-a realizat în funcție de oferte, și nu în raport

de actele de tranzacționare. De asemenea, valoarea despăgubirii a fost

stabilită la data efectuării transferului de proprietate, respectiv 2010, fiind

încălcată norma juridică care impunea stabilirea valorii despăgubirii în raport

de momentul efectuării raportului de expertiză, în fața primei instanțe.

Având în vedere

neregularitățile raportului de expertiză efectuat în fața Tribunalului

București, la solicitarea părților, s-a dispus, în conformitate cu art. 295 din

C. proc. civ., efectuarea unui nou raport de expertiză evaluatorie în faza

procesuală a apelului, cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr.

33/1994.

Prin raportul depus

la instanță de către expertul R.V. a fost stabilită valoarea de 75.668 euro,

echivalentul a 333.935 RON, prin coraportul întocmit de către expertul T.M. a

fost stabilită o valoare de 111.865 euro, iar prin opinia separată depusă de

către experta B.A.M.D. a fost stabilită o valoare de 23.395 euro, echivalentul

a 107.014 RON.

La termenul de judecată

din data de 10 mai 2013, instanța, având în vedere că experții nu au ajuns la o

valoarea comună a despăgubirilor, fiind diferențe între valorile stabilite, s-a

dispus refacerea raportului de expertiză tehnică evaluatorie de către o altă

comisie formată din 3 experți.

La termenul de

judecată din data de 8 noiembrie 2013 a fost depus raportul de expertiză

întocmit de comisia de experți, în majoritate, cu opinia separată a expertului

V.A.P. Din cuprinsul raportului de expertiză a rezultat ca a fost stabilită

valoarea despăgubirilor la suma de 94.001 euro, pentru construcția expropriată,

iar prejudiciul constând în lipsa de folosință, la suma de 10.450 euro.

Instanța de apel a

constatat că valoarea despăgubirilor, de 94.001 euro, pentru apartamentul

expropriat și demolat, a fost stabilită cu respectarea dispozițiilor art. 26

din Legea nr. 33/1994, avându-se în vedere prețurile din actele de

tranzacționare.

În ceea ce privește

prejudiciul reprezentat de lipsa de folosință a bunului expropriat, instanța a

constatat că reclamanții nu au formulat nicio pretenție în acest sens.

Referitor la critica

privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în

onorariu de expert, instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 38 din

Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, pârâta a arătat că

instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 25 și

art. 26 din Legea nr. 33/1994, precum și a prevederilor art. 129 alin. (4) C.

proc. civ. Astfel:

- deși expertul P.V.,

în finalul raportului de expertiză a menționat că va întocmi opinie separată,

acesta a depus doar o anexă, astfel că nu se poate considera că și-ar fi spus

punctul de vedere;

- la termenul din 6

decembrie 2013, instanța de apel a constatat că opinia separată a fost depusă

la dosar, fără a motiva această reținere, fără a solicita expertului P.V. să

precizeze dacă anexa 2 reprezintă opinie separată, sau, în caz contrar, să îi

solicite să o depună la dosar;

- instanța de apel a

încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât au fost

înlăturate arbitrar comparabile privind contracte de vânzare-cumpărare pentru

imobile apropiate, pe care le-a considerat "prea depărtate";

- în mod eronat

instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme

dispozițiile art. 23 din Legea nr. 255/2010 prevăd că acestea vor fi avansate

potrivit dreptului comun.

Prin întâmpinarea depusă

de intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin

C.N.A.D.N.R. s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui

pârât

Din actele și

lucrările dosarului se constată că, prin Sentința civilă nr. 2240 din 23

decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C.NA.D.N.R. SA, iar acest

aspect nu a fost criticat în calea de atac, astfel că această chestiune nu se

mai impune a fi analizată.

Analizând recursul

din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Criticile pârâtei în

sensul că au fost încălcate dispozițiile art. 25 și art. 26 din Legea nr.

33/1994 și ale art. 129 alin. (4) C. proc. civ., întrucât opinia separată al celui

de-al treilea expert nu a fost depusă la dosar, astfel că raportul de expertiză

era însușit și semnat doar de doi experți, iar instanța nu a dat dovadă de rol

activ, nu pot fi primite.

În virtutea rolului

activ al instanței, constatând neregularitățile raportului de expertiză

efectuat în fața Tribunalului București, instanța de apel a dispus, în

conformitate cu art. 295 din C. proc. civ., efectuarea unui nou raport de

expertiză evaluatoare în faza procesuală a apelului, cu respectarea

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

La termenul de

judecată din data de 10 mai 2013, instanța de apel, având în vedere că experții

desemnați nu au ajuns la o valoare comună a despăgubirilor, fiind diferențe

între valorile stabilite, a dispus refacerea raportului de expertiză tehnică

evaluatorie de către o altă comisie formată din 3 experți.

Astfel, la data de 6

noiembrie 2013 a fost depus la dosarul instanței de apel raportul de expertiză

tehnică judiciară în specialitatea construcții, întocmit de comisia alcătuită

din experții: L.D., P.V.A. și O.C. În finalul acestui raport de expertiză,

expertul parte propus de pârâtă, P.V., a consemnat că are obiecțiuni motivate

în anexă și că va întocmi opinie separată. La sfârșitul anexei 1 la raport,

acest expert a precizat că opinia separată este motivată de anul construirii,

de eligibilitatea prețurilor, din care maximele și minimele se exclud, fiind

valori extreme, și de analiza pieței imobiliare în perioada 2009 - 2012, care

va fi probată printr-o anexă separată.

Împrejurarea că

expertul parte propus de către recurenta de față nu a depus o opinie separată

în sensul dorit de aceasta, nu poate fi imputabilă instanței. Atât expertul

numit, cât și cei desemnați de părți răspund de efectuarea și depunerea

raportului de expertiză, care cuprinde și opiniile separate ale acestora.

Aceasta întrucât dispozițiile Ordonanței nr. 2/2000 privind organizarea

activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară prevăd, clar, care

sunt sancțiunile aplicabile experților în cazul în care aceștia nu efectuează

raportul de expertiză tehnică sau îl efectuează cu încălcarea dispozițiilor

legale.

Contrar susținerilor

recurentei, expertul parte al acesteia, P.V., a precizat în conținutul

raportului de expertiză, că opinia separată este motivată de anul construirii,

de eligibilitatea prețurilor și de analiza pieței imobiliare în perioada 2009 -

2012, analiză detaliată în anexa 2 depusă de acesta.

Având în vedere că

raportul de expertiză tehnică cuprinde și opinia separată a expertului parte,

care face parte integrantă din acesta, indiferent de modul de întocmire și

argumentare al acestei opinii, se constată că, în mod corect, instanța de apel,

prin încheierea de ședință de la termenul din 6 decembrie 2013 a reținut că

opinia separată a fost depusă la dosarul cauzei. De altfel, potrivit

dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, "primind rezultatul

expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de

părți și va hotărî", astfel că instanța nu este legată de concluziile din raportul

de expertiză, acestea constituind numai elemente de convingere, lăsate la

libera apreciere a judecătorului bazată pe efectuarea expertizei cu respectarea

criteriilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Chiar dacă s-ar face

abstracție de aceste considerente și s-ar aprecia că însemnările olografe ale

expertului P.V. referitoare la motivarea opiniei separate și anexa 2 depusă de

acesta nu ar constitui opinie separată, se constată că instanța de judecată nu

este culpabilă pentru nedepunerea acesteia, câtă vreme disponibilitatea de a

exercita acest drept aparține expertului părții și nu magistratului. Procedând

în acest fel, se prezumă că expertul parte a renunțat la opinia separată,

înțelegând să depună numai o documentație ce evidențiază o analiză comparativă

a prețurilor de piață.

În ce privește

încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, se constată

că obiectivul expertizei a fost stabilirea valorii imobilului prin raportare la

prețurile de tranzacționare ale imobilelor de același fel cu cel ce face

obiectul litigiului de față, rezultate din acte de vânzare efectiv încheiate și

depuse de O.C.P.I. sector 1, D.I.T.L. sector 1 și de părțile litigante.

Experții au luat în considerare trei comparabile, respectiv contracte de

vânzare-cumpărare ale unor imobile similare situate în zona C.G., ca și

imobilul expropriat, neanalizând actele de tranzacționare ale altor imobile

situate adiacent acestei zone sau încheiate la o dată mai îndepărtată față de

momentul efectuării expertizei. Valoarea asimilată pentru proprietatea supusă

evaluării a fost estimată pe baza valorii corectate a proprietății comparabile

1, deoarece acesteia i-au fost aduse cele mai puține corecții (corecția brută

procentuală cea mai mică), având în vedere caracteristicile analizate.

Prin urmare, nu poate

fi primită susținerea recurentei potrivit căreia experții ar fi utilizat valori

de comparație alese în mod discreționar, iar criticile referitoare la valoarea

maximă aleasă dintre cele trei comparabile nu pot face obiectul analizei

instanței de recurs, nereprezentând motive de nelegalitate a deciziei atacate.

În schimb, critica

referitoare la greșita obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată

este fondată.

Hotărârea nr.

115/2010, de stabilire a despăgubirilor cuvenite reclamanților din prezenta

cauză, a fost emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul

Municipiului București. Prin urmare, și contestația formulată împotriva acestei

hotărâri este reglementată de dispozițiile Legii nr. 198/2004, chiar dacă nu ar

fi fost în vigoare la data introducerii contestației, având în vedere

principiul că legea civilă nu retroactivează, ea se aplică numai pentru viitor,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 15 alin. (1) din Constituție, potrivit cu

care "legea dispune numai pentru viitor".

Deși prin art. 35 din

Legea nr. 255/2010 a fost abrogată Legea nr. 198/2004, Legea nr. 255/2010

produce efecte la momentul intrării în vigoare, acționează doar pentru viitor

și se aplică numai raporturilor juridice născute sub imperiul ei și nu asupra

raporturilor născute înainte de intrarea sa în vigoare.

Art. 10 alin. (3) din

Legea nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008 și prin O.U.G. nr.

228/2008 (astfel cum acest text legal era în vigoare la data emiterii hotărârii

de stabilire a despăgubirilor, contestată de reclamanți), stipulează că

"cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a

cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul

litigiilor prevăzute la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura

de drept comun".

De altfel, aceleași

dispoziții legale se regăsesc și în cuprinsul art. 23 alin. (3) din Legea nr.

255/2010.

În primă instanță,

sarcina achitării onorariului experților desemnați în cauză, potrivit dreptului

comun, a revenit în exclusivitate celor ce au solicitat această probă,

respectiv reclamanților. Având în vedere că, în fața instanței de fond această

probă a servit integrat la darea soluției, fiind solicitată în dovedirea

pretențiilor de către reclamanți, în mod eronat instanța de apel a făcut

aplicarea art. 38 din Legea nr. 33/1994, considerând că aceste cheltuieli cad

în sarcina expropriatorului, câtă vreme, constatând neregularitățile raportului

de expertiză efectuat în fața Tribunalului București, instanța de apel a dispus

întocmirea unor noi expertize, al căror onorariu de expert a fost suportat de

pârâtă, iar, la pronunțarea deciziei atacate, instanța de apel a avut în vedere

ultimul raport de expertiză, depus la dosarul cauzei la data de 6 noiembrie 2013.

În jurisprudența

constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, afirmată (de ex.), în Cauza

Lupaș și alții împotriva României s-a statuat că "un reclamant nu poate

obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li

s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil". Or, în

speță, expertiza efectuată în fața primei instanțe nu a fost însușită de

instanța de apel, astfel că necesitatea acestei probe nu a fost stabilită.

Pentru aceste motive,

Înalta Curte, constatând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., urmează să admită recursul și să modifice în parte

decizia atacată, în sensul înlăturării obligației pârâtei de plată a sumei de

600 RON, reprezentând onorariu de expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta Primăria Municipiului București prin Primar General

împotriva Deciziei civile nr. 356A din 13 decembrie 2013 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Modifică în parte

decizia atacată în sensul că înlătură obligarea pârâtei Primăria Municipiului

București prin Primar General la plata sumei de 600 RON, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 iunie 2014.

Procesat de GGC - AS