ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2043/2014

Asupra cauzei, de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 24 august 2010, reclamanții V.I. și V.A. au solicitat în contradictoriu cu Municipiul București prin Primar General și Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, anularea dispoziției de acordare a despăgubirilor pentru imobilul afectat de expropriere situat în București și stabilirea valorii reale de piață precum și a despăgubirilor aferente imobilului expropriat Prin Sentința civilă nr. 2240 din 23 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C.NA.D.N.R.

SA, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, a fost obligat acest pârât la plata sumei de 598.936 RON (echivalentul sumei de 139.921 euro) către reclamanți cu titlu de despăgubiri pentru apartamentul expropriat și despăgubiri civile, a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 RON către reclamanți și s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că, prin Hotărârea nr. 115/2010, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Municipiului București a stabilit valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanților la suma de 108.321 RON.

În conformitate cu art. 25 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a încuviințat efectuarea unei expertize în comisie de trei experți. Conform raportului întocmit de expert D.C. valoarea de piață a fost stabilită la 408.147 RON, însă tribunalul a avut în vedere despăgubirea stabilită de expertul T.M., întrucât aceasta se apropie cel mai mult de valoarea determinată prin expertiza efectuată anterior chiar la cererea expropriatorului. În plus, tribunalul a avut în vedere și împrejurarea că, la data efectuării expertizei imobilul era demolat, prin urmare determinarea valorii reale, astfel cum se prevede la art. 26 din Legea nr. 33/1994, nu s-a putut realiza, expertul făcând o analiză comparativă a prețurilor practicate în zona în care era amplasat imobilul.

Având în vedere că documentația și lucrările necesare exproprierii au fost întocmite de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Municipiului București și că între reclamanți și pârâta C.N.A.D.N.R. nu s-au stabilit raporturi juridice în legătură cu imobilul expropriat, tribunalul a respins acțiunea față de această pârâtă ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. Prin Decizia civilă nr. 356A din 13 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului București, a fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 94.001 euro, echivalentul în RON la cursul B.N.R., la data plății efective, reprezentând despăgubiri pentru imobilul demolat, fiind păstrate celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: La data formulării acțiunii, cadrul legal în materia exproprierilor pentru cauză de utilitate publică era reglementat prin Legea nr. 198/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 184/2008, iar pe parcursul judecării cauzei a fost adoptată Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004. Instanța de apel a constatat că, deși a intervenit o succesiune în timp a actelor normative cu privire la expropriere, totuși procedura de contestare a cuantumului despăgubirilor stabilite de către expropriator este aceeași, atât cea menționată anterior în Legea nr. 198/2004, cât și cea adoptată ulterior prin actul normativ, respectiv Legea nr. 255/2010.

De asemenea, în ceea ce privește modalitatea de calculare a cuantumului de despăgubirii, aceasta a fost menționată de ambele acte normative, care au făcut și fac trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994. Instanța de apel a constatat că stabilirea valorii despăgubirii conform raportului de expertiză efectuat în primă instanță s-a realizat în funcție de oferte, și nu în raport de actele de tranzacționare. De asemenea, valoarea despăgubirii a fost stabilită la data efectuării transferului de proprietate, respectiv 2010, fiind încălcată norma juridică care impunea stabilirea valorii despăgubirii în raport de momentul efectuării raportului de expertiză, în fața primei instanțe.

Având în vedere neregularitățile raportului de expertiză efectuat în fața Tribunalului București, la solicitarea părților, s-a dispus, în conformitate cu art. 295 din C. proc. civ., efectuarea unui nou raport de expertiză evaluatorie în faza procesuală a apelului, cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. Prin raportul depus la instanță de către expertul R.V. a fost stabilită valoarea de 75.668 euro, echivalentul a 333.935 RON, prin coraportul întocmit de către expertul T.M. a fost stabilită o valoare de 111.865 euro, iar prin opinia separată depusă de către experta B.A.M.D. a fost stabilită o valoare de 23.395 euro, echivalentul a 107.014 RON. La termenul de judecată din data de 10 mai 2013, instanța, având în vedere că experții nu au ajuns la o valoarea comună a despăgubirilor, fiind diferențe între valorile stabilite, s-a dispus refacerea raportului de expertiză tehnică evaluatorie de către o altă comisie formată din 3 experți.

La termenul de judecată din data de 8 noiembrie 2013 a fost depus raportul de expertiză întocmit de comisia de experți, în majoritate, cu opinia separată a expertului V.A.P. Din cuprinsul raportului de expertiză a rezultat ca a fost stabilită valoarea despăgubirilor la suma de 94.001 euro, pentru construcția expropriată, iar prejudiciul constând în lipsa de folosință, la suma de 10.450 euro. Instanța de apel a constatat că valoarea despăgubirilor, de 94.001 euro, pentru apartamentul expropriat și demolat, a fost stabilită cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, avându-se în vedere prețurile din actele de tranzacționare. În ceea ce privește prejudiciul reprezentat de lipsa de folosință a bunului expropriat, instanța a constatat că reclamanții nu au formulat nicio pretenție în acest sens.

Referitor la critica privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de expert, instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 38 din Legea nr. 33/1994. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, pârâta a arătat că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994, precum și a prevederilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ. Astfel: - deși expertul P.V., în finalul raportului de expertiză a menționat că va întocmi opinie separată, acesta a depus doar o anexă, astfel că nu se poate considera că și-ar fi spus punctul de vedere; - la termenul din 6 decembrie 2013, instanța de apel a constatat că opinia separată a fost depusă la dosar, fără a motiva această reținere, fără a solicita expertului P.V.

să precizeze dacă anexa 2 reprezintă opinie separată, sau, în caz contrar, să îi solicite să o depună la dosar; - instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât au fost înlăturate arbitrar comparabile privind contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile apropiate, pe care le-a considerat "prea depărtate"; - în mod eronat instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme dispozițiile art. 23 din Legea nr. 255/2010 prevăd că acestea vor fi avansate potrivit dreptului comun. Prin întâmpinarea depusă de intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin C.N.A.D.N.R. s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât Din actele și lucrările dosarului se constată că, prin Sentința civilă nr. 2240 din 23 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C.NA.D.N.R.

SA, iar acest aspect nu a fost criticat în calea de atac, astfel că această chestiune nu se mai impune a fi analizată. Analizând recursul din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele: Criticile pârâtei în sensul că au fost încălcate dispozițiile art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994 și ale art. 129 alin. (4) C. proc. civ., întrucât opinia separată al celui de-al treilea expert nu a fost depusă la dosar, astfel că raportul de expertiză era însușit și semnat doar de doi experți, iar instanța nu a dat dovadă de rol activ, nu pot fi primite. În virtutea rolului activ al instanței, constatând neregularitățile raportului de expertiză efectuat în fața Tribunalului București, instanța de apel a dispus, în conformitate cu art. 295 din C. proc.

civ., efectuarea unui nou raport de expertiză evaluatoare în faza procesuală a apelului, cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. La termenul de judecată din data de 10 mai 2013, instanța de apel, având în vedere că experții desemnați nu au ajuns la o valoare comună a despăgubirilor, fiind diferențe între valorile stabilite, a dispus refacerea raportului de expertiză tehnică evaluatorie de către o altă comisie formată din 3 experți. Astfel, la data de 6 noiembrie 2013 a fost depus la dosarul instanței de apel raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții, întocmit de comisia alcătuită din experții: L.D., P.V.A. și O.C. În finalul acestui raport de expertiză, expertul parte propus de pârâtă, P.V., a consemnat că are obiecțiuni motivate în anexă și că va întocmi opinie separată.

La sfârșitul anexei 1 la raport, acest expert a precizat că opinia separată este motivată de anul construirii, de eligibilitatea prețurilor, din care maximele și minimele se exclud, fiind valori extreme, și de analiza pieței imobiliare în perioada 2009 - 2012, care va fi probată printr-o anexă separată. Împrejurarea că expertul parte propus de către recurenta de față nu a depus o opinie separată în sensul dorit de aceasta, nu poate fi imputabilă instanței. Atât expertul numit, cât și cei desemnați de părți răspund de efectuarea și depunerea raportului de expertiză, care cuprinde și opiniile separate ale acestora. Aceasta întrucât dispozițiile Ordonanței nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară prevăd, clar, care sunt sancțiunile aplicabile experților în cazul în care aceștia nu efectuează raportul de expertiză tehnică sau îl efectuează cu încălcarea dispozițiilor legale.

Contrar susținerilor recurentei, expertul parte al acesteia, P.V., a precizat în conținutul raportului de expertiză, că opinia separată este motivată de anul construirii, de eligibilitatea prețurilor și de analiza pieței imobiliare în perioada 2009 - 2012, analiză detaliată în anexa 2 depusă de acesta. Având în vedere că raportul de expertiză tehnică cuprinde și opinia separată a expertului parte, care face parte integrantă din acesta, indiferent de modul de întocmire și argumentare al acestei opinii, se constată că, în mod corect, instanța de apel, prin încheierea de ședință de la termenul din 6 decembrie 2013 a reținut că opinia separată a fost depusă la dosarul cauzei.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, "primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî", astfel că instanța nu este legată de concluziile din raportul de expertiză, acestea constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului bazată pe efectuarea expertizei cu respectarea criteriilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. Chiar dacă s-ar face abstracție de aceste considerente și s-ar aprecia că însemnările olografe ale expertului P.V. referitoare la motivarea opiniei separate și anexa 2 depusă de acesta nu ar constitui opinie separată, se constată că instanța de judecată nu este culpabilă pentru nedepunerea acesteia, câtă vreme disponibilitatea de a exercita acest drept aparține expertului părții și nu magistratului.

Procedând în acest fel, se prezumă că expertul parte a renunțat la opinia separată, înțelegând să depună numai o documentație ce evidențiază o analiză comparativă a prețurilor de piață. În ce privește încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, se constată că obiectivul expertizei a fost stabilirea valorii imobilului prin raportare la prețurile de tranzacționare ale imobilelor de același fel cu cel ce face obiectul litigiului de față, rezultate din acte de vânzare efectiv încheiate și depuse de O.C.P.I. sector 1, D.I.T.L. sector 1 și de părțile litigante. Experții au luat în considerare trei comparabile, respectiv contracte de vânzare-cumpărare ale unor imobile similare situate în zona C.G., ca și imobilul expropriat, neanalizând actele de tranzacționare ale altor imobile situate adiacent acestei zone sau încheiate la o dată mai îndepărtată față de momentul efectuării expertizei.

Valoarea asimilată pentru proprietatea supusă evaluării a fost estimată pe baza valorii corectate a proprietății comparabile 1, deoarece acesteia i-au fost aduse cele mai puține corecții (corecția brută procentuală cea mai mică), având în vedere caracteristicile analizate. Prin urmare, nu poate fi primită susținerea recurentei potrivit căreia experții ar fi utilizat valori de comparație alese în mod discreționar, iar criticile referitoare la valoarea maximă aleasă dintre cele trei comparabile nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, nereprezentând motive de nelegalitate a deciziei atacate. În schimb, critica referitoare la greșita obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este fondată.

Hotărârea nr. 115/2010, de stabilire a despăgubirilor cuvenite reclamanților din prezenta cauză, a fost emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Municipiului București. Prin urmare, și contestația formulată împotriva acestei hotărâri este reglementată de dispozițiile Legii nr. 198/2004, chiar dacă nu ar fi fost în vigoare la data introducerii contestației, având în vedere principiul că legea civilă nu retroactivează, ea se aplică numai pentru viitor, astfel cum prevăd dispozițiile art. 15 alin. (1) din Constituție, potrivit cu care "legea dispune numai pentru viitor". Deși prin art. 35 din Legea nr. 255/2010 a fost abrogată Legea nr. 198/2004, Legea nr. 255/2010 produce efecte la momentul intrării în vigoare, acționează doar pentru viitor și se aplică numai raporturilor juridice născute sub imperiul ei și nu asupra raporturilor născute înainte de intrarea sa în vigoare.

Art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008 și prin O.U.G. nr. 228/2008 (astfel cum acest text legal era în vigoare la data emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor, contestată de reclamanți), stipulează că "cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul litigiilor prevăzute la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun". De altfel, aceleași dispoziții legale se regăsesc și în cuprinsul art. 23 alin. (3) din Legea nr. 255/2010. În primă instanță, sarcina achitării onorariului experților desemnați în cauză, potrivit dreptului comun, a revenit în exclusivitate celor ce au solicitat această probă, respectiv reclamanților.

Având în vedere că, în fața instanței de fond această probă a servit integrat la darea soluției, fiind solicitată în dovedirea pretențiilor de către reclamanți, în mod eronat instanța de apel a făcut aplicarea art. 38 din Legea nr. 33/1994, considerând că aceste cheltuieli cad în sarcina expropriatorului, câtă vreme, constatând neregularitățile raportului de expertiză efectuat în fața Tribunalului București, instanța de apel a dispus întocmirea unor noi expertize, al căror onorariu de expert a fost suportat de pârâtă, iar, la pronunțarea deciziei atacate, instanța de apel a avut în vedere ultimul raport de expertiză, depus la dosarul cauzei la data de 6 noiembrie 2013. În jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, afirmată (de ex.), în Cauza Lupaș și alții împotriva României s-a statuat că "un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil". Or, în speță, expertiza efectuată în fața primei instanțe nu a fost însușită de instanța de apel, astfel că necesitatea acestei probe nu a fost stabilită.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, constatând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează să admită recursul și să modifice în parte decizia atacată, în sensul înlăturării obligației pârâtei de plată a sumei de 600 RON, reprezentând onorariu de expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului București prin Primar General împotriva Deciziei civile nr. 356A din 13 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Modifică în parte decizia atacată în sensul că înlătură obligarea pârâtei Primăria Municipiului București prin Primar General la plata sumei de 600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2014. Procesat de GGC - AS