ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 202/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 202/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Reclamanta G.U. a chemat în judecată pe pârâta B.N.R. - Sucursala Galați, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată să-i restituie două monede, un capac de ceas cu lanț și o brățară, toate din aur, iar printr-o completare a acțiunii a solicitat ca ceasul cu lănțișor și brățara să-i fie restituite de I.P.J. Bacău și Poliția Onești. Prin sentința civilă nr. 7866 din 30 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Galați a fost admisă acțiunea principală, a fost obligată pârâta B.N.R. - Sucursala Galați să-i achite reclamantei contravaloarea a 11,53 grame aur fin conținut în cele două monede și a fost declinată competența soluționării cererii completatoare în favoarea Judecătoriei Bacău, pe a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului I.P.J.
Bacău. La rândul său, Judecătoria Bacău a pronunțat sentința civilă nr. 6748 din 25 iunie 2009, prin care și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Galați și constatând că s-a ivit un conflict negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a-l soluționa. Competența soluționării cauzei revine Judecătoriei Galați. Conform art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 190/2000, persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale și pietre prețioase au fost preluate abuziv de stat pot solicita restituirea acestora judecătoriei în raza căreia domiciliază sau își au sediul. Cum domiciliul reclamantei se află în municipiul Galați se constată că Judecătoria Galați a fost legal investită cu soluționarea acțiunii, modificarea ulterioară a acesteia nefiind de natură a atrage declinarea competenței, pe considerentul că au fost chemați în judecată și alți pârâți.
În consecință, conform art. 22 C. proc. civ., urmează a fi stabilită competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Galați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.