ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1971/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1971/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

apelului civil de față, constată următoarele:

Prin

Sentința nr. 129D din 5 februarie 2010, Tribunalul Satu Mare, secția civilă, a

respins plângerea formulată de reclamanta W.A., în contradictoriu cu Primarul

comunei Moftin, ca inadmisibilă, reclamanta fiind obligată la plata sumei de

1785 RON cheltuieli de judecată.

Prin

Decizia nr. 37/2011-A pronunțată la data de 09 februarie 2011 în Dosar nr.

4459/83/2009, Curtea de Apel Oradea a admis apelul reclamantei, a desființat

sentința trimițând cauza spre rejudecare și a reținut că din examinarea

extrasului de carte funciară nr. X Domănești, sub B.3 s-a notat în data de 11

februarie 1922 procedura de expropriere în baza legii pentru reforma agrară,

notare care însă a fost ulterior radiată (B.11), parte din imobilele în litigiu

făcând apoi obiectul unor operațiuni succesive de dezmembrare (ultimele în

1949, 1963 și 1966), în urma cărora o serie de parcele au fost transcrise în

favoarea Statului Român.

Prin

urmare, nu s-a putut reține că în raport de data preluării lor imobilele în

litigiu nu sunt sub incidența Legii nr. 10/2001.

Instanța

de fond nu și-a exercitat rolul activ, conform dispozițiilor art. 129 și

următoarele C. proc. civ., întrucât, pe de o parte nu a clarificat situația

construcțiilor a căror restituire se solicită, iar pe de altă parte nu a pus în

discuția părților introducerea în cauză a Statului Român - prin Ministerul

Finanțelor Publice - în eventualitatea stabilirii de despăgubiri prin

echivalent.

Prin

Sentința civilă nr. 2728/D din 20 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Satu

Mare, în Dosar nr. 4459/83/2009*, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea

reclamantei W.A., întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., Legea nr.

10/2010, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, împotriva

pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect

plata despăgubirilor pentru imobilele înscrise în CF X Domănești, nr. top. 55,

65/1, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 95.

A

fost respinsă plângerea la Legea nr. 10/2001 formulată de reclamantă în

contradictoriu cu pârâtul Comuna Moftin prin Primar, având ca obiect

restituirea în natură a imobilelor cuprinse în CF. X, nr. top. 55 și 65/1,

respectiv despăgubiri pentru imobilele cuprinse în CF. X nr. top. 55, 65/1, 56,

57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 95.

Reclamanta

a fost obligată să achite 2.500 RON cheltuieli de judecată pârâtului Primarul

comunei Moftin.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel reclamanta W.A. solicitând

admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii

cererii de chemare în judecată, ce face obiectul prezentului dosar, cu cheltuieli

de judecată aferente fondului.

Prin

Decizia civilă nr. 139 din 10 decembrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția I

civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta W.A.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Astfel,

s-a apreciat că în mod corect și judicios instanța de fond a respins ca

inadmisibilă acțiunea reclamantei W.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român având ca obiect plata despăgubirilor pentru imobilele înscrise în CF. X

Domănești, nr. top. 55, 65/1, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 95.

În

considerentele Deciziei civile nr. 37/2011 a Curții de Apel Oradea pronunțată

în Dosar nr. 4459/83/2009 (în primul ciclu procesual) prin care s-a desființat

sentința și s-a trimis cauza la Tribunalul Satu Mare pentru o nouă judecare,

s-a reținut că instanța de fond nu a pus în discuția părților introducerea în

cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice - în eventualitatea

stabilirii de despăgubiri prin echivalent, dar această decizia a fost pronunțată

anterior Deciziei în interesul legii nr. 27/2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție publicată în M. Of. nr. 120/17.02.2012.

Or,

după cum în mod judicios a reținut instanța de fond, în privința capătului de

cerere formulat de reclamantă privind obligarea Statului Român prin Ministerul

Finanțelor Publice la acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele

preluate abuziv, este pe deplin aplicabilă Decizia nr. 27/2011 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, ce prevede că "în acțiunile întemeiate pe

dispozițiile art. 26 al.3 din Legea nr. 10/2001 republicată prin care se

solicită obligarea Statului Român de a acorda despăgubiri bănești pentru

imobilele preluate în mod abuziv, Statul Român nu are calitate procesuală

pasivă", respectiv faptul că "acțiunile în acordarea de despăgubiri

bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și

pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005,

îndreptate direct împotriva Statului Român, întemeiate pe dispozițiile

dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din

această convenție, sunt inadmisibile".

De

asemenea, în mod corect și judicios instanța de fond a respins ca neîntemeiată

și plângerea formulată de apelanta reclamantă W.A. în contradictoriu cu

Primarul Comunei Moftin, având ca obiect restituirea în natură a imobilelor

cuprinse în CF. X nr. top. 55 și 65/1, respectiv despăgubiri pentru imobilele cuprinse

în CF. X, nr. top. 55, 65/1, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64 și 95.

Numerele

topografice mai sus menționate sunt înscrise în CF X Domănești A 1, poziția

1-12, fiind dobândite în proprietate de D.P. în anul 1923.

Conform

înscrierilor din Cartea funciară nr. X Domănești, sub B 3 prin încheierea din

data de 11 februarie 1922 este notată procedura exproprierii în baza Legii

reformei agrare, iar în baza acestor notări sub B 4 - 10 se fac dezmembrări,

împroprietăriri și transcrieri în alte coli de carte funciară în favoarea

Statului Român și pentru diverse persoane fizice, reținându-se în mod corect că

astfel exproprierea a produs efecte și că o parte a terenului înscris în CF. X

Domănești nu constituie proprietatea antecesorului reclamantei în anul 1945 pentru

a putea fi aplicate dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin

încheierea CF. din 25 februarie 1935, sub B 8 imobilele înscrise în CF. X

Domănești, identificate sub A 1- 15, 17 - 37 au fost transcrise în CF. Z în

favoarea Statului Român.

Prin

aceeași încheiere de CF. sub B 9 se notează scutirea de expropriere a

parcelelor de sub A + 2 - 26, imobile ce au fost moștenite în 1937 de D.A. (B

12, B 14), fiind transcrise în CF. Y Domănești, imobile ce nu formează însă

obiectul prezentului dosar. Pe de altă parte, terenurile lăsate în proprietatea

familiei D. sunt terenuri arabile, pășune, iazuri ce nu pot forma obiectul

Legii nr. 10/2001, fiind supuse reglementărilor Legii nr. 18/1991.

Conform

mențiunii de sub B 11 se radiază notarea procedurii de expropriere de sub B 3,

dar nu se poate reține că exproprierea nu a produs efecte, câtă vreme prin

încheierea CF. din 25 februarie 1935, imobilele înscrise în CF. X Domănești

identificate sub A 1 - 15, 17 - 37 au fost preluate de Statul Român în baza

exproprierii și întabulate în favoarea acestuia în anul 1935, fiind înscrise

conform notării de sub B 8 în CF. Z.

În

concluzie, și imobilele ce fac obiectul prezentei cauze, având nr. top. 55 - 64

și 95, sunt cuprinse în CF. X Domănești A 1 - 12, fiind astfel preluate de Statul

Român în 1935, și ca urmare nu mai constituiau proprietatea familiei D. în anul

1945, astfel încât în mod judicios a constatat instanța de fond

inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001.

Împotriva

deciziei pronunțate în apel a declarat recurs reclamanta W.A., prin care,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. a arătat că

instanța a dat o interpretare greșită înscrierilor de CF în privința imobilelor

din litigiu, susținând în esență că instanța de apel s-a pronunțat pe altceva

decât era investită prin decizia de casare și a reținut în mod greșit că

imobilele solicitate de reclamantă nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

A

mai considerat că reținând acest aspect instanța de fond a pronunțat o soluție

contrară determinând astfel ca și instanța de apel în rejudecare să pronunțe o

decizie contrară Deciziei de casare nr. 37/2011, deși din interpretarea

înscrierilor de CF X Domănești rezulta cu certitudine că imobilele cu nr. topo

AI 2-10 au trecut în proprietatea statului pentru prima dată în 1966 și AI 39

în anul 1949, astfel că instanțele s-au pronunțat pe altceva decât îndrumările

de casare, aplicând astfel greșit dispozițiile legale.

Cu

ocazia dezbaterilor instanța a pus în vedere reprezentantei

recurentei-reclamante să încadreze criticile formulate prin motivele de recurs,

în punctele 7, 8 și 9 din art. 304 C. proc. civ., temei de drept pe care a fost

întemeiat recursul.

Examinând,

cu prioritate, această excepție, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc.

civ., se constată că prin prisma criticilor formulate recursul este nul, pentru

următoarele considerente:

Conform

art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să

cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea

lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu

separat.

Recursul

se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de

recurs sau înăuntrul termenului de recurs; motivele de nelegalitate sunt

prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin.

(1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în

termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la

motivele de ordine publică, precum și în situația în care criticile dezvoltate

sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., potrivit

art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,

A

motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin

indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.,

iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici

privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată,

raportat la motivul de nelegalitate invocat.

Față

de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu

privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai acele

critici privitoare ia decizia atacată care pot fi încadrate în prevederile art.

304 C. proc. civ.

Or,

în speță, deși recurenta reclamantă s-a conformat exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., indicând motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 C. proc. civ. pe care și-a întemeiat recursul, Înalta Curte constată

că acestea nu sunt susceptibile de încadrare nici în ipotezele de nelegalitate

invocate de recurentă și nici, din oficiu în oricare dintre celelalte motive de

nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.; oricum, simpla indicare a

pct. 7, 8 și 9 din art. 304 C. proc. civ. în cuprinsul memoriului de recurs nu

este suficientă din acest punct de vedere.

Astfel,

în cuprinsul cererii de recurs dedusă judecății nu pot fi identificate

veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nici nu se

demonstrează în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la

soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în

fundamentarea acesteia, ci doar se prezintă cuprinsul unor înscrisuri de CF în

raport de care se susține greșita interpretarea a acestora, aspect care a dus

la concluzia greșită că imobilele în litigiu nu intră sub incidența Legii nr.

10/2001.

Prin

urmare, fără să se combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să se

formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs din perspectiva

legalității soluției, recurenta a susținut doar critici ce țin de netemeinicie,

însă în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o nouă devoluare a

fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condițiile

expres și limitativ prevăzute de Codul de procedură civilă prin dispoziții

speciale, imperative și, drept urmare, de strică interpretare.

Condiția

legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume

imputabile instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ

prevăzute de art. 304 C. proc. civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel

de încadrare juridică.

De

asemenea, modul în care instanța de judecată a reținut situația de fapt, a

interpretat și apreciat probele administrate în cauză, prin urmare și susținerea

potrivit căreia s-a dat o interpretare greșită înscrisurilor menționate în CF,

nu reprezintă critici de nelegalitate, ci de netemeinicie ce nu pot face obiect

de analiză în recurs, deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat

prin O.U.G. nr. 138/2000.

Pentru

cele arătate, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul

recursul declarat de reclamantă.

Având

în vedere că recurenta reclamantă a căzut în pretenții va fi obligată la plata

sumei de 3500 RON, cheltuieli de judecată către intimatul pârât Primarul

Comunei Moftin, în raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de reclamanta W.A. împotriva Deciziei nr. 139/A din 10

decembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Obligă

pe recurenta reclamantă la plata sumei de 3500 RON cheltuieli de judecată către

intimatul pârât Primarul Comunei Moftin.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 19 iunie 2014.

Procesat

de GGC - GV