ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1971/2014

Asupra apelului civil de față, constată următoarele: Prin Sentința nr. 129D din 5 februarie 2010, Tribunalul Satu Mare, secția civilă, a respins plângerea formulată de reclamanta W.A., în contradictoriu cu Primarul comunei Moftin, ca inadmisibilă, reclamanta fiind obligată la plata sumei de 1785 RON cheltuieli de judecată. Prin Decizia nr. 37/2011-A pronunțată la data de 09 februarie 2011 în Dosar nr. 4459/83/2009, Curtea de Apel Oradea a admis apelul reclamantei, a desființat sentința trimițând cauza spre rejudecare și a reținut că din examinarea extrasului de carte funciară nr. X Domănești, sub B.3 s-a notat în data de 11 februarie 1922 procedura de expropriere în baza legii pentru reforma agrară, notare care însă a fost ulterior radiată (B.11), parte din imobilele în litigiu făcând apoi obiectul unor operațiuni succesive de dezmembrare (ultimele în 1949, 1963 și 1966), în urma cărora o serie de parcele au fost transcrise în favoarea Statului Român.

Prin urmare, nu s-a putut reține că în raport de data preluării lor imobilele în litigiu nu sunt sub incidența Legii nr. 10/2001. Instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ, conform dispozițiilor art. 129 și următoarele C. proc. civ., întrucât, pe de o parte nu a clarificat situația construcțiilor a căror restituire se solicită, iar pe de altă parte nu a pus în discuția părților introducerea în cauză a Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - în eventualitatea stabilirii de despăgubiri prin echivalent. Prin Sentința civilă nr. 2728/D din 20 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în Dosar nr. 4459/83/2009*, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei W.A., întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., Legea nr. 10/2010, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect plata despăgubirilor pentru imobilele înscrise în CF X Domănești, nr. top.

55, 65/1, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 95. A fost respinsă plângerea la Legea nr. 10/2001 formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Comuna Moftin prin Primar, având ca obiect restituirea în natură a imobilelor cuprinse în CF. X, nr. top. 55 și 65/1, respectiv despăgubiri pentru imobilele cuprinse în CF. X nr. top. 55, 65/1, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 95. Reclamanta a fost obligată să achite 2.500 RON cheltuieli de judecată pârâtului Primarul comunei Moftin. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel reclamanta W.A. solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, ce face obiectul prezentului dosar, cu cheltuieli de judecată aferente fondului.

Prin Decizia civilă nr. 139 din 10 decembrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta W.A. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Astfel, s-a apreciat că în mod corect și judicios instanța de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei W.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român având ca obiect plata despăgubirilor pentru imobilele înscrise în CF. X Domănești, nr. top.

55, 65/1, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 95. În considerentele Deciziei civile nr. 37/2011 a Curții de Apel Oradea pronunțată în Dosar nr. 4459/83/2009 (în primul ciclu procesual) prin care s-a desființat sentința și s-a trimis cauza la Tribunalul Satu Mare pentru o nouă judecare, s-a reținut că instanța de fond nu a pus în discuția părților introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice - în eventualitatea stabilirii de despăgubiri prin echivalent, dar această decizia a fost pronunțată anterior Deciziei în interesul legii nr. 27/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție publicată în M. Of. nr. 120/17.02.2012.

Or, după cum în mod judicios a reținut instanța de fond, în privința capătului de cerere formulat de reclamantă privind obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, este pe deplin aplicabilă Decizia nr. 27/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce prevede că "în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 al.3 din Legea nr. 10/2001 republicată prin care se solicită obligarea Statului Român de a acorda despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă", respectiv faptul că "acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile". De asemenea, în mod corect și judicios instanța de fond a respins ca neîntemeiată și plângerea formulată de apelanta reclamantă W.A.

în contradictoriu cu Primarul Comunei Moftin, având ca obiect restituirea în natură a imobilelor cuprinse în CF. X nr. top. 55 și 65/1, respectiv despăgubiri pentru imobilele cuprinse în CF. X, nr. top. 55, 65/1, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64 și 95. Numerele topografice mai sus menționate sunt înscrise în CF X Domănești A 1, poziția 1-12, fiind dobândite în proprietate de D.P.

în anul 1923. Conform înscrierilor din Cartea funciară nr. X Domănești, sub B 3 prin încheierea din data de 11 februarie 1922 este notată procedura exproprierii în baza Legii reformei agrare, iar în baza acestor notări sub B 4 - 10 se fac dezmembrări, împroprietăriri și transcrieri în alte coli de carte funciară în favoarea Statului Român și pentru diverse persoane fizice, reținându-se în mod corect că astfel exproprierea a produs efecte și că o parte a terenului înscris în CF. X Domănești nu constituie proprietatea antecesorului reclamantei în anul 1945 pentru a putea fi aplicate dispozițiile Legii nr. 10/2001. Prin încheierea CF. din 25 februarie 1935, sub B 8 imobilele înscrise în CF. X Domănești, identificate sub A 1- 15, 17 - 37 au fost transcrise în CF. Z în favoarea Statului Român.

Prin aceeași încheiere de CF. sub B 9 se notează scutirea de expropriere a parcelelor de sub A + 2 - 26, imobile ce au fost moștenite în 1937 de D.A. (B 12, B 14), fiind transcrise în CF. Y Domănești, imobile ce nu formează însă obiectul prezentului dosar. Pe de altă parte, terenurile lăsate în proprietatea familiei D. sunt terenuri arabile, pășune, iazuri ce nu pot forma obiectul Legii nr. 10/2001, fiind supuse reglementărilor Legii nr. 18/1991. Conform mențiunii de sub B 11 se radiază notarea procedurii de expropriere de sub B 3, dar nu se poate reține că exproprierea nu a produs efecte, câtă vreme prin încheierea CF. din 25 februarie 1935, imobilele înscrise în CF. X Domănești identificate sub A 1 - 15, 17 - 37 au fost preluate de Statul Român în baza exproprierii și întabulate în favoarea acestuia în anul 1935, fiind înscrise conform notării de sub B 8 în CF. Z. În concluzie, și imobilele ce fac obiectul prezentei cauze, având nr. top.

55 - 64 și 95, sunt cuprinse în CF. X Domănești A 1 - 12, fiind astfel preluate de Statul Român în 1935, și ca urmare nu mai constituiau proprietatea familiei D. în anul 1945, astfel încât în mod judicios a constatat instanța de fond inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs reclamanta W.A., prin care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. a arătat că instanța a dat o interpretare greșită înscrierilor de CF în privința imobilelor din litigiu, susținând în esență că instanța de apel s-a pronunțat pe altceva decât era investită prin decizia de casare și a reținut în mod greșit că imobilele solicitate de reclamantă nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

A mai considerat că reținând acest aspect instanța de fond a pronunțat o soluție contrară determinând astfel ca și instanța de apel în rejudecare să pronunțe o decizie contrară Deciziei de casare nr. 37/2011, deși din interpretarea înscrierilor de CF X Domănești rezulta cu certitudine că imobilele cu nr. topo AI 2-10 au trecut în proprietatea statului pentru prima dată în 1966 și AI 39 în anul 1949, astfel că instanțele s-au pronunțat pe altceva decât îndrumările de casare, aplicând astfel greșit dispozițiile legale. Cu ocazia dezbaterilor instanța a pus în vedere reprezentantei recurentei-reclamante să încadreze criticile formulate prin motivele de recurs, în punctele 7, 8 și 9 din art. 304 C. proc.

civ., temei de drept pe care a fost întemeiat recursul. Examinând, cu prioritate, această excepție, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., se constată că prin prisma criticilor formulate recursul este nul, pentru următoarele considerente: Conform art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; motivele de nelegalitate sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc.

civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică, precum și în situația în care criticile dezvoltate sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat. Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai acele critici privitoare ia decizia atacată care pot fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc.

civ. Or, în speță, deși recurenta reclamantă s-a conformat exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pe care și-a întemeiat recursul, Înalta Curte constată că acestea nu sunt susceptibile de încadrare nici în ipotezele de nelegalitate invocate de recurentă și nici, din oficiu în oricare dintre celelalte motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.; oricum, simpla indicare a pct. 7, 8 și 9 din art. 304 C. proc. civ. în cuprinsul memoriului de recurs nu este suficientă din acest punct de vedere.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs dedusă judecății nu pot fi identificate veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nici nu se demonstrează în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, ci doar se prezintă cuprinsul unor înscrisuri de CF în raport de care se susține greșita interpretarea a acestora, aspect care a dus la concluzia greșită că imobilele în litigiu nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, fără să se combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să se formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs din perspectiva legalității soluției, recurenta a susținut doar critici ce țin de netemeinicie, însă în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o nouă devoluare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condițiile expres și limitativ prevăzute de Codul de procedură civilă prin dispoziții speciale, imperative și, drept urmare, de strică interpretare. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputabile instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel de încadrare juridică. De asemenea, modul în care instanța de judecată a reținut situația de fapt, a interpretat și apreciat probele administrate în cauză, prin urmare și susținerea potrivit căreia s-a dat o interpretare greșită înscrisurilor menționate în CF, nu reprezintă critici de nelegalitate, ci de netemeinicie ce nu pot face obiect de analiză în recurs, deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000. Pentru cele arătate, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de reclamantă. Având în vedere că recurenta reclamantă a căzut în pretenții va fi obligată la plata sumei de 3500 RON, cheltuieli de judecată către intimatul pârât Primarul Comunei Moftin, în raport de dispozițiile art. 274 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta W.A. împotriva Deciziei nr. 139/A din 10 decembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Obligă pe recurenta reclamantă la plata sumei de 3500 RON cheltuieli de judecată către intimatul pârât Primarul Comunei Moftin. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 iunie 2014. Procesat de GGC - GV